Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 917/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA

Decizia nr. 917/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 01-11-2013 în dosarul nr. 21133/212/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ NR. 917/P

Ședința publică din 1 noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE – Z. F.

Judecător – A. I.

Judecător – V. L.

Grefier – I. C.

Cu participarea Ministerului Public prin procuror A. V.

Pe rol judecarea recursurilor penale declarate de P. de pe lângă Judecătoria C. și de inculpatul M. M. – deținut în Penitenciarul Poarta Albă, împotriva sentinței penale nr. 969/26.08.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul penal nr._, având ca obiect infracțiunea de furt calificat (art.208-209 Cod penal)

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 31.10.2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 1.11.2013, când a pronunțat următoarea decizie.

CURTEA

Cu privire la recursurile penale de față constată următoarele;

Pronunțând sentința penală nr.969/26.08.2013, în dosarul penal nr._ Judecătoria C. a hotărât următoarele;

„În baza art. 208 alin. (1)- art. 209 alin. (1) lit. e), g) și i) C.pen. cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C.pen.și art.320 ind.1 alin.7 C.pr.penală condamnă pe inculpatul M. M. ( zis „M.", fiul lui G. și L., născut la data de 22.06.1993, în orașul M., județul Prahova, domiciliat în ., . Prahova, CNP_,deținut la Penitenciarul Poarta Albă) la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 208 alin. (1)- art. 209 alin. (1) lit. e), g) și i) C.pen. cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C.pen.și art.320 ind.1 alin.7 C.pr.penală condamnă pe inculpatul M. M. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 208 alin. (1)- art. 209 alin. (1) lit. e), g) și i) C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 C.penal și art. 37 alin. (1) lit. a) C.pen, art.320 ind.1 alin.7 C.pr.penală condamnă pe inculpatul M. M. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art 83 c.pen revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sent pen nr 86/23.01.2012 a Judecătoriei C., definitivă prin decizia penală nr.27/06.03.2012 a Curții de Apel C. pe care o adaugă pedepselor de 2 ani închisoare ,rezultând trei pedepse de 5 ani închisoare.

În baza art 83 c.pen revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sent pen nr 859/13.07.2012 a Judecătoriei C., definitivă la data de 25.07.2012 prin nerecurare, pe care o adaugă pedepselor de 2 ani închisoare ,rezultând trei pedepse de 3 ani și 6 luni închisoare .

În baza art.33 lit.a C.penal și 34 lit.b C.penal contopește cele 3 pedepse de câte 5 ani închisoare și cele 3 pedepse de câte 3 ani și 6 luni închisoare, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare pe care o sporește cu 1 an închisoare urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 6 ani închisoare.

Pedeapsa se execută în regim de detenție potrivit art.57 C.penal.

În baza art. 71 C.penal interzice inculpatului M. M. exercitiul drepturilor prevazute de art. 64 lit.a teza a doua si lit.b C.penal .

În baza art. 350 C.pr.penala mentine arestarea preventiva a inculpatului M. M..

Respinge cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de avocatul inculpatului.

În baza art. 88 C.penal deduce din pedeapsa aplicata inculpatului M. M. durata retinerii si arestarii preventive de la 12.07.2013 la zi și durata reținerii și arestării preventive de la 10.11.2011 la 06.03.2012.

Ia act că părțile vătămate S. N.,P. A. D., C. A. C., M. M. R. și C. I. nu s-au constituit părți civile în cauză.

În baza art.118 lit.e C.penal confiscă de la inculpatul M. M. suma de 40 lei.

În baza art.118 lit.b C.penal confiscă bunurile depuse conform dovezii . nr._ la camera de corpuri delicte din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului C..

În baza art.189 C.pr.penală onorariul avocatului în cuantum de 200 lei conform împuternicirii nr. 4280/06.08.2013 se avansează din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești în favoarea Baroului C..

În baza art.191 alin.1 C.pr.penală obligă inculpatul M. M. la plata sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de statul român.”

