Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 507/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA

Decizia nr. 507/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 21-06-2013 în dosarul nr. 1285/256/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ NR. 507/P

Ședința publică din data de 21 iunie 2013

Completul de judecată compus din:

Președinte –M. U.

Judecător – M. D. M.

Judecător – E. C. M.

Grefier – C. C.

Cu participarea Ministerului Public prin procuror A. V. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.

S-a luat în examinare recursul penal formulat împotriva sentinței penale nr. 883 din data de 10 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._ de inculpatul

- T. I.-V., CNP_, fiul lui M. și N., născut la data de 24.05.1994 în mun. Medgidia, județul C., cu domiciliul în mun. Medgidia, ., jud. C., cetățean român, necăsătorit, studii 5 clase, fără loc de muncă sau ocupație, în prezent în stare de arest în Penitenciarul Poarta Albă, județul C., trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia nr. 5373/P/2012 din data de 13.02.2013 pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat prev. de art. 208, alin. 1 și 4 – art. 209, alin.1, literele e și g din Codul Penal, conducere fără permis prev. de art. 86, alin.1 din OUG 195/2002 republicată și tâlhărie prev. de art. 211, alin.1, alin. 2 literele a și b și alin.21, litera b din Codul Penal, cu aplicarea dispozițiilor art. 33, litera a și art. 37, litera a din Codul Penal.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 18 iunie 2013 consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 21 iunie 2013.

CURTEA ,

Asupra recursului penal de față,

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că, prin sentința penală nr. 883 din data de 10 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._, s-au dispus următoarele:

„În baza art. art. 208, alin. 1 și alin. 4 – art. 209, alin. 1, lit. e și g CP raportate la art. 345, alin. 2 CPP și art. 320 1 CPP,

Condamnă pe inculpatul T. I.-V., la pedeapsa închisorii de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În baza art. 86, alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 320¹ CPP, raportate la art. 345, alin. 2 CPP,

Condamnă pe inculpatul T. I. V. la pedeapsa închisorii de 8 luni pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

În baza art. art. 211, alin. 1, alin. 2, lit. a și lit. b, alin. 2¹, lit. b CP cu aplicarea art. 37, alin. 1, lit. a CP raportate la art. 345, alin. 2 CPP și art. 320 1 CPP,

Condamnă pe inculpatul T. I. V. la pedeapsa închisorii de 4 ani și 8 luni pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În baza art. 85, alin. 1 CP,

Anulează suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei cu închisoarea de 1 an și 6 luni aplicată prin sentința penală nr. 2588/01.11.2012 pronunțată de Judecătoria Medgidia.

În baza art. 85, alin. 1 CP raportat la art. 33, lit. a CP și art. 34, alin. 1, lit. b CP,

Contopește pedepsele de 2 ani închisoare - stabilită în prezenta cauză pentru infracțiunea de furt calificat - și 8 luni închisoare - stabilită în prezenta cauză pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere - cu pedeapsa închisorii de 1 an și 6 luni dispusă prin sentința penală nr. 2588/01.11.2012 pronunțată de Judecătoria Medgidia și aplică pedeapsa mai grea de 2 ani închisoare pe care o sporește, către maximul special, la 2 ani și 6 luni.

În baza art. 37, alin. 1, lit. a CP raportat la art. 39, alin. 1 CP și art. 34, alin. 1, lit. b CP,

Contopește pedeapsa rezultantă 2 ani și 6 luni anterior stabilită cu pedeapsa de 4 ani și 8 luni închisoare - stabilită în prezenta cauză pentru infracțiunea de tâlhărie - și aplică pedeapsa mai grea de 4 ani și 8 luni închisoare pe care o sporește, către maximul special, la 5 ani și 6 luni, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa rezultantă de 5 ani și 6 luni.

În baza art. 57 CP,

Dispune executarea pedepsei în regim de detenție.

Face aplicarea dispozițiilor art. 71 CP / art. 64, alin. 1, lit.a, teza a II-a și lit. b CP, raportat la art. 8 si art. 3 din Protocolul nr. 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului pe durata executării pedepsei.

Menține starea de deținere.

În baza art. 88 CP raportat la art. 357, alin. 2, lit. a CPP,

Deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive executate de la 24.01.2013 până la data pronunțării prezentei hotărâri – 10.04.2013.

În baza art. 1349, alin. 1 și alin. 2 NCC și art. 1357 NCC raportate la art.14 CPP, art. 16¹, alin. 3 CPP și art. 346, alin.1 CPP,

Admite acțiunile civile și obligă inculpatul la plata sumei de 1630 lei către partea civilă S.C. O. I. S.R.L. Medgidia și a sumei de 1000 euro, în echivalent lei la data plății, către partea civilă I. F..

Ia act că partea vătămată D. A. D. nu s-a constituit parte civilă.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond, în baza materialului probator administrat în cauză, a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. 5373/P/2012/3.02.2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului T. I. V., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art 208 alin.1 și 4 – art. 209 alin.1 literele e și g cod penal, art. 86 alin.1 din OUG 195/2002 rep. și art 211 alin.1,2 lit. a, b și alin.21 lit. b cod penal, cu aplic. art 37 litera a cod penal

La de 17.11.2012 lucrătorii din cadrul Poliției Mun. Medgidia au fost sesizați de către partea vătămată I. F. din mun. Medgidia cu privire la faptul că i-a fost sustras autoturismul marca Volkswagen Golf cu nr. de înmatriculare CC0371PB, pe care îl lăsase parcat pe . mun. Medgidia, lângă barul cunoscut cu numele „Lăutari”.

Autoturismul părții vătămate a fost găsit de către organele de poliție, în noaptea de 16/17.11.2012, în jurul orei 04:00, la intersecția străzii Tineretului cu .. Medgidia. Cu această ocazie s-a constatat faptul că autoturismul părții vătămate prezenta avarii în partea din față întrucât intrase în coliziune cu bordura și cu treptele din fața unei patiserii aflate în locația menționată mai sus (filele 27-30).

În interiorul autoturismului, pe bancheta din spate au fost identificate două geci, una aparținând părții vătămate iar cealaltă martorului Gemil Aisun, prieten al părții vătămate.

Partea vătămată I. F. a declarat (filele 39-42) că la data de 16.11.2012, în jurul orelor 22:00-23:00, împreună cu Gemil Aisun și cu M. A. G., s-a deplasat cu autoturismul proprietate personală la barul „Lăutari” situat pe . mun. Medgidia. Mașina a parcat-o în fața barului respectiv iar cheile le-a lăsat în contact.

Partea vătămată a indicat că martorul Gemil Aisun și-a lăsat geaca sa în interiorul autoturismului după care toți trei au coborât și au intrat în barul „Lăutari”. Din depoziție rezultă că inculpatul T. I. V. stătea la o masă împreună cu alți doi băieți pe care nu îi cunoștea și a constatat că acesta consuma alcool deși se afla într-o stare avansată de ebrietate.

Spre dimineață, între martorul Gemil Aisun și o altă persoană neidentificată s-a iscat un conflict, de partea celui care se certa cu martorul intervenind și alte persoane din bar. În acest context, partea vătămată a fugit pe jos la sediul Poliției Mun. Medgidia pentru a solicita sprijin.

Ulterior partea vătămată s-a întâlnit cu martorul Lefciuc M. și a aflat de la acesta faptul că inculpatul T. I.-V. i-a sustras în acea noapte autoturismul și l-a condus până la intersecția străzilor Tineretului cu Republicii din mun. Medgidia, unde a pierdut controlul volanului și a intrat într-o bordură. I. F. și-a găsit autoturismul în acea intersecție, constatând că acesta prezenta avarii în partea din față, mai exact baia de ulei era spartă, radiatorul distrus, bara din față ruptă iar cutia de viteze era blocată.

Valoarea totală a prejudiciului creat este de 1.000 euro, sumă cu care partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă în procesul penal.

Partea vătămată a precizat că inculpatul T. I. V. era îmbrăcat cu un trening de culoare albastră, cu glugă, în momentul în care l-a găsit la barul menționat mai sus, în acea noapte.

Suplimentar, partea vătămată a declarat că s-a întâlnit ulterior cu numitul T. I. V. pe o stradă din zona ROMCIM Medgidia, ocazie cu care acesta a recunoscut că i-a sustras mașina spunându-i că a fost „drogat”și că nu și-a dat seama ce a făcut.

Depoziția părții vătămate este următoarea: ”T. I. V. mi-a spus dacă se poate să-mi retrag plângerea formulată împotriva lui întrucât el mai are o pedeapsă cu suspendare și se teme să nu ajungă la închisoare pentru furtul mașinii mele”.

Martorul Gemil Aisun care a declarat următoarele (filele 50, 51, 53-57): ”când am plecat din bar T. I. V. rămăsese acolo și se afla sub influența băuturilor alcoolice. De asemenea când am plecat din barul respectiv mașina lui Babasia (I. F.) se afla la locul unde fusese parcată când am ajuns noi acolo.

În timp ce mă aflam la alimentara situată în zona oficiului P.T.T.R. din centrul mun. Medgidia, am auzit o mașină turată care se deplasa pe .. Medgidia, dinspre sediul poliției către poștă, după care s-a auzit o bubuitură puternică, aspecte ce s-au petrecut în jurul orelor 03:30-04:00.

Eu m-am apropiat de fast-food-ul „La gogoașa în drum” și m-am uitat de acolo, la vale, observând un autoturism de culoare argintie care era proptit în bordură la intersecția străzilor Republicii cu Tineretului din mun. Medgidia.

De la volanul acelui autoturism a coborât un individ care era îmbrăcat cu un hanorac de culoare albastru, cu glugă, având înscrisul ITALIA pe mâini sau pe spate, nu mai rețin exact și purta o pereche de pantaloni de culoare închisă.

Declar că îl văzusem mai devreme pe T. I. V. la bar și am remarcat că era îmbrăcat cu aceiași vestimentație ca persoana pe care am văzut-o coborând de la volanul acelui autoturism și fugind către parcul din zona centrală a mun. Medgidia.

Eu nu i-am văzut fața acelui individ întrucât eram la distanță de circa 100-200 metri de locul producerii accidentului, însă după vestimentație cred că era vorba despre T. I. V., fapt ce mi-a fost confirmat ulterior de Lefciuc M., zis C., care în acea noapte l-a prins pe T. după ce acesta din urmă a avariat mașina lui Babasia. În săptămâna 14-19.01.2013, nu mai rețin exact data, m-am deplasat într-o după-amiază, în zona liceului nr. 2 din Medgidia, împreună cu Babasia și ne-am întâlnit întâmplător în acea zonă cu T. I. V.. Babasia l-a întrebat pe T. dacă el i-a furat mașina și a avariat-o iar Moldo a recunoscut acest lucru motivând că a fost drogat și că nu și-a dat seama ce face.

T. ne-a spus că mai are niște dosare în cercetare și o pedeapsă cu suspendare și i-a promis lui Babasia că o să-i achite daunele pentru mașina avariată”.

De asemenea martorul M. A.-G. a declarat următoarele (filele 46-49): „….. de la volanul autoturismului implicat în accident a coborât un bărbat pe care l-am văzut din spate și am remarcat că era îmbrăcat într-un trening de culoare închisă, cu glugă, la fel ca cel purtat de T. I. V. în acea noapte”.

Relevantă pentru soluționarea cauzei este și depoziția martorului Lefciuc E.-M. (filele 43-45) care a declarat următoarele: „în dimineața zilei de 17.12.2012, în jurul orei 04:00, mă aflam în zona poștei centrale din mun. Medgidia, la un fast-food denumit „Gogoașa în drum”, când am auzit o bubuitură puternică ce venea de pe . .. Eu am fugit către locul de unde se auzea acea bubuitură și am observat că la intersecția străzilor Republicii cu Tineretului se afla un autoturism marca Volkswagen Golf, de culoare argintie, cu numărul de înmatriculare de Bulgaria, auto ce era avariat în partea din față în urma coliziunii cu bordura din beton și treptele din fața unei patiserii ce se află acolo.

Declar că eu știam că acel autoturism îi aparține lui I. F., zis B..

De la volanul acelui autoturism a coborât un tânăr îmbrăcat cu un trening de culoare albastră și l-am recunoscut în persoana numitului T. I. V., zis M., pe care îl cunoșteam de mai mulți ani.

T. I. V. a coborât de la volanul acelui autoturism și a luat-o la fugă către parcul din zona poștei centrale din mun. Medgidia. Eu am fugit după T. I. V. ca să discut cu acesta și l-am ajuns la intersecția străzilor N. B. cu D. din Medgidia. Am observat faptul că T. I. V. se afla în stare de ebrietate și îi curgea sânge din gură și nas.

Declar că T. I. V. mi-a spus că el a condus autoturismul lui Babasia și a intrat cu acel autoturism într-o bordură. Menționez că din autoturismul lui Babasia nu au mai coborât alte persoane în afară de T. I. V.”.

Din adresa cu nr._/22.01.2013 (fila 36) emisă Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a vehiculelor C. rezultă că inculpatul T. I. V. nu figurează în baza de date cu permis de conducere pentru nico categorie.

Inculpatul, de altfel, a declarat că nu a avut niciodată permis de conducere.

Cu ocazia audierii (filele 196-198) inculpatul T. I. V. a negat comiterea acestor fapte declarând următoarele: „(…)am ieșit din bar și am plecat spre casă împreună cu Ș. V.. Acesta m-a însoțit până în dreptul Casei Sindicatelor apoi a plecat la domiciliul fratelui său. În seara respectivă nu am văzut mașina părții vătămate și nici nu îmi aduc aminte să fi urcat în vreo mașină. Eram drogat și băut astfel încât nu-mi pot aminti amănunte. În dimineața următoare îmi aminteam doar că am fost în barul respectiv și am băut. Aspectele declarate cu privire la numitul Ș. V. în sensul că m-a însoțit la ieșirea din bar le-am aflat chiar de la acesta ziua următoare.

Nu dețin permis de conducere și nici nu știu să conduc.

Declar că nu îi cunosc pe M. A. G. și nici pe Lefciuc E. M.”.

În continuarea cercetărilor s-a procedat la audierea martorului Ș. R. V., zis V. (fila 58), care a declarat faptul că el a părăsit barul „Lăutari”, în noaptea de 16/17.11.2013, în jurul orei 01:00 și a plecat singur până în zona fostului cinematograf din mun. Medgidia, de unde a luat un taxi cu care s-a deplasat la domiciliul său.

De asemenea, martorul Ș. R. V. a mai declarat că inculpatul T. I. V. a rămas în barul „Lăutari” când el a plecat de acolo.

Din actele de urmărire penală rezultă fără urmă de îndoială că inculpatul este vinovat de săvârșirea celor două infracțiuni mai sus expuse. Nu doar că a fost văzut de martori (M. A. G. și Lefciuc E. M.) în timp ce cobora de pe scaunul șoferului, după momentul coliziunii, dar i-a și recunoscut părții vătămate, în prezența unui martorului Gemil Aisun, faptul că el a sustras, condus și avariat autovehiculul. Apărarea invocată de inculpat a fost înlăturată, depoziția martorului Ș. R. fiind lipsită de echivoc în sensul că inculpatul minte.

La data de 22.01.2013 lucrătorii din cadrul Poliției Mun. Medgidia au fost sesizați de către D. A.-D., în calitate de operator jocuri de noroc la S.C. O. I. SRL Medgidia, cu punctul de lucru în mun. Medgidia, ., parter cu privire la faptul că în seara respectivă, în jurul orei 22:35, un individ necunoscut, mascat cu o cagulă pe față și înarmat cu un cuțit, a pătruns în incinta sălii de jocuri mai sus menționată și a deposedat-o prin violență de suma de cca 1.500 lei (fila 61).

Echipa operativă care s-a deplasat la fața locului a constatat următoarele (filele 62-71): „casa de pariuri sportive . Medgidia deține franciză din partea firmei . și are punct de lucru în Medgidia, pe . blocului 30.

Firma funcționează într-un spațiu comercial închiriat având o singură ușă de acces, confecționată din PVC termopan și care este prevăzută cu o singură yală ca sistem de închidere. Din exterior se pătrunde într-o cameră în care, în partea stângă sunt amplasate un număr de patru jocuri electronice iar în partea dreaptă două mese folosite de clienți pentru pariurile sportive.

Din această încăpere se face accesul într-un hol, din care în partea dreaptă se face accesul în casieria firmei, unde își desfășoară activitatea angajata firmei. În interiorul casieriei se află amplasat un birou pe care este așezat monitorul unui calculator iar în partea dreaptă a biroului se află sertarele și unitatea centrală a calculatorului.

Din acest birou partea vătămată reclamă sustragerea sumei de 1500 lei, bani ce proveneau din încasările din timpul zilei. Cu ocazia cercetării locului faptei au fost identificate și ridicate de pe ușa de acces a holului casieriei, un număr de două urme papilare, în dreptul mânerului de la ușă. Societatea este prevăzută cu două camere de supraveghere care funcționează însă nu înregistrează imaginile în unitatea calculatorului”.

În urma efectuării comparațiilor criminalistice, cele două urme papilare ridicate cu ocazia cercetării locului faptei au fost excluse, stabilindu-se că acestea au fost create de impresiunile papilare ale numitei Funda M., angajată a unității prejudiciate și de cele ale numitului V. M., prietenul părții vătămate D. A..

În cauză s-a procedat la audierea părții vătămate D. A. care a declarat următoarele (filele 108-114): „lucrez ca operator jocuri de noroc la . Medgidia, cu punctul de lucru în mun. Medgidia, ., parter. În data de 22.01.2013, în jurul orei 10:00, am intrat în serviciu, programul fiind până la orele 22:00.

Declar că am fost singură de serviciu pe acea tură. Înainte de închiderea programului în sala de jocuri se mai aflau la aparatele de poker patru persoane dintre care i-am recunoscut pe Sacat, B. și B., zis B..

La orele 22:00 le-am cerut acelor persoane să părăsească localul, eu am încuiat ușa de acces în unitate și am intrat în încăperea caseriei pentru a face monetarul pe ziua respectivă.

În data de 22.01.2013, în jurul orei 12:00, în sala de jocuri a intrat T. I. V. care doar a dat mâna cu un client, după care a plecat de acolo.

În timp ce eu făceam monetarul după închiderea programului, mai exact pusesem banii proveniți din încasările de la aparate, pe biroul aflat în casierie, am auzit în jurul orei 23:30, niște bătăi în geamul ușii de acces în sala de jocuri. M-am dus la fereastră să văd cine bate însă nu am văzut pe nimeni. Am descuiat apoi ușa de acces în sala de jocuri, moment în care un individ mascat cu o cagulă, ce avea în mână un cuțit, m-a împins în interior cu tot cu ușă.

Eu din inerție am făcut câțiva pași înapoi și am fugit în camera caseriei încercând să țin ușa închisă în urma mea, mai exact proptindu-mă cu mâinile în aceasta. Individul respectiv a împins însă cu forță ușa de la caserie iar eu am fost proiectată într-un perete.

După aceea am încercat din nou să țin contra la acea ușă din interiorul caseriei însă individul mascat a împins din nou cu putere reușind să deschidă ușa și apoi m-a lovit cu palma peste față, ocazie cu care mi-a spart buza superioară, în partea dreaptă.

Urmare a loviturii primite am căzut la sol iar agresorul a luat după birou 2.000 lei, în bancnote a câte 10 lei și 5 lei și a părăsit în fugă sala de jocuri. Eu am apăsat butonul de panică în timp ce eram căzută la sol în casierie, după care am fugit după agresor care s-a deplasat în viteză pe .. Medgidia, către cartierul Poligonul Viilor.

Precizez că autorul faptei avea o înălțime de 1,75-1,80 metri, era îmbrăcat cu un hanorac de culoare închisă, cu fermoar pe mijloc iar gluga acestuia o purta pe cap, peste cagulă, purta o pereche de blugi de culoare neagră iar în picioare nu am reținut ce încălțăminte avea.

În timpul comiterii faptei autorul acesteia nu a scos niciun cuvânt ci doar m-a lovit cu palma peste față și mi-a arătat un cuțit pentru a mă intimida. Fapta s-a produs în câteva secunde, respectiv 11 secunde, așa cum se vede și pe înregistarerea camerelor de supraveghere iar eu nu am văzut dosul palmelor autorului astfel că nu pot preciza dacă acesta prezenta tatuaje în acea zonă, însă am remarcat că acesta nu purta mănuși. Când am ieșit din sala de jocuri, în urma tâlharului, eu nu am observat persoane prin zonă.

Am sunat-o apoi pe șefa mea Geafer Sibel comunicându-i cu privire la cele întâmplate iar aceasta din urmă a sunat imediat la poliție, la ora 22:38. Cagula pe care o purta autorul faptei era de culoare neagră. La fața locului a venit mai întâi un echipaj al firmei de pază . care a mai venit acolo și o patrulă de poliție.

Revin și arăt faptul că autorul faptei avea pielea mâinilor de culoare albă iar hanoracul îl purta peste o geacă de fâș de culoare albastru cu galben pe margini. După înălțime, după felul de a merge, mai aplecat, precum și după agilitatea acestuia, eu consider că în proporție de 70% autorul faptei este T. I. V.. Nu sunt sigură 100% că acesta este autorul faptei doar pe considerentul că nu i-am văzut fața întrucât purta cagulă”.

Autorul nu a vorbit absolut deloc, fapt explicabil prin aceea că inculpatul era un client fidel al sălii de jocuri și a prevăzut că poate fi recunoscut cu ușurință după voce.

Din declarațiile părții vătămate mai rezultă că în repetate rânduri inculpatul T. a întrebat-o dacă funcționează camerele de supraveghere ale sălii de jocuri și i-a spus totodată că el este sigur că acestea nu funcționează (fila 113). De asemenea, partea vătămată a mai declarat că inculpatul i-ar fi spus unei colege că va da o lovitură la casa de pariuri.

Martorul Geafer Sibel (filele 123-125) a declarat, la rândul ei, că a fost întrebată de mai multe ori de inculpat dacă cele două camere de supraveghere funcționează. Martorul îi răspundea că acestea funcționează dar inculpatul i-a spus că nu crede acest lucru. Depoziția martorului face vorbire și de o discuție la care a asistat în interriorul casei de pariuri, purtată de inculpat cu câțiva prieteni ai săi, context în care le-a spus acestora că va da lovitura acolo în momentul în care vor fi bani mai mulți din încasări.

Martorul Funda M. (filele 126 și 127) a declarat că, în calitate de angajat al societății prejudiciate, îl vedea foarte des pe inculpat în casa de pariuri sportive și că acesta obișnuia să se ”maimuțărească” în fața camerelor de supraveghere. Într-una din zile, vâzând că angajatele nu au nicio reacție, inculpatul le-a spus că și-a dat seama că cele două camere de supraveghere nu funcționează.

În continuarea cercetărilor a fost identificat inculpatul T. I. V. care, chestionat cu privire la ceea ce a făcut în noaptea precedentă, a negat comiterea faptei declarând că de pe data de 22.01.2013, ora 17:00 și până a doua zi la ora 09:00, el s-a aflat la domiciliu.

După audierea inculpatului au fost efectuate verificări cu privire la alibiul acestuia, ocazie cu care s-a stabilit inițial faptul că T. I.-V. s-a deplasat în noaptea de 22.02.2013, în jurul orei 0:30, cu un taxi condus de martorul Cupeș I., din carierul Poligonul Viilor din mun. Medgidia, până în zona de Nord a localității și apoi s-a cazat la hotelul D`YF situat pe .. Medgidia.

Inculpatul era însoțit de către martorul I. B. când s-a urcat în taxiu de pe . mun. Medgidia, iar T. I. V. i-a solicitat șoferului să meargă pe .. Medgidia, de unde au luat o prostituată din zona barului Flamingo și s-au deplasat apoi la hotelul lui F. de pe .. Medgidia, unde au fost lăsați de martorul Cupeș I. și s-au cazat toți trei pe timpul nopții.

La hotel martorul I. B. a plătit recepționerei de serviciu suma de 90 lei pentru o noapte și a prezentat actul său de identitate în vederea îndeplinirii formalităților de cazere.

În continuare inculpatul s-a deplasat la camera 14 a hotelului împreună cu martorul I. B. și cu prostituata ce a fost identificată în persoana numitei D. Dilec, amândoi întreținând raporturi sexuale cu aceasta, pe parcursul nopții.

Din depozițiile martorilor D. Dilec și I. B. (filele 130-135, 140-142) reiese faptul că prostituata a solicitat suma de 400 lei pentru serviciile sale însă, în urma negocierilor purtate de inculpat cu aceasta, prețul serviciilor sexuale a fost scăzut în cele din urmă la suma de 350 lei. Banii respectivi i-au fost achitați martorei D. Dilec de către inculpat, în timp ce se aflau în camera de hotel, după ora 01:00.

D. Dilec a mai declarat faptul că inculpatul purta în acea noapte o geacă de culoare albastră iar pe dedesupt avea un hanorac, cu glugă, de culoare albastră.

Conform depoziției martorului I. B., acesta i-a dat inculpatului, în jurul orei 01:00, suma de 150 lei, pentru a o plăti pe prostituată pentru serviciile prestate doar față de el. Martorul I. B. a precizat că inculpatul T. I.-V. a scos la un moment dat din buzunar, pentru a plăti o comandă la o firmă de taxi, mai multe bancnote a câte 10 lei, în total circa 100 lei după aprecierea martorului.

După ce i s-a adus la cunoștință aspectele declarate de martorul I. B., inculpatul a recunoscut că a mințit cu ocazia primei audieri și a recunoscut că este adevărat ceea ce declară martorul respectiv.

În cauză s-a procedat la efectuarea unei constatări tehnico-științifice privind detecția comportamentului simulat, subiectul testării fiind inculpatul T. I.-V.. În Raportul de Constatare Tehnico Științifică nr._ din data de 24.01.2013 întocmit de specialiști din cadrul Serviciului Criminalistic al Inspectoratului de Poliție C. (filele 98-103) se concluzionează următoarele: „ Răspunsurile numitului T. I.-V., cu CNP_, la întrebările relevante ale cauzei cu nr. 5 (tu ai intrat în seara de 22-23.01.2013 în casa de jocuri electronice .? –Răspunsul învinuitului: NU), 8 (Tu ai amenințat-o cu cuțitul pe casieră?- Răspunsul învinuitului: NU)și 11(Tu ai furat banii din casa de jocuri .?- Răspunsul învinuitului: NU), au provocat modificări specifice comportamentului simulat” .

După ce a fost testat cu aparatul poligraf, inculpatul a declarat că banii pe care i-a cheltuit în acea noapte îi avea de la rude, respectiv: „eu aveam asupra mea suma de 120 lei, bani ce îmi fuseseră trimiși în urmă cu patru zile, de mama mea, din străinătate. Acei bani au fost ridicați de la bancă de către bunicul meu C. N. care mi i-a dat mie. De fapt suma trimisă de mama mea atunci a fost de 50 euro iar banii au fost schimbați în lei tot de bunicul meu”.

În continuarea cercetărilor, pentru verificarea depoziției inculpatului, s-a procedat la audierea martorului C. N. care a declarat următoarele (filele 160-163): ”din anul 2011 și până în prezent eu nu am realizat niciun venit întrucât nu am avut loc de muncă și nu am beneficiat de ajutor social. Eu și nepotul meu (inculpatul) am trăit în această perioadă din banii trimiși de soția mea și de fiica mea. Declar că soția mea mi-a trimis în ultimele șase luni de zile circa 250 euro lunar, prin serviciul MONYGRAM, iar eu am ridicat banii trimiși de aceasta de la BCR Medgidia sau de la casa de amanet din piața centrală din Medgidia. Banii trimiși de soția mea erau destinați cheltuielilor pentru mâncare și plata facturilor. Nepotului meu îi mai dădeam ocazional câte un leu sau doi lei să-și ia ceva de la magazin dar nu aveam posibilități să-i dau mai mult.

Declar că fiica mea a trimis lunar, până în luna mai 2012, pe numele meu, sume cuprinse între 100-150 euro, pentru a-l îngriji pe fiul ei. După ce a devenit major nepotul meu a primit de la mama lui bani pe numele său și i-a ridicat personal. Nu cunosc ce sume de bani a primit nepotul meu în lunile decembrie 2012 sau ianuarie 2013. Nepotul meu nu mi-a cerut bani iar eu oricum nu aveam de unde să-i dau. Revin și arăt că pe data de 15.01.2013 nepotul meu mi-a cerut 20 lei să meargă la C. iar eu i-am dat doar suma cerută de acesta. În data de 22.01.2013, în jurul orei 10:00, nepotul meu a plecat de acasă și a revenit a doua zi, pe la ora 09:30, când s-a schimbat și a plecat la poliție”.

Față de inculpatul T. I. V. a fost emis de către Judecătoria Medgidia mandatul de arestare preventivă nr. 12 din data de 25.01.2013, pe o durată de 29 zile, începând cu data de 25.01.2013, până la data de 22.02.2013, inclusiv.

Escorta inculpatului până la arestul I.P.J. C. a fost asigurată de doi polițiști din cadrul Poliției Mun. Medgidia cărora T. I. V. le-a relatat următoarele: „ știu cine a comis tâlhăria și voi spune totul la instanța de fond . Hainele folosite la comiterea faptei au fost arse. Voi aduce și cuțitul. Mai mult de 4 ani nu pot fi condamnat și sper că pedeapsa va fi cu suspendare ”.

Prin adresa cu nr.02/01.02.2013 . Medgidia a comunicat că valoarea prejudiciului creat acestei unități urmare a tâlhăriei din data de 22/23.01.2013, este de 1.630 lei, sumă cu care se constituie parte civilă în procesul penal (fila 75).

În continuarea cercetărilor s-a procedat la audierea unui martor cu identitate protejată ce va participa în procesul penal sub numele de L. M..

Martorul L. M. a declarat faptul că a fost încarcerat în aceiași cameră cu inculpatul, în arestul I.P.J. C., ocazie cu care T. I.-V. i-a relatat aspecte relevante cu privire la infracțiunea de tâlhărie pentru care este arestat preventiv. Mai exact inculpatul a relatat faptul că ar fi participat la comiterea faptei împreună cu I. (probabil I. B.) și cu prostituata care l-a însoțit la hotel după săvârșirea faptei.

Conform relatărilor inculpatului făcute în camera de arest, I. ar fi intrat în sala de jocuri aparținând S.C. O. I. SRL Medgidia fiind mascat cu o cagulă și înarmat cu un cuțit, după care a sustras de pe biroul din casierie suma de 1.700 lei, în timp ce T. I.-V. ar fi stat afară, lângă ușa de acces împreună cu prostituata.

Ulterior toți trei s-ar fi deplasat la hotel unde au sărbătorit comiterea infracțiunii, I. și T. întreținând relații sexuale cu prostituata.

Din probatoriul administrat în cauză reiese faptul că această variantă prezentată de inculpat colegilor săi de cameră din arest nu este cea reală întrucât martorul Cupeș I. declară că i-a luat pe T. și I. de pe . mun. Medgidia în jurul orei 00:30 (după ora comiterii faptei - 22:35), iar pe prostituată au luat-o ulterior de pe .. Medgidia și s-au deplasat apoi la hotel unde au rămas până dimineața.

Cu toate acestea, aspectele prezentate de către inculpat sunt relevante în sensul că acesta face vorbire despre detalii ce puteau fi cunoscute doar de autorul faptei, respectiv suma sustrasă (circa 1.700 lei), vestimentația (o cagulă) și arma de care s-a folosit la comiterea faptei (un cuțit).

Inculpatul îl indică astfel în mod indirect pe I. B. ca fiind autorul faptei însă trebuie avută în vedere declarația părții vătămate D. A. D. care a declarat că l-a recunoscut după statură, agilitate și mers, pe T. I. V. ca fiind cel care a tâlhărit-o precum și că pielea palmelor acestuia era de culoare albă. La dosarul cauzei a fost atașată o planșă foto privind culoarea pielii palmelor lui I. B., culoare ce se constată lesne că este una închisă și nu albă cum a indicat partea vătămată că este cea a autorului faptei.

Totodată, în seara comiterii faptei martorul I. B. era îmbrăcat în alb și nu în culori închise. Partea vătămată a ieșit repede după autor și l-a observat pe acesta fugind. În zonă nu se mai aflau alte persoane, autorul fiind singur.

A fost apreciată ca relevantă depoziția martorului cu identitate protejată.

Astfel, în referatul cu propunere de arestare preventivă a fost menționată suma de 2.000 lei ca fiind sustrasă din casa de pariuri sportive.

Presupunând că inculpatul a studiat dosarul la judecarea propunerii sau că a luat cunoștință din concluziile orale de cuantumul sumei sustrase, apare ca nefirească și surprinzătoare indicarea, în cadrul discuțiilor cu colegii de arest, a sumei de cca 1.700 lei. Această sumă este foarte apropiată de cea sustrasă prin amenințare, respectiv 1.630 lei. Cuantumul exact al prejudiciului ne-a fost adus la cunoștință într-o fază a procesului penal în care inculpatul nu avea acces la informațiile din dosar.

Martorul cu identitate protejată a mai oferit și alte amănunte pe care inculpatul nu le-ar fi putut cunoaște și expune dacă nu era autorul faptei. Este vorba despre păstrarea banilor în două sertare distincte, unul cu bancnote de valoare mare și unul cu bancnote de valoare mică. Autorul faptei a luat banii din sertarul cu bancnote de valoare mică (5 și 10 lei), aspectul fiind povestit de inculpat martorului protejat.

De altfel, martorii audiați au declarat că plățile efectuate de inculpat în acea seară au fost făcute cu bancnote de 5 și mai ales de 10, respectiv achitarea serviciilor de taxi, băutura și celelalte bunuri cumpărate dar, în special, serviciile prostituatei.

Astfel, din cei 350 de lei plătiți de inculpatul T. prostituatei, 250 de lei erau în bancnote de 10 lei.

Martorul D. Dilec a mai declarat că inculpatul și martorul I. B. nu discutau nimic în prezența ei, periodic retrăgându-se amândoi în baie unde discutau în șoaptă. Aspectul a fost perceput de martor ca fiind îngrijorător, acesta temându-se că cei doi i-ar putea face vreun rău.

S-a reținut că între inculpat și martorul I. B. s-au purtat discuții privitoare la faptă dar acesta din urmă este o persoană care a trecut în mai multe rânduri prin anchete, executând pedepse privative de libertate. Fiind prieten cu inculpatul, era de așteptat să nu ofere amănunte care să-l indice în mod direct pe acesta ca autor al faptei.

S-a apreciat că nu se poate trage nici o altă concluzie decât că inculpatul este autorul tâlhăriei, acesta fiind indicat de partea vătămată D. ca autor al faptei, singura rezervă a acesteia decurgând din imposibilitatea de a-i vedea fața, în condițiile în care inculpatul nu a vorbit absolut deloc întrucât era clientul fidel al sălii de jocuri și a prevăzut că va fi cu ușurință recunoscut.

Anterior comiterii faptei, trei angajate ale sălii de jocuri au constatat o preocupare nefirească a inculpatului pentru cele două camere de supraveghere ale incintei și chiar l-au auzit pe acesta spunând că va da lovitura.

Inculpatul a picat testul poligraf, stabilindu-se prin constatarea tehnico-științifică nesinceritatea lui. În concret, inculpatul a mințit când a spus că nu a intrat în casa de pariuri în noaptea de 22/23 ianuarie 2013, că nu a amenințat-o cu cuțitul pe casieră și că nu a sustras banii.

Inculpatul a mințit de altfel pe întreaga durată a anchetei, invocând în apărare alibiuri false ce au fost desființate.

Prima dată a spus că a stat acasă toată noaptea, fapt infirmat.

Ulterior a spus că a mers la un hotel cu martorii I. și D., banii necesari distracției fiind asigurați de membrii familiei sale.

Au fost audiate toate persoanele din familia inculpatului, stabilindu-se că acestea nu i-au remis în cursul lunii ianuarie decât suma de 40 de lei necesară deplasării la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul C..

Deși nu dispunea de nici un fel de bani, inculpatul a cheltuit câteva sute de lei în noaptea de după comiterea faptei, plătind cu bancnote de valoare mică, similare celor sustrase din casa de pariuri.

După emiterea mandatului de arestare preventivă inculpatul le-a spus polițiștilor care îl escortau faptul că va aduce cuțitul folosit, că hainele folosite la faptă au fost arse, că nu poate primi o pedeapsă mai mare de 4 ani și că speră ca aceasta să fie cu suspendare.

În camera în care a fost depus la Centrul de Reținere și Arest Preventiv C. inculpatul a expus colegilor (inclusiv martorului protejat L. M.) o variantă în care el ar fi complice la tâlhărie. Inculpatul a oferit detalii pe care numai autorul faptei le putea cunoaște.”

În faza de urmărire penală au fost audiați învinuitul/inculpatul, martorii Lefciuc E. M., M. A. G., Gemil Aisun, Ș. R. V. (f. 43-58 d.u.p.), D. A., Cupeș I., Geafer Sibel, Funda M., V. valentin, I. B., S. E., Dervis Dilec, M. G., C. A. Ș., Sarca N., P. M., M. G. B., G. M. I., T. M., C. N. și T. P. (filele 115 -165 d.u.p.), martorul L. M. cu identitate protejată (f. 90-92 d.u.p), părțile vătămate I. F. (filele 39-42 d.u.p.), D. A. D. (f.108-114 d.u.p.) și S.C. O. I. S.R.L., prin reprezentant legal (f.74-75 d.u.p.), s-au efectuat cercetări la locul comiterii faptelor (filele 27-32, 62-73, 76 d.u.p.) și privind deținerea de către inculpat a permisului de conducere auto (f. 33-36 d.u.p.), s-au efectuat verificări cu privire la comunicările telefonice efectuate de partea vătămată D. A. D. (f.77 d.u.p.) și de inculpat (f. 83-84 d.u.p.), s-a procedat la recunoașterea din grup a persoanelor suspecte (f. 78-82 d.u.p.), s-a efectuat experimentul judiciar în vederea determinării înălțimii reale a autorului tâlhăriei prin raportare la detaliile metrice ale aparatelor electronice situate în sala de jocuri unde fapta a fost comisă și, totodată, surprinsă de camerele de supraveghere video (f. 85-86 d.u.p.), s-a efectuat o constatare tehnico-științifică în vederea detecției comportamentului simulat al inculpatului (f. 87-88, 97-103 d.u.p.), s-a efectuat percheziție la domiciliul inculpatului (filele 104-107 d.u.p.), s-au efectuat cercetări privind antecedentele penale ale inculpatului (f. 167-192 d.u.p.).

Partea vătămată S.C. O. I. S.R.L. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1630 lei reprezentând cuantumul prejudiciului produs acestei părți prin săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

Partea vătămată I. F. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1000 euro reprezentând cuantumul prejudiciului produs acestei părți prin săvârșirea infracțiunii de furt.

La termenul de judecată din data de 13.03.2013, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor și, declarând că cunoaște și își însușește probele administrate în faza de urmărire penală, a formulat oral în fața instanței cerere de judecare a cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Totodată, inculpatul a recunoscut pretențiile părților vătămate/civile, fiind de acord cu repararea prejudiciilor produse.

S-a apreciat că sunt întrunite condițiile prev. de dispozițiile art. 320¹ Cpp, în speță inculpatul a recunoscut faptele așa cum acestea au fost reținute prin actul de sesizare a instanței, există manifestarea expresă de voință din partea inculpatului de a continua desfășurarea procesului în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, nu a început cercetarea judecătorească, iar faptele ce fac obiectul inculpării nu sunt pedepsite cu detențiunea pe viață și s-a admis cererea inculpatului de judecare a cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire penală și a dispus continuarea judecății potrivit prevederilor art. 320¹ Cpp.

În noaptea de 16/17.11.2012, în jurul orelor 04:00, inculpatul T. I. V., pe când se afla în barul „Lăutari” din mun. Medgidia, jud. C., și într-o avansată stare de ebrietate, a profitat de neglijența părții vătămate I. F. de a fi lăsat cheile în contactul mașinii și a sustras autoturismul acestuia marca VW Golf cu nr. de înmatriculare CC.0371.PB, pe care l-a condus pe . localitate.

Ajungând la intersecția străzilor Tineretului și Republicii, inculpatul a pierdut controlul autoturismului și a intrat în coliziune frontală cu bordura și treptele scărilor din beton ce conduceau către patiseria localizată în acea intersecție. A abandonat autoturismul, fugind către parcul din zona poștei centrale din mun. Medgidia, jud. C..

Ca urmare a impactului, autoturismul a fost avariat, iar prejudiciul astfel creat a fost evaluat de partea vătămată la suma de 1000 euro.

Conform adresei nr._/22.01.2013, emisă de S.P.C.R.P.C.Î.V. C., la data comiterii faptei, inculpatul nu figura ca posesor al unui permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

În seara zilei de 22.01.2013, în jurul orelor 22:35, inculpatul T. I. V., fiind înarmat cu un cuțit și mascat cu o cagulă pe cap, a pătruns în incinta sălii de jocuri aparținând părții vătămate S.C. O. I. S.R.L., imobil situat în mun. Medgidia, ., parter, jud. C., și, folosind forța fizică, a îndepărtat rezistența opusă de lucrătoarea D. A. D., intrând în casieria puctului de lucru de unde a sustras prin amenințarea cu cuțitul și prin lovirea operatoarei suma de 1630 lei în bancnote de 10 lei și 5 lei.

Pentru a pătrunde inițial în sediul punctului de lucru, închis la acea oră din zi, inculpatul a bătut în geamul ușii de acces. Fiind auzit de partea vătămată D. A. D., operatoare jocuri de noroc, aceasta a descuiat ușa, ocazie cu care inculpatul a împins-o înăuntru, forțând astfel ușa de acces.

După comiterea faptei, inculpatul a fugit pe .. Medgidia către cartierul Poligonul Viilor din aceeași localitate, dispărând în noapte.

Situația de fapt stabilită s-a reținut în baza următoarelor mijloace de probă: procesele-verbale de cercetare la fața locului din care reiese că în intersecția .. Republicii din mun. Medgidia a fost depistat autoturismul marca VW Golf de culoare argintie cu nr. de înmatriculare CC.0371.PB care prezenta avarii în partea din față ca urmare a coliziunii acestuia cu bordura și scările de beton situate în fața unei patiserii; din cel de-al doilea proces-verbal de cercetare se pot stabili detaliile locului comiterii faptei; declarațiile martorilor Lefciuc E. M., M. A. G., Gemil Aisun, Ș. R. V. (f. 43-58 d.u.p.), din care se poate stabili că la 16/17.11.2012, în jurul orelor 04:00, la intersecția străzilor Tineretului și Republicii din mun. Medgidia, jud. C., s-a auzit o bubuitură puternică, inculpatul fiind văzut coborând din autoturismul marca VW Golf de culoare argintie cu nr. de înmatriculare CC.0371.PB și fugind în direcția parcului din zona poștei centrale. Mai mult, din declarația martorului Lefciuc E. M. reiese că, după impact, acest martor a fugit după inculpat și l-a surprins la intersecția străzilor N. B. și D., ocazie cu care a constatat că inculpatul se afla în stare de ebrietate, sângera în zona gurii și a nasului, iar inculpatul a declarat că a condus autoturismul menționat și a intrat cu el într-o bordură. Atitudinea inculpatului de recunoaștere a faptelor descrise – în cadrul grupului cunoștințe - reiese și din declarația martorului Gemil Aisun, acesta furnizând și informația că inculpatul a fugit în acea seară pentru a nu fi identificat, deoarece a fost anterior condamnat la pedeapsa închisorii cu suspendarea sub supraveghere a executării; declarațiile martorilor D. A., Cupeș I., Geafer Sibel, Funda M., V. valentin, I. B., S. E., Dervis Dilec, M. G., C. A. Ș., Sarca N., P. M., M. G. B., G. M. I., T. M., C. N. și T. P. (filele 115 -165 d.u.p.) și a martorullui cu identitate protejată L. M. (f. 90-92 d.u.p), din care se poate stabili că, în premeditarea săvârșirii tâlhăriei, inculpatul s-a interesat dacă cele două camere de supraveghere video amplasate în sala de jocuri sunt funcționale, acesta manifestându-și convingerea față de angajatele persoanei juridice păgubite că cele două unități de captură video nu funcționează. Din aceleași declarații se pot stabili alte fapte probatorii de natură a duce la probarea faptului principal, cum sunt, spre exemplu, activitățile inculpatului prealabile săvârșirii faptei, precum și faptul că în seara comiterii faptei inculpatul purta un hanorac albastru cu glugă, iar pe deasupra, o geacă albastră, dar și împrejurările ulterioare comiterii tâlhăriei, cum sunt acelea că, în acea seară, inculpatul a cheltuit mai multe sute de lei – deși lipsit de venituri – plățile fiind efectuate în bancnote mici, de 10 lei și 5 lei; raportul de constatare criminalistică tehnico-științifică în vederea detecției comportamentului simulat al inculpatului din care reiese că răspunsurile inculpatului la întrebările nr. 5, 8 și 11 au provocat modificări specifice comportamentului simulat; declarațiile părții vătămate I. F., din care se pot stabili că în seara zilei de 16.11.2012, în jurul orelor 22:00, a parcat autoturismul marca VW Golf de culoare argintie cu nr. de înmatriculare CC.0371.PB în fața barului „Lăutari”, lăsând totodată cheile în contactul mașinii, că în acel bar se afla și inculpatul care, deși în stare avansată de ebrietate, consuma în continuare băuturi alcoolice, că autoturismul în cauză a fost ulterior depistat la intersecția .. Republicii din mun. Medgidia, acesta prezentând avarii în partea din față ca urmare a coliziunii cu bordura și scările de beton situate în fața unei patiserii, că ulterior, în prezența martorului Gemil Aisun, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei de furt, angajându-se la repararea prejudiciului, și că că inculpatul a fugit în acea seară pentru a nu fi identificat, deoarece a fost anterior condamnat la închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.Din aceleași declarații rezultă împrejurarea că partea vătămată se constituie parte civilă cu suma de 1000 euro; declarațiile părții vătămate D. A. D., din care se poate stabili modalitatea de acțiune reținută la pct. 5.2 – modus operandi, precum și faptul că autorul, pe parcursul celor câteva zeci de secunde cât a durat activitatea infracțională, nu a rostit niciun cuvânt, că pielea mâinilor acestuia era de culoare deschisă, că purta un hanorac albastru cu glugă peste o geacă de culoare albastră cu galben pe margini și că fapta a fost surprinsă de camerele video din sala de jocuri; procesele-verbale de recunoaștere din grup a persoanelor suspecte (f. 78-82 d.u.p.), de constatarea a experimentului judiciar în vederea determinării înalțimii reale a autorului tâlhăriei prin raportare la detaliile metrice ale aparatelor electrocnice situate în sala de jocuri unde fapta a fost comisă, precum și procesele-verbale de investigare care dovedesc alte fapte probatorii ce împreună cu restul informațiilor furnizate de celelalte probe administrate în cauză conduc la dovedirea stării de fapt reținute; înscrisul reprezentat de adresa nr._/22.01.2013 emisă de S.P.C.R.P.C.Î.V. C., din care rezultă că, la data comiterii faptei reținute la pct. 5.1, inculpatul nu figura ca posesor al unui permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule; înscrisul reprezentat de extrasul cazierului judiciar al inculpatului înaintat de I.P.J. C. sub nr._/15.03.2013 din care rezultă că, la data comiterii faptelor, inculpatul figura cu antecedente penale și că, prin raportare la data rămânerii definitive a hotărârilor de condamnare anterioare, faptele reținute la pct. 5.1. sunt concurente cu infracțiunea judecată prin sent. pen. nr. 2588/01.11.2012 a Judecătoriei Medgidia, definitivă la 19.11.2012 prin nerecurare, iar fapta reținută la pct. 5.2 este comisă în stare de recidivă postcondamnatorie față de aceeași condamnare; declarațiile învinuitului/inculpatului prin care acesta neagă comiterea faptelor, învederând alibiuri contrazise de restul probelor administrate în cauză.

În raport de situația de fapt reținută, s-a stabilit că, fapta inculpatului T. I. V. care, la data de 17.11.2012, în jurul orelor 04:00, a luat din detenția părții vătămate I. F. și fără consimțământul acestuia, autoturismul marca VW Golf de culoare argintie cu nr. de înmatriculare CC.0371.PB ce se afla parcat pe . care l-a folosit conducându-l pe drumurile publice din mun. Medgidia, jud. C., fără a se fi probat scopul special al însușirii pe nedrept, însă fără a avea vreun drept asupra acestuia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzute de art. 208, alin.1 și alin. 4 CP – art. 209, alin.1, lit. e și g CP.

Totodată, s-a stabilit că fapta inculpatului T. I. V. care, la data de 17.11.2012, în jurul orelor 04:00, a condus autoturismul marca VW Golf de culoare argintie cu nr. de înmatriculare CC.0371.PB pe drumurile publice din mun. Medgidia, jud. C., fără a poseda permis auto de conducere pentru nicio categorie întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere fără drept pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce nu deține permis de conducere, prevăzută de art. 211, alin. 1, alin. 2, lit. a și b, alin. 2¹, lit. b CP.

De asemenea, s-a reținut că, fapta inculpatului T. I. V. care, la data de 22.01.2013, în jurul orelor 22:35, fiind înarmat cu un cuțit și având fața acoperită cu o cagulă neagră, a sustras suma de 1630 lei din casieria părții vătămate S.C. O. I. S.R.L., fără consimțământul acesteia, prin amenințarea cu cuțitul, bruscarea și lovirea părții vătămate D. A. D., în scopul însușirii pe nedrept a sumei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 86, alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, rep.

La stabilirea pedepselor s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 CP, respectiv: limitele de pedeapsa prevăzute de lege, modul și împrejurările de săvârșire a faptelor, gradul de pericol social al faptelor, datele personale ale inculpatului (fără ocupație, fără studii, cu antecedente penale, precum și atitudinea nesinceră).

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 320¹ Cpp și s-au stabilit pedepse orientate la minimul special, așa cum acesta a fost redus cu o treime.

S-a constatat că cele două fapte au fost săvârșite de inculpat mai înainte de a fi judecat definitiv pentru vreuna dintre ele fiind incidente dispozițiile privitoare la concursul real de infracțiuni.

S-a reținut raportat la data rămânerii definitive a sent. pen. nr. 2588/01.11.2012 a Judecătoriei Medgidia, definitivă la 19.11.2012 prin nerecurare, că faptele comise sunt concurente și cu infracțiunea judecată prin sent. pen. nr. 2588/01.11.2012 a Judecătoriei Medgidia.

Prin urmare, în baza art. 85, alin. 1 CP, s-a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei cu închisoarea de 1 an și 6 luni aplicată prin sentința penală anterior menționată și, făcând aplicarea dispozițiilor art. 33, lit. a CP raportat la art. 34, alin. 1, lit. b CP, și s-au contopit pedepsele stabilite pentru infracțiunile constatate a fi concurente și va aplica pedeapsa mai grea de 2 ani închisoare pe care o va majora la 2 ani și 6 luni.

Raportat la data rămânerii definitive a sent. pen. nr. 2588/01.11.2012 a Judecătoriei Medgidia, definitivă la 19.11.2012 prin nerecurare, s-a constatat că fapta reținută la pct. 5.2 și pct. 7.3 este comisă în stare de recidivă postcondamnatorie față de această faptă, astfel încât, observând și conținutul Deciziei de R.I.L. nr. 42/2008, în baza art. 37, alin. 1, lit. a CP raportat la art. 39, alin. 1 CP și art. 34, alin. 1, lit. b CP, s-a contopit pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni stabilită la pct. 8.2 cu pedeapsa închisorii de 4 ani și 8 luni stabilită în prezenta cauză pentru infracțiunea de tâlhărie și s-a aplicat pedeapsa mai grea de 4 ani și 8 luni închisoare pe care o va majora la 5 ani și 6 luni, urmând ca inculpatul să execute în final 5 ani și 6 luni închisoare.

În raport cu criteriile de mai sus și văzând ca funcțiile pedepsei nu au fost atinse prin suspendarea executării acesteia, apreciind că inculpatul, în raport de circumstanțele sale personale, prezintă o predispoziție la comiterea și a altor forme de ilicit penal, s-a dispus ca executarea pedepsei să se facă în regim de detenție.

În baza art. 71 CP s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b CP.

În baza art. 88 CP s-a dispus deducerea din pedeapsa aplicată a duratei reținerii și arestării preventive a inculpatului de la data de 24.01.2013 la zi.

Împotriva susmenționatei sentințe a formulat recurs inculpatul T. I.-V. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte:

Instanța de fond a realizat o individualizare greșită a pedepsei sub aspectul cuantumului, impunându-se reducerea acestuia.

În acest sens se face trimitere atât la circumstanțele reale în care s-au comis faptele și în principal cuantumul redus al prejudiciilor cauzate dar și împrejurarea că inculpatul a fost de acord cu achitarea acestora precum și la circumstanțele personale ale inculpatului.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței primei instanțe conform art.385 ind.14 cod procedură penală, din perspectiva criticilor formulate, în limitele prev de art.385 ind.6 alin.1 și 3 cod procedură penală, Curtea constată:

Prima instanță a avut în vedere ansamblul criteriilor prevăzute de art. 72 cod penal inclusiv gradul de pericol social concret al faptelor prin prisma tuturor elementelor prin care se circumstanțiază cât și circumstanțele personale ale inculpatului recurent, realizând o individualizare corectă a pedepsei, atât sub aspectul cuantumului cât și a modalității de executare, astfel încât acestea să conducă la realizarea scopului și funcțiilor pedepsei, astfel cum sunt stabilite prin dispozițiile art.52 alin.1 și 2 cod penal.

Faptele comise de inculpat prezintă un grad relativ ridicat de pericol social, determinat de împrejurările și modalitatea de comitere, astfel cum au fost evidențiate de instanța de fond.

Evidențiem comiterea infracțiunii de furt pe timp de noapte, dintr-un loc public, conducerea autovehiculului sustras pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere și în raport de declarațiile inculpatului și sub influența băuturilor alcoolice, sustragerea unei sume de bani prin amenințarea cu un briceag și pe timp de noapte.

Totodată, reliefăm și atitudinea nesinceră adoptată de inculpat în tot cursul urmăririi penale.

Reținem o anumită perseverență infracțională a inculpatului care a comis anterior mai multe infracțiuni, tot împotriva patrimoniului pentru care s-a dispus, prin două hotărâri suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor, ceea ce îl caracterizează pe inculpat ca fiind mai periculos și demonstrează predispoziția acestuia de a comite fapte penale.

În ceea ce privește cuantumul redus al prejudiciilor cauzate reținem că inculpatul a sustras toată suma de bani ce se afla în bar, astfel încât, în măsura în care încasările ar fi fost mai mari și prejudiciul ar fi fost mai ridicat.

Referitor la dispoziția inculpatului de a achita prejudiciul, reliefăm că, acesta nu a făcut nici un demers pentru a achita cel puțin în parte prejudiciul cauzat, intenția inculpatului rămânând doar la nivel declarativ.

Reținem că inculpatul nu are un loc de muncă și nu desfășoară nici o altă activitate din care să obțină mijloacele de existență.

S-a dat eficiență circumstanțelor personale ale inculpatului în sensul că s-au stabilit și aplicat pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege pentru acestea.

Față de considerentele expuse, Curtea apreciază ca neîntemeiate criticile formulate, fapt pentru care, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b C. pr. pen. va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul T. I.-V., împotriva sentinței penale nr. 883/10.04.2013 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul nr._ .

În baza art. 192 alin. 2 C. pr. pen. va fi obligat inculpatul T. I. V. la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 385 ind.17 alin. 4 C. Pr. P.. raportat la art. 383 alin. 2 C. pr. pen. și art. 88 C. pen se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului T. I. V. și perioada arestării preventive de la data de 10.04.2013 la zi.

În baza art. 189 C. pr. pen. suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu – avocat D. M. se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

În baza art. 38515 pct. 1 lit. b C. pr. pen. respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul T. I.-V., CNP_, fiul lui M. și N., născut la data de 24.05.1994 în mun. Medgidia, județul C., cu domiciliul în mun. Medgidia, ., jud. C., cetățean român, necăsătorit, studii 5 clase, fără loc de muncă sau ocupație, în prezent în stare de arest în Penitenciarul Poarta Albă, județul C. împotriva sentinței penale nr. 883/10.04.2013 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul nr._ .

În baza art. 192 alin. 2 C. pr. pen. obligă inculpatul T. I. V. la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art._ alin. 4 C. Pr. P.. raportat la art. 383 alin. 2 C. pr. pen. și art. 88 C. pen deduce din pedeapsa aplicată inculpatului T. I. V. și perioada arestării preventive de la data de 10.04.2013 la zi.

În baza art. 189 C. pr. pen. suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu – avocat D. M. se avansează din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului C..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21.06.2013

Ptr. Președinte și Judecător, Judecător,

M. U., M. D. M. aflați în C.O. E. C. M.

semnează cf.art.312 c.p.p.

PREȘEDINTE INSTANȚĂ

A. I.

Grefier,

C. C.

Jud.fond – M.V.U.

Tehnored.dec.jud. E.C .M.

2 ex./12.07.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 507/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA