Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 829/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 829/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 07-10-2013 în dosarul nr. 19225/212/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 829/P
Ședința publică din 7 octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE – V. L.
Judecător – Z. F.
Judecător – A. I.
Grefier - I. C.
Cu participarea Ministerului Public prin Procuror R. C.
Pe rol judecarea recursului declarat de inculpații S. E. – domiciliat în C., ., I. G., I. M. și H. T. – deținuți în Penitenciarul Poarta Albă, împotriva sentinței penale nr. 809/27.06.2013 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul penal nr._, având ca obiect furtul (art. 208-209 cod penal).
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 3.10.2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 7.10.2013, când a pronunțat următoarea decizie.
CURTEA,
Cu privire la recursurile penale de față constată următoarele:
Pronunțând sentința penală nr. 809 din 27.06.2013 în dosarul penal nr._ Judecătoria C. a hotărât următoarele:
„Admite cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public.
1) În baza art.334 C.pr.penală schimbă încadrarea juridică a infracțiunii reținută în sarcina inculpatului S. I. prin actul de sesizare a instanței din infracțiunea prev. de art.208 alin.1-209 alin.1 lit.a, e și alin.2 lit.b C.penal cu aplic. art.37 lit.a C.penal și art.75 lit.a C.penal în infracțiunea prev. de art.208 alin.1-209 alin.1 lit.a, e și alin.2 lit.b C.penal cu aplic. art.37 lit.a C.penal.
În baza art. 208 alin.1-209 alin.1 lit.a, e și alin.2 lit.b C.penal cu aplic. art.37 lit.a C.penal condamnă pe inculpatul S. I. (fiul lui Taistan și Mamurie, născut la data de 05.03.1987, CNP_) la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art.61 C.penal menține liberarea condiționată privind restul de 579 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani și 8 luni închisoare aplicată inculpatului S. I. prin s.p nr.664/2007 a Judecătoriei C..
Pedeapsa se execută în regim de detenție potrivit art.57 C.penal.
În baza art.71 C.penal interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a doua si lit.b C.penal.
În baza art.88 C.penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii de 24 de ore începând cu data de 29.06.2012 ora 17,00.
2) În baza art.334 C.pr.penală schimbă încadrarea juridică a infracțiunii reținută în sarcina inculpatului S. E. prin actul de sesizare a instanței din infracțiunea prev. de art.208 alin.1-209 alin.1 lit.a, e și alin.2 lit.b C.penal cu aplic. art.75 lit.a C.penal în infracțiunea prev. de art.208 alin.1-209 alin.1 lit.a, e și alin.2 lit.b C.penal .
În baza art. 208 alin.1-209 alin.1 lit.a, e și alin.2 lit.b C.penal condamnă pe inculpatul S. E. (fiul lui I. și Gemile, născut la data de 10.08.1983, CNP_) la pedeapsa de 3 ani închisoare.
Pedeapsa se execută în regim de detenție potrivit art.57 C.penal.
În baza art.71 C.penal interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a doua si lit.b C.penal.
În baza art.88 C.penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii de 24 de ore începând cu data de 29.06.2012 ora 17,30.
3) În baza art.334 C.pr.penală schimbă încadrarea juridică a infracțiunii reținută în sarcina inculpatului I. G. prin actul de sesizare a instanței din infracțiunea prev. de art.208 alin.1-209 alin.1 lit.a, e și alin.2 lit.b C.penal cu aplic. art.75 lit.a C.penal în infracțiunea prev. de art.208 alin.1-209 alin.1 lit.a, e și alin.2 lit.b C.penal .
În baza art. 208 alin.1-209 alin.1 lit.a, e și alin.2 lit.b C.penal condamnă pe inculpatul I. G. ( fiul lui M. și F., născut la data de 14.04.1969, CNP_) la pedeapsa de 3 ani închisoare.
Pedeapsa se execută în regim de detenție potrivit art.57 C.penal.
În baza art.71 C.penal interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a doua si lit.b C.penal.
În baza art.88 C.penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii de 24 de ore începând cu data de 29.06.2012 ora 18,20.
4) În baza art.334 C.pr.penală schimbă încadrarea juridică a infracțiunii reținută în sarcina inculpatului I. M. prin actul de sesizare a instanței din infracțiunea prev. de art.208 alin.1-209 alin.1 lit.a, e și alin.2 lit.b C.penal cu aplic. art.75 lit.a C.penal în infracțiunea prev. de art.208 alin.1-209 alin.1 lit.a, e și alin.2 lit.b C.penal .
În baza art. 208 alin.1-209 alin.1 lit.a, e și alin.2 lit.b C.penal condamnă pe inculpatul I. M. ( fiul lui E. și C., ns.la data de 27.07.1967, CNP_) la pedeapsa de 3 ani închisoare.
Pedeapsa se execută în regim de detenție potrivit art.57 C.penal.
În baza art.71 C.penal interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a doua si lit.b C.penal.
În baza art.88 C.penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii de 24 de ore începând cu data de 29.06.2012 ora 17,45.
5) În baza art.334 C.pr.penală schimbă încadrarea juridică a infracțiunii reținută în sarcina inculpatului H. T. prin actul de sesizare a instanței din infracțiunea prev. de art.208 alin.1-209 alin.1 lit.a, e și alin.2 lit.b C.penal cu aplic. art.75 lit.a C.penal în infracțiunea prev. de art.208 alin.1-209 alin.1 lit.a, e și alin.2 lit.b C.penal .
În baza art. 208 alin.1-209 alin.1 lit.a, e și alin.2 lit.b C.penal condamnă pe inculpatul H. T. ( fiul lui M. și I., ns.la data de 19.03.1981, CNP_) la pedeapsa de 3 ani închisoare.
Pedeapsa se execută în regim de detenție potrivit art.57 C.penal.
În baza art.71 C.penal interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a doua si lit.b C.penal.
În baza art.88 C.penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii de 24 de ore începând cu data de 29.06.2012 ora 18,00 și durata arestării preventive de la 02.07.2012 la 16.07.2012 și de la data de 14.12.2012 la data de 18 decembrie 2012
Constată că inculpații I. G., I. M. și H. T. sunt arestați în altă cauză.
Dispune restituirea către partea civilă H. L. a sumei de 1.426 lei consemnată la CEC potrivit chitanței existentă la fila 66 dup sumă ridicată de la inculpatul Sail I. și a sumei de 105 lei consemnată la CEC potrivit chitanței existentă la fila 69 dup sumă ridicată de la inculpatul I. M..
În baza art.14 și art.346 C.pr.penală obligă inculpații S. I., S. E., I. G., I. M. și H. T., în solidar, la plata sumei de 969 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă H. L..
Respinge cererile formulate de părțile civile H. V. și H. L. privind obligarea inculpaților la plata de daune morale.
În baza art.189 C.pr.penală onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 400 lei conform împuternicirii nr.4731/22.08.2012 se avansează din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești în favoarea Baroului C..
În baza art.191 alin.1,2 C.pr.penală obligă fiecare inculpat la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat . »
Pentru a se pronunța în sensul celor menționate Judecătoria C., urmare analizei probatoriului administrat în cauză, a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 29.06.2012, lucratorii de politie din cadrul Politiei Stații Eforie aflandu-se in exercitarea atributiunilor de serviciu au observat pe DN 39 zona plajei Azur un autoturism marca Dacia L. de culoare galbena cu inscripție taxi, staționat pe .. de înmatriculare_ si au procedat la supravegherea acestuia intrucat existau suspiciuni în sensul că un grup de persoane care au săvârșit furturi din autoturisme se deplasa cu ajutorul acestui taxi ,astfel cum rezultă din procesul verbal întocmit de martorii C. G. și M. C. A..
