Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 30/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA

Curtea de Apel CONSTANŢA - Sentințe și decizii penale / 2013

Decizia nr. 30/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 22-01-2013 în dosarul nr. 73/36/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ Nr. 30/P

Ședința publică din 22 ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE – M. C. E.

Judecător – A. I.

Judecător – Z. F.

Grefier – I. C.

Cu participarea Ministerului Public prin procuror D.N.A. O. B.

S-au luat în examinare recursurile penale declarate de inculpații F. D. și G. E. – deținuți în Arestul I.P.J. C., împotriva încheierii de ședință din 18.01.2013, pronunțată de Tribunalul C., în dosarul penal nr._, având ca obiect menținere arestare preventivă ( art. 300¹ cod pr. penală).

În conformitate cu dispozițiile art. 297 cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul inculpat F. D. în stare de arest asistat de avocați aleși P. I. și F. C. în baza împuternicirilor avocațiale depuse la dosar și recurentul inculpat G. E. în stare de arest, asistat de avocați aleși A. A. în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar.

Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art. 176-181 cod procedură penală.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, în conformitate cu dispozițiile art. 301 cod procedură penală.

Curtea, în baza art. 318 cod pr. penală verifică identitatea recurenților inculpați, care precizează că își mențin recursurile declarate în cauză.

Curtea, în baza art. 302 cod pr. penală, întreabă părțile dacă mai au cereri, probe, excepții de formulat.

Avocat A. A. pentru recurentul inculpat G. E. arată că are de depus acte medicale în circumstanțiere.

Reprezentantul Parchetului arată că nu se opune.

Curtea, deliberând, încuviințează proba cu înscrisuri în circumstanțiere depuse de recurentul inculpat G. E.

Curtea nu are de ridicat excepții din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 302 cod procedură penală, constată îndeplinite cerințele art. 385¹¹ cod procedură penală, și acordă cuvântul pentru dezbateri, în ordinea prevăzută de art. 385¹³ cod procedură penală.

Avocat F. C. pentru recurentul inculpat F. D., solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate ca netemeinică și nelegală, și rejudecând, revocarea măsurii arestării preventive. Arată că nu există indicii temeinice sau probe că, lăsat în libertate va împiedica desfășurarea cercetării judecătorești, că va altera probele administrate (interceptări), fapt imposibil de realizat, și de asemenea nu există suspiciunea că nu s-ar prezenta la vreunul din termenele de judecată, dimpotrivă, inculpatul are tot interesul să se prezinte pentru aflarea adevărului. Apreciază greșită motivarea instanței de fond că, dacă va fi lăsat în libertate ar influența cercetarea judecătorească, susțineri nefundamentate pe nici un suport probator, în raport și de circumstanțele personale ale inculpatului, date personale față de care se poate lua măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, în subsidiar, și care asigură buna desfășurare a procesului penal.

Arată că nu există probe sau indicii nici cu privire la subzistența temeiurilor prev. de art. 148 lit. f cod pr. penală, în sensul că nu este îndeplinită cea de-a doua cerință, nefiind probat pericolul pentru ordinea publică, iar cu privire la impactul social negativ, acesta este de ordin generic, având în vedere că orice faptă prezintă un pericol, dar nu înseamnă că orice persoană asupra căreia planează vreo suspiciune că ar fi săvârșit fapta, trebuie arestată. Mai precizează că din declarația ofițerului care instrumenta cauza și a procurorului de caz, nu reiese din ce dată a fost preluat dosarul de către ofițerul S., și nu rezultă că inculpatul F. ar fi făcut demersuri pentru favorizarea denunțătorului, acest lucru constatându-l și procurorul de caz.

Apreciază că măsură arestării nu este oportună la acest moment, scopul măsurii preventive nu mai poate fi atins prin arestarea inculpatului, sens în care în subsidiar, solicită luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.

Avocat I. P. pentru recurentul inculpat F. D. solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate ca netemeinică și nelegală și rejudecând, revocarea măsurii arestării preventive, sau în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu. Arată că judecătorul fondului nu a indicat probele care ar evidenția pericolul pentru ordinea publică. În speță, acestea nu există, așa cum nu există nici date că s-ar sustrage de la cercetarea judecătorească, că ar împiedica buna desfășurare a procesului penal, sau că ar exista riscul de a comite alte infracțiuni; în concluzie, apreciază că nu există probe3 din care să reiasă că menținerea arestării este justificată. Există hotărâri ale CEDO în cauze privind România, în care se arată că nu este permis să se folosească expresia „pericolul pentru ordinea publică”, la modul abstract, ci, dimpotrivă, acesta trebuie raportat la circumstanțele personale ale inculpatului, date din care rezultă că nu prezintă nici un fel de pericol pentru ordinea publică,, sens în care, apreciază că, pentru buna desfășurare a procesului penal, se poate lua măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, o măsură oportună care poate asigura buna desfășurare a procesului penal în faza de judecată.

Avocat A. A. pentru recurentul inculpat G. E., solicită admiterea recursului, casarea încheierii și în rejudecare, revocarea măsurii arestării preventive, sau în subsidiar, înlocuirea cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu. Arată că, inculpatul are o situație familială și socială deosebită, iar la discutarea dispozițiilor art. 300¹ cod pr. penală, trebuie analizate temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, dacă acestea mai subzistă, dacă s-au modificat sau dacă au intervenit altele noi, ori, în cauză, față de probele administrate și datele personale ale inculpatului, de faptul că s-a finalizat urmărirea penală și a fost sesizată instanța, apreciază că nu au apărut alte temeiuri noi care să justifice menținerea arestării preventive a inculpatului.

Arată că, judecătorul fondului a analizat condițiile în care se dispune arestarea preventivă și face referire la temeiuri prin prisma disp. art. 136 cod pr. penală, referitoare la scopul măsurii preventive, de a împiedica buna desfășurare a procesului penal, sau de a sustrage de la cercetare, dar buna desfășurare a judecății implică alte reguli ce nu pot fi afectate dacă inculpatul este pus în libertate.

Precizează că încheierea de menținerea arestării antamează fondul cauzei și stabilește deja vinovăția inculpaților, iar în acest caz, menținerea arestării tinde să se transforme într-un început de executarea pedepsei. Sunt chestiuni care diferă substanțial între faza de urmărire penală și cercetare judecătorească, și mai sunt o mulțime de alte chestiuni ce trebuiesc lămurite cu privire la încadrarea juridică, la gradul de vinovăție, la gradul de vinovăție, etc., dar trebuie văzut și analizat dacă există indicii și probe că va împiedica cercetarea judecătorească, sau se va sustrage de la cercetare, ori, nu există astfel de elemente, inculpatul fiind o persoană cu responsabilități serioase, asigură mijloacele de trai a peste 100 de persoane pe care îi are angajați la firma pe care o administrează. De asemenea, arată că alterarea probelor este practic imposibilă, fiind vorba de probe tehnice, declarațiile denunțătorului de rea credință, așa încât nu are cum să intervină să-și schimbe poziția procesuală. Referitor la impactul social negativ, acesta se datorează doar calității persoanei celuilalt inculpat, G. neprezentând nimic deosebit, iar când a vrut să-și recupereze bunurile a fost arestat, pentru că nu a știut un alt mod de a și le recupera.

Arată că nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică dacă va fi lăsat în libertate și oferă suficiente garanții pentru luarea altei măsuri preventive mai puțin restrictive de libertate, inculpatul aflându-se la primul conflict cu legea penală, are familie și doi copii minori, are o societate și este contribuabil la bugetul de stat și local, a depus caracterizări din care rezultă că este bina văzut și apreciat în societate, aspecte ce trebuie avute în vedere la luarea unei alte măsuri preventive prin prisma art. 136 al. 8 cod pr. penală.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea ambelor recursuri ca nefondate și menținerea încheierii recurate ca temeinică și legală, întrucât prima instanță în mod corect a analizat actele și lucrările dosarului și a admis propunerea de arestare preventivă a celor doi inculpați. Arată că subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive și la acest moment procesual, respectiv disp. art. 143 cod pr. penală și art. 148 lit. f cod pr. penală, din probatoriul administrat (denunțul formulat, interceptări, declarații martori și înscrisuri), rezultând presupunerea rezonabilă că au săvârșit faptele ce li se rețin în sarcină, limitele de pedeapsă pentru textul incriminator sunt mai mari de 4 ani închisoare, precum și existența pericolului concret pentru ordinea publică, în raport și de persoana inculpaților, modalitatea concretă în care au acționat, asocierea dintre cei doi inculpați, dovedită prin folosirea autoturismului inculpatului G. de către F., dar și de stăruința lui F. în recuperarea prejudiciului, și amenințarea denunțătorului să achite prejudiciul, modalitatea injustă prin care cei doi inculpați doresc recuperarea prejudiciului. Precizează că inculpatul G. putea solicita în instanță recuperarea prejudiciului, iar modalitatea inculpaților de recuperare a prejudiciului prin șantaj și amenințări, reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică. De asemenea, trebuie reținut și faptul că au fost lezate relațiile sociale dar și cele de serviciu, impactul de insecuritate în ordinea publică și situația inculpaților care, cu atât mai mult fac ca infracțiunea să fie mult mai gravă. Arată că inculpatul F. a mai avut doi colegi care au fost condamnați în primă instanță pentru fapte de același gen, aspect ce nu l-a împiedicat să săvârșească același gen de fapte, inculpatul F. a pretins bani de la denunțător, deși dosarul nu îl mai avea în instrumentare, apărarea bagatelizând rezonanța socială a faptelor, iar martorul S. nu a mai făcut acte de urmărire penală, ci inculpatul F. a făcut cercetări în continuare, deci putea face acte de urmărire penală. Cu privire la datele personale ale inculpaților, acestea vor fi avute în vedere la soluționarea în fond a cauzei. Cu privire la cererile subsidiare, solicită respingerea acestora pe aceleași considerente.

Avocat A. A., în replică, arată că nu a bagatelizat rezonanța socială, iar procurorul a făcut referire la fondul cauzei, referitor la probe și vinovăție, astfel încât ar trebui ca și apărarea să pună astfel de concluzii. Față de concluziile procurorului, arată că persoana inculpaților, după arestarea lor nu mai are nici o importanță, chiar și referitor la datele personale.

Avocat F. în raport de concluziile procurorului, arată că acesta prezintă trunchiat declarația lui Seche3li, care, dacă nu putea să facă toate actele de urmărire penală, mai apela la F., în sensul că îi mai solicita să ducă citații.

Reprezentantul Parchetului arată că nu s-a referit la fondul cauzei.

Recurentul inculpat F. D., în ultimul cuvânt, arată că achiesează la concluziile apărătorilor și dorește aflarea adevărului, nu a cerut și pretins bani, nu a constrâns denunțătorul, și solicită cercetarea în stare de libertate.

Recurentul inculpat G. E., în ultimul cuvânt, arată că achiesează la concluziile apărătorului și precizează că a vrut să asigure traiul angajaților, a dat marfa denunțătorului care nu a vrut să-i mai plătească, motiv pentru care acesta s-a dus la D.N.A. și a făcut denunțul.

Curtea, după dezbateri, rămâne în pronunțare.

CURTEA,

Asupra recursurilor penale de față, reține următoarele:

Prin încheierea din data de 18 ianuarie 2013, Tribunalul C. a dispus următoarele:

„În baza art.300¹ alin.1 Cod de procedură penală, constată legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților F. D. - fiul lui V. și M., născut la data de 05.05.1969 și G. E. - fiul lui I. și I., născut la data de 12.01.1961, ambii reținuți în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Constanta.

În baza art.300¹ alin.3 Cod de procedură penală, menține măsura arestării preventive a inculpaților F. D. și G. E..

În baza art.139 Cod de procedură penală, respinge cererile inculpaților privind revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, ca nefondate.

Măsurile se comunică locului de deținere.”

Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut următoarele:

„Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial C. s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților F. D., pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, prevăzută de art.6 și 7 alin.1 din Legea nr.78/2000 în referire la art.254 alin.1 și 2 Cod penal, luare de mită, prevăzută de art.6 și 7 alin.1 din Legea nr.78/2000 în referire la art.254 alin.1 și 2 Cod penal, șantaj, prevăzută de art.13¹ din Legea nr.78/2000 în referire la art.194 alin.1 Cod penal, șantaj în formă continuată, prevăzută de art.13¹ din Legea nr.78/2000 în referire la art.194 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal și G. E., pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la luare de mită, prevăzută de art.26 Cod penal raportat la art.6, art.7 alin.1 și art.8 din Legea nr.78/2000 în referire la art.254 alin.1 și 2 Cod penal, șantaj, prevăzută de art.13¹ din Legea nr.78/2000 în referire la art.194 alin.1 Cod penal, dare de mită, prevăzută de art.6, art.7 alin.2 și art.8 din Legea nr.78/2000 în referire la art.255 Cod penal, șantaj în formă continuată, prevăzută de art.13¹ din Legea nr.78/2000 în referire la art.194 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.

În sarcina inculpatului F. D. s-a reținut că, în perioada 14.06._12, i-a pretins denunțătorului F. R. I. suma de 15.000 euro, pentru sine, pentru ca, în exercițiul atribuțiunilor de serviciu de agent șef poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului C. – Serviciul de Investigare a Fraudelor, făcând parte din structurile poliției judiciare, efectuând cercetări penale în dosarul nr.1627/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul C., în care denunțătorul F. R. I. avea calitatea de inculpat, iar inculpatul G. E. pe aceea de parte vătămată, să conducă cercetările, favorizându-l pe denunțător, în așa fel încât la finalizarea acestora să se impună o soluție de scoatere de sub urmărire penală, încălcându-și astfel atribuțiile de serviciu, suma pretinsă urmând a o primi, în data de 22.12.2012, prin intermediul coinculpatului G. E., fapt care nu s-a mai petrecut, datorită prinderii în flagrant a acestuia din urmă, la aceeași dată.

În sarcina inculpatului F. D. s-a reținut, de asemenea, că în luna august 2012, în calitatea sa de agent șef în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului C. – Serviciul de Investigare a Fraudelor, făcând parte din structurile poliției judiciare, a primit de la inculpatul G. E., parte vătămată în dosarul nr.1627/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul C., un autoturism marca “BMW X3” în valoare de 17.462,19 euro, pentru a-l ajuta pe acesta să recupereze suma de 100.000 euro, apreciată a fi prejudiciu în cauza penală sus-menționată, de la denunțătorul F. R. I., inculpat în dosarul respective.

În sarcina inculpatului F. D. s-a reținut, totodată, că în calitatea sa de agent șef la Inspectoratul de Poliție al Județului C. – Serviciul de Investigare a Fraudelor, în perioada 14.06._12, împreună cu coinculpatul G. E., l-a constrâns pe denunțătorul F. R. I., inculpat în dosarul nr.1627/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul C., să îi remită inculpatului G. E. suma de 30.000 euro, primită de acesta din urmă la data de 22.12.2012, prin amenințarea că, în caz contrar, inculpatul F. D. va conduce tendențios cercetările pe care le efectua în dosarul mai sus menționat, în așa fel încât răspunderea penală a denunțătorului F. R. I. să fie agravată, cu consecința condamnării acestuia la pedeapsa închisorii cu executare în penitenciar.

În sarcina inculpatului F. D. s-a reținut și faptul că, în calitatea sa de agent șef la la Inspectoratul de Poliție al Județului C. – Serviciul de Investigare a Fraudelor, în perioada 14.02.2011 – 14.06.2011, în realizarea aceleiași rezoluțiuni infracționale și împreună cu coinculpatul G. E., l-a constrâns pe denunțătorul F. R. I., inculpat în dosarul nr.1627/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul C., să îi remită inculpatului G. E., parte vătămată în același dosar, trei terenuri agricole intravilane situate în . C. și un apartament situat în ., în valoare totală de 75.000 euro, prin amenințarea că, în caz contrar, inculpatul F. D. va conduce tendențios cercetările pe care le efectua în dosarul sus-menționat, în așa fel încât răspunderea penală a denunțătorului F. R. I. să fie agravată, cu consecința condamnării acestuia la pedeapsa închisorii cu executare în penitenciar.

În sarcina inculpatului G. E. s-a reținut că în calitate administrator și asociat unic al S.C. AGIGEA EXPRES S.R.L., în perioada 14.06.2011 – 22.12.2012, l-a ajutat pe coinculpatul F. D. să pretindă, prin intermediul său, suma de 15.000 euro pentru ca acesta, în exercițiul atribuțiunilor de serviciu de agent șef poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului C. – Serviciul de Investigare a Fraudelor, făcând parte din structurile poliției judiciare, efectuând cercetări penale în dosarul nr.1627/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul C., în care denunțătorul F. R. I. avea calitatea de inculpat și inculpatul G. E. pe cea de parte vătămată, să conducă cercetările, favorizându-l pe denunțător, în așa fel încât la finalizarea acestora să se impună o soluție de scoatere de sub urmărire penală, încălcându-și astfel atribuțiile de serviciu, suma pretinsă fiind înmânată de denunțătorul F. R. I. inculpatului G. E., la data de 22.12.2012, acesta nemaiputând să i-o remită inculpatului F. D., datorită surprinderii sale în flagrant.

În sarcina inculpatului G. E., administrator și asociat unic la ., s-a reținut, de asemenea, că, în luna august 2012, i-a dat inculpatului F. D. – agent șef în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului C. – Serviciul de Investigare a Fraudelor, un autoturism marca “BMW X3” în valoare de 17.462,19 euro, în scopul ca acesta, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu în dosarul nr.1627/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul C., să îl ajute să recupereze suma de 100.000 euro apreciată ca prejudiciu de inculpatul G. E. (parte vătămată în dosarul sus-menționat) de la denunțătorul F. R. I. (inculpat în același dosar).

În sarcina inculpatului G. E. s-a mai reținut că, în calitate de consilier local în cadrul Consiliului Local Agigea, Județul C., în perioada 14.06.2011 – 22.12.2012, împreună cu coinculpatul F. D. – agent șef în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului C. – Serviciul de Investigare a Fraudelor, l-au constrâns pe denunțătorul F. ROBET I., inculpat în dosarul nr.1627/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul C., să îi remită inculpatului G. E. suma de 30.000 euro, primită de acesta din urmă la data de 22.12.2012, prin amenințarea că, în caz contrar, inculpatul F. D. va orienta tendențios cercetările pe care le efectua în dosarul sus-menționat, în așa fel încât răspunderea penală a denunțătorului F. R. I. să fie agravată, cu consecința condamnării acestuia la pedeapsa închisorii cu executare în penitenciar.

În sfârșit, în sarcina aceluiași inculpat G. E., consilier local în cadrul Consiliului Local Agigea, s-a reținut că împreună cu coinculpatul F. D. – agent șef în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului C. – Serviciul de Investigare a Fraudelor, în perioada 14.02.2011 – 14.06.2011, în realizarea aceleași rezoluțiuni infracționale, l-a constrâns pe denunțătorul F. R. I., inculpat în dosarul nr.1627/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul C., să îi remită inculpatului G. E., parte vătămată în același dosar, trei terenuri agricole intravilane situate în . C. și un apartament situat în ., în valoare totală de 75.000 euro, prin amenințarea că, în caz contrar, inculpatul F. D. va orienta tendențios cercetările pe care le efectua în dosarul sus-menționat, în așa fel încât răspunderea penală a denunțătorului F. R. I. să fie agravată, cu consecința condamnării acestuia la pedeapsa închisorii cu executare în penitenciar.

În cursul urmăririi penale, prin încheierea de ședință nr.207/23.12.2012 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._/118/2012 s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților pe o durată de 29 de zile, cu începere de la data de 23.12.2012 și până la data de 20.01.2013 inclusiv, reținându-se a fi întrunite în cauză condițiile prevăzute de art.143 și art.148 alin.1 lit.f Cod de procedură penală.

Potrivit art.300¹ Cod de procedură penală, după înregistrarea dosarului la instanță, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea și temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive.

Dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.

Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă, dispozițiile art.159 alin.3,4,5 și 11 aplicându-se în mod corespunzător.

La acest moment procesual, când cercetarea judecătorească nu a început, tribunalul constată a fi îndeplinite condițiile prevăzute de art.143 Cod de procedură penală, la dosarul cauzei regăsindu-se probe și indicii temeinice, în accepțiunea art.68¹, din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapta.

Potrivit art.68¹ Cod de procedură penală, sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârșit fapta.

În cauza de față, existența acelor date rezonabile privind savârșirea infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților rezultă din denunțul penal privind pe inculpații F. D. (agent șef de poliție în cadrul Serviciului de Investigarea a Fraudelor al Inspectoratului de Poliție al Județului C.) și G. E. (administrator al S.C. „AGIGEA EXPRES" S.R.L. Agigea și consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Agigea, județul C.), formulat la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial C. de numitul F. R. I., declarațiile denunțătorului, procesul-verbal încheiat la data de 17.12.2012 (în care este redată discuția purtată la data de 11.12.2012 de numitul F. R. I. cu inculpatul G. E., din cuprinsul căreia rezultă legătura dintre acest inculpat și G. E., abordându-se subiecte legate de banii pe care denunțătorul trebuia să îi dea și definitivarea dosarului în care denunțătorul are calitatea de inculpate, cu propunere de scoatere de sub urmărire penală de către inculpatul F. D.), procesele-verbale încheiate în perioada 18 - 22.12.2012, având ca obiect redarea conținutului convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate în baza autorizației de interceptare și înregistrare audio nr.500/17.12.2012 emisă de către Tribunalul C., purtate de cei doi inculpați (din care rezultă o permanentă comunicare între aceștia în legătură cu încasarea sumei de bani, relevante în acest sens fiind: convorbirile purtate la data de 18.12.2012, când inculpatul F. D., aflat în concediu, în județul Bacău, este apelat de inculpatul G. E. stabilind să se întâlnească, în cursul zilei de joi 20.12.2012 pentru a se întâlni cu denunțătorul - fila 143, vol. I DUP; convorbirile purtate în data de 19.12.2012, ocazie cu care inculpatul F. D. discută cu inculpatul G. E., stabilind modul și locul în care urmau să se întâlnească, în Municipiul C., pe .-aș vrea să ne vedem pe străduță aici, eventual mai încoace de străduță dacă ajungeți. …. FS – După colț, acolo unde ne-am intersectat… FD - … acolo, ca să nu ne vadă …), nota privind supravegherea operativă asupra inculpatului F. D. efectuată în baza autorizației nr.504/17.12.2012 emisă de Tribunalul constanța (în care se arată că în data de 20.12.2012, la ora 10,10 inculpatul F. D. a urcat în autoturismul marca “BMW X3” cu număr de înmatriculare_ , s-a deplasat pe . oprit în apropierea Străzii T., în fața autoturismului Toyota “Hilux” cu nr._, din care a coborât inculpatul G. E., care a urcat în autoturismul “BMW X3”, la ora 10,16 minute, unde cei doi au purtat timp de 10 minute o conversației, după care s-au despărțit), procesul verbal întocmit la data de 21.12.2012 (în care este redată convorbirea telefonică a inculpatului G. E. cu un bărbat căruia i se adresează V., în care este abordat subiectul legat de . de la denunțător), conținutul convorbirii interceptate și înregistrate în baza autorizației de interceptare și înregistrare video și ambientale nr.504/17.12.2012 emisă de Tribunalul C. (în care sunt surprinse întâlnirile și discuțiile purtate între inculpatul G. E., agentul șef de poliție F. D. și denunțătorul F. R. I., din care rezultă date referitoare la presupusa constrângerea psihică exercitată de cei doi inculpați asupra denunțătorului F. R. I., în scopul remiterii sumei de bani, urmată de promisiunea că inculpatul F. D. va desfășura și orienta cercetările penale în dosarul penal nr. 1627/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul C., astfel încât soluția ce se va impune va fi una de condamnare la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiționată a executării sau, mai mult chiar, de scoatere de sub urmărirea penală), procesul-verbal încheiat la data de 22.12.2012 de prindere în flagrant a inculpatului G. E. de către un procuror și ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial C., în incinta Agenției L. a Reiffeisen Bank SA, imediat după primirea de la denunțătorul F. R. I. a sumei totale de 45.000 euro, din care 30.000 euro pentru sine și 15.000 euro pentru agentul de poliție F. D..

Din toate aceste mijloace de probă rezultă bănuiala legitimă că cei doi inculpați ar fi putut comite fapte prevăzute de legea penală, ele fiind asimilabile, în accepțiunea în art.5 paragraf 1 lit.c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, „motivelor verosimile și plauzibile” de a bănui că persoana a săvârșit o infracțiune, bazate pe fapte sincere și autentice, susceptibile a convinge un observator independent că persoana față de care s-a luat măsura preventivă este posibil să fi comis respectiva infracțiune.

În condițiile arătate, rămâne ca instanța să stabilească pe baza cercetării judecătorești amănunțite în ce măsură apărările inculpaților se răsfrâng asupra faptelor deduse judecății, elementul constrângerii specific infracțiunii de șantaj urmând a fi și el lămurit, cu luarea în considerare a întregului material probator, care confirmă existența anumitor date din care rezultă că denunțătorul a fost supus unor presiuni psihice în scopul de a face ceva.

La acest moment procesual, nu se poate stabili în ce măsură apărările inculpaților sunt confirmate prin probele aflate la dosar, probele administrate în cursul urmăririi penale fiind suficiente spre a justifica menținerea stării de arest preventiv, în absența oricăror elemente cu caracter de noutate, care să infirme situația de fapt expusă prin rechizitoriu.

Și din perspectiva scopului urmărit, măsura arestării preventive se justifică în continuare, întrucât scopul acesteia nu se subsumează doar fazei de urmărire penală, buna desfășurare a cercetării judecătorești fiind supusă acelorași deziderate, legate de prezervarea materialului probator, instrumentarea cauzei cu celeritate și asigurarea prezenței celor bănuiți de comiterea infracțiunilor la dispoziția instanței.

Ca urmare, nu se poate susține că odată cu trimiterea în judecată a inculpaților necesitatea menținerii stării de arest preventiv nu se mai justifică din punct de vedere obiectiv, în condițiile în care temeiurile inițiale ale arestării nu au suferit modificări, iar nevoia de aflare a adevărului nu trebuie să caracterizeze doar faza de urmărire penală, ci procesul penal în ansamblul său, în spiritul dispozițiilor art.1 din Codul de procedură penală.

Instanța apreciază, totodată, că menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților și restricționarea dreptului fundamental la libertate al acestora sunt necesare pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, în sensul preîntâmpinării denaturării unor mijloace de probă, constând în declarațiile unor persoane, ca și în sensul preîntâmpinării zădărnicirii aflării adevărului cu privire la aspecte ce rezultă din probele deja constituite.

În aceeași ordine de idei, în condițiile în care măsura arestării preventive a fost dispusă la data de 23.12.2012, nu s-ar putea susține că acesta a depășit un termen rezonabil sau că acesta ar tinde să reprezinte o executare anticipată a unei eventuale pedepse, încălcând prezumția de nevinovăție instituită în favoarea inculpaților, detenția provizorie răspunzând nevoilor de ocrotire a ordinii publice și de prevenire a unor noi infracțiuni.

În împrejurările expuse mai sus, în cauză subzistă nemodificat temeiul prevăzut de art.148 lit.f din Codul procedură penală, reținut cu ocazia arestării, deoarece pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile supuse judecății este închisoarea mai mare de 4 (patru) ani și există probe certe că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, pericol desprins din datele ce caracterizează persoana fiecărui inculpat și gradul sporit de pericol social al faptelor reținute.

Deși inculpații se află la primul conflict cu legea penală, gradul ridicat de pericol social al infracțiunilor nu poate fi desconsiderat, acesta decurgând din împrejurările și modalitatea concretă în care inculpații au acționat, din modul de comitere a faptelor, de natura relațiilor socio-profesionale afectate, de calitatea de polițist a inculpatului F. D., de lezarea relațiilor sociale ce ocrotesc buna desfășurare a activității de serviciu, care presupune îndeplinirea cu probitate de către funcționarii publici și de către ceilalți funcționari a îndatoririlor de serviciu, din atingerea deosebită adusă în mod indirect relațiilor care privesc înfăptuirea justiției, de impactul, starea de insecuritate, de indignare, dezaprobare publică și rezonanța puternic negativă la săvârșirea unor asemenea fapte, creându-se convingerea în mentalitatea opiniei publice a existenței unui fenomen de corupție generalizat în rândul reprezentanților autorității de stat, cu consecința știrbirii reputației instituției din care face parte cel suspectat și a încrederii populației în aceasta.

Cazul prevăzut de art.148 lit.f Cod de procedură penală este relevat în raport de gravitatea pericolului pentru ordinea publică resimțit de cetățeni, în condițiile în care ar constata că persoane cercetate pentru infracțiuni apreciate ca afectând grav relațiile de serviciu ale autorităților publice, și implicit încrederea în aceste autorități, sunt lăsate în libertate, ceea ce ar crea percepția că organele judiciare nu aplică măsuri eficiente care să conducă la descurajarea acestui fenomen infracțional.

Acesta este și motivul pentru care circumstanțele personale ale inculpaților nu pot înlătura pericolul concret pentru ordinea publică, astfel că restrângerea drepturilor acestora se justifică la moment procesual, în raport de circumstanțele particulare ale cauzei fiind prioritară în vederea protejării ordinii publice, tinând seama de ecoul negativ al faptelor încă prezent în rândul comunității.

Cât privește situația familială, profesională și materială a fiecărui inculpatului, la acest moment procesual ea nu poate să infirme necesitatea menținerii măsurii preventive, aptă a asigura scopul procesului penal, întrucât înfăptuirea justiției, ca deziderat de ordine publică, are prevalență în raport de interesele personale ale inculpaților, acestea putând fi asigurate, pentru o perioadă temporară, și prin alte modalități (desemnarea unor mandatari care să se ocupe de interesele unor firme, ajutorul dat de persoanele apropiate familiilor pentru întreținere și menținerea stării de sănătate a părinților, copiilor și altor rude apropiate etc).

Așa fiind, măsura arestării corespunde scopului măsurilor preventive prevăzut în art.136 alin.1 Cod de procedură penală și este în deplină concordanță cu jurisprudența CEDO, referitoare la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, existând motive verosimile de a bănui că aceasta a săvârșit o . fapte penale, care prin specificul, gravitatea și reacția particulară a opiniei publice, pot suscita o tulburare însemnată a societății, de natură să justifice o detenție preventivă, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penal.”

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat recurs inculpații F. D. și G. E., criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie pentru motivele invocate prin apărători, cuprinse în partea introductiva a prezentei decizii.

La Curtea de Apel C. cauza a fost înregistrată sub nr._ .

Examinând încheierea din 18.01.2013, pronunțată de Tribunalul Constanta in dosarul penal nr._, prin prisma criticilor aduse si sub toate aspectele prev. de disp. art. 385⁶ al. 3 cod pr. penală, curtea constată că recursurile formulate de inculpații F. D. și G. E., sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Conform art. 300¹ al. 1 cod pr. penală, după înregistrarea dosarului la instanță, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, înainte de expirarea duratei măsurii arestării, și prin prisma dispozițiilor art. 300² raportat la art. 160^b cod pr. penală.

Conform al. 2 din același articol, daca instanța constata ca temeiurile care au determinat arestarea au încetat sau, că nu exista temeiuri noi care sa justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea măsurii preventive și punerea de îndată in liberate a inculpatului.

Alineatul 3 prevede că, atunci când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun in continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța menține prin încheiere motivată arestarea preventiva.

Față de dispozițiile legale enunțate, curtea constată că în mod corect Tribunalul Constanta a apreciat subzistența condițiilor legale de menținere a măsurii arestării preventive a inculpaților F. D. și G. E..

Din analiza mijloacelor de proba administrate până în această fază procesuală, rezultă indicii temeinice că inculpatul F. D. a săvârșit infracțiunile pentru care este cercetat, respectiv, infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 6 și art. 7 alin. 1 din Legea 78/2000 în referire la art.254 alin.1 și 2 Cod penal, șantaj, prevăzută de art.13¹ din Legea nr.78/2000 în referire la art.194 alin.1 Cod penal, șantaj în formă continuată, prevăzută de art.13¹ din Legea nr.78/2000 în referire la art.194 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal și G. E., pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la luare de mită, prevăzută de art.26 Cod penal raportat la art.6, art.7 alin.1 și art.8 din Legea nr.78/2000 în referire la art.254 alin.1 și 2 Cod penal, șantaj, prevăzută de art.13¹ din Legea nr.78/2000 în referire la art.194 alin.1 Cod penal, dare de mită, prevăzută de art.6, art.7 alin.2 și art.8 din Legea nr.78/2000 în referire la art.255 Cod penal, șantaj în formă continuată, prevăzută de art.13¹ din Legea nr.78/2000 în referire la art.194 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.

Ca atare, în speță este întrunită cerința prevăzută de art. 143 in ref. la art. 68¹ cod pr. penală.

De asemenea, sunt întrunite cumulativ si cele două cerințe prev. de art.148 al. 1 lit. f cod pr. penală, în sensul ca pedeapsa prevăzută de lege este pentru infracțiunile pentru care au fost trimiși in judecată inculpații sunt pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani și sunt date că, lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, pericol desprins din datele ce caracterizează persoana fiecărui inculpat și gradul sporit de pericol social al faptelor reținute.

În mod corect prima instanță a reținut faptul că, deși inculpații se află la primul conflict cu legea penală, gradul ridicat de pericol social al infracțiunilor nu poate fi desconsiderat, acesta decurgând din împrejurările și modalitatea concretă în care inculpații au acționat, din modul de comitere a faptelor, de natura relațiilor socio-profesionale afectate, de calitatea de polițist a inculpatului F. D., de lezarea relațiilor sociale ce ocrotesc buna desfășurare a activității de serviciu, care presupune îndeplinirea cu probitate de către funcționarii publici și de către ceilalți funcționari a îndatoririlor de serviciu, din atingerea deosebită adusă în mod indirect relațiilor care privesc înfăptuirea justiției, de impactul, starea de insecuritate, de indignare, dezaprobare publică și rezonanța puternic negativă la săvârșirea unor asemenea fapte, creându-se convingerea în mentalitatea opiniei publice a existenței unui fenomen de corupție generalizat în rândul reprezentanților autorității de stat, cu consecința știrbirii reputației instituției din care face parte cel suspectat și a încrederii populației în aceasta.

Ca atare, acesta este și motivul pentru care circumstanțele personale ale inculpaților nu pot înlătura pericolul concret pentru ordinea publică, astfel că restrângerea drepturilor acestora se justifică la moment procesual, în raport de circumstanțele particulare ale cauzei, fiind prioritară în vederea protejării ordinii publice, ținând seama de ecoul negativ al faptelor încă prezent în rândul comunității.

Menținerea măsurii arestării preventive este conformă si cu prevederile art. 5 din CEDO, care are ca scop asigurarea ca nici o persoana nu este lipsita arbitrar de libertate, inculpații fiind reținuți in vederea prezentării in fata unui tribunal competent.

Cât timp cercetarea judecătorească nu a început și nu au intervenit elemente noi care sa justifice luarea unei alte masuri preventive mai puțin restrictive de libertate, curtea constată că menținerea în stare de arest a inculpaților este necesară pentru buna desfășurare a procesului penal, în raport de caracterul grav al infracțiunilor săvârșite, natura și modalitatea derulării acestora.

Pentru cele ce preced, curtea constată că încheierea atacată este legală si temeinică, neexistând motive de reformare a acesteia.

D. urmare, curtea, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b C. pr. pen. va respinge ca nefondate recursurile formulate de inculpații F. D. și G. E., împotriva încheierii de ședință din data de 18.01.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ .

În baza art. 192 alin. 2, 4 C. pr. pen. va obliga recurenții inculpați la plata a câte 150 lei fiecare, cheltuieli judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.385¹⁵ pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge ca nefondate recursurile formulate de recurenții-inculpați F. D. și G. E., împotriva încheierii de ședință din data de 18.01.2013, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._ .

În baza art.192 alin.2, 4 Cod procedură penală obligă recurenții-inculpați la plata a câte 150 lei fiecare, cheltuieli judiciare avansate de stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22.01.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

M. C. E. A. I. Z. F.

GREFIER,

I. C.

Jud. fond. C.C.

Red.jud.dec. M.C.E.

Dact. I.C. – 2 ex./29.01.2013

← Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160...		Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.... →

Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 30/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 30/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA