Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160 ind.2 C.p.p.. Decizia nr. 91/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 91/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 11-02-2013 în dosarul nr. 582/118/2013/a2
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 91/P
Ședința publică de la 11 februarie 2013
Completul compus din:
Președinte – A. I.
Judecător – M. C. E.
Judecător – D. I. N.
Grefier – C. S.
Cu participarea Ministerului Public prin procuror – O. B.
S-au luat în examinare recursurile penale declarate de inculpații F. D. și G. E. – deținut în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. C., împotriva încheierii de ședință din data de 7 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul C., în dosarul penal nr._ 13, având ca obiect liberare provizorie sub control judiciar.
În conformitate cu dispozițiile art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă:
- recurentul inculpat F. D., în stare de arest, și asistat de avocat ales F. C., în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosarul de fond, emisă de Baroul C..
- recurentul inculpat G. E., în stare de arest, și asistat de avocat ales A. A. și avocat ales P. A., în baza împuternicirilor avocațiale depuse la dosarul de fond, emise de Baroul C..
Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art. 176-181 cod procedură penală.
În conformitate cu dispozițiile art. 318 cod pr. penală, președintele completului de judecată, verifică identitatea recurenților inculpați F. D. și G. E..
Recurentul inculpat F. D. având cuvântul, arată că își menține recursul declarat în cauză.
Recurentul inculpat G. E. având cuvântul, arată că își menține recursul declarat în cauză.
În conformitate cu dispozițiile art. 301 cod procedură penală, părțile prezente, arată că nu au excepții de ridicat și nici cereri de formulat.
Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 302 cod procedură penală, constată îndeplinite cerințele art. 38511 cod procedură penală, și acordă cuvântul pentru dezbateri, în ordinea prevăzută de art. 38513 cod procedură penală.
Având cuvântul pentru recurentul inculpat F. D., avocat F. C., critică încheierea pronunțată de Tribunalul C. pentru netemeinicie și nelegalitate. Din motivarea încheierii atacate, considerentele pentru care este respinsă cererea de liberare provizorie sub control judiciar rezultă din necesitatea menținerii stării de arest a inculpatului, pentru a se îndepărta un risc de influențare a probelor. Această ipoteză însă, nu are și un fundament în probatorii. De la data la care inculpatul a fost arestat, nu s-a pus niciodată problema acestui risc și nu se poate pune problema că ar încerca acesta să ia legătura cu denunțătorul, neexistând nici măcar indicii de ordin teoretic. Practica CEDO este fermă în acest sens, nu este îndeajuns să faci o afirmație, aceasta trebuie și dovedită. In motivare nu există nici un argument în acest sens. Cercetarea judecătorească nu a debutat datorită părții vătămate care a solicitat termen pentru apărare. Analiza făcută este contrară deciziei nr. 17/2011 a I.C.C.J. care statuează oportunitatea liberării sub control judiciar, instanța fiind datoare să analizeze garanțiile de ordin moral, comportamentul inculpatului. Consideră că, raționamentul instanței de fond nu este unul corect. Solicită a se observa înscrisurile depuse și care-l caracterizează pe inculpat, existând suficiente garanții că acesta poate fi judecat și în stare de libertate. Riscul de a influența pe cineva este zero Se pot stabili în sarcina inculpatului interdicții, inculpatul cunoaște ce se va întâmpla dacă le încalcă, astfel încât, nu există nici un risc în ceea ce-l privește. Solicită admiterea recursului, casarea încheierii instanței de fond și rejudecând, să se dispună admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului F. D..