Din conținutul procesului verbal rezultă că agenții de poliție au observat ca pe scaunul din dreapta fata se afla persoana de sex masculin corpolenta, îmbrăcata in pantaloni scurți de culoare roșie si tricou albastru (identificat ulterior ca fiind inculpatul I. G.), pe scaunul șoferului era un bărbat cu constituție astenica (identificat ulterior ca fiind inculpatul S. E.). îmbrăcat in pantaloni scurți de culoare inchisa si tricou gri, iar pe bancheta din spate au urcat trei persoane (identificate ulterior ca fiind inculpații S. I., I. M., H. T.), dintre care una avea un tricou alb cu dungi verzi pe umeri.
Autoturismul Dacia L. a ieșit pe DN 39 deplasându-se către M., fiind urmărit de agenții de poliție, mașina fiind oprită in localitatea T., in stația de autobuz unde doua persoane au coborât si au intrat ., iar dupa 2-3 minute persoana îmbrăcata cu tricoul alb si dungi verzi (identificată ulterior ca fiind inculpatul H. T.) a ieșit din magazin având in mana o sacoșa culoare cărămizie si o sticla de 2 litri de apa si a urcat in autoturism, iar acesta s-a pus in mișcare continuându-si deplasarea in direcția M..
Organele de politie aflate in urmărirea autoturismului au observat ca la intersecția DN 39 cu drumul către aerodromul T. autoturismul a virat la dreapta, apoi s-a întors si s-a oprit.
Autoturismul cu care se deplasau agenții de politie a trecut prin acea intersecție si s-a oprit la cea 100 m pentru a observa intenția persoanelor aflate in autoturism.
Autoturismul în care se aflau inculpații s-a pus in mișcare, a virat la dreapta pe DN 39 cu direcția M. si dupa parcurgerea a cca 50 m a oprit, iar din acesta a coborât unul dintre inculpați având in mana un obiect similar ca nuanța cu punga pe care o cumpărase anterior de la magazin, a intrat in liziera de pe marginea drumului si a ieșit in scurt timp fara a mai avea ceva in mâini, a urcat in autoturism si autoturismul s-a pus mișcare in aceeași direcție.
Lucrătorii de politie aflați in urmărirea autoturismului in cauza au luat legătura cu organele de politie rutiera si au solicitat oprirea autoturismului în care se aflau inculpații ,în trafic.
Acesta a fost oprit in trafic pe DN 39 conform solicitării la aproximativ 1 km de locul in care au fost abandonate bunurile.
Lucrătorii de politie care au urmărit autoturismul din Eforie Nord s-au întors si au căutat in liziera in locul in care a fost văzut unul dintre inculpați (identificat ulterior ca fiind inculpatul S. I.) care a abandonat bunurile si cu aceasta ocazie a fost identificata in vegetație o punga de culoare portocalie cu bleumarin care purta inscripția GOOD.
Intre timp, lucrătorii de politie care s-au aflat in urmărirea autoturismului în cauza au fost încunoștințați de către Dispeceratul Politiei Eforie telefonic despre faptul ca in zona dintre Eforie Nord si Eforie Sud in care s-a aflat parcat autoturismul cu care se deplasau inculpații si de unde acesta a plecat către M. a fost comis un furt din autoturism, fapt ce a condus la concluzia ca autorii sunt persoanele din autoturismul urmărit, iar bunurile sustrase ar putea fi cele abandonate de unul dintre ei in liziera de pe marginea drumului.
S-a procedat la fotografierea sacoșei si a locului unde a fost identificata si s-a observat ca in interior se afla o poșeta de culoare alba si mai multe bunuri răvășite, ude, in interiorul sacoșei existând un lichid transparent vărsat.
Punga respectiva a fost transportata la sediul Politiei si au fost examinate, constatându-se ca in poșeta se aflau mai multe bunuri si acte respectiv: un carnețel, trei perechi ochelari vedere, un etui ochelari, 3 carduri bancare pe numele H. V. si H. L., cartea de identitate pe numele H. L., oglinzi si obiecte personale, patru portofele cu diferite obiecte uz personal si medicamente, un ceas de mana de dama auriu marca Luch, cupoane pensie pe numele H. L., legătura de chei, astfel cum a rezultat din procesele verbale întocmite de agenții de poliție.
La data de 29.06.2012, partea vătămata H. V. a sesizat organele de politie solicitând efectuarea de cercetări întrucat din autoturismul proprietate personala, marca SEAT cu nr. de înmatriculare_, parcat în zona plajei dintre stațiunile Eforie Nord și Eforie Sud și lăsat descuiat, a fost sustrasa o poșeta aparținând soției sale H. L., de culoare crem deschis, in care se aflau actul de identitate al soției, carduri bancare pe numele sau si al soției, suma de 1300 lei, un lant de aur de 10 grame, un pandantiv din aur rotund de aproximativ 2,5 grame .
Partea vătămată H. L. a menționat ca, la un moment dat a observat doua persoane in apropierea autoturismului, unul mai solid si altul mai atletic.
Martorul B. C. M. a arătat ca, in jurul orei 09.30, in ziua de 29.06.2012, aflându-se pe plaja dintre Eforie Nord si Eforie Sud, in zona Hotelului Domino, a observat la mica distanta de autoturismul sau, parcat autoturismul Dacia L. cu nr. de înmatriculare_, inscripționat taxi,fara a fi vreo persoana in interiorul acestuia.
Din declarațiile martorilor C. G. C. si M. C. A. cei 2 agenți de poliție care au plecat în urmărirea autoturismului în care se aflau inculpații ,rezultă că la data de 29.06.2012, in jurul orei 09:30, aflându-se in exercitarea atribuțiilor de serviciu, li s-a adus la cunoștința de către colegii lor prezenta autoturismului Dacia L. de culoare galbena cu inscripție de taxi, cu nr. de înmatriculare_, in zona sanatoriului vechi intre Eforie Nord si Eforie Sud, autoturism care fusese anterior dat in consemn, întrucât existau suspiciuni că persoanele care se deplasau cu acesta au săvârșit fapte de furt, si s-au deplasat in zona menționata, cu autoturismul personal.
Pe timpul deplasării spre . G. C. a fost contactat telefonic de către ofițerul de serviciu, care i-a comunicat că s-a primit un apel la SNUAU 112, prin care o persoana de sex feminin sesiza faptul că in zona plajei se afla un taxi galben cu numărul de înmatriculare_, din care ar fi coborât persoane care trag de portierele celorlalte mașini parcate in zona.
Martorii au procedat la supravegherea autoturismului sus-mentionat, în interiorul căruia au observat o persoana de sex masculin de constituție astenică la volanul autoturismului, persoana de sex masculin de constituție corpolenta pe scaunul din dreapta fata (îmbrăcat în pantaloni scurți de culoare roșie si un tricou inchis la culoare), iar pe bancheta din spate au urcat trei persoane, dupa care autoturismul a fost pus in mișcare către DN3.
Martorul M. C. A. a menționat ca a observat in zonă (inainte de a se pune in mișcare autoturismul) inca o persoana de sex masculin cu constituție ușor corpolenta, care se indrepta dinspre drumul national către autoturismul oprit, persoana care, ulterior, cand a fost oprit autoturismul de către echipajul de la Serviciul de Politie Rutiera se afla pe bancheta din spate (in mijloc) a autoturismului (identificat ulterior ca fiind inculpatul H. T. - conform procesului verbal de vizionare a imaginilor înregistrate cu aparatul radar).