Pentru a se pronunța în sensul celor menționate judecătoria a reținut următoarele;

„Prin Rechizitoriul nr. 6081/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C., înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 06.08.2013 sub nr._, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpatului M. M. sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt calificat prev. de art. 208 alin. (1)- art. 209 alin. (1) lit. e), g) și i) C.pen.cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C.pen.; prev. de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. e), g) și i) C.pen.,cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C.pen.și art. 208 alin. (1)- art. 209 alin. (1) lit. e), g) și i) C.pen,cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. și art. 37 alin. (1) lit. a) C.pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen.

În ședința de judecată din data de 22.08.2013, inculpatul a arătat că dorește ca judecata să se facă potrivit art. 3201 C.p.p., a recunoscut în totalitate săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa în actul de sesizare, solicitând să nu se mai administreze alte probe în fața instanței, ci judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care a arătat că le cunoaște și le însușește, respectiv: declarațiile părții vătămate S. N.; procesul-verbal de cercetare la fața locului, însoțit de fotografii judiciare; raportul de constatare tehnico-științifică nr._/17.04.2013;declarațiile părții vătămate P. A. D.; procesul-verbal de cercetare la fața locului, însoțit de fotografii judiciare; procesul-verbal de conducere în teren; procesul-verbal de efectuare a percheziției domiciliare;declarațiile martorilor asistenți Caliu G., D. A. și Bicău A.;dovada de predare-primire a bunurilor sustrase; procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante; procese-verbale de cercetare la fața locului, însoțite de fotografii judiciare; procesul-verbal de conducere în teren, însoțit de planșe fotografice; declarațiile martorului asistent Caliu G.;declarațiile părților vătămate; declarațiile martorilor; dovezi de predare-primire a bunurilor sustrase; declarațiile inculpatului M. M..

Prin actul de inculpare s-a reținut următoarea situație de fapt:

1. La data de 01.04.2013 organele de poliție din cadrul Secției 2 Poliție C. au fost sesizate de către partea vătămată S. N. cu privire la faptul că în noaptea de 31.03/01.04.2013 persoane necunoscute au forțat capota motor a autoturismului, proprietate personală, marca Dacia 1310, înmatriculat sub nr._, iar din compartimentul motor au sustras radiatorul auto, în urma secționării racordurilor flexibile.

În cuprinsul declarației din aceeași zi partea vătămată a precizat că în ziua de 31.03.2013 a parcat pe ., . C., autoturismul marca Dacia 1310, înmatriculat sub nr._, al cărui proprietar este, în ziua de 01.04.2013, în jurul orelor 08,00, constatând că persoane necunoscute au sustras radiatorul autoturismului, prin forțarea capotei motor.

Conform procesului-verbal de cercetare la fața locului, sistemul de închidere a portierelor nu prezenta urme de forțare, însă capota motor a prezentat urme de forțare în zona mediană, în partea superioară, pe o suprafață de aproximativ 10 cm. Cu ocazia cercetării la fața locului de pe capota motor a autoturismului a fost prelevată o urmă papilară care, potrivit raportului de constatare tehnico-știintifică nr._/17.04.2013, a fost creată de regiunea digito-palmară a palmei de la mâna stângă a inculpatului M. M..

Fiind audiat cu privire la această faptă, inculpatul M. M. a recunoscut săvârșirea acesteia, descriind detaliat modalitatea de comitere. Astfel, inculpatul a precizat că în jurul datei de 01.04.2013 s-a deplasat de la imobilul situat pe . municipiul C. cu intenția de a sustrage radiatoare din compartimentele motor ale autoturismelor marca Dacia 1310. In acest sens, s-a deplasat pe . observat un autoturism marca Dacia 1310, iar cu ajutorul brațelor a forțat capota motor, a deschis-o, și folosindu-se de un cuțit pe care îl avea asupra sa (aruncat într-o zonă necunoscută după comiterea faptei), a tăiat furtunul din cauciuc de la radiator, trăgând de acesta reușind scoaterea din compartimentul motor. Bunul sustras a fost ascuns în apropierea locului faptei, fiind luat din acest loc de către inculpat a doua zi dimineața, introdus într-o sacoșă, apoi transportat pe varianta auto C. - O., la un centru de colectare fier vechi, unde 1-a vândut în schimbul sumei de 40 lei.

2. La data de 25.06.2013 la Secția 2 Politie Constanta a fost înregistrată plângerea părții vătămate P. A.-D., cu privire la faptul că în ziua de 24.06.2013 a constatat că autori necunoscuți au pătruns în autoturismul său, marca Toyota Auris, iar din interior au sustras un laptop marca ThinkPad T410. Procedându-se la efectuarea cercetării la fata locului, s-a constatat că geamul portierei stânga spate este spart, iar bunurile din interiorul autoturismului erau răvășite, astfel cum rezultă din procesul-verbal de cercetare la fața locului, însoțit de planșa fotografică aferentă.

În baza autorizației de percheziție emise de Judecătoria C. s-a procedat la efectuarea percheziției domiciliare la imobilul situat în municipiul C., ., ., ., unde locuiește efectiv inculpatul M. M., și unde, în prezența martorilor asistenți D. A. și Bicău A., a fost identificat laptop-ul marca Lenovo, aparținând părții vătămate, bun a cărui prezență în locuința inculpatului o constataseră anterior și martorii asistenți, astfel cum rezultă din procesul-verbal de efectuare a percheziției inculpatului, precum și din declarațiile martorilor asistenți.

Cu privire la fapta din perioada 21 - 24.06.2013, inculpatul a declarat că o recunoaște, arătând că în noaptea de 21/22.06.2013 s-a deplasat de la domiciliul din . locuia fără forme legale, cu intenția de a sparge un autoturism. În acest sens, s-a îndreptat pe o alee din apropierea școlii Cambridge, identificând mai multe autoturisme de diferite tipuri și mărci. Inculpatul s-a apropiat de un autoturism marca Toyota Auris, de culoare albă, și, cu ajutorul unei șurubelnițe pe care o avea asupra sa, a lovit și spart geamul triunghiular al portierei stânga spate, a ridicat siguranța și deschis portiera, apoi a rabatat portbagajul spate, de unde a sustras un laptop marca Lenovo T410, identificat de către organele de poliție la locuința din . din municipiul C..

Fiind recunoscut de către partea vătămată P. A. D., bunul sustras de către inculpat a fost predat acesteia pe bază de dovadă, la data de 12.07.2013.

3. La data de 12.07.2013 la Secția 2 Poliție C. a fost înregistrată sesizarea părții vătămate C.-C. A.-C., cu privire la faptul că în noaptea de 11/12.07.2013 persoane necunoscute au sustras cantitatea de aproximativ 15 1 benzină din rezervorul autoturismului marca Daewoo Matiz, înmatriculat sub nr._, parcat pe . municipiul C., cauzându-i un prejudiciu în cuantum de 90 lei.

În aceeași zi la Secția 2 Poliție C. a fost înregistrată sesizarea părții vătămate M. M.-R., cu privire la faptul că în noaptea de 11/12.07.2013 persoane necunoscute au sustras cantitatea de aproximativ 10 1 benzină din rezervorul autoturismului marca Daewoo Matiz, înmatriculat sub nr._, parcat pe . C., cauzându-i un prejudiciu în cuantum de 200 lei.

La data de 12.07.2013 la Secția 2 Poliție C. a fost înregistrată sesizarea părții vătămate C. I., cu privire la faptul că în noaptea de 11/12.07.2013 persoane necunoscute au sustras cantitatea de aproximativ 15 1 benzină din rezervorul autoturismului marca Daewoo Matiz, înmatriculat sub nr._, parcat pe . municipiul C., cauzându-i un prejudiciu în cuantum de 90 lei.

