Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 134/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 134/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 13-11-2013 în dosarul nr. 12554/118/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.134/P
Ședința publică de la 13 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - V. L.
Judecător - E. C. M.
Grefier - C. A.
Cu participarea Ministerului Public prin procuror – D. D.
S-au luat în examinare apelurile penale declarate de P. DE PE L. TRIBUNALUL C. și inculpații P. A. – domiciliat în mun.C., ., jud.C., D. V. – domiciliat în com.Cogealac, . și S.C. G. A. PRODUCT S.R.L.–prin lichidator judiciar,cu sediul în C., . nr. 41, . în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală– Legea nr.87/1994, Legea nr.241/2005, împotriva sentinței penale nr.390 din data de 13.09.2012 pronunțată de Tribunalul C. în dosar nr._ .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 24 octombrie 2013 consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 04 noiembrie 2013, 12 noiembrie 2013 și 13 noiembrie 2013.
CURTEA
Asupra apelului penal de față,
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că, prin sentința penală nr.390 din data de 13.09.2012 pronunțată de Tribunalul C. în dosar nr._, s-au dispus următoarele:
“In baza art. 9 alin.1 lit.c si alin.2 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen., condamna pe inculpatul P. A. la pedeapsa de 3 ani inchisoare si 2 ani interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 lit.a teza a IIa ,b si c C.pen. (dreptul de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice, dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii de stat si dreptul de a fi administrator sau asociat .) pentru comiterea infractiunii de evaziune fiscala sub forma inregistrarii in contabilitate de operatiuni nereale .
In baza art. 11 pct. 2 lit.a C.p.p. rap. la art. 10 lit.d C.p.p. achita pe inculpatul P. A. pentru comiterea infractiunii prevazuta de art. 9 alin.1 lit.a si alin.2 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin.2 C.pen., intrucat nu sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunii –latura obiectiva.
In baza art. 861C.pen. dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei principale de 3 ani inchisoare.
In baza art.86 indice 2 C.pen fixeaza termen de incercare de 5 ani, compus din cuantumul pedepsei aplicate la care se adauga un interval de 2 ani.
In baza art.86 indice 3 C.pen. inculpatul are obligatia de a respecta urmatoarele masuri de supraveghere: sa se prezinte la organul desemnat cu supravegherea pe durata termenului de incercare, respectiv Serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul Constanta, la datele fixate de acesta; sa anunte in prealabil orice schimbare de domiciliu, resedinta sau locuinta si orice deplasare ce depaseste 8 zile, precum si intoarcerea; sa comunice si sa justifice schimbarea locului de munca; sa comunice informatii de natura a fi controlate mijloacele lui de existenta;
Atrage atentia inculpatului asupra art.86 indice 4 C.pen. privind revocarea suspendarii executarii pedepsei in cazul savarsirii unei infractiuni, ori nerespectarii masurilor de supraveghere in termenul de incercare stabilit.
In baza art.71 C.pen interzice inculpatului exercitiul drepturilor prevazute de art.64 lit.a teza IIa, b si c C.pen, ca pedeapsa accesorie.
In baza art.71 alin.5 C.pen. suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata suspendarii sub supraveghere a pedepsei aplicate.
In baza art. 9 alin.1 lit.c si alin.2 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin.2 C.pen. condamna pe inculpatul D. V. la pedeapsa de 2 ani inchisoare si 2 ani interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 lit.a teza a IIa ,b si c C.pen. (dreptul de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice, dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii de stat si dreptul de a fi administrator sau asociat .) pentru comiterea infractiunii de evaziune fiscala sub forma inregistrarii in contabilitate de operatiuni nereale .
In baza art. 11 pct. 2 lit.a C.p.p. rap. la art. 10 lit.d C.p.p. achita pe inculpatul D. V. pentru comiterea infractiunii prev. de art. 9 alin.1 lit.a si alin.2 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin.2 C.pen. intrucat nu sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunii –latura obiectiva.
In baza art.81 C.pen. dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe durata unui termen de incercare de 4 ani, stabilit conform art.82 C.pen. .
In baza art.71 C.pen interzice inculpatului drepturile prevazute de art.64 lit.a teza a II a, b si c C.pen..
In baza art.71 alin.5 C.pen. constata ca pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei inchisorii se suspenda si executarea pedepsei accesorii.
In baza art.359 C.proc.pen. pune in vedere inculpatului dispozitiile art.83 C.pen, privind revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei in cazul savarsirii unei noi infractiuni in termenul de incercare stabilit.
In baza art. 11 pct. 2 lit.a C.p.p. rap. la art. 10 lit.d C.p.p. achita pe inculpata . SRL M. Kogalniceanu pentru comiterea infractiunii prev. de art. 9 alin.1 lit.a si alin.2 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin.2 C.pen. intrucat nu sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunii –latura obiectiva.
In baza art. 9 alin.1 lit.c si alin.2 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin.2 C.pen. condamna pe inculpata . SRL M. Kogalniceanu, la pedeapsa de 100.000 lei amenda penala si pedeapsa complementara a suspendarii activitatii persoanei juridice pe o durata de 1 an, prevazuta de art.713C.pen., pentru infractiunea sub forma inregistrarii in contabilitate de operatiuni nereale .
La data ramanerii definitiva a prezentei, se va face aplicarea art.712alin.3 C.pen. in sensul comunicarii hotararii Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Constanta.
Admite actiunea civila formulata de S. R. prin ANAF prin DGFP Constanta.
In baza art. 14 C.p.p., art. 346 C.p.p. si art. 998 si urm. din vechiul cod civil obligă inculpatii P. A., D. V. si . SRL Constanta la plata catre partea civila S. R. prin ANAF prin DGFP Constanta la plata, in solidar, a sumei de 558.258 lei cat si obligatiile fiscale accesorii potrivit Codului de procedura fiscala, de la momentul producerii prejudiciului si pana la data achitarii integrale.
Mentine masura sechestrului asigurator instituita prin ordonanta procurorului nr. 943/P/2009 din 18.08.2011 asupra imobilului compus din teren intravilan, in suprafata de 1500 mp, situat in M., Neptun cu nr. cadastral alocat 146/1 inscris in Cartea Funciara veche 1870 si a imobilului compus din teren intravilan, in suprafata de 5682 mp situate in M., Neptun, cu nr. cadastral alocat 130, inscris in Cartea Funciara veche 1870.
In baza art. 348 C.p.p. dispune anularea facturilor ..CT G. nr. 1808/25.03.2009, nr.1809/26.03.2009, nr.1851/30.03.2009, nr.1852/31.03.2009, nr.1853/1.04.2009 si nr.1854/2.04.2009.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond, în baza materialului probator administrat în cauză, a reținut următoarele:
Inculpatii P. A., Daba V. si . SRL Constanta au fost trimisi in judecata prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Tribunalul Constanta nr. 943/P/2009 pentru comiterea infractiunilor prevazute de art.9 alin.1 lit.c din Legea nr. 241/2005 cu retinerea conditiilor alin.2 si art. 9 alin.1 lit.a din Legea nr. 241/2005 in conditiile alin.2 cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen. pentru fiecare infractiune si art. 33 lit.a C.pen.
In sustinerea actului de inculpare s-a aratat ca, in intervalul 25.03.2009-2.04.2009 in baza aceleiasi rezolutii infractionale inculpatii P. A., Daba V., prin intermediul . SRL Constanta au inregistrat in actele contabile operatiuni nereale privind vanzarea produsului finit combustibil finit tip IFO A, catre clientul persoana juridica din Bulgaria, MAPAUND EOOD si tot in baza aceleiasi rezolutii infractionale au ascuns bunurile sau sursa impozabila, respectiv materiile prime purtatoare de acciza utilizate in procesul de fabricatie a produsului finit –motorina si produsul ecologic pentru centrale termice eludand plata catre stat a accizei cuvenite, cauzand un prejudiciu calculat de DRAOV Constanta la suma de 558.258 lei.
In sustinerea actului de inculpare au fost avute in vedere urmatoarele mijloace de proba: procesul verbal de verificare fiscala al D.R.A.O.V. Constanta, declaratiile martorilor, declaratiile inculpatilor, inscrisuri ce emana de la autoritatile romane si autoritatile bulgare.
In faza cercetarii judecatoresti au fost audiati inculpatii, martorii din lucrari in mod nemijlocit sau prin comisie rogatorie efectuata cu sprijinul autoritatilor bulgare, au fost audiati mai multi martori propusi in sustinerea apararilor de catre inculpati, partea vatamata S. R. prin D.R.A.O.V. Constanta s-a constituit parte civila in cauza .
Prin incheierea nr. 3774/5.12.2005 a judecatorului delegat la Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Constanta s-a inregistrat . SRL Constanta in baza cererii nr._/2.12.2005, avand sediul social in Constanta .. 125 Biroul nr.2, avand ca activitate principala colectarea si tratarea altor reziduri, asociat unic si administrator fiind invinuitul Daba V..
Conform certificatului de inregistrare . nr._ societatii i-a fost atribuit nr. J13/3821/5.12.2005 si codul unic de inregistrare nr._ din data de 6.12.2005.
Prin incheierea nr. 13.695/3.04.2006 a judecatorului delegat la ORC de pe langa Tribunalul Constanta s-a admis cererea privind deschiderea unui sediu secundar la adresa din .. Constanta, ..4 cu destinatia DEPOZITARE.
Potrivit încheierii nr. 21.493/30.06.2008 a judecătorului delegat la O.R.C. C., din dosarul nr. 42.536/2008, a fost admisă cererea nr. 42.536/24.06.2008 privind închirierea aceluiași spațiu anterior menționat, cu destinația de birouri și laborator, de către S.C. G. A. PRODUCT S.R.L. de la proprietarul S.C. PETROM AVIATION S.A.
La această cerere a fost atașat contractul de închiriere nr. 1525/27.06.2006, având ca termen de valabilitate o perioadă de 1 an, începând cu data de 01.07.2006. Prin aceeași încheiere a fost admisă și înscrierea mențiunii privind prelungirea Contractului de închiriere nr. 1525/2006, pentru o perioadă de încă 1 an, în perioada 01.07.2008 – 30.06.2009.
Prin încheierea nr. 16.912/03.05.2007 a judecătorului delegat la O.R.C. de pe lângă Tribunalul C., din dosarul nr. 28.433/2007, s-a dispus admiterea cererii nr. 28.433/02.04.2007, cu privire la schimbarea sediului social al inculpata S.C. G. A. PRODUCT S.R.L., la adresa din .. C., .. 4 – Incinta Depozit, precum și cu privire la deschiderea unui punct de lucru în mun. C., ., . spațiu închiriat de la S.C. FULL PILOT S.R.L., conform Contractului de închiriere nr. 85/26.03.2007. De asemenea, a mai fost înregistrată mențiunea cu privire la închirierea de către învinuita, persoană juridică, potrivit Contractului de închiriere nr. 525/27.06.2006, pe o perioadă de 1 an începând cu data de 01.07.2006, de la S.C. PETROM AVIATION S.A., a unui spațiu în suprafață de 56,80 mp., din care 32,30 mp. pentru birouri și 24,50 mp. destinați laboratorului pentru analize produse petroliere, întregul spațiu fiind situat la adresa noului sediu social al inculpata S.C. G. A. PRODUCT S.R.L.
Inculpatul P. A. a devenit asociat al S.C. G. A. PRODUCT S.R.L. la data de 04.06.2007, conform încheierii nr. 19.582 a judecătorului delegat la O.R.C. de pe lângă Tribunalul C., din dosarul nr. 34.769/2007.
Potrivit acesteia, a fost admisă cererea nr. 34.769/31.05.2007, referitoare la cooptarea în calitate de asociați în cadrul societății, a inculpatului P. A. și a lui Pufleanu G., ambii cu procente egale ale părților sociale.
Astfel, în conformitate cu Hotărârea nr. 3/28.05.2007 a Adunării generale a Asociaților, inculpatul P. A. și făptuitorul Pufleanu G. au dobândit fiecare câte 50% din părțile sociale ale S.C. G. A. PRODUCT S.R.L., iar calitatea de administrator urma a fi exercitată, în continuare, de către inculpatul D. V..
Prin încheierea nr. 26.479/19.09.2008 a judecătorului delegat la O.R.C. C., din dosarul nr. 52.405/2008, a fost admisă înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor cu privire la datele cuprinse în cererea și declarația pe proprie răspundere a inculpatului D. V., ambele având nr. 52.405/16.09.2008 privind desfășurarea, la sediul social al înv. S.C. G. A. PRODUCT S.R.L., a următoarelor activități: colectarea deșeurilor periculoase și nepericuloase, tratarea și eliminarea deșeurilor periculoase și nepericuloase, comerțul cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi și gazoși și al produselor derivate, transporturi rutiere de mărfuri, depozitări și manipulări.
La data de 09.04.2009 organele de cercetare penală ale poliției judiciare au efectuat mai multe percheziții domiciliare la sediul social și punctele de lucru ale persoanei juridice inculpate S.C. G. A. Product S.R.L., precum și la domiciliul administratorului D. V., în baza autorizațiilor de percheziție nr. 87, nr. 88, nr. 89, nr. 90, nr. 91 și nr. 92, emise de Tribunalul C. .
Cu această ocazie, la sediul social unde funcționa și antrepozitul fiscal de producție, s-a constatat existența a diverse cantități de produse petroliere, iar la punctul de lucru al societății au fost identificate acte de evidență contabilă privind activitatea comercială desfășurată.
Din datele constatate cu ocazia perchezițiilor domiciliare, precum și documentele ridicate în cursul urmăririi penale, a rezultat că S.C. G. A. Product S.R.L., în perioada noiembrie 2006 – 02.04.2009, a achiziționat cantități foarte mari de motorină și alte produse energetice în regim suspensiv de la plata accizelor pe care, în cadrul antrepozitului fiscal de producție, le-a utilizat în procesul de reciclare a reziduurilor petroliere, în vederea obținerii de produse finite.
In urma controlului efectuat de Agentia N. de Administrare Fiscala s-a stabilit faptul că în perioada 25.03.2009 – 02.04.2009, în numele S.C. G. A. Product S.R.L. au fost emise 6 facturi, respectiv cu . G. nr. 1808/25.03.2009, nr. 1809/26.03.2009, nr. 1851/30.03.2009, nr. 1852/31.03.2009, nr. 1853/01.04.2009 și nr. 1854/02.04.2009, privind livrarea către clientul, persoana juridică înmatriculată în Bulgaria, Mapamound Eood. a unei cantități din produsul «Combustibil lichid tip IFO A», pe documentele de vânzare fiind înscrisă și calculată valoarea accizei aferentă acestui produs energetic.
In perioada supusa verificarilor societatea inculpata a detinut autorizatie de antrepozit fiscal nr. RO0095913PP01 din data de 20.10.2006 pentru desfasurarea activitatii de fabricarea de produse realizate din prelucrarea reziduurilor minerale in antrepozitul fiscal de productie, iar aceasta autorizatie de antrepozit fiscal permitea societatii ca, in regim suspensiv de la plata accizelor sa primeasca, sa produca, sa transforme, sa detina si sa expedieze produse accizabile-produse finite E470 –PACURA si E490 Motorina, precum si materii prime, E430- Motorina si E490- Pacura.
Conform rapoartelor de productie prezentate, in perioada 4.03._09 in cadrul antrepozitului fiscal de productie societatea ar fi produs cantitatea de 1964,930 tone combustibil lichid tip IFO A, fabricat in cadrul antrepozitului fiscal de productie de catre G. A. PRODUCT SRL, in situatia in care este folosit drept combustibil.
Din cantitatea sus mentionata, dupa cum rezulta din cele 6 facturi comerciale emise catre . SRL, cantitatea de 1889,68 tone combustibil lichid tip IFO A, a fost livrata catre firma bulgara Mapamound Eood Bulgaria, iar pentru aceasta a fost achitata suma de 101.673,04 lei, reprezentand accize ce au fost calculate ca si cum pacura a fost utilizata in scop comercial.
In situatia in care o astfel de operatiune comerciala nu ar fi avut loc, aspect dovedit de probele administrate in cauza, iar combustibilul lichid tip IFO A ar fi fost instrainat si folosit in alte scopuri, prin folosirea unor căi oculte, . SRL ar fi fost necesar sa plateasca 655.695,35 lei cu titlu de acciza, atata timp cat nu s-au putut prezenta documente din care sa rezulte scopul utilizarii de catre consumatorul final al produsului energetic combustibil tip IFO A, modul de calcul fiind stabilit de art. 162 din Codul fiscal, adoptat prin Legea 571/2003 si Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal.
Atata timp cat, materia prima ce a fost achizitionata de . SRL, in regim suspensiv de la . Bucuresti, . Farers SRL Constanta si . Company SRL Bucuresti, tot in acelasi regim trebuia sa fie utilizata ca materie prima in procesul de productie, insa destinatia produselor achizitionate a fost schimbata, fara a se respecta regimul suspensiv care avantaja societatea din punctul de vedere al nivelului accizelor calculate si datorate bugetului de stat.
Cu privire la caracterul fictiv al tranzactie catre Mapamound Eood din Bulgaria, instanta constata ca, in afara de facturile prezentate cu ocazia controlului, nu mai exista nici un fel de documente care sa ateste scopul utilizarii produsului energetic.
Dupa cum s-a putut sesiza, pe facturile fiscale nu sunt înscrise datele de identitate ale delegaților care au transportat mărfurile în Bulgaria sau spre Bulgaria, daca s-ar lua in calcul ipoteza prezentata de inculpati, cum ca marfa a fost trimisa pentru a fi preluata de beneficiar . depozitare situat in .> Fiecare factură în parte atestă vânzarea a cel puțin 200 tone de «Combustibil lichid tip IFO A», iar reprezentanții legali ai societății vânzătoare nu au pus la dispoziție avize de însoțire a mărfii din care să rezulte modalitatea concretă de livrare a mărfurilor, care ar fi trebuit sa existe chiar si in ipoteza in care marfa s-a transportat de la M. Kogalniceanu la Agigea si apoi de la Agigea in Bulgaria.
De asemenea, nu au fost identificate scrisori de transport, contracte de transport ori alte documente din care să rezulte datele ce vizeaza livrarea mărfurilor, transportatorii, conducători auto, ori . SRL in calitate de furnizor avea tot interesul sa detina si sa pastreze toate aceste inscrisuri, in primul rand pentru a face dovada cel putin fata de beneficiar caruia i-a predat combustibil . mare, cu o valoare economica insemnata, in conditiile in care pentru respectiva marfa nu se primise decat un avans in valoare de 29.000 de dolari, cand in fapt respectiva marfa valora peste 900.000 de dolari si nu in ultimul rand pentru a face dovada la organele de control abilitate, in conditiile in care societatea beneficia de un regim suspensiv de plata a accizelor, acest lucru presupunand si o rigurozitate a operatiunilor contabile si comerciale.
Aceasta concluzie este intarita si de inscrisurile inaintate de autoritatile bulgare in urma efectuarii comisiilor rogatorii in faza de urmarire penala dar si in fata instantei, din care rezulta ca si firma Mapamound Eood a fost supusa unor verificari, ocazie cu care au fost audiati in calitate de martori, cetățenii bulgari S. Vladimirov Kula, Pencho I. Milev și Kiril M. Savov și au fost ridicate documente justificative, neputand fi identificat și audiat numitul V. Butak, administratorul societății, la momentul la care au fost efectuate platile prin virament bancar către S.C. G. A. Product S.R.L., cu titlu de avans pentru achiziția de produse petroliere.
S-a stabilit astfel că la data de 05.02.2009, inculpata S.C. G. A. Product S.R.L. a emis factura proformă nr. 67, privind o viitoare livrare de produse petroliere către cumpărătorul din Bulgaria, persoana juridică Mapamound Eood., în schimbul plății în avans a sumei de 32.500 USD.
La data de 06.02.2009, reprezentanții cumpărătorului din Bulgaria au transferat, prin virament bancar, din conturile acestuia deschise la două instituții bancare din Bulgaria, în contul înv. S.C. G. A. Product S.R.L. deschis la Romanian International Bank – Sucursala C., sumele de 15.000 USD și 14.800 USD, în total 29.800 USD, în vederea achiziției de produse petroliere.
Acestea nu au mai fost însă livrate, fapt pentru care s-a procedat de către reprezentanții firmei bulgare la încercarea de rezolvare pe cale amiabilă a litigiului astfel creat.
De mentionat ca, din documentele identificate în Bulgaria, a rezultat că numitul V. Butak a fost administratorul/proprietarul firmei Mapamound Eood până la data de 23.04.2009, după care aceasta a fost preluată de martorul S. Vladimirov Kula, care a deținut-o până la data de 07.07.2009 când a fost preluată de martorul Pencho I. Milev, acesta din urmă fiind până la acel moment angajat în funcția de director.
La data de 13.08.2010, firma MAPAMOUD EOOD. a fost cesionată martorului Kiril M. Savov, care la rândul său, la data de 13.09.2010, a cesionat-o numitului Petar Gospodinov Dimitrov.
Având în vedere că nu rezulta date ca, produsele petroliere au fost livrate de către furnizor, martorul Pencho I. Milev, administrator al societății bulgărești Mapamound Eood, începând cu data de 07.07.2009, a transmis în România o adresă – Invitație pentru plată benevolă, prin care solicita S.C. G. A. Product S.R.L. returnarea sumei de 29.800 USD achitată în avans de către societatea pe care o reprezenta la acel moment, precizând că nu îl mai interesa la acea dată achiziția de produse petroliere.
De menționat este faptul că adresa transmisă de către partea bulgară nu este datată, iar pe documentul înaintat de către autoritățile judiciare bulgare și care reprezintă confirmarea transmiterii scrisorii în România la acel moment, data este ilizibilă, acesta fiind o copie.
Ca o confirmare însă a primirii scrisorii de rezolvare pe cale amiabilă a litigiului, martorii bulgari au pus la dispoziția autorităților judiciare, adresa nr. 485/04.11.2009, formulată în numele S.C. G. A. Product S.R.L. Aceasta este adresată destinatarului ca urmare a primirii unei solicitări și se menționează că neexistând documente din care să reiasă calitatea de reprezentanți legali ai firmei Mapamound, nu se pot transmite informațiile solicitate.
Față de adresa nr. 485/04.11.2009, se apreciază că a fost transmisă de către reprezentanții înv. S.C. G. A. Product S.R.L., ca un pretext al refuzului de returnare a sumei încasate cu titlu de avans de la firma bulgară, întrucât din actele existente la dosarul cauzei rezultă că factura proformă privind încheierea, în principiu, a colaborării între cele două părți, a fost recepționată de către numitul Butak V., cetățean moldovean/bulgar, administrator al societății comerciale bulgare până la data de 23.04.2009, acesta fiind și cel care a efectuat viramentul sumei totale de 29.800 USD către persoana juridică din România, cu titlu de avans în vederea achiziției de produse petroliere.
Având în vedere refuzul S.C. G. A. Product S.R.L. și al reprezentanților săi, P. A. și D. V. de a soluționa pe cale amiabilă acest litigiu comercial creat, martorul S. Vladimirov Kula, prin intermediul avocatului Iuri Mitev, s-a adresat cu cerere unei instanțe civile din Bulgaria, respectiv „Curtea de arbitraj – Asociația de Afaceri – Orașul Plovdiv”, pentru recuperarea pe această cale a sumelor de bani achitate în avans de către firma Mapamaund Eood către S.C. G. A. Product S.R.L.
Această solicitare s-a bazat pe faptul că potrivit actelor contabile ale firmei în care a intrat în posesie de la administratorul/proprietarul anterior al firmei, a rezultat faptul că persoana juridică pe care o reprezenta nu a recepționat produsele petroliere înscrise în facturile fiscale emise în numele S.C. G. A. Product S.R.L. Acesta a declarat, după vizualizarea lor, că ștampila aplicată pe acestea la rubrica beneficiarului nu este similară cu ștampila pe care o deținea, semnătura primitorului, executată în numele numitului V. Butak, nu îi aparține acestuia, iar marfa nu a fost achitată în integralitatea ei, așa cum ar fi fost normal, dacă aceasta ar fi fost în realitate achiziționată, ci doar a fost achitat avansul în sumă de 29.800 USD, pe baza unei facturi proforme, nu și a unui contract de colaborare.
În vederea soluționării litigiului, instanța din Bulgaria mai sus menționată a citat S.C. G. A. Product S.R.L. la sediul său din .. C., prin adresele nr. 230/04.03.2010 și nr. 291/22.04.2010, citații ce se află la dosarul cauzei redactate în limba engleză, împreună cu dovezile de înaintare către destinatar, având aplicate ștampile ale serviciilor poștale bulgare și române.
Din cuprinsul Hotărârii Curții de Arbitraj din 31.05.2010 rezultă faptul că S.C. G. A. Product S.R.L. nu și-a respectat obligația asumată față de partea bulgară, inițial de livrare a produselor petroliere, iar ulterior de returnare a sumelor de bani încasate cu titlu de avans, fiind astfel obligată la plata acestor sume, dar și la plata sumei de 2.700 USD, reprezentând contravaloarea dobânzii de întârziere, precum și la plata unei sume exprimate în L., moneda națională a Bulgariei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
In afara constatarii existenței unui debit al S.C. G. A. Product S.R.L. față de persoana juridică din Bulgaria de către o instanță competentă al unui stat membru al Uniunii Europene, se menționează, textual, faptul că „Pârâtul nu a luat măsuri asupra cererii menționate, nu a indicat dovezi și nu a trimis reprezentant”.
Acest lucru dovedește faptul că S.C. G. A. Product S.R.L. a fost încunoștiințată de către instanța bulgară de existența acestui litigiu, cu privire la care a rămas în pasivitate.
Cu atât mai mult, hotărârea a fost transmisă S.C. G. A. Product S.R.L. de către instanța bulgară la sediul său social, tradusă în limba română, la aceasta fiind atașată, din nou, dovada comunicării pe care se află ștampile ale serviciilor poștale bulgare și române.
S.C. G. A. Product S.R.L. si reprezentantii sai, P. A. și D. V., se află în imposibilitatea obiectivă de a nega existența acestui litigiu, cu privire la care nu au efectuat nici un demers, asa cum nu a efectuat nici un demers nici pentru încasarea diferenței de preț, între suma încasată cu titlu de avans și valoarea totală a mărfii de aproximativ 900.000 de dolari, versiune prezentata de inculpati in faza de urmarire penala.
Pentru a retine aceasta situatie de fapt, instanta a avut in vedere declaratiile inculpatilor P. A. si Daba V. din faza de urmarire penala, dar si cele date in fata instantei, procesul verbal de verificare fiscala la . SRL Constanta incheiat de ANAF- Directia Regionala pentru Accize si Operatiuni Vamale Constanta, declaratiile martorilor S. Vladimirov Kula, Pencho I. Milev și Kiril M. Savov, inscrisurile ce atesta vanzarea/cumpare de produse petroliere de catre . SRL Constanta dar si cele transmise in urma efectuarii comisiei rogatorii cu autoritatile bulgare.
Astfel, s-a constatat ca inculpatul P. A. a declarat in faza de urmarire penala ca, a fost asociat la . SRL Constanta, societate ce a fost autorizata ca antrepozit fiscal de productie petroliera, unde administrator era Daba V., insa inca de la infiintare, inculpatul P. A. s-a ocupat exclusiv de activitatea firmei.
In perioada 2003-2004 l-a cunoscut in port pe Butak V., vorbitor de limba rusa avand cetatenia moldoveana, care s-a oferit sa-l puna in legatura cu cetateni din Rusia si Ucraina, pentru a cumpara produse petroliere.
Butak V. nu parea sa aiba o situatie materiala prospera, insa s-a laudat ca are cunostinte in mediul oamenilor de afaceri ce se ocupa de petrol si chiar a vorbit prin intermediul lui Butak V. cu o asemnea persoana, apoi discutiile au fost purtate cu acesta din urma, la biroul sau din Constanta.
Butak V. a venit insotit de alte 4 persoane, toti vorbitori de limba slava, apoi la un interval de timp a venit V. Butak cu actele unei firme bulgaresti si la birou au incheiat un contract de vanzare cumpare de produse petroliere.
Au existat neintelegeri legate de transportul produselor petroliere, intrucat firma bulgareasca dorea incarcarea produsului petrolier in cinsterne supraincarcate, mai mult de 25 de tone, fapt ce contravine legislatiei, de aceea au stabilit ca marfa ce urma sa fie cumparata de Mapamaund Eood, sa fie transportata in depozitul improvizat al . SRL Constanta situat in Agigea .
Ca urmare a acestui contract, firma inculpatului a produs in cadrul antrepozitului fiscal de productie din M. Kogalniceanu cantitatea de 1889,68 tone de combustibil lichid tip IFO A.
De la antrepozit, cu mijloacele de transport apartinand . SRL P. si mijloacele de transport proprii a fost transportata cantitatea de 1889,69 tone combustibil lichid tip IFO A la depozitul din Agigea.
De aici marfa a fost preluata de clientul din Bulgaria.
A mai precizat cu unul din insotitorii lui Butak V. se numea S., fiind si cel care a asistat la incarcarea marfii de la Agigea, iar cu ocazia semnarii contractului sus amintit a fost emisa si o factura proforma, însă nu stie ce s-a intamplat cu avizele de insotire a marfii emise de . SRL Constanta, insa stie ca exemplarul al doilea a fost pierdut de oamenii lui S., insa i s-a confirmat de catre V. Butak ca primul exemplar a fost primit de acesta.
Nu cunoaste care a fost destinatia marfii si nu stie cine a semnat pe facturi la rubrica beneficiar al marfii.
Dupa data de 2.04.2009 nu a mai livrat asemenea marfa pentru ca, a auzit de controale efectuate de autoritati la la societatea ce livra combustibl ecologic.
Dupa cateva luni a fost cautat de un barbat care a pretins ca reprezinta firma Mapamaund Eood si pretindea sa poarte o discutie in Bulgaria legata de restituirea unei sume de 30.000 dolari data cu titlu de avans.
De la organele de urmarire penala a aflat ca firma a fost data in judecata in Bulgaria si a fost obligata la restituirea sumei de 29.800 USD, insa . SRL nu a incasat intreaga contravaloare a cantitatii de combustibil lichid liuvrata in Bulgaria, ci a incasat in avans doar suma de 29.000usd, insa nu a facut nici un demers legal pentru incasarea acesteia considerand ca este inutil.
In fata instantei, inculpatul P. A. si-a mentinut in linii mari declaratia, cu specificarea ca inculpatul Daba V. nu are nicio implicare, chiar daca a fost numit administratorul firmei, el fiind cel care lua toate deciziile in cadrul acesteia, insa Daba V. a fost numit administrator dat fiind ca el mai era asociat ..
A mentionat ca plata s-a facut prin banca, dar si prin compensare cu alte firme, mai exact firma sa avea de platit anumite sume de bani catre alte firme si in aceasta modalitate s-a realizat compensarea cu firma din Bulgaria, mai ramanand de acoperit o suma foarte mica, de 2-3% din valoarea contractului.
Nu a putut preciza cum s-au realizat compensarile, nu stie daca s-au incheiat procese verbale intre firmele implicate, insa banuieste ca exista in contabilitate inregistrate asemenea operatiuni.
Nici firmele cu care s-au facut compensarile nu au putut fi precizate, doar una care s-ar numi Sera Plus Srl.
Nu stie unde a fost transportata marfa respectiva si nici nu era obligatia sa sa cunosca acest lucru.
Inculpatul Daba V. a aratat atat in faza de urmarire penala cat si in fata instantei ca este administratorul ., nu mai este administrator sau asociat la o alta firma, insa nu se ocupa decat de treburile din incinta societatii, de muncitori, fara a semna vreun act sau contract cu cineva anume.
Nu cunoaste nimic legat de tranzactia cu Bulgaria si nici de controale efectuate de ANAF.
Mandatarul inculpatei . a aratat ca, nu cunoaste detalii legate de activitatea societatii.
S-au inlaturat apararile inculpatului P. A. cum ca aceasta tranzactie a avut loc in realitate, fara insa sa poata pune la dispozitie documente, in schimb apararile se bazeaza pe martorii care au cunostinta de transporturile efectuate de soferii de cisterne, deoarece se presupune ca orice operatiune legala care a existat in realitate trebuia sa fie inregistrata in contabilitate si dovedita cu documente contabile in afara de facturile prezentate, mai ales ca societatea beneficia si de anumite facilitati fiscale .
Se poate observa ca, inculpatul nu a putut depune la dosar decat un contract nedatat ce s-ar fi incheiat intre . si ., privind livrarea a 4000-5000 MT/lunar pentru care plata se face in euro sau dolari, prin virarea banilor in cont iar litigiile urmeaza sa fie rezolvate pe cale amiabila sau disensiunile se rezolva de instanta romana competenta.
Inculpatul insa nu ofera o explicatie plauzibila cu privire la dovada efectuarii transporturilor, ca marfa a fost descarcata si predata efectiv cumparatorului si nu este consecvent atunci cand da explicatii cu privire la modalitatea de plata.
In faza de urmarire penala sustine ca, marfa desi livrata nu a fost achitata, lucru putin probail, avand in vedere valoarea ridicata a marfii, iar in fata instantei sustine o noua versiune, cea a intervenirii compensarii, fara sa ofere inscrisuri doveditoare, care s-ar fi impus sa fie incheiate in astfel de situatii sau date concrete, fiind prezentata o situatie generica, ori daca situatia ar fi stat astfel, inculpatul si-ar fi luat toate masurie pentru a aduce dovezi in fata instantei care sa-l disculpe.
S-a constatat ca martorii incuviintati sa fie audiati in cauza ( N. M. I., I. A., F. F., P. I. M., P. N., C. T., A. R.) au relatat ca, au cunostinta ca au fost efectuate transporturi de combustibil mai greu de la M. Kogalniceanu la Agigea.
Martorul N. M. I. a aratat ca marfa era preluata de o persoana cu o fata plina de semne care vorbea o limba slava. I. A., sora inculpatului a fost cea care s-a ocupat de tehnoredacarea unor contracte cu o persoana numita Butak V., s-au facut livrari in baza contractului respectiv, plata facandu-se prin banca si partial prin compensare, aspect cunoscut de la fratele sau.
In continuare, face referire la doua persoane, respectiv la Butak V. si la alta persoana numita S. care s-a ocupat de semnarea contractului.
Martora F. F. a declarat ca, nu are cunostinta de transportul de produse petroliere insa stie ca P. A. a purtat discutii cu 3 persoane care nu vorbeau romaneste.
Martora P. I. M. a declarat ca, are cunostinta despre incheierea contractului cu Mapamound din Bulgaria obiectul contractului constituindu-l livrarea de combustibil și că plata s-a facut prin ordin bancar iar o parte prin compensare, fara sa poata da detalii cu privire la acest aspect, însă nu cunoaste ce documente au stat la baza operatiunii de compensare.
Martorul P. N. a sustinut ca, a fost solicitat de catre firma G. sa efectueze transporturi in Bulgaria, insa acestea nu au mai fost efectuate intrucat beneficiarul dorea sa fie incarcate cisternele la capacitatea maxima, transportul fiind asigurat de la M. Kogalniceanu la Agigea, martorul cunoscând faptul că transporturile se faceau pentru o firma din Bulgaria lucru aflat de la P. A..
Martorul C. T., sef de echipa la punctul de lucru din M. Kogalniceanu cunoaște ca se producea combustibil tip IFO A.G SI B, pentru o firma bulgareasca, martorul ocupându-se de incarcarea cisternelor care nu trebuiau sa depaseasca 25 tone.
Martorul A. R. a fost angajat operator la . cu sediul in Constanta tinea contabilitatea primara, cunoscând ca a fost incheiat un contract cu o firma din Bulgaria, fiind livrata cantitatea de marfa cu masinile domnului P. N..
S-a susținut de martor ca produsul a fost platit prin bilete la ordin si prin compensare și că numitul Butak A., cel cu care s-a vorbit pentru incheierea afacerii vorbea limba slava.
S-a reliefat ca aceste detalii despre modalitatea de plata nu au fost mentionate de martori atunci cand au fost audiati in faza de urmarire penala, nici chiar inculpatul P. A. nu a lansat atunci aceasta ipoteza, ci doar in fata instantei a invocat-o fara a produce vreo dovada in acest sens.
Se poate observa ca apararile inculpatului P. A. nu sunt confirmate decat in termeni vagi de declaratiile martorilor, inscrisuri nu exista care sa intareasca apararile sale, desi acest lucru nu poate fi conceput atunci cand asemenea inscrisuri trebuia sa existe in mod obligatoriu, iar operatiunile trebuie sa fie reflectate in contabilitate.
Nici pasivitatea inculpatului Daba V. nu poate conduce la ideea ca, acestuia nu se poate retine nici o implicare in comiterea faptelor deoarece avea calitatea de administrator si raspundea pentru tot ce implica aceasta firma.
Faptul ca nu intelegea importanta si semnificatia documentelor semnate nu poate sa-l exonereze de raspundere, el fiind cel responsabil conform legii.
Astfel, acesta a angajat pe inculpata S.C. G. A. Product S.R.L. în raporturile comerciale cu furnizorii de produse petroliere în regim suspensiv, respectiv a semnat contractele de colaborare cu furnizorii de motorină S.C. DG Petrol S.R.L. și S.C. M&D Sea Farers S.R.L. precum și cu furnizorul de combustibil ecologic pentru centrale termice, S.C. Romeco International Service Company S.R.L.
Urmare acestor activități, se desprinde ideea că acesta a cunoscut și chiar a urmărit activitatea societății, în calitate de administrator fiind cel care și-a asumat răspunderea în fața organelor fiscale prin achitarea către bugetul de stat a unei accize de o valoare inferioară, pentru produsul «Combustibil lichid tip IFO.
S-au avut in vedere declaratiile martorilor audiati prin comisie rogatorie in Bulgaria si care vin sa confirma ipoteza retinuta de instanta cum ca operatiunile de livrare a cantitatii de combustibil catre societatea din Bulgaria nu a avut loc.
Martorul Pencho I. Milev a relatat ca, a fost administrator la Mapamound pana in anul 2010, nu a incheiat nici o afacere cu o firma romana, insa stie ca transportul unui produs accizabil presupune o . documente si nu poate exista o asemenea tranzactie fara sa existe documente de transport din Bulgaria.
I-au fost aduse la cunostinte documentele prezentate de firma romana si a constatat ca semnatura era fotocopiata pe document, documentele i-au fost trimise si lui B. V. insa acesta a refuzat sa spuna daca semnatura si ștampila ii apartin, insa ștampila cu care a lucrat el nu este aceeasi cu cea de pe documente.
Nu are cunostinta de modalitatea de plata, insa stie ca au fost virati_ usd, bani ce au fost virati de B., alte plati nu au mai fost facute de firma sa.
Martorul S. Kula a declarat ca, il cunoaste pe V. Butak pentru ca prin el a cumparat firma Mapamound, nu-l cunoaste pe P. A. insa cand a devenit administrator a incercat sa-l contacteze telefonic.
A susținut martorul că nu a cumparat de la firma Aeroproduct, insa a vazut ca in extrasele bancare figureaza doua transferuri de bani catre aceasta firma, arătând că, facturile prezentate nu au ștampila firmei sale, respectiv ștampila pe care a primit-o cand a preluat firma, cu mențiunea că, atunci cand a preluat firma aceasta plata nu era reflectata nicaieri, insa s-a vazut ca a fost facuta cand s-au luat extrasele de la banca.
A fost pusa la dispozitie si hotararea Curtii de Arbitraj Plovdiv in care se retine ca, a fost depusa o factura proforma nr. 67/5.02.2009 din care rezulta ca societatea parata s-a obligat sa livreze produse petroliere contra achitarii sumei de 32.500 usd, reclamantul a achita suma de 29.800 usd iar marfa nu a fost livrata, in sarcina paratului cazand sarcina probei ca a livrat marfa.
Intrucat reclamantul in acest moment nu mai este interesat de livrare si solicita resituirea sumei de bani, s-a dispus obligarrea paratului la restituirea acestei sume la care se adauga dobanzi .
Chiar daca s-ar accepta varianta ca produsele petroliere au fost livrate dupa cum a sustinut inculpatul P. A. si martorii propusi de acesta in aparare, acestea nu au fost inregistrate si in contabilitatea firmei din Bulgaria, inculpatul nu poate dovedi cu inscrisuri ca livrarea a avut loc, mai ales pentru ca o marfa . de mare pentru a fi transportata de Bulgaria avea nevoie de documente de insotire pentru a iesi din tara, inculpatul avea tot interesul sa pretinda si pastreze documente pentru a putea justifica oricand ca si-a onorat contractul incheiat cu firma bulgara.
Prin urmare, nu se poate ajunge decat la concluzia ca, inculpatii au avut intentia de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale către bugetul general consolidat cu suma de 558.258 lei si aceasta suma reprezinta contravaloarea accizei neachitate către bugetul statului, prin evidențierea fictivă de operațiuni comerciale privind vânzarea cantității de 1.889,686 tone din produsul finit «Combustibil lichid tip IFO A» către clientul persoana juridică din Bulgaria și respectiv prin ascunderea bunului ori sursei impozabile, reprezentate de materiile prime utilizate la procesarea acestuia, cantitățile de 475,926 tone motorină și 1.038,493 tone combustibil ecologic.
În realitate, destinația produselor energetice achiziționate în regim suspensiv de la plata accizei, motorina și combustibilul lichid, a fost schimbată, acestea fiind înstrăinate ori folosite în alte scopuri decât în vederea utilizării drept materii prime, alături de reziduuri petroliere (produse a căror valoare a accizei este 0) pentru realizarea produsului finit tip IFO.
In sarcina inculpatilor s-a retinut infractiunea de inregistrarea in contabilitate de operatiuni fictive, constand in aceea ca, produsul finit «Combustibil lichid tip IFO A» nu a fost vândut, nefiind recepționat de către clientul din Bulgaria și nu a fost identificat ca avand o altă destinație legală pentru materiile prime accizate, utilizate în procesul de producție, care au fost recepționate în cadrul antrepozitului fiscal în regim suspensiv de la plata accizelor, în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
In activitatea infractionala desfășurata de inculpatii P. A. și D. V., a fost folosita persoana juridică S.C. G. A. Product S.R.L ca un mijloc eficient si necesar pentru realizarea activitatii infractionale, vointa persoanelor fizice fiind una si aceeasi cu vointa persoanei juridice din prezenta cauza.
In ceea ce priveste apararile inculpatului Daba V., cum ca desi era administratorul societii nu a avut nici o implicarea in aceasta activitate comerciala inregistrata in contabilitatea firmei, aspecte intarite prin declaratii de inculpatul P. A., s-a apreciat ca aceasta aparare nu il poate exonera de raspundere, deoarece, din moment ce, acesta a devenit administratorul firmei este direct raspunzator de activitatile desfasurate de aceasta mai ales ca el era cel care isi punea semnatura pe actele societatii deci implicit isi asuma si raspunderea pentru exactitatea operatiunilor ce erau inregitrate in contabilitate.
Mai mult, inculpatul Daba V. a angajat pe inculpata S.C. G. A. Product S.R.L. în raporturile comerciale cu furnizorii de produse petroliere în regim suspensiv, respectiv a semnat contractele de colaborare cu furnizorii de motorină S.C. DG Petrol S.R.L. și S.C. M&D Sea Farers S.R.L. precum și cu furnizorul de combustibil ecologic pentru centrale termice, S.C. Romeco International Service Company S.R.L, deci a urmărit activitatea societății, în calitatea sa de administrator fiind cel care și-a asumat răspunderea în fața organelor fiscale prin achitarea către bugetul de stat a unei accize de o valoare inferioară, pentru produsul «Combustibil lichid tip IFO A».
Inculpatul P. A. nu deține decât calitatea de asociat al firmei, însă din actele de urmărire penală a rezultat că s-a comportat ca un administrator de fapt și l-a folosit pe administratorul societatii, a cărui prezență și activitate i-a fost necesară în exercitarea relațiilor comerciale doar în momentele în care societatea trebuia angajată în mod scriptic în diferitele raporturi juridice, adică la semnarea actelor care trebuia, în mod obligstoriu, a fi semnate de către administratorul statutar.
Activitățile sale desfășurate în concret în cadrul S.C. G. A. Product S.R.L., îl fac și pe acesta răspunzător în mod direct de cauzarea prejudiciului către bugetul de stat, participația sa penală fiind aceea de autor.
In ceea ce priveste retinerea in sarcina inculpatilor atat a infractiunii de evaziune fiscala sub forma prev. de art. 9 alin.1 lit.c din Legea nr. 241/2005 sub forma inregistrarii in contabilitate de operatiuni fictive cat si a infractiunii de evaziunea fiscala prev. de art. 9 lit.a din Legea nr. 241/2005 ce vizeaza ascunderea bunului ori a sursei impozabile, s-a constatat ca activitatea infractionala se circumscrie doar elementului material al primei infractiuni la care s-a facut referire.
S-a apreciat ca, prin activitatea inculpatilor s-a produs un singur prejudiciu, constand in neachitarea accizelor aferente operatiunii inregistrata in mod fictiv in contabilitate, prin rechizitoriu nu s-a explicat in ce ar consta activitatea infractionala a inculpatilor ce ar presupune ascunderea bunului sau a sursei impozabile si ca la orice infractiune de prejudiciu, ar fi trebuit sa fie indicat si un asemenea prejudiciu.
In realitate, inculpatii nu au urmarit sa se sustraga de la plata obligatiilor fiscale prin ascunderea bunului, respectiv a produsului finit ci, au inregistrat operatiuni fisctive in contabilitate, menite să eludeze plata accizelor datorate.
Astfel, s-a constatat ca, sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunii prev. de art. 9 alin.1 lit.c din Legea nr. 241/2005, insa situatia de fapt nu se circumscrie si elementului material al infractiunii prevazuta de art. 9 lit.a din Legea nr. 241/2005, motivare valabila pentru toti inculpatii din prezenta cauza, nefiind intrunite elementele constitutive ale infractiunii-latura obiectiva, motiv pentru care s-a dispus achitarea inculpatilor in temeiul art. 11 pct.2 lit.a C.p.p. rap. la art. 10 lit.d C.p.p..
În raport de situația de fapt reținută, s-a stabilit că fapta inculpatului Daba V., care la intelegere cu inculpatul P. A., prin intermediul . SRL Constanta a inregistrat in actele contabile operatiuni nereale privind vanzarea produsului finit combustibil finit tip IFO A, catre clientul persoana juridica din Bulgaria, Mapaund Eood eludand plata catre stat a accizei cuvenite, cauzand un prejudiciu calculat de DRAOV Constanta la suma de 558.258 lei, intruneste elementele constitutive ale infractiunii prev. de art. 9 alin.1 lit.c si alin.2 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin.2 C.pen..
De asemenea, s-a stabilit că fapta inculpatului P. A. care in calitate de asociat si la intelegere cu administratorul . SRL Constanta a initiat inregistrarea in contabilitate de operatiuni fictive, privind vanzarea produsului finit combustibil finit tip IFO A, catre clientul persoana juridica din Bulgaria, Mapaund Eood eludand plata catre stat a accizei cuvenite, cauzand un prejudiciu calculat de DRAOV Constanta la suma de 558.258 lei, intruneste elementele constitutive ale infractiunii prev. de art. 9 alin.1 lit.c si alin.2 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin.2 C.pen..
Fapta inculpatei . SRL Constanta de crea posibilitatea pentru persoanele fizice cu calitate de administrator sau asociat in cadrul firmei, de a nu fi inregistrate in actele contabile operatiuni nereale privind vanzarea produsului finit combustibil finit tip IFO A, catre clientul persoana juridica din Bulgaria, Mapaund Eood eludandu-se astfel plata catre stat a accizei cuvenite, cauzand un prejudiciu de 558.258 lei, intruneste elementele constitutive ale infractiunii prev. de art. 9 alin.1 lit.c si aplin.2 din Legea nr. 241/2005cu aplic. art. 41 alin.2 C.pen.
Pentru infractiunea retinuta in sarcina inculpatilor s-a dispus condamnarea inculpatilor Daba V., P. A. si . SRL Constanta la pedepse cu inchisoarea in limitele prevazute de lege.
La individualizarea pedepsei s-au avut in vedere criteriile prev. de art. 72 C.p.p., limitele de pedeapsa prevazute in Legea nr. 241/2005, modalitatea concreta de comitere a faptei, constand in sustragerea de la plata accizelor datorate, prin punerea in aplicare a unui plan infractional bine conceput, constand in inregistrarea in contabilitatea firmei a unor facturi fiscale ce atestau vanzarea unor produse petroliere, operatiune economica ce in realitate nu s-a derulat dar care daca ar fi existat conform actelor prezentate cu ocazia efectuarii controlului ar fi avantajat firma si pe inculpati deopotriva, in conditiile in care operatiunea inregistrata in contabilitate aparent parea legala si numai printr-un control riguros pe teritoriul Bulgariei s-ar fi putut descoperi ca era una fictiva, a complexitatii acesteia si a consecintelor produse, a prejudiciului inregistrat de bugetul de stat.
S-au avut in vedere si datele ce caracterizeaza persoana inculpatilor P. A. si Daba V., care se afla la primul conflict cu legea penala, pe parcursul procesului penal au avut o atitudine nesincera de nerecunoastere a faptelor astfel cum au fost retinute, insa s-au prezentat in fata organelor judiciare, ori de cate ori au fost chemati, dand dovada ca sunt interesati de lamurirea situatiei juridice.
S-a luaT in considerare si participatia inculpatilor la comiterea faptelor, imprejurarea ca inculpatul P. A. a fost cel care a gandit si pus la cale activitatea infractionala, fiind persoana cu experienta in domeniul afacerilor si apta sa conceapa planul infractional, acest aspect fiind relevant in operatiunea de individualizare a pedepsei, dar si in stabilirea modalitatii de executare.
In cazul inculpatului Daba V. s-a constatat ca acesta a fost angrenat in activitatea infractionala, prin influientarea sa de catre inculpatul P. A., relatia initiala fiind de sef-subaltern, in aceste conditii inculpatul a acceptat functia de administrator cu toate cosecintele si implicatiile ce o presupun o asemnea functie.
In baza art. 861C.pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei principale de 3 ani inchisoare, apreciind ca scopul pedesei poate fi atins si prin stabilirea unei modalitati de executare neprivativa de libertate.
In baza art.86 indice 2 C.pen s-a fixat termen de incercare de 5 ani, compus din cuantumul pedepsei aplicate la care se adauga un interval de 2 ani.
In baza art.86 indice 3 C.pen. s-au stabilit următoarele obligatii: sa se prezinte la organul desemnat cu supravegherea pe durata termenului de incercare, respectiv Serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul Constanta, la datele fixate de acesta; sa anunte in prealabil orice schimbare de domiciliu, resedinta sau locuinta si orice deplasare ce depaseste 8 zile, precum si intoarcerea; sa comunice si sa justifice schimbarea locului de munca; sa comunice informatii de natura a fi controlate mijloacele lui de existenta;
S-a atras atentia inculpatului asupra art.86 indice 4 C.pen. privind revocarea suspendarii executarii pedepsei in cazul savarsirii unei infractiuni, ori nerespectarii masurilor de supraveghere in termenul de incercare stabilit.
In baza art.71 C.pen s-a interzis inculpatului exercitiul drepturilor prevazute de art.64 lit.a teza IIa, b si c C.pen, ca pedeapsa accesorie.
In baza art.71 alin.5 C.pen. va suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata suspendarii sub supraveghere a pedepsei aplicate.
Pentru inculpatul D. V., în baza art.81 C.pen. s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei de 2 ani inchisoare, pe durata unui termen de incercare de 4 ani, stabilit conform art.82 C.pen., apreciindu-se ca scopul pedepsei poate fi atins si prin aplicarea unei pedepse neprivative de libertate, avand in vedere si datele ce caracterizează persoana inculpatului .
In baza art.71 C.pen s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art.64 lit.a teza a II a, b si c C.pen.
In baza art.71 alin.5 C.pen. s-a constatat ca pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei inchisorii se suspenda si executarea pedepsei accesorii.
In baza art.359 C.proc.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozitiilor art.83 C.pen, privind revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei in cazul savarsirii unei noi infractiuni in termenul de incercare stabilit.
S-a apreciat ca, fara implicarea acestei societati nu s-ar fi putut realiza activitatea infractionala, de aceea se impune atat condamnarea persoanei juridice, dar si aplicarea pedesei complementare.
In fata instantei S. R. prin ANAF prin DGFP Constanta s-a constituit parte civila cu suma de 558.258 lei, reprezentand suma datorata bugetului de stat si neachitata.
S-a constatat ca sunt indeplinite conditiile privind raspunderea civila delictuala, ca prin actiunea inculpatilor a fost cauzat un prejudiciu bugetului de stat, ca urmare a activitatii ilicite desfasurata de inculpati si trebuie obligate la plata despagubirilor determinate de actiunile lor.
Acciza este un impozit indirect, care este suportat efectiv de către utilizatorul final al produsului accizat. Astfel, în momentul în care un produs petrolier este importat ori realizat în cadrul unei rafinării, acesta devine purtător de acciză, în sensul că la momentul înstrăinării lui, este necesar, conform preveverilor fiscale, achitarea către bugetul de stat a contravalorii accizei, în funcție de încadrarea sa tarifară.
În consecință, în baza art. 14 C.p.p., art. 346 C.p.p. si art. 998 si urm. Cod civil au fost obligați inculpatii P. A., D. V. si . SRL Constanta la plata catre partea civila S. R. prin ANAF prin DGFP Constanta la plata, in solidar, a sumei de 558.258 lei cat si obligatiile fiscale accesorii potrivit Codului de procedura fiscala, de la momentul producerii prejudiciului si pana la data achitarii integrale asa cum au fost solicitate de partea civila.
S-a mentinut masura sechestrului asigurator instituita prin ordonanta procurorului nr. 943/P/2009 din 18.08.2011 asupra imobilului compus din teren intravilan, in suprafata de 1500mp, situat in M., Neptun cu nr. cadastral alocat 146/1 inscris in Cartea Funciara veche 1870 si a imobilului compus din teren intravilan, in suprafata de 5682 mp situate in M., Neptun, cu nr. cadastral alocat 130, inscris in Cartea Funciara veche 1870, avand in vedere stabilirea obligativitatii instituirii unor masuri asiguratorii in cazul savarsirii infractiuniilor prevazute in Legea nr. 241/2005 privind evaziunea fiscala.
In baza art. 348 C.p.p. s-a dispus anularea facturilor ..CT G. nr. 1808/25.03.2009, nr.1809/26.03.2009, nr.1851/30.03.2009, nr.1852/31.03.2009, nr.1853/1.04.2009 si nr.1854/2.04.2009, avand in vedere ca instanta a constatat ca operatiunile inregistrate in contabilitate sunt fictive iar facturile nu au un suport real.
Împotriva susmenționatei sentințe au formulat apel P. de pe lângă Tribunalul C. și inculpații P. A., D. V. și . SRL Constanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, criticile fiind evidențiate pe larg în cererile de apel și în practicaua prezentei decizii, astfel încât se face trimitere la acestea.
Examinând legalitatea și temeinicia susmenționatei sentințe din perspectiva criticilor formulate, precum și din oficiu, conform art.371 alin.1 și 2 cod procedură penală, Curtea constată:
Prin incheierea nr. 3774/5.12.2005 a judecătorului delegat la ORC de pe langa Tribunalul Constanta s-a inregistrat . SRL Constanta asociat unic si administrator fiind inculpatul Daba V..
Inculpatul P. A. a devenit asociat al S.C. G. A. Product S.R.L. la data de 04.06.2007, conform încheierii nr. 19.582 a judecătorului delegat la O.R.C. de pe lângă Tribunalul C. alături de numitul Pufleanu G., ambii cu procente egale ale părților sociale.
Prin încheierea nr. 26.479/19.09.2008 a judecătorului delegat la O.R.C. C. a fost admisă înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor cu privire la datele cuprinse în cererea și declarația pe proprie răspundere a inculpatului D. V. privind desfășurarea, la sediul social al S.C. G. A. Product S.R.L., a următoarelor activități: colectarea deșeurilor periculoase și nepericuloase, tratarea și eliminarea deșeurilor periculoase și nepericuloase, comerțul cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi și gazoși și al produselor derivate, transporturi rutiere de mărfuri, depozitări și manipulări.
Potrivit procesului verbal de verificare fiscală nr._/2653/09.08.2011 întocmit de DRAOV C. – Serviciul de Supraveghere Fiscală și Coordonare Echipe Mobile – C. Inspecție Mărfuri Accizate, inculpata S.C. G. A. Product S.R.L. a deținut autorizația de antrepozit fiscal nr. RO0095913PP01 din 20.10.2006, pentru desfășurarea activității de fabricare de produse realizate din prelucrarea rezidurilor minerale, în antrepozitul fiscal de producție situat la adresa sediului social situat în comuna M. K., . Depozit nr.4, jud. C..
Reținem că, această autorizație de antrepozit permitea persoanei juridice ca, în regim suspensiv de la plata accizelor, să primească, să producă, să transforme, să dețină și să expedieze următoarele produse accizabile:
Produse finite: E 470 – păcură și E 490 – Motorine;
Materii prime: E 430 – Motorine și E 490 –Păcură.
Din același proces verbal rezultă că, la data controlului au fost prezentate de către S.C. G. A. Product S.R.L rapoartele de producție, potrivit cu care, în cadrul antrepozitului fiscal de producție, s-a produs cantitatea de 1964,930 tone combustibil lichid tip IFO-A.
Clasificarea tarifară stabilită de Autoritatea Națională aVămilor prin Direcția Tehnici de Vămuire și Tarif Vamal, pentru produsul energetic combustibil lichid tip IFO-A, fabricat în cadrul antrepozitului fiscal de producție de către S.C. G. A. Product S.R.L este 2710.19.61 ( grupa păcură ), în situația în care este folosit drept combustibil.
Pentru producerea cantității de 1889,686 tone combustibil lichid tip IFO-A, despre care s-a afirmat că a fost livrat de S.C. G. A. Product S.R.L către firma Mapamound Eood Bulgaria, au fost utilizate următoarele materii prime: reziduu petrolier – 375,267 tone; motorină – 475,926 tone; combustibil ecologic pentru centrale – 1038,493 tone.
În vederea realizării produsului finit, respectiv combustibil lichid tip IFO-A, S.C. G. A. Product S.R.L, prin reprezentant D. V., în calitate de administrator a încheiat contracte de achiziție produse energetice, în regim suspensiv de la plata accizelor, . Petrol S.RL, respectiv contractul de vânzare – cumpărare produse petroliere nr.1597/11.06.2008, S.C. M&D Sea Farers S.R.L, contractul de achiziție produse energetice nr.67/591/07.05.2007, precum și cu furnizorul de combustibil ecologic pentru centrale termice S.C. Romeco International Service Company S.R.L.
Evidențiem că, în baza acestor contracte și a actelor adiționale la aceste contracte s-au livrat cantitățile necesare realizării combustibilului lichid tip IFO-A, livrările de produse fiind însoțite de facturi, de documente administrative de însoțire ( DAI ), avize CT MDSA, declarații de conformitate, avize de însoțire a mărfii, operațiunile fiind înregistrate atât în actele contabile ale societăților furnizoare cât și a societății cumpărătoare, în speță S.C. G. A. Product S.R.L. ( vol.1 și 3 dosar urmărire penală).
Totodată, prin nota de constatare din 12.05.2010 întocmită de garda Financiară – Secția C., s-a evidențiat, în urma controlului efectuat, că, în perioada 01.01.2009 – 31.05.2009, . Petrol S.RL a eliberat carburanți în regim suspensiv pe baza DAI, facturi și avize de însoțire a mărfii către S.C. G. A. Product S.R.L, livrătri care s-au efectuat în autocisterne și că toate DAI sunt înregistrate în evidența operativă și contabilă a S.C. G. A. Product S.R.L, cu mențiunea că, motorina achiziționată este utilizată la producerea combustibilului lichid tip IFO-A.
Reținem, astfel cum rezultă din procesul verbal din 15.10.2009 întocmit de Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale – Biroul Autorizări, că la sediul social al S.C. G. A. Product S.R.L din comuna M. K., . Depozit nr.4, jud. C., există instalațiile, utilajele tehnologice și dotările necesare realizării combustibilului lichid tip IFO-A.
Totodată, s-a constatat că S.C. G. A. Product S.R.L deține un sistem computerizat de evidență a produselor aflate în antrepozit, program de gestiune stocuri prin care se asigură evidențe exacte, actualizate și securizate pentru emiterea facturilor și pentru tot ceea ce înseamnă stocuri de produse depozitat, primite sau expediate, inclusiv un sistem de administrare și contabil corespunzător desfășurării activității de producție produse accizabile într-un antrepozit fiscal.
De asemenea, s-a evidențiat că societatea are depuse la dosar situațiile lunare cu privire la stocul de materii prime și produse finite.
Nu se poate reține astfel, că inculpații ar fi falsificat rapoartele de producție, rapoarte pe care le-ar fi introdus în contabilitatea societății cu scopul final de ascundere a sursei impozabile.
Raportat la aceste înscrisuri, nu există nici un dubiu cu privire la realitatea livrării produselor necesare realizării combustibilului lichid tip IFO-A către S.C. G. A. Product S.R.L și a utilizării acestora la producerea combustibilului lichid tip IFO-A, astfel încât, critica formulată de P. de pe lângă Tribunalul C. privind greșita achitare a inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.9 lit.a din Legea 241/2005 este neîntemeiată.
Nu s-a probat însă apărarea inculpaților privind realitatea operațiunilor comerciale dintre S.C. G. A. Product S.R.L și Mapamound Eood Bulgaria privind livrarea cantității de 1.889,686 tone combustibil lichid tip IFO-A.
Conform situației de fapt reliefate de inculpați în susținerea căreia s-au prezentat de aceștia un număr de 6 facturi comerciale emise de S.C. G. A. Product S.R.L, în perioada 25.03.2009 – 02.04.2009, societatea inculpată a livrat către Mapamound Eood Bulgaria reprezentată de numitul B. V., asociat unic și administrator, cantitatea de 1.889,686 tone combustibil lichid tip IFO-A.
Cele 6 facturi sunt: . G. nr.1809/26.03.2009, nr.1808 /25.03.2009, nr.1851 / 30.03.2009, nr.1852 / 31.03.2009 nr.1853 /01.04.2009 și nr.1854/02.04.2009.
Pentru această cantitate, S.C. G. A. Product S.R.L a constituit, înregistrat și virat la bugetul statului accize în sumă totală de 101.673.04 lei, sumă ce a fost calculată luându-se în considerare acciza echivalentă pentru produsul păcură utilizată în scop comercial, respectiv 14,40 euro/tonă.
Acest nivel al accizelor depindea însă de utilizarea cantității de 1.889,686 tone combustibil lichid tip IFO-A în modalitatea prezentată de societatea inculpată, respectiv vânzarea acesteia către Mapamound Eood Bulgaria, întrucât, în caz contrar suma totală a accizelor ar fi fost de 655.695,35 lei, din care 597.491,97 lei acciza calculată pentru produsul accizabil motorină și 58.203,38 lei acciza calculată pentru produsul accizabil combustibil ecologic, produse folosite la fabricarea cantității de 1.889,686 tone combustibil lichid tip IFO-A.
În ceea ce privește modul de calcul al accizelor aferente cantităților de materii prime, respectiv motorină și combustibil ecologic, acesta a avut la bază prevederile art.162 cod fiscal, adoptat prin Legea 571/2003, actualizată și republicată și pct.1 alin.1 lit.g din Normele Metodologice de aplicare a Titlului VII din codul fiscal, aprobate prin HG nr.44/2004.
Reținem că între S.C. G. A. Product S.R.L reprezentată de inculpatul P. A., în calitate de vânzător și Mapamound Eood Bulgaria reprezentată de numitul B. V., în calitate de cumpărător, s-a încheiat un contract comercial având ca obiect vânzarea de combustibil lichid tip IFO-A.
Potrivit clauzelor contractuale, S.C. G. A. Product S.R.L s-a obligat să livreze produsul în autocisterne până la o distanță de maxim 50 Km de la antrepozit, gratuit, sau contracost la prețul ce se va stabili prin negociere sau în autocisternele cumpărătorului.
S-a mai stabilit și perioada de livrare, respectiv ianuarie aprilie 2009.
Totodată, în vederea livrării combustibilului, în baza acestui contract s-a încheiat factura proformă nr.67/05.02.2009 și s-a achitat un avans în sumă totală de 29.800 de dolari, respectiv suma de 15.000 dolari prin Procredit Bank SA – Sucursala Dobrich și 14.000 dolari prin Prima Bancă de Investiții AD Sucursala Dobrich.
În fapt, combustibilul lichid tip IFO-A s-a transportat de S.C. G. A. Product S.R.L de la antrepozitul fiscal în localitatea Agigea.
Reținem că pentru transport s-au utilizat autocisterne aparținând . Pitești, reprezentată de martorul P. N. și autocisterne aparținând S.C. G. A. Product S.R.L.
Facem trimitere în acest sens la declarațiile martorilor P. N., reprezentant al . Pitești, D. Nicușor, șofer la . Pitești, R. B. șofer la . Pitești și O. C., șofer la . Pitești.
Evidențiem că, prin declarațiile acestor martori s-a probat doar faptul că s-a transportat cantitatea de 1.889,686 tone combustibil lichid tip IFO-A produs în antrepozitul fiscal al S.C. G. A. Product S.R.L de la punctul de lucru situat în localitatea M. K. la Agigea nu însă și livrarea și predarea acestei cantități către Mapamound Eood Bulgaria în baza contractului comercial, înstrăinarea realizându-se în afara contractului comercial prezentat.
Astfel potrivit declarațiilor martorilor având calitatea de șoferi la . Pitești, în perioada martie – aprilie 2009 de la de la punctul de lucru al S.C. G. A. Product S.R.L situat în localitatea M. K. către Agigea s-au efectuat aproximativ 6 -7 transporturi zilnic de combustibil lichid tip IFO-A, loc unde se descărca în niște recipiente de depozitare sau în mașini care aveau numere bulgărești.
De asemenea, martorii au declarat că marfa se transporta în baza unor documente scriptice, respectiv certificate de calitate, foi de parcurs, certificate de siguranță în trafic și avize de expediție a mărfii în două exemplare.
Potrivit declarațiilor martorilor, la predarea mărfii, după verificare, unul din avizele de expediție, cel albastru rămânea la persoana care prelua marfa în Agigea, despre care martorii au afirmat că era de origine slavă iar un alt exemplar, cel roșu, era restituit martorilor, după ce era semnat și ștampilat de acea persoană, exemplar pe care martorii îl predau fie inculpatului P. A., când se întorceau la punctul de lucru din localitatea M. K. fie martorului A. R., persoană ce era delegatul S.C. G. A. Product S.R.L la Agigea și care supraveghea predarea combustibilului.
Toți martorii, fără excepție, au susținut că transporturile s-au efectuat în baza unor avize de expediție și că un exemplar din acestea se preda fie martorului A. R. dacă acesta era prezent la Agigea fie inculpatului P. A., la punctul de lucru din localitatea M. K., în absența martorului A. R. de la Agigea.
Au insistat martorii în evidențierea împrejurării efectuării transportului mărfii cu avize de expediție și al predării exemplarului roșu al avizului de expediție semnat și ștampilat la predare, fie martorului A. R. fie inculpatului P. A., întrucât, potrivit explicațiilor pertinente ale martorilor, acest document făcea dovada efectuării transportului și a cantității predate fiind și documente justificative pentru decontarea serviciului prestat.
În consecință, toate apărările inculpatului P. A. privind imposibilitatea prezentării acestor documente au fost în mod corect înlăturate de instanța de fond.
Astfel, referitor la acest aspect, în declarațiile date în cursul urmăririi penale, inculpatul a susținut că s-au emis avize de însoțire a mărfii, că exemplarul 2 al acestora le-a dat numitului S., indicat de numitul V. Butak ca persoana căreia să i se predea marfa.
Totodată, a susținut inculpatul că exemplarele nr.3 ale avizelor de expediție, deținute de S.C. G. A. Product S.R.L le-ar fi înmânat către Mapamound Eood Bulgaria, la cererea numitului V. Butak, întrucât cele deținute de această societate se pierduseră fiind totuși reprimite după data de 06.04.2009, însă nu cunoaște unde sunt în prezent.
În declarația dată în fața instanței de apel, inculpatul P. A. prezintă o altă situație de fapt, respectiv împrejurarea că exemplarele nr.3 le-ar fi trimis, din proprie inițiativă, la semnat partenerilor din Bulgaria, întrucât, exemplarele nr.2, întorcându-se doar cu semnătura numitului S., care nu era reprezentantul Mapamound Eood Bulgaria și nici nu avea delegare, considerând că nu făceau dovada predării mărfii.
Nu s-a mai susținut de inculpat reprimirea acestor avize, probabil datorită imposibilității prezentării acestora.
Este de precizat că, inculpatul avea cunoștință de faptul că numitul S. nu era reprezentantul Mapamound Eood Bulgaria, aspect ce rezultă din chiar declarațiile sale, și totuși a acceptat predarea mărfii către acesta, mai mult avea cunoștință și de faptul că avizele de însoțire a mărfii erau semnate tot de acesta și a acceptat totuși acest fapt, având deci cunoștință că practic, livrarea mărfii se realiza în afara contractului comercial prezentat, acceptând această situație.
Nu poate fi acceptată situația ca o societate, în derularea unor contracte comerciale să livreze produse fără a păstra documentele care atestă îndeplinirea obligațiilor contractuale, respectiv predarea efectivă a mărfii, către chiar partenerul contractual, expunându-se astfel la consecințe deosebit de grave.
Mai mult, potrivit depozițiilor martorilor șoferi la . Pitești, numitul S. nu numai că a semnat acele avize dar aplica și o ștampilă, ceea ce era suficient, pentru instanță să probeze că inculpatul a acționat cu credința că marfa este preluată chiar de partenerul contractual, însă, absența acestor documente și deci a imposibilității verificării ștampilei ce a fost aplicată pe aceste avize, absență ce a fost motivată de către inculpat în mod contradictoriu și improbabil, creează un dubiu serios asupra bunei credințe a inculpatului.
Înstrăinarea combustibilului lichid tip IFO-A în afara contractului comercial este probată și de faptul că, deși inculpatul a susținut în mod constant că livrarea mărfii către partenerul bulgar a avut loc, nu a încasat de la acesta contravaloarea produsului și nu a efectuat nici un demers pentru recuperarea prejudiciului produs prin neplata prețului, această diferență fiind deosebit de mare, respectiv aproape 900.000 de dolari SUA.
Referitor la acest aspect, în declarațiile date în cursul urmăririi penale inculpatul a susținut că S.C. G. A. Product S.R.L nu a încasat de la Mapamound Eood Bulgaria întreaga contravaloare a cantității de combustibil, încasând doar acel avans de 29.000 dolari SUA, în contabilitatea societății fiind înregistrată diferența de preț și că nu a făcut nici un demers pentru recuperarea acestuia întrucât a considerat că este inutil urmare a faptului că firma a fost vândută succesiv mai multor persoane, aspect de care a luat la cunoștință telefonic de la persoanele care s-au recomandat a fi noii reprezentanți ai societății bulgărești.
În opinia instanței este de neacceptat o asemenea explicație întrucât preluarea firmei de alți reprezentanți nu conduce și la stingerea datoriilor acelei firme, singura explicație fiind aceea că, inculpatul cunoștea că produsul nu a fost livrat, în realitate către societatea bulgărească și că nu deținea documentele necesare probării îndeplinirii obligației de livrare a combustibilului.
Pasivitatea inculpatului este probată și de faptul că, fiind informat despre litigiul ce se derula în Bulgaria, prin care societatea bulgărească urmărea restituirea de către S.C. G. A. Product S.R.L a avansului de 29.000 dolari SUA, restituire solicitată urmare a faptului că în contabilitatea societății bulgărești nu exista dovada livrării nici unei cantități de marfă de către S.C. G. A. Product S.R.L, inculpatul nu s-a prezentat la termenele acordate pentru a depune facturile care, în opinia sa, făceau dovada livrării combustibilului și nici nu a transmis aceste documente către instanța de arbitraj.
La dosarul cauzei există dovezi privind informarea inculpatului cu privire la litigiul dintre cele două societăți.
Realizând că nu poate fi acceptată atitudinea sa de a nu solicita diferența de preț neachitată de către partenerul bulgar, în declarațiile date în fața instanței de fond și apel, inculpatul P. A. a prezentat o altă situație de fapt, respectiv că diferența de preț s-ar fi încasat prin compensare.
Reliefăm că, inculpatul nu a putut prezenta modalitatea în care s-ar fi realizat compensarea, nu a putut indica societățile între care s-ar fi realizat compensarea, datoriile S.C. G. A. Product S.R.L care s-ar fi acoperit din sumele de bani avansate de Mapamound Eood Bulgaria, mai mult, aceste compensări nu se regăsesc în actele contabile ale S.C. G. A. Product S.R.L, după cum nu se regăsesc nici documentele justificative care ar fi făcut posibilă compensarea unor datorii, astfel încât nu poate fi primită această apărare.
În sensul menționat de inculpat a declarat și martora I. A., sora inculpatului, care a cunoscut acest aspect de la inculpat, fiind evident subiectivismul acestei martore.
Martora P. I. M., contabil la S.C. G. A. Product S.R.L a susținut că în contabilitatea societății s-a înregistrat compensarea însă nu mai cunoaște în baza căror documente.
Și această declarație trebuie înlăturată având în vedere, pe lângă aspectele mai sus menționate că, la data de 13.09.2011, însuși inculpatul a susținut că în contabilitatea S.C. G. A. Product S.R.L este înregistrată diferența de preț neîncasată de la Mapamound Eood Bulgaria, nu există documente justificative și această compensare nu apare înregistrată în contabilitatea acestei societăți.
Fiind înlăturate apărările inculpatului P. A. privind realitatea operațiunilor comerciale desfășurate cu Mapamound Eood Bulgaria și înregistrate în mod fictiv în contabilitatea S.C. G. A. Product S.R.L se va reține comiterea de către acesta a infracțiunii art. 9 alin.1 lit.c si alin.2 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen..
În mod corect au fost înlăturate și apărările inculpatului D. V. în sensul ca deși era administratorul societății nu a avut nici o implicare în activitatea comercială a societății.
Reținem că inculpatul D. V., potrivit Hotărârii nr. 3/28.05.2007 a Adunării generale a Asociaților, inculpatul P. A. și făptuitorul Pufleanu G. au dobândit fiecare câte 50% din părțile sociale ale S.C. G. A. Product S.R.L., iar calitatea de administrator fiind exercitată, în continuare, de către inculpatul D. V..
În calitatea sa de administrator, inculpatul D. V. este direct răspunzător de activitățile desfășurate în numele și pe seama societății, inculpatul fiind cel care semna actele prin care era angajată societatea în relațiile comerciale, reprezenta societatea în îndeplinirea obligațiilor față de instituțiile financiare, răspunzând, în mod nemijlocit pentru exactitatea operațiunilor ce erau înregistrate in contabilitate.
Evidențiem că, inculpatul D. V. a avut cunoștință de producerea combustibilului lichid tip IFO A, în regimul suspensiv de plată a accizelor, acesta fiind cel care a angajat societatea în contractele de colaborare cu furnizorii de motorină S.C. DG Petrol S.R.L. și S.C. M&D Sea Farers S.R.L. precum și cu furnizorul de combustibil ecologic pentru centrale termice, S.C. Romeco International Service Company S.R.L, răspundea de existența condițiilor și de respectarea obligațiilor legale privind antrepozitul fiscal în care se producea respectivul produs, răspunzând în fața organelor fiscale de stabilirea și plata către bugetul de stat a unei accize corespunzătoare regimului instituit, fiind obligat să se asigure de respectarea tuturor dispozițiilor legale pentru a beneficia de regimul fiscal în raport de care s-au calculat accizele pentru produsul combustibil lichid tip IFO A, inclusiv de realitatea operațiunilor comerciale care aveau ca obiect produsul menționat.
Este de observat că, activitatea infracțională a fost concepută de către inculpatul P. A., acesta fiind cel care a luat legătura cu numitul V. B., a stabilit condițiile în care se vor desfășura relațiile comerciale oculte, persoanele cărora li se va livra produsul, condițiile în care se va realiza transportul, toate acestea în afara contractului comercial precum și modalitatea de acoperire a tuturor acestor operațiuni pentru a da aparența de veridicitate, comportându-se astfel ca administrator de fapt, acesta fiind factorul decizional, însă angajarea scriptică a societății în relațiile comerciale, reprezentarea juridică, inclusiv în fața organelor fiscale, s-a realizat de inculpatul D. V..
Se poate reține astfel o conlucrare a celor doi inculpați în activitatea de înregistrare in actele contabile de operațiuni nereale privind vânzarea produsului combustibil finit tip IFO A, către Mapaund Eood în scopul eludării plății către stat a accizei cuvenite respectiv a sumei de 558.258 lei.
Având în vedere aspectele reliefate dar și considerentele prezentate în argumentarea întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii prev. de art. 9 alin.1 lit.c si alin.2 din Legea nr. 241/2005 în raport de inculpatul P. A., instanța de apel va reține că activitatea inculpatului D. V. realizează elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 9 alin.1 lit.c si alin.2 din Legea nr. 241/2005, fapt pentru care criticile formulate de acesta vor fi înlăturate ca neîntemeiate.
Aceleași argumente au fost avute în vedere de instanța de apel pentru a menține condamnarea inculpatei S.C. G. A. Product S.R.L pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9 alin.1 lit.c si alin.2 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art.41 alin.2 cod penal.
Apreciem ca neîntemeiate și criticile formulate de apelanții inculpați și cu privire la modul de calcul al prejudiciului.
Astfel, prin înstrăinarea combustibilului lichid tip IFO-A în afara contractului comercial încheiat cu Mapamound Eood Bulgaria s-a impus modificarea modului de calcul al accizelor pentru acesta, respectiv cel prevăzut de art.162 cod fiscal, adoptat prin Legea 571/2003, actualizată și republicată și pct.1 alin.1 lit.g din Normele Metodologice de aplicare a Titlului VII din codul fiscal, aprobate prin HG nr.44/2004, acesta fiind de 655.695,35 lei, din care 597.491,97 lei acciza calculată pentru produsul accizabil motorină și 58.203,38 lei acciza calculată pentru produsul accizabil combustibil ecologic, produse folosite la fabricarea cantității de 1.889,686 tone combustibil lichid tip IFO-A.
Luând în considerare suma achitată cu titlu de accize de către inculpați, de 101.673,04 lei, prejudiciul rămas nerecuperat este de 558.258 lei.
Apreciem însă întemeiată critica referitoare la obligarea inculpaților la plata accesoriilor fiscale aferente acestei sume.
În acest sens arătăm că, in cazul infracțiunilor de evaziune fiscala prejudiciul cauzat cuprinde numai echivalentul sumelor datorate bugetului de stat, cu excluderea creanțelor accesorii aferente impozitului sau oricărei alte contribuții.
Acordarea acestor sume nu se justifica în raport de împrejurarea ca partea civila nu se afla in posesia unui titlu executoriu, asimilabil titlului de impunere fiscala, care sa consfințească o creanță certă, lichidă si exigibilă, de natură a îndreptăți calcularea unor creanțe accesorii prin neplata cu întârziere.
Data la care o asemenea creanță dobândește caracter cert, lichid si exigibil este aceea a rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de condamnare, întrucât în procesul penal inculpatul se bucura de prezumția de nevinovăție si, prin urmare, nu se poate accepta ca până la acest moment el datorează vreun debit, căruia să i se alăture creanțe accesorii specifice răspunderii reglementate prin dreptul fiscal.
Fiind reglementate de Codul de procedura fiscala, creanțele accesorii nu ar putea fi solicitate decât în faza de executare silită, după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, prevederile speciale în materie neputând fi extinse pe cale de analogie unui raport de conflict de natura penala.
Pe de altă parte, potrivit art.119 C.pr.fiscală, majorările de întârziere care constituie obligații accesorii reglementate de art.22 C.pr.fisc., se datorează de debitorul fiscal care nu este decât contribuabilul – persoană fizică sau juridică.
Ori, în cazul de față, calitatea de contribuabil o are persoana juridică – societatea comercială, iar nu persoana fizică – administratorul acesteia.
Astfel nu se poate susține că răspunderea civilă delictuală a inculpatului se grefează pe un nou tip de răspundere, cea fiscală.
Singurele sume care ar putea însoți creanța principală sunt cele echivalente dobânzii legale, și întrucât, partea civilă a solicitat plata unei dobânzi, se impune a fi acordată cea legală, în considerarea dispozițiilor art.1088 din Codul civil, potrivit cărora la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, pentru care creditorul nu este ținut a justifica vreo paguba.
Adoptarea oricărei soluții contrare, în considerarea caracterului special al creanței fiscale, s-ar constitui . de tratament, întrucât unei categorii aparte de creditori, printre care și statul, i s-ar acorda alte sume decât cele acordate în mod obișnuit în procesul penal, cu încălcarea flagrantă a principiului egalității persoanelor în fața legii și autorităților publice, consfințit de Constituție si Legea de organizare judiciara (art.2 alin.1 si art.7 din Legea nr.304/2004).
Apreciem ca întemeiate criticile formulate de P. de pe lângă Tribunalul C. referitor la greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpaților P. A. și D. V..
Astfel, prima instanță deși a avut în vedere ansamblul criteriilor prevăzute de art. 72 cod penal inclusiv gradul de pericol social concret al faptei comise prin prisma tuturor elementelor prin care se circumstanțiază cât și circumstanțele personale ale inculpaților P. A. și D. V. a realizat o individualizare greșită a pedepsei sub aspectul cuantumului, pentru ambii inculpați precum și sub aspectul modalității de executare astfel încât acestea nu pot conduce la realizarea scopului și funcțiilor pedepsei, astfel cum sunt stabilite prin dispozițiile art.52 alin.1 și 2 cod penal.
Din perspectiva circumstanțelor reale în care s-au comis faptele, acestea prezintă un grad deosebit de ridicat de pericol social determinat de împrejurările și modalitatea de comitere, astfel cum au fost reliefate, de scopul urmărit, sustragerea de la plata accizelor în cuantumul corespunzător, de faptul că, pentru atingerea scopului infracțional inculpații s-au folosit de o societate comercială, amploarea activității infracționale, de numărul persoanelor implicate, de caracterul continuat al activității infracționale, și de consecințele grave produse, un prejudiciu în cuantum de 558.258 lei ce a rămas nerecuperat.
Totodată, se va tine seama de faptul că, infracțiunile de evaziune fiscală au o amploare deosebită, constituie un adevărat flagel pentru economia națională, pentru resursele bugetare, reacția societății impunându-se a fi mult mai intransigentă.
Se va avea în vedere atitudinea nesinceră a inculpaților pe tot parcursul procesului penal.
În raport de aceste circumstanțe reale care imprimă faptelor un grad de pericol social concret deosebit de ridicat, absența antecedentelor penale ale inculpaților, integrarea familială nu pot să conducă la stabilirea unor pedepse într-un cuantum atât de mic.
În consecință se impune majorarea cuantumului pedepselor aplicate celor doi inculpați.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei aplicate, apreciem, în raport de contribuția inculpatului P. A. la comiterea infracțiunii, respectiv de împrejurarea că acesta a fost cel care a conceput planul infracțional, a luat toate deciziile privind modul în care se vor eluda dispozițiile legale fiscale și a implicat în activitatea infracțională atât pe inculpatul D. V. cât și societatea comercială, că, pentru atingerea scopului și funcțiilor pedepsei inclusiv cel de exemplaritate se impune ca executarea pedepsei aplicată acestuia să se realizeze în condițiile art.57 cod penal.
În ceea ce îl privește pe inculpatul D. V., având în vedere contribuția mai redusă a acestuia la comiterea infracțiunii, de faptul că acesta a fost atras în activitatea infracțională de către inculpatul P. A., luând în considerare și gravitatea deosebită a infracțiunii comise, apreciem că, se impune o anumită supraveghere a inculpatului, pentru a se constata dacă acesta, fără executarea efectivă a pedepsei își va alinia comportamentul la exigențele legii penale și nu va mai comite și alte infracțiuni, impunându-se executarea pedepsei în condițiile art.86 ind.1 cod penal.
În consecință, Curtea, în baza art.379 alin.1 pct.2 lit. a cod procedură penală, va admite apelul formulat de P. de pe lângă Tribunalul C. și de apelanții inculpați P. A., D. V. și . SRL - prin lichidator judiciar, împotriva sentinței penale nr.390/13.09.2012 pronunțată de Tribunalul C. în dosar nr._, va desființa, în parte, sentința penală nr.390/13.09.2012 pronunțată de Tribunalul C. în dosar nr._ și rejudecând va dispune majorarea pedepsei aplicată inculpatului P. A. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9 alin.1 lit.c si alin.2 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin.2 cod penal de la 3 ani inchisoare si 2 ani interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 lit.a teza a II-a, b si c cod penal la 5 ( cinci ) ani închisoare si 4 ani interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 lit.a teza a II-a, b si c cod penal, respectiv dreptul de a fi ales in autoritățile publice sau in funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat si dreptul de a fi administrator sau asociat ..
Pedeapsa principală urmează să se execute în condițiile prev. de art.57 cod penal.
Se va înlătura pentru inculpatul P. A. aplicarea dispozițiilor art. 861 cod penal, art. 862 cod penal, art. 863 al. 1 cod penal, art. 359 cod procedură penală și art.71 alin.5 cod penal.
Totodată, se va dispune majorarea pedepsei aplicată inculpatului D. V. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9 alin.1 lit.c si alin.2 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin.2 cod penal de la 2 ani inchisoare si 2 ani interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 lit.a teza a II-a, b si c cod penal la 4 ( patru ) ani închisoare si 3 ani interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 lit.a teza a II-a, b si c cod penal, respectiv dreptul de a fi ales in autoritățile publice sau in funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat si dreptul de a fi administrator sau asociat ..
In baza art. 861 cod penal, se va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului D. V. pe durata unui termen de încercare de 6 ani stabilit in condițiile art. 862 cod penal.
In baza art. 863 al. 1 cod penal, inculpatul D. V. se va supune, pe durata termenului de încercare, următoarelor măsuri de supraveghere: sa se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune din cadrul Tribunalului C.; sa anunțe, in prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință si orice deplasare care depășește 8 zile, precum si întoarcerea; sa comunice si sa justifice schimbarea locului de munca; sa comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenta.
Datele prevăzute la lit. b, c si d se vor comunica Serviciului de Probațiune din cadrul Tribunalului C., organ desemnat cu supravegherea inculpatului.
În baza art. 359 cod procedură penală, se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 cod penal, a căror nerespectare determină revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
În baza art.71 alin.5 cod penal, se va suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.
Se va înlătura obligarea inculpaților P. A., D. V. și. SRL Constanta la plata către partea civilă S. R. prin ANAF București prin Direcția Regională Generală a Finanțelor Publice G. a obligațiilor fiscale accesorii potrivit codului de procedură fiscală.
Vor fi obligați inculpații P. A., D. V. și. SRL Constanta, în solidar, la plata către partea civilă S. R. prin ANAF București prin Direcția Regională Generală a Finanțelor Publice G. a dobânzii legale aferente sumei de 558.258 lei până la achitarea efectivă a debitului.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare prezentei decizii.
În baza art.192 alin.3 cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămân în sarcina acestuia.
În baza art.189 cod procedură penală, onorariile parțiale avocați oficiu în cuantum de câte 50 lei se vor avansa din fondurile MJ în favoarea avocați R. N. și D. I..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.379 alin.1 pct.2 lit. a cod procedură penală,
Admite apelul formulat de P. de pe lângă Tribunalul C. și de apelanții inculpați P. A. – domiciliat în mun.C., ., jud.C., D. V. – domiciliat în com.Cogealac, . și S.C. G. A. PRODUCT S.R.L.–prin lichidator judiciar, cu sediul în C., . nr. 41, ., împotriva sentinței penale nr.390/13.09.2012 pronunțată de Tribunalul C. în dosar nr._ .
Desființează, în parte, sentința penală nr.390/13.09.2012 pronunțată de Tribunalul C. în dosar nr._ și rejudecând dispune:
Majorează pedeapsa aplicată inculpatului P. A. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9 alin.1 lit.c si alin.2 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin.2 cod penal de la 3 ani inchisoare si 2 ani interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 lit.a teza a II-a, b si c cod penal la 5 ( cinci ) ani închisoare si 4 ani interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 lit.a teza a II-a, b si c cod penal, respectiv dreptul de a fi ales in autoritățile publice sau in funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat si dreptul de a fi administrator sau asociat ..
Pedeapsa se execută în condițiile prev. de art.57 cod penal.
Înlătură pentru inculpatul P. A. aplicarea dispozițiilor art. 861 cod penal, art. 862 cod penal, art. 863 al. 1 cod penal, art. 359 cod procedură penală și art.71 alin.5 cod penal.
Majorează pedeapsa aplicată inculpatului D. V. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9 alin.1 lit.c si alin.2 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin.2 cod penal de la 2 ani inchisoare si 2 ani interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 lit.a teza a II-a, b si c cod penal la 4 ( patru ) ani închisoare si 3 ani interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 lit.a teza a II-a, b si c cod penal, respectiv dreptul de a fi ales in autoritățile publice sau in funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat si dreptul de a fi administrator sau asociat ..
In baza art. 861 cod penal,
Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului D. V. pe durata unui termen de încercare de 6 ani stabilit in condițiile art. 862 cod penal.
In baza art. 863 al. 1 cod penal, inculpatul D. V. se va supune, pe durata termenului de încercare, următoarelor măsuri de supraveghere:
a)- sa se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune din cadrul Tribunalului C.;
b)- sa anunțe, in prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință si orice deplasare care depășește 8 zile, precum si întoarcerea;
c)- sa comunice si sa justifice schimbarea locului de munca;
d)- sa comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenta.
Datele prevăzute la lit. b, c si d se vor comunica Serviciului de Probațiune din cadrul Tribunalului C., organ desemnat cu supravegherea inculpatului.
În baza art. 359 cod procedură penală, atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 cod penal, a căror nerespectare determină revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
În baza art.71 alin.5 cod penal, se suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.
Înlătură obligarea inculpaților P. A., D. V. și. SRL Constanta la plata către partea civilă S. R. prin ANAF București prin Direcția Regională Generală a Finanțelor Publice G. a obligațiilor fiscale accesorii potrivit codului de procedură fiscală.
Obligă inculpații P. A., D. V. și. SRL Constanta, în solidar, la plata către partea civilă S. R. prin ANAF București prin Direcția Regională Generală a Finanțelor Publice G. a dobânzii legale aferente sumei de 558.258 lei până la achitarea efectivă a debitului.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare prezentei decizii.
În baza art.192 alin.3 cod procedură penală,
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
În baza art.189 cod procedură penală,
Onorariile parțiale avocați oficiu în cuantum de câte 50 lei se avansează din fondurile MJ în favoarea avocați R. N. și D. I..
Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru părțile prezente și de la comunicare pentru cele lipsă.
Pronunțată în ședință publică, azi 13.11.2013.
Președinte de Complet,Judecător,
V. L. E. C. M.
Grefier,
C. A.
Red.fond jud. A. A.
Red.jud. E.C.M. //3 ex.
| ← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 872/2013.... | Ultrajul. Art. 239 C.p.. Decizia nr. 715/2013. Curtea de Apel... → |
|---|








