Uz de fals. Art. 291 C.p.. Decizia nr. 833/2015. Curtea de Apel CLUJ
Comentarii |
|
Decizia nr. 833/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 833/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.833/A/2015
Ședința publică din 9 iunie 2015
Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: I. M., judecător
JUDECĂTOR: L. H.
GREFIER: L. C.
Ministerul Public – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Cluj reprezentat de PROCUROR: L. C.
S-a luat spre examinare – în vederea pronunțării - contestația în anulare formulată de contestatorii Carșai I., Carșai F. și Carșai G. împotriva deciziei penale nr. 491 din 2.04.2015 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în cauză, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constată că mersul dezbaterilor și cuvântul părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 26 mai 2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Analizând actele și lucrările dosarului nr._, înregistrat la Curtea de Apel Cluj în data de 12 noiembrie 2013, instanța a constatat că prin sentința penală nr. 80 din 12 iunie 2012 pronunțată în dosarul nr._ a Tribunalului Bistrița-Năsăud, s-au respins cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpații Carșai I., Carșai G. și Carșai F., prin avocații aleși ai acestora.
I. A fost condamnată inculpata CARȘAI I., fiica lui Anchidim și M., născută în data de 15.04.1958 în localitatea L. Ilvei, județul Bistrița-Năsăud, domiciliată în orașul Năsăud, .. 5 ABC, ., județul Bistrița-Năsăud și cu reședința, fără forme legale, în municipiul Bistrița, cartier Viișoara, nr. 285, județul Bistrița-Năsăud, cetățean român, studii liceale, administrator al S.C. Paradisul Deliciilor S.R.L. Vișoara, căsătorită, fără copii minori, fără antecedente penale, având CNP –_, la:
- 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) Cod penal, pentru comiterea infracțiunii de inițierea și constituirea unui grup infracțional organizat în scopul săvârșirii unei infracțiuni grave, urmată de comiterea unei asemenea infracțiuni, prev. de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, art. 74 lit. a), 76 lit. b) Cod penal;
- 7 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) Cod penal pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) Cod penal, art. 41 alin. (2) Cod penal, art. 74 lit. a), 76 lit. a) Cod penal;
- 2 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, prev. de art. 288 alin. (1) Cod penal, art. 41 alin. (2) Cod penal, art. 74 lit. a), 76 lit. e) Cod penal;
- 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 Cod penal, art. 41 alin. (2) Cod penal, art. 74 lit. a), 76 lit. e) Cod penal;
S-a constatat că infracțiunile au fost săvârșite în concurs real prev. de art. 33 lit. a) Cod penal.
Conform art. 34 lit. b), 35 Cod penal s-au contopit pedepsele aplicate și s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) Cod penal.
S-a făcut aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) Cod penal.
Conform art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei reținerea de 24 de ore ( din intervalul 27 noiembrie 2007 ora 2100 – 28 noiembrie 2007, ora 2100 ).
II. A fost condamnat inculpatul CARȘAI F., fiul lui G. și I., născut în data de 17.12.1985 în Năsăud, județul Bistrița-Năsăud, domiciliat în orașul Năsăud, . 5 ABC, ., județul Bistrița-Năsăud și cu reședința, fără forme legale, în municipiul Bistrița, cartier Viișoara, nr. 285, județul Bistrița-Năsăud, cetățean român, studii liceale, necăsătorit, fără antecedente penale, având CNP –_, la:
- 2 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat în scopul săvârșirii unei infracțiuni grave și urmată de comiterea unei astfel de infracțiuni grave, prev. de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, art. 74 lit. a), 76 lit. b) Cod penal;
- 3 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) Cod penal, pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) Cod penal, art. 41 alin. (2) Cod penal, art. 74 lit. a), 76 lit. a) Cod penal;
- 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 288 alin. (1) Cod penal, art. 41 alin. (2) Cod penal, art. 74 lit. a), 76 lit. e) Cod penal;
- 2 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 Cod penal, art. 41 alin. (2) Cod penal, art. 74 lit. a), 76 lit. e) Cod penal;
S-a constatat că infracțiunile au fost săvârșite în concurs real prev. de art. 33 lit. a) Cod penal.
Conform art. 34 lit. b), 35 Cod penal, s-au contopit pedepsele aplicate și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) Cod penal.
S-a făcut aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) Cod penal.
A fost condamnat inculpatul CARȘAI G., fiul lui G. și E., născut în data de 01.06.1957 în . Bistrița-Năsăud, domiciliat în orașul Năsăud, .-Năsăud și cu reședința fără forme legale în municipiul Bistrița, cartier Viișoara, nr. 285, județul Bistrița-Năsăud, cetățean român, studii medii și școală profesională, căsătorit, fără copii minori, fără antecedente penale, având CNP –_, la:
- 2 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) Cod penal, pentru comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat în scopul săvârșirii unei infracțiuni grave și urmată de comiterea unei astfel de infracțiuni grave, prev. de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, art. 74 lit. a), 76 lit. b) Cod penal;
- 3 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) Cod penal, pentru săvârșire infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) Cod penal, art. 41 alin. (2) Cod penal, art. 74 lit. a), 76 lit. a) Cod penal;
- o lună închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 Cod penal, art. 74 lit. a), 76 lit. e) Cod penal;
- o lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 288 alin. (1) Cod penal, art. 74 lit. a), 76 lit. e) Cod penal;
- o lună închisoare pentru comiterea infracțiunii de uz de fals prev. de art. 291 teza I Cod penal raportat la art. 288 alin. (1) Cod penal, art. 74 lit. a), 76 lit. e) Cod penal;
S-a constatat că infracțiunile au fost comise în concurs real prev. de art. 33 lit. a) Cod penal.
Conform art. 34 lit. b), 35 Cod penal, s-au contopit pedepsele aplicate și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) Cod penal.
S-a făcut aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) Cod penal.
IV. Conform art. 334 Cod procedură penală s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 26 Cod penal raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) Cod penal, art. 41 alin. (2) Cod penal, pentru care este trimisă în judecată inculpata FŰSTŐS V. ( născută Rigmanyi, fostă K. ), fiica lui Mihaly și V., născută la data de 31.05.1969 în municipiul T., județul Cluj, domiciliată în municipiul Bistrița, cartier Viișoara, nr. 113 A, județul Bistrița-Năsăud, cetățean român, studii superioare, consilier de vânzări la Banca Comercială Română – Sucursala Năsăud, căsătorită, 2 copii minori, fără antecedente penale, posesoare a C.I. . nr._ emisă de SPCLEP Bistrița la data de 20.02.2008, având CNP –_, în infracțiunea de complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 26 Cod penal raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal ( referitor la actele materiale de înșelăciune care au constituit scopul grupului infracțional organizat constituit de inculpații Carșai I., Carșai G. și Carșai F. ) și infracțiunea de complicitate la înșelăciune prev. de art. 26 Cod penal raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) Cod penal ( faptă în legătură cu infracțiunea de înșelăciune pentru care sunt trimiși în judecată inculpații D. M. I. și D. M. ).
Conform art. 334 Cod procedură penală s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 Cod penal, art. 41 alin. (2) Cod penal, pentru care este trimisă în judecată inculpata Fustos V., în infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 alin. (1) Cod penal ( cu referire la faptele pentru care sunt trimiși în judecată inculpații D. M. I. și D. M. ) și infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 alin. (1) Cod penal, art. 41 alin. (2) Cod penal ( cu referire la actele materiale descrise în actul de acuzare ca fiind în legătură directă cu activitatea infracțională imputată inculpaților Carșai I., Carșai F. și Carșai G. ).
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. d) Cod procedură penală:
- a fost achitată inculpata Fustos V. de sub învinuirea comiterii infracțiunii prev. de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003;
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. d) Cod procedură penală:
- a fost achitată inculpata Fustos V. de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 26 Cod penal raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) Cod penal, art. 41 alin. (2) Cod penal.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. i1) Cod procedură penală, art. 741 Cod penal, art. 13 Cod penal:
- s-a dispus încetarea procesului penal în ce-o privește pe inculpata Fustos V., referitor la infracțiunea de complicitate la înșelăciune prev. de art. 26 Cod penal raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) Cod penal, iar în temeiul art. 741 alin. (2) teza a II-a Cod penal, raportat la art. 91 lit. c) Cod penal, aplică acesteia sancțiunea administrativă a amenzii de 700 lei.
A fost condamnată inculpata Fustos V. la:
- 2 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 alin. (1) Cod penal, art. 41 alin. (2) Cod penal, art. 74 lit. a), c) Cod penal, art. 76 lit. e) Cod penal;
- o lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 alin. (1) Cod penal, art. 74 lit. a), c) Cod penal, art. 76 lit. e) Cod penal;
S-a constatat că infracțiunile au fost comise în concurs real prev. de art. 33 lit. a) Cod penal.
Conform art. 34 lit. b) Cod penal au fost contopite pedepsele aplicate inculpatei și s-a dispus ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea de 2 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) Cod penal.
Conform art. 81 Cod penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei și s-a stabilit potrivit art. 82 Cod penal un termen de încercare de 2 ani și 2 luni.
S-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.
Conform art. 71 alin. (5) Cod penal s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei.
V. În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. i1) Cod procedură penală, art. 741 Cod penal, art. 13 Cod penal:
- s-a încetat procesul penal față de inculpatul D. M. I., fiul lui I. și E. D., născut în data de 09.10.1980 în Suceava, județul Suceava, domiciliat în orașul Năsăud, . 5 ABC, .-Năsăud și cu reședința fără forme legale în municipiul Bistrița, DN 15A, Crainimat, nr. 263, județul Bistrița-Năsăud, cetățean român, studii superioare, căsătorit, fără copii minori, fără antecedente penale, având CNP –_, privitor la infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) Cod penal, iar în temeiul art. 741 alin. (2) teza a II-a Cod penal raportat la art. 91 lit. c) Cod penal, aplică acestuia sancțiunea administrativă a amenzii în cuantum de 800 lei;
Condamnă pe inculpatul D. M. I. la:
- 3 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de participație improprie la fals intelectual prev. de art. 31 alin. (2) Cod penal raportat la art. 289 alin. (1) Cod penal, art. 74 lit. a) și c) Cod penal, art. 76 lit. e) Cod penal;
- 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 Cod penal, art. 74 lit. a) și c) Cod penal, art. 76 lit. e) Cod penal;
- 2 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de uz de fals prev. de art. 291 Cod penal, art. 41 alin. (2) Cod penal, art. 74 lit. a) și c) Cod penal, art. 76 lit. e) Cod penal;
S-a constatat că infracțiunile au fost săvârșite în concurs real prev. de art. 33 lit. a) Cod penal. s-au contopit pedepsele aplicate și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a și b) Cod penal.
Conform art. 81 Cod penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei și s-a stabilit potrivit art. 82 Cod penal un termen de încercare de 2 ani și 3 luni.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.
Conform art. 71 alin. (5) Cod penal s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei.
VI. În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. i1) Cod procedură penală, art. 741 Cod penal, art. 13 Cod penal:
- S-a încetat procesul penal față de inculpata D. M., fiica lui G. și I., născută în data de 24.04.1982 în orașul Năsăud, județul Bistrița-Năsăud, domiciliată în orașul Năsăud, . 5 ABC, ., județul Bistrița-Năsăud și cu reședința fără forme legale în municipiul Bistrița, DN 15A, Crainimat, nr. 263, județul Bistrița-Năsăud, cetățean român, studii superioare, căsătorită, fără copii minori, fără antecedente penale, având CNP –_, privitor la infracțiunea de complicitate la înșelăciune prev. de art. 26 Cod penal raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (3) Cod penal iar în temeiul art. 741 alin. (2) teza a II-a Cod penal raportat la art. 91 lit. c) Cod penal, aplică acesteia sancțiunea administrativă a amenzii în cuantum de 800 lei.
A fost condamnată inculpata D. M. la:
- 3 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals intelectual, în forma de participație improprie, prev. de art. 31 alin. (2) Cod penal raportat la art. 289 alin. (1) Cod penal, art. 74 lit. a) și c) Cod penal, art. 76 lit. e) Cod penal;
- 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 Cod penal art. 41 alin. (2) Cod penal, art. 74 lit. a) și c) Cod penal, art. 76 lit. e) Cod penal;
S-a constatat că infracțiunile au fost comise în concurs real prev. de art. 33 lit. a) Cod penal.
Conform art. 34 lit. b) Cod penal s-au contopit pedepsele aplicate și s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 3 luni închisoare.
Face aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) Cod penal.
Conform art. 81 Cod penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei și s-a stabilit potrivit art. 82 Cod penal un termen de încercare de 2 ani și 3 luni.
S-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.
Conform art. 71 alin. (5) Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei.
Conform art. 170, 348 Cod procedură penală, s-a dispus anularea actelor false.
Au fost obligați în solidar, inculpații Carșai I., Carșai G. și Carșai F. să plătească în favoarea părții civile CEC Bank – S.A. cu sediul în București, Calea V., nr. 13, înregistrată la O.R.C.B. sub nr. J_ – Sucursala Bistrița, cu sediul în municipiul Bistrița, Piața P. R., nr. 7A, . Bistrița-Năsăud, J_, CUI_, despăgubiri civile astfel:
- 2.425.940, 75 lei cu titlu de credit restant ( credit de recuperat );
- 1.072.940, 15 lei cu titlu de accesorii contractuale ( reprezentând dobânzi, comisioane și speze ) calculate până la data de 14.05.2012 și care vor fi datorate de inculpați și pentru viitor, până la plata integrală a debitului ( respectiv, a creditelor restante )
S-a constatat recuperat prejudiciul cauzat părții civile de către inculpații D. M. I., D. M. și Fustos V. ( prin acordarea creditului în sumă de 56 000 lei, în baza contractului de credit nr. RQ_92/20.06.2007 pe numele titularului de contract D. M. I. ).
S-a constatat recuperat prejudiciul cauzat părții civile de către inculpații Carșai I., Carșai F. și Carșai G. referitor la contractul de credit RQ_75/20.09.2007, pe numele titularului de contract Cengeri Oscar și la contractul de credit nr. RQ_20/28.09.2007 pe numele titularului M. V..
A fost obligată inculpata Fustos V. să plătească în favoarea statului 2200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 150 lei reprezintă onorariul avocat din oficiu din faza de urmărire penală, A. B..
A fost obligat inculpatul Carșai F. să plătească în favoarea statului suma de 7150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
A fost obligat inculpatul Carșai G. să plătească în favoarea statului suma de 7150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
A fot obligată inculpata Carșai I. să plătească în favoarea statului suma de 7150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
A fost obligat inculpatul D. M. I. să plătească în favoarea statului 1030 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
A fost obligată inculpata D. M. să plătească în favoarea statului 1030 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut următoarea stare de fapt:
La scurt timp după ce sora sa, M. M. a convenit cu partea civilă CEC Bank SA - Sucursala Bistrița asupra acordării unor credite prin persoane interpuse în vederea finalizării investiției "Pensiunea Mya" aflată pe DN 17 Bistrița, inculpata Carșai I. a adoptat rezoluția infracțională a inițierii și constituirii unui grup infracțional organizat în scopul obținerii prin înșelăciune a unor sume mari de bani, în dauna aceleiași părți civile, necesare pentru achiziționarea casei familiale situată în municipiul Bistrița, pe DN nr. 285, nr. 285, pentru achiziționarea unor autoturisme, pentru a edifica o pensiune pe terenul în suprafață de 7000 m2 situat în Bistrița pe DN 15 A, precum și pentru realizarea altor investiții pe numele său ori al altor membrii de familie. Inculpata Carșai I. a adoptat această rezoluție infracțională profitând, între altele, de imaginea de bun client al băncii pe care o avea sora sa în raporturile cu conducerea sucursalei de la vremea respectivă ( directorii T. I. și O. Albin ).
Astfel, la începutul anului 2007, inculpata Carșai I. a început executarea planului infracțional, inițiind și constituind un grup infracțional organizat, format din inculpații Carșai F. ( fiul ei ) și Carșai G. ( soț ).
Înainte de a pune în aplicare respectivul plan infracțional, inculpata Carșai I. și soțul ei, inculpatul Carșai G., au purtat în prealabil discuții cu directorul Sucursalei Bistrița, martorul T. I. ( iar ulterior și cu ceilalți directori ), spunând că este interesată în contractarea unui credit, avansând ideea că intenționează "să-și mute afacerile la Bistrița", să-și cumpere o casă și să dezvolte o afacere asemenea surorii ei, M. M.. Cu aceiași ocazie inculpata i-a spus directorului sucursalei că "vrea să urmeze exemplul surorii ei", care a luat credite prin persoane interpuse, afirmând că va aduce garanții substanțiale, constând în apartamentul proprietate personală din Năsăud, casa care urma să fie achiziționată în Bistrița - Viișoara, hotelul și pensiunea pe care susținea că le va ridica în zona Crainimat, cât și Pensiunea din zona Tășnad. În fața acestor condiții și garanții directorul sucursalei a apreciat că nu va fi niciun risc pentru bancă, astfel că i-a invitat la discuții și pe ceilalți directori ( martorii O. Albin și C. R. ) discuțiile reluându-se pe marginea acordării de credite prin persoane fizice interpuse astfel cum s-a procedat în cazul numitei M. M.. Este de menționat că în cadrul acelor discuții inculpata Carșai I. a spus conducerii sucursalei că are nevoie de un credit total de 20 miliarde lei vechi. În schimb, potrivit declarațiilor martorilor T. I. și O. Albin, la acel moment precum și pe parcursul aprobării acordării creditelor, nu se știa situația reală a persoanelor fizice interpuse pe care urma să le prezinte inculpata Carșai I. în calitate de titulari de credit, inculpata ascunzând deliberat că respectivele persoane nu sunt angajate la firma familiei sale sau la alte firme și că nu realizează salariile ce urmau a fi menționate în documentația de creditare. În acest sens este relevantă declarația martorului T. I., director al CEC Bank SA - Sucursala Bistrița-Năsăud, care, printre altele, arată că: "Dacă ar fi cunoscut situația reală a solicitanților de credite, în principal, faptul că nu sunt angajați ai vreunei firme, nu s-ar fi procedat la aprobarea creditelor" ( vol. II dosar de urmărire penală - f. 153 ). În acest context este de amintit și faptul că la acea vreme, inculpatul Carșai F. deținea firma S.C. Florplast Eurotur S.R.L. Năsăud, societate înființată în anul 2006 și care, potrivit susținerilor inculpatei Carșai I., nu avea activitate ( vol. I - dosar de urmărire penală, f. 92 ).
Potrivit susținerilor martorului T. I., până în anul 2007, inculpata Carșai I. își "rezolva problemele bancare" prin intermediul consilierului de credite - inculpata Fustos V., situație în care nu a mai fost nevoie să o îndrume spre aceasta. Cu prilejul audierii în instanță martorul T. I. și-a exprimat convingerea că inculpata Carșai I. i-a povestit inculpatei Fustos V. discuțiile purtate la nivelul conducerii sucursalei referitor la viitoarea solicitare de credite prin persoane interpuse. În acest context este relevantă afirmația martorului T. I. cu ocazia declarației date în instanță ( f. 418 / vol. II ): "Practic, Carșai I. avea un acord verbal din partea conducerii sucursalei de a solicita credite prin persoane fizice". Semnificativă în același sens este și declarația aceluiași director - T. I., care arată: "În Comitetul de Credite se știa despre faptul că vor veni spre aprobare acele dosare, nu se știa doar data când vor sosi și nici persoanele fizice care vor apărea ca solicitanți de credite. Se știa însă că este vorba de persoane fizice aduse de inculpata Carșai I., după titularul garanției aduse".
Raportat la probele dosarului instanța a reținut că în realitate, conducerea băncii a fost indusă în eroare de către inculpata Carșai I., prin aceea că a ascuns atât faptul că persoanele fizice interpuse nu erau în realitate angajate la firmele familiei sale și prin urmare nu realizau salariile menționate în documentele depuse la documentația de creditare precum și faptul că nu utiliza creditele în dezvoltarea unei afaceri, așa cum a promis, utilizând sumele de bani ridicate în mod fraudulos pentru procurarea unor bunuri personale ( imobile, mașini, etc. ). De asemenea, au fost induse în eroare de către inculpați și persoanele fizice interpuse, cărora li s-a spus că vor fi "giranți", respectiv "martori" la semnarea unor acte la bancă. Acest lucru a fost posibil pentru că inculpații au racolat persoane fizice din mediu rural, cu un grad redus de instruire școlară ( unele analfabete ) aflate în stare de pauperitate, lipsite de un minim de cunoștințe juridice necesare înțelegerii mecanismelor și efectelor actelor încheiate în domeniul creditării bancare.
Din această ultimă perspectivă, este de observat că faptele deduse judecății în prezentul dosar se deosebesc radical de cele care fac obiectul dosarului nr._, aflat în apel, dosar în care persoanelor fizice li s-a explicat corect ce acte semnează la bancă.
Față de decizia conducerii sucursalei de a acorda credite inculpatei Carșai I. prin intermediul unor persoane fizice interpuse, consilierul de credite - inculpata Fustos V., a pus la dispoziția acesteia formularele tipizate aferente produsului bancar IDEAL PLUS 250 000 lei, referitor la care aceasta a discutat cu directorii sucursalei și a fost informată asupra condițiilor de acordare, fiind vorba de un credit maxim de nevoi personale destinat persoanelor fizice, cu durata de rambursare de 25 de ani, cu garanții imobiliare. Dată fiind decizia conducerii sucursalei de a-i acorda credite inculpatei Carșai I., la rândul ei, inculpata Fustos V. a informat-o pe aceasta referitor la cuantumul salariilor pe care trebuie să le aibă persoanele fizice solicitante pentru a beneficia de credite de câte 2,5 milioane lei vechi.
Ulterior completării, inculpata Fustos V. a preluat documentația întocmită în fals de către inculpați și a verificat ca aceasta să cuprindă toate actele necesare pentru aprobarea creditului IDEAL PLUS 250 000, potrivit normelor de creditare și a urmărit ca toate rubricile documentelor tipizate să fie completate. În mai multe cazuri, urmărind ca pur formal toate spațiile și rubricile documentelor să fie completate conform normelor de creditare, inculpata Fustos V. a completat personal rubricile lăsate necompletate de către inculpata Carșai I. sau de ceilalți inculpați.
Raportat la decizia conducerii sucursalei de a acorda creditele, inculpata Fustos V. nu s-a mai preocupat de a da explicații persoanelor interpuse sub aspectul calității în care semnează actele, obligațiile pe care și le asumă și nici nu le-a comunicat că vor fi debitori ai băncii timp de 25 de ani, considerând că aceste lucruri le-au fost aduse la cunoștință de către inculpați.
În acest context este de menționat că în calitate de consilier de credite inculpata Fustos V. avea obligația de a verifica doar formal documentația de creditare adusă de solicitanți pentru produsul bancar IDEAL PLUS - 250 000, situație în care dacă era completă nu putea refuza înaintarea dosarului la compartimentul analiză, ai cărui funcționari aveau obligația, dar și pârghiile necesare, să verifice realitatea datelor din dosare și să ceară lămuriri Inspectoratului Teritorial de Muncă și altor instituții.
Având în vedere decizia organelor de conducere ale sucursalei de a acorda creditele, funcționarii din cadrul Compartimentului de analiză au promovat spre aprobare respectivele dosare la Comitetul de Credite, din care făceau parte directorii ( T. I., O. Albin și C. R. ) un analist de credite și un consilier de credite, acesta din urmă fiind în cauza de față inculpata Fustos V..
Așa cum s-a arătat anterior, potrivit declarației martorilor T. I. și O. Albin, în cadrul Comitetului de Credite se știa despre existența creditelor pe care le solicita inculpata Carșai I. prin persoane fizice interpuse. Explicită în acest sens este declarația martorului T. I. - f. 418, vol. II dosar fond: "În Comitetul de credite se știa despre faptul că vor veni spre aprobare acele dosare, nu se știa doar data când vor sosi și nici persoanele fizice care vor apărea ca solicitanți de credite. Se știa însă că este vorba de persoane fizice aduse de inculpata Carșai I., după titularul garanției aduse".
Este de subliniat că în cadrul Comitetului de credite s-a discutat referitor la cuantumul exagerat de mare al salariilor trecute în adeverințele depuse în dosarele de creditare ale persoanelor fizice aduse de inculpata Carșai I. însă toți membri au apreciat că "garanțiile imobiliare aduse sunt suficiente pentru recuperarea creditului în caz de neplată" - ( f. 418 - declarația martorului T. I. ) și că este vorba de "salarii negociate de societăți private și nu poate nimeni interveni în această negociere" respectiv că "garanțiile imobiliare erau evaluate de un evaluator agreat de bancă, iar în raport de valoarea imobilelor acea garanție putea servi la aprobarea mai multor credite" - f. 136 - declarația martorei C. R. ).
Totuși, prin declarațiile date, directorii sucursalei de la vremea respectivă au recunoscut că la aprobarea creditului cântărea în mod deosebit nivelul salariului solicitantului. În acest context devine relevantă declarația martorului O. Albin - f. 437, vol. II, dosar de fond, care audiat în instanță a declarat astfel: "Anterior a fost chemată Carșai I. și întrebată sub acest aspect însă aceasta a spus că salariile foarte mari au fost negociate în acest fel tocmai pentru a putea angaja persoane bine pregătite și cu experiență".
Raportat la cele de mai sus, dar și pentru că la acel moment Inspectoratul Teritorial de Muncă Bistrița-Năsăud refuza să dea informații la cererea băncilor referitor la salarii, comitetul de credite a aprobat toate dosarele de credit ale persoanelor fizice interpuse aduse de Carșai I., care a ascuns faptul că respectivele persoane, în realitate, nu aveau calitatea de angajați la firmele familiei sale și prin urmare nici nu realizau veniturile menționate în adeverințele de salarizare. Devine relevantă în acest sens, sub aspectul inducerii și menținerii în eroare a conducerii sucursalei, declarația martorului O. Albin: "Creditele despre care se face vorbire au fost acordate persoanelor fizice în mai multe etape, pe grupe de mai multe persoane; pe parcursul derulării procedurii de aprobare a creditelor Carșai I. a fost de mai multe ori la directorul sucursalei căruia i-a explicat că are mai mulți angajați care solicită credite pentru care ea va aduce garanții imobiliare" f. 437, vol. II - dosar de fond.
Raportat la probele administrate în cauză instanța a reținut că nu doar directorii sucursalei au fost induși în eroare de inculpata Carșai I. ci și ceilalți membri ai comitetului de credite. În concret, referitor la inculpata Fustos V., nu există probe în sensul că spre deosebire de directorii sucursalei, ar fi știut că persoanele fizice nu sunt angajate, respectiv că adeverințele de salariu și contractele individuale de muncă sunt false ori că, copiile după carnetele de muncă sunt falsificate.
Potrivit declarațiilor persoanelor fizice interpuse prezentate de către inculpata Carșai I., așa cum s-a arătat anterior, instanța reține că acestea au fost de asemenea induse în eroare referitor la calitatea în care au semnat actele din dosarul de creditare.
Referitor la contribuția concretă a inculpaților Carșai I. și Carșai G. la săvârșirea infracțiunilor deduse judecății, instanța a reținut că aceștia au procedat la racolarea persoanelor fizice interpuse prin intermediul cărora au obținut credite în sumă de câte 250 000 lei per persoană. Selecția interpușilor a vizat persoane din mediul rural, multe care nu știau să scrie și să citească, lipsite de venituri și care nu aveau cunoștințe juridice minime care să le permită să înțeleagă efectele actelor încheiate la bancă. De la bun început planul infracțional privind racolarea persoanelor interpuse a urmărit ca acestea să nu conștientizeze faptul că creditele vor fi luate pe numele lor, inculpații expunându-le situația în mod mincinos, respectiv afirmând că titulara creditelor va fi Carșai I., care va garanta cu imobilele sale sumele împrumutate și tot ea va fi responsabilă cu rambursarea tuturor sumelor împrumutate, iar interpușii vor avea simpla calitate de "giranți".
Inculpata Carșai I. și Carșai G. au preluat de la persoanele fizice interpuse actele de identitate ale acestora și facturile de utilități, după care au întocmit în fals documentațiile necesare obținerii fiecărui credit, apelând inclusiv la inculpatul Carșai F. pentru contrafacerea actelor.
Practic, inculpații Carșai I., Carșai G. și Carșai F., constituiți într-un grup infracțional organizat, au conlucrat la întocmirea în fals a actelor necesare obținerii creditelor, falsificând contractele individuale de muncă ale interpușilor, inclusiv vizele Inspectoratului Teritorial de Muncă Bistrița-Năsăud și semnăturile referenților din cadrul acestei instituții, adeverințele de salariu emise pe firma inculpatului Carșai F., carnetul de muncă al inculpatului Carșai G., statele de salarii precum și alte acte.
La percheziția domiciliară efectuată la reședința inculpatei Carșai I. și a inculpaților Carșai G. și Carșai F., au fost descoperite și ridicate numeroase acte, inclusiv acte reprezentând "soluții de rezervă" pentru documentele necesare pentru obținerea creditelor în diverse stadii de falsificare: contracte individuale de muncă, cu sau fără viza Inspectoratului Teritorial de Muncă falsificate, completate sau nu, prezentând decupaje intermediare, anterioare unor operațiuni de lipire cu bucăți de hârtie cu vize deja copiate și recopiere, documentații privind pe aceiași interpuși din această cauză, însă figurând ca angajați la alte societăți comerciale decât S.C. Florplast Eurotur S.R.L. Năsăud ( ex.: S.C. B&S Comsim S.R.L. ) și altele ( vol. VII - f. 48-216 și vol III ).
Inculpații Carșai I. și Carșai G. au prezentat persoanele fizice interpuse la CEC Bank S.A. - Sucursala Bistrița-Năsăud, direcționându-i expres la inculpata Fustos V., cu care se cunoșteau, întrucât anterior prin intermediul acesteia își rezolvau problemele bancare în calitate de clienți ai băncii. Așadar, inculpații înmânau de fiecare dată documentele falsificate inculpatei Fustos V., achitând inclusiv taxele necesare deschiderii conturilor în care au fost virate de către bancă sumele de bani obținute cu titlu de credit.
Dată fiind decizia conducerii sucursalei de aprobare a creditelor, pe parcursul derulării activității de aprobare a dosarelor, care s-a întins pe durata mai multor luni, inculpata Fustos V. a operat în mai multe situații completări ale unor rubrici din cuprinsul documentației de credit depusă de interpuși. Inculpata Fustos V. a urmărit astfel ca, formal, documentația de creditare să fie conformă cu normele de creditare, nefiind în intenția sa sprijinirea planului infracțional al inculpaților Carșai I., Carșai G. și Carșai F. de păgubire a băncii. Practic, inculpata Fustos V. a urmărit să dea eficiență deciziei conducerii băncii de a acorda creditele și nu să sprijine grupul infracțional. De altfel niciunul dintre inculpații Carșai nu a declarat în sensul că inculpata Fustos V. le cunoștea intențiile infracționale.
Strategia grupului infracțional organizat a prevăzut ca înainte de a se proceda la solicitarea de credite prin persoane interpuse să testeze aptitudinea mijloacelor frauduloase de a produce consecințe păgubitoare pentru CEC Bank S.A. – Sucursala Bistrița-Năsăud, sens în care prima cerere de credit a venit din partea unui membru al grupului infracțional organizat, respectiv din partea inculpatului Carșai F..
În data de 19.03.2007, inculpatul Carșai F. a solicitat un credit pentru nevoi personale în sumă de 200.000 lei, pe o perioadă de 25 ani, apelând la produsul bancar IDEAL PLUS 250.000.
Inculpatul a depus documente falsificate din cuprinsul cărora a rezultat în mod mincinos că este angajat în funcția de agent de vânzări la S.C. CROMBIE EUROTUR S.R.L. Năsăud precum și faptul că a realizat salarii nete lunare în sumă de 6.166 lei pentru luna decembrie 2006, de 6.230 lei pentru luna ianuarie 2007 și de 6.225 lei pentru luna februarie 2007, având un salariu de încadrare de 5.000 lei.
Inculpatul Carșai F. a fost direcționat de către inculpata Carșai I. anume la consilierul de vânzări Fustos V., fiind relevant faptul că aceasta din urmă a declarat că: „Inculpata m-a contactat anterior deplasării la CEC - Sucursala Bistrița pentru a-i confirma dacă salariul fiului ei corespunde condițiilor de a obține creditul de 200.000 RON”( vol. 1, fila 162 ).
În data de 22.03.2007, s-a încheiat contractul de credit nr. RQ_82 ( vol. 3, f. 48 ) pentru suma de 200.000 lei, beneficiarul fiind inculpatul Carșai F..
Creditul a fost garantat prin ipoteca adusă de către inculpata Carșai I. și inculpatul Carșai G. purtând asupra imobilului ( proprietatea comună a soților Carșai ), situat în localitatea Năsăud, .. 5 ABC/A/11.
Inculpatul Carșai F. a declarat că a desfășurat efectiv activități pentru S.C. CROMBIE EUROTUR S.R.L. Năsăud, ( firma având ca administrator pe tatăl său, inculpatul Carșai G. ) însă nu în calitate de agent de vânzări, ci de administrator al hotelului „Bistrițeanul” din localitatea Tășnad, județul Satu-M.. Inculpatul a susținut că a realizat efectiv veniturile salariale pretinse în documentele prezentate la CEC BANK S.A. – Sucursala Bistrița-Năsăud.
În realitate, inculpatul Carșai F. nu a fost retribuit cu sumele menționate anterior. Astfel, declarațiile acestuia sunt infirmate de chiar tatăl său, inculpatul Carșai G., administratorul S.C. CROMBIE EUROTUR S.R.L. Năsăud care a declarat că el însuși nu a fost retribuit pentru activitatea prestată la firma sa și că toți banii obținuți din activitate au fost alocați pentru alte destinații și anume plata datoriilor și furnizorilor: „Nu am primit vreun salariu de la societate, toți banii obținuți din activitate fiind folosiți pentru plata datorilor, furnizorilor etc.. În niciun caz nu am încasat salariul net în cuantum de 5.400 lei în lunile iunie, iulie și august 2007.”( vol. I, fila 240 ).
De altfel, susținerile inculpatului Carșai G. se coroborează și cu datele furnizate de Administrația Finanțelor Publice a orașului Năsăud ( vol. XI, fila 97 și urm. ). Astfel, din balanța de verificare a S.C. CROMBIE EUROTUR S.R.L. Năsăud aferentă lunii decembrie 2006, în concret din rulajele lunare ale conturilor 421 - „personal salarii datorate” și 641 „cheltuieli cu salariile personalului” (vol. 11, filele 106-107 ) rezultă faptul că pentru această lună, societatea menționată nu a constituit fond de salarii și nu a achitat salarii, rulajele amintite având valoarea zero.
Informația se verifică și prin faptul că în privința contribuțiilor la fondurile speciale de asigurări aferente fondului de salarii nu a fost constituită vreo obligație, de asemenea rulajele pe aceste conturi fiind zero.
Mai mult, din aceste acte rezultă că de fapt, din conturile S.C. CROMBIE EUROTUR S.R.L. Năsăud nu a fost plătită nicio sumă de bani cu titlu de salariu pe tot cursul anului 2006.
În ceea ce privește anul 2007, din aceleași date furnizate de către instituția fiscală amintită, rezultă că pe tot parcursul acestui an, S.C. CROMBIE EUROTUR S.R.L. Năsăud a achitat cu titlu de salariu doar suma totală de 4.534 lei ( vol. 11, fila 131 ).
Salariile nete pretinse că au fost primite de inculpatul Carșai F. în lunile ianuarie 2007 și februarie 2007 sunt în cuantum total de 12.455 lei, deci cu suma de 7.921 lei mai mult decât întreaga sumă a salariilor plătite de societate pe tot anul 2007.
În urma efectuării constatărilor tehnico-științifice grafice s-a stabilit că:
- cererea de credit nr. 571 din 19.03.2007 prezintă scrisul de completare după cum urmează: al inculpatei Carșai I. la rubricile „numele și prenumele”; „data” și „locul nașterii”, „act de identitate”, „domiciliul”, „reședința”, „profesia de bază”, „locul de muncă” și „telefon”; și al inculpatei Fustos V. la rubricile de la cap. I, „ocupația actuală” și cele de la capitolele II, III, IV și VIII; actul prezintă semnătura olografă a inculpatului Carșai F. la rubrica „semnătura clientului”;
- acordul de transmitere, prelucrare și consultare a informațiilor la S.C. BIROUL DE CREDIT S.A. nr. 571 din 19.03.2007 prezintă scrisul de completare al inculpatei Carșai I. la rubricile: „persoana” și „codul de identificare”; actul prezintă semnătura olografă a inculpatului Carșai F. la rubrica „semnătura clientului”;
- fișa client persoană fizică prezintă scrisul de completare al inculpatei Fustos V., cu excepția mențiunilor din partea dreaptă superior a actului; actul prezintă semnătura olografă a inculpatului Carșai F. la rubrica „semnătura”;
- adeverința de salariu nr. 17/19.03.2007 prezintă scrisul de completare al inculpatei Carșai I. la toate rubricile, inclusiv semnăturile de pe act, mai puțin mențiunile „agent de vânzări” și „CARȘAI I.” în clar, care au fost executate de inculpata Fustos V.;
- copia carnetului de muncă . nr._ pe numele inculpatului Carșai F. prezintă scrisul de completare al inculpatei Carșai I. în ceea ce privește mențiunea olografă „Pt conformitate cu originalul”și semnătura inculpatei;
- semnăturile depuse pe cele trei state de plată salarii ale S.C. CROMBIE EUROTUR S.R.L. Năsăud pe lunile decembrie 2006, ianuarie 2007 și februarie 2007, la poziția „director” au fost executate de către inculpata Carșai I.;
Din extrasul de cont bancar alocat inculpatului Carșai F. rezultă că acesta, în data de 22.03.2007 ( data obținerii efective a creditului ), din suma de 200.000 lei obținută cu titlu de credit, a achitat suma de 30.000 lei pentru a lichida un credit mai vechi și a ridicat în numerar suma de 147.745 lei (vol. VI, fila 154 ).
Inculpatul Carșai F. a declarat că la începutul anului 2007, a dorit să dezvolte o afacere pe firma S.C. FLORPLAST EUROTUR S.R.L. Năsăud, respectiv să realizeze o unitate de producție de PET-uri ( sticle de plastic ), sens în care a închiriat o hală situată în orașul Năsăud, .. 285, județul Bistrița-Năsăud de la persoana fizică Z. Vaier. Pentru a putea renova și utila hala, inculpatul Carșai F. a solicitat și obținut creditul menționat, prin mijloacele frauduloase descrise mai sus, arătând că: „Am considerat că creditul pe persoană fizică este mai avantajos, respectiv perioada de rambursare a creditului la persoane fizice este mai mare decât în cazul firmelor, la fel și dobânda este mai mică la creditele acordate persoanelor fizice.”( vol. I, fila 216 ).
Având în vedere reușita obținerii primului credit de tip IDEAL PLUS 250.000, grupul infracțional organizat a trecut la solicitarea unei tranșe de 3 ( trei ) astfel de credite, fiecare pentru suma maximă de 250.000 lei, prin intermediul persoanelor fizice interpuse: B. S. V., M. M. A. și L. P.. Este de precizat că, întrucât B. S. V. s-a răzgândit pe parcursul procedurii de obținerii a creditului, acesta a fost înlocuit de către membrii grupului cu numitul R. S..
Conform declarațiilor acestor patru persoane fizice interpuse, inculpata Carșai I. și inculpatul Carșai G., direct dar și prin intermediul martorului P. V., au apelat la susnumiții, solicitându-le sprijinul pentru obținerea de credite de la CEC BANK S.A. – Sucursala Bistrița-Năsăud, ascunzându-le faptul că vor deveni titulari ai creditelor și afirmând în mod mincinos că interpușii vor avea numai calitatea de giranți. În vederea obținerii acordului interpușilor pentru sprijinul la obținerea creditelor, inculpata Carșai I. le-a promis suma de câte 1 000 lei pentru fiecare persoană. Persoanele fizice interpuse au fost solicitate să se prezinte la întâlnirea cu inculpata Carșai I. și inculpatul Carșai G. cu actele de identitate și cu câte o factură de utilități. La întâlnirea desfășurată în incinta Pensiunii „Mya”, situată pe drumul național 17, din municipiul Bistrița, aparținând surorii inculpatei Carșai I., respectiv numitei M. M., inculpata Carșai I. le-a prezentat interpușilor mai multe acte, gata completate, pe care aceștia le-au semnat fără să le fie permis să le citească și fără să le fie descris conținutul respectivelor înscrisuri, fiind menținuți în eroare de fapt cu privire la calitatea reală pe care și-o vor asuma în relația cu banca.
Interpușii au fost conduși la sediul CEC Bank S.A. – Sucursala Bistrița de către inculpații Carșai I. și Carșai G. și au fost direcționați către inculpata Fustos V. – consilier de credite.
În acest context este de menționat că inculpata Fustos V., înainte de a înmâna formularele tipizate aferente documentației de creditare a discutat în prealabil cu cei doi directori ai sucursalei, pentru a verifica dacă inculpata Carșai I. avea „acordul de principiu” de a lua credite prin intermediul persoanelor fizice interpuse. Această susținere a inculpatei Fustos V. ( f. 224 – dosar de fond, vol. I ) se coroborează cu declarațiile directorilor T. I. și O. Albin ( f. 418, vol. II, dosar de fond ) care au recunoscut că exista un acord verbal de a se acorda respectivele credite inculpatei Carșai I. prin persoanele interpuse pe care le va prezenta.
Având în vedere decizia conducerii băncii de a se acorda creditele solicitate de inculpata Carșai I. prin persoanele interpuse prezentate de aceasta, inculpata Fustos V. a primit documentația prezentată de persoanele fizice și a eludat faza intervievării solicitanților de credite, în sensul că nu le-a mai explicat conținutul actelor și nu i-a mai avertizat asupra consecințelor juridice ce decurg din semnarea acestora, respectiv că vor fi debitori ai băncii pentru sume de câte 250 000 lei pe 25 de ani. Practic inculpata Fustos V. s-a rezumat la a cere solicitanților de credite să semneze în prezența sa actele din documentație, considerând că inculpata Carșai I. a explicat persoanelor interpuse ce obligații își asumă. În realitate inculpata Carșai I. nu a explicat persoanelor fizice interpuse că semnează documentația în calitate de titulari ai contractelor de credit. Această împrejurare a fost ascunsă persoanelor fizice interpuse, astfel cum s-a arătat anterior în considerentele sentinței, situație în care acestea au acceptat să semneze documentația cu convingerea că nu vor avea nicio obligație față de bancă. Este de subliniat că niciuna dintre persoanele fizice interpuse nu a avut calitatea de salariat la firmele familiei Carșai și nici la alte societăți comerciale și că acest aspect a fost ascuns de inculpata Carșai I. conducerii sucursalei și inculpatei Fustos V..
De asemenea, inculpata Fustos V. a urmărit ca documentația de creditare să fie în concordanță cu cerințele normelor de creditare emise de bancă, pentru produsul IDEAL PLUS 250 000, astfel că a făcut completări pe unele dintre actele prezentate de solicitanții de credite.
Taxele necesare deschiderii conturilor curente în care au fost vărsate sumele de bani obținute cu titlu de credit au fost achitate de către interpuși din banii primiți de la inculpata Carșai I. și de la inculpatul Carșai G..
Este de notat faptul că, încă de la depunerea cererii de credit și a documentației anexate acesteia, inculpata Fustos V. le-a solicitat interpușilor să semneze ordinele de plată prin care, ulterior, banii obținuți cu titlu de credit au fost virați în contul personal al inculpatei Carșai I.. De altfel, inculpata Fustos V. a procedat personal la completarea ordinelor de plată, fiind elocventă afirmația sa: „Subsemnata am fost cea care a completat ordinele de plată în baza cărora sumele obținute cu titlu de credit au fost virate în contul inculpatei Carșai I.. Acest lucru l-am făcut încă de la momentul la care solicitanții de credite se prezentau prima dată la subsemnata cu cererile de credite și cu documentațiile anexate acestora” ( vol. I, fila 180 ).
Dosarele de credit au fost înaintate mai departe Compartimentului Analiză și, în cele din urmă, au fost aprobate în ședința Comitetului de Credite din data de 25.06.2007, cu excepția dosarului de credit pe numele interpusului R. S., care a fost dezbătut și aprobat în ședința din data de 27.06.2007.
Inculpata Fustos V. a făcut parte din Comitetul de Credite al CEC Bank S.A. – Sucursala Bistrița-Năsăud, alături de directorii sucursalei și un reprezentant al consilierilor analiști de la biroul de analiză credite în care s-a luat decizia de a probare a creditelor solicitate de inculpata Carșai I. prin intermediul persoanelor interpuse. În cadrul ședinței, astfel cum s-a arătat anterior, s-a discutat de către membrii Comitetului de credite referitor la cuantumul exagerat al salariilor menționate în adeverințele de salariu și privitor la garanțiile aduse de inculpata Carșai I., însă în final, s-a decis aprobarea creditelor. Este de observat că nu există probe în sensul că decizia de aprobare a creditelor a survenit în urma unor manopere frauduloase întreprinse de inculpata Fustos V. și nici nu s-a dovedit că ar fi intervenit sau ar fi insistat pentru luarea acestei decizii.
În data de 25.06.2007, martorul B. S. V. a fost prezentat de către inculpații Carșai I. și Carșai G. la CEC BANK SA - Sucursala Bistrița-Năsăud, anume la inculpata Fustos V. și a solicitat un credit pentru nevoi personale în sumă de 250.000 lei, pe o perioadă de 25 ani, apelând la produsul bancar IDEAL PLUS 250.000.
Interpusul B. S. V. a depus documentele falsificate de către membrii grupului infracțional organizat, din cuprinsul cărora a rezultat în mod mincinos că este angajat în funcția de director vânzări la S.C. FLORPLAST EUROTUR S.R.L. Năsăud precum și faptul că a realizat salariu net în sumă de 8.838 lei pentru luna mai 2007, având un salariu de încadrare de 9.600 lei.
Nu s-a încheiat contractul de credit întrucât interpusul menționat a fost sfătuit de către sora sa, P. S. S., angajată a CEC BANK S.A. - Sucursala Bistrița-Năsăud, să-și retragă cererea de credit.
În urma efectuării constatării tehnico-științifice grafice ( vol. X, filele 103 -104 ) s-a stabilit că:
- cererea de credit nr. 1165 din 25.06.2007 prezintă scrisul de completare după cum urmează: al inculpatei Carșai I. la cap. I, pct. 1, 2, 3, 4 și 8; și al inculpatei Fustos V. la rubricile de la cap. I, pct. 6 și 7 și cap. II, III și VIII; actul prezintă semnătura olografă a numitului B. S. V. la rubrica „semnătura clientului”;
- acordul de transmitere, prelucrare și consultare a informațiilor la S.C. BIROUL DE CREDIT S.A. prezintă scrisul de completare după cum urmează: al inculpatei Carșai I. la toate rubricile: actul prezintă semnătura olografa a numitului B. S. V. la rubrica „semnătura emitentului”;
- fișa client persoană fizică prezintă scrisul de completare al inculpatei Carșai I. la cap. I, iar al inculpatei Fustos V. la cap. II; actul prezintă semnătura olografă a numitului B. S. V. la rubrica „semnătura”;
- adeverința de salariu nr. 147/25.06.2007 prezintă scrisul de completare după cum urmează: al inculpatei Carșai I. la toate rubricile, inclusiv semnăturile de pe act, mai puțin mențiunile de la rubrica „salariu net lunar, ce au fost executate de inculpata Fustos V..
În data de 25.06.2007, martora M. M. A. a fost prezentată de către inculpata Carșai I. și inculpatul Carșai G. la CEC BANK S.A. - Sucursala Bistrița-Năsăud, anume la inculpata Fustos V. și prin aceasta, a fost solicitat un credit pentru nevoi personale în sumă de 250.000 lei, pe o perioadă de 25 ani, apelând la produsul bancar IDEAL PLUS 250.000.
Interpusul M. M. A. a depus documentele falsificate de către membrii grupului infracțional organizat, din cuprinsul cărora a rezultat în mod mincinos că este angajată în funcția de gestionar șef la S.C. FLORPLAST EUROTUR S.R.L. Năsăud precum și faptul că a realizat salariul net în sumă de 8.840 lei pentru luna mai 2007, având un salariu de încadrare de 9.300 lei.
În data de 27.06.2007, s-a încheiat contractul de credit nr. RQ_89 ( vol. 3, f. 321 ) pentru suma de 250.000 lei, beneficiarul fiind interpusul M. M. A..
Creditul a fost garantat prin ipoteca de rangul I, adusă de către inculpatul Carșai F. purtând asupra imobilelor - terenuri arabile de 1.000 m2( C.F. Șieu 1783 ), de 1.000 m2 ( C.F. Șieu 1784 ) și respectiv 4.579 m2 ( C.F. Șieu 1785 ) - proprietatea S.C. FLORPLAST EUROTUR S.R.L. Năsăud ( reprezentată de inculpatul Carșai F. ), situat în localitatea Șieu-Măgheruș - Crainimăt, pe DN 17 Bistrița - Sărățel.
În urma efectuării constatării tehnico-științifice grafice ( vol. X, filele 125 -126 ) s-a stabilit că:
- cererea de credit nr. 1176 din 25.06.2007 prezintă scrisul de completare al inculpatei Carșai I. la cap. I, pct. 1, 2, 3, 4, 7 ( cu excepția mențiunii „șef” ) și 8; și al inculpatei Fustos V. la rubricile de la cap. I, pct. 6 și 7 - mențiunea „șef” și cap. II, III și VIII;
- acordul de transmitere, prelucrare și consultare a informațiilor la S.C. BIROUL DE CREDIT S.A. nr. 1176 din 25.06.2007 prezintă scrisul de completare al inculpatei Carșai I. la pct. 1;
- fișa client persoană fizică prezintă scrisul de completare al inculpatei Carșai I. la cap. I, pct. 1, 2 și 3, iar al inculpatei Fustos V. la cap. I, pct. 4 și cap. II;
- contractul individual de muncă nr._/30.04.2007 prezintă integral scrisul de completare al inculpatei Carșai I.; în plus, impresiunea de ștampilă constând în viza Inspectoratul Teritorial de Muncă Bistrița-Năsăud, depusă pe prima filă a contractului este contrafăcută, fiind transpusă pe document cu ajutorul unei imprimante color cu jet de cerneală, de asemenea, semnătura referentului este contrafăcută;
- adeverința de salariu nr. 148 din 25.06.2007 prezintă integral scrisul de completare al inculpatei Carșai I..
Din extrasul de cont bancar alocat interpusului M. M. A. și ordinul de plată aferent rezultă că, în data de 27.06.2007 ( data obținerii efective a creditului ), întreaga sumă de 250.000 lei obținută cu titlu de credit a fost virată în contul inculpatei Carșai I. ( vol. VI, filele 294-295 ).
În data de 25.06.2007, martora L. P. a fost prezentată de către inculpata Carșai I. și Carșai G. la CEC BANK S.A. – Sucursala Bistrița-Năsăud, anume la inculpata Fustos V. și prin acesta, a fost solicitat un credit pentru nevoi personale în sumă de 250.000 lei, pe o perioadă de 25 ani, apelând la produsul bancar IDEAL PLUS 250.000.
Interpusul L. P. a depus documente falsificate de către membrii grupului infracțional organizat, din cuprinsul cărora a rezultat în mod mincinos că este angajată în funcția de șef depozit la S.C. FLORPLAST EUROTUR S.R.L. Năsăud precum și faptul că a realizat salariu net în sumă de 8.838 lei pentru luna mai 2007, având un salariu de încadrare de 9.600 lei.
În data de 27.06.2007, s-a încheiat contractul de credit nr. RQ_74 ( vol. 4, f. 14 ) pentru suma de 250.000 lei, beneficiarul fiind interpusul L. P..
Creditul a fost garantat prin ipoteca de rangul II, adusă de către inculpatul Carșai F. purtând asupra imobilelor - terenuri arabile de 1.000 m2 ( C.F. Șieu 1783 ), de 1.000 m2 ( C.F. Șieu 1784 și respectiv 4.579 m2 ( C.F. Șieu 1785 ) - proprietatea S.C. FLORPLAST EUROTUR S.R.L. Năsăud reprezentată de inculpatul Carșai F. ), situate în localitatea Șieu-Măgheruș - Crainimăt, pe DN 17 Bistrița - Sărățel.
În urma efectuării constatării tehnico-științifice grafice ( vol. X, filele 149 -150 ) s-a stabilit că:
- cererea de credit nr. 1166 din 25.06.2007 prezintă scrisul de completare după cum urmează: al inculpatei Carșai I. la cap. I, pct. 1, 2 ( cu excepția mențiunii „Bistrița” ), 3, 4 și 8; și al inculpatei Fustos V. la rubricile de la cap. I, pct. 2 ( mențiunea „Bistrița” ), 6 și 7 și cap. II, III și VIII;
- acordul de transmitere, prelucrare și consultare a informațiilor la S.C. BIROUL DE CREDIT S.A. nr. 1166 din 25.06.2007 prezintă scrisul de completare după cum urmează: al inculpatei Carșai I. la pct. 1;
- fișa client persoană fizică prezintă scrisul de completare al inculpatei Carșai I. la cap. I, pct. 1, 2 și 3, iar al inculpatei Fustos V. la cap. I, pct. 4 și cap. II;
- contractul individual de muncă nr._/30.04.2007 prezintă integral scrisul de completare al inculpatei Carșai I.; în plus, impresiunea de ștampilă constând în viza Inspectoratului Teritorial de Muncă Bistrița-Năsăud, depusă pe prima filă a contractului este contrafăcută, fiind transpusă pe document cu ajutorul unei imprimante color cu jet de cerneală, de asemenea, semnătura referentului este contrafăcută;
- adeverința de salariu nr. 146 din 25.06.2007 prezintă integral scrisul de completare al inculpatei Carșai I., mai puțin la rubrica „salariu net lunar”, unde se regăsește scrisul inculpatei Fustos V.;
Din extrasul de cont bancar alocat interpusului L. P. și ordinul de plată aferent rezultă că, în data de 27.06.2007 ( data obținerii efective a creditului ), întreaga sumă de 250.000 lei obținută cu titlu de credit a fost virată în contul inculpatei Carșai I. ( vol. VI, filele 278-279 ).
Întrucât B. S. V. a realizat faptul că urmează să devină titular al creditului, iar nu simplu girant, acesta a renunțat la cererea de credit, membrii grupului infracțional organizat procedând la înlocuirea acestuia cu interpusul R. S., racolat de către inculpata Carșai I. și inculpatul Carșai G..
Astfel, în data de 26.06.2007, martorul R. S. a fost prezentat de către inculpata Carșai I. și inculpatul Carșai G. la CEC BANK S.A. - Sucursala Bistrița-Năsăud, anume la inculpata Fustos V. și prin acesta, a fost solicitat un credit pentru nevoi personale în sumă de 250.000 lei, pe o perioadă de 25 ani, apelând la produsul bancar IDEAL PLUS 250.000.
Interpusul R. S. a depus documente falsificate de către membrii grupului infracțional organizat, din cuprinsul cărora a rezultat în mod mincinos că este angajat în funcția de șef depozit la S.C. FLORPLAST EUROTUR S.R.L. Năsăud precum și faptul că a realizat salariu net în sumă de 8.838 lei pentru luna mai 2007, având un salariu de încadrare de 9.600 lei.
În data de 28.06.2007, s-a încheiat contractul de credit nr. RQ_46 ( vol. 4, f. 67 ) pentru suma de 250.000 lei, beneficiarul fiind interpusul R. S..
Creditul a fost garantat prin ipoteca de rangul III, adusă de către inculpatul Carșai F. purtând asupra imobilelor - terenuri arabile de 1.000 m2 ( C.F. Șieu 1783 ), de 1.000 m2 ( C.F. Șieu 1784 ) și respectiv 4.579 m2 ( C.F. Șieu 1785 ) - proprietatea S.C. FLORPLAST EUROTUR S.R.L. Năsăud reprezentată de inculpatul Carșai F. ), situat în localitatea Șieu-Măgheruș - Crainimăt, pe DN 17 Bistrița - Sărățel.
În urma efectuării constatării tehnico-științifice grafice ( vol. X, filele 173-174 ) s-a stabilit că:
- cererea de credit nr. 1212 din 26.06.2007 prezintă scrisul de completare după cum urmează: al inculpatei Carșai I. la cap. I, cu excepția mențiunii „Nimigea” de la pct. 2; și al inculpatei Fustos V. la rubricile de la cap. I, pct. 2 ( mențiunea „Nimigea” ) și cap. II, III, IV și VIII;
- acordul de transmitere, prelucrare și consultare a informațiilor la S.C. BIROUL DE CREDIT S.A. nr. 1212 din 26.06.2007 prezintă scrisul de completare după cum urmează: al inculpatei Carșai I. la pct. 1;
- fișa client persoană fizică prezintă scrisul de completare al inculpatei Carșai I. la cap. I, pct. l, 2 și 3 și cap. II, iar al inculpatei Fustos V. la cap. I, pct. 4;
- contractul individual de muncă nr._/30.04.2007 prezintă integral scrisul de completare al inculpatei Carșai I.; în plus, impresiunea de ștampilă constând în viza Inspectoratului Teritorial de Muncă Bistrița-Năsăud, depusă pe prima filă a contractului este contrafăcută, fiind transpusă pe document cu ajutorul unei imprimante color cu jet de cerneală, de asemenea, semnătura referentului este contrafăcută;
- adeverința de salariu nr. 150 din 28.06.2007 prezintă integral scrisul de completare al inculpatei Carșai I., ( inclusiv semnătura de la rubrica „director economic” aparține acesteia ), mai puțin la rubrica „salariu net lunar”, unde se regăsește scrisul inculpatei Fustos V.;
Din extrasul de cont bancar alocat interpusului R. S. și ordinele de plată aferente rezultă că, în data de 29.06.2007 ( data obținerii efective a creditului ), întreaga sumă de 250.000 lei obținută cu titlu de credit a fost virată astfel: în contul inculpatei Carșai I. suma de 174.142 lei, iar în contul inculpatului Carșai G. suma de 75.358 lei ( vol. VI, filele 290-292 ).
În cursul lunii septembrie 2007, membrii grupului infracțional organizat compus din inculpații Carșai I., Carșai G. și Carșai F., au prezentat la CEC BANK S.A. – Sucursala Bistrița-Năsăud un al doilea set de persoane interpuse, format din martorii L. T. Alioșa, L. V. și Cengeri Oscar.
Cele trei persoane menționate mai sus au fost racolate prin aceleași mijloace și au fost avute în vedere aceleași criterii ca și în cazul anterior, modul de operare fiind, în mare, similar celui precedent. Astfel, în cursul lunii august 2007, martorul Cengeri Oscar a fost contactat de numitul P. V., care i-a cerut „să caute și să aducă oameni” care să meargă de giranți pentru o „patroană de restaurant”, respectiv pentru inculpata Carșai I.. Este de menționat că prin actul de sesizare a instanței, față de P. V. ( persoană din anturajul inculpatei Carșai I. ) s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infracțiunii prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și art. 26 Cod penal raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) Cod penal, art. 41 alin. (2) Cod penal întrucât s-a constatat că a ajutat membrii grupului infracțional organizat în ceea ce privește racolarea persoanelor interpuse, aflându-se în eroare de fapt, respectiv fără a cunoaște substratul infracțional al faptelor la care a participat. Cu acea ocazie P. V. i-a spus martorului Cengeri Oscar că inculpata Carșai I. îi va da pentru fiecare persoană adusă în calitate de girant câte 30 milioane lei vechi, cu mențiunea că trebuie să-i remită „copia buletinului de identitate a acestor oameni și o factură cât mai recentă de utilități” – f. 53, vol. II dosar de urmărire penală. La vremea respectivă martorul Cengeri Oscar ( în prezent decedat ) avea nevoie de bani întrucât era grav bolnav astfel că apreciind că nu există niciun risc a discutat această problemă cu vecinii săi L. T. Alioșa și L. V., care au acceptat să „vină de giranți” și să remită copii după actul lor de identitate și facturile de utilități.
După circa o săptămână martorul Cengeri Oscar s-a deplasat în Bistrița și a discutat cu inculpata Carșai I. în prezența numitului P. V.. Cu acea ocazie inculpata Carșai I. l-a convins pe Cengeri Oscar că atât el cât și L. T. Alioșa și L. V. vor avea calitatea de giranți la creditul pe care îl va lua ea și că pentru a putea gira respectivul credit va trece pe numele lor un teren. În aceiași împrejurare inculpata Carșai I. i-a spus martorului Cengeri Oscar că poate să aducă „oricâți giranți găsește”, dar să fie „doar câte trei”, amăgindu-l că îl va ajuta să facă un transplant de rinichi pe cheltuiala ei.
După alte câteva zile, fiind anunțați de P. V., martorii L. T. Alioșa, L. V. și Cengeri Oscar s-au prezentat la sediul CEC Bank S.A. – Sucursala Bistrița unde se afla și inculpata Carșai I. și soțul ei Carșai G., care a pus la dispoziția fiecăruia câte un dosar cu acte, plus suma de câte 2.700.000 lei vechi. Cei trei au fost direcționați prin intermediul lui P. V., prezent și el la sediul băncii, spre inculpata Fustos V., care a primit dosarele și le-a cerut interpușilor să semneze în prezența ei documentația fără a le da explicații referitor la calitatea pe care o va avea în următorii 25 de ani, respectiv aceea de debitori ai băncii, fiecare pentru un credit de 250 000 lei.
În concret, în data de 17.09.2007, martorul L. T. Alioșa a fost prezentat de către inculpata Carșai I. și inculpatul Carșai G. la CEC Bank S.A. – Sucursala Bistrița-Năsăud, anume la inculpata Fustos V. și prin acesta, a fost solicitat un credit pentru nevoi personale în sumă de 250.000 lei, pe o perioadă de 25 ani, apelând la produsul bancar IDEAL PLUS 250.000.
Interpusul L. T. Alioșa a depus documente falsificate de către membrii grupului infracțional organizat, din cuprinsul cărora a rezultat în mod mincinos că este angajat în funcția de director aprovizionare la S.C. FLORPLAST EUROTUR S.R.L. Năsăud precum și faptul că a realizat salariul net în sumă de 5.400 lei pentru lunile iunie 2007, iulie 2007 și respectiv august 2007, având un salariu de încadrare de 7.600 lei.
În data de 19.09.2007, s-a încheiat contractul de credit nr.RQ_95 ( vol. 4, f. 115 ) pentru suma de 250.000 lei, beneficiarul fiind interpusul L. T. Alioșa.
Creditul a fost garantat prin ipoteca de rangul II, adusă de către soții M. M. și E. purtând asupra bunului imobil situat în localitatea Tășnad, format din teren extravilan cu unitate agroturistică în . nr. 119 D ( C.F. Tășnad 1136 nedefinitiv ) - proprietatea soților M. M. ( sora inculpatei Carșai I. ) și M. E..
În urma efectuării constatării tehnico-științifice grafice ( vol. X, fila 193 ) s-a stabilit că:
- cererea de credit nr. 2464 din 17.09.2007 prezintă scrisul de completare după cum urmează: al inculpatei Carșai I. la cap. I și II și al inculpatei Fustos V. la rubricile de la cap. III, IV și VIII;
- acordul de transmitere, prelucrare și consultare a informațiilor la S.C. BIROUL DE CREDIT S.A. nr. 2464 din 17.09.2007 prezintă scrisul de completare după cum urmează: al inculpatei Carșai I. la pct. 1;
- fișa client persoană fizică prezintă integral scrisul de completare al inculpatei Fustos V.;
- adeverința de salariu nr. 14 din 17.09.2007 prezintă scrisul de completare al inculpatei Carșai I., inclusiv mențiunea „P. I.” și semnătura de la rubrica „Director Economic”, iar semnătura de la rubrica „Director” a fost executată de către inculpatul Carșai F.;
- mențiunea olografă „CONFORM CU ORIG1NALU” și semnătura din dreptul acesteia, depuse pe copia contractul individual de muncă nr._ din 01.06.2007 au fost executate de către inculpatul Carșai F.;
Trebuie precizat că originalul acestui contrat de muncă pe numele interpusului L. T. Alioșa a fost descoperit și ridicat cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la inculpata Carșai I., aceasta declarând faptul că ea personal a întocmit în fals respectivul contract, ocupându-se inclusiv de contrafacerea vizei Inspectoratului Teritorial de Muncă Bistrița-Năsăud, depusă pe prima filă a contractului și de asemenea, a semnăturii referentului de specialitate.
Din extrasul de cont bancar alocat interpusului L. T. Alioșa și ordinul de plată aferent rezultă că, în data de 20.09.2007 ( data obținerii efective a creditului ), întreaga sumă de 250.000 lei obținută cu titlu de credit a fost virată în contul inculpatei Carșai I. ( vol. VI, filele 284-285 ).
În data de 17.09.2007, martorul L. V. a fost prezentat de către inculpata Carșai I. și inculpatul Carșai G. la CEC BANK S.A. – Sucursala Bistrița-Năsăud, anume la inculpata Fustos V. și prin acesta, a fost solicitat un credit pentru nevoi personale în sumă de 250.000 lei, pe o perioadă de 25 ani, apelând la produsul bancar IDEAL PLUS 250.000.
Interpusul L. V. a depus documente falsificate de către membrii grupului infracțional organizat, din cuprinsul cărora a rezultat în mod mincinos că este angajat în funcția de director desfacere la S.C. FLORPLAST EUROTUR S.R.L. Năsăud precum și faptul că a realizat salariul net în sumă de 5.400 lei pentru lunile iunie 2007, iulie 2007 și respectiv august 2007, având un salariu de încadrare de 7.600 lei.
În data de 19.09.2007, s-a încheiat contractul de credit nr. RQ_97 ( vol. 4, f. 168 ) pentru suma de 250.000 lei, beneficiarul fiind interpusul L. V..
Creditul a fost garantat prin ipoteca de rangul III, adusă de către soții M. M. și E. purtând asupra bunului imobil situat în localitatea Tășnad, format din teren extravilan cu unitate agroturistică în . nr. 119 D ( C.F. Tășnad 1136 nedefinitiv ) - proprietatea soților M. M. ( sora inculpatei Carșai I. ) și M. E..
În urma efectuării constatării tehnico-științifice grafice ( vol. X, fila 212 ) s-a stabilit că:
- cererea de credit nr. 2463 din 17.09.2007 prezintă scrisul de completare după cum urmează: al inculpatei Carșai I. la cap. I și II și al inculpatei Fustos V. la rubricile de la cap. III, IV și VIII;
- acordul de transmitere, prelucrare și consultare a informațiilor la S.C. BIROUL DE CREDIT S.A. nr. 2463 din 17.09.2007 prezintă scrisul de completare după cum urmează: al inculpatei Carșai I. la pct. 1;
- fișa client persoană fizică prezintă integral scrisul de completare al inculpatei Fustos V.;
- adeverința de salariu nr. 16 din 17.09.2007 prezintă scrisul de completare al inculpatei Carșai I., inclusiv mențiunea „P. I.” și semnătura de la rubrica „Director Economic”, iar semnătura de la rubrica „Director” a fost executată de către inculpatul Carșai F.;
- mențiunea olografa „CONFORM CU ORIGINALU” și semnătura din dreptul acesteia, depuse pe copia contractul individual de muncă nr._ din 01.06.2007 au fost executate de către inculpatul Carșai F.;
Trebuie precizat că originalul acestui contrat de muncă pe numele interpusului L. V. a fost descoperit și ridicat cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la inculpata Carșai I., aceasta declarând faptul că ea personal a întocmit în fals respectivul contract, ocupându-se inclusiv de contrafacerea vizei Inspectoratului Teritorial de Muncă Bistrița-Năsăud, depusă pe prima filă a contractului și de asemenea, a semnăturii referentului de specialitate.