Având cuvântul pentru recurentul inculpat G. E., avocat A. A., critică încheierea pronunțată de Tribunalul C. pentru netemeinicie și nelegalitate. Motivează instanța de fond faptul că, liberarea provizorie sub control judiciar este o vocație. Este și un drept procesual însă și este foarte important ca rezolvarea acestor două chestiuni să se găsească în conținutul dispozițiilor legale. Instanța de fond a analizat cauza în concret adică, a avut în vedere fapta, natura și gravitatea acesteia, împrejurările în care a fost săvârșită și circumstanțele reale. Celelalte elemente nu pot constitui argumente serioase pentru a se putea dispune respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar. Consideră că, necesitatea menținerii inculpatului în stare de arest, nu trebuie avută în vedere. Cererea este un drept de natură subiectivă, care trebuie raportat la dispozițiile art. 1602 alin. 2 cod pr. penală sens în care, se are în vedere conduita persoanei și nu durata măsurii arestării preventive. Având în vedere specificul probatoriului, interceptările nu pot fi alterate, denaturate și nici declarațiile denunțătorului care sunt constante și vehemente. Instanța de fond, vorbește de conduita procesuală a inculpatului care, a fost ireproșabilă, sens în care, solicită a se avea în vedere și momentele anterioare arestării preventive. Se arată că nu ar exista garanții de ordin personal însă, a demonstrat că are un profil moral, profesional deosebit, că s-a ocupat de bunul mers al unor societăți comerciale, că are 147 de angajați și nu are datorii la bugetul statului. Prezintă și garanții de ordin familial, are o familie care îl susține, colectivitatea locală îl sprijină pe acesta. Circumstanțele personale nu au contat în economia argumentelor avute în vedere la respingerea cererii de liberare sub control judiciar. Solicită admiterea recursului, casarea încheierii instanței de fond și rejudecând, să se dispună admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului G. E..
Având cuvântul pentru recurentul inculpat G. E., avocat P. A., solicită a se observa felul în care a fost respinsă cererea. Această motivare pune între paranteze orice demers al inculpatului în acest sens. Nu există nici un temei al arestării care să amintească de faptul că, acesta ar putea să încerce să influențeze probele.
Procurorul având cuvântul, solicită respingerea recursurilor declarate de inculpați și menținerea încheierii Tribunalului C. ca legală și temeinică motivat de împrejurarea că, în mod corect s-a apreciat că în raport de dispozițiile art. 1602 alin. 2 cod pr. penală și temeiurile arestării, se impune respingerea cererilor de liberare provizorie sub control judiciar. S-a avut în vedere durata măsurii arestării preventive, complexitatea cauzei și conduita inculpatului. S-au avut în vedere dispozițiile art. 136 alin. 2 și 8 cod pr. penală, stadiul incipient al judecății astfel încât, nu se justifică o măsură procesuală alternativă. S-a avut în vedere numărul mare de activități de cercetare judecătorească ce urmează a fi efectuate și că obligațiile ce ar urma să fie respectate de către inculpați, nu pot garanta că aceștia nu vor încerca să comită alte fapte de natură penală.
Recurentul inculpat F. D. în ultimul cuvânt arată că, solicită să nu fie lăsat denunțătorul să-i distrugă și familia. Solicită admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Recurentul inculpat G. E. în ultimul cuvânt arată că, a predat denunțătorului 5 miliarde lei pentru uree, iar el a încasat 9 miliarde de lei. Diferența de bani reprezenta taxele la acea factură. Dacă va fi pus în libertate se va supune tuturor obligațiilor. Are angajați, iar familiile lor mor de foame.
CURTEA:
Asupra recursurilor penale de față;
Tribunalul C., prin încheierea de ședință din 7 februarie 2013, pronunțată în dosarul penal nr._ 13, în baza art.1608a alin.6 Cod de procedură penală, a respins cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații F. D. - fiul lui V. si M., născut la 05 05 1969 și G. E. – fiul lui I. si I., născut la 12 01 1961, ambii aflați in stare de arest preventiv in IPJ Constanta – Centrul de Reținere si Arestare Preventivă, ca neîntemeiate.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit art.1601 Cod de procedură penală, în tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune.
Potrivit art.1602 alin.1 Cod de procedură penală, liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.
De asemenea, potrivit art.1602 alin.2 Cod de procedură penală, liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Astfel cum rezultă din conținutul textelor de lege invocate, liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o vocație, iar nu un drept al inculpatului, simpla îndeplinire formală a condițiilor de admisibilitate neputând atrage admiterea pe fond a acestei cereri, concluzie susținută de prevederile art.1608a Cod de procedură penală, care fac referire la verificarea de către instanță a temeiniciei cererii.
Prin urmare, pentru a stabili dacă poate acorda liberarea provizorie, instanța trebuie să verifice, pe lângă îndeplinirea condițiilor formale, și îndeplinirea condițiilor de fond, respectiv temeinicia cererii de liberare provizorie.
De altfel, chiar și dispozițiile art.5 paragraful 3 din CEDO nu instituie o obligație de acordare a liberării provizorii în cursul procedurii judiciare, luarea oricărei măsuri alternative celor privative de libertate urmând a se subsuma în mod obligatoriu realizării scopurilor acestora.
Astfel fiind, deși legislația intermă, alături de Convenție, garantează dreptul persoanei acuzate de a obține liberarea în cursul procedurii, aprecierea cu privire la oportunitatea unei asemenea cereri aparține instanței de judecată, care în absența unor criterii legale, trebuie să realizeze o analiză concretă a cauzei, cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea inculpatului, natura acesteia, împrejurările săvârșirii ei, circumstanțele reale ale cauzei și cele privind persoana inculpatului.
Întrucât liberarea provizorie sub control judiciar are caracter facultativ, instanța de judecată, în analizarea oportunității cererii, urmează a avea în vedere și o . criterii, referitoare la durata măsurii arestării, stadiul procesual și, complexitatea cauzei, specificul probatoriului ce urmează a fi administrat, conduita procesuală și garanțiile de ordin personal invocate de inculpat, toate aceste elemente urmând a primi o evaluare globală, spre a se verifica în ce măsură buna desfășurare a procesului penal este sau împiedicată de punerea în libertate a învinuitului sau inculpatului, conform celor statuate prin Decizia în interesul legii nr.17/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Această concluzie rezultă din analiza coroborată a dispozițiilor art.136 alin.2 și 8 Cod de procedură penală, întrucât, pentru a putea fi dispusă, liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune trebuie să servească atingerii aceluiași scop avut în vedere la momentul arestării preventive, în alegerea acestei măsuri alternative urmărindu-se aceleași criterii de apreciere enumerate în partea finală a textului de lege.
De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia în interesul legii nr.17/17.10.2011 a statuat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.1608a alin.2 teza a II a și alin.6 teza a doua din Codul de procedură penală, că „Instanța de judecată, în cadrul examenului de temeinicie a cererii de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, în cazul în care constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă, verifică în ce măsură buna desfășurare a procesului penal este ori nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune a învinuitului ori inculpatului.”
În lumina celor arătate mai sus, tribunalul constată că deși cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații F. D. și G. E. sunt admisibile (pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile deduse judecății nefiind mai mari de 18 ani), acestea sunt neîntemeiate, stadiul incipient al judecății, caracterizat prin lipsa activității de cercetarea judecătorească, complexitatea probatoriului, necesitatea conservării probelor și nevoia aflării adevărului, alături de presupusele garanții de ordin personal invocate de inculpați, neputând justifica o măsură procesuală alternativă.
Astfel, necesitatea punerii inculpatului la dispoziția instanței de judecată este determinată de numărul ridicat al activităților de cercetare judecătorească ce urmează a fi efectuate, de poziția de negare a faptelor adoptată de inculpați, de necesitatea eliminării oricărui risc de influențare a materialului probator și împiedicare a unei înțelegeri frauduloase între inculpați, partea vătămată F. R. I. și martorii propuși în acuzare, dezideratele avute în vedere pe parcursul urmăririi penale neputând fi desconsiderate odată cu trimiterea în judecată a inculpaților.
În ceea ce privește presupusele garanții de ordin personal invocate de inculpați, trebuie observat că acestea coincid, în esență, cu aceleași elemente de care inculpații s-au prevalat atât cu prilejul soluționării propunerii de arestare preventivă, cât și cu ocazia verificărilor întreprinse conform art.3001 Cod de procedură penală, ele neputând primi o reevaluare distinctă la acest moment procesual, în desconsiderarea necesităților de ordin obiectiv ce caracterizează faza de judecată și gravității faptelor săvârșite, al căror ecou negativ în comunitate este departe de a fi diminuat.
Nici elementele de natură a ajuta la caracterizarea profilului moral, social sau profesional al inculpaților nu pot primi o evaluare singulară, de vreme ce scopul avut în vedere cu ocazia luării și menținerii măsurii arestării preventive trebuie analizat în mod obiectiv în toate cauzele de acest gen, dar și prin raportare la alte categorii de cauze având ca obiect infracțiuni mult mai grave.
Sub acest aspect, trebuie reamintit că orice analiză bazată în exclusivitate pe elemente ce țin de persoana și statutul celor bănuiți de comiterea unor fapte de natură penală ar înfrânge principiul fundamental al egalității cetățenilor în fața legii și autorităților publice, consacrat de art.16 alin.1 și 2 din Constituție.
În condițiile în care liberarea provizorie nu se poate disocia de scopul inițial al măsurii arestării preventive, trebuie observat că, de la momentul verificărilor întreprinse conform art.3001 Cod de procedură penală, în situația juridică a inculpaților nu au intervenit elemente cu caracter de noutate, simpla trecere a timpului nefiind un criteriu de natura a justifica o soluție de punere în libertate.
Sub acest aspect, timpul, ca element de apreciere, alături de datele ce caracterizează persoana inculpatului, nu ar putea fi desprinse de celelalte elemente de ordin obiectiv, ce imprimă specificitate cauzei instrumentate și care țin de scopul măsurii și pericolul social al faptelor, conform art.136 alin.8 Cod de procedură penală.
Or, numai din această perspectivă, tribunalul reține că, în continuare, durata arestării preventive este mai mult decât rezonabilă, urmărirea penală fiind efectuată cu maximă celeritate, iar termenele de judecată fiind acordate cu respectarea exigențelor impuse de art.293 Cod de procedură penală, astfel încât elementele ce țin tocmai de diligența sporită a organelor judiciare nu pot profita inculpaților.
De aceea, în condițiile în care măsura arestării preventive a fost dispusă la data de 23.12.2012, nu s-ar putea susține că acesta a depășit un termen rezonabil sau că acesta ar tinde să reprezinte o executare anticipată a unei eventuale pedepse, încălcând prezumția de nevinovăție instituită în favoarea inculpaților, detenția provizorie răspunzând, așadar, nevoilor de ocrotire a ordinii publice și de prevenire a unor noi infracțiuni.
Așa cum s-a arătat și în cuprinsul încheierii de ședință de la termenul din 18.01.2013, din perspectiva scopului urmărit, măsura arestării preventive se justifică în continuare, întrucât scopul acesteia nu se subsumează doar fazei de urmărire penală, buna desfășurare a cercetării judecătorești fiind supusă acelorași deziderate, legate de prezervarea materialului probator, instrumentarea cauzei cu celeritate și asigurarea prezenței celor bănuiți de comiterea infracțiunilor la dispoziția instanței.
Ca urmare, nu se poate susține că odată cu trimiterea în judecată a inculpaților necesitatea menținerii stării de arest preventiv nu se mai justifică din punct de vedere obiectiv, în condițiile în care temeiurile inițiale ale arestării nu au suferit modificări, iar nevoia de aflare a adevărului și de soluționare a cauzei cu celeritate nu trebuie să caracterizeze doar faza de urmărire penală, ci procesul penal în ansamblul său, în spiritul dispozițiilor art.1 din Codul de procedură penală.
Instanța apreciază, totodată, că menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților și restricționarea dreptului fundamental la libertate al acestora sunt necesare pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, în sensul preîntâmpinării denaturării unor mijloace de probă, constând în declarațiile unor persoane, ca și în sensul preîntâmpinării zădărnicirii aflării adevărului cu privire la aspecte ce rezultă din probele deja constituite.
În aceste condiții, există riscul ca activitățile de cercetare judecătorească ce urmează a fi efectuate să poată fi compromise odată cu lăsarea în libertate a inculpaților, în desconsiderarea motivelor avute în vedere cu ocazia menținerii măsurii arestării preventive, golindu-se de conținut soluția aleasă de instanță.
În consecință, elementele ce caracterizează persoana inculpatului sunt simple garanții ipotetice ce nu pot contrabalansa gravitatea faptelor și nici necesitatea asigurării bunei desfășurări a procesului penal, o astfel de analiză la momentul actual fiind prematură.
În ceea ce privește conformitatea măsurii privative de libertate cu prevederile art.5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța constată că în continuare în cauză subzistă nealterată suspiciunea rezonabilă că inculpații ar fi comis infracțiunile pentru care sunt cercetați, existând motive pertinente și suficiente care să justifice starea lor de detenție, a cărei durată se circumscrie unui termen rezonabil.
De altfel, în jurisprudența CEDO, s-a conturat și principiul conform căruia la analizarea termenului rezonabil urmează a se avea în vedere complexitatea cauzei, obiectul judecății, dificultățile probațiunii și conduita participanților procesuali, astfel că, prin raportare la aceste criterii și având în vedere că în cauză nu se constată intervale de pasivitate ale autorităților judiciare, măsura preventivă se circumscrie scopului și necesităților în vederea garantării cărora a fost instituită.
Așa fiind, măsura arestării corespunde scopului măsurilor preventive prevăzut în art.136 alin.1 Cod de procedură penală și este în deplină concordanță cu jurisprudența CEDO, referitoare la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, existând motive verosimile de a bănui că aceasta a săvârșit o . fapte penale, care prin specificul, gravitatea și reacția particulară a opiniei publice, pot suscita o tulburare însemnată a societății, de natură să justifice o detenție preventivă, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
În lumina celor arătate mai sus, instanța apreciază că solicitarea inculpaților de a fi judecați în stare de libertate nu poate fi primită în stadiul procesual actual, chiar și prin impunerea unor obligații menite a le asigura prezenta la termenele de judecată, astfel că, în baza art.1608a alin.6 Cod de procedură penală, a respins cererile de liberare provizorie sub control judiciar, ca neîntemeiate.
În termen legal împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații F. D. si G. E., criticând hotărârea pentru nelegalitate in în esență sub aspectul greșitei respingeri a cererilor de liberare provizorie sub control judiciar, apreciind in opiniile exprimate că, argumentele folosite de prima instanță nu-și au suport factual, iar condițiile pozitive și negative prevăzute de lege sunt îndeplinite cumulativ.
Verificând încheierea recurată in ansamblu in fapt si in drept si iun referire la motivele de recurs formulate, instanța de control judiciar, consideră recursurile ca fiind nefondate.
Astfel, prima instanță a expus pe larg argumentele pe care se întemeiază hotărârea recurată, existând atât in materialul probatoriu cât si in argumentația logico- juridică, motive întemeiate să se considere, ținând seama de detaliile cauzei, ce rezultă din probatoriul administrat că, la acest moment, scopul măsurii preventive nu ar putea fi atins prin lăsarea in libertate a inculpaților, in referire la condițiile prev. de art. 1602 alin. 2 cod pr. Penală, faptele ce conțin obiectul acuzării fiind circumscrise chiar acestor premise condiționale.
Ca atare, întrucât motivele formulate nu pot fi reținute ca si motive de casare, nefiind necesară reformarea chiar si in parte a hotărârii recurate, curtea va respinge ca nefondate prezentele recursului, cu aplicarea corespunzătoare a disp. art. 192 al. 2 cod pr. Penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În baza art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge ca nefondate recursurile formulate de recurenții F. D. și G. E. – deținut în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. C. împotriva încheierii de ședință din data de 07.02.2013, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._ 13.
În baza art.192 alin.2,4 Cod procedură penală obligă recurenții-inculpați la plata a câte 100 lei fiecare, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11.02.2013.
Președinte, Judecător, Pentru judecător,
A. IancaMarius C. EpureDan I. N.
lipsă de la instanță
conform art. 312 c.p.p.
semnează,
Președinte de complet,
Judecător A. I.
Grefier,
C. S.
Jud. fond. C. C.
Red. Dec. Jud. M.C. E.
Tehnodact. Gref. C. S.
2 ex./12.02.2013
| ← Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 703/2013. Curtea de... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 613/2013.... → |
|---|