Martorii au continuat urmărirea autoturismului-taxi, acesta deplasându-se către M., a fost oprit in localitatea T., in stația de autobuz, la un magazin alimentar. Martorii au observat ca din autoturism au coborât trei persoane dintre care una, îmbrăcata cu un tricou alb cu dungi verzi pe umeri (identificata ulterior in persoana inculpatului H. T.) a intrat in magazinul respectiv, urmata la scurt timp de o alta, îmbrăcata cu un tricou de culoare închisă cu inscripția LEVIS care a intrat in magazin pentru câteva secunde, după care a ieșit (identificata ulterior in persoana inculpatului S. I.). După aproximativ 2 minute inculpatul H. T. a ieșit din magazin, iar martorii au observat ca acesta avea asupra sticlă de apa de doi litri si o punga de culoare cărămizie, inculpații au intrat in autoturism după care acesta a fost pus in mișcare.
Martorii au continuat urmărirea autoturismului - taxi care s-a deplasa către M., iar la ieșirea din localitatea T., a virat dreapta spre aerodrom, totodată întorcând mașina cu 180 grade cu fata spre drumul național pe care abia îl părăsiseră, i-au depășit, continuând deplasarea pe DN39, oprind autoturismul la aproximativ 100- 150 m; după câteva momente, au observat cum autoturismul iese in drumul european făcând dreapta, direcția de deplasare tot spre M.. După aproximativ 50 m autoturismul urmărit a oprit si au observat cum o persoana care se afla in autoturism pe partea stânga, a coborât cu o punga in mana, a intrat in liziera de pe marginea drumului, revenind in câteva secunde la mașina, fără punga in mana.
Martorul M. C. A. a precizat ca persoana de sex masculin care a ieșit din liziera pădurii fără a avea ceva in mâini, era unul dintre
dintre cei care au coborât din autoturism la magazin, respectiv cea de-a doua persoana care a intrat in magazin si nu cel cu tricou alb cu dungi verzi - persoana care a trecut prin fata taxiului urcând in autoturism pe bancheta stânga spate. Martorul l-a identificat astfel pe inculpatul S. I. ca fiind persoana care a intrat in liziera de la marginea drumului (astfel cum rezultă și din procesul verbal de vizionare a imaginilor înregistrate de camerele de supraveghere de la magazin).
Din procesul verbal de vizionare a imaginilor surprinse de camerele de supraveghere montate in interiorul magazinului alimentar din localitatea T., din apropierea stației de autobuz, rezulta faptul ca o persoana de sex masculin, identificata dupa îmbracaminte si fizionomie in persoana inculpatului H. T. pătrunde in interiorul magazinului in jurul orei 09.49, de unde achiziționează o sticla de apa de 2 litri si o sacoșa. Ulterior, administratorul societății a pus la dispoziția lucratorilor de politie un suport optic care a fost vizionat si intocmit un alt proces verbal, fiind identificata prezenta inculpatului S. I., la ora 09:49:25, in magazin, care se apropie de inculpatul H. T. si îi înmaneaza acestuia un obiect asemănător cu o bancnota .
Procesele verbale se coroborează cu declarația martorei A. A. G. (care a precizat că se afla în magazin când în jurul orei 09,50-10,00 a venit o persoană îmbrăcată în bermude și un tricou alb cu dungi verzi, care a întrebat-o unde găsește apă; după puțin timp acesta a venit la casă unde erau și alte persoane la rând însă i-a solicitat să plătească peste rând apa; acea persoană i-a cerut și o pungă ,martora i-a dat o pungă de culoare portocalie cu inscripția „ Good” ; a precizat martora că în magazin a intrat un alt bărbat care a stat puțin de vorbă ce cel care îi ceruse punga) si cu procesul verbal de supraveghere si de urmărire a autoturismului in cauza.
Administratorul societății a menționat faptul ca ora setata de sistemul de înregistrare video este setata cu o ora in urma fata de ora reala (perioada orara 08:45-09:45 din înregistrare fiind in realitate 09:45-10:45).
După ce au fost opriți in trafic de către Serviciul de Politie Rutiera, s-a încercat identificarea persoanelor care se aflau in interiorul autoturismului Dacia L. cu nr. de înmatriculare_, solicitându-li-se actele de identitate, iar întrucât numai conducătorul auto inculpatul S. E. avea permisul asupra sa, ceilalți neavând acte asupra lor, toate persoanele ocupante ale autoturismului au fost conduse la sediul Politiei Stațiunii Eforie.
Ca urmare, aceștia au fost identificați in persoana inculpaților H. T., I. M., I. G., S. E. si S. I..
Din declarația martorei B. I., reiese faptul ca, la data de 29.06.2012, in jurul orei 09:20-09:25, se afla pe drumul dintre plaja Azur si DN39, ocazie cu care a observat la o distanta de aproximativ 50 m spre Eforie Sud din locul in care se afla, un taxi cu numărul de inmatriculare CT...ATH (nu a reținut cifrele), din care au coborât doua persoane de sex masculin, care au incercat incuietorile portierelor autoturismelor parcate pe plaja, fiind urmați de un taxi, care se deplasa in aceeași direcție cu aceștia, la distanta mica. Martora a observat ca in taxi au mai rămas doua persoana pe perioada deplasării (șoferul si inca o persoana pe scaunul din dreapta fata). La un moment dat, cei doi care trăgeau de portiere au observat ca martora le urmarea activitatea si s-au îndepărtat in direcția Eforie Sud, iar când taxiul a ajuns in zona unei clădiri in paragina ( in zona in care se afla autoturismul părților vătămate) a oprit, au urcat cei doi bărbați sus-mentionati, unul dintre ei având in mana un obiect ce putea fi o poșeta sau geanta, pe care a aruncat-o in mașina si au plecat.
La data depistării in trafic si conducerii la sediul politiei, organele de politie au găsit asupra inculpaților S. I. si I. M. suma de 1426 respectiv 105 lei, sume care au fost consemnate la CEC .
Situația de fapt astfel cum a fost reținută de instanță a rezultat din coroborarea următoarelor mijloace de probă: plângerile și declarațiile părților vătămate; proces-verbal de urmărire si de supraveghere a autoturismului Dacia L. cu nr. de inmatriculare_ ;proces verbal de cercetare la fata locului, însotit de planșa foto;proces verbal cu privire la bunurile recunoscute de părțile vătămate;proces verbal cu privire la verificarea autoturismului in cauza;proces verbal de vizionare a imaginilor înregistrate de aparatul radar montat de Servicul de Politie Rutiera pe autoutilitara de serviciu, marca Dacia L., numărul de inmatriculare_, insotit de suportul optic si planșa foto;proces verbal de redare a convorbirii telefonice la apelul SNUAU din care rezultă că martora B. I. a apelat serviciul de urgență la ora 09,33 aducând la cunoștință că a urmărit niște hoți întrucât cu o zi înainte îi fuseseră sustrase bunuri din mașină; aceștia se află într-un taxi cu număr CT..ATH și au încercat ușile unui autoturism văzând că sunt observați de martoră; ;proces verbal întocmit de lucratorii de politie din cadrul S.P.R. cu privire la oprirea inculpaților in trafic si bunurile găsite asupra lor si de conducere a inculpa la sediul politiei;proces verbal de cercetare a locului unde a fost abandonata sacoșa portocalie, insotit de planșa foto;procese verbale de vizionare a imaginilor inregistrate de camerele supraveghere in magazin, însoțite de suportul optic si planșa foto; declarațiile martorilor P. C. M., A. A. G., B. C. M. care a declarat că în data de 29.06.2012 în jurul orei 09,30 se afla pe plaja dintre Eforie Nord și Eforie Sud, a parcat mașina și i-a atras atenția un taxi de culoare galbenă în care nu se afla nicio persoană, mașina având numărul de înmatriculare_ ,iar în timp ce se deplasa spre plajă a observat 2 persoane care se uitau la mașini, s-a dus în apă și după 15 minute a auzit o persoană strigând că i-a fost furată geanta din mașină; B. I., C. G. C., M. C. A..