Din extrasul de cont bancar alocat interpusului L. V. și ordinul de plată aferent rezultă că, în data de 20.09.2007 ( data obținerii efective a creditului ), întreaga sumă de 250.000 lei obținută cu titlu de credit a fost virată în contul inculpatei Carșai I. ( vol. VI, filele 287-288 ).
În data de 17.09.2007, martorul Cengeri Oscar a fost prezentat de către inculpații Carșai I. și Carșai G. la CEC BANK S.A. – Sucursala Bistrița-Năsăud, anume la inculpata Fustos V. și prin acesta, a fost solicitat un credit pentru nevoi personale în sumă de 250.000 lei, pe o perioadă de 25 ani, apelând la produsul bancar IDEAL PLUS 250.000.
Interpusul Cengeri Oscar a depus documente falsificate de către membrii grupului infracțional organizat, din cuprinsul cărora a rezultat în mod mincinos că este angajat în funcția de agent vânzări la S.C. FLORPLAST EUROTUR S.R.L. Năsăud precum și faptul că a realizat salariul net în sumă de 5.400 lei pentru lunile iunie 2007, iulie 2007 și respectiv august 2007, având un salariu de încadrare de 7.600 lei.
În data de 20.09.2007, s-a încheiat contractul de credit nr. RQ_75 ( vol. 5, f. 12 ) pentru suma de 250.000 lei, beneficiarul fiind interpusul Cengeri Oscar.
Creditul a fost garantat prin ipoteca de rangul I, adusă de către soții M. M. și E. purtând asupra bunului imobil situat în localitatea Tășnad, format din teren extravilan cu unitate agroturistică în . nr. 119 D ( C.F. Tășnad 1136 nedefinitiv ) - proprietatea soților M. M. ( sora inculpatei Carșai I. ) și M. E..
În urma efectuării constatării tehnico-științifice grafice ( vol. X, fila 230 ) s-a stabilit că:
- cererea de credit nr. 2462 din 17.09.2007 prezintă scrisul de completare după cum urmează: al inculpatei Carșai I. la cap. I și II și al inculpatei Fustos V. la rubricile de la cap. III, IV și VIII;
- acordul de transmitere, prelucrare și consultare a informațiilor la S.C. BIROUL DE CREDIT S.A. nr. 2462 din 17.09.2007 prezintă scrisul de completare după cum urmează: al inculpatei Fustos V. la rubricile „persoana” și „codul de identificare”;
- fișa client persoană fizică prezintă integral scrisul de completare al inculpatei Fustos V.;
- adeverința de salariu nr. 15 din 17.09.2007 prezintă scrisul de completare al inculpatei Carșai I., inclusiv mențiunea „P. I.” și semnătura de la rubrica „Director Economic”, iar semnătura de la rubrica „Director” a fost executată de către inculpatul Carșai F.;
- mențiunea olografa „CONFORM CU ORIGINALU” și semnătura din dreptul acesteia, depuse pe copia contractul individual de muncă nr._ din 01.06.2007 au fost executate de către inculpatul Carșai F.;
Trebuie precizat că originalul acestui contract de muncă pe numele interpusului Cengeri Oscar a fost descoperit și ridicat cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la inculpata Carșai I., aceasta declarând faptul că ea personal a întocmit în fals respectivul contract, ocupându-se inclusiv de contrafacerea vizei Inspectoratului Teritorial de Muncă Bistrița-Năsăud, depusă pe prima filă a contractului și de asemenea, a semnăturii referentului de specialitate.
Din extrasul de cont bancar alocat interpusului Cengeri Oscar și ordinul de plată aferent rezultă că, în data de 20.09.2007 ( data obținerii efective a creditului ), întreaga sumă de 250.000 lei obținută cu titlu de credit a fost virată în contul inculpatei Carșai I. ( vol. VI, filele 297-298 ).
Ulterior, la data de 18.10.2009, creditul pe numele interpusului Cengeri Oscar a fost stins cu suma obținută prin acordarea unui nou credit în sumă de 250.000 lei pentru inculpatul Carșai G..
Imediat după ce au semnat documentația de creditare, cei trei martori au început să aibă nelămuriri referitor la calitatea lor de giranți sau titulari de credit, astfel că s-au reîntâlnit cu P. V. și i-au cerut explicații. P. V. le-a spus că nu sunt titulari de credite ci doar giranți, astfel cum au discutat în prealabil cu inculpata Carșai I.. Fiind nelămuriți și îngrijorați de posibilitatea de a fi titulari de credit, în ziua următoare, martorii Cengeri Oscar, L. V. și L. T. Alioșa s-au deplasat la sediul sucursalei CEC Bank S.A. din Bistrița pentru a lichida creditele spunând „celor de la CEC că noi nu mai vrem credit, că renunțăm la acesta…” – f. 56, vol. II, dosar de urmărire penală, ocazie cu care au scos cei 2 700 000 lei vechi achitați inițial pentru deschiderea contului. Apoi, Cengeri Oscar a discutat referitor la dosarul său de creditare cu inculpata Fustos V., care nu i l-a pus la dispoziție spunându-i că actele au fost preluate de inculpata Carșai I. întrucât „așa au fost ordinele”. Ulterior, telefonic, martorul Cengeri Oscar a fost contactat de inculpata Carșai I. care l-a amenințat, spunându-i ( textual ) „să îmi văd de treabă că de nu îmi răpește fetița și pe mine mă omoară în trei zile ”. În perioada următoare inculpata Carșai I. a oferit celor trei persoane interpuse sume de bani și le-a prezentat o declarație dată la notar prin care își asumă obligația restituirii creditelor. Potrivit declarației martorei M. V. ( f. 98-100, vol. II dosar de urmărire penală ), instanța reține că „…L. T. Alioșa a fost la un N. Public împreună cu Cengeri Oscar, L. V. și Carșai I., unde fiecare dintre aceștia a primit de la Carșai suma de 200 milioane ROL pentru a nu mai face valuri privind modalitatea în care s-au luat credite pe numele lor”. Este menționat că potrivit declarației martorilor Cengeri Oscar, L. V. și L. T. Alioșa aceștia nu puteau refuza primirea banilor oferiți de inculpata Carșai I., întrucât au fost amenințați cu fapte grave ( f. 92, 78, 57-58, vol. II dosar de urmărire penală ). Amenințările au venit atât din partea inculpatei Carșai I. cât și din partea inculpaților D. M. I. și D. M., dar și a unor „oameni de ordine”. Sub acest aspect este semnificativă declarația martorului L. T. Alioșa – f. 88, vol. II dosar de urmărire penală: „La câteva zile, într-o seară am remarcat că pe ulița noastră, au venit vreo 5 sau 6 mașini noi, ce s-au oprit în fața casei lui Oscar Cengeri, din care s-au dat jos numai bărbați tineri și solizi. Oscar s-a dus la ei, a discutat cu ei, nu știu ce că au vorbit încet, și apoi au plecat, ulterior Oscar mi-a spus că acei băieți au fost trimiși de dna Carșai I. ca să-l amenințe”.
La sfârșitul lunii septembrie 2007, membrii grupului infracțional organizat, respectiv inculpații Carșai I., Carșai G. și Carșai F. au prezentat la CEC BANK SA - Sucursala Bistrița-Năsăud un al treilea și ultim set de persoane interpuse, format din martorii M. V., R. Saveta, R. E. și Peptănar P..
Persoanele au fost racolate prin aceleași mijloace și vizând aceleași criterii ca și în cazurile anterioare, întregul mod de operare fiind întru totul similar celor prezentate mai sus.
Astfel, în data de 27.09.2007, martorul M. V. a fost prezentată de către inculpata Carșai I. și inculpatul Carșai G. la CEC BANK S.A. – Sucursala Bistrița-Năsăud, anume la inculpata Fustos V. și prin aceasta, a fost solicitat un credit pentru nevoi personale în sumă de 250.000 lei, pe o perioadă de 25 ani, apelând la produsul bancar IDEAL PLUS 250.000.
Interpusul M. V. a depus documentele falsificate de către membrii grupului infracțional organizat, din cuprinsul cărora a rezultat în mod mincinos că este angajată în funcția de secretară la S.C. FLORPLAST EUROTUR S.R.L. Năsăud precum și faptul că a realizat salariul net în sumă de 5.400 lei pentru lunile iunie 2007, iulie 2007 și respectiv august 2007, având un salariu de încadrare de 7.600 lei.
În data de 28.09.2007, s-a încheiat contractul de credit nr. RQ_20 ( vol. 5, f. 110 ) pentru suma de 250.000 lei, beneficiarul fiind interpusul M. V..
Creditul a fost garantat prin ipoteca de rangul IV, adusă de către soții Carșai I. și Carșai G. purtând asupra bunului imobil situat în localitatea Bistrița, DN 17, cartier Viișoara 1683, format din teren arabil și casă de locuit ( C.F. Bistrița 1683 ) - proprietatea soților Carșai.
În urma efectuării constatării tehnico-științifice grafice ( vol. X, fila 247-248 ) s-a stabilit că:
- cererea de credit nr. 2556 din 27.09.2007 prezintă scrisul de completare după cum urmează: al inculpatei Carșai I. la cap. I, cu excepția mențiunii „Bistrița” de la pct. 2 și al inculpatei Fustos V., la cap. I, pct. 2, mențiunea „Bistrița” și cap. II, III, IV și VIII;
- acordul de transmitere, prelucrare și consultare a informațiilor la S.C. BIROUL DE CREDIT S.A. nr. 2556 din 27.09.2007 prezintă scrisul de completare după cum urmează: al inculpatei Carșai I. la pct. 1;
- fișa client persoană fizică prezintă scrisul de completare al inculpatei Carșai I. la cap. I, iar la cap. 2 al inculpatei Fustos V.;
- adeverința de salariu nr. 18 din 27.09.2007 prezintă scrisul de completare al inculpatei Carșai I., inclusiv mențiunea „P. I.” și semnătura de la rubrica „Director Economic”, iar semnătura de la rubrica „Director” a fost executată de către inculpatul Carșai F.;
- mențiunea olografă „CONFORM CU ORIGINALU” de pe prima filă și semnăturile de pe fiecare filă a contractului, depuse pe copia contractul individual de muncă nr._ din 05.06.2007 au fost executate de către inculpatul Carșai F.;
Trebuie precizat că originalul acestui contract de muncă pe numele interpusului M. V. a fost descoperit și ridicat cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la inculpata Carșai I., aceasta declarând faptul că ea personal a întocmit în fals respectivul contract, ocupându-se inclusiv de contrafacerea vizei Inspectoratului Teritorial de Muncă Bistrița-Năsăud, depusă pe prima filă a contractului și de asemenea, a semnăturii referentului de specialitate, persoana „R. I.” fiind în fapt un nume fictiv, neexistând un astfel de angajat la instituției susmenționate.
Din extrasul de cont bancar alocat interpusului M. V. și ordinul de plată aferent rezultă că, în data de 28.09.2007 ( data obținerii efective a creditului ), întreaga sumă de 250.000 lei obținută cu titlu de credit a fost virată în contul inculpatei Carșai I. ( vol. VI, filele 272-273 ).
În data de 27.09.2007, martorul R. Saveta a fost prezentată de către inculpata Carșai I. și inculpatul Carșai G. la CEC BANK S.A. – Sucursala Bistrița-Năsăud, anume la inculpata Fustos V. și prin acesta, a fost solicitat un credit pentru nevoi personale în sumă de 250.000 lei, pe o perioadă de 25 ani, apelând la produsul bancar IDEAL PLUS 250.000.
Interpusul R. Saveta a depus documente falsificate de către membrii grupului infracțional organizat, din cuprinsul cărora a rezultat în mod mincinos că este angajată în funcția de administrator la S.C. FLORPLAST EUROTUR S.R.L. Năsăud precum și faptul că a realizat salariul net în sumă de 5.400 lei pentru lunile iunie 2007, iulie 2007 și respectiv august 2007, având un salariu de încadrare de 7.600 lei.
În data de 28.09.2007, s-a încheiat contractul de credit nr. RQ_25 ( vol. 5, f. 165 ) pentru suma de 250.000 lei, beneficiarul fiind interpusul R. Saveta.
Creditul a fost garantat prin ipoteca de rangul III, adusă de către soții Carșai I. și Carșai G. purtând asupra bunului imobil situat în localitatea Bistrița, DN 17, cartier Viișoara 1683, format din teren arabil și casă de locuit ( C.F. Bistrița 1683 ) - proprietatea soților Carșai.
În urma efectuării constatării tehnico-științifice grafice ( vol. X, fila 305-306 ) s-a stabilit că:
- cererea de credit nr. 2557 din 27.09.2007 prezintă scrisul de completare după cum urmează: al inculpatei Carșai I. la cap. I, cu excepția mențiunii „Năsăud” de la pct. 2 și al inculpatei Fustos V., la cap. 1, pct. 2, mențiunea „Năsăud” și cap. II, III, IV, VI și VIII;
- acordul de transmitere, prelucrare și consultare a informațiilor la S.C. BIROUL DE CREDIT S.A. nr. 2557 din 27.09.2007 prezintă scrisul de completare după cum urmează: al inculpatei Carșai I. la pct. 1;
- fișa client persoană fizică prezintă scrisul de completare al inculpatei Carșai I. la cap. I pct. 1, 2 și 3, iar la cap. I, pct. 4 al inculpatei Fustos V.;
- adeverința de salariu nr. 21 din 27.09.2007 prezintă scrisul de completare al inculpatei Carșai I., inclusiv mențiunea „P. I.” și semnătura de la rubrica „Director Economic”, iar semnătura de la rubrica „Director” a fost executată de către inculpatul Carșai F.;
- mențiunea olografa „CONFORM CU ORIGINALU” de pe prima filă și semnăturile de pe fiecare filă a contractului, depuse pe copia contractul individual de muncă nr._ din 05.06.2007 au fost executate de către inculpatul Carșai F.;
Trebuie precizat că originalul acestui contract de muncă pe numele interpusului R. Saveta a fost descoperit și ridicat cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la inculpata Carșai I., aceasta declarând faptul că ea personal a întocmit în fals respectivul contract, ocupându-se inclusiv de contrafacerea vizei Inspectoratului Teritorial de Muncă Bistrița-Năsăud, depusă pe prima filă a contractului și de asemenea, a semnăturii referentului de specialitate, persoana „R. I.” fiind în fapt un nume fictiv, neexistând un astfel de angajat la instituției susmenționate.
Din extrasul de cont bancar alocat interpusului R. Saveta și ordinul de plată aferent rezultă că, în data de 28.09.2007 ( data obținerii efective a creditului ), întreaga sumă de 250.000 lei obținută cu titlu de credit a fost virată în contul inculpatei Carșai I. ( vol. VI, filele 269-270 ).
În data de 27.09.2007, martorul R. E. a fost prezentat de către inculpata Carșai I. și inculpatul Carșai G. la CEC BANK S.A. – Sucursala Bistrița-Năsăud, anume la inculpata Fustos V. și prin acesta, a fost solicitat un credit pentru nevoi personale în sumă de 250.000 lei, pe o perioadă de 25 ani, apelând la produsul bancar IDEAL PLUS 250.000.
Interpusul R. E. a depus documente falsificate de către membrii grupului infracțional organizat, din cuprinsul cărora a rezultat în mod mincinos că este angajat în funcția de șef achiziții la S.C. FLORPLAST EUROTUR S.R.L. Năsăud precum și faptul că a realizat salariul net în sumă de 5.400 lei pentru lunile iunie 2007, iulie 2007 și respectiv august 2007, având un salariu de încadrare de 7.600 lei.
În data de 28.09.2007, s-a încheiat contractul de credit nr. RQ_39 ( vol. 5, f. 255 ) pentru suma de 250.000 lei, beneficiarul fiind interpusul R. E..
Creditul a fost garantat prin ipoteca de rangul II, adusă de către soții Carșai I. și Carșai G. purtând asupra bunului imobil situat în localitatea Bistrița, DN 17, cartier Viișoara 1683, format din teren arabil și casă de locuit ( C.F. Bistrița 1683 ) - proprietatea soților Carșai.
În urma efectuării constatării tehnico-științifice grafice ( vol. X, fila 266-267 ) s-a stabilit că:
- cererea de credit nr. 2555 din 27.09.2007 prezintă scrisul de completare după cum urmează: al inculpatei Carșai I. la cap. I, pct. 1, 2 cu excepția mențiunii „M.”, 3, 4, 5 și 7 și al inculpatei Fustos V., la cap. I, pct. 2, mențiunea „M.” și pct. 6 și cap. II, III, IV și VIII;
- acordul de transmitere, prelucrare și consultare a informațiilor la S.C. BIROUL DE CREDIT S.A. nr. 2555 din 27.09.2007 prezintă scrisul de completare după cum urmează: al inculpatei Carșai I. la pct. 1;
- fișa client persoană fizică prezintă scrisul de completare al inculpatei Carșai I. la cap. I pct. 1, 2 și 3, iar la cap. I, pct. 4 al inculpatei Fustos V.;
- adeverința de salariu nr. 20 din 27.09.2007 prezintă scrisul de completare al inculpatei Carșai I., inclusiv mențiunea „P. I.” și semnătura de la rubrica „Director Economic”, iar semnătura de la rubrica „Director” a fost executată de către inculpatul Carșai F.;
- mențiunea olografa „CONFORM CU ORIGINALU” de pe prima filă și semnăturile de pe fiecare filă a contractului, depuse pe copia contractul individual de muncă nr._ din 05.06.2007 au fost executate de către inculpatul Carșai F.;
Trebuie precizat că originalul acestui contract de muncă pe numele interpusului R. E. a fost descoperit și ridicat cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la inculpata Carșai I., aceasta declarând faptul că ea personal a întocmit în fals respectivul contract, ocupându-se inclusiv de contrafacerea vizei Inspectoratului Teritorial de Muncă Bistrița-Năsăud, depusă pe prima filă a contractului și de asemenea, a semnăturii referentului de specialitate, persoana „R. I.” fiind în fapt un nume fictiv, neexistând un astfel de angajat la instituției susmenționate.
Din extrasul de cont bancar alocat interpusului R. E. și ordinul de plată aferent rezultă că, în data de 28.09.2007 ( data obținerii efective a creditului ), întreaga sumă de 250.000 lei obținută cu titlu de credit a fost virată în contul inculpatei Carșai I. ( vol. VI, filele 275-276 ).
În data de 27.09.2007, martorul Peptănar P. a fost prezentat de către inculpata Carșai I. și inculpatul Carșai G. la CEC BANK S.A. – Sucursala Bistrița-Năsăud, anume la inculpata Fustos V. și prin acesta, a fost solicitat un credit pentru nevoi personale în sumă de 250.000 lei, pe o perioadă de 25 ani, apelând la produsul bancar IDEAL PLUS 250.000.
Interpusul Peptănar P. a depus documente falsificate de către membrii grupului infracțional organizat, din cuprinsul cărora a rezultat în mod mincinos că este angajat în funcția de șef depozit și bucătar șef la S.C. FLORPLAST EUROTUR S.R.L. Năsăud precum și faptul că a realizat salariul net în sumă de 5.400 lei pentru lunile iunie 2007, iulie 2007 și respectiv august 2007, având un salariu de încadrare de 7.600 lei.
În data de 28.09.2007, s-a încheiat contractul de credit nr. RQ_30 ( vol. 6, f. 16 ) pentru suma de 250.000 lei, beneficiarul fiind interpusul Peptănar P..
Creditul a fost garantat prin ipoteca de rangul I, adusă de către soții Carșai I. și Carșai G. purtând asupra bunului imobil situat în localitatea Bistrița, DN 17, cartier Viișoara 1683, format din teren arabil și casă de locuit ( C.F. Bistrița 1683 ) - proprietatea soților Carșai.
În urma efectuării constatării tehnico-științifice grafice ( vol. X, fila 285-286 ) s-a stabilit că:
- cererea de credit nr. 2554 din 27.09.2007 prezintă scrisul de completare după cum urmează: al inculpatei Carșai I. la cap. I, cu excepția mențiunii „Șieu Măgheruș” de la pct. 2 și al inculpatei Fustos V., la cap. I, pct. 2, mențiunea „Șieu Măgheruș” și cap. II, III, IV și VIII;
- acordul de transmitere, prelucrare și consultare a informațiilor la S.C. BIROUL DE CREDIT S.A. nr. 2554 din 27.09.2007 prezintă scrisul de completare după cum urmează: al inculpatei Carșai I. la pct. 1;
- fișa client persoană fizică prezintă scrisul de completare al inculpatei Carșai I. la cap. I pct. 1, 2 și 3, iar la cap. I, pct. 4 al inculpatei Fustos V.;
- adeverința de salariu nr. 19 din 27.09.2007 prezintă scrisul de completare al inculpatei Carșai I., inclusiv mențiunea „P. I.” și semnătura de la rubrica „Director Economic”, iar semnătura de la rubrica „Director” a fost executată de către inculpatul Carșai F.;
- mențiunea olografă „CONFORM CU ORIGINALU” de pe prima filă și semnăturile de pe fiecare filă a contractului, depuse pe copia contractul individual de muncă nr._ din 05.06.2007 au fost executate de către inculpatul Carșai F.;
Trebuie precizat că originalul acestui contract de muncă pe numele interpusului R. E. a fost descoperit și ridicat cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la inculpata Carșai I., aceasta declarând faptul că ea personal a întocmit în fals respectivul contract, ocupându-se inclusiv de contrafacerea vizei Inspectoratului Teritorial de Muncă Bistrița-Năsăud, depusă pe prima filă a contractului și de asemenea, a semnăturii referentului de specialitate, persoana „R. I.” fiind în fapt un nume fictiv, neexistând un astfel de angajat la instituției susmenționate.
Din extrasul de cont bancar alocat interpusului Peptănar P. și ordinul de plată aferent rezultă că, în data de 28.09.2007 ( data obținerii efective a creditului ), întreaga sumă de 250.000 lei obținută cu titlu de credit a fost virată în contul inculpatei Carșai I. ( vol. VI, filele 281-282 ).
În contextul în care martorul Cengeri Oscar a realizat faptul că a fost indus în eroare de către membrii grupului infracțional organizat, conștientizând faptul că a devenit debitor al CEC BANK S.A. – Sucursala Bistrița-Năsăud, iar nu simplu garant, acesta a sesizat conducerea băncii și organele de poliție cu privire la ilegalitățile legate de obținerea creditelor de către inculpata Carșai I. și ceilalți inculpați prin persoane fizice interpuse.
În încercarea de a evita denunțarea faptelor penale, membrii grupului infracțional organizat au decis să înlăture acest risc, procedându-se la preluarea creditului acordat martorului Cengeri Oscar pe numele inculpatului Carșai G..
Astfel, în data de 15.10.2007, inculpatul Carșai G. a solicitat un credit pentru nevoi personale în sumă de 250.000 lei, pe o perioadă de 25 ani, apelând la produsul bancar IDEAL PLUS 250.000. În fapt, în ceea ce privește modalitățile de contrafacere a documentației necesare aprobării acestei preluări de credit de la interpusul Cengeri Oscar, membrii grupului infracțional organizat au procedat identic ca și în cazul documentațiilor folosite prin persoanele interpuse.
Inculpatul Carșai G. a depus documente falsificate din cuprinsul cărora a rezultat în mod mincinos că este angajat în funcția de manager general la S.C. CROMBIE EUROTUR S.R.L. Năsăud precum și faptul că a realizat salarii nete lunare în sumă de 5.400 lei pentru lunile iunie 2007, iulie 2007 și respectiv august 2007, având un salariu de încadrare de 7.600 lei.
În data de 18.10.2007, s-a încheiat contractul de credit nr. RQ_85 ( vol. VI, f. 69 ) pentru suma de 250.000 lei, beneficiarul fiind inculpatul Carșai G., la punctul 2 din contract, menționându-se că creditul va fi utilizat de client pentru nevoi personale prin transfer de credit cu preluarea de către dl.Carșai G. a tuturor drepturilor și obligațiilor prevăzute în contractul inițial ( titular contract credit inițial Cengeri Oscar ).
Creditul a fost garantat cu aceiași garanție imobiliară adusă pentru creditul lui Cengeri Oscar și anume prin ipoteca de rangul I, adusă de către soții M. M. și E. purtând asupra bunului imobil situat în localitatea Tășnad, format din teren extravilan cu unitate agroruristică în . nr. 119 D ( C.F. Tășnad 1136 nedefinitiv ) - proprietatea soților M. M. ( sora inculpatei Carșai I. ) și M. E..
Inculpatul Carșai G. a declarat că nu a fost retribuit pentru activitatea prestată la firma sa și că toți banii obținuți din activitate au fost alocați pentru alte destinații și anume plata datoriilor și furnizorilor: „Nu am primit vreun salariu de la societate, toți banii obținuți din activitate fiind folosiți pentru plata datorilor, furnizorilor etc.. În niciun caz nu am încasat salariul net în cuantum de 5.400 lei în lunile iunie, iulie și august 2007” ( vol. I, fila 240 ).
De altfel, susținerile inculpatului Carșai G. se coroborează și cu datele furnizate de Administrația Finanțelor Publice a orașului Năsăud ( vol. XI, fila 97 și urm. ).
În ceea ce privește anul 2007, din aceleași date furnizate de către instituția fiscală amintită, rezultă că pe tot parcursul acestui an, S.C. CROMBIE EUROTUR S.R.L. Năsăud a achitat cu titlu de salariu doar suma totală de 4.534 lei ( vol. XI, fila 131 ).
În urma efectuării constatărilor tehnico-științifice grafice ( vol. X, fila 327-328 ) s-a stabilit că:
- cererea de credit nr. 2609 din 15.10.2007 prezintă scrisul de completare după cum urmează: al inculpatei Carșai I. la cap. I și al inculpatei Fustos V. la rubricile de la cap. II, III și IV;
- acordul de transmitere, prelucrare și consultare a informațiilor la S.C. BIROUL DE CREDIT S.A. nr. 2609 din 15.10.2007 prezintă scrisul de completare al inculpatei Carșai I. la rubricile: „persoana” și „codul de identificare”
- fișa client persoană fizică prezintă scrisul de completare al inculpatei Fustos V., la rubricile „funcția”; și „locul de muncă”;
- adeverința de salariu nr. 28/15.10.2007 prezintă scrisul de completare al inculpatei Carșai I. la toate rubricile, inclusiv mențiunea „R. SAVETA” în clar;
- angajamentul de plată din 15.10.2007 pe numele Carșai I. scrisul de completare al inculpatei Carșai I.;
- copia carnetului de muncă nr._ pe numele inculpatul Carșai G. prezintă scrisul de completare al inculpatei Carșai I. în ceea ce privește mențiunea olografa „Conform cu originalul”.
Din extrasul de cont bancar alocat inculpatului Carșai G. rezultă că, în data de 18.10.2007 ( data obținerii efective a creditului ), întreaga sumă de 250.000 lei obținută cu titlu de credit a fost virată în contul creditului acordat anterior pentru interpusul Cengeri Oscar, fiind stins creditul acestuia din urmă ( vol. VI, filele 300-302 ).
M. parte din suma obținută de către membrii grupului infracțional organizat prin intermediul creditelor mai sus prezentate, a fost utilizată de către inculpata Carșai I., inculpatul Carșai G. și inculpatul Carșai F. pentru achiziționarea de bunuri mobile - autoturisme marca Mercedes, pentru achiziționarea de bunuri imobile - terenuri și construcții precum și pentru plata cheltuielilor legate de edificarea pensiunii situată pe terenurile arabile de 1.000 m2 ( C.F. Șieu 1783 ), de 1.000 m2 ( C.F. Șieu 1784 ) și respectiv 4.579 m2 ( C.F. Șieu 1785 ) - proprietatea S.C. FLORPLAST EUROTUR S.R.L. - situate în localitatea Șieu-Măgheruș - Crainimăt, pe DN 17 Bistrița - Sărățel.
Astfel, prin contractul de prestări servicii din data de 30.07.2007 încheiat între S.C. FLORPLAST EUROTUR S.R.L. Năsăud și S.C. STRUCTURI S., reprezentată de numitul V. S., a fost convenită edificarea unei construcții de tip pensiune, contravaloarea prestației fiind în sumă de 210.000 RON, ce a fost plătită în tranșe de inculpata Carșai I. personal, actul consemnând și chitanțele de plată ale tarifului negociat ( vol. VII, fila 126 ).
Astfel în data de 16.08.2007, inculpata Carșai I. a achiziționat de la numita P. V. imobilul situat în localitatea Sieu O. nr. administrativ 263, compus din casă cu 4 camere și teren de 784 m2 plătind în numerar suma de 80.000 lei ( vol. VII, fila 216 ).
În data de 24.09.2007, inculpata Carșai I. și inculpatul Carșai G. au achiziționat de la numitul P. L. D. imobilul situat în municipiul Bistrița, pe DN 17, cartier Viișoara 1683, format din teren arabil și casă de locuit ( C.F. Bistrița 1683 ) plătind în numerar suma de 200.000 lei ( vol. VIII, fila 161).
În data de 25.09.2007, inculpatul Carșai G. a achiziționat autoturismul marca Mercedes, plătind în numerar suma de 13.500 euro ( vol. XII, fila 59 ).
În data de 25.09.2007, inculpatul Carșai F. a achiziționat un alt autoturismul marca Mercedes, plătind în numerar suma de 8.600 euro ( vol. XII, fila 44 ).
De asemenea, s-a mai stabilit că prin procedeul cunoscut sub numele „suveică”, pe măsura obținerii de noi credite, inculpata Carșai I. și inculpatul Carșai G. au plătit rate aferente creditelor anterioare, menținând în eroare unitatea bancară vătămată.
Din probele administrate în cauză rezultă că și inculpații D. M. I. și D. M. au obținut, prin înșelăciune de la CEC BANK S.A. – Sucursala Bistrița-Năsăud, prin metode similare celor practicate de grup infracțional organizat condus de inculpata Carșai I., un credit în sumă de 56.000 lei.
S-a stabilit pe bază de probe că susnumiții au acționat independent de activitățile infracționale desfășurate de către inculpata Carșai I. și ceilalți membrii ai grupului infracțional organizat, fiind însă sprijiniți de către inculpata Fustos V..
În data de 15.06.2007, inculpatul D. M. I. s-a prezentat împreună cu soția, inculpata D. M. la CEC BANK S.A. – Sucursala Bistrița-Năsăud, anume la inculpata Fustos V. și a solicitat un credit pentru nevoi personale în sumă de 56.000 lei, pe o perioadă de 20 ani, apelând la produsul bancar SUPER CONSUM.
Inculpatul D. M. I. a depus documentele falsificate de către el personal și de către soția sa, inculpata D. M., din cuprinsul cărora a rezultat în mod mincinos că este angajat în funcția de director desfacere la S.C. MODA STYLE S.R.L. Năsăud precum și faptul că a realizat salariul net în sumă de 2.227 lei pentru lunile martie 2007, aprilie 2007 și respectiv mai 2007, având un salariu de încadrare de 3.102 lei.
În data de 20.06.2007, s-a încheiat contractul de credit nr.RQ_92 ( vol. 3, f. 142 ) pentru suma de 56.000 lei, beneficiarul fiind inculpatul D. M. I..
Creditul a fost garantat prin ipoteca de rangul I, adusă de către soții D. asupra imobilului - teren arabil de 500 m2 ( C.F. Șieu 1877 ) proprietatea acestora, situat în localitatea Șieu-Măgheruș - Crainimăt, pe DN 17 Bistrița - Sărățel.
În urma efectuării constatării tehnico-științifice grafice ( vol. X, fila 87-88 ) s-a stabilit că:
- cererea de credit nr. 1103 din 15.06.2007 prezintă scrisul de completare după cum urmează: al inculpatei D. M. la cap. I, cu excepția mențiunii „Economist” de la pct. 6 și al inculpatei Fustos V., cap. I, mențiunea „Economist” de la pct. 6 și cap. II, III, IV și VIII; semnătura depusă la rubrica „semnătura clientului” a fost executată de inculpatul D. M. I.;
- acordul de transmitere, prelucrare și consultare a informațiilor la S.C. BIROUL DE CREDIT S.A. nr. 1103 din 15.06.2007 pentru D. M. prezintă scrisul de completare al inculpatei Fustos V.;
- acordul de transmitere, prelucrare și consultare a informațiilor la S.C. BIROUL DE CREDIT S.A. nr. 1103 din 15.06.2007 pentru inculpatul D. M. I. prezintă scrisul de completare al inculpatei Fustos V.; semnătura depusă la rubrica „semnătura emitentului” a fost executată de inculpatul D. M. I.;
- fișa client persoană fizică prezintă scrisul de completare al inculpatei D. M. la rubricile „numele și prenumele” și „Cod numeric personal” și al inculpatei Fustos V. la cap. I, și II, rubrica „rude/afin”; semnătura depusă la rubrica „semnătura” a fost executată de inculpatul D. M. I.;
- pe copia carnetului de muncă . nr._ mențiunile „Conform cu originalul” au fost efectuate de inculpata D. M.;
- adeverința de salariu nr. l din 15.06.2007 prezintă scrisul de completare al inculpatei D. M., la toate rubricile, cu excepția celor de la rubricile „domeniul principal de activitate” și „persoana de contact”, ce au fost executate de inculpata Fustos V.; semnătura depusă la rubricile „director” și „director economic” au fost executate de inculpata D. M.;
Din extrasul de cont bancar alocat inculpatului D. M. I. rezultă că în data de 15.06.2007 ( data obținerii efective a creditului ), întreaga sumă de 56.000 lei obținută cu titlu de credit a fost virată acestuia.
Inculpatul D. M. I. a declarat că a utilizat creditul pentru a-și edifica o locuință în extravilanul localității Crainimăt, . Bistrița-Năsăud, în zona intersecției drumurilor naționale Cluj – Reghin și Bistrița – D..
Inculpatul a recunoscut faptul că nu a realizat salariul net lunar pretins în adeverința de salariu menționată mai sus, arătând că nu a încasat decât salariu minim pe economie în cuantum de aproximativ 440 lei/lună. Aceste recunoașterii se coroborează cu datele oferite de Administrația Finanțelor Publice a orașului Năsăud.
Inculpații D. M. I. și D. M. nu au recunoscut faptul că au întocmit în fals întreaga documentație utilizată pentru obținerea creditului de 56.000 lei de la CEC BANK S.A. – Sucursala Bistrița, dar acest aspect confirmat prin concluziile raportului de constatare tehnico-științifică grafică întocmit în cauză.
Inculpații D. M. I. și D. M. au acționat în mod independent de grupul infracțional organizat, condus de către inculpata Carșai I., constatându-se că au apelat la un alt tip de produs bancar decât cel solicitat în celelalte cazuri, suma creditată diferă de cele obținute prin persoane interpuse de către membrii grupului infracțional organizat, destinația banilor este alta decât contul inculpatei Carșai I.. Susnumiții au conlucrat la înfăptuirea mijloacelor frauduloase fără ajutorul membrilor grupului infracțional organizat și de asemenea, aceștia nu și-au adus aportul sub nicio formă la activitatea infracțională a grupului infracțional organizat, respectiv la obținerea prin înșelăciune a creditelor tip IDEAL PLUS 250.000.
În ce o privește pe inculpata Fustos V. pe baza probelor administrate instanța reține că aceasta i-a sprijinit în obținerea creditului pe inculpații D. M. I. și D. M..
În continuare, se impune a fi făcute o . precizări legate de procedurile legale ce ar fi trebuit urmate în cazul acordării acestor credite.
Produsul bancar acordat membrilor grupului infracțional organizat prin persoanele interpuse de care s-au folosit, aparține categoriei creditelor pentru nevoi personale, tip IDEAL PLUS 250.000, fără a necesita o justificare a utilizării sumelor împrumutate. Pentru obținerea acestei categorii de credit se impun, cumulativ, două condiții esențiale: un anumit nivel de venituri salariale precum și aducerea unei garanții imobiliare ( ipotecă ).
Astfel cum rezultă din normele de creditare pentru persoane fizice ale CEC ( actuala CEC BANK S.A. ), veniturile salariale ale clienților sunt esențiale pentru obținerea creditelor.
NORMA METODOLOGICĂ nr. 231 din 2005 privind creditarea persoanelor fizice emisă de CASA DE ECONOMII ȘI CONSEMNAȚIUNII CEC S.A. prevede la capitolul II, punctul 6: ,,Activitatea de creditare se bazează, în primul rând, pe identificarea și evaluarea cât mai exactă a veniturilor nete realizate de client și familia acestuia, ca sursă de rambursare a creditului și de plată a dobânzilor și a altor costuri dacă este cazul” ( vol. VI, fila 316 ). La punctul 20 din norme se arată că: „Nivelul creditului ce poate fi acordat se stabilește în funcție de categoria creditului, necesarul de creditare și de posibilitățile financiare ale clientului de rambursare a creditului...”.
În același sens, PROCEDURILE GENERALE DE CREDITARE A PERSOANELOR FIZICE nr. 150/2007 ( vol. 6, fila 336 cu urm. ) emise de CASA DE ECONOMII ȘI CONSEMNAȚIUNII CEC S.A. prevăd la punctul 3 litera f cerința minimală a dovezii din partea clientului că acesta: „poate susține rambursarea creditului și plata dobânzilor din veniturile nete realizate”. Necesitatea existenței unor venituri certe ( realizate din salarii, pensii, activitate agricolă, etc. ), cu caracter de permanență, considerate eligibile de către bancă a fost confirmată și de către conducerea CEC – Sucursala Bistrița-Năsăud precum și de către membrii echipei Serviciului Teritorial de Control Cluj din cadrul CASEI DE ECONOMII ȘI CONSEMNAȚIUNII CEC S.A. – Direcția de Control.
În depoziția martorului T. I., director al CEC BANK S.A. – Sucursala Bistrița-Năsăud, acesta, printre altele, arată că: „Dacă ar fi fost cunoscută situația reală a solicitanților de credite, în principal faptul că nu sunt angajați ai vreunei firme, nu s-a fi procedat la aprobarea creditelor” ( vol. II, f. 153 ).
Șeful Serviciului Teritorial de Control Cluj al CEC BANK S.A., martorul M. I. a arătat aspectul: „Conform normelor de creditare, în activitatea de creditare este esențial venitul salarial al solicitantului de credit, garanțiile fiind prevăzute numai pentru situația imposibilității de plată” ( vol. II, fila 263 ).
Cu ocazia audierii în instanță ( f. 437-438, vol. II dosar de fond ) martorul O. Albin, director al CEC Bank S.A. – Sucursala Bistrița-Năsăud a declarat: „Anterior a fost chemată Carșai I. și întrebată sub acest aspect însă aceasta a spus că salariile foarte mari au fost negociate în acest fel tocmi pentru a angaja persoane bine pregătite și cu experiență”.
În urma sesizării depuse de Cengeri Oscar, CEC Bank S.A. – Direcția de Control București, prin intermediul Serviciului Teritorial de Control Cluj a analizat activitatea de creditare a Sucursalei Bistrița-Năsăud, „axându-se îndeosebi pe dosarele din grupul Carșai”, grupate în acest fel în raport de garanția care a stat la baza aprobării lor, concluziile fiind redate în procesul-verbal nr. 71/7937 din 09.11.2007. În cuprinsul materialului de control au fost relevate diferite încălcări ale reglementărilor bancare considerate a fi imputabile atât inculpatei Fustos V., în calitate de consilier de credite cât și analiștilor de credit și membrilor comitetului de creditare ( din care au făcut parte directorii T. I., O. Albin și C. R. ).
Pe baza probatoriului administrat în cauză instanța nu-și va însuși afirmația din cuprinsul rechizitoriului în sensul că inculpata Fustos V. a încălcat normele bancare cu intenție directă și a acționat în sensul ducerii la îndeplinire a planului infracțional pus la cale de grupul infracțional organizat condus de inculpata Carșai I. și că celelalte persoane implicate în adaptarea deciziei de aprobare a creditelor luate prin persoane interpuse ( analiștii de credite, membrii comitetului de credite, respectiv directorii ) ar fi comis abateri de mică importanță care nu prezintă legătură de cauzalitate cu rezultatul ( prejudiciul ) produs.
Dimpotrivă, probele dosarului demonstrează fără echivoc că asemenea celorlalți funcționari bancari din cadrul CEC – Sucursala Bistrița-Năsăud, inculpata Fustos V. nu s-a raliat niciun moment activităților infracționale inițiate de inculpata Carșai I. ci s-a poziționat permanent de partea conducerii băncii, neurmărind păgubirea părții civile. S-a stabilit cu certitudine că, conducerea băncii a fost indusă în eroare atunci când a luat decizia de a acorda credite inculpatei Carșai I. care a recurs la manopere frauduloase ( descrise în partea de început a prezentei sentințe ) și ulterior a fost menținută în eroare pe întreaga durată a acordării creditelor. Inculpata a ascuns permanent faptul că persoanele interpuse nu sunt angajate și că nu realizează venituri, afirmând mincinos că sunt angajate la firmele familiei sale și sunt plătite cu salarii mari „pentru că sunt bine pregătite și cu experiență” ( declarația martorului O. Albin – f. 437-438, dosar de fond ). De asemenea, inculpata a racolat persoane din mediul rural, cu grad redus de instruire școlară ( chiar analfabete ) pe care de asemenea le-a indus în eroare asupra calității în care vor semna actele la bancă. În plus, întrucât creditele au fost acordate în etape, inculpata Carșai I. și soțul ei Carșai G., au mers în mai multe rânduri la directorii sucursalei, menținându-i în eroare până la momentul obținerii întregii sume, aspect relatata de inculpata Fustos V. ( f. 223-226 ) și martora M. V. ( f. 98-100, vol. V dosar de urmărire penală ). Ulterior, inculpații au folosit sumele de bani din credite pentru achiziționarea unor bunuri personale ( imobile, mașini, etc. ), nemaiplătind ratele aferente încă din anul 2008.
Împotriva hotărârii pronunțate de Tribunalul Bistrița-Năsăud au formulat apel: D.-BIROUL TERITORIAL BISTRIȚA-NĂSĂUD, inculpata CARȘAI I., inculpatul CARȘAI F., inculpatul CARȘAI I., inculpatul CARȘAI F., inculpatul CARȘAI G., inculpatul FUSTOS V., inculpatul D. M. I. și inculpatul D. (actualmente Carșai) M..
În dezvoltarea motivelor de apel, formulate de D.-S. TERITORIAL CLUJ, se arată că, deși instanța de fond a reținut în mod corect în sarcina inculpatei Fustos V. săvârșirea unei complicități la infracțiunea de înșelăciune, cu referire la actele materiale legate de activitatea infracțională desfășurată de către inculpații D. M. I. și D. M. și a dispus încetarea procesului penal pentru această infracțiune, soluția de achitare a inculpatei cu privire la actele materiale desfășurate de către inculpații Carșai I., Carșai G. și Carșai F. este greșită.
Cu privire la inculpata Fustos V., s-a mai arătat că a fost achitată nelegal pentru comiterea infracțiunii de aderare la un grup infracțional, organizat, prev. de art. 7 alin 1 și 3 din Legea nr. 39/2003.
Referitor la inculpații D. M. I. și D. M., în dezvoltarea motivelor de apel s-a arătat că, în mod netemeinic, instanța de judecată a aplicat pedepse atât de mici și cu suspendare condiționată, având în vedere că din declarațiile martorilor L. T. Aliosa (f.89-92), C. Oscar (f.52-59) și L. V. (f.72-79, aflate în vol II al dosarului de urmărire penală, rezultă că cei doi inculpați i-au amenințat cu acte de violență, în cazul în care vor da declarații din care să rezulte că au obținut creditele bancare prin folosirea documentelor falsificate, referitoare la locul de muncă și veniturile obținute.
În dezvoltarea motivelor de apel, inculpații Carșai I., Carșai G. și Carșai F. au arătat că hotărârea primei instanțe este legală în ceea ce privește condamnarea lor pentru infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 320 NCP, și fals sub semnătură privată, prev. de art. 322 NCP, însă este nelegală în ceea ce privește condamnarea lor pentru constituirea unui grup infracțional, prev. de art. 367 NCP și pentru infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 244 alin 1 NCP.
Cu privire la legea aplicabilă speței, s-a arătat că legea penală mai favorabilă ar fi Noul Cod penal, cu excepția reglementării privind concursul de infracțiuni, unde este incident art. 10 din Legea nr. 187/2012.
O altă cerere formulată de inculpați a vizat trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond deoarece în cauză este incident cazul de nulitate absolută prevăzut de art. 281 alin 1 lit. f din NCPP, ce avea corespondent în Codul de procedură penală din 1969 la art. 197 alin 2.
În argumentarea acestei cereri cei trei inculpați, prin intermediul apărătorului ales, au arătat că, la termenul din data de 23 februarie 2010, inculpata Carșai I. a fost asistată de av S. D., care s-a prezentat în substituirea tatălui său, av. M. V., însă inculpata nu a acceptat această substituire.
În opinia apărării, câtă vreme inculpata nu a avut apărător ales, cauza trebuia amânată.
Legat de această împrejurare s-a arătat că, la data de 26 aprilie 2010, inculpații Carșai G. și Carșai F. au fost puși într-o situație similară, iar după dezbaterile judiciare inculpatului Carșai G. nu i s-a acordat ultimul cuvânt.
În dezvoltarea motivelor de apel, inculpații D. (actualmente Carșai) M. și D. M. I. au criticat hotărârea primei instanțe în ceea ce privește condamnarea pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin 1 Cod penal din 1969.
În acest sens, s-a arătat că prima instanță a realizat o eronată interpretare a probațiunii, concluzionând că datele din contractul de muncă, respectiv cuantumul salariului ar fi nereal. Inculpatul D. M. a mai arătat că, contractul de muncă încheiat între . el, prevedea un salariu de încadrare brut de 3102 RON, salariu care era condiționat de îndeplinirea targhetului de vânzări cuprins în planul de afaceri; planul de afaceri însoțit de o notă informativă au fost depuse la ITM Bistrița-Năsăud, acestea operând înscrierea în carnetul de muncă.
În opinia apelantului, salariul în cuantum de 3102 RON reprezintă un salariu de încadrare cât se poate de real, absolut realizabil în condițiile în care societatea ar fi realizat planul de afaceri.
Mai mult, acesta a apreciat că inserarea unor date nereale într-un înscris sub semnătură privată nu era incriminată sub imperiul vechiului Cod penal, această omisiune fiind îndreptată doar prin trimiterea din noul Cod penal, din cuprinsul art. 322 la 321 NCP.
În ceea ce privește infracțiunea de participație improprie la fals intelectual, prevăzută de art. 31 alin 2 Cod penal raportat la art. 281 alin 1 Cod penal, apelanții au arătat că instanța de fond a ignorat probațiunea existentă la dosar, concluzionând în mod nejustificat că am fi în prezența atât a participației improprii, cât și a unui fals intelectual.
În esență, lucrătorii ITM au cunoscut aceleași date, astfel că nu se poate vorbi despre intenție în cazul apelanților și eroare în cazul angajaților ITM.
În perioada de amânare a pronunțării, inculpații Carșai (fostă D.) M. și D. M. I. au solicitat prin concluziile scrise depuse la dosar ca, în subsidiar, să se dispună încetarea procesului penal în ceea ce privesc cele trei infracțiuni pentru care au fost trimiși în judecată, respectiv pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 alin 1 Cod penal, art. 291 Cod penal și art. 31 alin 2 Cod penal, raportat la art. 289 Cod penal, întrucât s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.
În argumentarea cererii formulate, cei doi inculpați au arătat că termenul de prescripție specială, prevăzut de art. 122 Cod penal 1969, în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 63/2012, care este o dată și jumătate din termenul de prescripție generală, s-a împlinit în luna august 2014, respectiv în 20 decembrie 2014, în ceea ce privește infracțiunea de uz de fals, reținută în sarcina inculpatului D. M. I..
În dezvoltarea motivelor de apel, inculpata Fustos V. a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimisă în judecată potrivit noului Cod penal, în infracțiunea prev. de art. 48 raportat la art. 224 alin 1 și 2, respectiv art. 322 alin 1 Cod penal.
Aceasta a solicitat continuarea procesului penal și achitarea sa pentru infracțiunile reținute în actul de inculpare.
În argumentarea cererii sale, inculpata Fustos V. a arătat că, hotărârea primei instanțe este netemeinică și nelegală, în ceea ce privește reținerea în sarcina sa a infracțiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privată ( cu referire la faptele pentru care sunt trimiși în judecată inculpații D. M. I. și D. M. ).
În acest sens, s-a arătat că omisiunea instanței a constat în faptul că aceasta nu a reținut împrejurarea că rubricile completate de către inculpata Fustos V. cuprindeau date reale care rezultau din cele oficiale, depuse la dosar, respectiv actele de identitate sau contractul de muncă al inculpatului D. I., vizat de ITM. Datele din acest contract au fost avute în vedere pentru rubrica „domeniul principal de activitate”, completată cu sintagma „creație vestimentară” și rubrica „persoana de contact” a fost completată cu numele angajatorului și administratorului Societății- D. M..
În ceea ce privește infracțiunea de complicitate de înșelăciune, pentru care s-a dispus încetarea procesului penal și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, inculpata a arătat că din probele administrate nu rezultă faptul că inculpatul D. M. I. a încasat un salariu net mai mic decât cel trecut în contract, deoarece acesta era înregistrat și vizat de IBM Bistrița-Năsăud cu mai multe luni înaintea creditului, iar datele erau identice cu cele de pe adeverință.
Prin decizia penală nr. nr. 491 din 02.04.2015 pronunțată în dosarul nr._ a Curții de Apel Clujs-a admis apelurile declarate de inculpații CARȘAI I., CARȘAI F. și CARȘAI G. (cu datele personale la dosar) împotriva sentinței penale nr.80/F din data de 12 iunie 2012a Tribunalului Bistrița Năsăud pe care o desființează în parte sub aspectul modului de soluționare a laturii penale în ceea ce îi privește pe cei trei inculpați.
Pronunțând o nouă hotărâre:
I. A fost condamnată inculpata CARȘAI I., fiica lui Anchidim și M., născută în data de 15.04.1958 în localitatea L. Ilvei, județul Bistrița-Năsăud, domiciliată în orașul Năsăud, .-Năsăud și cu reședința, fără forme legale, în municipiul Bistrița, cartier Viișoara, nr. 285, județul Bistrița-Năsăud, cetățean român, studii liceale, administrator al S.C. Paradisul Deliciilor S.R.L. Vișoara, căsătorită, fără copii minori, fără antecedente penale, având CNP –_, constatând că legea penală mai favorabilă este Noul Cod penal, la pedepsele de:
- 2 ani și 2 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit.a, b, g și k Cod penal, pentru comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin. 1 Cod penal, ca urmare a schimbării încadrării juridice din infracțiunea de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat în scopul săvârșirii unei infracțiuni grave, urmată de comiterea unei asemenea infracțiuni, prev. de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003;
- 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată prev. de art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplic art. 35 alin. 1 Cod penal, ca urmare a schimbării încadrării juridice din infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5), art. 41 alin. (2) Cod penal 1969;
- 8 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, prev. de art. 320 alin. 1 cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal, ca urmare a schimbării încadrării juridice din infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată prev. de art. 288 alin. (1), art. 41 alin. (2) Cod penal 1969;
- 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 rap. la art. 35 alin. 1 Cod penal, ca urmare a schimbării încadrării juridice din infracțiunea de 290, art. 41 alin. (2) Cod penal 1969.
Conform art. 38, 39 lit. b) Cod penal s-au contopit pedepsele aplicate și dispune ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, sporită cu 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 1 an și 2 luni închisoare, în final inculpata urmând să execute:
- 5 ani și 2 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit.a, b, g și k Cod penal .
S-a făcut aplicarea art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b, g și k Cod penal.
Conform art. 72 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei reținerea de 24 de ore ( din intervalul 27 noiembrie 2007 ora 2100 – 28 noiembrie 2007, ora 2100 ).
II. A fost condamnat inculpatul CARȘAI F., fiul lui G. și I., născut în data de 17.12.1985 în Năsăud, județul Bistrița-Năsăud, domiciliat în orașul Năsăud, . 5 ABC, ., județul Bistrița-Năsăud și cu reședința, fără forme legale, în municipiul Bistrița, cartier Viișoara, nr. 285, județul Bistrița-Năsăud, cetățean român, studii liceale, necăsătorit, fără antecedente penale, având CNP –_, constatând că legea penală mai favorabilă este Noul Cod penal, la pedepsele de:
- 1 an închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit.a, b și k Cod penal, pentru comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin. 1 Cod penal, ca urmare a schimbării încadrării juridice din infracțiunea de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat în scopul săvârșirii unei infracțiuni grave, urmată de comiterea unei asemenea infracțiuni, prev. de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003;
- 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată prev. de art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplic art. 35 alin. 1 Cod penal, ca urmare a schimbării încadrării juridice din infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5), art. 41 alin. (2) Cod penal 1969;
- 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, prev. de art. 320 alin. 1 cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal, ca urmare a schimbării încadrării juridice din infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată prev. de art. 288 alin. (1), art. 41 alin. (2) Cod penal 1969;
- 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 rap. la art. 35 alin. 1 Cod penal, ca urmare a schimbării încadrării juridice din infracțiunea de 290, art. 41 alin. (2) Cod penal 1969.
Conform art. 38, 39 lit. b) Cod penal s-au contopit pedepsele aplicate și dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare, sporită cu 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 8 luni închisoare, în final inculpatul urmând să execute:
- 2 ani și 2 luni închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit.a, b și k Cod penal .
S-a făcut aplicarea art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b și k Cod penal.
III. A fost condamnat inculpatul CARȘAI G., fiul lui G. și E., născut în data de 01.06.1957 în . Bistrița-Năsăud, domiciliat în orașul Năsăud, . 5 ABC, .-Năsăud și cu reședința fără forme legale în municipiul Bistrița, cartier Viișoara, nr. 285, județul Bistrița-Năsăud, cetățean român, studii medii și școală profesională, căsătorit, fără copii minori, fără antecedente penale, având CNP –_, constatând că legea penală mai favorabilă este Noul Cod penal, la pedepsele de:
- 1 an închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit.a, b și k Cod penal, pentru comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin. 1 Cod penal, ca urmare a schimbării încadrării juridice din infracțiunea de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat în scopul săvârșirii unei infracțiuni grave, urmată de comiterea unei asemenea infracțiuni, prev. de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003;
- 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată prev. de art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal, cu aplic art. 35 alin. 1 Cod penal, ca urmare a schimbării încadrării juridice din infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5), art. 41 alin. (2) Cod penal 1969;
- 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, prev. de art. 320 alin. 1 cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal, ca urmare a schimbării încadrării juridice din infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată prev. de art. 288 alin. (1), art. 41 alin. (2) Cod penal 1969;
- 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 rap. la art. 35 alin. 1 Cod penal, ca urmare a schimbării încadrării juridice din infracțiunea de 290, art. 41 alin. (2) Cod penal 1969.
Conform art. 38, 39 lit. b) Cod penal s-au contopit pedepsele aplicate și dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare, sporită cu 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 8 luni închisoare, în final inculpatul urmând să execute:
- 2 ani și 2 luni închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit.a, b și k Cod penal .
S-a făcut aplicarea art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b și k Cod penal.
B) S-a admis apelurile declarate de D. – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud împotriva aceleiași sentințe, pe care o desființează în parte, numai în ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate inculpatei FUSTOS V. pentru infracțiunea de fals material în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 alin. (1) Cod penal ( cu referire la actele materiale de falsificare a unor înscrisuri în legătură cu activitatea infracțională a inculpaților Carșai I., Carșai G. și Carșai F.) și greșita reținere a circumstanțelor atenuante în favoarea acesteia, precum și apelurile declarate de inculpații FUSTOS V., D. M. și D. (actualmente CARȘAI) M. (toți cu datele personale la dosar) împotriva aceleiași sentințe în ceea ce privește împlinirea termenului de prescripție specială a răspunderii penale ( cu referire la falsificarea actelor depuse și folosite în dosarul de creditare al inculpatului D. M. I., pentru obținerea frauduloasă a creditului de 56 000 lei ).
Pronunțând o nouă hotărâre față de acești trei inculpați, s-a constatat că legea penală mai favorabilă este Codul penal din 1969 și în consecință:
I. A fost condamnată inculpata Fustos V. ( născută Rigmanyi, fostă K.), fiica lui Mihaly și V., născută la data de 31.05.1969 în municipiul T., județul Cluj, domiciliată în municipiul Bistrița, cartier Viișoara, nr. 113 A, județul Bistrița-Năsăud, cetățean român, studii superioare, consilier de vânzări la Banca Comercială Română – Sucursala Năsăud, căsătorită, 2 copii minori, fără antecedente penale, posesoare a C.I. . nr._ emisă de SPCLEP Bistrița la data de 20.02.2008, având CNP –_ la pedeapsa de:
- 8 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 alin. (1) Cod penal, art. 41 alin. (2) Cod penal 1969;
Conform art. 81 Cod penal 1969 s-a suspendat condiționat executarea pedepsei și s-a stabilit potrivit art. 82 Cod penal 1969 un termen de încercare de 2 ani și 8 luni.
S-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal 1969.
Conform art. 71 alin. (5) Cod penal 1969 rap. la art. 64 alin. 1 lit.a teza a II-a, lit. b și c Cod penal 1969 s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 16 lit. f C.pr.pen. coroborat cu art. 122 alin. 1 lit. d - 124 Cod penal 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal, a încetat procesul penal pornit împotriva aceleiași inculpate pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 alin. (1) Cod penal (faptă comisă în cursul lunii iunie 2007) ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
II. În baza art. 16 lit. f C.pr.pen. coroborat cu art. 122 alin.1 lit. d - 124 Cod penal 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal, a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului D. M. I., fiul lui I. și E. D., născut în data de 09.10.1980 în Suceava, județul Suceava, domiciliat în orașul Năsăud, . 5 ABC, .-Năsăud și cu reședința fără forme legale în municipiul Bistrița, DN 15A, Crainimăt, nr. 263, județul Bistrița-Năsăud, cetățean român, studii superioare, căsătorit, fără copii minori, fără antecedente penale, având CNP –_ pentru comiterea infracțiunilor de participație improprie la fals intelectual prev. de art. 31 alin. (2) Cod penal raportat la art. 289 alin. (1) Cod penal, fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 Cod penal și uz de fals prev. de art. 291 Cod penal, art. 41 alin. (2) Cod penal 1969, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
III. În baza art. 16 lit. f C.pr.pen. coroborat cu art. 122 alin.1 lit. d - 124 Cod penal 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal, a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatei D. (actulamente CARȘAI) M., fiica lui G. și I., născută în data de 24.04.1982 în orașul Năsăud, județul Bistrița-Năsăud, domiciliată în orașul Năsăud, . 5 ABC, ., județul Bistrița-Năsăud și cu reședința fără forme legale în municipiul Bistrița, DN 15A, Crainimăt, nr. 263, județul Bistrița-Năsăud, cetățean român, studii superioare, căsătorită, fără copii minori, fără antecedente penale, având CNP –_ pentru comiterea infracțiunilor de fals intelectual, în forma de participație improprie, prev. de art. 31 alin. (2) Cod penal raportat la art. 289 alin. (1) Cod penal și fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 Cod penal art. 41 alin. (2) Cod penal 1969, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
S-au menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.
S-a stabilit onorarii avocațiale în sumă de câte 150 lei în favoarea apărătorilor din oficiu, care se avansează din FMJ.
Cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 80/F/2012 a Tribunalului Bistrița-Năsăud inculpații Carșai I., Carșai F. și Carșai G. au fost condamnați, printre altele, pentru săvârșirea infracțiunii de inițierea și constituirea unui grup organizat în scopul săvârșirii unei infracțiuni grave.
În baza probatoriului administrat în cauză, prima instanță a reținut în mod corect vinovăția inculpaților, dispunând condamnarea acestora pentru săvârșirea acestei infracțiuni.
În dezvoltarea motivelor de apel cei trei inculpați au arătat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de constituire și aderare la un grup infrcațional organizat deoarece noțiunea de grup cuprinde, în definiția dată de legiuitor, trei sau mai multe persoane ori, dintre acestea doar Carșai I. a fost cea care a recunoscut că a contactat persoanele, inculpatul Carșai F. neavând legătură cu aceste activități iar Carșai G. efectuând doar activități de transport.
Susținerile inculpaților sunt infirmate de probatoriul administrat în cauză:
Prin declarația dată în faza de cercetare judecătorească ( f. 209 – 212, vol. I dosar fond ) inculpata Carșai I. și-a menținut poziția exprimată la urmărire penală, cu anumite precizări. În esență, inculpata a afirmat că nu a săvârșit infracțiunile de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat în scopul săvârșirii unei infracțiuni grave prev. de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003 și nici infracțiunea de înșelăciune cu consecințe grave prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) Cod penal, art. 41 alin. (2) Cod penal, pentru care este trimisă în judecată, dar că se consideră vinovată de comiterea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 288 alin. (1) Cod penal și art. 290 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal.
Inculpata a declarat că în cursul anului 2007 a încercat să construiască o pensiune care să aparțină S.C. Florplast Eurotur S.R.L. Năsăud, pentru care deținea împuternicire de administrare din partea fiului ei, inculpatul Carșai F., care fiind student nu se putea ocupa. În acea perioadă era „turnată” fundația pentru viitoarea pensiune iar cămătarii de la care a împrumutat banii o presau cu restituirea. În acest context inculpata a afirmat că a încercat să contracteze un credit prin intermediul S.C. Florsplast Eurotur S.R.L. Năsăud, însă verbal, conducerea CEC Bank S.A. – Sucursala Bistrița-Năsăud, a refuzat-o motivat de faptul că societatea era nou înființată, nu avea activitate și nici angajați. Cu aceiași ocazie a observat într-un panou al băncii pliante cu oferte de credit pentru persoane fizice, sens în care a contactat-o pe inculpata Fustos V., consilier de credite la vremea respectivă. A relatat că inculpata Fustos V. i-a explicat care sunt condițiile pentru a beneficia de produsul „IDEAL PLUS 250 000”, aceasta spunându-i cu acea ocazie că pentru aprobarea unei asemenea credit persoana fizică solicitantă trebuie să facă dovada că este angajată și că are un salariu de circa 7 000 lei lunar. Inculpata Carșai I. a negat că inculpata Fustos V. i-ar fi sugerat să recurgă la persoane interpuse cărora să le facă acte false de angajare cu salarii fictive, afirmând că aceasta i-a spus doar care sunt condițiile de obținere a produsului menționat.
Inculpata a declarat că în perioada următoare s-a întâlnit cu un fost angajat la „terasa” pe care o deținea în Năsăud, pe nume P., care i-a spus că are cunoștință despre o firmă interesată să construiască pensiunea pentru societatea pe care o administrează. Ulterior a luat legătura cu acea firmă de construcții ce aparținea numitului Cengeri Oscar, acesta din urmă arătându-se interesat de efectuarea lucrării. Apoi a convenit cu Cengeri Oscar ca doar o parte din cei 10 muncitori să lucreze la pensiunea pe care intenționa să o construiască, acceptând totodată propunerea acestuia de a-i angaja la S.C. Florplast Eurotur S.R.L. Năsăud. Inculpata a declarat într-o primă fază „a avut intenția de a-i angaja legal” pe acei muncitori, sens în care s-a deplasat la I.T.M. – Bistrița-Năsăud și a discutat acest aspect cu o funcționară. Întrucât funcționara respectivă a refuzat-o, iar „de la bancă” i s-a spus că persoanele fizice care solicită credit trebuie să facă dovada că au fost angajate 3 luni înainte de a depune cererea de credit, a luat hotărârea să angajeze fictiv la societatea pe care o administra 9 persoane dintre cele care lucrau la firma lui Cengeri Oscar.
Inculpata Carșai I. a declarat că a explicat acelor persoane că urmează să le angajeze la S.C. Florplast Eurotur S.R.L. Năsăud și că au acceptat, sens în care acestea i-au remis datele de stare civilă. Întrucât funcționarii de la bancă i-au spus că pentru a beneficia de produsul IDEAL PLUS 250 000 era necesar ca persoanele în cauză să fie angajate cu trei luni înainte, a renunțat la ideea angajării lor legale și a întocmit acte fictive din care rezulta că erau angajate la S.C. Florplast Eurotur S.R.L. Năsăud cu trei luni înainte.
Inculpata Carșai I. a declarat că a explicat acelor persoane interpuse că ele vor fi titulari ai creditelor dar că ea va fi cea care le va restitui și că tot ea va aduce garanțiile necesare.
Inculpata Carșai I. a recunoscut că a întocmit pentru toate persoanele interpuse contracte de muncă, pe care le-a semnat atât ea cât și fiul ei – inculpatul Carșai F., care însă nu știa despre ce este vorba. Inculpata a recunoscut că a emis și adeverințe de salariu pentru persoanele angajate fictiv, care nu au lucrat niciodată la S.C. Florplast Eurotur S.R.L. în care a menționat contrar realității că realizează salarii de circa 7 000 – 8 000 lei lunar.
De asemenea, nculpata Carșai I. a recunoscut și că a falsificat „viza ITM” de pe contractele de muncă precum și semnătura referentului ITM. A mai declarat că a ridicat personal de la bancă formularele ce urmau a fi completate și anexate la documentația de credit și că pe unele din formulare, după ce le-a completat, și-a pus semnătura și fiul ei – inculpatul Carșai F.. Inculpata Carșai I. a declarat că ea a fost cea care a completat cererea de credit pentru fiecare persoană interpusă în parte, dar că în final aceste cereri au fost semnate de titularii creditelor. A relatat și că documentația a predat-o persoanelor interpuse și că pe unele dintre acestea le-a însoțit la bancă, de fiecare dată adresându-se inculpatei Fustos V.. Întrucât a adus garanții îndestulătoare a apreciat că nu era relevant pentru acordarea creditelor, cuantumul salariului. Referitor la ordinele de plată, a precizat că acestea au fost completate de inculpata Fustos V. dar că au fost semnate de către persoanele interpuse.
Inculpata a mai afirmat că după un timp, Cengeri Oscar a început să o șantajeze și să o amenințe că îi va da foc la vilă, cerându-i sume tot mai mari de bani, astfel că în final i-a dat_ lei vechi pentru a scăpa. În acest context a declarat că a recurs „la un alt fals” în urma căruia soțul ei inculpatul Carșai G. a preluat creditul pe care l-a luat în calitate de persoană interpusă Cengeri Oscar. Ulterior acestui incident, câteva dintre persoanele interpuse au fost nemulțumite de banii primiți, astfel că au început să-i dea telefon și să-i ceară sume mai mari, situație în care s-a deplasat la biroul unui notar unde a dat o declarație în care a specificat că ea va suporta restituirea creditelor. Inculpata a mai declarat că în acea împrejurare a remis câte_ lei vechi persoanelor interpuse Cengeri Oscar, L. Vioctor, L. T. Alioșa.
În fața instanței inculpata a relatat că în faza de urmărire penală procurorul i-a prezentat documentele din fiecare dosar de creditare deschis pe numele persoanelor interpuse și a specificat în fiecare caz în parte documentele falsificate și scrisul de completare, astfel că sub acest aspect și-a menținut declarația de la urmărire penală.
Referitor la soțul său, inculpatul Carșai G., inculpata Carșai I. a declarat că nu s-a implicat niciodată în administrarea firmei și nu cunoștea nimic ce ținea de aceasta. În ce privește pe fiul ei, inculpatul Carșai F., a declarat că la vremea respectivă era student la Cluj și venea foarte rar acasă, astfel că nu știa despre demersurile pe care le făcea de a lua credite prin persoane interpuse. Totuși, atunci când inculpatul Carșai F. venea acasă îi dădea să semneze documentele pe care ea le completa ( contracte de muncă, adeverințe de salarii, etc. ). Inculpata a declarat că fiul ei semna acele documente fără să știe despre ce este vorba, crezând că acele persoane vor fi angajate la societate.
Inculpata Carșai I. a mai susținut că inculpata Fustos V. nu avea cum să știe că persoanele interpuse erau angajate fictiv la S.C. Florplast Eurotur S.R.L. Năsăud și că aceasta i-a cerut să discute cu directorii sucursalei referitor la garanțiile imobiliare aduse de ea.
Prin declarația dată la urmărire penală ( f. 212 – 217, vol. I ) inculpatul Carșai F. a arătat că în anul 2007 era angajat în calitate de agent de vânzări la S.C. Crombie Eurotur S.R.L., societate administrată de tatăl său, inculpatul Carșai G.. A mai relatat că la începutul anului 2007 a dorit să dezvolte o afacere pe firma S.C. Florplast Eurotur S.R.L., la care era administrator, arătând totodată că a închiriat „pe persoană fizică o hală situată în Năsăud”, pe care a intenționat să o renoveze și utileze în vederea producerii de PET-uri. Inculpatul a susținut că în acest scop a apelat la „un credit pe persoană fizică” în sumă de 200 000 lei. La data la care a solicitat creditul se ocupa efectiv de administrarea Motelului „Bistrițeanul” din Tășnad, menționând că deși era angajat pe funcția de „agent de vânzări” în realitate nu se ocupa de vânzări de produse. Cu ocazia prezentării documentelor depuse la dosarul de credit, inculpatul Carșai F. și-a recunoscut semnăturile pe cererea de credit, fișa client, pe angajamentul de plată și pe acordul nr. 571/19.03.2007. Referitor la adeverința de salariu, a relatat că aceasta a fost emisă de mama sa, inculpata Carșai I. și că a încasat efectiv salariul menționat în cuprinsul ei, banii fiindu-i înmânați de tatăl său, inculpatul Carșai G.. Inculpatul a susținut că cei 200 000 lei i-a investit în renovarea halei însă creditul nu a fost suficient și pentru achiziționarea utilajelor necesare producției de PET – uri, iar în cele din urmă a renunțat la această afacere, considerând-o neprofitabilă.
Referitor la S.C. Florplast Eurotur S.R.L., inculpatul Carșai F. a declarat că în cursul anului 2007 nu a desfășurat niciun fel de activitate și nu a avut niciun angajat. Fiindu-i prezentată documentația aferentă contractelor de credit încheiate de bancă cu persoanele interpuse ( L. T. Alioșa, L. V., Cengeri Oscar, etc. ) și-a recunoscut scrisul „conform cu originalul” și semnăturile de la rubrica angajator de pe contractele de muncă și respectiv, copiile acestora, precum și semnătura de pe majoritatea adeverințelor de salariu. Sub acest aspect inculpatul Carșai F. a declarat că a semnat respectivele acte fără să le citească, menționând că acestea i-au fost puse la dispoziție spre semnare de mama sa.
Inculpatul Carșai F. a susținut că nu cunoaște pe niciuna din persoanele fizice prin intermediul cărora mama sa, inculpata Carșai I., a luat credite, nu a cunoscut că aceasta a obținut credite de câte 250 000 lei prin persoane interpuse și că nu a beneficiat decât de creditul obținut pe numele său.
Prin declarația dată în fața instanței ( f. 215 – 216, vol. I dosar fond ), inculpatul Carșai F. a susținut că nu se face vinovat de săvârșirea niciuneia dintre infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată și a revenit asupra declarației de la urmărire penală. Astfel, a declarat că nu reține dacă în 2007 era administrator la S.C. Florplast Eurotur S.R.L. Năsăud dar că știe că la această societate avea calitatea de director. În fapt, nu a desfășurat niciun fel de activitate la această societate pentru că nu se pricepe la acte, declarând însă că de firmă se ocupa mama sa și contabilul societății. În aceiași perioadă a intenționat să dezvolte o „afacere proprie”, sens în care a contractat un credit de 200 000 lei de la CEC Bank – Sucursala Bistrița. La această bancă a discutat cu inculpata Fustos V., pentru că ceilalți „ofițeri de credite” erau ocupați, care i-a oferit un pliant și i-a explicat condițiile necesare pentru obținerea creditului. A făcut precizarea că la momentul respectiv nu o cunoștea pe inculpata Fustos V. și că a discutat cu aceasta doar pentru că ceilalți funcționari erau ocupați. Inculpatul a declarat că pentru obținerea creditului a semnat niște formulare luate de la bancă de mama sa, menționând că acele acte au fost completate în prealabil de mama sa deoarece el nu are un „scris frumos”. Referitor la actele din dosarele de credit prezentate de procuror în faza de urmărire penală, a declarat că nu a semnat adeverințele de salariu emise pe numele persoanelor interpuse și că nu mai reține dacă a semnat contractele de muncă întocmite pe numele acestora. A recunoscut însă că a semnat „niște acte” prezentate de mama sa și că a făcut acest lucru doar pentru că i-a cerut.
Prin declarația dată la urmărire penală ( f. 236 – 240, vol. I ) inculpatul Carșai G. a declarat că nu s-a implicat în activitatea infracțională dedusă judecății. A susținut că este administrator la S.C. Crombie Eurotur S.R.L., dar că a împuternicit-o pe soția sa să o administreze și să se ocupe de gestiunea acesteia. Inculpatul a afirmat că societatea a avut activitate în anul 2007, dar că nu a primit niciun salariu, susținând că toți banii firmei erau folosiți pentru plata datoriilor și furnizorilor. Referitor la fiul său, Carșai F., a relatat că în martie 2007 „a luat un credit la CEC Bistrița” pentru a dezvolta o afacere și că nici el și nici soția sa ( inculpata Carșai I. ) nu au beneficiat de banii împrumutați. Despre inculpatul D. M. I., a declarat că este ginerele său și că se gospodărește separat, neștiind că acesta a contractat un credit din bancă. Referitor la persoanele interpuse din prezenta cauză, inculpatul Carșai G. a declarat că nu a avut cunoștință că acestea au contractat credite de câte 250 000 lei pentru soția sa, Carșai I.. De altfel, a afirmat că nu-i cunoaște decât pe R. Saveta și R. S., iar pe Cengeri Oscar, doar de la televizor. Inculpatul Carșai G. a declarat că după ce soția sa i-a spus că are anumite probleme cu Cengeri Oscar și că a hotărât ca un credit pe numele acestuia să fie transferat pe numele său, a semnat „câteva acte” în locurile indicate de soția sa care „s-a ocupat de formalități”. A mai afirmat că numai după începerea cercetărilor în acest dosar a aflat că soția sa a obținut credite prin persoane interpuse. A declarat însă textual: „Din câte cunosc soția mea Carșai I. a investit banii obținuți de la CEC Bistrița-Năsăud în construcția unei pensiuni situată pe DN 17, la ieșirea din municipiul Bistrița spre Reghin, în localitatea Crainimăt”.
În faza de urmărire penală, inculpatul Carșai G. a negat că ar fi însoțit persoanele interpuse sau pe soția sa, la sediul CEC Bistrița-Năsăud. Referitor la actele din dosarul său de creditare, prezentate de procuror, a invocat că semnătura de pe acestea nu-i aparține și că a fost executată de soția sa, adăugând că nu știe să lucreze cu acte.
Din declarațiile martorilor B. S. G. (f.2 vol II u.p.) M. M. A. (f.11 vol II. u.p.), R. S. (f.17 vol II.u.p.), L. P. (f.43 vol II) rezultă faptul că rolul inculpatului Carșai G. în cadrul grupului, deși inferior cu cel al soției, era acela de a o ajuta la racolarea persoanelor interpuse și de a le conduce pe acestea la sediul unității bancare.
De altfel, modul de operare în aceste cazuri a fost aproape identic, promisiunea de a achita persoanei suma de 10 milioane lei vechi, întâlnirea la un restaurant în vederea completării actelor, transportul la unitatea bancară.
După cum se poate observa, din declarațiile martorilor nominalizați mai sus, rezultă clar rolul inculpaților Carșai I. și Carșai G. în cadrul grupului: prima de a racola persoanele potrivite, al doilea de a o ajuta la racolare și de a transporta persoanele racolate la unitatea bancară iar a inculpatului Carșai F. de a semna actele puse la dispoziție de mama sa.
Legat de participarea inculpatului Carșai G., care pretinde că nu știa ce activități a demarat soția sa, trebuie precizat că el a participat la aceste întâlniri ale soției sale cu martorii, pe care ulterior i-a transportat la bancă.
În ceea ce-l privește pe inculpatul Carșai F., care neagă și el faptul că ar fi avut vreun rol în cadrul grupului, trebuie menționat că acesta a pus la dispoziția celor doi firma sa . BISTRIȚA-NĂSĂUD, pentru ca pe această societate comercială să se facă angajări fictive ale persoanelor interpuse, prin intermediul cărora grupul a obținut credite, a întocmit în fals o mare parte din documentele necesare aprobării creditelor, facilitând inducerea în eroare a părților vătămate și personal, a indus în eroare CEC BANK SA- SUCURSALA BISTRIȚA-NĂSĂUD, obținând prin înșelăciune un credit în sumă de 200.000 lei.
În ceea ce privesc criticile aduse hotărârii de D.-S. TERITORIAL CLUJ, referitoare la soluția de achitare a inculpatei Fustos V. pentru infracțiunea de aderare la un grup infracțional, Curtea a apreciat că acestea sunt nefondate.
Din probele dosarului nu rezultă că inculpata Fustos V. s-a raliat grupului infracțional sau că ar fi acționat în direcția sprijinirii lui. Ea nu a participat la racolarea persoanelor fizice interpuse, nu știa că acestea nu sunt angajate la firmele familiei Carșai și că nu realizează venituri cu titlu de salariu, nu a influențat în niciun fel decizia conducerii băncii de a acorda credite prin persoane interpuse inculpatei Carșai I. și nici nu se poate aprecia că le-ar fi menținut în eroare pe persoanele fizice prezentate de aceasta, referitor la calitatea în care semnează actele din dosarul de credite, câtă vreme nu avea cunoștință de planul infracțional pus în aplicare. Sub acest din urmă aspect este de observat că, practic, inculpata Fustos V. s-a raliat deciziei conducerii băncii de a acorda credite inculpatei Carșai I. și că în baza acordului verbal de promovare a dosarelor dat de directori, a făcut unele completări în documentația prezentată pentru persoanele fizice interpuse, urmărind ca, formal, aceasta să fie conformă normelor de creditare pentru produsul IDEAL PLUS 250 000.
Completarea unor rubrici din documentația de creditare prezentată de inculpata Carșai I. ( chiar cu date false ), nu poate fi interpretată în lipsa altor probe certe, în sensul că inculpata Fustos V. a acționat cu intenție în direcția sprijinirii grupului infracțional și a păgubirii băncii. Din aceste considerente instanța a apreciat că în privința inculpatei Fustos V. lipsește latura obiectivă și subiectivă a infracțiunii prev. de art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003 și a infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave care a constituit scopul grupului infracțional organizat din care au făcut parte inculpații Carșai I., Carșai G. și Carșai F..
Din probele dosarului rezultă că legătura inculpatei Fustos V. cu inculpata Carșai I. s-a limitat strict la relația „funcționar bancar – client”, nedovedindu-se că ar fi avut relații mai apropiate sau de prietenie cu familia Carșai.
De altfel, acest ultim aspect a fost afirmat chiar de inculpați. Așadar, instanța a apreciat că nu a existat nicio legătură subiectivă între inculpații Fustos V. și inculpații Carșai I., Carșai F. și Carșai G., referitor la infracțiunea de constituire în grup infracțional organizat dedusă judecății și în ce privește comiterea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, care a constituit scopul grupului.
În declarația dată în cursul urmăririi (f.155-160 vol I) penale aceasta a declarat că este angajată la CEC Bistrița de aproximativ 17 ani și că ocupa funcția de consilier vânzări persoane fizice, pe soții Carșai cunoscându-i prin prisma relației client – consilier. Referitor la contractele de credit enumerate în actul de acuzare a declarat că, inițial, a existat o discuție de principiu între inculpata Carșai I. și conducerea CEC Bistrița, respectiv directorii T. I. și O. Albin, care s-a soldat cu o dispoziție verbală la adresa sa, în sensul de a promova dosarele de credit pe persoane interpuse la compartimentul de analiză, deși se cunoștea că solicitanții creditelor de câte 250 000 lei contractează nu pentru ei ci pentru Carșai I., banii fiind transferați acesteia cu ordin de plată imediat după aprobarea creditelor. Inculpata a menționat că la vremea respectivă Carșai I. a avut nevoie de banii obținuți din credite de către persoanele interpuse pentru a-și finanța o investiție.
Inculpata Fustos V. a declarat că inculpata Carșai I. a fost cea care i-a solicitat formularele necesare deschiderii creditelor și că tot ea a revenit la bancă cu persoanele fizice titulare ale contractelor de credit și cu actele aferente completate. Atribuția sa de serviciu a fost aceea de a verifica formal documentația aferentă cererilor de creditare, respectiv dacă documentele sunt completate corect și dacă exista concordanța de semnături între documentele anexate.
Inculpata Fustos V. a declarat că a observat nivelul salariilor din documentele prezentate de persoanele fizice aduse de inculpata Carșai I., dar că a avut acordul verbal al directorilor „T. și O. pentru a promova dosarele la compartimentul de analiză”, subliniind că la momentul respectiv, politica generală a CEC – ului în materia creditării punea accentul pe garanțiile imobiliare care, în cauza de față, au fost evaluate în general de un membru ANEVAR.
A mai relatat că solicitanții de credite, aduși de Carșai I., au semnat cererile de credit în fața sa, fără a le explica faptul că devin titulari de contract și debitori ai CEC-ului cu câte 250 000 lei o perioadă de 25 de ani, deoarece a presupus că acest lucru le-a fost comunicat de inculpată. A menționat că inculpata Carșai I. venea la sediul CEC însoțită de câte 2-3 persoane pe care s-au luat credite, una dintre acestea fiind Cengeri Oscar. Acesta din urmă a depus ulterior o reclamație în care își exprima nemulțumirea că inculpata Carșai I. nu l-a răsplătit bănește în mod corespunzător. După un timp creditul luat de Cengeri Oscar a fost transferat pe inculpatul Carșai G., la baza acestui transfer stând un act notarial încheiat între soții Carșai și Cengeri Oscar, și nu o cerere din partea titularului creditului, cum prevăd normele bancare. Cu acea ocazie s-a avut în vedere că Cengeri Oscar și-a exprimat verbal, față de angajații băncii, dorința de a fi exonerat de obligațiile ce decurg din contractul de credit.
Inculpata Fustos V. a susținut că nu a intervenit în completarea rubricilor din documentele prezentate de către titularii de credite, cum ar fi contractele de muncă ori adeverințele de salariu, dar că uneori se practică completări în unele dintre documente, din partea angajaților băncii.
Printr-o declarație ulterioară din faza de urmărire penală ( f. 162 – 168, vol. I ) inculpata Fustos V. a mai precizat că a sesizat salariile exagerat de mari trecute în adeverințele de salariu și că a adus la cunoștință acest fapt directorilor sucursalei care i-au pretins, ca în situația în care dosarele sunt complete să le înainteze la compartimentul analiză. A declarat că a dat curs dispoziției directorului T. având în vedere și împrejurarea că garanțiile imobiliare erau îndestulătoare. Inculpata a relatat că a discutat acest aspect ( al salariilor exagerate ) și cu colega sa O. C., care la rândul ei a discutat cu directorul T. I., iar în final a întocmit referate favorabile și a înaintat dosarele la comitetul de credit. Întrucât atât ea cât și O. C. aveau funcții de execuție, iar directorul sucursalei avea ultimul cuvânt, în ședința comitetului de credite nu a mai reiterat problema salariilor exagerat de mari.
Inculpata a declarat că a discutat problema salariilor exagerat de mari trecute în adeverințele de salarii și cu ceilalți directori ai sucursalei, care asemenea directorului T. I. au fost de acord cu promovarea dosarelor la comitetul de credit.
Inculpata Fustos V. a relatat și că a asistat la o discuție „purtată la nivel de conducere” între inculpata Carșai I. și directorul T. I., care a avut loc la începutul creditării prin persoane interpuse, ocazie cu care inculpata a afirmat că va plăti ratele din veniturile obținute la unitatea hotelieră din Tășnad și din profiturile rezultate din producția de flacoane de plastic ( PET – uri ), dar și din activitatea pe care o va desfășura la restaurantul în construcție din zona Sărățel.
Referitor la „ordinele de plată” a precizat că le-a completat personal, dar că acestea au fost prezentate spre semnare titularilor de credit.
Prin declarația dată în faza de cercetare judecătorească ( f. 223 – 226, vol. I dosar fond ) inculpata Fustos V. și-a menținut poziția de la urmărire penală, arătând că nu se consideră vinovată de săvârșirea faptelor pentru care este trimisă în judecată.
În esență, inculpata Fustos V. și-a menținut declarația de la urmărire penală, dar a accentuat faptul că anterior aprobării creditelor prin persoane interpuse, inculpata Carșai I. a avut o discuție prealabilă în acest sens cu directorii sucursalei CEC, T. I. și O. Albin. A susținut că o discuție similară a avut și ea cu cei doi directori, care i-au confirmat cele spuse de inculpată, respectiv că dorește să ia credite prin intermediul membrilor familiei sale, pe care să le garanteze cu bunurile sale personale și ale societății pe care o deținea, în scopul dezvoltării unei investiții. În acest context inculpata a declarat că a înmânat inculpatei Carșai I. două seturi de formulare neecsare creditelor ce urmau a fi luate de fiul, respectiv soțul acesteia.
Referitor la documentația depusă de inculpatul Carșai F. (fiul inculpatei Carșai I. ) inculpata Fustos V. a făcut precizarea că nu a fost necesar să-i dea explicații referitoare la creditul pe care îl contracta întrucât și-a dat seama că acesta știe că banii vor fi preluați de mama sa. Inculpata Fustos V. a menționat că acest lucru rezultă cu claritate din faptul că inculpatul Carșai F. a semnat ordinul de plată în baza căruia banii au fost transferați ( după aprobarea creditului ) din contul său în contul lui Carșai I..
Inculpata Fustos V. a relevat și faptul că se obișnuia ca atunci când o persoană fizică solicită un credit mai mare să discute în prealabil cu unul din directorii băncii întrucât depunerea documentației presupunea anumite cheltuieli, inclusiv o asigurare de răspundere civilă, scopul fiind acela de a se evita cheltuielile inutile pentru viitori clienți. Din acest motiv, Carșai I. a discutat cu directorii băncii posibilitatea de a lua credite prin intermediul mai multor persoane fizice. Inculpata Fustos V. a declarat că pentru a se convinge de acest aspect a discutat personal cu directorii T. I. și O. Albin, iar când a realizat că sunt de acord cu intenția inculpatei Carșai I., a remis acesteia formularele tipizate pentru fiecare persoană fizică în parte.
Referindu-se la obligațiile sale de serviciu, inculpata Fustos V. a relevat că atribuțiile sale de serviciu vizează verificarea modului de completare a formularelor tipizate și că se întâmpla ca atunci când anumite rubrici nu sunt completate, să facă ea acest lucru. A precizat că respectivele completări le-a făcut în prezența persoanei fizice interpuse, cărora le-a explicat că banii vor fi preluați de inculpata Carșai I., care va și garanta restituirea creditelor.
Inculpata a declarat că verificarea formală a documentelor din dosarul de credit o făcea în baza unor norme interne ale băncii și că dacă din punct de vedere formal acestea erau corespunzătoare, nu putea refuza înaintarea dosarului la compartimentul analiză al băncii. A adăugat că dosarele de credit erau din nou evaluate de către un analist din cadrul Biroului de Analiză a Creditelor, care, dacă aprecia că un anumit credit corespunde normelor de creditare, întocmea un referat și înainta dosarul la comitetul de credite. Inculpata Fustos V. a susținut că analistul de credite avea obligația să verifice dacă datele din documentele dosarelor de creditare, corespund realității. A precizat însă, că la vremea respectivă analistul de credite nu avea posibilitatea să afle dacă cuantumul salariului din adeverința de salariu este real, pentru că I.T.M. – Bistrița-Năsăud refuza să comunice astfel de informații.
În fine, inculpata Fustos V. a declarat că în cadrul Comitetului de credite s-a discutat despre faptul că salariile menționate în adeverințele de salariu ale persoanelor interpuse sunt exagerat de mari și s-au făcut anumite confruntări între actele depuse în dosare, însă în final s-a apreciat că toate actele sunt reale și că nu există suspiciunea de fals. Totodată, inculpata a menționat că la aprobarea creditelor solicitate de persoanele interpuse s-a ținut seama și de faptul că existau garanții imobiliare îndestulătoare.
După cum se poate observa, fără a cunoaște intențiile infracționale ale inculpaților și împrejurarea că acționau într-un grup infracțional organizat, inculpata Fustos V. a acționat în sensul deciziei luate de conducerea sucursalei ( la rândul ei indusă în eroare de inculpați ) de a acorda credite prin persoane fizice interpuse. Astfel, inculpata Fustos V. a eludat etapa intervievării solicitanților de credite, apreciind că aceștia au fost informați deja de către inculpați cu privire la conținutul și consecințele actelor pe care le-au semnat în incinta CEC Bank S.A. – Sucursala Bistrița-Năsăud. În acest context trebuie subliniat că la dosar nu există probe în sensul că inculpata Fustos V. s-ar fi raliat activității infracționale puse în aplicare de inculpați și că ar fi acționat în sensul menținerii în eroare a persoanelor fizice prezentate de inculpata Carșai I. ori că le-ar fi întărit convingerea că ar fi simpli giranți ai creditelor, cum se menționează fără temei în rechizitoriu. De asemenea, nu există nici probe din care să rezulte că inculpata Fustos V. avea cunoștință că persoanele fizice nu sunt salariate și nici că la primirea documentației ar fi știut că contractele de muncă, adeverințele de salariu și celelalte acte sunt false, ori că acestea nu realizau venituri în calitate de angajați.
La dosarul cauzei nu există probe din care să ateste vinovăția inculpatei Fustos V. nici în ceea ce privește complicitatea la infracțiunea de înșelăciune (cu referire la faptele pentru care sunt trimiși inculpații Carșai I., Carșai G. și Carșai F.).
În acest sens, prima instanță a reținut în mod corect că, asemenea celorlalți funcționari bancari din cadrul CEC- Sucursala Bistrița-Năsăud, inculpata Fustos V. nu s-a raliat niciun moment activităților infracționale inițiate de inculpata Carșai I. ci s-a poziționat permanent de partea conducerii băncii, neurmărind păgubirea părții civile. S-a stabilit cu certitudine că însăși conducerea băncii, a fost indusă în eroare atunci când a luat decizia de a acorda credite inculpatei Carșai I. care a recurs la manopere frauduloase (descrise în partea de început a prezentei sentințe) și ulterior a fost menținută în eroare pe întreaga durată a acordării creditelor. Inculpata a ascuns permanent faptul că persoanele interpuse nu sunt angajate și că nu realizează venituri, afirmând mincinos că sunt angajate la firmele familiei sale și sunt plătite cu salarii mari „pentru că sunt bine pregătite și cu experiență” (declarația martorului O. Albin- f. 437-438, dosar fond). Inculpata Carșai I. a racolat persoane din mediul rural, cu grad redus de instruire școlară (chiar analfabete) pe care de asemenea le-a indus în eroare asupra calității în care vor semna actele la bancă. În plus, întrucât creditele au fost acordate în etape, inculpata Carșai I. și soțul ei Carșai G., au mers în mai multe rânduri la directorii sucursalei, menținându-i în eroare până la momentul obținerii întregii sume, aspect relatat de inculpata Fustos V. (f.223-226) și martora M. V. (f.98-100, vol V dosar de urmărire penală). Ulterior, inculpații au folosit sumele de bani din credite pentru achiziționarea unor bunuri personale (imobile, mașini, etc.), nemaiplătind ratele aferente încă din anul 2008.
În dezvoltarea motivelor de apel formulate de P. s-a solicitat majorarea pedepselor aplicate inculpaților Fustos V. și D. M. I. și D. M. și executarea lor în regim de detenție, în plus pentru inculpata Fustos V. condamnarea pentru cele două infracțiuni la care s-a făcut referire mai sus.
Înainte de a face referire la solicitarea formulată de P., dată fiind incidența dispozițiilor art. 5 din NCPP, Curtea a constatat că legea penală mai favorabilă în cazul acestor inculpați este Codul penal din 1969 care prevede un regim sancționator mai blând în cazul concursului de infracțiuni și un termen mai redus în cazul prescripției speciale.
Referitor la problema prescripției răspunderii penale, este de observat că potrivit art. 124 din Codul penal 1969, în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 63/2012, termenul de prescripție specială este o dată și jumătate din termenul de prescripție penală generală prevăzut de art. 122 Cod penal, astfel că termenul de prescripție pentru infracțiunile de fals în înscrisuri private, prev. de art. 290 alin 1 Cod penal, reținută în sarcina inculpatei Fustos V., de fals intelectual, prev. de art. .31 raportat la art. 289 alin 1, fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 Cod penal și uz de fals, prev. de art. 291 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, reținute în sarcina inculpatului D. M., precum și, pentru infracțiunea prev. de art. 31 alin 2 Cod penal raportat la art. 289 alin 1 și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal 1969, s-a împlinit.
Aceste termene au fost calculate avându-se în vedere data comiterii infracțiunii și anume februarie 2007 în cazul inculpatului D. M. I. și din 15 iunie 2007 în cazul inculpaților Carșai (fostă D.) M. și Fustos V. (pentru faptele comise cu inculpatul D. M. și D. M. I..
Pentru aceste considerente, în baza art. 16 lit. f C.pr.pen. coroborat cu art. 122 alin. 1 lit. d - 124 Cod penal 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal, s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatei F. viorica pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură.
În baza art. 16 lit. f C.pr.pen. coroborat cu art. 122 alin.1 lit. d - 124 Cod penal 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal, s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului D. M. I., pentru comiterea infracțiunilor de participație improprie la fals intelectual prev. de art. 31 alin. (2) Cod penal raportat la art. 289 alin. (1) Cod penal, fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 Cod penal și uz de fals prev. de art. 291 Cod penal, art. 41 alin. (2) Cod penal 1969, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
În baza art. 16 lit. f C.pr.pen. coroborat cu art. 122 alin.1 lit. d - 124 Cod penal 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal, s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatei D. (actulamente CARȘAI) M., pentru comiterea infracțiunilor de fals intelectual, în forma de participație improprie, prev. de art. 31 alin. (2) Cod penal raportat la art. 289 alin. (1) Cod penal și fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 Cod penal art. 41 alin. (2) Cod penal 1969, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
Nu la fel se pune problema în cazul infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin 2, reținută în sarcina inculpatei Fustos V., pentru care termenul de prescripție de 7 ani și 6 luni, calculat din 15 octombrie 2007, se împlinește doar la data de 16 aprilie 2015.
Reținând vinovăția inculpatei în săvârșirea acestei infracțiuni, Curtea a dispus condamnarea acestei inculpate la o pedeapsă de 8 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 alin. (1) Cod penal, art. 41 alin. (2) Cod penal 1969;
Conform art. 81 Cod penal 1969 s-a suspendat condiționat executarea pedepsei stabilind potrivit art. 82 Cod penal 1969 un termen de încercare de 2 ani și 8 luni.
S-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal 1969.
Conform art. 71 alin. (5) Cod penal 1969 rap. la art. 64 alin. 1 lit.a teza a II-a, lit. b și c Cod penal 1969 s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei.
În dezvoltarea motivelor de apel, inculpații Carșai I., Carșai G. și Carșai F. au solicitat desființarea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu motivarea că s-au încălcat dispozițiile art. 197 alin 2 Cod procedură penală 1969, ce are corespondent la art. 281 lit. f din NCPP.
Sub acest aspect Curtea a constatat că, potrivit textului de lege, mai sus indicat, atrage sancțiunea nulității absolute încălcarea dispozițiilor referitoare la asistarea de către avocat al suspectului sau inculpatului, precum și a celorlalte părți, atunci când asistența juridică este obligatorie.
În speță, nu ne încadrăm în această situație deoarece, după cum au arătat chiar inculpații în memoriul de apel, la termenele respective apărarea a fost asigurată de avocatul ce s-a prezentat în substituirea celui ales, după mai multe termene de judecată la care cauza s-a amânat la solicitarea inculpaților.
De altfel, lecturând încheierea din 23 februarie 2010, în care apar consemnate cele petrecute în ședința la care fac referire cei trei inculpați, se poate observa că acestora nu li s-a produs nici o vătămare în condițiile în care audierea lor a avut loc doar în ședința de judecată din data de 23 iunie 2010, când au fost asistați de apărătorul ales.
Mai mult, este de observat că, în cauză, s-au acordat numeroase amânări, la cererea inculpaților, fie pentru a-și angaja apărător, fie pentru că nu doresc substituirea sau pentru că sunt bolnavi.
Împrejurarea că la unele termene inculpații au fost asistați de avocați, proveniți de la aceeași casă de avocatură cu titularul, excede cadrului procesual, nefiind de competența instanței să analizeze raportul client-avocat ales, inculpații având posibilitatea să rezilieze contractul de asistență dacă erau nemulțumiti de faptul că avocatul nu s-a prezentat personal.
În ceea ce privește afirmația referitoare la faptul că s-ar fi omis a se acorda ultimul cuvânt inculpatului Carșai G., Curtea a apreciat că aceasta a fost făcută cu rea credință. Pe de o parte, deoarece acest inculpat nu a fost prezent la dezbateri, pe de altă parte pentru că apărarea își invocă propria culpă. Fiind o vătămare ce atrage nulitatea relativă, aceasta trebuia invocată atunci sau la primul termen cu procedură completă. Ori, după cum se poate observa din actele dosarului, inculpatul a invocat această vătămare tardiv, în fața instanței de apel prevalându-se în schimb de dreptul la tăcere.
Apelurile declarate de acești inculpați sunt fondate sub un alt aspect, cel al legii penale mai favorabile, dată fiind . noului Cod penal.
Sub acest aspect, ținând cont de dispozițiile Deciziei Curții Constituționale 265/2014, privind aplicarea globală a legii mai favorabile, Curtea a apreciat că, în cazul inculpaților Carșai I., Carșai G., Carșai F., aceasta este noul Cod penal care prevede limite de pedeapsă mai reduse și care nu mai incriminează consecințele deosebit de grave în cazul infracțiunii de înșelăciune.
Procedând la reindividualizarea pedepselor aplicate inculpatei Carșai I., în raport cu limitele de pedeapsă prevăzute de noul Cod penal și de criteriile de individualizare prev. de art. 74 Cod penal, Curtea a dispus, urmare schimbării încadrării juridice a faptelor în corespondentul lor din noua lege, condamnarea la o pedeapsă de 2 ani și 2 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin 1 lit. a, b, g și k Cod penal pentru comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin 1Cod penal, la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, prev. de art. 244 alin 1 și 2 Cod penal, la 8 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, prev. de art. 320 alin 1 cu aplicarea art. 35Cod penal și la o pedeapsă de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 raportat la art. 35 alin 1 Cod penal.
Conform art. 38, 39 lit. b Cod penal s-a dispus contopirea pedepselor aplicate urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, sporită cu 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 1 an și 2 luni, în final inculpata urmând să execute: 5 ani și 2 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin 1 lit. a, b, g și k din Codul penal.
S-a făcut aplicația art. 65 alin 1 raportat la art. 66 alin 1 lit. a, b și k Cod penal.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei reținerea de 24 ore (din 27 noiembrie 2007 ora 21- 28 noiembrie 2007, ora 21.
Având în vedere aceleași considerente legate de legea penală mai favorabilă, Curtea a dispus, urmare schimbării încadrării juridice a faptelor potrivit noului Cod penal, condamnarea inculpatului Carșai F. la o pedeapsă de 1 an închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin 1 lit. a, b și k Cod penal, pentru comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin 1 Cod penal, la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 244 alin 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin 1 Cod penal și la 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, prev. de art. 320 alin 1, cu aplicarea art. 35 alin 1 Cod penal și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 322 raportat la art. 35 alin 1 Cod penal.
Conform art. 38, 39 lit. b Cod penal a dispus contopirea pedepselor aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa mai grea, aceea de 1 an și 6 luni, sporită cu 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 8 luni închisoare în final inculpatul urmând a executa: 2 ani și 2 luni închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin 1 lit. a,b și k Cod penal.
Reținând vinovăția inculpatului Carșai G. în săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost cercetat și constatând că legea penală mai favorabilă este Noul Cod penal, Curtea a dispus condamnarea acestui inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin 1 lit. a, b și k, pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, prev. de art. 244 alin 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 35 aln 1 Cod penal, la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, prev. de art. 320 alin 1, cu aplicarea art. 35 alin 1 Cod penal și la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin 1 Cod penal.
Conform art. 38, 39 lit. b Cod penal, a contopit pedepsele aplicate și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa mai grea, aceea de 1 an și 6 luni închisoare, sporită cu 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 8 luni închisoare, în final inculpatul urmând a executa 2 ani și 2 luni închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin 1 lit. a, b, k Cod penal.
S-au menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.
S-a stabilit onorarii avocațiale în sumă de câte 150 lei în favoarea apărătorilor din oficiu, care s-a avansat din FMJ.
Cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare, contestatorii CARȘAI I., CARȘAI G. și CARȘAI F., solicitând admiterea contestației în anulare, desființarea deciziei atacate, rejudecarea cauzei și admiterea apelului formulat în cauza, cu consecinta trimiterii cauzei spre rejudecare.
În cauză a fost invocat motivul prevăzut de art. 426 lit. f C.proc.pen. respectiv "judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistenta juridica a inculpatului era obligatorie, potrivit legii", situatie care atrage incidenta cazului de nulitate absolută prevăzut de art. 281 al. lit. f C.proc.pen., respectiv art. 192 al. 2 din V.C.proc.pen.
În motivarea contestatiei s-a arătat că, în mod repetat, instanța a încălcat cu buna-stiinta dreptul inculpatilor la un proces echitabil în componenta ce privește garantarea dreptului la apărare. În acest sens, s-a arătat că la termenul de judecată din data de 23 februarie 2010 s-au efectuat importante acte de procedură (verificarea regularității actului de sesizare a instanței de judecata, s-a dat cuvântul de către instanța pe eventualele cereri și excepții prealabile începerii cercetării judecătorești, s-a dat citire actului de sesizare a instanței), în lipsa apărătorului ales al inculpatei Carsai I. si fără a se tine seama că aceasta nu a fost de acord cu avocatul Sangeorzan D., prezent în substituire care nu a prezentat dovada ca ar fi fost mandatat în substituire și care nu putea asigura o apărare efectivă deoarece nu cunostea actele dosarului.
La data de 26 aprilie 2010 inculpații Carsai G. și Carsai F. au fost puși într-o situație similara când apărătorul acestora nu era prezent, având depusa cerere de amânare a cauzei, avocatul prezent nu avea vreo împuternicire sau contract cu inculpații si, fără sa cunoască dosarul, fără sa aibă vreo împuternicire de substituire si fără sa aibă vreun alt contract cu inculpații, se respinge cererea de amânare și dispune continuarea cercetării judecătorești, în sensul audierii a doua inculpate D. M. și Fustos V..
A mai fost invocata situatia de la termenul din data de 06 decembrie 2011 când apărătorul ales al inculpatei Carsai I. a depus la dosar o cerere de amânare, cerere respinsă de instanța de judecata cu motivarea că apărătorul ales avea obligația sa asigure substituirea si se dispune continuarea cercetării judecătorești și audierea martorelor G. Costelia și P. R., precum si luarea în discutie a constituirii de parte civila de către partea civila CEC BANK.
În final, a fost invocat faptul că termenul din 29 mai 2012, când a avut loc dezbaterea fondului cauzei, deși în încheiere se consemnează împrejurarea ca lipsește de la termen doar "partea vătămata", la finalul dezbaterilor se omite de către instanța sa i se dea ultimul cuvânt inculpatului Carsai G..
Prin încheierea penală din 28 aprilie 2015 s-a admis în principiu contestatia în anulare, retinându-se că sunt îndeplinite cerintele art. 431 C.proc.pen., respectiv că cererea în contestatie în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, se sprijină pe unul din cazurile prevăzute de art. 426 C.proc.pen. și s-au invocat probe existente la dosar.
Analizând contestația în anulare formulată împotriva acestei decizii, în raport de motivele invocate, privite prin prisma dispozițiilor art. 426 și art. 431 C.pr.pen., Curtea constată că este nefondata, pentru considerentele de fapt și de drept ce succed:
Contestația în anulare constituie o cale extraordinară de atac ce se poate formula numai împotriva hotărârilor penale definitive, având o natură juridică mixtă, respectiv de anulare și de retractare, și a cărei reglementare este în mod concret prevăzută de lege, în sensul indicării exprese și limitative a cazurilor când aceasta poate fi formulată, titularilor ei, termenelor de exercitare și procedurii de soluționare.
Astfel, legiuitorul român a prevăzut în conținutul dispozițiilor art. 426 C.pr.pen., cazurile în care se poate face contestația în anulare, respectiv: a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate; b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal; c) când hotărârea a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului; d) când instanța nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate; e) când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii; f) când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii; g) când ședința de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel; h) când instanța nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă; i) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.
Din economia textului legal mentionat si care vizeza cazuri expres si limitative care justifică calea extraordinara de atac a contestatiei în anulare rezultă că legiuitorul a avut în vedere respectarea principiului autorității de lucru judecat și al securității raporturilor juridice stabilite prin hotărâri definitive, acesta impunând ca soluția dată în mod definitiv oricărui litigiu să nu mai poată fi discutată decât pentru fapte noi sau recent descoperite ori un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente.
De altfel, o atare abordare este în acord cu dispozițiile art. 6, art. 4 paragraf 2 Protocol 7 al CEDO, care instituie ca si principiu faptul ca nicio parte să nu poată solicita modificarea unei hotărâri judecătorești definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei.
Asa fiind, apreciem că singura posibilitate de a constata cu ocazia soluționării contestației în anulare că în cadrul apelului au fost date soluții greșite este justificată de apariția unor elemente noi, neavute în vedere de completul de apel, ca urmare a unei erori procedurale. În raport de aceste considerente, apreciem că orice aspect care a fost pus în discuția instanței de apel și cu privire la care aceasta s-a pronunțat în mod definitiv, este o chestiune intrată în autoritate de lucru judecat și nu poate fi invocat ca motiv de admitere a contestației în anulare, formulată în fața unui alt complet de la aceeași instanță, întrucât ”simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra unei probleme nu este un temei pentru reexaminare” (M. c. României, Urbanovici c. României).
Pe aceeasi linie de idei, CEDO a subliniat că ”statul ar trebui să organizeze un sistem judiciar astfel încât (...) să interzică instituirea unor noi proceduri cu privire la aceeași chestiune, pentru a evita reexaminarea unor cauze irevocabil soluționate pe calea unui apel deghizat, în sfera unor proceduri paralele” (R. c. Moldovei, Gjonbocari ș.a. c. Albaniei, Driza c. Albaniei).
Apreciem că legiuitorul a pornit de la prezumția legalității soluțiilor pronunțate de toți judecătorii care soluționează calea ordinară de atac, iar erorile acestora de judecată pot fi cenzurate doar de o instanță superioară, de control judiciar (recurs în casație).
Aplicând aceste principii la prezenta speță, constatăm că toate motivele indicate în susținerea cazului de contestație în anulare au fost invocate în fata instantei de apel si analizate de către aceasta, în motivarea deciziei contestate regasindu-se raspunsuri la toate situatiile expuse ca si temei care a justificat promovarea căii extraordinare de atac astfel că reexaminarea acestora, din perspectiva argumentelor arătate mai sus, excede procedurii căii extraordinare de atac a contestiei în anulare.
Cu toate acestea, Curtea consideră necesar a aduce o . argumente suplimentare celor expuse de instanta de apel în explicitarea caracterului nefondat a criticilor privind încălcarea dreptului la apărare.
În vederea garantării unui proces echitabil oricărei persoane acuzate de săvârșirea vreunei infracțiuni îi este recunoscut dreptul de a fi apărată de un avocat ales sau numit din oficiu (cazul Poitrimol c. Franța, Demebukov vs. Bulgaria).
Potrivit actelor existente la dosar, inculpatii au încheiat un contract de asistenta juridică si cu o casa de avocatură (D.-M. –M.), ulterior încheierii contractului cu dl. av. M., delegatia fiind semnată de dl. av. D. (f. 149 vol. I dos. fond.). Ca atare, fata de mandatul acordat, oricare dintre avocatii respectivei case puteau asigura în mod valabil apărarea inculpatilor, putându-se presupune în mod rezonabil că oricare dintre acestia aveau cunostinta de actele si lucrărilor dosarului.
Modul cum avocatul agreat de inculpati a înțeles să asigure apărarea când nu s-a prezentat de mai multe ori în fața instanței, invocând diferite motive de neprezentare și solicitând amânarea cauzei, care nu au fost dovedite prin nici un mijloc de probă, uneori fără a depune diligențe să-și asigure substituirea, conform dispozițiilor prevăzute în art. 171 alin. (41) V.C. proc. pen., nu constituie decât o chestiune legata de îndeplinirea mandatului si obligatiilor contractuale si a determinat instanța de fond să ia măsurile necesare în vederea garantării unui proces echitabil prin desemnarea unuia dintre avocatii casei de avocatură sau și a unui avocat din oficiu, fapt ce a fost interpretat, în mod greșit, ca o ingerință în exercitarea dreptului la apărare.
De asemenea, asigurarea unui avocat în substituire de către apărătorul agreat nu împiedecă efectuarea actelor de procedură deoarece prin delegarea atributiilor de către apărătorul titular nu trebuie să se ajungă la tervigersarea solutionării cauzei, simpla invocare a necunoasterii cauzei constituind culpa apărării si nicidecum o încălcare de către instanță a drepturilor procesuale ale părtii.
Mai mult, avocatului agreat nu i s-a interzis dreptul de a reprezenta pe clientul său, în conditiile în care acesta a formulat cereri de probatorii, a adresat întrebări martorilor audiați, a formulat concluzii scrise, instanța dând în acest fel posibilitatea acestuia să uzeze de toate prerogativele mandatului său și să remedieze orice încălcare a vreunui drept procesual care în opinia apărării s-ar fi produs cu ocazia judecării cauzei în fond, astfel încât dreptul la apărare, garantat inculpatilor pe parcursul procesului nu a fost iluzoriu, ci efectiv.
In final, o simpla lecturare a încheierii de sedinta de la data dezbaterilor pe fond evidentiază că la acel termen inculpatul Carsai G. nu a fost prezent, acesta din urmă speculând o formulare eliptică referitoare la enumerarea persoanelor prezente la judecată.
Pentru toate aceste motive în temeiul art. 432 C.proc.pen. va respinge ca nefondata contestatia în anulare a deciziei nr. 491 din 02.04.2015 pronunțată în dosarul nr._ a Curții de Apel Cluj formulată de contestatorii CARȘAI I., CARȘAI G. și CARȘAI F..
Potrivit art. 275 al. 2 C.proc.pen. se va obligă fiecare contestator la plata a câte 150 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge contestația în anulare a deciziei nr. 491 din 02.04.2015 pronunțată în dosarul nr._ a Curții de Apel Cluj formulată de contestatorii CARȘAI I., CARȘAI G. și CARȘAI F..
Obligă fiecare contestator la plata a câte 150 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 09 iunie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
I. M. L. H.
GREFIER,
L. C.
Dact.H.L./Dact.S.M
4 ex./23.06.2015
Jud.apel: S.S./A.D.L.-Aghiniță
← Tâlhărie calificată. Art.234 NCP. Decizia nr. 895/2015.... | Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... → |
---|