Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 1056/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA

Decizia nr. 1056/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 06-12-2013 în dosarul nr. 14255/212/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ NR.1056/P

Ședința publică din 06 decembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE – V. L.

Judecător – Z. F.

Judecător – A. I.

Grefier - I. C.

Cu participarea Ministerului Public prin procuror R. C.

Pe rol judecarea recursului penal declarat de inculpatul O. S. D. – fiul lui G. și V., născut la data de 09.06.1991, CNP –_, deținut în Penitenciarul Poarta Albă, împotriva sentinței penale nr.1077 din data de 27.09.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr. _/212/2013, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art.208 alin.1 – 209 alin.1 lit.i Cod Penal, cu aplicarea art.37 lit.b Cod Penal.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 05.12.2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 06.12.2013, când a pronunțat următoarea decizie.

CURTEA;

Asupra recursului penal de față, reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 1132 din data de 08.10.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._, s-a hotărât:

In baza art. 334 C.p.p. schimbă încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului din infracțiunea prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. i C.pen. cu aplic. art. 37 lit. b C.pen., în infracțiunea prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. i C.pen.

În baza art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. i C.pen. cu aplic. art. 3201 alin. 7 C.p.p., condamnă inculpatul O. S. – D. (fiul lui G. și V., născut la data de 09.06.1991, în orașul O., jud. V., studii 6 clase, fără ocupație, fără loc de muncă, necăsătorit, domiciliat în com. Vârteșcoiu, ., cu antecedente penale, deținut în Penitenciarul Focșani, CNP_) pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, la pedeapsa de 3 ani închisoare.

Constată că infracțiunea din prezenta cauză este concurentă cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare prin sentința penală nr. 351/22.02.2012 a Judecătoriei Focșani, definitivă prin nerecurare la 13.03.2012.

Menține revocarea liberării condiționate a restului rămas neexecutat de 341 zile din pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 428/2009 a Judecătoriei Focșani.

In baza art. 36 alin. 2 cu aplicarea art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b C.pen., contopește pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin prezenta, cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 351/22.02.2012 a Judecătoriei Focșani și cu restul rămas neexecutat de 341 zile din pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 428/2009 a Judecătoriei Focșani, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare la care adaugă un spor de 8 luni închisoare, in final inculpatul urmând să execute pedeapsa de 3 ani și 8 luni închisoare.

Pedeapsa se execută în regim de detenție, potrivit art. 57 C.pen.

În baza art. 71 C.penal interzice inculpatului exercitiul drepturilor prevazute de art. 64 lit.a teza a doua si lit.b C.penal.

În baza art. 36 alin. 3 C.pen deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada executată până în prezent de la data de 15.03.2012 la zi.

Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.

Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii aferent sentinței penale nr. 351/22.02.2012 a Judecătoriei Focșani, urmând ca la data rămânerii definitive a prezentei să se emită noi forme de executare.

În baza art. 14 și art. 346 C.proc. pen rap. la art. 1357 și urm. din Codul civil, admite acțiunea civilă formulată de partea civilă M. M. și obligă inculpatul la plata sumei de 2.000 lei către această parte, cu titlu de daune materiale.

În baza art. 189 Cod procedură penală, acordă onorariul avocatului din oficiu T. D. C., în cuantum de câte 200 lei, potrivit delegației nr. 3636/20.06.2013, din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C..

În baza art. 191 alin. 1 C.pr.penala obligă inculpatul la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de statul român.”

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

„La data de 29 mai 2013 a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei C., sub nr._, rechizitoriul nr._/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C., prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului O. S. D., sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. i C.p., cu aplic. art. 37 lit. b C.p.

In actul de sesizare a instanței s-a reținut că în perioada 17.09._11, prin escaladarea unei ferestre, inculpatul a pătruns în locuința părții vătămate M. M. din orașul C., . și a sustras din interior un televizor cu plasmă marca Sony, în valoare de 2.000 de lei.

În ședința de judecată din data de 24 septembrie 2013, instanța a admis cererea inculpatului de a fi judecat potrivit dispozițiilor art. 3201 C.p.p., acesta recunoscând în totalitate săvârșirea faptei reținute în sarcina sa în actul de sesizare, solicitând să nu se mai administreze alte probe în faza judecății, ci aceasta să se realizeze în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care a arătat că le cunoaște și le însușește. In acest sens inculpatul a avut în vedere proces-verbal de depistare, declarația martorului N. D. L., declarațiile inculpatului.

Analizând întregul material probator administrat în cauză în faza de urmărire penală, instanța retine următoarea situatie de fapt:

In vara anului 2011, inculpatul O. S. D. a locuit cu chirie pe .. C., aflând că partea vătămată M. M. nu locuiește efectiv la domiciliul său din mun. C., ..

Profitând de această situație, în perioada 17.09._11, inculpatul a pătruns prin escaladarea unei ferestre lăsată neasigurată în locuința părții vătămate, iar din interior a sustras un televizor tip plasmă marca Sony, în valoare de 2.000 de lei, pe care l-a vândut unei persoane necunoscute întâlnite în Autogara Sud C., căreia i-a ascuns adevărata proveniență a bunului.

Din analiza materialului probator și coroborarea mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale, instanța constată că fapta există, constituie infracțiune si a fost săvârșită de inculpatul O. S. D..

Sub aspect obiectiv, fapta inculpatului O. S. D., care în perioada 17.09._11, prin escaladarea unei ferestre, a pătruns în locuința părții vătămate M. M. din mun. C., ., de unde a sustras un televizor tip plasmă marca Sony, în valoare de 2.000 de lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 -209 alin. 1 lit. i C.p.

În privința laturii subiective, inculpatul a săvârșit infracțiunea cu intenție directă în sensul art. 19 pct. 1 lit. a Cod Penal, având reprezentarea faptei sale și urmărind producerea rezultatului. Intenția inculpatului rezultă din modul de săvârșire a faptei și din ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauză, inclusiv propriile declarații.

Intrucât din fișa de cazier judiciar a inculpatului rezultă că toate condamnările suferite de acesta inainte de comiterea infracțiunii ce face obiectul prezentei cauze, au survenit ca urmare a comiterii unor infracțiunii în stare de minorat, în raport de dispozițiile art. 38 alin 1 lit. a C.pen. instanța va schimba încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului din infracțiunea prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. i C.pen. cu aplic. art. 37 lit. b C.pen., în infracțiunea prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. i C.pen.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată, instanța va avea în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C.pen. și anume: dispozițiile din partea generală a Codului penal – referitoare la infracțiunea consumată; limitele de pedeapsă prevăzute în partea speciala a Codului penal reduse cu o treime potrivit art. 3201 alin. 7 C.p.p.; gradul de pericol social al faptei, pe care instanța îl apreciază ca fiind ridicat și care rezultă din natura și gravitatea acesteia, a cărei incriminare are ca scop protejarea unora din cele mai importante valori sociale într-o societate civilizată, cele privitoare la patrimoniu, din circumstanțele specifice ale faptei – a pătruns prin escaladarea unei ferestre în locuința părții vătămate, de unde a sustras un bun de valoare medie, aducând atingere atât patrimoniului cât și inviolabilității domiciliare a părții vătămate.

Instanța va avea în vedere și circumstanțele personale ale inculpatului și conduita sa pe parcursul procesului penal - este în vârstă de 22 ani, posedă antecedente penale, a fost condamnat în repetate rânduri pentru comiterea de infracțiuni îndreptate împotriva patrimoniului, are studii primare, se află în prezent în executarea unei pedepse privative de libertate în Penitenciar Focșani, a recunoscut comiterea infracțiunii și a colaborat cu organele judiciare.

Fiind dovedită existența faptei, elementele constitutive ale infracțiunii, precum și săvârșirea acesteia de către inculpat, instanța urmează să antreneze răspunderea penală a acestuia, apreciind ca scopul preventiv educativ al pedepsei, poate fi atins prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea îndreptate spre minimul special prevăzut de lege, redus cu o treime potrivit art. 3201 alin. 7 C.p.

Astfel cum rezultă din fișa de cazier judiciar a inculpatului, infracțiunea din prezenta cauză este concurentă cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare prin sentința penală nr. 351/22.02.2012 a Judecătoriei Focșani, definitivă prin nerecurare la 13.03.2012.”

Inculpatul O. S. D. a declarat, în termen legal, recurs împotriva sentinței penale nr.1077 din data de 27.09.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr. _/212/2013.

La termenul de judecată din data de 5.12.2013, prezent personal în fața instanței de recurs, inculpatul a declarat că își retrage recursul declarat împotriva sentinței penale nr.1077 din data de 27.09.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr. _/212/2013.

Potrivit art.3854 alin.2 Cod procedură penală raportat la art.369 Cod procedură penală, până la închiderea dezbaterilor, oricare dintre părți își poate retrage recursul declarat, personal sau prin mandatar special.

Constatând că în prezenta cauză sunt îndeplinite cerințele art. 3854 alin.2 Cod procedură penală raportat la art. 369 Cod procedură penală, curtea va lua act de manifestarea de voință exprimată personal de inculpat, în sensul retragerii recursului formulat împotriva sentinței penale nr.1077 din data de 27.09.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr. _/212/2013.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 500 lei, cheltuieli judiciare avansate de către stat în recurs.

În baza art.189 Cod procedură penală suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu - avocat S. V. se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.3854 alin.2 Cod procedură penală raportat la art.369 Cod procedură penală ia act de retragerea recursului declarat de recurentul-inculpat O. S. D. – fiul lui G. și V., născut la data de 09.06.1991, CNP –_, deținut în Penitenciarul Poarta Albă, împotriva sentinței penale nr.1132/08.10.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ .

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 500 lei, cheltuieli judiciare avansate de către stat în recurs.

În baza art.189 Cod procedură penală suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu - avocat S. V. se avansează din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului C..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 06.12.2013.

PreședinteJudecătorJudecător,

V. L. Z. F. A. I.

Grefier,

I. C.

Jud. fond. V.V.

Red.jud.dec.Z.F.

Dact.gref.I.C.

2 ex/10.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 1056/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA