Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 968/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 968/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 07-11-2013 în dosarul nr. 2324/256/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 968/P
Ședința publică din 7 noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE – A. I.
Judecător – C. C.
Judecător – A. I.
Grefier - I. C.
Cu participare procuror R. C.
Pe rol judecarea recursului penal declarat de inculpatul M. I. – domiciliat în comuna C. V., .. 52, jud. C., împotriva sentinței penale nr. 1541/13.06.2013, pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._ având ca obiect infracțiuni la legea circulației rutiere (OUG 195/2002).
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa recurentului inculpat M. I., reprezentat de avocat oficiu D. M. în baza delegației nr. 5050/2013.
Procedura legal îndeplinită cu respectarea disp. art. 176 – 181 cod pr. penală.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, în temeiul art. 301 cod pr. penală;
Recurentul inculpat M. I. solicită acordarea unui termen pentru angajarea unui apărător, întrucât nu a avut posibilitatea până la acest termen.
Reprezentantul Parchetului și apărătorul recurentului inculpat, având pe rând cuvântul, arată că sunt de acord cu cererea de amânare.
Curtea, deliberând, respingerea cererea de amânare formulată de recurentul inculpat, având în vedere data declarării recursului este 17.07.2013 și s-a mai acordat un termen pentru același motiv.
Curtea, în baza art. 318 cod pr. penală verifică identitatea recurentului inculpat, după care îi aduce la cunoștință dispozițiile prevăzute de art. 70 alin. 2 Cod procedură penală, în sensul că are dreptul de a nu da declarație și îi pune în vedere că ceea ce declară poate fi folosit atât în favoarea, cât și în defavoarea sa, acesta arătând că nu dorește să dea declarație în fața instanței de recurs, aspect consemnat în caietul grefierului de ședință.
Apărătorul recurentului inculpat solicită amânarea cauzei pentru a depune dovada că inculpatul făcuse școala de șoferi.
Reprezentantul Parchetului arată că este de acord.
Curtea respinge ca neutilă proba cu înscrisuri, și în baza art. 302 cod pr. penală, văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat, în temeiul art. 38511 cod pr. penală constată recursul în stare de judecată și în baza art. 38513 cod pr. penală acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul recurentului inculpat M. I. solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate ca nelegală și netemeinică, și rejudecând, solicită reducerea cuantumului pedepsei raportat la persoana inculpatului și modalitatea de comitere a faptei,faptul că inculpatul a fost nevoit să conducă autovehiculul pe un drum care nu era intens circulat, inițial a condus o altă persoană, ulterior a condus inculpatul; acesta a regretat fapta,nu a mai avut conflict cu legea penală, iar din actele medicale depuse la dosar rezultă că are probleme medicale.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței recurate ca legală și temeinică, întrucât prima instanță a analizat corect actele și lucrările dosarului, dozând pedeapsa sub limita minimă, care a fost deja redusă cu 1/3.
Recurentul inculpat M. I. în ultimul cuvânt, achiesează la concluziile apărătorului.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față, reține următoarele:
Prin sentința penală nr.1541/13.06.2013, pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._, s-a hotărât:
În baza art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002/Rep , cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin 7 cod de procedură penală, art. 74 alin 2 Cod penal și art. 76 lit. e Cod penal, cu reținerea art. 37 lit.a Cp:
Condamnă pe inculpatul M. I. - fiul lui I. și F., născut la data de 19.07.1958 în ., domiciliat în .. C. V., ., județul C., CNP_ recidivist, neșcolarizat - la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
În baza art. 83 cod pen. revocă suspendarea condiționată a pedepsei de:
- 1 an și 8 luni închisoare aplicată prin sent. pen. nr. 107/17.01.2007 a Judecătoriei Medgidia, def. la 06.02.2007 prin neapelare.
În baza art. 83 cod pen. adaugă pedeapsa de 6 luni închisoare la pedeapsa de 1 an și 8 luni aplicată prin prezenta hotărâre, rezultând astfel pedeapsa de 2 ani și 2 luni închisoare.
În baza art. 71 Cod Penal:
Interzice condamnatului, pe durata executării pedepsei, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin 1 lit. a teza a II-a și b Cod Penal.
Pedeapsa se va executa în regim de detenție conform art. 57 Cod Penal.
În baza art. 191 Cpp:
Obliga inculpatul M. I. la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin Rechizitoriul nr. 3263/P/2010 din 18.03.2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, înregistrat pe rolul Judecătoriei Medgidia sub nr._, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului M. I., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 rep., cu aplicarea art. 37 lit.a Cp.
În actul de sesizare a instanței s-a reținut că la data de 04.09.2010, în jurul orelor 16,00, lucrători din cadrul Serviciului Poliției Rutiere C., aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu au oprit pentru control pe Drumul Național 3, km 182, autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_, care se deplasa din direcția Negureni către I. C..
În urma verificărilor s-a stabilit că la volan se afla învinuitul M. I. și că acesta nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În prezența martorilor asistenți M. A. și C. V. inculpatul a declarat că a fost nevoit să conducă autoturismul pe drumurile publice ca să vândă un cazan de țuică pentru a face rost de bani. De asemenea a precizat că de la domiciliu său din C. V. până la Negureni autoturismul a fost condus de un consătean, care a trebuit să plece și astfel a fost nevoit să conducă el.
Pe parcursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces verbal de constatre a efectuării actelor premergătoare, declarația învinuitului M. I. (f.29-30); procesul verbal de depistare (f. 5); declarația martorilor M. A. (f. 22,23), C. V. (f.20,21); adresa Serviciului Rutier din cadrul Ministerului Administrației și Internelor (f.7) .
La termenul din 23.05.2013, inculpatul prin apărător a precizat că recunoștea faptele ce fac obiectul dosarului și solicită judecarea conform art. 320 ind.1 Cod proc. pen . instanța luând act de manifestarea acestuia de voință, motiv pentru care nu s-a mai procedat la cercetarea judecătorească pentru inculpat, dar instanța a considerat că se impune amânarea cauzei pentru a se verifica situația juridică a inculpatului raportat la starea de recidivă.
Inculpatul nu a dorit să dea declarații în fața instanței, precizând că menține declarațiile de la urmărirea penală.
După depunerea sentințelor solicitate, la termenul din 06.06.2013 instanța a respins acordarea unui nou termen pentru a se depune probe în circumstanțiere, întrucât conform 320 ind. 1 Cpp probele în circumstanțiere se administrează la același termen.
Analizând materialul probator administrat în cauză în faza de urmărire penală, instanța reține următoarea situație de fapt:
La data de 04.09.2010, în jurul orei 16,00, lucrătorii Serviciului Poliției Rutiere Medgidia au oprit pentru control pe DN 3, km.182, autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_, care se deplasa din direcția Negureni către I. C..
La volanul autoturismului se afla inculpatul M. I., care a declarat verbal că este proprietarul autoturismului marca Dacia cu nr._, nu este posesor de permis pentru nicio categorie de autovehicule și a condus autoturismul pe drumurile publice pentru a face rost de bani.
Această situație de fapt rezultă din procesul verbal de depistare, din declarațiile de recunoaștere a faptei de către inculpat, din declarațiile martorilor M. A. și C. V., care declară că au fost solicitați în data de 04.09.2010, în jurul orelor 16,30, în timp ce conduceau pe DN3, în jurul km 182, de agenții de poliție să asiste la legitimarea unei persoane care a fost depistată în timp ce conducea un autoturism marca Dacia pe drum. În prezența martorilor inculpatul a recunoscut că a condus pe drumurile publice autoturismul proprietate personală deși nu are permis pentru nicio categorie.
În drept, fapta inculpatului M. I. care, la data de 04.09.2010, a condus pe drumurile publice autovehiculul Dacia cu nr. de înmatriculare_ deși nu avea permis de conducere pentru nicio categorie, constituie infracțiunea incriminată de disp. art.86 al. 1 din OUG 195/2002 republicată.
Latura obiectivă a infracțiunii a fost realizată în momentul în care autoturismul a fost deplasat pe drumurile publice.
Sub aspectul laturii subiective, atitudinea inculpatului față de fapta săvârșită îmbracă forma vinovăției în modalitatea intenției directe, în accepțiunea prevederilor art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a) Cod P., acesta cunoscând obligația de a nu conduce pe drumurile publice fără a avea permis de conducere.
În ceea ce privește individualizarea pedepsei ce va fi aplicată inculpatului pentru săvârșirea faptei de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie, instanța, va ține cont, în primul rând, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, care, potrivit art. 320 ind. 1 Cod proc.pen., se reduc cu o treime. Instanța reține că inculpatul a săvârșit fapta în urmă cu aproximativ 3 ani, de atunci nu a mai săvârșit alte fapte, are în vedere de asemenea vârsta înaintată a inculpatului, acesta având în prezent 54 de ani, circumstanțe pe care instanța consideră că pot fi reținute drept circumstanțe atenuante în baza art. 74 alin 2 Cp, drept urmare va reduce pedeapsa sub minimul prevăzut de lege, redus cu o treime potrivit art. 3201 alin. 7 C.p.p. și consideră că pedeapsa de 6 luni închisoare este suficientă pentru a răspunde caracterului punitiv al acesteia.
Prin sentința penală nr. 107/P/17.01.2007 a Judecătoriei Medgidia, definitivă prin neapelare la 06.02.2007 inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare cu suspendarea executării silite pe un termen de încercare de 3 ani și 8 luni.
În baza art. 83 Cp instanța va revoca suspendarea condiționată a pedepsei de 1 an și 8 luni aplicată prin sentința nr. 107/P/17.01.2007 a Judecătoriei Medgidia, def. prin neapelare, pe care o va adăuga la pedeapsa stabilită pentru prezenta faptă, urmând ca pedeapsa să fie executată în regim de detenție.
În baza art. 71 Cod penal va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate prin aceasta.
Împotriva sentinței penale nr.1541/13.06.2013, pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M. I., criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul individualizării pedepsei. În susținerea motivelor de recurs se solicită aplicarea dispozițiilor art.10 lit.b1 Cod procedură penală.
Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate prin prisma criticilor formulate, precum și din oficiu, conform art.3856 alin.3 Cod procedură penală, curtea constată că recursul este nefondat.
Prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt, confirmată de probe, încadrarea juridică a faptei și vinovăția inculpatului, pronunțând în mod judicios o soluție de condamnare, fiind îndeplinite cerințele art.345 alin.2 Cod de procedură penală.
La instanța de fond inculpatul a arătat că dorește ca judecata să se facă potrivit art.3201 Cod procedură penală, a recunoscut în totalitate săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, declarând că își însușește probele administrate în faza de urmărire penală.
Din coroborarea mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale rezultă că la data de 04.09.2010, în jurul orei 16,00, lucrătorii Serviciului Poliției Rutiere Medgidia au oprit pentru control pe DN 3, km.182, autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_, care se deplasa din direcția Negureni către I. C..
La volanul autoturismului a fost identificat inculpatul M. I., proprietarul autoturismului marca Dacia cu nr._, care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Conform prevederilor art.181 Cod penal nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă valorilor apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. La stabilirea în concret a gradului de pericol social trebuie avute în vedere modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit, împrejurările în care fapta a fost comisă, urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și persoana și conduita făptuitorului.
Analizând aceste dispoziții legale în raport de fapta săvârșită (inculpatul a condus autoturismul pe o arteră circulată, pe o distanță relativ mare, punând în pericol siguranța circulației pe drumurile publice) se constată că acestea nu sunt aplicabile în cauză, apărările inculpatului neputând fi primite.
Prin incriminarea faptei de a conduce un autoturism pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere se urmărește protejarea relațiilor sociale privind siguranța circulației pe drumurile publice, fapta constituind infracțiune independent de producerea unei urmări materiale. Simplul fapt de a conduce un autoturism pe drumurile publice, fără a avea cunoștințele și abilitățile necesare, pune în pericol siguranța participanților la trafic, putând genera evenimente rutiere.
Nici datele ce caracterizează persona inculpatului nu pot justifica concluzia lipsei de pericol social al faptei deduse judecății, având în vedere că acesta a săvârșit prezenta infracțiune în stare de recidivă postcondamnatorie, pe parcursul termenului de încercare al suspendării unei pedepse aplicate tot pentru infracțiunea prevăzută de art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002.
În consecință, curtea apreciază că fapta inculpatului, raportat la circumstanțele reale, pericolul potențial pentru siguranța circulației, distanța, ora și categoria de drum pe care a circulat acesta, prezintă gradul de pericol social al infracțiunii incriminate prin dispozițiile art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002.
Pentru a-și îndeplini funcțiile, pedeapsa trebuie să corespundă, sub aspectul duratei și naturii (privativă sau neprivativă de libertate), atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei. Funcțiile de constrângere și reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o individualizare care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.
Deși contextul săvârșirii faptei, coroborat cu circumstanțele personale ale inculpatului, nu se reflectă în mod corespunzător în cuantumul pedepsei aplicate, prima instanță aplicând un regim sancționator mult prea blând inculpatului, curtea evidențiază că situația acestuia nu poate fi agravată în propria cale de atac.
Însă, pentru aceleași motive, nici criticile formulate în apărare nu pot fi primite.
În consecință, în baza art.38515 pct.1 lit.”b” cod procedură penală, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat M. I., împotriva sentinței penale nr. 1541 din 13.06.2013, pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul nr._ .
În baza art.192 alin.(2) cod procedură penală, va obligă recurentul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
Conform art.189 cod procedură penală, onorariul de avocat oficiu D. ( M. ) M. A. în sumă de 200 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 38515 pct. 1 lit. ”b” cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat M. I., împotriva sentinței penale nr. 1541 din 13.06.2013, pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul nr._ .
În baza art.192 alin.(2) cod procedură penală, obligă recurentul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
Conform art.189 cod procedură penală, onorariul de avocat oficiu D. (M.) M. A. în sumă de 200 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.11.13.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. I. C. C. A. I.
GREFIER,
I. C.
Jud. fond. L.C.R.
Tehnored. jud. A.I.
2 ex./19.11.2013
| ← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 294/2013. Curtea... | Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 21/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