Astfel cum rezultă din procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante încheiat la data de 12.07.2013, în aceeași noapte inculpatul a fost depistat de către organele de poliție în timp ce se deplasa pe o alee pietonală care duce către o scară a unui . C., după ce a sustras cantitățile de benzină menționate și în timp ce transporta în mâini patru bidoane din plastic, umplute cu un carburant lichid, altele decât cele pe care anterior le ascunsese în spațiul verde, fiind observat de către organele de poliție.

Cu ocazia depistării sale, inculpatul a arătat, în prezența martorului asistent Caliu G., că a sustras cantitatea de aproximativ 40 1 benzină, asupra acestuia fiind găsit un cuțit în buzunarul pantalonilor, cu privire la care inculpatul a precizat că a fost folosit la tăierea racordurilor rezervoarelor unor autoturisme marca Daewoo Matiz, parcate aproape de domiciliu, precum și o lanternă de buzunar, tip breloc, despre care inculpatul a arătat că a folosit-o la iluminatul autovehiculelor din care a sustras bunuri.

Procedându-se la reconstituirea faptelor în prezența martorului asistent Caliu G., inculpatul a condus organele de poliție, atât în locațiile unde se aflau parcate cele trei autoturisme, cât și în spațiul verde al scării alăturate blocului lângă care a fost depistat, unde a indicat restul cantității de benzină, respectiv 4 bidoane din plastic. De asemenea, inculpatul a condus organele de poliție la ghena de gunoi a unui . indicat un furtun din plastic, patru bidoane goale din plastic pe care intenționa să le umple, la rândul lor, cu benzină. Activitatea de conducere în teren a inculpatului a fost consemnată în cuprinsul unui proces-verbal, însoțit de trei planșe fotografice.

Bunurile sustrase au fost predate părților vătămate, astfel cum rezultă din dovezile de predare-primire încheiate la data de 12.07.2013.

Fiind audiat, inculpatul M. M. a recunoscut săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, descriind în mod detaliat modul de comitere a acesteia.

Astfel, inculpatul a menționat că în dimineața de 12.07.2013, în jurul orei 0,300, a părăsit imobilul în care locuiește fără forme legale, având intenția de a sustrage benzină din autoturisme. In acest sens, inculpatul s-a deplasat la o ghenă de gunoi situată în apropiere, unde a găsit în jur de 10-12 recipiente din plastic, fiecare având o capacitate de 5 - 6 litri. După ce a luat patru recipiente inculpatul s-a deplasat pe . identificat un autoturism marca Daewoo Matiz, înmatriculat sub nr._ și, utilizând o lanternă tip breloc, a iluminat interiorul acestuia, constatând că în bord era indicată o cantitate de benzină ca fiind în rezervor. Cu ajutorul unui cuțit luat de la domiciliu și pe care îl avea asupra sa, inculpatul a secționat furtunul de alimentare a rezervorului, sustrăgând în acest mod cantitatea de 15 1 benzină, depozitată în trei recipiente transportate într-un spațiu verde din apropierea domiciliului său.După ce a luat alte trei bidoane goale, inculpatul s-a deplasat pe ., identificând autoturismul marca Daewoo Matiz, înmatriculat sub nr._, a procedat în același mod descris anterior, din autoturism însușindu-și cantitatea de aproximativ 15 1 benzină, depozitată în alte trei recipiente, fiecare conținând cantitatea de 5 1 combustibil, transportate în aceeași locație precum celelalte.

Cu aceeași intenție și prin același mod de operare, inculpatul M. M. a sustras cantitatea de 10 1 benzină din autoturismul marca Daewoo Matiz, înmatriculat sub nr._, fiind surprins de către organele de poliție în timp transporta recipientele și se îndrepta spre blocul în care locuiește fără forme legale.

Instanța constată că faptele există, constituie infracțiuni și au fost comise de inculpatul M. M..

