Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Art.447 C.p.p. şi art.86 ind 4 C.p.. Decizia nr. 941/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 941/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 04-11-2013 în dosarul nr. 1160/254/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ Nr. 941/P
Ședința publică de la 04 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - A. I.
Judecător - D. I. N.
Judecător - C. C.
Cu participarea: - Grefier - C. A.
- Ministerului Public prin procuror – I. D.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de recurentul condamnat C. M. – fiul lui N. și M., născut la 09.02.1994, în prezent deținut în Penitenciarul de Minori și Tineri Tichilești, împotriva sentinței penale nr.138 din data de 12 iunie 2013, pronunțată de Judecătoria M., în dosarul penal nr._, având ca obiect art.447 Cod procedură penală și art.864 Cod penal.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 31 octombrie 2013 consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 04 noiembrie 2013.
CURTEA,
Deliberând în secret asupra recursului penal de față, a pronunțat următoarea hotărâre:
Sesizarea Curții
Condamnatul C. M. a declarat recurs împotriva sentinței penale nr.138 din data de 12 iunie 2013, pronunțată de Judecătoria M., în dosarul penal nr._, având ca obiect art.447 cod procedură penală și art.864 Cod penal.
Circumstanțele cauzei
Prin cererea adresată Judecătoriei M. și înregistrată pe rolul acesteia sub nr._ din 18.03.2013, Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul C. a solicitat revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere aplicate condamnatului C. M. prin sentința penală nr.305/07.11.2011 a Judecătoriei M..
Prin sentința penală nr.138 din data de 12 iunie 2013, pronunțată în dosarul penal nr._, Judecătoria M. a admis cererea formulată de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul C. și, în baza art.864 alin.2 cod penal,arevocat suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an închisoare, aplicată condamnatului C. M. prin sentința penală nr.305/07.11.2011 a Judecătoriei M., pronunțată în dosarul nr._, rămasă definitivă prin nerecurare, dispunând executarea în întregime a pedepsei.
II. Recursul, cale de atac exercitată sentinței instanței de fond
II.1.Împotriva hotărârii instanței de fond, condamnatul C. M. a declarat recurs.
III.Aprecierea Curții
Potrivit art.3851 alin.(1) lit.f) cod procedură penală, sentințele pronunțate în materia executării hotărârilor penale pot fi atacate numai cu recurs care se judecă, în cauză, conform art.27 pct.3 cod procedură penală modificat prin Legea nr.202/2010, de către tribunal.
Prin urmare, în art.42 cod procedură penală, se va declina competența în favoarea Tribunalului C..
Potrivit art.189 cod procedură penală, a Protocolului încheiat la 26.11.2008 între Ministerul justiției și Uniunea Națională a Barourilor din România, onorariul în cuantum de 100 lei pentru av.S. I. care a asigurat asistența juridică din oficiu se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.42 cod procedură penală cu ref. la art.27 pct.3 cod procedură penală, declină competența în favoarea Tribunalului C..
Conform art.189 cod procedură penală, onorariul în cuantum de 100 lei pentru av.S. I. care a asigurat asistența juridică din oficiu se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.
În baza art.309 alin.ultim cod procedură penală, minuta s-a întocmit în 2 exemplare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.11.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
A. I. D. I. N. C. C.
Grefier,
C. A.
Jud. fond D.L.L.
Red.dec.jud.A.I./3 ex./25.11.13
| ← Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... | Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 812/2013. Curtea de Apel... → |
|---|








