Fals în înscrisuri sub semnătură privată. Art. 290 C.p.. Decizia nr. 1022/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1022/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 22-11-2013 în dosarul nr. 871/36/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ Nr. 1022/P
Ședința publică de la 22 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - E. C. M.
Judecător - M. U.
Judecător - M. D. M.
Grefier - C. A.
Cu participare procuror – A. V.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorii S. M. și S. L. C.- ambii domiciliați în L., ..2,. împotriva deciziei penale nr. 752/P/25.09.2013 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ .
Dezbaterile asupra recursurilor au avut loc în ședința publică din data de 21.11.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 22.11.2013, dată la care a pronunțat următoarea decizie penală.
CURTEA,
Asupra contestației în anulare de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel C. sub nr._ inculpații S. M. și S. L. C. au formulat contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 752/P/25.09.2013 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ .
În motivarea cererii se arată de contestatori că pronunțarea deciziei penale contestate s-a realizat cu încălcarea prevederilor art. 38516 C. pr. pen., conform cu care atunci „când instanța de recurs casează hotărârea și reține cauza spre rejudecare potrivit art. 385^15 pct. 2 lit. d), se pronunță prin decizie și asupra probelor ce urmează a fi administrate, fixând termen pentru rejudecare. La termenul fixat pentru rejudecare, instanța este obligată să procedeze la ascultarea inculpatului prezent, potrivit dispozițiilor cuprinse în Partea specială, titlul II, capitolul II, atunci când acesta nu a fost ascultat la instanțele de fond și apel, precum și atunci când aceste instanțe nu au pronunțat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare”.
Instanța de recurs avea obligația de a stabili un termen pentru rejudecarea cauzei și de a proceda la audierea inculpaților, însă nu a procedat de această manieră, încălcând dispozițiile art. 38516 C. pr. pen.
În drept, se invocă dispozițiile art. 386 lit. e C. pr. pen.
Analizând admisibilitatea în principiu a contestației în anulare formulată de contestatorii S. M. și S. L. C., prin prisma cazurilor și motivelor invocate, curtea constată că aceasta este inadmisibilă.
Se constată că prin sentința penală nr.559/26.04.2013 pronunțată de Judecătoria C., în dosar nr._, s-a hotărât:
„În baza art. 334 c.pr.pen schimbă încadrarea juridică a infracțiunii pentru care inculpații S. L. C. și S. M. au fost trimiși în judecată din infracțiunea prev. de art. 290 c.pen în infracțiunea prev. de art. 290 cu aplic. art. 41 alin. 2 c.pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d c.pr.pen achită inculpații S. L. C. (fiica lui M. și Evdochia, născută la data de 17.05.1975, domiciliată în ., .. 2) și S. M. (fiul lui G. și A., născut la data de 29.07.1955 în C., domiciliat în ., .. 2) sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 290 c.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 c.pen.
În baza art. 192 alin. 3 c.pr.pen cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.”
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs P. de pe lângă Judecătoria C..
Prin decizia penală nr. 752/P/25.09.2013 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ s-a dispus:
„În baza art. 38515 pct.2 lit.”d” cod procedură penală, admite recursul declarat de către P. de pe lângă Judecătoria C., împotriva sentinței penale nr.559/26.04.2013 pronunțată de Judecătoria C., în dosar nr._, casează în parte sentința recurată și rejudecând:
Menține dispozițiile art.334 cod procedură penală, privind schimbarea încadrării juridice a infracțiunii pentru care inculpații S. L. C. și S. M. au fost trimiși în judecată din art.290 cod penal în art.290 cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 cod penal.
În baza art.290 cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 cod penal, condamnă pe inculpații S. L. C. și S. M. la câte o pedeapsă de 1 an închisoare fiecare.
În baza art. 71 Cod penal, aplică pentru fiecare dintre inculpații S. L. C. și S. M. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a ( teza a II-a ), b C.pen.
În baza art. 81, 82 Cod penal, dispune suspendarea condiționată a executării pedepselor de câte 1 an închisoare aplicate fiecăruia dintre inculpații S. L. C. și S. M. pe durata unui termen de încercare de câte 3 ani pentru fiecare dintre cei doi inculpați.
În baza art. 83 Cod penal, atrage atenția inculpaților S. L. C. și S. M. asupra revocării suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenul de încercare.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate inculpaților S. L. C. și S. M. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art.348 cod procedură penală, dispune desființarea totală a cererilor pentru solicitarea urnei mobile pentru alegerile locale din iunie 2008 scrise de cei doi inculpați în numele următoarelor persoane: C. Ikub, Eracai Chengican, Iuscenco Evdochia, M. Zelha, D. V., C. G., A. N., E. G., Vuap Amdi, A. Naibe, Ș. F., C. D., S. P., S. G., Agiacai Sabrie, P. V., P. P., D. E. și I. F. (aflate la filele 37-55 d.u.p.).
În baza art. 191 alin.1,2 cod procedură penală, obligă pe inculpații S. L. C. și S. M. la câte 1.500 lei fiecare către stat, reprezentând cheltuieli judiciare avansate în fața instanței de fond”.
Pentru a pronunța această decizie curtea a reținut că este cert că în data de 15.06.2008 cei doi inculpați au scris în numele altor persoane cereri prin care au solicitat deplasarea urnei mobile în vederea exercitării dreptului la vot pentru alegerile locale din anul 2008.
Din declarațiile martorilor Valsamos L., D. C. N., N. I., M. B., R. A. V., I. M., B. G., L. G., Adilburi Ghiuzin, M. A., B. G., C. C. Măricel, T. A., Chirilov I., M. Ș., M. T. E., S. P., P. V., I. C., P. V., Ț. M., I. M. reiese că ei nu au solicitat, nici măcar verbal, deplasarea urnei mobile la domiciliul lor pentru a vota și nici nu au cerut eliberarea unor adeverințe medicale, unii dintre ei menționând că au un alt medic de familie decât numita Ț. M..
Curtea a constatat că cei doi inculpați au contrafăcut scrierea persoanelor în numele cărora au formulat cererile respective atâta timp cât au plăsmuit înscrisuri sub semnătură privată, atribuindu-i-le aparența unor înscrisuri adevărate („D. Penal Român. Partea Specială”- O. L., T. T., E.. „Șansa”, București, 1994, pag. 464).
Nu este întemeiată constatarea instanței de fond cu privire la faptul că pe cererile respective lipsesc semnăturile persoanelor respective.
În acest sens, Curtea a avut în vedere că pe fiecare dintre cererile respective (f.37-55 d.u.p.), este menționat numele persoanei care formulează cererea de deplasare a urnei mobile iar în partea de jos a cererilor, deasupra datei, este scris încă o dată numele persoanei, fapt care echivalează cu semnătura persoanei menționată în fiecare cerere în parte, avându-se în vedere că este obișnuit ca, mai ales în mediul rural, persoanele să semneze scriindu-și numele întreg.
Curtea a mai constatat că în practica și literatura judiciară s-a stabilit că, contrafacerea subscrierii ( a semnăturii) nu se realizează doar prin imitarea semnăturii reale a persoanei despre care se pretinde că ar fi semnat acel înscris, existând falsificarea prin contrafacerea semnăturii și atunci când inculpatul, fără a imita semnătura reală, execută o semnătură care creează aparența că este a celui cărui i se atribuie („D. Penal Român. Partea Specială”- O. L., T. T., E.. „Șansa”, București, 1994, pag. 464).
În același sens, Curtea a reținut că suspiciunile legat de autenticitatea acestor înscrisuri a fost determinată de observarea că pe aceste cereri scrisul olograf este același și dacă nu s-ar fi observat acest lucru, urna mobilă s-ar fi deplasat la acele domiciliile acestor persoane, producându-se astfel consecințele juridice ale formulării unor cereri de deplasare a urnei mobile.
Față de aspectele expuse mai sus, Curtea a mai constatat că nu se impune examinarea argumentelor instanței de fond cu trimitere la practica judiciară, având în vedere că aceasta are în vedere cazul în care înscrisurile sub semnătură privată nu au fost semnate, însă în prezenta cauză cererile de solicitare a urnei mobile au fost atât scrise de către cei doi inculpați cât și semnate de către aceștia în forma scrierii numelui și prenumelui persoanei solicitante.
Curtea a constatat că legiuitorul nu condiționează săvârșirea faptei de producerea efectivă a unei consecințe juridice, ci doar aptitudinea actului falsificat de a produce consecințe juridice, neinteresând sub aspectul consumării infracțiunii dacă consecința urmărită de făptuitor a fost sau nu produsă („D. Penal Român. Partea Specială”- O. L., T. T., E.. „Șansa”, București, 1994, pag. 465).
Curtea a constatat că infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată s-a consumat deoarece cererile de deplasare a urnei mobile falsificate de către cei doi inculpați au fost înmânate președintelui secției de votare nr.4 din . producerii de consecințe juridice, producând-se astfel urmarea periculoasă a faptei, respectiv starea de pericol pentru încrederea publică în înscrisurile sub semnătură privată.
În consecință, Curtea a constatat că faptele inculpaților S. M. și S. L.-C., că în data de 15 iunie 2008, prin contrafacerea scrierii, au întocmit un număr de 19 cereri pentru solicitarea urnei mobile pentru alegerile locale din iunie 2008 din . următoarelor persoane: Cadâr Ikub, Eracai Chengican, Iuscenco Evdochia, M. Zelha, D. V., C. G., A. N., E. G., Vuap Amdi, A. Naibe, Ș. F., C. D., S. P., S. G., Agiacai Sabrie, P. V., Poenarui P., Dota Eleonara și I. F., cereri care ulterior au fost folosite în vederea producerii de consecințe juridice, întrunesc elementele constititive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art.290 cod penal.
Potrivit art. 391 alin. 2 C. pr. pen. contestația în anulare este admisibilă atunci când este făcută în termenul prevăzut de lege, motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute în art. 386 și în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar.
Motivele pentru care se poate formula contestație în anulare sunt expres și limitativ prevăzute de lege, regăsindu-se în conținutul art. 386 C. Pr. P.. Conform acestor prevederi se poate formula contestație în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare;
c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. 1 lit. f)-i1), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;
e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. 11 ori art. 38516 alin. 1.
În cadrul procedurii de soluționare a contestației în anulare, instanța este obligată, potrivit art. 391 C. proc. pen., să examineze mai întâi admisibilitatea în principiu a cererii de contestație, atunci când este întemeiată pe vreunul din cazurile prevăzute în art. 386 lit. a) - c) și e) C. proc. pen.
Prin urmare, în această fază prealabilă, instanța se limitează, fără citarea părților, numai la verificarea cererii de contestație în anulare sub aspectul regularității sale, respectiv al îndeplinirii condițiilor legale de folosire a acestei căi de atac extraordinare, judecata fiind una de admisibilitate în principiu.
În cauza de față, deși contestația în anulare a fost introdusă în termenul prevăzut în art. 388 alin. (1) C. proc. pen., se invocă unele din cazurile prev. de art. 386 C. pr. pen., nu este îndeplinită și cerința existenței unor probe care să susțină cazul invocat.
Potrivit dispozițiilor art. 386 lit. e C. pr. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia era obligatorie, conform art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1) Cod procedură penală.
În cauză, ascultarea inculpaților S. M. și S. L. C. era obligatorie, având în vedere dispozițiile art. 38514 alin. (11) teza a II - a C. pr. pen. și soluția de achitare pronunțată de prima instanță.
Termenul pentru judecarea recursului declarat împotriva sentinței penale nr. 559/26.04.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ a fost stabilit pentru data de 05.09.2013, termen la care inculpații S. M. și S. L. C. au fost prezenți și au fost întrebați de instanța de recurs dacă sunt de acord să fie audiați, aducându-li-se la cunoștință dispozițiile art. 70 alin. 2 C. pr. pen. Inculpații S. M. și S. L. C. au precizat că nu doresc să dea declarație în fața instanței de recurs, prevalându-se de dreptul la tăcere, astfel cum rezultă din încheierea de amânare a pronunțării din data de 05.09.2013.
Se constată că instanța de recurs și-a respectat obligația procedurală instituită de dispozițiile art. 38514 alin. 11 C. pr. pen., însă inculpații au refuzat să dea declarații, astfel că neaudierea este consecința poziției procesuale a inculpaților.
Contestatorii au susținut că prin admiterea recursului este obligatorie stabilirea unui termen pentru rejudecarea cauzei și audierea inculpaților în procedura rejudecării cauzei, însă aprecierea contestatorilor se bazează pe o interpretare greșită a dispozițiilor art. 38516 alin. 1 C. pr. pen.
Dispoziția enunțată nu impune obligația instanței de recurs de a reține cauza spre rejudecare, atunci când admite recursul și casează hotărâre recurată, ci această soluție constituie o posibilitate conferită de legiuitor instanței de recurs, atunci când este necesară administrarea unor probe suplimentare. De altfel, denumirea marginală a art. 38516 C. pr. pen. este „soluții și chestiuni complementare”, de unde rezultă concluzia că soluția instanței de recurs de admitere a recursului, casare a hotărârii recurate și reținere a cauzei spre rejudecare nu constituie regula în procedura de soluționare a cauzei de instanței de recurs.
De altfel, dispozițiile art. 38515 pct. 2 lit. d C. pr. pen. prevăd că instanța de recurs admite recursul, casează hotărârea atacată și dispune rejudecarea de instanța de recurs, procedură care se realizează într-un singur termen, fără a fi necesară stabilirea separată a unui termen pentru rejudecarea cauzei.
Din interpretarea dispozițiilor art. 38515 pct. 2 lit. d C. pr. pen. și art. 38516 alin. 1 C. pr. pen. rezultă că noțiunea de „rejudecare a cauzei” și cea de „reținerea a cauzei spre rejudecare” au un înțeles diferit, cu consecințe distincte în plan procesual penal. În primul caz, instanța de recurs procedează la rejudecarea cauzei odată cu admiterea recursului, fiind pronunțată o singură decizie. În al doilea caz, reținerea cauzei spre rejudecare presupune parcurgerea a două etape procesuale, în prima etapă se pronunță o decizie prin care se admite recursul și se stabilește un termen separat pentru rejudecarea cauzei; la rejudecarea separată a cauzei de instanța de recurs se pronunță o nouă decizie prin care se soluționează cauză potrivit regulilor de la judecata în primă instanță, existând posibilitatea pentru instanța de recurs de a administra probe.
În același sens sunt și dispozițiile art. 38517 alin. 5 C. pr. pen., care prevăd următoarele: „Dacă instanța reține cauza spre rejudecare, în decizie se menționează probele ce urmează a fi administrate”. Conjuncția „dacă” introduce o propoziție condițională, care arată faptul că numai în ipoteza în care se reține cauze spre rejudecare trebuie indicate probele, rezultând că varianta reținerii cauzei spre rejudecare constituie doar una dintre soluțiile ce se poate pronunța de instanța de recurs, dar nu are caracter obligatoriu. Instanța de recurs poate să rejudece cauza la același termen la care soluționează recursul, fără a stabili un termen separat pentru în vederea rejudecării cauzei.
Distincțiile de ordin procesual menționate mai sus subliniază diferența de esență între noțiunile analizate, care au consecințe și în aprecierea necesității audierii inculpatului.
În condițiile în care instanța de recurs a optat pentru soluționarea recursului și rejudecarea cauzei la același termen, printr-o singură decizie, nu se poate invoca lipsa audierii inculpaților după reținerea cauzei spre rejudecare, dat fiind că nu a fost parcursă această etapă procesuală.
Se constată, din analiza soluției pronunțate de instanța de recurs și a etapelor procesuale parcurse, că nu se susține cazul de contestație în anulare invocat de contestatori, dat fiind că la judecarea recursului inculpații S. M. și S. L. C. au refuzat de dea declarații în fața instanței de recurs, iar cauza nu a fost reținută spre rejudecare, condiții în care în sprijinul contestației în anulare nu s-au depus și nu s-au invocat dovezi care sunt la dosar.
Pentru aceste considerente, în baza art. 391 alin. 1 C. pr. pen. curtea va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorii S. M. și S. L. C. împotriva deciziei penale nr. 752/P/25.09.2013 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ .
În baza art. 192 alin. 2,4 C. pr. pen. contestatorii S. M. și S. L. C. vor fi obligați la plata a câte 100 lei fiecare cheltuieli judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 391 alin. 1 C. pr. penală, respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorii S. M. și S. L. C. împotriva deciziei penale nr. 752/P/25.09.2013 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ .
În baza art. 192 alin. 2,4 C. pr. penală obligă contestatorii S. M. și S. L. C. la plata a câte 100 lei fiecare cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22.11.2013
Președinte, Judecător, Judecător,
E. C. M. M. U. M. D. M.
Grefier,
C. A.
Jud. fond ML.C.
Red.dec.jud.M.D.M./10.12.2013/2 ex.
| ← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 868/2013.... | Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 762/2013. Curtea... → |
|---|
