Infracţiuni la legea societăţilor comerciale. Legea nr. 31/1990. Decizia nr. 19/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 19/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 22-02-2013 în dosarul nr. 8440/118/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 19/P
Ședința publică din 22 februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE – V. L.
Judecător – M. C. E.
Grefier I. C.
Cu participarea Ministerului Public prin procuror Grațiela L.
Pe rol judecarea apelului penal declarat de inculpatul D. S. – domiciliat în C., ., ., . penale nr. 43/26.01.2012, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._, având ca obiect Legea nr. 87/1994, art. 290 cod penal.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 24.01.2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 31.01.2013, 04.02.2013, 11.02.2013, 18.02.2013, 20.02.2013 și 22.02.2013, când a pronunțat următoarea decizie.
CURTEA
Asupra apelului penal de față;
Prin sentința penală nr. 43/26.01.2012 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._, s-au dispus următoarele:
„Admite, ca fondată, acțiunea civilă exercitată de partea civilă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C..
În baza art.346 Cod.proc.pen. și art.14 Cod.proc.pen. comb. cu art.998 Cod.civil:
Obligă pe inculpatul D. S.- fiul lui V. si V., născut la data de 01.07.1968 în Năvodari, judetul Constanta, domiciliat în Constanta, ., ., CNP_ la plata, către partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Administrația Finanțelor Publice C., a sumei de 102.619 lei cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând 35.616 lei impozit pe profit datorat bugetului de stat la care s-au calculat până la data de 23.01.2006 dobânzi și majorări de întârziere în valoare de 14.217 lei și penalități în valoare de 3.918 lei și 27.068 lei TVA la care s-au calculat până la data de 23.01.2006 dobânzi și majorări de întârziere în valoare de 16.550 lei și penalități în valoare de 4.550 lei, precum și la plata majorărilor, dobânzilor și penalităților de întârziere până la data achitării integrale a prejudiciului.”
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
„Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul C. cu nr.1346/P/2009, din 07.12 2010, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului D. S. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.13 din Legea nr.87/1994 cu aplic. art.13 Cod.pen., art.266 pct.2 din Legea nr.31/1990 republicată cu aplic. art.13 Cod.pen. și art.290 alin.1 Cod.pen. cu aplic. art.41 alin.2 Cod.pen., toate cu aplic. art.33 lit.a Cod.pen.
Prin actul de inculpare s-a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 27.11.2004, prin adresa nr._/CT, reprezentanții Comisariatului Regional C. al Gărzii Financiare s-au adresat Parchetului de pe lângă Judecătoria C., formulând o sesizare penală cu privire la săvârșirea de către numitul D. S., în calitate de administrator al . C., a infracțiunilor de evaziune fiscală și fals intelectual, fapte prev. de art.13 din Legea nr.87/1994 cu aplic. art.13 Cod.pen., art.43 din Legea nr.82/1991 în ref. la art.289 alin.1 Cod.pen., cu aplic. art.13 Cod.pen.
În cuprinsul sesizării penale, s-a învederat faptul că, în perioada septembrie 2002 - septembrie 2003, . C. s-a aprovizionat cu diferite mărfuri (rulmenți, contractori, bobine etc.) în valoare totală de 119.472,50 RON (1._ ROL) și, pentru a justifica proveniența acestor bunuri, a înregistrat în mod fictiv în evidențele contabile un număr total de 46 facturi fiscale, pretins emise de către furnizorii . C. și . C., deducând apoi din veniturile realizate cheltuielile aferente achiziționării mărfurilor înscrise în respectivele facturi, precum și taxa pe valoarea adăugată aferentă acestora.
În concluzie, în cuprinsul sesizării penale formulate la data de 27.11.2004 de către reprezentanții Gărzii Financiare C., s-a precizat faptul că, prin înregistrarea în evidențele contabile ale . C. a celor 46 de facturi fiscale de achiziție de bunuri, ce conțineau date nereale, nefiind emise de către furnizorii înscriși în conținutul acestora, au fost majorate în mod nejustificat cheltuielile efectuate de societate în perioada 2002 - 2003, cu consecința prejudicierii bugetului de stat cu suma totală de 52.567,89 RON (_ ROL), reprezentând impozit pe profit în cuantum de 29.868,12 RON și taxa pe valoarea adăugată în cuantum de 22.699,77 RON.
La data de 26.01.2006, urmare solicitării adresate de către Garda Financiară C., inspectorii de specialitate din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Constanta S.A.F. - Activitatea de Control Fiscal au efectuat o verificare la sediul . C., în vederea stabilirii obligațiilor fiscale datorate de către această societate bugetului general consolidat al statului pentru activitatea comercială desfășurată în perioada septembrie 2002 - noiembrie 2004.
Din cuprinsul procesului - verbal de control întocmit cu acest prilej, care a fost înregistrat în evidențele D.G.F.P. C. sub nr. 708 din data de 30.01.2006, a reieșit faptul că, în baza încheierii nr._ din data de 29.11.2004 a judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C., s-a dispus schimbarea denumirii societății administrate de către numitul D. S. din . C. în . C., iar, în baza actului adițional nr. 2 din 09.10.2003, înregistrat la O.R.C. C. în baza încheierii nr._ din data de 18.11.2003 a judecătorului delegat, activitatea acestei societăți a fost suspendată temporar, pentru o perioadă de 2 ani și 7 luni, respectiv în intervalul 09.10._06.
Totodată, s-a stabilit și faptul că, în perioada septembrie 2002 - septembrie 2003, . C. (fostă . C.) a înregistrat în evidențele contabile cheltuieli nereale în valoare totală de 169.532,10 RON, aferente aprovizionărilor cu marfă realizate pe baza unui număr de 46 de facturi fiscale completate cu date false, pretins emise de către furnizorii . C. și . C., înscrisurile respective neîndeplinind calitatea de documente justificative, potrivit prevederilor H.G. nr. 831/1997 cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu disp. art. 6 din Legea nr. 82/1991 republicată.
In consecință, s-a procedat la recalcularea impozitului pe profit și a TVA datorate de către societate, prin considerarea ca nedeductibile fiscal a cheltuielilor aferente achiziționării mărfurilor înscrise în cele 46 de facturi fiscale fictive, precum și la deducerea din cuantumul taxelor astfel calculate a sumelor achitate de către societate în perioada respectivă cu titlu de impozit pe profit și TVA, potrivit propriilor înregistrări contabile, respectiv a sumelor de 2.755,28 RON și 4,08 RON.
În concluzie, s-a stabilit că . C. (fostă . C.) datorează bugetului consolidat al statului sumele suplimentare de 35.616 RON reprezentând impozitul pe profit, la care au fost calculate majorări de întârziere și dobânzi în cuantum de 14.217 RON și penalități în cuantum de 3.918 RON, precum și de 27.068 RON reprezentând TVA, la care au fost calculate majorări de întârziere și dobânzi în cuantum de 16.500 RON și penalități în cuantum de 4.550 RON, în total fiind vorba despre producerea în patrimoniul statului a unui prejudiciu în cuantum de 101.919 RON, alcătuit din taxe și impozite în cuantum de 62.684 RON și majorări de întârziere, dobânzi și penalități în cuantum de 39.235 RON.
Pe parcursul cercetărilor penale întreprinse în cauză, s-a stabilit faptul că cele două societăți comerciale înscrise la rubrica „Furnizor" din cuprinsul celor 46 facturi fiscale de achiziție mărfuri înregistrate în evidențele contabile ale . Constanta (fostă . C.), respectiv . C. și . C., nu au derulat raporturi comerciale cu persoana juridică administrată de către inculpatul D. S. și, deci, operațiunile comerciale reflectate de respectivele documente contabile nu sunt reale.
Astfel, . C. fusese dizolvată, ca urmare a derulării procedurii falimentului, în baza sentinței civile nr. 58 din data de 09.01.2002 a Tribunalului C., context în care, în perioada septembrie 2002 - septembrie 2003, această societate comercială nu a avut posibilitatea concretă de a livra mărfuri către că . C. (fostă . Constanta), administrată de către inculpatul D. S..
În ceea ce privește furnizorul . C., pe parcursul cercetărilor întreprinse în cauză s-a procedat la identificarea și audierea administratorului acestei societăți comerciale, respectiv a numitului A. D. C., care, în cuprinsul declarațiilor formulate în fața organelor de cercetare penală, a precizat faptul că, în perioada septembrie 2002 - septembrie 2003, nu a livrat mărfuri către . C. și nu a derulat nici un fel de relații comerciale cu această persoană juridică, documentele constitutive și contabile ale societății fiindu-i sustrase de către persoane necunoscute în cursul anului 2000. Totodată, referitor la . C., s-a stabilit și faptul că această societate comercială nu funcționa la sediul social declarat, aspect ce a format obiectul sesizării penale nr. 7960, întocmite la data de 05.01.2004 de către Garda Financiară C. și adresate Parchetului de pe lângă Judecătoria C., prin care se solicita efectuarea de verificări față de reprezentanții celei din urmă societăți comerciale cu privire la săvârșirea infracțiunii prev. de art. 12 lit. b din Legea nr. 87/1994 republicată.
De asemenea, din informațiile comunicate de către reprezentanții . C. prin adresa nr. 254 din data de 05.07.2004, a rezultat și faptul că formularele cu regim special ale celor 46 de facturi fiscale, pretins emise de către furnizorii . C. și . C., nu au fost în realitate achiziționate de către reprezentanții acestor societăți comerciale, ci au fost eliberate altor persoane juridice, respectiv ., . C. și . C., iar două dintre aceste facturi fiscale au o proveniență necunoscută, nefiind comercializate de către furnizorii autorizați de documente cu regim special . C. și ..
Totodată, s-a stabilit și faptul că marfa achiziționată de către . C. (fostă . C.) de la pretinșii furnizori . C. și . C. a fost comercializată către trei societăți comerciale, respectiv ., . și SCM „ELECTROCASNICA" C., care au achitat integral către persoana juridică administrată de către inculpatul D. S. contravaloarea mărfurilor livrate, în valoare totală de 202.868,25 RON. Din această valoare, învinuitul a ridicat în numerar din conturile bancare ale . C. (fostă . C.) suma de 194.500 RON, pe care și-a însușit-o și a folosit-o în interes personal, justificând din punct de vedere contabil utilizarea acesteia prin efectuarea de plăți către furnizorii fictivi . C. și . C., persoane juridice cu care societatea comercială administrată de către învinuit nu a avut niciodată relații contractuale.
Pe parcursul cercetărilor penale întreprinse în cauză, s-a dispus efectuarea unei constatări tehnico - științifice grafice în vederea determinării autorului grafic al scrisului olograf cu care au fost completate cele 46 facturi fiscale pretins emise de către furnizorii . C. și . C., precum și un număr de 75 de chitanțe, prin care se atesta încasarea de către reprezentanții societăților furnizoare mai sus menționate a sumelor de bani reprezentând contravaloarea mărfurilor livrate către . Constanta (fostă . C.).
Din concluziile raportului de constatare tehnico - științifică grafică nr._, întocmit la data de 13.08.2007 de către specialiștii Serviciului Criminalistic al Inspectoratului Județean de Poliție C., a reieșit faptul că scrisul olograf cu care au fost completate rubricile unui număr de 19 facturi fiscale și, respectiv, 28 chitanțe a fost executat de către inculpatul D. S., precum și faptul că semnăturile depuse la rubrica „Semnătura de primire" din conținutul unui număr de 37 de facturi fiscale a fost probabil executat de către același învinuit, probabilitatea formulării acestei concluzii datorându-se insuficienței elementelor de identificare necesare unei opinii certe.
Întrucât inculpatul D. S. a contestat concluziile raportului de constatare tehnico - științifică grafică mai sus menționat, la solicitarea acestuia s-a dispus efectuarea în cauză a unei expertize criminalistice grafice de către experții din cadrul Laboratorului Interjudețean de Expertize Criminalistice București, din conținutul raportului de expertiză criminalistică nr. 189, întocmit la data de 16.06.2008 de către specialiștii din cadrul acestei instituții, reieșind în mod similar concluzia că rubricile unui număr de 19 facturi fiscale și, respectiv, 28 chitanțe din cele supuse examinării au fost completate manuscris de către învinuit.
În vederea determinării cuantumului prejudiciului cauzat de către inculpatul D. S. bugetului de stat prin înregistrarea în evidențele contabile a unor cheltuieli care nu au avut la bază operațiuni comerciale reale și, implicit, prin sustragerea de la plata obligațiilor fiscale, în cauză au fost dispuse și s-au efectuat mai multe expertize contabile, după cum urmează:
O primă expertiză contabilă, realizată de către expertul contabil autorizat BISCOVEANU L. și materializată prin întocmirea raportului de expertiză judiciar - contabilă nr. 1557 din data de 15.12.2004, a stabilit faptul că, în perioada septembrie 2002 - septembrie 2003, în evidențele contabile ale . C. (fostă . C.) au fost înregistrate facturi fiscale privind achiziții de mărfuri în valoare totală de 169.532,10 RON, care nu au fost emise de către furnizorii înscriși în conținutul acestora, respectiv . C. și . C., și care nu îndeplinesc condițiile legale pentru a fi considerate documente contabile justificative, iar contravaloarea mărfurilor înscrise în respectivele facturi fiscale a fost achitată integral, în numerar, de către societatea comercială administrată de învinuit, prin emiterea unui număr total de 75 de chitanțe.
În consecință, s-a apreciat că, prin înregistrarea în evidențele contabile ale societății a facturilor fiscale și chitanțelor mai sus menționate, prin care se atesta efectuarea unor cheltuieli nereale, a fost diminuat cuantumul obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat cu suma totală de 62.684,13 RON, din care suma de 35.615,98 RON reprezentând impozitul pe profit, iar suma de 27.068,15 RON reprezentând TVA.
Întrucât organele de cercetare penală nu au adus la cunoștința inculpatului D. S. și a reprezentanților Administrației Finanțelor Publice a Municipiului C. (instituție care, de altfel, nici nu a fost introdusă în cauză în calitate de parte vătămată sau parte civilă) ordonanța de efectuare a expertizei contabile și, respectiv, raportul de expertiză judiciar - contabilă nr. 1557 din data de 15.12.2004, prin ordonanța Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție C. din data de 26.06.2007 s-a dispus efectuarea unei noi expertize contabile și a fost desemnat același expert contabil autorizat, respectiv BISCOVEANU L., această ordonanță fiind adusă la cunoștința învinuitului la data de 27.06.2007, potrivit declarației olografe a acestuia.
În cuprinsul raportului de expertiză judiciar - contabilă nr. 1082 din data de 06.07.2007, expertul contabil a prezentat un punct de vedere distinct celui expus anterior, cu ocazia întocmirii raportului de expertiză judiciar - contabilă nr. 1557 din data de 15.12.2004, apreciind în acest sens că, deși . C. (fostă . C.) a înregistrat în evidențele contabile cele 46 de facturi fiscale emise de către furnizori fictivi, cheltuielile aferente achiziționării mărfurilor înscrise în respectivele facturi sunt deductibile fiscal și urmează a fi avute în vedere la calcul profitului impozabil și, implicit, a impozitului pe profit, întrucât, din documentele contabile analizate de către expert, a reieșit că mărfurile respective au fost revândute către societăți comerciale care funcționează legal, și anume ., . și . Meșteșugărească, iar documentele justificative ale comercializării acestor mărfuri au fost înregistrate în contabilitatea societății administrate de către învinuitul D. S..
În consecință, s-a apreciat că prejudiciul cauzat bugetului statului de către învinuit, în calitate de administrator al . C. (fostă . C.), este în cuantum de 27.068 RON și reprezintă doar contravaloarea taxei pe valoarea adăugată, care a fost dedusă în mod nelegal, prin înregistrarea celor 46 de facturi fiscale care nu fuseseră emise de către furnizorii înscriși în conținutul lor.
La data de 20.09.2007, lucrătorii de poliție au înaintat dosarul către P. de pe lângă Tribunalul C., împreună cu referatul prin care s-a propus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului D. S. cu privire la săvârșirea infracțiunilor prev. de art.13 din Legea nr.87/1994, cu aplic. art.13 Cod.pen., art.43 din Legea nr.82/1991 în ref. la art.289 alin.1 Cod.pen., cu aplic. art.13 Cod.pen., art.266 pct. 2 din Legea nr.31/1990 republicată, cu aplic. art.13 Cod.pen.
Având în vedere împrejurarea că nici cel de-al doilea raport de expertiză contabilă efectuat în cauză nu a fost adus la cunoștința inculpatului D. S., iar reprezentanții Administrației Finanțelor Publice a Municipiului C. nu au fost introduși în cauză în calitate de parte vătămată sau parte civilă, precum și faptul că rapoartele de expertiză contabilă existente la dosar au fost întocmite cu încălcarea dispozițiilor art. 118 pct.2 și 3 Cod.proc.pen. și art.120 alin.3 Cod.proc.pen., prin ordonanța nr. 657/P/2005 din data de 21.11.2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul C., în temeiul disp. art. 265 Cod.proc.pen., s-a dispus restituirea cauzei către organele de poliție, în vederea efectuării unei noi expertize contabile cu respectarea tuturor dispozițiilor legale, precum și în vederea stabilirii poziției procesuale a reprezentanților administrației Finanțelor Publice a Municipiului C..
Procedându-se la completarea cercetărilor penale potrivit dispozițiilor menționate în ordonanța de restituire, la data de 16.07.2008 s-a dispus efectuarea în cauză a unei noi expertize contabile, fiind desemnată în calitate de expert contabil autorizat numita B. R., iar ordonanța de efectuare a expertizei fiind comunicată atât învinuitului, cât și reprezentanților Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
În cuprinsul raportului de expertiză contabilă judiciară nr. 121 din data de 28.07.2008, s-a precizat că, prin valorificarea de către învinuitul D. S., în calitate de administrator al . C. (fostă . C.), a mărfurilor achiziționate în baza facturilor fiscale completate cu date nereale, pretins emise de către furnizorii . C. și . C., au fost încălcate dispozițiile art.6 alin.1 lit.e din Legea nr.12/1990 republicată, privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, potrivit cărora: „Constituie activități comerciale ilicite și atrag răspunderea contravențională sau penală, după caz, față de cei care le-au săvârșit următoarele fapte: (...) e) efectuarea de acte sau fapte de comerț cu bunuri a căror proveniență nu este dovedită în condițiile legii. "
În acest context, s-a apreciat în continuare că, în cauză, ar fi incidente și dispozițiile art.6 alin.2 din Legea nr.12/1990, care prevăd că: „Veniturile obținute ilicit de persoanele fizice sau juridice din activitățile prevăzute la art.1, precum și încasările în întregime din vânzarea mărfurilor a căror proveniență nu este dovedită se confiscă și se fac venit la bugetul administrației publice centrale. "
Pe cale de consecință, în conținutul aceluiași raport de expertiză contabilă, s-a apreciat că prejudiciul cauzat de către inculpatul D. S. bugetului de stat este în cuantum de 194.336,73 RON și reprezintă diferența dintre suma de 202.868,25 RON, încasată de către . C. (fostă . C.) ca urmare a vânzării mărfurilor provenite de la pretinșii furnizori . C. și . C., mărfuri a căror proveniență nu a fost dovedită pe bază de documente justificative întocmite potrivit dispozițiilor legale, și suma de 8.531,5 RON, reprezentând impozitul pe profit și taxa pe valoarea adăugată achitate de către societate bugetului de stat pentru activitatea comercială desfășurată în perioada de referință.
De asemenea, expertul contabil a precizat și faptul că, întrucât prejudiciul cauzat bugetului de stat nu reprezintă o creanță bugetară, ci o sumă ce trebuie confiscată și făcută venit la bugetul administrației publice centrale, pentru aceasta nu se datorează majorări și penalități de întârziere.
În raport de concluziile expuse în cuprinsul raportului de expertiză contabilă mai sus menționat, lucrătorii din cadrul Serviciului Cercetări Penale al Inspectoratului Județean de Poliție C. au înaintat din nou dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul C., cu propunerea de a se dispune punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului D. S. pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art.13 din Legea nr.87/1994, cu aplic. art.13 Cod.pen. și art.290 alin.1 Cod.pen., cu aplic. art.41 alin. 2 Cod.pen., ambele cu aplic. art.33 lit.a Cod.pen.
Prin același referat, s-a propus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului cu privire la infracțiunea prev. de art.43 din Legea nr.82/1991, cu aplic. art.13 Cod.pen., în ref. la art.289 Cod.pen., cu motivarea că această faptă nu este prevăzută de legea penală ca infracțiune, fiind absorbită în conținutul constitutiv al infracțiunii de evaziune fiscală, precum și cu privire la infracțiunea prev. de art.266 pct.2 din Legea nr.31/1990 republicată, cu aplic. art.13 Cod.pen., apreciindu-se că fapta nu există, întrucât marfa achiziționată de către învinuit pe bază de facturi fiscale false a fost comercializată către trei societăți comerciale, care au achitat contravaloarea bunurilor.
Prin ordonanța nr. 657/P/2005 din data de 30.06.2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul C., în temeiul disp. art.249 Cod.proc.pen., art.11 pct.1 lit. b Cod.proc.pen. în ref. la art.10 lit.d Cod.proc.pen., art.38 Cod.proc.pen. și art. 219 alin.1 Cod.proc.pen., s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului D. S. pentru infracțiunea de fals intelectual, prev. de art. 43 din Legea nr.82/1991 republicată, cu aplic. art.13 Cod.pen., în ref. la art. 289 Cod.pen., întrucât s-a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, lipsind elementul material al laturii obiective, iar fapta fiind absorbită în conținutul constitutiv al infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 13 din Legea nr 87/1994, cu aplic. art.13 Cod.pen., potrivit deciziei nr.4 din data de 21.01.2008, pronunțate de Secțiile Unite ale înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul penal nr.65/2007, cu ocazia soluționării recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin aceeași ordonanță, s-a dispus disjungerea cauzei având ca obiect comiterea de către inculpatul D. S. a infracțiunilor de evaziune fiscală, folosire cu rea - credință a bunurilor sau creditului societății într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folos propriu și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, fapte prev. de art.13 din Legea nr.87/1994, cu aplic. art.13 Cod.pen., art.266 pct.2 din Legea nr.31/1990 republicată, cu aplic. art.13 Cod.pen. și art.290 alin.1 Cod.pen., cu aplic. art.41 alin.2 Cod.pen., toate cu aplic. art.33 lit.a Cod.pen., înregistrarea acesteia ca dosar penal distinct în evidențele Parchetului de pe lângă Tribunalul C. și trimiterea cauzei disjunse la Inspectoratul Județean de Poliție C., Serviciul Cercetări Penale, în vederea continuării și completării cercetărilor penale, prin efectuarea în cauză a unei noi expertize contabile.
În acest sens, s-a avut în vedere împrejurarea că raportul de expertiză contabilă judiciară nr.121 din data de 28.07.2008, întocmit de către expertul contabil B. R., nu poate constitui un mijloc de probă valabil administrat, întrucât în conținutul acestuia sunt inserate concluzii eronate și confuzii majore, care impun înlăturarea sa din ansamblul probator, în cauză fiind, deci, necesară efectuarea unei noi expertize contabile judiciare.
Astfel, concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit la data de 28.07.2008, potrivit cărora prejudiciul cauzat de inculpat bugetului de stat este în cuantum de 194.336,73 RON și reprezintă suma de bani încasată ca urmare a vânzării mărfurilor achiziționate pe bază de documente false, din care a fost scăzut cuantumul obligațiilor fiscale achitate cu titlu de impozit pe profit și TVA, sunt profund eronate și vădesc o înțelegere și o interpretare greșite a dispozițiilor legale care reglementează infracțiunea de evaziune fiscală, precum și confundarea unor noțiuni juridice esențiale, respectiv distincția dintre răspunderea penală și răspunderea contravențională și, implicit, dintre conținutul constitutiv al infracțiunii reglementate de art.13 din Legea nr.87/1994 și cel al contravenției reglementate de art. 6 alin.1 lit.e rap. la art.2 alin 1 din Legea nr.12/1990.
În același sens, s-a apreciat că, în situația comiterii infracțiunii de evaziune fiscală în modalitatea reglementată de textul de lege menționat anterior, prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului nu îl poate constitui decât contravaloarea obligațiilor fiscale, respectiv taxe și impozite, de la plata cărora s-ar fi sustras contribuabilul fie prin neînregistrarea integrală a veniturilor realizate, fie prin evidențierea contabilă a unor cheltuieli nereale.
Împrejurarea că, ulterior înregistrării unor facturi fiscale ce nu îndeplineau condițiile legale pentru a fi considerate documente justificative ale cheltuielilor efectuate, mărfurile înscrise în respectivele facturi au fost comercializate către alți agenți economici, care au achitat contravaloarea acestora, nu este de natură a conduce la concluzia că activitatea ilicită a făptuitorului se circumscrie exclusiv sferei răspunderii contravenționale reglementate de Legea r. 12/1990 și nici că prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului l-ar constitui suma de bani încasată ca urmare a revânzării unor mărfuri a căror proveniență nu a fost dovedită.
Într-o astfel de situație, în sarcina făptuitorului urmează a fi reținute atât infracțiunea de evaziune fiscală, prev. de art.13 din Legea nr. 87/1994, cu aplic. art.13 Cod.pen., constând în sustragerea de la plata obligațiilor fiscale prin înregistrarea în contabilitate a unor cheltuieli nejustificate, cât și contravenția prevăzută de art.6 alin.1 lit.e din Legea nr.12/1990, constând în vânzarea de mărfuri fără documente legale de proveniență, contravenție comisă ulterior săvârșirii infracțiunii mai sus menționate.
În consecință, făptuitorul urmează a fi obligat la achitarea contravalorii obligațiilor fiscale de la a căror plată s-a sustras în mod fraudulos, aceasta constituind prejudiciul cauzat statului prin comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, iar sumele de bani obținute ca urmare a vânzării de mărfuri a căror proveniență nu a fost dovedită vor fi supuse confiscării în folosul statului, în temeiul disp. art. 6 alin. 2 din Legea nr. 12/1990, ca urmare a constatării, de către organele fiscale abilitate, a săvârșirii contravenției reglementate de art. 6 alin. 1 lit. e în ref. la art. 2 alin. 1 din același act normativ.
Procedându-se la completarea urmăririi penale, potrivit dispozițiilor procurorului menționate în conținutul ordonanței nr. 657/P/2005 din data de 30.06.2009, în cauză s-a dispus și a fost efectuată o nouă expertiză contabilă, fiind desemnată în calitate de expert contabil autorizat numita BÂRNA M., iar ordonanța de efectuare a expertizei fiind comunicată atât inculpatului D. S., cât și reprezentanților Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
În cuprinsul raportului de expertiză contabilă judiciară nr. 47 din data de 19.03.2010, s-a menționat faptul că, în perioada septembrie 2002 - septembrie 2003, . C. (fostă . C.) s-a aprovizionat cu mărfuri în valoare totală de 69.532, RON, în baza unui număr de 46 facturi fiscale completate cu date false, prin care se atesta împrejurarea nereală că respectivele mărfuri ar fi fost achiziționate de la pretinșii furnizori . C. și . C., societăți cu care persoana juridică administrată de către inculpatul D. S. nu a avut în realitate nici un fel de relații comerciale.
Toate cele 46 de facturi fiscale mai sus menționate au fost înregistrate în evidențele contabile ale . C. (fostă . C.), corespunzător pretinsei date a emiterii acestora, fiind înscrise și în „Jurnalul de cumpărări" aferent aceleiași perioade.
Raportul de expertiză contabilă judiciară nr. 47 din data de 19.03.2010 a stabilit și faptul că întreaga cantitate de marfă pretins achiziționată de către . C. (fostă . C.), în baza celor 46 facturi fiscale emise de furnizorii fictivi . C. și . C., a fost valorificată către trei societăți comerciale cumpărătoare, astfel:
- în perioada 26.0S._03, . C. (fostă . C.) a vândut către . mărfuri în valoare totala de 95.946,23 RON, fiind întocmit în acest sens un număr de 27 facturi fiscale;
- în perioada 16.10._03, . C. (fostă . C.) a vândut către . mărfuri în valoare totală de 15.909,99 RON, fiind întocmit în acest sens un număr de 15 facturi fiscale;
- în perioada OS.10._03, . C. (fostă . C.) a vândut către SCM „ELECTROCASNICA" C. mărfuri în valoare totală de 91.012,04 RON, fiind întocmite în acest sens un număr de 15 facturi fiscale.
Facturile fiscale emise de către . C. (fostă . C.) au fost înregistrate în evidențele contabile ale celor trei societăți comerciale cumpărătoare, respectiv ., . și SCM „ELECTROCASNICA" C., care au achitat integral către persoana juridică administrată de către inculpatul D. S. contravaloarea mărfurilor livrate, în valoare totală de 202.868,25 RON, plățile fiind realizate prin file CEC sau instrumente de plată emise în perioada 24.09._03.
În cuprinsul raportului de expertiză contabilă nr. 47 din data de 19.03.2010, întocmit de către expertul contabil B. M., a fost analizată în continuare modalitatea în care inculpatul D. S. a utilizat suma de bani virată în conturile . C. (fostă . C.) de către cele trei societăți comerciale mai sus menționate, stabilindu-se astfel faptul că, potrivit extraselor de cont aferente perioadei 2002 - 2003, precum și registrelor de casă, în perioada respectivă, din suma totală 202.868,25 RON, virată de către reprezentanții ., . și SCM „ELECTROCASNICA" C., învinuitul a ridicat în numerar, din conturile bancare ale societății pe care o administra, suma de 194.500 RON, cu justificarea „achiziții marfă D. S." sau „diverse", iar diferența în cuantum de 8.368,25 RON a fost folosită pentru achitarea obligațiilor fiscale ale societății, determinate pe baza înregistrărilor inexacte din evidența contabilă, respectiv a impozitului pe profit, a TVA, a unor viramente pentru salarii și a unor comisioane bancare.
Expertiza contabilă a stabilit, de asemenea, și faptul că suma de 194.500 RON, retrasă de către inculpatul D. S. din conturile bancare ale . C. (fostă . C.), a fost înregistrată în contabilitatea societății ca fiind depusă în casierie, de unde a fost ridicată în numerar de către inculpat și utilizată de către acesta în interes propriu și, în mod evident, într-un scop contrar intereselor societății, sus-numitul justificând folosirea respectivei sume prin efectuarea de plăți în vederea unei pretinse achitări a contravalorii mărfii achiziționate în perioada septembrie 2002 - septembrie 2003, de la cei doi furnizori fictivi, respectiv . C. și . C., persoane juridice cu care cea dintâi societate comercială nu a avut niciodată raporturi contractuale.
În concluzie, expertiza contabilă a stabilit faptul că, prin înregistrarea în evidența contabilă a . C. (fostă . C.) a unor cheltuieli nereale, pe baza unui număr de 47 facturi fiscale în valoare totală de 169.532,10 RON, completate cu date false și pretins emise de către furnizorii fictivi . C. și . C., facturi ce nu îndeplinesc calitatea de documente justificative în sensul prevederilor H.G. nr. 831/1997 și art. 6 din Legea nr. 82/1991, a fost diminuată creanța fiscală datorată de către societate bugetului consolidat al statului cu suma de 35.615,98 RON reprezentând impozit pe profit, precum și cu suma de 27.068,14 RON reprezentând taxa pe valoarea adăugată, prejudiciul total cauzat bugetului de stat fiind în cuantum de 62.684,13 RON.
Prin adresa nr._ din data de 09.10.2009, reprezentanții Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Administrația Finanțelor Publice C. au precizat faptul că înțeleg să se constituie parte civilă în procesul penal cu suma totală de 102.619 RON, reprezentând impozitul pe profit datorat bugetului consolidat al statului de către . C. (fostă . C.), în cuantum de 35.616 RON, la care au fost calculate dobânzi și majorări de întârziere, până la data de 23.01.2006, în valoare de 14.217 RON, și penalități de întârziere, până la aceeași dată, în valoare de 3.918 RON, precum și TVA în cuantum de 27.068 RON, la care au fost calculate, în mod similar, dobânzi, majorări de întârziere și penalități de întârziere, până la data de 23.01.2006, în valoare de 16.550 RON și, respectiv, 4.550 RON.
În declarațiile formulate pe parcursul cercetărilor întreprinse în cauză, inculpatul D. S. a negat constant comiterea faptelor reținute în sarcina sa, inclusiv faptul că scrisul cu care au fost completate facturile fiscale și chitanțele pretins emise de către . C. și . C. îi aparține, susținând că nu a avut cunoștință despre reala identitate a furnizorilor de mărfuri și că nu își poate explica concluziile raportului de constatare tehnico - științifică grafică nr._, întocmit la data de 13.08.2007 de către specialiștii Serviciului Criminalistic al Inspectoratului Județean de Poliție C. și ale raportului de expertiză criminalistică nr. 189, întocmit la data de X6.06.2008 de către experții din cadrul Laboratorului Interjudețean de Expertize Criminalistice București, fără a solicita însă administrarea vreunor probatorii de natură a înlătura actele procesuale și procedurale efectuate în cauză, din care rezultă fără echivoc comiterea de către inculpat a infracțiunilor ce formează obiectul prezentului dosar penal.
Prin sentința penală nr.228/30.05.2011 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._/118/2010, în condițiile în care inculpatul D. S. a invocat intervenită prescripția specială a răspunderii penale pentru infracțiunile pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată și nu a solicitat continuarea procesului penal conform art.13 Cod.pen., s-a încetat în baza art.11 pct.2 lit.b Cod.proc.pen. rap. la art.10 lit.g Cod.proc.pen. în ref. la art.124 Cod.pen. comb. cu art.122 alin.1 lit.d Cod.pen. procesul penal pornit împotriva sa pentru infracțiunile prev. de art.13 din Legea nr.87/1994 cu aplicarea art.13 Cod.pen., art.266 pct.2 din Legea nr.31/1990 republicată cu aplicarea art.13 Cod.pen. și art.290 alin.1 Cod.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 Cod.pen. toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod.pen., ca urmare a împlinirii termenului prescripției speciale a răspunderii penale.
Cu privire la acțiunea civilă a cauzei deși s-a solicitat de către inculpat, prin apărător, lăsarea nesoluționată a acesteia, motivat de faptul că partea civilă s-a adresat cu acțiune civilă și instanței civile, instanța a considerat că nu poate fi primită această solicitare, hotărând disjungerea acțiunii civile și soluționarea separată a acesteia.
Astfel, s-a avut în vedere că în cazul în care s-a început procesul penal cu privire la o infracțiune prin care s-a produs un prejudiciu, persoana vătămată are deschise două căi: fie să se adreseze instanței civile cu o acțiune civilă, declanșând un proces condus de regulile dreptului procesual civil, fie să se constituie parte civilă în procesul penal, exercitând astfel acțiunea civilă alăturată acțiunii penale. Dreptul de a alege între calea penală și calea civilă se numește drept de opțiune.
Odată ce dreptul de opțiune a fost exercitat și persoana vătămată a ales calea de valorificare a pretențiilor sale civile, opțiunea devine irevocabilă, în sensul că nu se mai poate părăsi calea aleasă spre a se îndrepta la altă cale, decât în cazuri expres prevăzute de lege: când urmărirea penală sau judecata a fost suspendată; când procurorul a dispus scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale; când legea prevede că instanța de judecată lasă acțiunea civilă nerezolvată; când punerea în mișcare a acțiunii penale a avut loc după ce fusese pornită acțiunea civilă la instanța civilă, deoarece în momentul introducerii acțiunii civile nu avea încă deschisă calea penală; când procesul penal a fost reluat după suspendare, încetarea urmăririi sau scoaterea de sub urmărire.
În raport de cele expuse mai sus, se constată în prezenta cauză că partea civilă a optat pentru exercitarea acțiunii civile alăturat acțiunii penale. Împrejurarea că ulterior s-a adresat cu acțiune civilă și instanței civile, nu obligă instanța penală să lase nesoluționată acțiunea civilă, cu atât mai mult cu cât această posibilitate nu este prevăzută și în cazul încetării procesului penal ca urmare a prescripției speciale a răspunderii penale.
La termenul de judecată din data de 06.06.2011 s-a invocat de către inculpat, prin apărător, prescripția acțiunii civile.
Astfel, s-a arătat că „termenul general de prescripție în materia creanțelor bugetare este de 5 ani, fiind reglementat de art.83 alin.1 din codul de procedură fiscală în forma în vigoare la data la care se reține că ar fi fost săvârșite pretinsele fapte de evaziune fiscală (în forma actuală este vorba de art.91 din codul de procedură fiscală).”
Într-adevăr, art.91 prevede că dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel.
A..2 prevede că termenul de prescripție a dreptului prevăzut la alin.1 începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală, potrivit art.23, dacă legea nu dispune altfel.
Potrivit acestor dispoziții legale s-a considerat de către inculpat, prin apărător, că termenul de prescripție a acțiunii civile din prezenta cauză s-a împlinit la data de 01 ianuarie 2009, iar cererea de constituire de parte civilă și de formulare a pretențiilor civile s-a formulat la data de 09.10.2009.
Trecând peste cele expuse mai sus, instanța consideră că în cauză sunt incidente dispozițiile art.91 alin.3 care prevăd că dreptul de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 10 ani în cazul în care acestea rezultă din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, termen care curge de la data săvârșirii faptei ce constituie infracțiune sancționată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
Întrucât raportat la data săvârșirii infracțiunilor nu s-a împlinit termenul de prescripție de 10 ani, s-a considerat de către inculpat, prin apărător, că nu sunt incidente dispozițiile art.91 alin.3 întrucât în cauză nu s-a pronunțat o hotărâre judecătorească definitivă prin care să fi fost sancționate infracțiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului.
Nu împărtășim acest punct de vedere în condițiile în care, constatând că s-au împlinit termenele prescripției răspunderii penale, inculpatul a precizat că nu dorește continuarea procesului penal, conform art.13 Cod.proc.pen., pentru a se stabili dacă există vreunul dintre cazurile prev. de art.10 lit.a-e Cod.proc.pen., caz în care instanța de judecată pronunța achitarea.
În această situație, inculpatul nesolicitând continuarea procesului penal pentru a se stabili eventual existența vreunuia dintre cazurile de achitare, solicitând doar să se constate că a intervenit prescripția răspunderii penale cu privire la infracțiunile pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, nu se mai poate susține că în favoarea acestuia operează la acest moment prezumția de nevinovăție.
Împrejurarea că în cauză nu s-a pronunțat o hotărâre definitivă de condamnare ci doar o hotărâre definitivă a încetare a procesului penal, nu înlătură aplicarea dispozițiilor art.91 alin.3 din codul de procedură fiscală, având în vedere că acțiunea civilă izvorâtă dintr-o infracțiune nu se prescrie odată cu cea penală.
Partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Administrația Finanțelor Publice C., a formulat pretenții civile în cuantum de 102.619 lei reprezentând 35.616 lei impozit pe profit la care s-au calculat până la 23.01.2006 dobânzi și majorări de întârziere în sumă de 14.217 lei și penalități în sumă de 3.918 lei și 17.068 lei TVA la care s-au calculat până la 23.01.2006 dobânzi și majorări de întârziere în sumă de 16.550 lei și penalități în sumă de 4.550 lei (filele 310-312 vol.2 urmărire penală).
Analizând actele și lucrările dosarului instanța consideră că acțiunea civilă exercitată de partea civilă este întemeiată, urmând a fi admisă ca atare pentru următoarele considerente:
Astfel, prin actul de inculpare s-a reținut că inculpatul D. S., în calitate de administrator al . C., fostă . C., a înregistrat în evidențele contabile ale societății un număr de 46 de facturi fiscale și 75 chitanțe care atestau efectuarea unor operațiuni comerciale nereale, respectiv achiziționarea de mărfuri și plata contravalorii acestora către pretinșii furnizori . și . C., persoane juridice cu care societatea comercială administrată de inculpat nu au avut niciodată raporturi contractuale, determinând evidențierea unor cheltuieli nereale, cu consecința diminuării taxelor și impozitelor datorate bugetului consolidat al statului și producerii unui prejudiciu în cuantum total de 62.684, 13 lei, reprezentând impozit pe profit și TVA.
În vederea determinării prejudiciului cauzat bugetului de stat, prin activitatea infracțională a inculpatului, s-au efectuat în cauză mai multe expertize judiciar contabile, analizate pe larg în cuprinsul actului de inculpare.
În opinia instanței relevante în determinarea prejudiciului sunt expertizele judiciar contabile efectuate în cauză de doamnele expert Bîscoveanu L. (primul raport de expertiză) și B. M.. Avem în vedere că prin concluziile ambelor expertize s-a stabilit același cuantum al prejudiciului cauzat bugetului de stat, respectiv suma de 62.684,13 lei, reprezentând impozit pe profit în cuantum de 35.615,98 lei și TVA în cuantum de 27.068,15 lei.
Astfel, s-a reținut că cele 46 de facturi fiscale emise de furnizorii . și ., nu îndeplineau condițiile legale de documente justificative, având în vedere faptul că . nu își desfășoară activitatea la sediul declarat, că la data emiterii facturilor . era dizolvată, precum și faptul că facturile fiscale emise nu aparțin regimului special al acestor firme. În condițiile în care facturile emise de cei doi furnizori nu îndeplineau calitatea de documente justificative, potrivit prevederilor HG 831/1997 coroborat cu art.6 din Legea nr.82/1991 republicată, cheltuielile cu costul mărfii înregistrate de societate au diminuat profitul impozabil al societății, având drept consecință diminuarea creanței fiscale reprezentând impozit pe profit datorat bugetului de stat cu suma de 35.615,98 lei, diminuându-se totodată și taxa pe valoare adăugată datorată bugetului de stat cu suma de 27.068,15 lei.
Referitor la raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit de expert contabil B. R., în mod corect organul de urmărire penală a înlătura concluziile acestuia. După cum s-a arătat împrejurarea că mărfurile înscrise în facturile fiscale ce nu îndeplineau condițiile legale pentru a fi considerate documente justificative ale cheltuielilor efectuate, au fost, ulterior înregistrării acestor facturi, comercializate către alți agenți economici care au achitat contravaloarea mărfurilor, nu conduce la concluzia că activitatea ilicită a inculpatului se circumscrie exclusiv răspunderii contravenționale, conform Legii nr.12/1990 și nici că prejudiciul cauzat bugetului de stat l-ar constitui doar suma de bani încasată ca urmare a revânzării mărfurilor a căror proveniență nu a putut fi dovedită.
În aceste condiții în mod corect s-a dispus efectuarea unei noi expertize judiciar contabile, fiind vorba despre expertiza efectuată de expert contabil B. M., ale cărei concluzii după cum am arătat mai sus au fost însușite și de către instanță.”
În termen legal, împotriva aceste hotărâri, a declarat apel inculpatul D. S., criticând-o pentru nelegalitate, în sensul greșitei admiteri a acțiunii civile și a obligării la plata despăgubirilor civile, reprezentând impozit pe profit, la care s-au adăugat dobânzi și majorări de întârziere.
Principalul motiv de nelegalitate invocat de către apelant a fost cel vizând modul greșit de analizare de către prima instanță a excepției prescripției acțiunii civile invocată de către inculpat în fața primei instanțe.
Apelantul inculpat a invocat, ca și temeiuri de drept ale excepției susmenționate, disp. art.22 cod procedură fiscală, în forma în vigoare la data săvârșirii faptei, actualmente aceeași dispoziție fiind sistematizată în art.24 cod procedură fiscală, precum și disp. art.83 alin.1 (actual 91 alin.1) din cod procedură fiscală, în care termenul general de prescripție în materia creanțelor bugetare este de 5 ani, curgând de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală.
În cauză, se constată că actul prin care s-ar fi putut întrerupe termenul de prescripție a dreptului la acțiune îl constituie constituirea de parte civilă care, în esență, poate fi considerată ca fiind o cerere de chemare în judecată adresată atipic unui alt organ judiciar decât instanței competente să soluționeze acțiunea în pretenții introdusă, însă, pentru ca termenul de prescripție a dreptului la acțiune să nu se împlinească, cerere de chemare în judecată trebuia introdusă, formulată, în interiorul acestui termen.
În prezenta cauză, termenul de prescripție reglementat de art.83 alin.1 (art.91 alin.1) cod procedură fiscală, s-a împlinit la data de 01.01.2009, iar cererea de chemare în judecată a inculpatului a fost formulată după împlinirea termenului de prescripție, respectiv la data de 09.10.2009.
Aprecierea apelantului D. S., vizând inaplicabilitatea art. 83 alin.3 și 4 (art.91 alin.3 și 4) cod procedură fiscală este corectă, întrucât această dispoziție pornește de la o premisă ce nu este stabilită în cauză în mod cert. Mai concret, dispozițiile susmenționate stabilesc un termen de prescripție special de 10 ani, vizând nu dreptul de a sesiza instanța de judecată, ci dreptul de a stabili obligații fiscale ce rezultă din săvârșirea unei infracțiuni.
Ori, dreptul de a stabili obligații fiscale este un drept de natură administrativ – fiscală și constă în aptitudinea organului fiscal ce administrează bugetul de stat sau alte bugete sau fonduri, de a efectua verificări și de a stabili existența sau nu a unei obligații bugetare, cu titlu de creanță fiscală, în sarcina unui contribuabil, concretizându-se procedural în emiterea titlurilor de creanță, a deciziilor de impunere și apoi a titlului executoriu, în măsura în care titlurile de creanță și deciziile de impunere nu devin, de drept, titluri executorii prin împlinirea de plată a obligațiilor, potrivit disp. art.140 și următoarele cod procedură fiscală.
În plus, această dispoziție pornește de la premisa constatării cu caracter definitiv, într-o hotărâre pronunțată de instanța penală, că obligația fiscală rezultă din săvârșirea unei infracțiuni, pronunțându-se în acest sens o hotărâre de condamnare a respectivei persoane fizice sau juridice.
În prezenta cauză, această premisă nu este îndeplinită, hotărârea pronunțată de instanța penală constând în încetarea procesului penal față de inculpat, ca efect al prescripției răspunderii penale, sens în care instanța penală nu a soluționat pe fond acțiunea penală exercitată împotriva inculpatului, ci a constatat că nu mai poate fi exercitată în continuare, ca urmare a intervenirii unui impediment din cele prev. de art.10 cod procedură penală.
De altfel, se constată, în plus, că acțiunea civilă exercitată de către Statul Român împotriva inculpatului, persoană fizică, nu se întemeiază pe dispozițiile răspunderii fiscale a contribuabilului, reglementată de codul fiscal, întrucât inculpatul nu avea calitatea de contribuabil cu privire la aceste creanțe, ci se întemeiază pe dispozițiile generale, de natură civilă, ale răspunderii civile delictuale reglementate de dispozițiile din vechiul cod civil, respectiv de art.998 cod civil. În raport de cauza juridică a acțiunii civile, s-ar putea aprecia chiar că termenul special de prescripție nu este incident în cauză, putându-se considera chiar că termenul de prescripție a dreptului la acțiune este cel general, prev. de Decretul 167/1958, respectiv cel de 3 ani, de altfel și modalitățile de întrerupere sau suspendare a intervenirii prescripției dreptului la acțiune izvorând, de asemenea, din acest act normativ.
Acest impediment de ordine publică este însușit de opinia majoritară a doi membrii ai completului format ca urmare a constatării divergenței de opinii cu ocazia soluționării apelului și, ca atare, va conduce, cu majoritate de opinii, la admiterea apelului declarat de inculpat, la desființarea sentinței apelate și, cu ocazia rejudecării, la respingerea acțiunii civile exercitate de Statul Român prin ANAF prin AFP C., ca urmare a împlinirii termenului de prescripție a dreptului la acțiune.
Având în vedere caracterul dirimant al excepției invocate și însușite de opinia majoritară, în cauză nu se mai impune analizarea celorlalte critici și motive de apel invocate de către apelant, apreciindu-se totuși ca o problemă de drept că, în ce privește acțiunea civilă exercitată în cauza penală, întemeiată pe disp. art.998 cod civil împotriva inculpatului și acțiunea în răspundere întemeiată pe disp. art.138 lit. d din Legea nr.85/2006, nu există autoritate de lucru judecat, și nici tripla identitate necesară pentru a exista autoritate de lucru judecat, întrucât, pe de o parte, cauza juridică a acțiunii este diferită, iar cadrul procesual nu coincide, dispozițiile instanței civile fiind diferite față de cele solicitate pe titlul acțiunii civile exercitate în procesul penal.
Acțiunea civilă formulată în baza art.138 lit. d din Legea nr.85/2006 este o acțiune indirectă, aflată la dispoziția creditorului unui comerciant persoană juridică, prin care acesta, în favoarea patrimoniului debitorului comerciant persoană juridică aflată în procedura insolvenței, solicită instanței competente aducerea la patrimoniul societar a sumelor reprezentând datoriile societății de către membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății sau orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, prin faptul de a fi ținut o contabilitate fictivă, de a fi făcut să dispară unele documente contabile sau de a nu fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea. Prin exercitarea acestei acțiuni, creditorul organ fiscal, ca orice alt creditor societar, nu se îndestulează direct din patrimoniul pârâtului prevăzut de art.138 lit. d din Legea nr.85/2006 ci, în mod indirect, acesta alimentează din propriul patrimoniu, patrimoniul societar din care, sub coordonarea judecătorului sindic, creditorul societar urmează a-și îndestula creanța înscrisă în masa credală.
Aceste diferențe între cele două acțiuni civile îndreptățesc, în opinia majoritară, să se considere că, în cauză, nu ar putea exista autoritate de lucru judecat care, ca și condiție de exercitare a acțiunii civile, ar putea fi analizată prioritar față de excepția prescripției dreptului la acțiune.
Celelalte motive invocate nu mai au relevanță în cauză și, pentru aceste considerente, opinia majoritară este în sensul admiterii apelului, astfel cum s-a expus mai sus, pe larg, pentru temeiurile de fapt și de drept deja arătate, ce nu se mai impun a fi reiterate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Cu majoritate de opinii:
În temeiul art. 379 pct. 2 lit. a cod procedură penală;
Admite apelul declarat de inculpatul D. S., fiul lui V. si V., născut la data de 01.07.1968 în Năvodari, judetul Constanta, domiciliat în Constanta, ., ..B, ., judetul Constanta, CNP_ la împotriva sentinței penale nr. 43 din 26.01.2012 pronunțată de Tribunalul C..
Desființează hotărârea apelată și rejudecând, dispune:
În temeiul art. 346 cod procedură penală, art. 14 cod procedură penală;
Respinge acțiunea civilă exercitată de Statul Român, prin A.N.A.F – A.F.P C., ca urmare a împlinirii termenului de prescripție a dreptului la acțiune.
Înlătură din hotărâre dispozițiile contrare.
În temeiul art. 189 cod procedură penală;
Dispune plata din fondul Ministerului Justiției a onorariului apărător oficiu avocat T. O. C. M., de 50 lei.
În temeiul art. 192 alin. 3 cod procedură penală;
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru părțile prezente și de la comunicare pentru cele lipsă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22.02.2013.
Cu opinie separată, pt. JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
în sensul respingerii M. C. E. E. C. M.
ca nefondat a apelului. Aflat în C.O semnează
Președinte de Complet
PREȘEDINTE, V. L.
V. L.
GREFIER,
I. C.
Jud.fond. I.R.
Red.jud.dec. M.C.E.
act. D V– 3 ex./ 26, 03 2013
| ← Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 894/2013. Curtea de Apel... | Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 30/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