Fapta inculpatului M. M. care în noaptea de 31.03.2013/01.04.2013, prin forțarea capotei motor a autoturismului marca Dacia 1310, înmatriculat sub nr._, a sustras radiatorul acestuia, în scopul însușirii pe nedrept, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. e), g) și i) C.pen.

Fapta aceluiași inculpat care în perioada 21.06._13 a pătruns, prin spargerea geamului triunghiular spate dreapta, în autoturismul marca Toyota Auris, înmatriculat sub nr._, parcat pe ., din municipiul C., iar din portbagajul acestuia a sustras o geantă de culoare neagră conținând un laptop marca Lenovo Think Pad, în scopul însușirii pe nedrept, cauzându-i părții vătămate un prejudiciu în cuantum de 3000 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. e), g) și i) C.pen.

Fapta inculpatului M. M. care în noaptea de 12.07.2013, în jurul orei 04:45, cu intenție și în baza aceleiași rezoluții infracționale, prin tăierea cu un cuțit a furtunului racord, a sustras cantitatea de 15 1 benzină din rezervorul autoturismului marca Daewoo Matiz, înmatriculat sub nr._, parcat pe . municipiul C., aparținând părții vătămate C.-C. A.-C., cauzându-i acesteia un prejudiciu în cuantum de 90 lei, iar în aceeași noapte și cu același mod de operare, a sustras cantitatea de 15 1 benzină din rezervorul autoturismului marca Daewoo Matiz, înmatriculat sub nr._, parcat pe . municipiul C., aparținând părții vătămate C. I., cauzându-i acesteia un prejudiciu în cuantum de 90 lei, apoi a sustras cantitatea de 10 1 benzină din rezervorul autoturismului marca Daewoo Matiz, înmatriculat sub nr._, pe . C., aparținând părții vătămate M. M. R., parcat cauzându-i acesteia un prejudiciu în cuantum de 200 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat,în formă continuată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. e), g) și i) C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen.

Din fișa de cazier a inculpatului rezultă că acesta a fost condamnat prin sentința penală nr. 86/23.01.2012 a Judecătoriei C. la pedeapsa de 3 ani închisoare în condițiile art.86 ind.1 C.penal pe durata unui termen de încercare de 5 ani, infracțiunile care au făcut obiectul prezentei judecăți fiind comise pe durata acestui termen de încercare, astfel încât sunt îndeplinite condițiile recidivei postcondamnatorii, prev. de art. 37 alin. (1) lit. a) C.pen.

La individualizarea pedepselor ce urmeaza a fi aplicate inculpatului instanta va avea in vedere criteriile prevazute de art. 72 C. pen.

F. de aceste considerente instanta apreciaza ca scopul preventiv educativ al pedepselor prevazute de lege pentru infractiunile de furt calificat poate fi atins prin aplicarea unor pedepse de câte 2 ani închisoare ,limitele speciale fiind reduse cu o treime potrivit art. 320 ind.1 alin. 7 C.p.p.având în vedere procedura specială aplicată în cauza .

Întrucât infracțiunile ce au făcut obiectul prezentei judecăți au fost comise în cursul teremnului de încercare de 5 ani ,în baza art 83 c.pen va revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sent pen nr 86/23.01.2012 a Judecătoriei C., definitivă prin decizia penală nr.27/06.03.2012 a Curții de Apel C. pe care o adaugă pedepselor de 2 ani închisoare ,rezultând trei pedepse de 5 ani închisoare.

De asemenea în baza art 83 c.pen va revoca suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sent pen nr 859/13.07.2012 a Judecătoriei C., definitivă la data de 25.07.2012 prin nerecurare, pe care o adaugă pedepselor de 2 ani închisoare ,rezultând trei pedepse de 3 ani și 6 luni închisoare .

