Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 192/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 192/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 15-03-2013 în dosarul nr. 16869/212/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR.192/P
Ședința publică din data de 15 martie 2013
Completul de judecată compus din:
Președinte – D. I. N.
Judecător – V. L.
Judecător – C. D.
Grefier – D. V.
Cu participarea Ministerului Public prin procuror – Grațiela L.
Pe rol pronunțarea asupra recursului penal formulat de inculpatul M. O. - fiul lui M. și A., născut la data de 06.01.1993, în mun. C., CNP_, deținut în Penitenciarul Poarta Albă, împotriva sentinței penale nr.1661 din data de 20.12.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a, g și i cod penal.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 14.03.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 15.03.2013, dată la care a pronunțat următoarea decizie penală:
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Prin sentința penală nr. 1661/20.12.2012 a Judecatoriei Constanta in dosarul nr._ s-a dispus:
,,In baza art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, g și i C.p., cu aplic. art. 3201 alin. 7 C.p.p., condamnă inculpatul M. L. A. (fiul lui G. și M., născut la data de 17.02.1989, în mun. C., cu domiciliul în oraș Năvodari, ., ., studii 3 clase, fără antecedente penale, fără ocupație, fără loc de muncă, CNP_), pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, la pedeapsa de 3 ani închisoare.
Constată că infracțiunea din prezenta cauză este concurentă cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare, prin sentința penală nr. 535/27.04.2012 a Judecătoriei C., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 66/MP/21.05.2012 a Curții de Apel C..
În baza art. 33 lit. a și art. 36 alin. 1 rap. la art. 34 alin. 1 lit. b C.pen., contopeste pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin prezenta, cu pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 535/27.04.2012 a Judecătoriei C., inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
Pedeapsa se execută în regim de detenție potrivit art. 57 C.penal.
În baza art. 88 și 36 alin. 3 C.p., deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada reținerii și arestării preventive și pedeapsa executată în parte, de la data de 01.02.2012 la zi.
În baza art. 71 C.penal interzice inculpatului M. L. A. exercitiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza a doua si lit. b C.penal.
La data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, se va anula mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în baza sentinței penale nr. 535/27.04.2012 a Judecătoriei C., urmând a fi emis un nou mandat de executare.
In baza art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, g și i C.p., cu aplic. art. 3201 alin. 7 C.p.p., condamnă inculpatul M. O. (fiul lui M. și A., născut la data de 06.01.1993, în mun. C., cu domiciliul în orașul O., ., jud. C., fără antecedente penale, fără studii, CNP_), pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, la pedeapsa de 3 ani închisoare.
Constată că infracțiunea din prezenta cauză este concurentă cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare, prin sentința penală nr. 535/27.04.2012 a Judecătoriei C., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 66/MP/21.05.2012 a Curții de Apel C..
Descontopește pedeapsa rezultantă de 2 ani și 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 535/27.04.2012 a Judecătoriei C. și repune în individualitatea lor pedepsele componente de 2 ani și 8 luni și 2 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a și art. 36 alin. 1 rap. la art. 34 alin. 1 lit. b C.pen., contopeste pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin prezenta, cu pedepsele de 2 ani și 8 luni închisoare și 2 ani și 6 luni închisoare, aplicate prin sentința penală nr. 535/27.04.2012 a Judecătoriei C., inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
Pedeapsa se execută în regim de detenție potrivit art. 57 C.penal.
În baza art. 88 și 36 alin. 3 C.p., deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada reținerii și arestării preventive și pedeapsa executată în parte, de la data de 01.02.2012 la zi.
În baza art. 71 C.penal interzice inculpatului M. O. exercitiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza a doua si lit. b C.penal.
La data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, se va anula mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în baza sentinței penale nr. 535/27.04.2012 a Judecătoriei C., urmând a fi emis un nou mandat de executare.
Constată că cei doi inculpați sunt arestați în altă cauză.
Ia act că partea vătămată F. A. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Ia act că acțiunea penală privind pe inculpatul S. G. L. a fost disjunsă.
În baza art.189 C.pr.penala, onorariile avocaților din oficiu S. L.-A. (delegație nr. 5114/06.09.2012) și P. G. (delegație 5115/06.09.2012), în cuantum de 300 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului Constanta.
În baza art. 191 alin. 1 și 2 C.pr.penala obligă inculpații la plata sumei de 1.000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de statul român.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare pentru inculpați și partea vătămată.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20.12.2012”.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 03.07.2012 a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, rechizitoriul nr. 9401/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C., prin care au fost trimiși în judecată inculpații M. O., M. L. A. si S. G. L., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a, g și i Cp.pentru ca, în noaptea de 22/23.05.2011, prin efracție, forțând lacătul de la ușa de acces în uscătorul situat pe ., .. C din orașul Năvodari, au pătruns în interiorul acestuia, de unde au sustras mai multe bunuri în valoare de 500 de lei, aparținând părții vătămate F. A..
În ședința de judecată din data de 11.12.2012, instanța a admis cererile inculpaților M. O. și M. L. A. de a fi judecați potrivit dispozițiilor art. 3201 C.p.p., aceștia recunoscând în totalitate săvârșirea faptei reținute în sarcina lor în actul de sesizare, solicitând să nu se mai administreze alte probe în faza judecății, ci aceasta să se realizeze în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care au arătat că le cunosc și le însușesc.
Cu privire la inculpatul S. G. L., având în vedere neprezentarea acestuia în fața instanței, acțiunea penală a fost disjunsă, urmând ca în ceea ce-l privește pe acesta să se urmeze procedura comună de judecată.
Analizând întregul material probator administrat în cauză în faza de urmărire penală, instanța de fond a retinut următoarele:
În noaptea de 22.05.2011, în jurul orei 22.00, inculpații S. G. L., M. L. A. și M. O. s-au deplasat pe . Năvodari, pentru a sustrage mai multe bunuri din uscătorul blocului 22 Sud, . parter.
Ajunși la locul faptei, aceștia au sunat la interfon, o persoană le-a permis accesul în . au forțat cu o bucată de fier belciugele lacătului de la ușa de acces în uscător și au pătruns în interiorul acestuia, de unde au sustras 11 sticle cu ulei alimentar, o pungă mălai de 1 kg, o rolă de pungi de plastic, un radiocasetofon auto, mai multe perechi de încălțăminte, o bicicletă, 2 covoare și mai multe haine, bunuri ce aparțineau părții vătămate F. A..
Ulterior, cei trei au plecat de la locul faptei și s-au deplasat pe . „Zorile”, cu intenția de a ascunde bunurile sustrase în interiorul unei vile părăsite, fără a reuși acest lucru întrucât au fost depistați de către organele de poliție.
În ceea ce privește individualizarea pedepselor aplicate, instanța a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C.pen. și anume: dispozițiile din partea generală a Codului penal – referitoare la infracțiunea consumată; limitele de pedeapsă prevăzute în partea speciala a Codului penal reduse cu o treime potrivit art. 3201 alin. 7 C.p.p.; gradul de pericol social al faptei, pe care instanța îl apreciază ca fiind ridicat și care rezultă din circumstanțele reale în care inculpații au comis infracțiunea – trei participanți împreună, cu premeditare, în timpul nopții, prin efracție, din interiorul unei anexe a unui . asupra lor instrumente de natură a le ușura comiterea infracțiunii; din scopul urmărit – însușirea unor bunuri din patrimoniul altei persoane; din urmarea produsă – diminuarea patrimoniului părții vătămate cu mai multe bunuri de valoare modică.
Instanța a avea in vedere și circumstanțele personale ale inculpaților: inculpatul M. L. A. are vârsta de 23 de ani, studii - 3 clase, nu are ocupație sau loc de muncă, a recunoscut săvârșirea faptei și a colaborat cu organele judiciare. Din fișa de cazier judiciar rezultă că acesta a săvârșit mai multe infracțiuni de furt calificat, pentru care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unor sancțiuni cu caracter administrativ, prezenta infracțiune a fost comisă în concurs cu infracțiunea pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare, prin sentința penală nr. 535/27.04.2012 a Judecătoriei C., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 66/MP/21.05.2012 a Curții de Apel C. ; inculpatul M. O. are vârsta de 19 de ani, nu are ocupație sau loc de muncă, nu are antecedente penale, a recunoscut săvârșirea faptei și a colaborat cu organele judiciare, prezenta infracțiune a fost comisă în concurs cu infracțiunea pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare, prin sentința penală nr. 535/27.04.2012 a Judecătoriei C., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 66/MP/21.05.2012 a Curții de Apel C..
Judecatorul fondului a apreciat ca scopul preventiv educativ al pedepsei, poate fi atins prin aplicarea unor pedepse cu închisoarea îndreptate spre minimul special prevăzut de lege, redus cu o treime potrivit art. 3201 alin. 7 C.p., respectiv 3 ani închisoare.
Din fișa de cazier judiciar a inculpaților, a rezultă că prezenta infracțiune a fost comisă de aceștia în concurs cu infracțiunile pentru care au fost condamnați la pedepse de 2 ani și 8 luni închisoare, prin sentința penală nr. 535/27.04.2012 a Judecătoriei C., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 66/MP/21.05.2012 a Curții de Apel C..
Impotriva sentintei penale mentionate, a declarat recurs in termen, inculpatul M. O., care prin aparatorul din oficiu in dezvoltarea motivelor de recurs, in esenta, a solicitat, admiterea recursului, casarea hotărârii primei instanțe, reducerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului M. O., iar ca modalitate de executare, aplicarea disp. art.861 cod penal.
Urmează a fi avute în vedere circumstanțele reale în care se reține comiterea faptei, precum și datele personale ale inculpatului, în vârstă de 18 ani, fără antecedente penale, chiar dacă a suferit o condamnare definitivă în timp ce era judecat pentru infracțiunea ce face obiectul prezentei cauze.
Examinând decizia atacată sub aspectul criticilor formulate, cât și din oficiu potrivit art.385/6 alin.1 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul inculpatului M. O., este nefondat pentru următoarele considerente:
Examinându-se probatoriul administrat în raport de criticile aduse de recurentul inculpat care vizează cazul prevăzut de art.385/9 pct.14 cod pr. penală, precum și din oficiu, conform art.385/9 alin. 3 cod pr. penală, Curtea reține că instanța de fond l-a evaluat corect și legal, iar încadrarea juridică este corespunzătoare activității infracționale efectiv depusă de recurentul inculpat.
Fapta comisa este dovedita de:
- proces-verbal de depistare,
- proces-verbal de cercetare la fața locului
- planșă fotografică,
- declarații parte vătămată F. A.,
- declarații martori N. C. și I. D. N.,
- dovadă de predare-primire bunuri,
- declarațiile si recunoasterile inculpaților M. O., MÎTĂ L. A. ȘI S. G. L..
Potrivit acestor date, precum și în raport de prevederile art. 72 Cod penal, pedeapsa aplicata de 3 ani închisoare și care se situează spre limita minimului special prevăzut de textul de lege ce încriminează furtul calificat nu poate fi socotita ca excesiva .
Este adevărat, că inculpatul recurent a recunoscut faptele, a avut o atitudine cooperantă și la data comiterii faptei avea doar vârsta de 19 ani, însă aceste elemente pozitive nu sunt de natură a duce la admiterea recursului și la reindividualizarea judiciară a pedepsei, astfel cum a solicitat recurentul inculpat, in conditiile in care acesta a beneficiat de reducerea pedepsei cu o treime conf. art.320/1 c.p.p.
Curtea nu poate omite în soluționarea prezentului recurs circumstanțele reale în care s-au comis faptele, respectiv, pe timp de noapte, prin efracție, împreună cu alt coinculpat, precum și împrejurarea că fapta dedusa prezentei judecăți a fost comisa de inculpat în concurs cu alta infracțiune pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare, prin sentința penală nr. 535/27.04.2012 a Judecătoriei C., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 66/MP/21.05.2012 a Curții de Apel C., elemente care conturează periculozitatea destul de ridicată a recurentului inculpat, perseverenta infractionala și necesitatea aplicării unui regim sancționator de natură a corija conduita inculpatului și prevenirea comiterii de noi infracțiuni.
Așadar, pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată recurentului inculpat este de natură a realiza funcțiile și scopul pedepsei, prevăzute de art.52 cod penal, respectiv reeducarea acestuia, în vederea reinserției sale în comunitate și prevenție generală.
Nu a putut fi primită nici cererea recurentului inculpat de a fi suspendată sub supraveghere executarea pedepsei aplicate, deoarece in raport de infracțiunea comisa, de modalitatea de săvârșire, de cuantumul prejudiciului cauzat, de persoana inculpatului, fara loc de munca de antecedentele penale ale acestuia, pedeapsa aplicata trebuie executata in regim de detentie, așa încât nu ar fi justificată schimbarea modalitatii de executare.
În consecință, Curtea de Apel constatând neîndeplinite cerințele cazului de recurs invocat referitor la aplicarea unei pedepse greșit individualizate, în raport de art.72 cod penal, în temeiul art. 385/15 pct.1 lit. b cod pr. penală va respinge ca nefondat recursul inculpatului M. O..
În baza disp. art. 192 al. 2 Cod pr.p. va fi obligat inculpatul recurent să plătească statului suma de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Onorariul pentru apărătorii desemnati din oficiu în sumă de cate 300 lei fiecare, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515 pct.1 lit.”b” cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de către inculpatul M. O. - fiul lui M. și A., născut la data de 06.01.1993, în mun. C., CNP_, deținut în Penitenciarul Poarta, împotriva sentinței penale nr.1661 din data de 20.12.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ .
Conform art.192 alin. 2 cod procedură penală, obligă pe inculpatul M. O. la 600 lei cheltuielile judiciare către stat.
În baza art.189 cod procedură penală, onorariile apărătorilor din oficiu D. A., O. A. și R. A. în cuantum de câte 300 lei se avansează din fondurile Miniterului Justiției.
Conform art.309 alin. ultim cod procedură penală, minuta s-a întocmit în 2 ex.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.03.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
D. I. N. V. L. C. D.
Grefier,
D. V.
Red. fond jud. V. V.
Red. dec. jud. C.D.
2 ex. /25.03.2013
| ← Cerere de contopire a executării pedepselor. alte modificări... | Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... → |
|---|