În ceea ce privește inculpații aceștia în cursul cercetării judecătorești s-au prevalat de dispozițiile art.70 alin.2 C.pr.penală.
În cursul urmăririi penale inculpatul S. I. a declarat că în dimineața de 29.06.2012 s-a întâlnit cu G., M. și T. și au căzut de acord să meargă în M. la un prieten comun astfel că au luat legătura cu șoferul unui taxi înțelegându-se cu el asupra prețului;au plecat toți 5 cu taxiul spre M. în jurul orei 09,00 s-au deplasat pe DN 39 prin L. ,Agigea,Eforie Nord fiind opriți de polițiști la Costinești.
Inculpatul S. E. a declarat în cursul urmăririi penale că în jurul orei 09,15 în timp ce pleca spre casă cu autoturismul a fost oprit de inculpații S. I., I. G., I. M. și H. T. ,pe care îi cunoștea, aceștia solicitându-i să-i transporte în M. ; au plecat toți 5 cu mașina inculpatul S. E. fiind nevoit să oprească la un moment dat pe Șoseaua națională întrucât i s-a stricat un cablu de la ambreiaj, a reparat cablul lucru care s-a întâmplat în 2 minute timp în care ceilalți inculpați au rămas în mașină.A repornit mașina și a fost oprit de un echipaj de poliție la Costinești, inculpatul precizând că nu a mai oprit și în alt loc autoturismul.
Inculpatul I. G. a declarat că s-a urcat în taxiul condus de inculpatul S. E. de pe . ceilalți inculpați erau deja în autoturism ; până la momentul în care au fost opriți de polițiști autoturismul nu a mai fost oprit.
Inculpatul I. M. a arătat că s-a întâlnit cu inculpații I. G.,S. I. și I. T. și împreună au plecat cu taxiul condus de inculpatul S. E. cu care vorbiseră cu o zi înainte, către M. ;a precizat inculpatul că autoturismul nu a oprit decât la un magazin din T. .
Inculpatul H. T. a arătat că a plecat cu ceilalți inculpați spre M. având de rezolvat o problemă comună și că nu s-au oprit în altă localitate decât în Costinești .
Instanța va înlătura ca nefiind sincere declarațiile pe care inculpații le-au dat în cursul urmăririi penale ,întrucât, pe de o parte, există contradicții intre declarațiile date de inculpați, pe de altă parte susținerile inculpaților sunt infirmate de celelalte mijloace de probă care au fost analizate mai sus.
Astfel numai inculpatul I. M. a declarat că autoturismul a fost oprit la un magazin din T. de unde au cumpărat o sticla de apa de 2 litri, ceilalți inculpați declarând ca autoturismul nu a oprit deloc, pe drum, decât la semnalul lucratorilor de politie din cadrul Serviciului Politie Rutiera. Inculpații nu contesta faptul ca au urcat toti cinci in mun. Constanta in autoturismul marca L. de culoarea galbena cu numărul de inmatriculare CT ATH si s-au deplasat tot timpul cu acesta, împreuna, la volan aflându-se inculpatul S. E., insa cu toții susțin ca nu au fost in zona plajei dintre Eforie Nord Eforie Sud,susținere infirmată de martorii care au sesizat prezența autoturismului in cauza in zona locului săvârșirii faptei; mai mult decât atât martorii-lucratori de politie au supravegheat si urmărit autoturismul pe traseul deplasare de la pornirea de pe plaja Azur si pana la oprirea in trafic de către echipajul de poliție rutieră S.P.R.
În ceea ce privește apărările formulate de avocatul inculpaților H. T. și S. I. în legătură cu legalitatea mijloacelor de probă instanța reține următoarele:
-din înregistrările existente la dosarul cauzei a rezultat că la momentul opririi de către agenții de poliție rutieră, martorii C. Gabrile C. și M. C. A. ,aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu s-a procedat în mod legal la efectuarea percheziției corporale asupra inculpaților depistați în autoturismul Taxi cu număr de înmatriculare Ct-68-ATH, având în vedere că era vorba de o infracțiune flagrantă, autoturismul fiind urmărit inițial de cei 2 polițiști întrucât existau informații că persoanele care se află in interior erau bănuite de comiterea de infracțiuni de furt pe raza localităților Eforie Nord –Eforie Sud, în timpul filajului polițiștilor fiindu-le comunicat de la dispecerat că s-a reclamat de către părțile vătămate sustragerea de bunuri din autoturismul parcat în zona plajei dintre Eforie Nord și Eforie Sud;
- deși s-a susținut că cei 2 martori C. G. C. și M. C. A. au efectuat filajul în afara limitei teritoriale arondate fără să încunoștiințeze Inspectoratul de Poliție C., astfel că acest filaj nu este legal,probele obținute fiind lovite de nulitate, instanța reține că nu există niciun text de lege care să interzică unui polițist ca în caz de infracțiune flagrantă să încalce limita teritorială în care este arondat,aceasta cu atât mai mult cu cât potrivit art.44 din Statutul Polițistului –Legea 360/2002 serviciul polițienesc care caracter permanent și obligatoriu ceea ce presupune că polițistul poate interveni oricând ; de asemenea potrivit art. 28 alin. 4 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române polițistul este obligat să intervină și în afara orelor de program, a atribuțiilor sale de serviciu și a competentei teritoriale a unității din care face parte, când ia cunoștință de existența unei infracțiuni flagrante.
La termenul din 24 ianuarie 2013 reprezentantul Ministerului Public a solicitat schimbarea încadrării juridice a infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților S. E., S. I., I. G., I. M. și H. T. prin actul de sesizare prin înlăturarea agravantei prev. de art.75 lit.a C.pr.penală, cererea care va fi admisă întrucât circumstanța agravantă prevăzută de art.75 lit.a C.penal constând în săvârșirea faptei de 3 sau mai multe persoane împreună nu se poate aplica dacă în conținutul agravant al infracțiunii intră ca element circumstanțial, săvârșirea faptei de 2 sau mai multe persoane împreună, împrejurare care se valorifică o singură dată ca element circumstanțial .
Din ansamblul material probator, cu precădere declarațiile martorilor care « plasează » autoturismul cu care inculpații au declarat ca s-au deplasat spre localitatea M. (marca Dacia L. cu numărul de inmatriculare_ - inscripționat) in apropierea locului săvârșirii faptei, in jurul orei săvârșirii acesteia, martora B. I. precizând ca i-a observat pe unii dintre ocupanții acestui autoturism trăgând de incuietorile autoturismelor parcate in zona, instanța reține că inculpații, S. I., S. E., I. G., I. M. și H. T., cu certitudine sunt autorii infracțiunii de furt calificat comisă în dauna părților vătămate H. V. și H. L..
Forma de participație cu care au acționat cei 5 inculpați este cea a coautoratului, în cauză fiind vorba de o participație indeterminabilă ceea ce presupune cunoașterea tuturor participanților, probarea cooperării dintre ei ,dar imposibilitatea stabilirii contribuției reale, efective, concrete și rolul fiecăruia în parte.
Fapta inculpaților S. I., S. E., I. G., I. M., H. T. care la data de 29.06.2012, în jurul orei 09,20, au sustras din autoturimul marca SEAT nr. de înmatriculare_, parcat în zona plajei dintre stațiunile Eforie Nord Eforie Sud și lăsat descuiat de partea vătămată HĂLĂU V., o poșetă conținând sume de bani, un lanț din aur cu pandantiv, un ceas de mână, carduri bancare și carte de identitate pe numele HĂLĂU L., în scopul însușirii pe nedrept, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fu calificat, faptă prev. și ped. de art. 208 alin. 1 -art. 209 alin. 1 lit a și e și alin. 2 lit. din C.pen.
În ceea ce privește inculpatul S. I. acesta a comis fapta pe perioada liberării condiționate din pedeapsa de 4 ani și 8 luni închisoare aplicată prin sp. nr.664/11.04.2007 a Judecătoriei C.,astfel că se va reține incidența art.37 lit.a C.penal.
La individualizarea pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpaților, instanța va avea în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C.pen., și anume: dispozițiile din partea generală a codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea de furt calificat, gradul de pericol social concret al faptei săvârșite rezultat din modalitatea de comitere, din loc public, prin cooperarea inculpaților ,ceea ce asigură cu mai multă ușurință realizarea rezoluției infracționale, relațiile sociale încălcate și care privesc patrimoniul persoanelor, prejudiciul cauzat, împrejurarea că fără intervenție organelor de poliție care i-au urmărit pe inculpați nu s-ar fi putut identifica autorii, în condițiile în care după ce au sustras bunurile din mașina părților vătămate pentru a șterge urmele infracțiunii în plasa cumpărată pe traseu și în care au fost introduse bunurile părților vătămate, inculpații au turnat apă; perseverența pe cale infracțională a inculpaților, totalul dezinteres al acestora față de dreptul de proprietate; persoana inculpaților care nu se află la primul conflict cu legea penală și care nu au cooperat cu organele judiciare, prin apărările formulate urmărind exonerarea de răspundere penală; inculpatul S. E. a fost sancționat administrativ prin ordonanța nr. 3052/P/2012 dată de P. de pe lângă Judecătoria C. pentru comiterea unei fapte îndreptate împotriva patrimoniului persoanei ; inculpatul I. M. a fost condamnat în 3 rânduri pentru comiterea de infracțiuni contra patrimoniului persoanei, condamnări în privința cărora s-a împlinit termenul de reabilitare,fiind sancționat administrativ în 2 rânduri pentru comiterea aceluiași gen de infracțiuni; inculpatul I. G. a fost condamnat anterior în 2 rânduri pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune, condamnări în privința cărora s-a împlinit termenul de reabilitare, fiind sancționat administrativ pentru comiterea aceluiași gen de infracțiune; inculpatul H. T. a fost condamnat pentru comiterea unei infracțiuni de tâlhărie condamnare în privința căreia s-a împlinit termenul de reabilitare, fiind sancționat administrativ în 2 rânduri pentru comiterea unor fapte prev. de art.2 pct.1 din Legea 61/1991 și furt calificat; inculpatul S. I. a comis prezenta infracțiune pe perioada liberării condiționate când ar fi trebuit să dea dovezi de îndreptare .
În ceea ce privește dozarea pedepselor, acestea vor fi pedepse cu închisoarea îndreptată spre minimul special.
Se va avea în vedere că exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei inculpaților, contribuind la reeducarea lor, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care sunt supuși aceștia, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșire de alte infracțiuni, iar fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată, stabilirea unei pedepse juste și proporționale contribuie la realizarea finalității acesteia (prevenția generală și specială înscrise în art 52 c.pen ).
Întrucât la acest moment procesual s-a împlinit durata pedepsei aplicate, în baza art.61 C.penal va menține liberarea condiționată privind restul de 579 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani și 8 luni închisoare aplicată inculpatului S. I. prin s.p nr.664/2007 a Judecătoriei C..
În raport de modalitatea în care a fost concepută și realizată activitatea infracțională, de personalitatea inculpaților S. I., S. E., I. G., I. M. și H. T., pedepsele aplicate acestora se vor executa în regim de detenție, resocializarea viitoare pozitivă a inculpaților nefiind posibilă decât prin aplicarea unei pedepse ferme care să fie în deplin acord cu dispozițiile art 1 c.pen și cele ale art 52 c.pen.
În baza art.71 C.penal va interzice inculpaților S. I., S. E., I. G., I. M. și H. T. exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a doua si lit.b C.penal.
În baza art.88 C.penal va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii de 24 de ore începând cu data de 29.06.2012 ora 17,00.
În baza art.88 C.penal va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii de 24 de ore începând cu data de 29.06.2012 ora 17,30.
În baza art.88 C.penal va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii de 24 de ore începând cu data de 29.06.2012 ora 17,45.
În baza art.88 C.penal va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii de 24 de ore începând cu data de 29.06.2012 ora 17,45.
În baza art.88 C.penal va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii de 24 de ore începând cu data de 29.06.2012 ora 18,00 și durata arestării preventive de la 02.07.2012 la 16.07.2012 și de la data de 14.12.2012 la data de 18 decembrie 2012
Va constata că inculpații I. G., I. M. și H. T. sunt arestați în altă cauză.
În cursul procesului penal s-au constituit părți civile în cauză partea vătămată H. V. cu suma de 5000 euro daune morale și partea vătămată H. L. cu suma de 5000 euro daune morale și 2500 lei daune materiale.
Instanța constată că în cauză sunt îndeplinite cumulativ elementele răspunderii civile delictuale ( fapta ilicită a inculpaților S. I., S. E., I. G., I. M. și H. T. constând în sustragerea poșetei aparținând părții vătămate H. L. ), prejudiciul material cauzat ,legătura de cauzalitate directă între fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția dovedită a inculpaților care au acționat cu intenție directă.
Întrucât de la inculpații S. I. și I. M. au fost ridicate sume de bani în vederea acoperirii prejudiciului cauzat părții vătămate H. L. -suma de 1300 lei sustrasă și celelalte bunuri care nu au fost recuperate, instanța va dispune restituirea către partea civilă H. L. a sumei de 1.426 lei consemnată la CEC potrivit chitanței existentă la fila 66 dup sumă ridicată de la inculpatul Sail I. și a sumei de 105 lei consemnată la CEC potrivit chitanței existentă la fila 69 dup sumă ridicată de la inculpatul I. M..
În baza art.14 și art.346 C.pr.penală va obliga inculpații S. I., S. E., I. G., I. M. și H. T., în solidar,întrucât delictul le este imputabil acestora, la plata sumei de 969 lei diferența de sumă până la 2500 lei prejudiciu cauzat, cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă H. L..
Instanța va respinge cererile formulate de părțile civile H. V. și H. L. privind obligarea inculpaților la plata de daune morale, întrucât părțile vătămate nu au făcut dovada că prin infractiune comisă de inculpați au suferit un prejudiciu nepatrimonial.
Prin sustragerea bunurilor din autoturismul nu se poate considera ca părților vătămate li s-a provocat o suferinta de așa amploare încât sa fie necesara acordarea de daune morale.
În baza art.189 C.pr.penală onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 400 lei conform împuternicirii nr.4731/22.08.2012 va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești în favoarea Baroului C..
În baza art.191 alin.1,2 C.pr.penală va obliga fiecare inculpat la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Împotriva sentinței penale nr.809 din 27.06.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ au declarat recurs, în termen legal, inculpații S. I., I. G., S. E., I. M. și H. T., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Recurenții inculpați S. E. și H. T. au criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul greșitei lor condamnări, în condițiile în care asupra lor, la momentul depistării în trafic, nu s-au găsit bunurile și bijuteriile pretins sustrase, pe sacoșa recuperată din tufiș nu s-au găsit urmele lor papilare iar pe actul de depistare al poliției există corecturi cu privire la datele de identificare ale autoturismului urmărit. D. urmare, existând un puternic dubiu cu privire la vinovăția lor cei doi recurenți inculpați au solicitat admiterea recursurilor lor, casarea în parte a hotărârii de fond și, în rejudecare, să fie achitați, în temeiul preved.art.11 pct.2 lit.a rap. la art. 10 lit.c Cod pr.penală pentru infracțiunea de furt calificat prev. și ped. de art.208 alin.1 – 209 alin.1 lit.a, e și alin.2 lit.b Cod penal,
În subsidiar, recurenții inculpați S. E. și H. T. au solicitat reducerea cuantumului pedepselor aplicate de prima instanță sub limita minimă legală, urmare reținerii circumstanțelor personale favorabile ( școlarizați, integrați social ), iar ca modalitate de executare a pedepselor să se aplice preved.art.81 Cod penal și următoarele.
Recurentul inculpat S. I. a criticat individualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată de instanța de fond, solicitând admiterea recursului său, casarea în parte a hotărârii de fond și, în rejudecare, să se reducă pedeapsa în cuantum iar ca modalitate de executare să se facă aplicarea preved.art.81 și următoarele Cod penal.
Recurentul inculpat I. G. a criticat hotărârea instanței de fond pentru greșita sa condamnare, în condițiile în care există un puternici dubiu referitor la vinovăția sa, între sacoșa găsită în lizieră și aceea luată din magazin neexistând niciun element comun, iar prezența sa în mașina urmărită în trafic este contrazisă de martorul B. C. M..
În principal, recurentul inculpat I. G. a solicitat admiterea recursului său, casarea în parte a hotărârii atacate și, în rejudecare, să se pronunțe achitarea sa, în temeiul preved.art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.a Cod pr.penală pentru infracțiunea de furt calificat prev. și ped. de art.208 alin.1 – art.209 alin.1 lit.a, e și alin.2 lit.b Cod penal.
În subsidiar, recurentul inculpat I. G. a solicitat ca, urmare admiterii recursului său să se caseze în parte hotărârea primei instanțe iar, în rejudecare, să se reindividualizeze cuantumul pedepsei, în sensul reducerii acestuia sub limita minimă legală prev. de textul incriminator, în considerarea că este la primul conflict cu legea penală.
Recurentul inculpat I. M. a criticat hotărârea instanței de fond pentru greșita sa condamnare, în condițiile în care probele nu au conturat vinovăția sa fără echivoc, solicitând achitarea sa, în temeiul preved.art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit. c Cod pr.penală pentru infracțiunea de furt calificat prev. de art.108 alin.1 – art.209 alin.1 lit.a, e și alin.2 lit.b Cod penal, urmare admiterii recursului său.
În subsidiar, recurentul inculpat I. M. a solicitat reindividualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată de prima instanță, în sensul reducerii cuantumului acesteia, urmare reținerii de circumstanțe atenuante, sub limita minimă legală, întrucât pentru condamnările anterioare a intervenit reabilitarea.
Examinând sentința penală nr. 809 din 27.06.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ raportat la criticile din recursurile inculpaților S. I., I. G., S. E., I. M. și H. T., la probatoriul administrat în cauză, cât și din oficiu, în limitele prev. de art.3856 alin.3 Cod pr.penală, curtea constată că este legală și temeinică iar recursurile inculpaților nefondate, pentru următoarele considerente:
Faptele inculpaților S. I., I. G., S. E., I. M. și H. T., care la data de 29.06.2012, în jurul orelor 9,20, prin acțiuni conjugate, au sustras din autoturismul marca SEAT, nr. de înmatriculare_, proprietatea părților civile Hălău V. și Hălău L., parcat în zona plajei dintre stațiunile Eforie Nord – Eforie Sud, o poșetă conținând sume de bani, un ceas de mână, carduri bancare și carte de identitate pe numele Hălău L., au fost probate indubitabil prin coroborarea plângerilor și declarațiilor părților vătămate Hălău V. și L., a procesului verbal de depistare, urmărire în trafic și supraveghere a autoturismului Dacia L. cu nr. de înmatriculare_, a procesului verbal de cercetare la fața locului și planșele foto anexă, a procesului verbal de verificare a autoturismului în care se aflau inculpații recurenți, a procesului verbal de vizionare a imaginilor înregistrate de aparatul radar montat pe mașina de serviciu a Poliției Rutiere C. însoțit de suportul optic și planșa foto, a procesului verbal de redare a convorbirii telefonice, la apelul SNUAU din care rezultă că martora B. I. a apelat serviciul de urgență pentru a sesiza că niște persoane au încercat ușile unui autoturism și care observând că au fost văzuți de martoră s-au urcat într-un taxi cu nr._, a procesului verbal de cercetare a locului în care a fost abandonată sacoșa portocalie și planșa foto anexă, a proceselor verbale de vizionare a imaginilor înregistrate de camerele de supraveghere în magazin, cu suportul optic și planșa foto și a declarațiilor martorilor P. C. M., A. A. G., B. C. M., B. I., C. G. C. și M. C. A..
Raportat la situația de fapt rezultată din probatoriul menționat anterior rezultă că, în drept, faptele inculpaților recurenți întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art.208 alin.1 – art.209 alin.1 lit,a,e și alin.2 lit.b Cod penal, infracțiune ce a fost corect reținută în sarcina fiecăruia dintre aceștia.
Participarea inculpatului recurent S. E. la săvârșirea infracțiunii de furt calificat, împreună cu ceilalți inculpați recurenți, la data de 29.06.2012 este probată fără echivoc prin identificarea acestuia la volanul autoturismului Dacia L. cu nr. de înmatriculare_ de către echipajul Poliției Rutiere, la momentul opririi în trafic, prin declarația martorei B. I., care a observat, la orele 9,20 – 9,25, în zona plajei Azur, autoturismul taxi cu nr._ din care a coborât două persoane, de sex masculin, care încercau încuietorile portierelor autoturismelor parcate pe plajă, urmate îndeaproape de autoturismul din care coborâseră și care observând că martora le-a surprins activitatea suspectă, s-au îndepărtat către Eforie Sud și în cele din urmă s-au urcat în același taxi părăsind zona, unul dintre cei doi având în mână un obiect ce putea fi o geantă sau o poșetă.
Din declarațiile martorilor C. G. C. și M. C. A., polițiștii care au urmărit autoturismul cu nr._, condus de inculpatul S. E., procesele verbale de urmărire în trafic și de cercetare la fața locului unde a fost abandonată sacoșa portocalie în care au fost găsite parte dintre bunurile sustrase din mașina părților vătămate Hălău V. și L., înregistrările camerelor de supraveghere de la magazinul de unde s-a cumpărat sacoșa în care au fost găsite bunurile sustrase și apa ce a fost vărsată peste respectivele bunuri și procesul verbal de percheziție corporală a inculpaților, în urma căreia au fost depistate sumele de bani asupra inculpaților S. I. și I. metin, rezultă că S. E. a condus autoturismul taxi pe tot parcursul activității ilicite, având cunoștință de scopul urmărit și anume sustragerea de bunuri din autoturismele parcate în zona plajei Azur dintre stațiunile Eforie Nord și Eforie Sud, sprijinul direct, cu intenție, activitățile grupului prin transportul acestuia facilitând îndeplinirea scopului urmărit.
Declarațiile de la urmărirea penală ale inculpatului S. E. s-au dovedit nesincere în privința faptului că pe traseul urmat nu a oprit mașina decât o singură dată pentru a repara cablul de la ambreaj întrucât s-a probat fără dubiu că a oprit autoturismul atât la magazinul din localitatea T. cât și în zona unde a fost abandonată sacoșa portocalie cu bunurile sustrase de la părțile vătămate.
Chiar dacă pe procesul verbal de depistare și urmărire în trafic a autoturismului condus de inculpatul S. E., la data de 29.06.2012, există unele corecturi, în privința datelor de identificare a autoturismului urmărit această împrejurare nu creează dubiu asupra traseului urmat de autoturismul taxi cu nr._, în care se aflau toți inculpații recurenți, întrucât, înregistrările camerelor de supraveghere de la magazinul din localitatea T., declarațiile martorilor A. A. G., B. I., C. G. C. și M. C. A. și înregistrările cu aparatul radar instalat pe mașina de serviciu a Poliției Rutiere C. cu nr. de înmatriculare_ fac dovada neechivocă a faptului că inculpatul S. E. a condus autoturismul taxi cu nr. de înmatriculare_, la data de 29.06.2012, care a fost depistat și urmărit în trafic până la oprirea în localitatea Costinești.
Faptul că asupra inculpaților aflați în mașina condusă de S. E. nu s-au găsit bijuteriile pretins sustrase de la părțile vătămate nu înlătură vinovăția acestora cu privire la celelalte bunuri sustrase și găsite asupra lor ( sumele de 1426 lei și de 105 lei ) sau abandonate în sacoșa găsită în lizieră ( poșeta părții vătămate Hălău L., un carnețel, trei perechi ochelari vedere, 3 carduri bancare pe numele Hălău V. și Hălău L., cartea de identitate a părții vătămate Hălău L., oglinzi și obiecte personale, patru portofele cu diferite obiecte de uz personal și medicamente, un cea de mână de damă marca Luch, cupoane pensie pe numele Hălău L. și o legătură de chei ) sustragere probată cu certitudine prin declarațiile martorei B. I., ale martorilor C. G. C. și M. C. A., precum și cu procesele verbale întocmite de organele de poliție și înregistrările cu aparatul radar și camerele de supraveghere.
Lipsa amprentelor digitale de pe obiectele abandonate în sacoșa portocalie se explică prin ștergerea lor de către inculpați, faptul turnării de apă peste respectivele bunuri dovedind că s-a operat în sensul spălării eventualelor urme, inclusiv a amprentelor digitale.
Participația inculpatului recurent H. Taifin la furtul din 29.06.2012, alături de ceilalți inculpați recurenți este probată fără dubiu prin procesul verbal de depistare și urmărire în trafic, întocmit de martorii C. G. și M. C. A., prin procesul – verbal de oprire în trafic al Serviciului Poliției Rutiere, înregistrările video cu aparatul radar și camerele de supraveghere de la magazinul alimentar din localitatea T. și declarațiile martorei A. A. G..
Din coroborarea probatoriului menționat rezultă că inculpatul recurent H. taifun era îmbrăcat, la data săvârșirii faptei de sustragere din 29.06.2012 cu un tricou alb cu dungi verzi pe umeri, că a fost unul dintre cei doi inculpați care au coborât din taxiul condus de inculpatul S. E. la magazinul din localitatea T. și după 2-3 minute a ieșit din magazin cu o sacoșă de culoare cărămizie ( portocalie ) și o sticlă de 2 l cu apă iar din procesul verbal întocmit de agenții de poliție care au urmărit taxiul în care se aflau toți inculpații rezultă că, inculpatul H. T. stătea pe bancheta din spatele mașinii, împreună cu inculpații S. I. și I. M..
Din declarația martorei A. A. G. ( vânzător la magazinul din Tulcea ) rezultă că în jurul orelor 9,50 – 10,00 a intrat în magazin o persoană îmbrăcată în bermude și un tricou alb cu dungi verzi, care a întrebat-o unde găsește apă iar după puțin timp respectiva persoană a venit la casă solicitând și o pungă, fiindu-i oferită una portocalie cu inscripția „ Good”, după care a plătit peste rând sticla cu apă și punga, a purtat o scurtă conversație cu un alt bărbat ce intrase ulterior în magazin și apoi a plecat.
Declarația martorei A. A. G. se coroborează atât cu procesul verbal de urmărire și supraveghere a autoturismului Dacia L. cu nr. de înmatriculare_, cât și cu procesul verbal de verificare a respectivului autoturism și procesele verbale de vizionare a imaginilor înregistrate de camerele de luat vederi din magazin.
Urmare celor reținute anterior, curtea constată, netemeinicia criticii din recursurile inculpaților S. E. și H. taifun, privind existența unui puternic dubiu referitor la vinovăția lor și, pe cale de consecință va respinge solicitările acestora de achitare, în temeiul preved.art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.a rap. la art.10 lit.c Cod pr.penală, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin.1 – art. 209 alin.1 lit.a, e și alin.2 lit.b Cod penal.
Referitor la inculpatul recurent I. G. curtea reține că a participat la săvârșirea infracțiunii de furt calificat din 29.06.2012, a fost probată fără echivoc cu declarațiile martorei B. I., ce a observat autoturismul Dacia L. tip taxi în zona plajei Azur dintre localitățile Eforie Nord și Eforie Sud, urmărindu-i îndeaproape pe cei doi inculpați care trăgeau de portierele mașinilor parcate în zonă și care i-a preluat pe cei doi de la locul respectiv, supă sustragerea poșetei părții vătămate Hălău L., cu procesul verbal de urmărire și supraveghere a autoturismului Dacia L. cu nr. de înmatriculare_, cu procesul verbal întocmit de lucrătorii de poliție din cadrul SPR cu privire la oprirea inculpaților în trafic și bunurile găsite asupra lor, precum și cu declarațiile coinculpaților S. I. și S. E., cei doi declarând că inculpatul I. geilan a căzut de acord cu ceilalți inculpați să se deplaseze către M. și că potrivit acestei înțelegeri prealabile inculpatul I. G. s-a aflat în autoturismul condus de S. E..
În condițiile în care inculpații nu au făcut cunoscut numele pretinsului prieten din M. și scopul pentru care hotărâseră, cu o zi înainte, să se deplaseze la acesta, este evident că inculpatul I. G. a participat la luarea rezoluției comune de sustragere de bunuri din autoturismele parcate în locuri publice și a sprijinit efectiv materializarea rezoluției infracționale luate în prealabil de ceilalți inculpați, prin prezența sa în autoturismul cu care s-au deplasat toți cei cinci inculpați, luând cunoștință nemijlocit de sustragerea poșetei părții vătămate Hălău L., împărțirea banilor rezultați din sustragerea și achiziționarea sacoșei în care au fost abandonate bunurile sustrase și care nu prezentau interes.
Acționând în cadrul unui grup și conform unei rezoluții infracționale comune, stabilită în prealabil, chiar dacă inculpatul I. G. nu a sustras efectiv bunurile din autoturismul părților vătămate Hălău V. și Hălău L., prin supravegherea sustragerii din autoturismul în care se afla, autoturism care i-a dus în zona plajei Azur și i-a luat de acolo pe toți făptuitorii, inculpatul și-a îndeplinit sarcinile ce i-au fost repartizate, fiind astfel coautor la săvârșirea infracțiunii de furt calificat, așa cum temeinic și legal a reținut și prima instanță.
Declarația martorului B. C. M. nu este în măsură să creeze un puternic dubiu referitor la vinovăția inculpatului I. G. în săvârșirea faptei de sustragere din 29.06.2012 în condițiile în care prezența inculpatului la locul și data sustragerii este dovedită cu alte mijloace de probă care se coroborează între ele dar și cu declarația martorului amintit, sub aspectul prezenței în zonă a autoturismului folosit de inculpați pentru deplasare, aspect negat de inculpații recurenți.
Împrejurarea că la momentul observării autoturismului cu nr. de înmatriculare_ de către martorul B. C. M., în respectivul autoturism nu se afla nimeni, poate fi explicată prin aceea că toți inculpații erau angrenați în cercetarea zonei pentru depistarea autoturismelor rămase descuiate și din care s-ar fi putut sustrage bunuri, inclusiv inculpatul I. G..
Raportat la probatoriul administrat în cauză și cu precădere la probele menționate anterior curtea constată că vinovăția inculpatului recurent I. G. a fost probată fără echivoc, în privința săvârșirii faptei de sustragere din 29.06.2012, astfel că este neîntemeiată critica acestuia privind greșita sa condamnare de către instanța de fond.
D. urmare, curtea va respinge ca neîntemeiată solicitarea inculpatului recurent I. G. de achitare a sa, în temeiul preved.art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.a Cod pr.penală pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art.208 alin.1 – art.209 alin.1 lit.a, e și alin.2 lit.b Cod penal.
Participarea inculpatului recurent I. M. la săvârșirea, în calitate de coautor, a infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin.1 – art.209 alin.1 lit.a, e și alin.2 lit.b Cod penal, din 29.06.2012, este dovedită prin întregul material probator administrat în cauză, cu relevanță deesebită sub aspectul depistării sale în autoturismul cu nr. de înmatriculare_, având asupra lui suma de 105 lei provenită din sustragere, aspecte în legătură cu care nu a prezentat dovezi care să ateste neimplicarea sa în activitatea infracțională a grupului de infractori.
Urmează, deci, să se respingă ca neîntemeiată critica inculpatului recurent I. M. privind greșita sa condamnare și solicitarea acestuia de achitare, în temeiul preved. art. 11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.c Cod pr.penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. și ped. de art. 208 alin.1 – art.209 alin.1 lit.a, e și alin.2 lit.b Cod penal.
Critica privind nulitatea probelor referitoare la filajul efectuat de martorii C. G. C. și M. C. A., cu privire la autoturismul în care se aflau cei cinci inculpați și la perchezițiile corporale efectuate la momentul opririi în trafic și identificării inculpaților, a fost temeinic și legal înlăturată de prima instanță cu motivația, de esență că se investiga o infracțiune flagrantă iar potrivit preved.art.44 din Statutul Polițistului ( Legea nr.360/2002) serviciul polițienesc are caracter permanent și obligatoriu iar conform preved.art. 28 alin.4 din Legea nr. 218/2002 polițistul este obligat să intervină și în afara orelor de program, a atribuțiilor sale de serviciu și a competenței teritoriale, atunci când ia cunoștință de existența unei infracțiuni flagrante.
Criticile din recursurile inculpaților S. I., S. E., H. T., I. G. și I. M. referitoare la greșita individualizare a pedepselor aplicate de instanța de fond, atât în privința cuantumului cât și al modalității de executare sunt, de asemenea, neîntemeiate urmând a fi respinse ca atare.
Potrivit criteriilor prev. de art.72 Cod penal la individualizarea pedepselor instanța trebuie să țină seama, între altele de mijloacele și modalitatea de săvârșire a faptei, de urmările produse sau care s-ar fi putut produce, precum și de datele ce caracterizează persoana inculpaților.
Din perspectiva criteriilor legale de individualizare a pedepselor menționate anterior curtea constată, că prima instanța a individualizat temeinic și legal cuantumul pedepselor aplicate celor cinci inculpați recurenți, luând în considerare că aceștia au acționat în grup, conform unei înțelegeri prealabile, profitând de neatenția proprietarilor de autoturisme în asigurarea respectivelor autoturisme, urmările produse sau care s-ar fi putut produce dacă activitatea infracțională nu ar fi fost întreruptă de intervenția martorilor oculari și a organelor de poliție sesizate. În consecință, orientarea cuantumului pedepselor aplicate celor cinci inculpați recurenți la limita legală de 3 ani închisoare nu poate fi considerată ca exagerat de aspră.
Datele ce caracterizează persoana inculpaților recurenți nu justifică reținerea de circumstanțe atenuante, în condițiile în care aceștia nu se află la primul conflict cu legea penală, suferind condamnări și sancțiuni administrative pentru fapte asemănătoare și chiar dacă a intervenit reabilitarea, această stare de fapt conturează o înclinație spre încălcarea normelor legale penale și o lipsă de autocenzură în comportamentul social.
În aceeași ordine de idei este semnificativ, sub aspectul perseverenței infracționale a inculpaților împrejurarea că S. I. a săvârșit fapta ce face obiectul prezentei cauze în stare de recidivă post condamnatorie ( art.37 lit.a Cod penal ) iar inculpații I. G., I. M. și H. T. sunt arestați în alte cauze.
Raportat la cele ce preced curtea apreciază că numai executarea în regim privativ de libertate a pedepselor aplicate celor cinci inculpați recurenți poate asigura îndeplinirea scopului prevăzut de art.52 Cod penal.
Urmează, deci, a fi respinse și criticile recurenților inculpați privind greșita individualizare a pedepselor aplicate de prima instanță ca neîntemeiate.
Pentru considerentele menționate, curtea constatând netemeinicia criticilor din recursurile inculpaților S. I., I. G., S. E., I. M. și H. T. dar și faptul că examinarea din oficiu a hotărârii de fond nu a evidențiat alte cauze de reformare a acesteia, în temeiul preved.art. 38515 pct. 1 lit. "b" cod procedură penală va respinge ca nefondate respectivele recursuri, menținând sentința penală nr. 809/27.06.2013 a Judecătoriei C..
În baza preved. art. 192 alin. 2 cod procedură penală, vor fi obligați recurenții inculpați S. I., I. G. și I. M., la plata sumei de câte 500 lei cheltuieli judiciare către stat, iar pe inculpații S. E. și H. T. la plata sumei de câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat
Conform art.l89 cod procedură penală, onorariile avocaților din oficiu Coconi Tasy, Bușuricu Iancuși Botină M., în sumă de câte 400 lei precum și onorariile parțiale în sumă de câte 100 lei pentru avocații T. B. C. și N. E. se vor plăti din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515 pct. 1 lit. "b" cod procedură penală, respinge recursurile inculpaților S. I. - fiul lui Taistan și Mamurie, născut la data de 05.03.1987, CNP_, I. G. - fiul lui M. și F., născut la data de 14.04.1969, CNP_, S. E. - fiul lui I. și Gemile, născut la data de 10.08.1983, CNP_, I. M. - fiul lui E. și C., ns.la data de 27.07.1967, CNP_ și H. T. - fiul lui M. și I., ns.la data de 19.03.1981, CNP_, declarate împotriva sentinței penale nr.809/27.06.2013 a Judecătoriei C., ca nefondate.
Conform art. 192 alin. 2 cod procedură penală, obligă recurenții inculpați S. I., I. G. și I. M., la plata sumei de câte 500 lei cheltuieli judiciare către stat, iar pe inculpații S. E. și H. T. la plata sumei de câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat
Conform art.l89 cod procedură penală, onorariile avocaților din oficiu Coconi Tasy, Bușuricu Iancuși Botină M., în sumă de câte 400 lei precum și onorariile parțiale în sumă de câte 100 lei pentru avocații T. B. C. și N. E. se vor plăti din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C..
În baza art.309 alin.ultim cod procedură penală, minuta s-a întocmit în 2 exemplare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 7 octombrie 2013.
Ptr.Președinte, Ptr. Judecător, Ptr.Judecător,
V. L., aflată în C.O. Z. F., aflată în C.O. A. I., aflată în C.O. semnează cf.art.406 Cod pr.pen. semnează cf.art.406 Cod pr.pen. semnează cf.art.406 Cod pr.pen.
VICIPREȘEDINTE INSTANȚĂ VICIPREȘEDINTE INSTANȚĂ VICIPREȘEDINTE INSTANȚĂ
N. S. N. S. N. S.
Ptr.Grefier,
I. C. aflată în C.O.
Semnează cf.art.406 Cod pr.pen.
GREFIER ȘEF SECȚIE PENALĂ
C. S.
Jud. fond. C.R.
Red.jud.dec.V.L./08.07.2014
Tehnodact.gref.C.C.
2 ex./24.07.2014
| ← Omor calificat. At. 175 C.p.. Decizia nr. 80/2013. Curtea de... | Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 505/2013. Curtea de Apel... → |
|---|