În baza art.33 lit.a C.penal și 34 lit.b C.penal va contopi cele 3 pedepse de câte 5 ani închisoare și cele 3 pedepse de câte 3 ani și 6 luni închisoare, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare pe care o sporește cu 1 an închisoare având în vedere perseverența pe cale infracțională a inculpatului și numărul de infracțiuni comise ,urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 6 ani închisoare.

Pedeapsa rezultantă se va executa în regim de detenție potrivit art.57 C.penal.

În baza art. 71 C.penal va interzice inculpatului M. M. exercitiul drepturilor prevazute de art. 64 lit.a teza a doua si lit.b C.penal .

În baza art. 350 C.pr.penala va mentine arestarea preventiva a inculpatului M. M., ținând seama de împrejurarea că subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive și că în favoarea inculpatului nu au intervenit elemente noi care să justifice punerea lui in libertate și nici nu s-au schimbat aceste temeiuri, apreciind caracterul proporțional al măsurii cu gravitatea acuzațiilor penale formulate împotriva inculpatului și cu scopul urmărit, caracterul insuficient al altor măsuri privative de drepturi față de circumstanțele cauzei, raportat și la pronunțarea prezentei hotărâri de condamnare.Pe cale de consecință, va respinge cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de avocatul inculpatului.

În baza art. 88 C.penal va deduce din pedeapsa aplicata inculpatului M. M. durata retinerii si arestarii preventive de la 12.07.2013 la zi și durata reținerii și arestării preventive de la 10.11.2011 la 06.03.2012 în cauza în care inculpatul a fost condamnat prin s.p. nr. 86/2012 a Judecătoriei C..

Instanța va lua act că părțile vătămate S. N.,P. A. D., C. A. C., M. M. R. și C. I. nu s-au constituit părți civile în cauză.

În baza art.118 lit.e C.penal va confisca de la inculpatul M. M. suma de 40 lei, contravaloarea radiatorului sustras de inculpat de la partea vătămată S. N. și pentru care nu există constituire de parte civilă.

Întrucât au fost folosite la comiterea infracțiunilor în baza art.118 lit.b C.penal va confisca bunurile depuse conform dovezii . nr._ la camera de corpuri delicte din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului C., respective:

-1 buc. Stație portabilă emisie recepție cu antenă și bateria aferentă marca „MIDLAND" seria_ folosită;

- 1 buc. Acumulator pentru curent electric inscripționat "MOTOROLA" 3,7V LITHIUM I. cu ID: TT01GT527A521 A.. A 0942" folosit;

-1 buc. Acumulator pentru curent electric inscripționat „HEIL"_-100 MIMH BATERY PACK 6 VOLTS 2150 MAh;

- 1 buc. Cuțit cu mâner din plastic roșu și lamă zimțată având vârful rupt;

- 1 buc. Furtun din plastic culoare albă ce are o nervură în formă de spirală și este folosit și murdar;

- 4 buc. Bidoane din plastic transparent, unul de 7 litri, unul de 6 litri, și două de 5 litri folosite și murdare.

În baza art.189 C.pr.penală onorariul avocatului în cuantum de 200 lei conform împuternicirii nr. 4280/06.08.2013 se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești în favoarea Baroului C..

În baza art.191 alin.1 C.pr.penală va obliga inculpatul M. M. la plata sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de statul roman.”

Împotriva sentinței penale nr.969/16.08.2013 a Judecătoriei C. au declarat recurs, în termen legal, P. de pe lângă Judecătoria C. și inculpatul M. M., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În esență, recurentul parchet a criticat hotărârea instanței de fond pentru netemeinicie în legătură cu greșita individualizare a pedepsei aplicată inculpatului intimat M. M., apreciată ca blândă în privința cuantumului.

D. urmare, parchetul a solicitat admiterea recursului său, casarea în parte a hotărârii atacate și, în rejudecare, să se majoreze cuantumul pedepselor aplicate inculpatului intimat, raportat la multitudinea faptelor și starea de recidivă ce denotă perseverență infracțională.

Referitor la motivul de recurs privind greșita aplicare a prevederilor art.83 Cod Penal cu privire la pedepsele aplicate inculpatului intimat M. M. prin sentința penală nr.859/18.07.2012 și nr,86/23.01.2012 ale Judecătoriei C., reprezentantul parchetului a renunțat la susținerea lui.

Recurentul inculpat M. M. a criticat hotărârea primei instanțe pentru netemeinicie în legătură cu greșita individualizare în cuantum a pedepselor aplicate, apreciate ca aspre, în condițiile în care s-a prevalat de prevederile art.3201 Cod procedură penală, este tânăr iar prejudiciile cauzate sunt minime ca valoare.

În concluzie, recurentul inculpat M. M. a solicitat admiterea recursului său, casarea în parte a hotărârii de fond și, în rejudecare, reducerea cuantumului pedepselor și a sporului de pedeapsă aplicat pentru concursul de infracțiuni.

Examinând sentința penală nr.969/26.08.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ al Judecătoriei C. raportat la criticile din recursurile parchetului și inculpatului M. M., la probatoriul administrat, cât și din oficiu, în limitele prevăzute de art.3856alin.3 Cod procedură penală curtea constată, că este legală și temeinică iar recursurile nefondate.

Raportat la probatoriul administrat în cauză la urmărirea penală, însușit necondiționat de inculpatul M. M. și constând, în declarațiile părții vătămate S. N., procesul verbal de cercetare la fața locului, însoțit de fotografii judiciare, raportul de constatare tehnico – științifică nr._/17.04.2013, declarațiile părții vătămate P. A. D., procesul verbal de cercetare la fața locului, însoțit de fotografii judiciare, proces verbal de conducere în teren a inculpatului M. M., proces verbal de efectuare a percheziției domiciliare, declarațiile martorilor asistenți C. G., D. A. și Bicău A., dovada de predare primire a bunurilor sustrase, procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, procesele verbale de cercetare la fața locului, însoțite de fotografii judiciare, proces verbal de conducere în teren însoțit de planșe foto, coroborate cu declarațiile inculpatului M. M. rezultă, că situația de fapt și încadrarea juridică au fost reținute în mod temeinic și legal de prima instanță.

Astfel, fapta inculpatului M. M., care în noaptea de 31.03.2013/01.04.2013, prin forțarea capotei motor a autoturismului marca Dacia 1310, cu nr.de înmatriculare_, parcat pe . din municipiul C., a sustras, prin tăierea cu un cuțit a furtunului radiatorul, pe care ulterior l-a valorificat la un centru de colectare fier vechi pentru suma de 40 lei, întrunește, în drept, elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art.208 alin.1 – 209 alin.1 lit.e,g și i Cod Penal.

Fapta inculpatului M. M. de a pătrunde în perioada 21.06.2013 – 24.06.2013, prin spargerea geamului triunghiular spate dreapta, în autoturismul marca Toyota Auris, înmatriculat sub nr._, parcat pe . din municipiul C. și de a sustrage, din protbagajul acestuia un laptop marca „Lenovo Think Ped”, în valoare de 3.000 lei, întrunește, în drept, elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prevăzută și pedepsită de art.208 alin.1 – 209 alin.1 lit.e,g și i Cod Penal.

Fapta inculpatului M. M. de a sustrage în noaptea de 12.07.2013, în baza unei rezoluții infracționale unice, prin tăierea cu cuțitul a furtunului racord, 15 l benzină din autoturismul marca Daewoo Matiz, cu nr. de înmatriculare_, 15 l benzină din rezervorul autoturismului marca Daewoo Maritz, cu nr.de înmatriculare_, ambele parcate pe B.dul A. L. din municipiul C., precum și cantitatea de 10 l benzină din rezervorul autoturismului marca Daewoo Matiz, cu nr.de înmatriculare_, parcat pe . C., întrunește în drept elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art.208 alin.1 – 209 alin.1 lit.e,g și i Cod Penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod Penal.

Conform datelor din fișa de cazier judiciar a inculpatului M. M. acesta a fost condamnat prin sentința penală nr.86/23.01.2012 a Judecătoriei C. la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de înecare de 5 ani, situație ce justifică reținerea stării de recidivă post condamnatorie, prevăzuta de art.37 alin.1 lit.a Cod Penal.

Totodată, se reține, că prin sentința penală nr.859/13.07.2012 a Judecătoriei C., definitivă la 25.04.2012 prin nerecurare, inculpatul M. M. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pe o durată de 3 ani și 6 luni, conform prevederilor art.110 rap.la art.1101 Cod Penal.

Raportat la modalitatea concretă de săvârșire a faptelor, curtea constată, că nu există elemente care să justifice agravarea răspunderii penale a inculpatului M. M. sau atenuarea răspunderii sale penale în condițiile în care starea de recidivă este sancționată prin revocarea pedepselor aplicate anterior, conform art.83 Cod Penal, iar mijloacele întrebuințate sunt dintre acelea obișnuite în rândul infracțiunilor de gen și au cauzat prejudicii relativ reduse ca și cuantum. În același sens, curtea reține, că pedepsele de câte 2 ani închisoare, aplicate în cauză, sunt egale în cuantum cu limita minimă legală, prin aplicarea prevederilor art.3201 alin.7 Cod procedură penală și, cum nu se identifică elemente ce ar justifica reținerea de circumstanțe atenuante, nu se poate reduce cuantumul pedepselor respective.

În condițiile în care pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare, aplicată în cauză pentru concursul de infracțiuni, înglobează un număr de 6 (șase) pedepse între 2 și 5 ani închisoare, curtea apreciază că sporul de 1 an închisoare este temeinic și legal stabilit și aplicat de prima instanță.

Având în vedere că aplicarea prevederilor art.83 Cod Penal sau a art.85 Cod Penal produc aceleași efecte în privința cuantumului pedepsei de executat în final, curtea apreciază, că nu se impune în cauză aplicarea prevederilor art.85 Cod Penal referitor la pedepsele aplicate inculpatului M. M. prin sentința penală nr.859/13.07.2012 a Judecătoriei C. întrucât reformarea hotărârii de fond ar fi una pur formală fără a modifica pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare ce va fi executată de inculpatul M. M..

Pentru considerentele menționate curtea constatând netemeinicia criticilor din recursurile declarate în cauză precum și faptul că din oficiu nu s-au identificat alte motive de reformare a hotărârii de fond, în temeiul prevederilor art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală va respinge recursurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria C. și inculpatului M. M. ca nefondate, menținând sentința penală nr.969/26.08.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ .

În temeiul prevederilor art.192 alin.2 Cod procedură penală va fi obligat inculpatul M. M. să plătească statului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, se va plăti din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C. pentru avocat B. L..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

- DECIDE –

In baza art. 385/15 pct. 1 lit. b cod pr. penală

Respinge recursurile declarate de P. DE PE L. JUDECATORIA CONSTANTA si inculpatul M. M. – n.22.06.1993, împotriva sentinței penale nr.969 din data de 26.08.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._, ca nefondate .

In baza art. 192 al. 2 cod pr. penală, obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare statului din care 200 lei onorariu avocat oficiu – av. B. L., ce se avansează din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 noiembrie 2013.

Pt.Președinte, Pt.Judecător, Judecător

Z. FranguAndreea I. V. L.

aflat în C.O. ,aflat în C.O.,

semnează cf.art.312 C.p.p. semnează cf.art.312 C.p.p.

Președint Președinte

A. I. A. I.

Ptr.Grefier,

I. C. aflată în C.O.,

Conform art.312 cod pr.penală,

semnează GREFIER SECȚIE PENALĂ,

C. S.

Jud.fond: I.R.

Red.jud.V.L.

2 ex/P.S.

01.08.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 917/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA