Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 175/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 175/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 11-03-2013 în dosarul nr. 14060/118/2012/a3
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ Nr. 175/P
Ședința publică de la 11 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - E. C. M.
Judecător - M. U.
Judecător - M. D. M.
Grefier - A. B.
Cu participarea Ministerului Public – prin procuror – A. V.
S-a luat în examinare recursul penal de3clarat de inculpatul M. A. – deținut în penitenciarul Poarta Albă, împotriva încheierii de ședință din data de 06.03.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ . având ca obiect menținere arestare preventivă.
În conformitate cu dispozițiile art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurentul inculpat M. A., în stare de arest, și asistat de apărătorul ales I. P., conform împuternicirii avocațiale depusă la dosarul de fond al cauzei...
Procedura este legal îndeplinită, citarea fiind efectuată cu respectarea dispozițiilor art.176-181 Cod procedură penală
În conformitate cu dispozițiile art. 318 cod pr. penală, președintele completului de judecată, verifică identitatea recurentului inculpat M. A..
Recurentul inculpat M. A. având cuvântul, arată că își menține recursul declarat în cauză.
În conformitate cu dispozițiile art. 301 cod procedură penală, părțile prezente arată că nu au excepții de ridicat și nici cereri de formulat.
Curtea nu are de ridicat excepții din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 302 cod procedură penală, constată îndeplinite cerințele art. 38511 cod procedură penală, și acordă cuvântul pentru dezbateri
Având cuvântul, avocat I. P. pentru recurentul inculpat M. A., apreciază că în această etapă a judecății s-au administrat probe din care rezultă existența unui dubiu cât se poate de puternic în ceea ce privește săvârșirea faptei de către inculpat.
În acest sens, urmează a a se avea în vedere atât declarațiile unora dintre coinculpați cât și declarațiile unor martori care susțin contrariul aceea ce se afirmă în actul de inculpare .Prima instanță, deși administrează probele și le interpretează personal ,socotește că nu s-ar fi schimbat nimic față de ceea ce s-a statuat în cursul urmăririi penale, susținere care nu este în concordanță cu probele care s-au administrat.
Deși instanța de fond face trmitere la declarațiile martorilor audiați C. G.; N. V. și Tepșan I., se poate observa că, niciodată în cursul urmăririi penale și nici al crcetării judecătorești nu au afirmat că inculpatul este persoana care a lovit cu sticla partea vătămată, prin urmare chiar dacă și-au păstrat declarațiile anterioare, consideră că nu se poate face apel la aceste declarații pentru a susține în continuarea săvârșirea fapotei de către inculpat.
O singură depoziție de martor susține acuzarea, respectiv depoziția soției părții vătămate care, deși nu poate califică ca fiind nepărat nesinceră este ușor interesată .
În contextul acesta probatoriu și,observând lacune esențiale ale urmăririi penale, se poate lesne constata că procurorul nu a făcut alteva decât să retranscrie declarațiile de inculpați sau de martori luate de către polițiști, respingând probele în apărare solicitate în aflarea devărului.
În acest context probator dubiul existent la momentul luării măsurii arestării preventive este mai puternic la acest moment procesual decât atunci, prin urmare,prin raportare la circumstanțele reale dar mai cu seamă la cele persoane la inculpatului, puse în lumină și de referatul de evaluare aflat la dosarul cauzei, se poate constata că acest dubiu despre care procuriorul a făcut vorbire în ceeea ce privește persoana despre care se afirmă constant că a lovit victima cu sticla în cap și plecând de la acest dubiu procurorul nu începe urmărirea penală însă același dubiu nu profită și inculaptului care probează în mod real că nu el a lovit cu sticla în cap.
În referire la circumstanțele reale, în opinia sa, este vorba doar de o încăierare în care cineva a lovit victima în cap cu o sticlă ( nefiind cunoscută până la acest moment acea persoană).
Prin urmare, apreciază că în această etapă a judecății se poate dispune înlocuirea măsurii arestăriin preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.
Reprezentantul Parchetului având cuvântul, apreciază că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, În mod corect instanța de fond, analizând materialul probator administrat atât în faza de urmărire penală cât și nemijlocit în fața instanței, concluzionează în sensul întrunirii, în mod cumulativ, cumulativ a condițiilor prev de art. 148 alin 1 lit f cod procedură penală, art. 143 cod procedură penală.
Consideră că, la acest moment procesual singura măsură aptă să asigure scopul procesului penal și proporțională cu gravitatea faptei și urmarea produsă este măsura arestării preventive.
Argumentele prezentate de inculpat nu impun luarea unei măsuri preventive mai puțin restrictive de libertate, sens în care solicită respingerea recursului declarat de inculpat.
În ultimul cuvânt, recurentul inculpat Mureașnu A. solicită să fie judeact înstare de liberate și este de acord cu concluziile formulate de apărătorul său.
CURTEA :
Asupra recursului penal de față,
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că, prin încheierea de ședință din data de 06.03.2013, pronunțată de Tribunalul C., în dosarul penal nr._ 12, în baza art.3002 al 1 c.pr.pen rap.la art.160b) al.3 c.pr.pen;, s-a menținut măsura arestării preventive față de inculpatul M. A., dispusă prin încheierea nr.177/07.11.2012 a Tribunalului C..
În baza art.3002c.pr.pen.în referire la art.160b)al.2 c.pr.pen, s-a respins ca nefondată cererea formulată de inculpat,prin apărător,de revocare a măsurii arestării preventive
În baza art.139 al.1 c.pr.pen, s-a respins cererea formulată de inculpat de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu,respectiv mun.C..
Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut următoarele:
Inculpatul M. A. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul C. nr. 1516/P/2012 din 27.11.2012 pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat prev.de art. 20 rap. la art. 174 -175 lit.i) C.pen..
În fapt s-a reținut în sarcina acestui inculpat că la data de 13.10.2012, în jurul orei 04:30, în zona intersecției . F., ar fi aplicat o lovitură cu o sticlă în regiunea capului părții vătămate P. M. P., provocându-i acesteia leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 30-35 de zile de îngrijiri medicale și care i-au pus în pericol viața prin contuzia hemoragică cerebrală și pneumoencefalie.
Măsura arestării preventive s-a dispus față de inculpatul M. A. prin încheierea de ședință nr.177/din 07.11.2012 pronunțată de Tribunalul C.(dosar nr._/118/2012),în baza art.143 c.pr.pen.și art.148 al.1 lit. f)c.pr.pen.,pe o durată de 29 zile, cu începere de la data de 07.11.2012 și până la data de 05.12.2012, inclusiv, încheierea ce a fost menținută de către Curtea de Apel C. prin încheierea de ședință nr.150/P/din 02.12.2012, când a fost respins ca nefondat recursul declarat de către inculpat.
Prin încheierea de ședință din data de 28.11.2012 a Tribunalului C., în baza art.3001 al 1 c.pr.pen rap.la art.160 c.pr.pen a fost constatată legalitatea și temeinicia luării măsurii arestării preventive față de inculpatul M. A., prin încheierea de ședință nr.177/din 07.11.2012 pronunțată de Tribunalului C. iar în baza art.3001 al.3 c.pr.pen.a fost menținută măsura arestării preventive; această încheiere a fost menținută de către Curtea de Apel C. prin decizia penală nr.1054/P/03.12.2012,când a fost respins ca nefondat recursul declarat de către inculpat.
În considerarea dispozițiilor art.3002 c.pr.pen.rap.la art.160 b) al.3 c.pr.pen,.la acest moment procesual, când a început cercetarea judecătorească și au fost ascultați în mod nemijlocit inculpații, se constată că subzistă temeiurile primare care au determinat inițial luarea măsurii de excepție a arestării preventive față de inculpatul M. A. la data de 07.11.2012..
În cauză, la dosar există în continuare indicii temeinice în sensul de motive verosimile, în accepțiunea disp.art.143 al.1 c.pr.pen.în referire la art.681 c.pr.pen.și art.5 par.1 lit.c) C.E.D.O. ale comiterii faptei de tentativă la omor calificat de către inculpat, și care se regăsesc în principal în materialul probator administrat în faza de urmărire penală.
În fața instanței de judecată, deși inculpatul M. A. în declarația sa nu a recunoscut comiterea faptei de care este acuzat, se constată însă că inculpatul A. E. a menținut declarația pe care a dat-o în faza de urmărire penală, în fața procurorului, și „care în opinia sa corespunde adevărului” și în care l-a incriminat pe M. A. de săvârșirea faptei, inculpatul T. A. Nicușor a susținut că inculpatul M. A. l-ar fi lovit cu sticla pe victima P. M. dar „când acesta se afla la sol”, iar inculpatul M. A. a arătat că nu l-a văzut pe M. A. lovind pe victima M. A..
Se constată astfel în actualul stadiu procesual, (cercetarea judecătorească aflându-se încă la început), că datele aflate la dosar sunt apte să susțină în continuare menținerea măsurii arestării preventive dispusă față de inculpatul M. A. ,cu atât mai mult cu cât perioada de timp scursă, nu a depășit un termen rezonabil,(de 76 zile),prin raportare la natura și gravitatea faptei, urmările însemnate ce s-au produs asupra vieții și integrității corporale a părții vătămate P. M..
Rămâne incident și cazul de arestare preventivă prevăzut de art.148 al.1 lit. f)c.pr.pen deoarece inculpatul este cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni sancționate exclusiv cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani iar prin lăsarea în libertate a acestuia s-ar crea în prezent un pericol concret pentru ordinea publică.
În evaluarea acestui pericol se iau în considerare natura și gravitatea deosebită a faptei, împrejurările concrete în care se reține în rechizitoriu că s-ar fi acționat ,vizându-se încercarea de a suprima viața victimei - prin lovirea unei persoane cu o sticlă de băutură alcoolică, în zona capului, cu intensitate ,determinând căderea victimei la sol în stare de inconștiență, și internarea acesteia în spital, urmările grave produse sau care se mai puteau produce, respectiv vătămarea integrității corporale și chiar punerea în pericol a vieții părții vătămate-incidentul violent având loc într-un spațiu public, de față fiind mai multe persoane ce se aflau in locațiile din apropiere, valorile sociale însemnate lezate și ocrotite de normele penale, referitoare la viața,sănătatea și integritatea fizică a persoanei, ,rezonanța socială intens negativă a faptei ,persoana și conduita inculpatului,nefiind cunoscut cu antecedente penale, ,sentimentul de insecuritate care s-ar putea crea în rândul colectivității prin cercetarea inculpatului,trimis în judecată pentru asemenea faptă gravă, în stare de libertate,chiar la scurt timp de săvârșirea acesteia.
Soluția adoptată este de altfel în acord și cu exigențele art.52 c.pr.pen.și art.6 par..2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și cu Jurisprudența CEDO, inculpatul beneficiind într-adevăr de prezumția de nevinovăție și de regula judecării persoanei în stare de libertate până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive,dar anumite împrejurări particulare au prioritate în protejarea precumpănitoare a ordinii publice față de interesul individual,privarea de libertate a inculpatului apărând sub acest aspect necesară și proporțională în raport de scopul urmărit..
Fiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 3002 c.pr.pen.în referire la art.160b) al.3 c.pr.pen., subzistând temeiurile inițiale care au determinat luarea măsurii arestării preventive, pentru realizarea și a scopului pentru care s-a dispus această măsură de excepție ,în sensul disp.art.136 al.1 c.pr.pen,urmând a fi audiate și părțile vătămate,martorii din lucrări,se impune restricționarea temporară și provizorie a dreptului fundamental la libertate al inculpatului ,sens în care se va menține măsura arestării preventive a acestuia.
În legătură cu cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea conform art.139 al.1 c.pr.pen.în referire la art.145 c.pr.pen.,se constată că nu sunt satisfăcute cerințele acestui text de lege,nefăcându-se dovada că prin ascultarea inculpaților au intervenit și schimbări ,modificări esențiale ,majore ale temeiurilor inițiale.
Intervalul de timp scurs de la data luării măsurii arestării preventive nu poate conduce în mod automat ,ca unic criteriu,și la inexistența temeiurilor inițiale ,fiind necesar a se reține și alte criterii precum gravitatea faptei ,pericolul social concret reprezentat de lăsarea în libertate a inculpatului ,rezonanța socială negativă,valorile sociale deosebit de importante lezate și ocrotite de normele penale,referitoare la viața și integritatea fizică a persoanei.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat recurs inculpatul M. A. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele invocate prin apărător și cuprinse detaliat în partea introductivă a prezentei decizii.
La Curtea de Apel C. cauza a fost înregistrată sub nr._ .
Examinând legalitatea și temeinicia încheieri de ședință din 06.03.2013 pronunțată de Tribunalul C. prin prisma criticilor formulate, precum și sub toate aspectele prev de art. 385 6 alin 3 cod procedură penală, Curtea constată următoarele :
Prima instanță a stabilit în mod corect că și la acest moment procesual subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, fiind, în continuare incidente dispozițiile art.143 cod procedură penală și art.148 lit.f cod procedură penală.
Curtea reține că, la dosarul cauzei există probe din care rezultă indicii temeinice în sensul unei presupuneri rezonabile că inculpatul ar fi comis infracțiunea pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, indicii care conduc la reținerea ca situație de fapt a celei prezentate în actul de sesizare al instanței, respectiv că, inculpatul, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, fără o motivație obiectivă, a aplicat părții vătămate, cu intensitate, o lovitură în cap, în timp ce aceasta se afla într-un loc public, cu consecințele grave asupra stării de sănătate a părții vătămate.
În acest sens avem în vedere următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de cercetare la fața locului din data de 13.10.2012, procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, declarațiile părților vătămate P. M. P. și E. I. C., declarațiile martorilor Sali Senol, P. I. C., C. G. G., R. M., raportul de constatare medico-legală privind pe partea vătămată P. M. P., declarațiile inculpaților M. A., A. E., T. A. Nicușor, M. A.).
De altfel,, audiat în cursul cercetării judecătorești, inculpatul T. A. Nicușor relatează că recurentul inculpat l-a lovit pe partea vătămată cu o sticlă în cap, iar inculpatul Abibvula Edwin, deși a arătat cu nu dorește să dea declarație în cauză, a precizat că își menține declarațiile date în cursul urmăririi penale.
Potrivit acestor declarații, persoana care l-a lovit pe partea vătămată este inculpatul M. A..
În fața instanței fondului, inculpatul M. A. arată că, nu a văzut cine a aplicat lovitura părții vătămate însă, ulterior, într-o discuție cu R. N., acesta a spus că a lovit cu sticla o persoană, inculpatul M. A. presupunând că l-a lovit pe partea vătămată P. întrucât numai el a fost lovit cu o sticlă.
Ori, declarațiile celor trei inculpați, audiați la instanța de fond, nu conduc la reținerea unei alte situații de fapt și nu creează un dubiu care să fie reținut de instanță și care să înlăture incidența dispozițiilor art.143 cod procedură penală.
În ceea ce privește incidența cazului prevăzut de art.148 lit.f Cod procedură penală care a determinat inițial luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, se constată, că acesta subzistă și în acest stadiu procesual, inculpatul fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art.20 raportat la art.174 alin.1 Cod penal și art.175 alin.1 lit.i Cod penal, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
La aprecierea condiției pericolului concret pentru ordinea publică trebuie avute în vedere natura și gravitatea faptei de care este acuzat inculpatul, circumstanțele reale de comitere a presupusei fapte penale, urmările produse sau care s-ar fi putut produce, circumstanțele personale ale inculpatului.
Cum bine a apreciat și instanța de fond infracțiunea de tentativă de omor, prevăzută de art.20 raportat la art.174 alin.1 și art.175 alin.1 lit.i Cod penal, pentru care este cercetat inculpatul M. A., prezintă un grad ridicat de pericol social, aducând atingere uneia din cele mai importante valori sociale ocrotite de legea penală, respectiv dreptul la viață al persoanei și integritatea fizică a acesteia.
De subliniat comportamentul deosebit de violent al inculpatului, care fără nici un motiv, a aplicat o lovitură puternică, cu o sticlă în zona capului ce a determinat căderea la sol a părții vătămate, în stare de inconștiență, cu consecințe grave asupra stării de sănătate.
De asemenea, comportamentul ulterior comiterii faptei constituie un argument al persistenței pericolului pentru ordinea publică, având în vedere faptul că inculpatul a fugit de la locul faptei, fiind depistat ulterior de organele de poliție.
Nu poate fi trecut cu vederea nici numărul de persoane care au participat la conflict și locul public unde s-a desfășurat.
Aceste argumente ilustrează pericolul real pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpatului, având în vedere și impactul pe care îl are săvârșirea unei astfel de infracțiuni de violență asupra opiniei publice, determinând o stare de neliniște, rezonanța socială negativă a faptei de care este acuzat inculpatul și sentimentul de insecuritate socială pe care prezența acestuia l-ar crea în comunitate.
La acest moment procesual, nu se poate aprecia, doar în baza circumstanțelor personale ale inculpatului că, lăsarea sa în libertate nu ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.
Ca atare, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b cod procedură penală. va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul M. A. împotriva încheierii de ședință din data de 06 martie 2013, pronunțată de Tribunalul C., în dosarul penal nr._ 12.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală. va fi obligat inculpatul M. A. la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 38515 pct. 1 lit. b C. pr. pen. respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul M. A. – deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județ C. împotriva încheierii de ședință din data de 06.03.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ 12.
În baza art. 192 alin. 2 C. pr. pen. obligă inculpatul M. A. la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11.03.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
E. C. M. M. U. M. D. M.
Grefier,
A. B.
Jud fond. E G.
Red dec jud M U.
2ex/15.03.2013
| ← Ultrajul. Art. 239 C.p.. Decizia nr. 925/2013. Curtea de Apel... | Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 1/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
