Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi urm. C.p.. Decizia nr. 1009/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1009/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 21-11-2013 în dosarul nr. 6606/256/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR.1009/P
Ședința publică de la 21 noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - D. I. N.
Judecător - C. C.
Judecător - A. I.
Cu participarea: Grefier - G. P.
Ministerului Public prin procuror – I. D.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de condamnatul T. L. – deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul C., împotriva deciziei penale nr.1049 din data de 15 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul C., în dosarul penal nr._, având ca obiect cerere de liberare condiționată.
În conformitate cu dispozițiile art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul condamnat T. L., în stare de arest, asistat de avocat din oficiu Anida Seitamet, în baza împuternicirii avocațiale nr.6246/2013, emisă de Baroul C..
Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art.176-181 Cod procedură penală.
În conformitate cu dispozițiile art.301 Cod procedură penală;Întrebat, recurentul condamnat T. L. își menține recursul declarat în cauză.
Curtea invocă din oficiu excepția inadmisibilității recursului declarat de recurentul condamnat T. L., fiind formulat împotriva unei hotărâri definitive și acordă cuvântul pe aceasta.
Având cuvântul, procurorul solicită respingerea recursului declarat de recurentul condamnat T. L., ca inadmisibil.
Având cuvântul, avocat Seitamet Anida lasă la aprecierea instanței cu privire la admisibilitatea recursului.
Având ultimul cuvânt, recurentul condamnat T. L. susține că la momentul când a primit comunicarea i s-a spus că poate formula recurs în cauză.
-CURTEA –
Deliberând asupra recursurilor penale de față, a pronunțat următoarea hotărâre:
Prin sentința penală nr.2112 din data de 30.08.2013, pronunțată în dosarul penal nr._ /2012, Judecătoria Medgidia a respins, în baza art.450 cod procedură penală, propunerea de liberare condiționată a condamnatului T. L., fiul lui I. și E., născut la 20.01.1983, CNP_, stabilind termen de reiterare după data de 28.01.2014.
Prin decizia penală nr.1049 din data de 15 octombrie 2013, pronunțată în dosarul penal nr._, Tribunalul C. a respins, în baza art.38515 pct.1 lit.b cod procedură penală, ca nefondat recursul declarat de recurentul condamnat T. L..
Împotriva hotărârii instanței de recurs, petentul condamnat T. L. a declarat un nou recurs.
Potrivit art.3851 alin.(1) lit.f) cod procedură penală, sentințele pronunțate de judecătorii în materia executării hotărârilor penale pot fi atacate cu recurs care se judecă conform art.27 pct.3 cod procedură penală de tribunal.
Cum, în cauză, recursul împotriva sentințe pronunțată de Judecătoria Medgidia în materia executării hotărârilor penale a fost soluționat de către instanța de recurs competentă-Tribunalul C., recursul formulat de către petentul condamnat T. L. împotriva acesteia este inadmisibil.
Pe cale de consecință, în baza art.38515 pct.1 lit.”a” cod procedură penală, recursul formulat de către petentul condamnat T. L. va fi respins.
Respingându-se calea de atac, conform art.192 alin.2 cod procedură penală, recurentul va fi obligat la plata sumei de 350 lei cheltuieli judiciare către stat.
Calea de atac fiind inadmisibilă, Curtea nu poate examina criticile vizând fondul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În baza art.38515 pct.1 lit.a) cod procedură penală, respinge recursul penal declarat de condamnatul T. L. – deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul C., împotriva deciziei penale nr.1049 din data de 15 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul C., în dosarul penal nr._, ca inadmisibil.
În baza art.192 alin.(2) cod procedură penală, obligă recurentul la plata sumei de 350 lei cheltuieli judiciare către stat.
Conform art.189 cod procedură penală, a Protocolului încheiat la 26.11.08 între Ministerul justiției și Uniunea Națională a Barourilor din România, onorariul în sumă de 100 lei pentru dna av.Anida Seitamet care a asigurat asistența juridică din oficiu se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.
În baza art.309 alin.ultim cod procedură penală, minuta s-a întocmit în 2 exemplare.Definitivă.Pronunțată în ședință publică, azi, 21.11.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
D. I. N. C. C. A. I.
Grefier,
G. P.
Red.dec.jud.:A.I.
2 ex./10.12.13
| ← Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 8/2013. Curtea de... | Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 73/2013. Curtea... → |
|---|








