Lipsirea de libertate în mod ilegal. Art. 189 C.p.. Decizia nr. 1081/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1081/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 13-12-2013 în dosarul nr. 5483/212/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ Nr. 1081/P
Ședința publică de la 13 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. C.
Judecător E. C. M.
Judecător A. I.
Grefier A. B.
Cu participare procuror – R. C.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul P. A. V., fiul lui A. E. și L. T., născut la data de 01.12.1973, împotriva sentinței penale nr. 156/07.02.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._, având ca obiect lipsirea de libertate în mod ilegal (art. 189 alin. 1 - art.329 alin. 1C.p., ambele cu aplic. art. 33 lit. a C.p).
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 05.12.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea inițial la data de 12.12.2013 și ulterior la 13.12.2013 când a decis:
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Prin sentința penală nr.156/07.02.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._, în baza art.189 alin.1 Cod penal, s-a dispus condamnarea inculpatului P. A. V. la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art.329 alin.1 Cod penal, s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art.65 Cod penal, raportat la art.329 alin.1 Cod penal, s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 1 an, exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal, după executarea pedepsei închisorii.
În baza art.33 lit.a, art.34 lit.b și art.35 alin.1 Cod penal, s-au contopit cele două pedepse de 3 ani închisoare și de 2 ani închisoare, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, în regim de detenție, alături de pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal, pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei închisorii.
În baza art.71 Cod penal, s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal.
În baza art.88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 1.11.2011 la 8.11.2011.
S-a luat act că partea vătămată P. T. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art.191 Cod de procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.550 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art.189 Cod de procedură penală, s-a dispus avansarea sumei de 200 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului C..
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 28.10.2011, partea vătămată P. T. a formulat plângere penală la P. de pe lângă Judecătoria C., pentru a se efectua cercetări față de inculpatul P. A. V., menționând faptul că, în perioada 20-26.10.2011, acesta a lipsit-o de libertate în mod ilegal, îndemnând-o, totodată, la practicarea prostituției în intervalul 29.09- 26.10.2011.
Din cercetările efectuate a rezultat faptul că partea vătămată P. T. a avut o relație cu inculpatul P. A. V., iar din luna septembrie 2011 cei doi s-au mutat împreună în vila „M.” din stațiunea Mamaia.
Partea vătămată a locuit împreună cu inculpatul în apartamentele nr.27-28 situate la etajul 8 al vilei „M.” din stațiunea Mamaia, acestea fiind singurele apartamente care se aflau la acel etaj, nefiind prevăzute cu post telefonic, iar interfonul fiind nefuncțional. Este important de menționat că până la ușa de la . necesar a fi deschise alte două uși, doar două alte apartamente din vilă fiind locuite.
În perioada 20-23.10.20 inclusiv, partea vătămată nu a ieșit din apartament, iar în perioada 20-26 octombrie 2011 partea vătămată a ieșit din vila „M.” numai însoțită de către inculpat.
Partea vătămată nu avea cheie de la ușa principală a apartamentului, inculpatul lăsând-o să stea în apartamentul încuiat singură, câte cinci ore zi, iar în apartament nu funcționa interfonul.
În perioada respectivă, inculpatul nu i-a permis părții vătămate să meargă la facultate, acuzând-o că vrea să se întâlnească cu părinții ei acolo, cerându-i acesteia să depună cerere de întrerupere a studiilor sau să renunțe definitiv la facultate. De asemenea, inculpatul i-a luat părții vătămate telefonul mobil și i l-a închis, permițându-i acesteia să vorbească la telefon numai cu acordul și în prezența lui. De altfel, în timpul uneia dintre discuțiile părții vătămate cu părinții ei din 23.10.2011, inculpatul i-a scris pe o foaie ce să spună.
Trebuie precizat că la data de 08.09.2011, partea vătămată P. T. s-a despărțit de inculpat, iar la data de 09.09.2011, aceasta a depus o plângere penală împotriva acestuia la Poliția Orașului Năvodari pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare.
În motivarea plângerii, victima a arătat faptul că este foarte speriată și că se teme pentru siguranța ei și a părinților săi, deoarece inculpatul a amenințat-o că îi va posta poze cu tentă pornografică pe diferite site-uri. De asemenea, partea vătămată a precizat că inculpatul i-a trimis mesaje de amenințare atât pe telefonul său, cât și pe telefonul mamei sale, în sensul că o să aibă grijă să se răzbune pe ea și că o să-și pună toți prietenii să-și bată joc de ea. Partea vătămată a mai declarat că inculpatul a amenințat-o cu moartea și că mamei sale îi trimitea mesaje pe telefon, în care îi adresa cuvinte de genul „cățea turbată” sau „curvă”.
La data de 15.09.2011, partea vătămată și-a retras plângerea. Astfel, aceasta a declarat că la aceeași dată a fost sunată de un polițist din cadrul Poliției Orașului Năvodari, care i-a comunicat că el pleacă în concediu, că nu poate să lase dosarul așa, întrebând-o dacă nu vrea să-și retragă plângerea penală. De asemenea, i-a comunicat că nu poate să ia legătura cu inculpatul, întrucât acesta nu răspunde la telefon, întrebând-o dacă nu îi poate da adresa unde acesta locuiește în București. Întrucât deși a depus plângere la poliție, cercetările nu au fost desfășurate ar celeritate, partea vătămată a considerat că inculpatul are influență, după cum acesta susținuse în repetate rânduri, în încercarea de a o convinge să acționeze așa cum dorea.
Având în vedere toate aceste aspecte, victima și-a retras plângerea la data de 15.09.2011, motivată atât de faptul că nu a găsit sprijin la organele de poliție, cât și de faptul că inculpatul P. A. V. nu i-a mai trimis mesaje de amenințare.
La data de 19.10.2011, părinții părții vătămate, martorii P. Svetlana și P. V. s-au deplasat în Republica M., aspect ce era cunoscut și de inculpatul P. A. V..
Din momentul în care inculpatul a aflat că părinții părții vătămate vor pleca în Republica M. în perioada 19-23 octombrie 2011, acesta i-a luat telefonul mobil și i l-a închis, partea vătămată neputând să ia legătura cu părinții săi.
Între timp, martora P. Svetlana, mama părții vătămate, i-a transmis acesteia un mesaj scris pe telefonul mobil, fără a primi răspuns.
Ulterior, la data de 23.10.2011, în timp ce se deplasa spre Municipiul C., martora a încercat să o contacteze telefonic pe fiica sa, ocazie cu care a constatat că telefonul acesteia este închis.
Martorii P. Svetlana și P. V. s-au îngrijorat, întrucât în mod obișnuit partea vătămată le răspundea la telefon, gândindu-se că s-a întâmplat ceva.
Martora P. Svetlana l-a apelat telefonic pe inculpat, cu care a purtat o discuție. Inculpatul le-a cerut părinților părții vătămate să nu-i mai deranjeze și a susținut că P. T. doarme, precizând că nu dorește să vorbească cu părinții ei și a afirmat că aceasta va suna atunci când va dori. După 15 minute, partea vătămată și-a sunat părinții, cărora le-a cerut să nu o mai deranjeze, întrucât nu mai vrea nimic de la ei, nici măcar banii pentru a-și achita taxele la facultate.
Martora P. Svetlana a declarat că deși i-a spus aceste cuvinte, a simțit că fiica sa i le spune printre lacrimi. De asemenea, a declarat că îl auzea pe inculpat cum țipa în timpul conversației telefonice, dar nu a reușit să distingă cuvintele.
Ulterior, după revenirea la domiciliu a fiicei lor, martorii P. au aflat de la partea vătămată că acele cuvinte le-a recitat de pe o foaie de hârtie pe care inculpatul le scrisese.
Partea vătămată P. T. le-a spus părinților săi că inculpatul îi controla fiecare mișcare, îi lua telefonul mobil atunci când era plecat și nu îi mai permitea ia legătura cu părinții decât atunci când dorea el și îl verifica pentru a vedea dacă primit mesaje. De asemenea, partea vătămată nu avea cheie de la ușa principală locuinței, inculpatul lăsând-o să stea singură câte cinci ore pe zi, în apartament nefuncționând interfonul. Pentru a o determina pe partea vătămată să se îndepărteze de familia ei, inculpatul a amenințat-o că, având relații, îi va izgoni pe părinții ei din țară, că le va da foc la casă, iar pe partea vătămată o va duce în afara țării și nimeni nu va mai ști nimic de ea.
Martora P. Svetlana a mai precizat că în timpul discuțiilor telefonice cu inculpatul acesta a înjurat-o, folosind cuvinte precum „târfo…zdreanțo”, a jignit-o, spunându-i că este „o nesimțită” și, întrucât îl deranjează, i-a spus că o va duce pe partea vătămată la București.
Fiind îngrijorați de comportamentul părții vătămate, care, mai înainte de plecarea părinților săi în Republica M., vorbise normal cu aceștia și chiar le ceruse să îi aducă anumite obiecte, iar la sosirea în România după câteva zile, refuza să mai vorbească cu ei, inculpatul înjurându-i la telefon, cei doi martori s-au deplasat la Biroul de Poliție pentru Stațiunea Mamaia, unde au reclamat că fiica lor, P. T., este sechestrată de către inculpat.
Fiind însoțiți de organele de poliție și de martorul N. S., părinții părții vătămate P. T. s-au deplasat la vila „M.” din stațiunea Mamaia. Organele de poliție au bătut cu pumnii în ușa principală de acces spre apartamentele 27-28 de la etajul 8 timp de 15 minute, au strigat „Poliția”, dar inculpatul nu le-a deschis ușa și nu i-a permis nici părții vătămate să facă acest lucru. Martorii au sunat pe telefonul părții vătămate, precum și pe telefonul inculpatului, însă fără nici un rezultat.
Ulterior, partea vătămată a declarat că se afla în apartament în acel moment împreună cu inculpatul, însă inculpatul nu a vrut să deschidă ușa, părții vătămate fiindu-i teamă să strige, întrucât în intervalul cât a stat cu inculpatul în vilă a fost lovită de acesta, iar inculpatul a amenințat-o că dacă nu face liniște îi va împușca pe părinții ei, va arunca o bombă în casa lor și le va tăia cauciucurile de la mașină, pentru a părea că au făcut accident.
Din raportul de eveniment din 31.10.2011, întocmit de organele de poliție, rezultă că acestea s-au deplasat împreună cu părinții victimei și finul familiei, martorul N. S., la vila „M.” din stațiunea Mamaia, unde au bătut aproximativ 15 minute la ușa principală care face accesul spre apartamentele 27-28 de la etajul 8, însă nu a răspuns nimeni și nu s-au auzit zgomote.
În cursul zilei de 24.10.2011, martora P. Svetlana s-a deplasat din nou la imobilul din Mamaia, dar nu a reușit nici de această dată să ia legătura cu partea vătămată.
La data de 25.10.2011, martora P. Svetlana s-a prezentat la P. de pe lângă Judecătoria C., la serviciul audiență cu petenții, fiind îndrumată să formuleze o plânge penală.
La data de 26.10.2011, partea vătămată a reușit să îl convingă pe inculpat să îi permită să se deplaseze la Universitatea „Ovidius”, pentru a participa la un curs ce se desfășura intervalul orar 18,00 - 20,00. Aceasta a cerut martorei Durduman D. telefonul mobil și a apelat-o pe mama sa, cerându-i să vină să o ia acasă.
Partea vătămată a declarat că a vorbit de pe telefonul colegei sale de facultate, deoarece nu își putea folosi telefonul mobil și întrucât inculpatul îi ceruse să nu vorbească cu nimeni, spunându-i că își va da seama dacă aceasta va nesocoti cererea lui în momentul în care va suna, iar postul ei telefonic îi va da ton de ocupat.
Martorii N. S. și P. V. s-au deplasat la sediul Universității „Ovidius”, unde s-au întâlnit cu partea vătămată, moment în care tatăl acesteia, martorul P. V., a întrebat-o dacă vrea să se întoarcă acasă sau să se ducă la inculpat, acesta izbucnind în plâns și spunând că este amenințată și terorizată de inculpat, dorind să meargă acasă.
În timp ce partea vătămată se afla în mașină, împreună cu tatăl ei P. V. și martorul N. S., îndreptându-se spre domiciliul din Năvodari, aceasta a fost sunată de inculpat și amenințată, inculpatul spunându-i că se va răzbuna atât pe ea, cât și pe familia ei, cerându-i să se întoarcă înapoi. Partea vătămată a început să plângă, spunând că se teme că inculpatul îi va ucide familia.
La data de 30.10.2011, partea vătămată s-a deplasat împreună cu părinții ei și organele de poliție la Hotelul „Palm Beach” din stațiunea Mamaia, pentru a-și recupera lucrurile lăsate în Vila „M.”, ce îi fuseseră împachetate de inculpat, precum și în vila „M.”.
Partea vătămată și-a recuperat toate bunurile, cu excepția cartelei Cosmote cu nr._. Partea vătămată a declarat că, în mod intenționat, inculpatul nu i-a restituit această cartelă de telefon, întrucât pe aceasta avea mesajele în care o amenința și a trimis sms-uri către prietenii părții vătămate în numele ei.
Fiind audiată, partea vătămată P. T. a declarat că, în perioada 19-23.10.2011, familia sa a fost plecată din România în Republica M., iar inculpatul, profitând de faptul că părinții săi nu ar fi putut interveni în ajutorul acesteia, a încuiat-o în perioada 20-26.10.2011 în apartamentul situat la etajul 8 al vilei, câte 5-6 ore zilnic; partea vătămată nu a avut posibilitatea de a lua legătura cu nici o altă persoană din exterior, întrucât apartamentul nu era prevăzut cu post telefonic, interfonul nu funcționa, iar telefonul mobil al acesteia se afla în posesia inculpatului, ori de câte ori încercau să o contacteze părinții săi fiind nevoiți să îl sune pe inculpat. Partea vătămată a mai declarat că în perioada 20-26.10.2011 ieșea din vila „M.” însoțită numai de inculpat și că în perioada 20-23.10.2011 inclusiv, aceasta nu a ieșit din apartament. Inculpatul nu i-a permis în această perioadă să meargă la facultate, acuzând-o că vrea să se întâlnească cu părinții ei acolo, cerându-i părții vătămate să depună cerere de întrerupere a studiilor sau să renunțe definitiv la facultate.
Fiind întrebată de către procuror, la data de 01.11.2011, de ce nu a încercat să țipe la oamenii de pe stradă, după paznic sau de la balconul apartamentului din Vila „M.”, partea vătămată a declarat că era foarte speriată, că se gândea la siguranța ei și a părinților săi, pe fondul amenințărilor proferate de inculpat și că era convinsă că inculpatul își va îndeplini planul, având vedere că îi spunea că îi va asculta telefonul și că va pune pe cineva să o urmărească, întrucât el cunoaște procurori și polițiști.
Martorul V. L. I., angajat în calitate de paznic la Vila „M.” din stațiunea Mamaia, a declarat că într-una din zilele lunii octombrie, fără a reține exact ziua, în jurul orei 09,30, a venit o doamnă ce s-a prezentat ca fiind mama tinerei care locuia la etajul 8 al vilei, aceasta comunicându-i faptul că nu a mai poate lua legătura cu fiica sa de aproximativ o săptămână, fiind îngrijorată de starea ei, întrucât este posibil ca aceasta să sechestrată de cel cu care locuiește, la discuție participând o doamnă pe nume „M.”, administratorul vilei menționate. Martorul a mai declarat că, în aceeași zi, l-a văzut pe inculpat ieșind din vilă, iar în jurul orei 18,00 i-a văzut pe cei doi cum s-au întors și că nu a văzut-o niciodată pe victimă având asupra sa chei de acces în imobil sau ieșind singură din vilă; de fiecare dată când ieșea din vilă, partea vătămată era însoțită de către inculpat.
Martorul Myrone R. Livio, proprietarul apartamentului nr.18 din vila „M.”, aflată în stațiunea Mamaia, a declarat faptul că la sfârșitul lunii octombrie 2011 a fost chemat de o persoană de feminin, din Republica M., care i-a spus că fiica sa sechestrată la etajul 8 al vilei, rugându-l să deschidă ușa de la acest etaj. De asemenea, aceeași femeie i-a spus că ori de ori își sună fiica pe telefonul mobil, îi răspunde un băiat, aspect ce o neliniștește.
Din conținutul adresei nr.1525/01.11.2011 emisă de Universitatea „Ovidius” C. - Facultatea de D. și Științe Administrative și Sociologie, rezultă că în perioada 20-26.10.2011, studenta în anul IV, P. T., nu a fost prezentă la cursuri, fapt ce reiese din discuțiile purtate telefonic cu cadrele didactice.
Martorul N. S. a declarat că în seara de 26.10.2011, în jurul orei 19,15, a primit un telefon de la nașul său, martorul P. V., care l-a rugat să se întâlnească cu acesta, pentru că are o problemă și vrea ajutorul său. Cei doi s-au întâlnit în parcarea de la „City Mall”, martorul observând că nașul său este foarte speriat, spunându-i că este amenințat atât el, cât și întreaga lui familie, iar fata lui, T., este sechestrată și împreună cu soția nu reușesc să își vadă copilul. Cei doi s-au deplasat ulterior la sediul Universității „Ovidius”, s-au întâlnit cu victima, moment în care tatăl acesteia, P. V., a întrebat-o dacă vrea să se întoarcă acasă sau să se ducă la inculpat, acesta izbucnind în plâns, spunând că este amenințată și terorizată și că vrea să meargă acasă. Pe drum, partea vătămată a fost sunată de inculpat, care a amenințat-o și i-a cerut să se întoarcă înapoi; partea vătămată a început să plângă, spunând că se teme că inculpatul îi va ucide familia. Martorul s-a deplasat apoi la hotelul unde știa că este cazat inculpatul, l-a întrebat de ce își bate joc de familia părții vătămate, iar acesta i-a răspuns că el este tare, că nu are nimeni ce să-i facă, că partea vătămată este femeia lui, inculpatul trecând de la o stare la alta, începând apoi să-l înjure pe martor.
Martorul P. V., tatăl părții vătămate, a declarat că în ultimele doi săptămâni anterioare datei de 26.10.2011, inculpatul P. A. V. i-a interzis fiicei sale P. T. să ia legătura cu el și cu soția lui, i-a închis acesteia telefonul mobil, adresându-le amenințări și injurii. În momentul în care martorul se întorcea spre casă împreună cu fiica sa, aceasta a primit un telefon de la inculpat, care a început să o amenințe, spunându-i că se va răzbuna atât pe ea, cât și pe familia ei. Având în vedere aceste aspecte, tatăl victimei și-a sunat finul, pe care 1-a rugat să vorbească cu inculpatul.
Martorul a precizat că a aflat de la fiica sa că suferit foarte mult în perioada cât a stat cu inculpatul în vilă, ieșea din vilă doar însoțită de inculpat, inculpatul îi lua telefonul pentru a nu vorbi cu nimeni fără știrea lui, dictându-i să spună la telefon doar ce dorea el; partea vătămată a afirmat că inculpatul a amenințat-o că având relații îi va izgoni pe părinții ei din țară și că le va da foc la casă.
Martorul a precizat că, din tonul vocii și din modalitatea în care decurgeau conversațiile, din faptul că acestea erau foarte scurte sau că atunci când sunau fiica lor avea telefonul închis, și-au dat seama că este o problemă, pentru că până atunci nu s-a întâmplat niciodată ca fiica lor să nu le răspundă la telefon sau să nu-i sune în aceeași zi.
Martora P. Svetlana, mama părții vătămate, a declarat că în ultimele doua săptămâni a reușit cu greu să ia legătura cu fiica sa P. T., a încercat să o sune, dar aceasta avea telefonul închis, fapt pentru care, într-una din acele zile, l-a sunat pe inculpat, care i-a spus că este „o nesimțită” și că îl deranjează. De asemenea, aceasta a declarat că în noaptea de 23/24.10.2011 a fost la Poliția Mamaia și, împreună cu doi polițiști din cadrul acestei instituții, s-a deplasat la Vila „M.”, unde cu toții au bătut insistent la ușa principală de la etajul 8, însă inculpatul P. A. V. nu a deschis, aflând ulterior de la fiica sa că acesta nu a vrut să deschidă ușa.
Martora a mai menționat că s-a interesat despre fiica sa la paznicul Vilei „M.”, din discuțiile purtate cu acesta reieșind că fiica sa iese din vilă numai însoțită de către inculpat.
Din discuțiile telefonice purtate cu martorul V. L. I., P. Svetlana a reușit să afle că acesta a văzut victima ieșind din vilă însoțită de către inculpat și că aceasta era supărată.
Martora P. Svetlana a precizat că s-a deplasat de mai multe ori la Vila „M.” pentru a se convinge că fiica sa este bine, fără nici un rezultat.
Martora a declarat că la vilă a discutat cu mai multe persoane, respectiv femeia de serviciu, paznicul și administratorul; în cele din urmă, a discutat la telefon cu inculpatul, care a înjurat-o, folosind cuvinte grele, precum „târfo…zdreanțo” și care i-a spus că o va duce pe partea vătămată la București.
Martora a precizat că fiica ei i-a spus, după ce a revenit la domiciliu, că a ascultat și s-a supus cererilor inculpatului, întrucât acesta a lovit-o cât timp a lipsit-o de libertate și a amenințat-o că le va pune o bombă părinților ei pentru a-i omorî, că le va tăia cauciucurile de la mașină și că nimeni nu va afla cauza accidentului. Tot de la partea vătămată martora a aflat că nu putea părăsi vila atunci când ar fi dorit, întrucât nu avea voie să iasă decât însoțită de inculpat și că oricum nu avea cheile de la ușă, care stăteau doar la inculpat.
Martora Durduman D., studentă în anul IV la Facultatea de D. din cadrul Universității „Ovidius” C. și colega părții vătămate P. T., a declarat că într-una zilele lunii octombrie a fost sunată pe telefonul mobil de martorul P. Svetlana, care a întrebat-o îngrijorată dacă T. a fost în acea săptămână la cursuri, întrucât nu mai știa nimic despre ea, având telefonul închis.
Martora Durduman D. i-a trimis părții vătămate P. T. un mesaj de tip sms pe telefonul mobil, însă nu a primit nici un răspuns. De asemenea, a sunat-o pe telefonul mobil al acesteia, însă partea vătămată nu i-a răspuns.
A mai declarat martora că într-o zi partea vătămată P. T. a venit la cursuri, la sediul Universității „Ovidius”, părându-i-se speriată și îngrijorată; partea vătămată i-a cerut telefonul mobil pentru a-și suna mama, aceasta i l-a dat, iar ulterior a observat că victima a fost așteptată pe holul universității de un bărbat solid înalt, cu care a plecat de la cursuri.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prima instanță reține că în perioada cuprinsă între 19.10.2011, ce coincide cu momentul plecării părinților părții vătămate P. T. în Republica M. și 26.10.2011, când partea vătămată, în vârstă de 21 de ani, a reușit să depășească influența manifestată de către inculpat, în vârstă de 37 de ani, și i-a sunat pe părinții săi, pentru a o lua acasă de la facultate, aceasta a fost lipsită de libertate în apartamentele nr.27-28 din stațiunea Mamaia, în sensul că a fost i-a fost restrânsă într-un mod nejustificat libertatea de a se deplasa și de a acționa în conformitate cu propria voință. Astfel, inculpatul P. A. V. i-a inoculat părții vătămate P. T. sentimentul că acesta este cel care deține controlul și deține mijloacele pentru a face orice, limitându-i părții vătămate posibilitatea de a lua legătura cu familia, prin aceea că nu-i permitea să folosească telefonul mobil, iar când partea vătămată vorbea cu familia, acesta asista la discuții și îi dicta victimei ce să spună; totodată, inculpatul monitoriza și mesajele primite de partea vătămată pe telefonul mobil și chiar își însușea telefonul mobil al acesteia, nepermițându-i să îl folosească decât în prezența sa. De asemenea, partea vătămată era încuiată în apartament câte 5-6 ore, iar când ieșea era însoțită de inculpat, doar acesta având cheile de la apartament.
Mai mult decât atât, inculpatul a limitat inclusiv accesul părinților părții vătămate, interzicându-le să o vadă pe aceasta, prin faptul că nu le-a permis să îi viziteze fără să-i anunțe în prealabil și chiar le-a interzis să mai sune, motivat de faptul că îi deranjează.
În contextul descris mai sus, se reține faptul că, prin controlul pe care inculpatul l-a exercitat asupra părții vătămate, inculpatul i-a limitat acesteia posibilitățile de reacție în perioada în care a fost lipsită de libertate, mai ales că inculpatul a profitat de plecarea părinților părții vătămate în Republica M. pentru o perioadă de 4-5 zile, partea vătămată fiind lipsită, astfel, de orice susținere.
Nu în ultimul rând, se constată că în perioada 20-26 octombrie 2011, chiar dacă partea vătămată a părăsit vila „M.” din stațiunea M., aceasta era tot timpul însoțită de inculpat. Acest lucru, chiar dacă nu reprezintă o lipsire totală de libertate, nu prezintă semnificație sub aspectul existenței infracțiunii, fiind lipsit de relevanță tratamentul la care victima este supusă în timpul lipsirii sale de libertate, acesta putând fi și unul civilizat.
Prin urmare, prezintă importanță faptul dacă este înfrântă libertatea de mișcare a părții vătămate, chiar dacă acesteia i s-ar acorda o oarecare posibilitate de mișcare.
Prima instanță mai reține și faptul că partea vătămată P. T. a fost lipsită de libertate, prin aceea că nu putea acționa în conformitate cu voința sa, întrucât se afla sub teroarea instituită de inculpat, acesta amenințând-o atât pe ea, cât și pe familia sa, cu moartea, cu distrugerea unor bunuri, cu izgonirea din țară ori cu expunerea unor situații compromițătoare, reale nereale, în public.
În ceea ce privește infracțiunea de proxenetism, prevăzută de art.329 alin.1 Cod penal, instanța reține că la data de 29.09.2011 inculpatul P. A. V., în vârstă de 37 de ani, s-a logodit religios cu partea vătămată P. T., în vârstă 21 de ani, pentru a-i forma acesteia convingerea că are intenții serioase cu ea.
Inculpatul P. A. V. i-a inoculat părții vătămate P. T. ideea trebuie să își câștige singură banii, posibilitate pe care o poate avea numai dacă întreține relații sexuale cu alți bărbați, pe care acesta îi va aduce, întrucât are multe relații, cunoaște bărbați discreți, care au întreținut astfel de relații sexuale și cu alte foste iubite de-ale lui, dând-o exemplu pe fosta lui prietenă A. I. din Bârlad, despre care i-a spus că a dansat în clubul rusesc din București „Deja Vu”, arătându-i pe telefonul mobil două filme porno cu aceasta și un bodyguard.
Pentru a fi sigur că partea vătămată nu va povesti părinților săi nici un amănunt, inculpatul a șantajat-o pe aceasta cu dezvăluirea unor aspecte necunoscute de părinții săi, referitoare la relația anterioară de prietenie a părții vătămate cu alt băiat. De asemenea, inculpatul a îndemnat-o pe partea vătămată se prostitueze și să îi dea jumătate din veniturile care urmau să fie obținute, inclusiv pentru acoperirea pretinselor cheltuieli pe care acesta le efectuase pentru întreținerea ei, spunându-i părții vătămate că o va duce în America, unde va întreține relații sexuale cu bărbați aleși de el, chiar și cu bărbați de culoare.
Inculpatul a îndemnat-o pe partea vătămată să practice prostituția într-o manieră abilă, invocând faptul că a ajuns la o inteligență atât de înaltă încât dorește să o vadă făcând sex cu câți mai mulți bărbați și chiar cu mai mulți bărbați în același timp.
Astfel, așa cum rezultă din declarația aceleiași părți vătămate P. T., în perioada 29 septembrie - 26 octombrie 2011, acesta a îndemnat-o pe victimă, prin diferite modalități, să se prostitueze: i-a spus are o agenție de modelling și că va deschide o secție numai pentru ea, unde să vină băieți de 18 ani, cu care să întrețină relații sexuale; într-un club victima va dansa, iar cu prietenii săi care vor consuma alcool, va întreține relații sexuale; i-a spus, de asemenea, că a ajuns la o inteligență înaltă și chiar dacă este logodnica sa și viitoarea lui soție, vrea să o vadă făcând sex cu bărbați, chiar și cu mai mulți deodată, pentru a fi satisfăcută, că o să o ducă în America, să întrețină relații sexuale cu ce bărbat va dori el și că nimeni nu va ști nimic de soarta părții vătămate decât dacă va dori el.
Partea vătămată a declarat că în perioada cât a fost lipsită de libertate de către inculpat, acesta a început să întrețină relații sexuale cu ea de 7-10 ori pe zi, pentru a o pregăti și pentru a deveni dependentă de sex, pentru a putea să între relații sexuale cu cât mai mulți bărbați.
Din cauza amenințărilor și presiunilor psihice exercitate de inculpat, partea vătămată a ajuns să fie torturată psihic, așa cum ea însăși a declarat, ajungând să-i spună că se va arunca de la etajul 8 al vilei „M.” pentru a scăpa de el.
Astfel, partea vătămată a declarat că pentru a o obliga să fie de acord cu toate practicile sexuale la care o supunea, inculpatul o șantaja cu darea în vileag în fața părinților săi a faptului că victima avusese în trecut un prieten, cu care făcuse câteva poze în „jacuzzi”.
Aspectele arătate de partea vătămată, în ceea ce privește îndemnarea la practicarea prostituției, se coroborează cu declarațiile inculpatului, în care acesta a recunoscut că dorea să se convingă de faptul că victima este o fată cuminte, cu care putea să se căsătorească.
Fiind vorba despre aspecte legate de viața sa intimă, partea vătămată a relatat aceste aspecte doar părinților săi.
Astfel, martorii P. V. și P. T. au declarat că partea vătămată le-a povestit că inculpatul îi spunea că o scoate din țară și o va duce într-un loc în care nu va ști nimeni de ea, iar părinții ei nu o vor mai vedea niciodată, urmând ca partea vătămată să facă bani într-un mod ușor, adică să se prostitueze.
Martorul N. S. a declarat că la poliție a aflat de la martora P. T. că inculpatul trimitea mesaje unor bărbați să vină de la București pentru ca partea vătămată să întrețină relații sexuale cu ei pe bani.
Fiind audiat în faza urmăririi penale, inculpatul P. A. V. nu recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa.
Acesta a declarat că o cunoaște pe partea vătămată P. T. de la sfârșitul anului 2009, iar în perioada septembrie - octombrie 2010 a vorbit cu aceasta la telefon. În aceeași perioadă, inculpatul i-a spus părții vătămate ar fi mai bine să se despartă, având in vedere că a aflat de aceasta că s-a dus de câteva ori în club, fără să îl anunțe mai înainte însă, având în vedere că o iubea foarte mult, acest lucru nu s-a mai întâmplat. De asemenea, inculpatul a declarat faptul că din momentul în care s-a cazat împreună cu partea vătămată la vila „M.” din stațiunea Mamaia, mama acesteia, P. Svetlana, a încercat să le distrugă relația și îi teroriza cu telefoanele.
În perioada 20-26.10.2011, inculpatul P. A. V. a menționat faptul că nu a lipsit-o de libertate pe partea vătămată P. T., precizând faptul că în acele zile a ieșit cu aceasta de mai multe ori din apartament, deplasându-se la „Carrefour”, „Tomis Mall”, pe . din C., la poștă. De asemenea, inculpatul a declarat că în data de 26.10.2011 a condus-o personal pe partea vătămată P. T. la autobuzul din stația din centru, pentru ca aceasta să se ducă la cursuri, iar ulterior aceasta a sunat și i-a spus că tatăl său, P. V., a luat-o acasă. Inculpatul a mai menționat că în aceeași zi, la hotelului „Palm Beach” din stațiunea Mamaia s-a prezentat martorul N. S., însoțit de patru bărbați, acesta l-a împins și l-a amenințat cu moartea, iar proprietarul hotelului, auzind scandalul, a solicitat angajaților săi să apese butonul de panică și să cheme organele de poliție.
Cu toate acestea, proprietarul hotelului, martorul Charbel Maroun, a declarat că într-una din zilele lunii octombrie 2011, fără a reține data exactă, la hotelul „Palm Beach” a venit un bodyguard, care a purtat o discuție cu inculpatul P. A. în sala de conferințe, fără a se produce nici un fel de scandal.
În fața instanței de judecată, cu ocazia soluționării propunerii de luare a măsurii arestării preventive, inculpatul a declarat faptul că și-a dorit ca partea vătămată să devină o persoană independentă, aptă să își asigure singură existența, însă, când a aflat că aceasta a participat la un concurs de frumusețe, fără să îl anunțe în prealabil, s-a simțit revoltat și jignit, întrucât a îndrăznit să participe fără să-i ceară permisiunea; de asemenea, inculpatul a declarat că mama părții vătămate a vorbit cu el la telefon pe un ton imperativ și că la cererea sa i-a permis părții vătămate să vorbească la telefon cu mama ei; la ora două și jumătate, s-au auzit bătăi în ușă și, de teamă, nu s-au dus nici unul la ușă pentru a vedea cine este, nu au văzut mașina părinților părții vătămate în parcare, nu au auzit pe nimeni strigând, până la ușa de la . necesar să fie deschise alte două uși, doar alte două apartamente din vilă fiind locuite. Dimineața, când au deschis telefoanele, au observat apeluri pierdute de la părinții părții vătămate, la aceeași oră când s-au auzit și bătăile în ușa apartamentului.
Inculpatul a mai declarat că a avut mai multe convorbiri telefonice cu mama părții vătămate, care voia să le strice relația, dorea să vină imediat în apartament, fără să stabilească o programare mai înainte și care îi deranja și stresa prin modul în care voia să o controleze pe partea vătămată. Inculpatul a precizat că partea vătămată nu a mers la cursuri la facultate în perioada cât a fost răcită, că în ziua de 26.10.2011 a condus-o pe partea vătămată până în stația de microbuz, aceasta urmând să meargă la facultate; partea vătămată l-a sunat seara și i-a spus că a fost luată de părinții ei acasă. Inculpatul a declarat că a întrebat-o pe partea vătămată dacă ar fi de acord să facă sex cu mai mulți bărbați în fața lui, iar partea vătămată i-a răspuns că ar face acest lucru dacă s-ar dovedi benefic pentru relația lor, dar nu a recunoscut că ar fi îndemnat-o să facă sex pe bani.
În faza de judecată, inculpatul nu a fost audiat, prezentându-se la câteva termene doar pentru a solicita amânarea cauzei, angajându-și patru avocați, cu care și-a reziliat contractele de asistență juridică.
În termen legal, împotriva sentinței penale nr.156/07.02.2013 a Judecătoriei C. a declarat recurs inculpatul P. A. V., solicitând casarea acesteia, prin invocarea unor motive de nulitate relativă, decurgând din nerespectarea dreptului său la apărare.
În susținerea acestui motiv de recurs, inculpatul a arătat că judecarea cauzei în fond s-a realizat în lipsa unui apărător ales, rezilierea contractelor de asistență juridică având loc în mod unilateral, la inițiativa avocaților săi, fără ca această situație să-i fie cunoscută.
De asemenea, s-a arătat că datorită modului în care cercetarea judecătorească s-a desfășurat, inculpatul nu a fost audiat și nici nu a avut posibilitatea de a administra probe, fapt pentru care s-a solicitat, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.
Pe fondul recursului, inculpatul a solicitat achitarea, în temeiul art.10 lit.a Cod de procedură penală, sub aspectul ambelor infracțiuni reținute în sarcină, cu motivarea că relația cu partea vătămată a fost una liber consimțită, fiind concretizată într-o cununie religioasă, ce urma a se materializa și într-o căsătorie civilă, care nu a mai avut loc, datorită comportamentului viitorilor socri.
Inculpatul mai arată că după mutarea sa în apartamentul situat în Vila „M.” din stațiunea Mamaia, relația cu partea vătămată a decurs normal, fără nici un fel de tensiuni, acesteia din urmă nefiindu-i îngrădită libertatea de mișcare, iar relația dintre cei doi fiind bazată pe dragoste și afecțiune reciprocă, nefiind marcată de eventuale îndemnuri la practicarea prostituției.
În faza procesuală a recursului, a fost audiat inculpatul, căruia i-a fost încuviințată proba testimonială cu trei martori și înscrisuri pe situația de fapt, dar și în circumstanțiere.
De asemenea, a fost audiată partea vătămată P. T., iar în scopul aflării adevărului aceasta a fost testată poligraf, la dosarul cauzei fiind depus raportul de constatare tehnico-științifică nr._/02.12.2013 întocmit de către Biroul Expertize și Constatări Criminalistice din cadrul I.P.J. C..
Deși instanța de recurs a dispus și testarea poligraf a inculpatului, administrarea acestei probe nu a fost posibilă, datorită faptului inculpatul nu a dat curs solicitării de a se prezenta în vederea testării, astfel cum rezultă adresele emise de Serviciul Criminalistic din cadrul I.G.P.R. – D.G.P.M.B. nr.264.320/17.12.2013.
De altfel, în virtutea rolului activ, față de programarea în vederea testării din data de 28.11.2013, instanța de recurs a încercat a lua legătura cu inculpatul, potrivit referatului telefonic din 27.11.2013, contactarea nefiind însă posibilă.
Mai mult, deși inculpatul a fost reprogramat în vederea testării pentru data de 05.12.2013, acesta nu a dat curs noii solicitări, astfel cum rezultă din cuprinsul adreselor nr.264.320/21.11.2013 și 17.12.2013 emise de I.G.P.R. – D.G.P.M.B., înțelegând a părăsi teritoriul României la data de 14.11.2013, fără încunoștiințarea instanței.
Deși la termenul de judecată din 05.12.2013 inculpatul a solicitat amânarea cauzei, iar ulterior repunerea cauzei pe rol, acesta nu a făcut dovada temeiurilor invocate în susținerea deplasării sale urgente în străinătate, prin depunerea unor acte medicale în dovedirea stării de sănătate a tatălui, Curtea asimilând un astfel de demers intenției de tergiversare a judecății.
Analizând actele și lucrările dosarului, examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale recurate, în raport de criticile formulate și din oficiu, potrivit art.3866 alin.3 Cod de procedură penală, Curtea constată că prima instanță a stabilit în mod corect situația de fapt dedusă judecății, făcând o judicioasă analiză a probelor administrate în cauză, pe baza cărora a reținut vinovăția inculpatului P. A. V. în comiterea infracțiunilor, prevăzute de art.189 alin.1 și art.329 alin.1 din Codul penal, faptele acestuia, constând în lipsirea de libertate, în mod ilegal, a părții vătămate P. T., în perioada 20 octombrie - 26 octombrie 2011, în apartamentele nr.27-28, aflate la etajul 8 din vila „M.”, situată în stațiunea Mamaia din Municipiul C. și de a o îndemna, în mod repetat pe aceasta, în perioada 29 septembrie-26 octombrie 2011, să practice prostituția cu mai mulți bărbați, în scopul de a obține foloase materiale, solicitând jumătate din veniturile ce urmau să fie obținute în urma înlesnirii practicării prostituției, prin găsirea clienților, fiind dovedite și justificând pronunțarea unei soluții de condamnare la câte o pedeapsă cu închisoarea, în condițiile art.57 Cod penal.
Așa cum probele aflate la dosar o relevă, apărările inculpatului sunt lipsite de consistență, neputându-l absolvi pe acesta de răspundere penală, cronologia faptelor deduse judecății, ce rezultă din probele administrate în cauză, fiind de natură să demonstreze că faptele reclamate prin plângerea penală există în materialitatea lor, nefiind rodul unor fabulații ori speculații și nici rezultatul pretinselor influențe sau presiuni exercitate de părinții părții vătămate, astfel cum inculpatul pretinde.
De altfel, Curtea nu poate primi apărările inculpatului conform cărora partea vătămată ar fi fost obligată de părinții săi a depune plângere penală, în condițiile în care aceasta a fost audiată de trei ori în faza de urmărire penală urmărire penală, precum și două ori în faza de judecată, în fond și recurs, nemodificându-și conținutul declarațiilor date, ci dimpotrivă, înțelegând să descrie în mod detaliat faptele comise împotriva sa, reliefând conținutul amenințărilor proferate de inculpat și ilustrând discuțiile avute cu inculpatul, dezvăluind cum aceasta l-a rugat să îi permită să ia legătura cu familia și chiar să meargă la facultate, ca ultimă soluție pentru a încerca să scape de sub controlul la care era supusă.
De asemenea, audiată fiind de către instanța de recurs, partea vătămată a răspuns întrebărilor de i-au fost adresate, fără a se contrazice în declarații, prezentând de fiecare dată răspunsuri logice la întrebările ce i-au fost adresate, spre deosebire de inculpat, care, în cuprinsul fiecărei depoziții, a exprimat numeroase lacune, contradicții și explicații fără suport logic sau probator, neputându-și justifica o conduită cel puțin deviantă, aflată în conflict cu anumite principii morale și marcată prin multiple crize de personalitate, specifice unei structuri dizarmonice.
Contrar celor afirmate de inculpat, care nu a putut prezenta nici o explicație credibilă cu privire la acuzațiile ce i se aduc prin plângere, veridicitatea aspectelor susține de partea vătămată este susținută prin probele administrate în cursul urmăririi penale și cele aflate la dosarul de fond, care, alături de probele administrate în faza de recurs, fundamentează convingerea Curții asupra existența infracțiunilor sesizate prin rechizitoriu.
O primă observație, ce se desprinde din analiza întregului material probator, este legată de faptul că împrejurările sesizate de partea vătămată prin plângere au fost reclamate mai devreme de inițierea oricărui demers de natură penală de partea acesteia de martora P. Svetlana, care, în calitate de mamă a victimei, s-a adresat organelor de poliție, deplasându-se alătui de acestea locuința inculpatului în noaptea de 23/24.10.2011.
În măsura în care partea vătămată s-ar fi adresat organelor de urmărire penală mai devreme de formularea oricărei alte plângeri din partea rudelor sale, s-ar fi putut susține ideea acreditată de inculpat, în sensul că victima ar fi putut fi influențată de părinții săi; cum însă aceștia din urmă au inițiat primele demersuri în vederea localizării și recuperării fiicei lor, nu se poate susține că plângerea ulterioară a victimei nu și-ar afla corespondentul în situația reală de fapt.
Faptul că părinții părții vătămate au fost cei care au sesizat posibila sechestrare a fiicei lor rezultă și din declarațiile martorului V. L. I., angajat în calitate de paznic la Vila „M.” din stațiunea Mamaia, care a precizat că într-una din zilele lunii octombrie, fără a reține exact ziua, în jurul orei 09,30, la imobilul respectiv a venit o doamnă, ce s-a prezentat ca fiind mama tinerei care locuia la etajul 8 al vilei, comunicându-i faptul că nu a mai poate lua legătura cu fiica sa de aproximativ o săptămână, fiind îngrijorată de starea ei, întrucât este posibil ca aceasta să sechestrată de cel cu care locuiește, la discuție participând și o doamnă pe nume „M.”, în calitate de administrator al vilei. Martorul a declarat că, în aceeași zi, l-a văzut pe inculpat ieșind din vilă, iar în jurul orei 18,00 l-a văzut pe acesta și pe partea vătămată cum s-au întors. A precizat martorul că nu a văzut-o niciodată pe victimă având asupra sa chei de acces în imobil sau ieșind singură din vilă, de fiecare dată aceasta fiind însoțită de inculpat.
Și martorul Myrone R. Livio, în calitate de proprietar al apartamentului nr.18 din vila „M.”, din stațiunea Mamaia, a declarat că la sfârșitul lunii octombrie 2011 a fost chemat de o persoană de feminin, din Republica M., care i-a spus că fiica sa sechestrată la etajul 8 al vilei, rugându-l să deschidă ușa de la acest etaj. De asemenea, aceeași femeie i-a spus că ori de ori își sună fiica pe telefonul mobil, îi răspunde un băiat, aspect ce o neliniștește.
Concluzia potrivit căreia partea vătămată nu a fost influențată în demersurile sale este susținută și de împrejurarea că infracțiunea de lipsire de libertate, consumată în intervalul 20-26.10.2011, împreună cu acuzația de proxenetism, aferentă intervalului 29.09._11, a fost sesizată de partea vătămată la un moment apropiat de data la care aceasta a revenit alături de familia sa și anume la 28.10.2011.
Un alt element ce consolidează intenția infracțională a inculpatului este legat de faptul că sechestrarea părții vătămate în apartamentele nr.27-28 din Vila „M.” s-a produs la scurtă vreme de la momentul la care logodnica sa fost lipsită de sprijinul părinților, plecarea acestora în Republica M. având ca dată 19.10.2011, iar inculpatul cunoscând acest aspect.
Un element ce vine în conturarea aceleiași poziții subiective a inculpatului în constituie conduita acestuia de după comiterea faptelor și reclamarea lor către organele de urmărire penală, mesajele de amenințare, expresiile triviale și numeroasele injurii adresate părții vătămate și familiei sale, prin intermediul mesajelor de tip sms, neputând avea ca explicație decât intenția inculpatului de a se răzbuna, de a o intimida pe partea vătămată și de a o determina a-și retrage plângerea.
În măsura în care inculpatul ar fi fost nevinovat de comiterea faptelor, considerând în mod întemeiat că acuzele ce i se aduc sunt simple acte de răzbunare, acesta nu ar fi avut nici motiv rezonabil a proceda astfel, intențiile sale fiind în sensul de a o determina pe partea vătămată să își retragă acuzațiile, cunoscând că o plângere similară, având ca obiect infracțiunea de amenințare, fusese retrasă la data de 15 septembrie 2011.
Nu lipsită de importanță în conturarea poziției subiective a inculpatului este însăși recunoașterea de către acesta a faptului că, la data deplasării părinților victimei și organelor de poliție, la apartamentul din Vila „M.”, el se afla în interior, refuzul de a permite acelor persoane accesul în interior neputând avea ca explicație starea de temere.
În măsura în care inculpatul se afla într-o anumită stare de temere, generată de presupusul comportament al părinților victimei, prezența la fața locului a organelor de poliție nu îi putea provoca o stare de nesiguranță, acesta putând oferi toate explicațiile pe care le-ar găsit de cuviință, inclusiv în legătură cu pretinsele amenințări ce îi fuseseră adresate, de a pune capăt relației sale cu victima.
Așa cum martora P. Svetlana a declarat, în seara de 23/24.10.2011, odată cu deplasarea la apartamentul respectiv împreună cu organele de poliție, aceasta a încercat să ia legătura telefonic cu partea vătămată, așa cum o făcuse și în zilele precedente, însă a constatat că telefonul acesteia este închis.
În aceste condiții, întrucât inculpatul discutase deja cu martora în aceeași zi de 23.10.2011, nimic nu îl împiedica pe acesta a-i răspunde la telefon sau de a-i permite părții vătămate să ia legătura cu mama sa, vociferările inculpatului percepute de martoră cu ocazia discuției telefonice cu victima din ziua de 24.10.2011, fiind și ele un indiciu că inculpatul își obligase logodnica să mintă.
Că partea vătămată a fost, într-adevăr, lipsită de libertate în intervalul de timp 20-26.10.2011 rezultă și din faptul că aceasta, imediat, după deplasarea la facultate, și-a apelat părinții de pe telefonul colegei sale Durduman D., aspect ce dovedește că partea vătămată nu se afla în posesia propriului telefon mobil, inculpatul interzicându-i a-l mai folosi.
Prin urmare, nu se întrevede nici un motiv rezonabil pentru care partea vătămată, în măsura în care nu ar fi fost sechestrată de inculpat, să nu luat legătura cu familia de pe propriul telefon mobil, concluziile referitoare la veridicitatea afirmațiilor sale fiind susținute și de alte elemente probatorii.
Astfel, martora Durduman D., colega de facultate a părții vătămate, a declarat că într-una zilele lunii octombrie a fost sunată pe telefonul mobil de martora P. Svetlana, care, îngrijorată fiind, a întrebat-o dacă fiica sa T. a fost în acea săptămână la cursuri, întrucât nu mai știa nimic de ea, având telefonul închis. În urma acestei discuții, martora Durduman D. i-a trimis părții vătămate un mesaj pe telefonul mobil, însă nu a primit nici un răspuns, după care a sunat-o, dar aceasta nu i-a răspuns.
În aceeași ordine de idei, deși partea vătămată a trimis un mesaj părinților săi la data de 24.10.2011, prin care le-a făcut cunoscut că nu are nevoie de nimic, dorind să își petreacă viața în continuare alături de inculpat, solicitând a nu mai fi deranjată și comunicându-le că îi va suna atunci când va crede de cuviință, acest fapt nu poate fi un indiciu cu privire la caracterul voluntar al afirmațiilor, de vreme ce partea vătămată, recăpătându-și libertatea, la data de 26.10.2011, și-a exprimat intenția fermă de a reveni cât mai repede în sânul familiei, respingându-l pe inculpat, despre care a susținut că o teroriza.
Elocvente în exprimarea poziției subiective a părții vătămate sunt nu doar declarațiile acesteia, reiterate în fața instanței de recurs, ci și declarațiile martorilor P. V. și N. S., care au perceput în mod direct starea emoțională în care victima se afla, imediat după momentul reîntâlnirii cu aceasta.
Astfel, în seara de 26.10.2011, cei doi martori s-au deplasat împreună la sediul Universității „Ovidius” din C., unde s-au întâlnit cu victima, moment în care tatăl acesteia, P. V., a întrebat-o pe fiica sa dacă vrea să se întoarcă acasă sau dorește să se ducă la inculpat.
Imediat, partea vătămată a izbucnit în plâns, spunând că este amenințată și terorizată de inculpat și că vrea să meargă acasă. Din depozițiile celor doi martori a reieșit că, pe drum, partea vătămată a fost sunată de inculpat, care a amenințat-o și i-a cerut să se întoarcă înapoi, aceasta începând să plângă și spunând că se teme că inculpatul îi va ucide familia.
Ulterior, martorul N. S. s-a deplasat apoi la hotelul unde știa că este cazat inculpatul, l-a întrebat de ce își bate joc de familia părții vătămate, iar acesta i-a răspuns că el este tare, că nu are nimeni ce să-i facă, că partea vătămată este femeia lui, inculpatul trecând de la o stare la alta, începând apoi să-l înjure pe martor.
Deși inculpatul a susținut că la momentul respectiv martorul s-a comportat agresiv, profitând și de faptul că venise însoțit de alte persoane, scandalul necesitând intervenția agenților de poliție, la dosarul nu a fost depus nici un raport de eveniment care să confirme aceste susțineri, martorii prezenți cu ocazia incidentului infirmând spusele inculpatului.
Astfel, inculpatul a menționat că în ziua de 26.10.2011, la hotelul „Palm Beach” din stațiunea Mamaia, de unde urmau a fi recuperate o parte din lucrurile victimei, s-a prezentat martorul N. S., însoțit de patru bărbați, care l-a împins și l-a amenințat cu moartea, proprietarul hotelului, auzind scandalul, solicitând angajaților săi să apese butonul de panică și să cheme organele de poliție.
Contrar susținerilor inculpatului, martorul Charbel Maroun, în calitate de proprietar al hotelului, a declarat că într-una din zilele lunii octombrie 2011, fără a reține data exactă, la hotelul „Palm Beach” a venit un bodyguard, care a purtat o discuție cu inculpatul P. A. în sala de conferințe, fără a se produce nici un fel de scandal.
Spre deosebire de cele susținerile inculpatului, depozițiile veridice ale părții vătămate sunt susținute și prin concluziile raportul de constatare tehnico-științifică poligraf întocmit cub nr._/02.12.2013 de către Biroul Expertize și Constatări Criminalistice din cadrul I.P.J. C., din care rezultă că la întrebările relevante ale cauzei, legate de lipsirea sa de libertate și de îndemnurile la practicarea prostituției, aceasta nu a prezentat indici al comportamentului simulat.
În împrejurările descrise mai sus, argumentele apărării, aduse în atenția Curții, de o manieră similară celor prezentate în cursul urmăririi penale, cărora le-au fost asociate, în principal, depozițiile martorilor audiați în faza recursului și înscrisurile depuse, nu pot conduce la exonerarea inculpatului de răspundere penală, relațiile anterioare dintre părți fiind fără relevanță juridică penală și neputând înfrânge caracterul infracțional al faptelor, evidențiat în urma analizării coroborate și minuțioase a probelor aflate la dosar.
Și din perspectiva infracțiunii de proxenetism, prevăzută de art.329 alin.1 Cod penal, Curtea reține că afirmațiile părții vătămate se coroborează nu numai cu raportul de constatare tehnico-științifică poligraf, ci și cu depozițiile martorilor audiați în cauză, inculpatul însuși recunoscând în cursul urmăririi penale că a ajuns la o inteligență atât de înaltă încât dorește să o vadă pe victimă făcând sex cu câți mai mulți bărbați și chiar cu mai mulți bărbați în același timp.
Mai mult, așa cum prima instanță observă, aspectele arătate de partea vătămată, în ceea ce privește îndemnarea la practicarea prostituției, se coroborează și cu susținerile inculpatului, prin care acesta a recunoscut că dorea să se convingă doar de faptul că victima este o fată cuminte, cu care putea să se căsătorească.
Chiar dacă fiind vorba despre chestiuni legate de viața sa intimă, partea vătămată a dezvăluit aspectele ce țin de îndemnul la practicarea prostituției părinților săi P. V. și P. T., depozițiile acestora nu pot fi înlăturate din ansamblul materialului probator, cei doi martori declarând cum partea vătămată le-a relatat că inculpatul îi spunea că o scoate din țară și o va duce într-un loc în care nu va ști nimeni de ea, iar aceștia nu o vor mai vedea niciodată, urmând să facă bani într-un mod ușor, adică să se prostitueze.
De asemenea, chiar și martorul N. S. a declarat că la poliție a aflat de la P. T. că inculpatul trimitea mesaje unor bărbați, pentru a veni de la București să întrețină cu aceasta relații sexuale pe bani.
Relevantă în exprimarea poziției subiective a inculpatului este și împrejurarea că părții vătămate i s-a sugerat, într-un mod abil, să practice prostituția, inculpatul dând-o ca exemplu pe fosta lui prietenă A. I. din Bârlad, despre care a spus că a dansat în clubul rusesc „Deja Vu” din București, arătându-i victimei pe telefonul mobil două filme porno cu aceasta și un bodyguard.
Mai mult, potrivit declarațiilor părții vătămate, într-una dintre discuții, inculpatul i-a adus la cunoștință acesteia că relația dintre cei doi a implicat cheltuieli foarte ridicate din partea sa, fapt pentru care se impune ca partea vătămată să-i înapoieze sumele de bani cheltuite, de ordinul miilor de euro. Când partea vătămată s-a oferit să-i achite o parte din bani, cu ajutorul părinților, inculpatul i-a spus că urmează să-și obțină banii învestiți în partea vătămată prin activitățile pe care aceasta le va desfășura în București, când vor locui acolo, activități constând în dansul prin cluburi și întreținerea de relații sexuale cu alți bărbați, respectiv fotbaliști, bodyguarzi, vedete.
Din perspectiva aceleiași infracțiuni de proxenetism, Curtea observă că atât inculpatul, cât și partea vătămată au declarat că în perioada 20-26.10.2011 au ieșit la plimbare de mai multe ori, însă nu au participat la evenimente, cum se întâmpla în trecut, când inculpatul o invita pe victimă la diverse evenimente cu personaje importante, de renumele cărora acesta se folosea.
Partea vătămată precizează că lipsa altor activități, decât plimbări, era cauzată de lipsa banilor. Inculpatul nu a contestat existența unei lipse a banilor, ci chiar a afirmat că a fost nevoit să apeleze la mama sa pentru a-i trimite o sumă de bani, întrucât în C. nu putea dispune de aceleași resurse financiare pe care le avea în București.
Referitor la aspectul financiar, inculpatul a precizat, prin declarațiile date cu ocazia soluționării propunerii de arestare preventivă, că nu are conturi curente bancare încă valide pe care să le poată accesa, pentru a obține bani cash, însă a menționat să familia sa este una bogată, că acesta a deținut o societate în perioada 1999-2000 care i-a adus un profit substanțial, precum și faptul că a achiziționat de-a lungul timpului obiecte pe care le poate valorifica pentru a obține bani.
De asemenea, inculpatul a afirmat că la fiecare expoziție pe care a susținut-o, a vândut tablourile expuse, însă a recunoscut că în prezent nu mai pictează, ci se ocupă cu organizarea de evenimente pentru promovarea unui mediu de modeling lipsit de vulgaritate, prostituție și alte activități asemănătoare, inclusiv cu sprijinul acordat mamei sale, profesoară de pian.
Cu toate acestea, inculpatul nu a precizat instanței nici care este sursa veniturilor sale și nici în ce constau aceste venituri.
În raport de considerentele mai sus amintite, reținerea față de inculpat a infracțiunilor pentru s-a dispus trimiterea sa în judecată este pe deplin justificată, afirmațiile legate de pretinsa încălcare a dreptului la apărare cu ocazia judecății în fond, neputând atrage o soluție de trimitere a cauzei la rejudecare.
Deși a susținut că rezilierea contractelor de asistență juridică a avut loc în mod unilateral, inculpatul nu a oferit nici o explicație cu privire motivele ce au condus la această situație, prevalându-se de simpla împrejurare că pe parcursul judecății și-a angajat un număr de patru apărători, dar ignorând faptul că judecarea cauzei a fost în mod repetat amânată, în scopul evident al tergiversării ei.
De aceea, în condițiile în lipsa apărătorilor aleși îi este direct imputabilă inculpatului, soluționarea cauzei în prezența apărătorului din oficiu respectă dispozițiile art.6 și art.171 alin.3 Cod de procedură penală, acuzatul beneficiind de toate înlesnirile și timpul necesar pregătirii apărării.
De altfel, este de observat că prima instanță a răspuns și solicitărilor inculpatului de a-i fi amânată cauza, pentru imposibilitatea de prezentare din motive medicale, susținerile acestuia, cu privire la necunoașterea sau neaducerea la cunoștință a rezilierii contractelor de asistență juridică fiind infirmate prin propriile înscrisuri depuse în fața primei instanțe (fila 128), ca și prin dispoziția de amendare pentru exercitarea cu rea-credință a drepturilor procesuale, de la termenul din 06.12.2011, pe care inculpatul a și contestat-o (filele 160-175).
Pe baza probelor administrate în cauză, Curtea reține că în perioada cuprinsă între 20.10.2011, ce coincide cu momentul plecării părinților părții vătămate în Republica M., și 26.10.2011, când partea vătămată a reușit să depășească influența manifestată asupra sa de către inculpat, în apartamentele nr.27-28 situate la etajul 8 al vilei „M.” din stațiunea Mamaia, aceasta a fost lipsită de libertate, în sensul că dreptul acesteia de a se deplasa și de a acționa în conformitate cu propria voință i-a fost restrâns în mod nejustificat.
Acest fapt s-a datorat în exclusivitate inculpatului, care încă de la începutul relației sale sentimentale, a manifestat o atitudine dominantă, concretizată prin controlul exercitat în mod continuu asupra vieții părții vătămate, prin stabilirea locațiilor de întâlnire, de cazare și a activităților pe care partea vătămată le putea desfășura, acesta fiind foarte iritat, revoltat și jignit atunci când logodnica sa a îndrăznit să participe la un concurs de frumusețe în vara anului 2010, fără a-i cere permisiunea.
Prin declarația dată cu ocazia soluționării propunerii de luare a măsurii arestării preventive, inculpatul a susținut că și-a dorit ca partea vătămată să devină o femeie independentă, aptă să își câștige singură existența, însă încă în momentul în care aceasta a participat la un concurs de frumusețe, fără să îl anunțe pe inculpat, reacția sa a fost de natură a-i crea victimei o temere.
Contrazicerile strecurate în apărările inculpatului sunt evidențiate prin faptul că acesta i-ar fi spus victimei că atunci când ea va deveni soția sa, nu va avea voie să muncească, afirmație susținută și de declarația inculpatului, din care reiese că, imediat după logodnă, cei doi s-ar fi mutat împreună la București, deși partea vătămată trebuia să-și termine cursurile universitare.
Așa cum instanțele o evidențiază încă de la momentul soluționării propunerii de arestare preventivă, pentru o cunoaștere cât mai bună a părții vătămate, a familiei acesteia și a mediului din care provine - astfel încât să afle detalii de care să profite și să constate vulnerabilitățile respectivei familii - inculpatul i-a cunoscut pe părinții părții vătămate, însoțindu-i chiar într-o vizită în Republica M., în localitatea Soroca, acolo unde partea vătămată s-a născut.
Ținând seama de această apropiere firească și pe deplin necesară înfăptuirii planurilor de căsătorie, apare ca nefirească atitudinea inculpatului în relația cu viitorii socri, dedusă din discuțiile neprincipiale purtate la telefon, în perioada de după întoarcerea lor din Republica M., ca și din mesajele de amenințare sau de altă natură, cu un profund conținut obscen, pe care apărarea nu le-a contestat și cu privire la care nu a putut oferi vreo explicație rezonabilă (filele 93-107, Vol.I, DUP).
Cu atât mai bizară este și atitudinea inculpatului de a nu îi invita la ceremonia logodnei din București pe părinții părții vătămate, această împrejurare fiind ea însăși o dovadă a faptului că inculpatul este cel care a dorit ca familia victimei să nu se afle la curent cu relația sa, conștient fiind că pe viitor ar fi avut cu totul alte intenții, nu dintre cele mai serioase, dorind să o manipuleze și să o îndepărteze pe victimă de familia sa, singura în măsură a-i oferi sprijinul material și moral specific vârstei fragede la care se afla, necesar, totodată, depășirii problemelor de ordin financiar, cauzate de lipsa unor perspective profesionale și stilul de viață extravagant al inculpatului, aflat în contradicție cu posibilitățile sale reale.
De altfel, din declarațiile părții vătămate, inclusiv din cele date în fața instanței de recurs, reiese faptul că disputele dintre viitorii soți doi erau generate de lipsa banilor și de implicarea părinților părții vătămate în viața acesteia, în condițiile în care inculpatul vroia să fie singurul care o coordonează, solicitându-i să jure că nu o să-l părăsească niciodată, pentru că el nu o va lăsa să fie a altuia, să renunțe să-și mai viziteze părinții, să îi mai apeleze telefonic și să le mai solicite ajutorul financiar, întrucât el deține soluția rezolvării problemelor de această natură.
În aceeași ordine de idei, instanța constată că inculpatul nu i-a permis vreodată părții vătămate să îi cunoască vreun membru al familiei sale, nici măcar atunci când cei doi s-au hotărât să se logodească sau atunci când s-au logodit în biserică și nici în perioada imediat următoare petrecută la București, cu toate că prezentarea viitoarei soții către membrii familiei reprezintă o atitudine firească din partea oricărui soț îndrăgostit, mai cu seamă din partea unuia ca inculpatul care, prin declarația dată în fața judecătorului, a precizat că acordă o importanță deosebită părerii mamei sale și a mătușii sale cu privire la aspecte importante din viața sa.
Cu atât mai bizară apare atitudinea inculpatului, care, prin declarația dată în fața judecătorului, a justificat cazarea părții vătămate la hotel, iar nu la locuința sa, cu toate că cei doi soți urmau a se logodi și căsători, prin aceea că mama sa nu îi permite să găzduiască în imobilele familiei persoane străine, ci doar pe soția sa.
În atare context, atitudinea inculpatului de a nu o fi prezentat pe logodnica sa familiei sale și mai ales mamei sale, înainte sau după ce a luat decizia de a se căsători, este un indiciu al faptului că gestul său nu urmărea decât a-i câștiga încrederea victimei, de a o aduce într-o stare de dependență morală, în încercarea de a profita pe viitor de aceasta, pe fondul legăturii sentimentale create.
O altă modalitate aleasă de inculpat pentru a o controla pe partea vătămată a fost legată de insuflarea ideii că acesta poate afla tot ceea ce face partea vătămată, pentru ca ea să se simtă terorizată, să nu mai poată raționa și să nu mai poată reacționa decât în concordanță cu voința inculpatului.
Pentru reușita acestui fapt, inculpatul a profitat de vârsta, de naivitatea și de aspirațiile părții vătămate în materie de modeling, în sensul că a introdus-o pe aceasta în cercuri mondene, facilitându-i pregătirea și înscrierea la concursuri de frumusețe, oferindu-i vacanțe și excursii luxoase, astfel încât partea vătămată să-și dorească să acceadă în acea lume și să fie dispusă să facă orice pentru a reuși, pentru ce în final să fie de acord cu propunerile inculpatului.
În aceste împrejurări, inculpatul i-a adus la cunoștință părții vătămate diversitatea relațiilor pe care le are, profesiile și ocupațiile persoanelor cu care cei doi au intrat în contact cu aceste ocazii, astfel încât partea vătămată să știe că inculpatul are posibilitatea să facă orice își propune.
Pentru a obține controlul deplin asupra părții vătămate, inculpatul a apelat la instituția logodnei, pentru a câștiga încrederea părinților victimei și devotamentul fiicei lor, astfel încât aceasta să nu-i poată opună rezistență în momentul în care îi va cere să presteze diverse activități în favoarea sa.
Un motiv ce l-a determinat pe inculpat să apeleze la instituția logodnei este reprezentat și de faptul că partea vătămată a manifestat diverse tentative de a pune capăt relației, pentru a excela în controlul exercitat inculpatul recurgând la amenințări adresate acesteia și părinților ei, persoane îngrijorate din cauza relației dintre cei doi, îndeosebi după despărțirea de la începutul lunii septembrie 2011.
Modalitatea în care inculpatul a acționat atunci când, împreună cu partea vătămată, le-au adus la cunoștință părinților acesteia existența logodnei, denotă, la rândul ei premeditarea.
Astfel, inculpatul a declarat că a închiriat cele două apartamente din vila „M.”, mai înainte de a-i invita pe părinți și să le anunțe logodna, pentru ca aceștia să vadă că fiicei lor nu îi va lipsi nimic, că aceasta va avea astfel posibilitatea să meargă și la facultate și să fie aproape de familia care locuiește la Năvodari, de mediul în care a crescut, pentru ca ruptura să nu fie prea bruscă și să sufere.
Ulterior, inculpatul arată că, de fapt, nu și-a propus să rămână în C. mai mult de câteva zile, intenția sa fiind de a o lua pe partea vătămată și de a locui împreună la București, pentru a-și continua viața împreună, departe de părinții acesteia, pe care, i se pare normal inculpatului, partea vătămată să-i viziteze de sărbători.
Din declarațiile părții vătămate și cele ale părinților săi, coroborate cu fotografiile aflate la filele 93-107 din volumul I al dosarului de urmărire penală, reiese că acestora nu le-au fost adresate doar injurii și amenințări, ci mai mult, partea vătămată a fost avertizată și cu privire la postarea fie pe internet, fie pe anumite rețele de socializare a unor fotografi sau înregistrări compromițătoare, având ca scop finalizarea carierei sale în modeling.
Această atitudine a culminat cu postarea pe diferitele site-uri, rețele de socializare sau publicații în format electronic a numeroase articole și comentarii, prin care s-a încercat compromiterea imaginii părții vătămate, multe din ele venite din partea inculpatului, persoană care nu demult părea fascinat de imaginea idilică a logodnicei sale.
În toată această perioadă petrecută împreună, de la sfârșitul lunii august și până la mijlocul lunii octombrie 2011, inculpatul i-a inoculat părții vătămate sentimentul că acesta este cel care deține controlul, întrucât este „stăpânul” soției sale, pentru că deține mijloacele pentru a face orice, limitându-i posibilitatea de a lua legătura cu familia, prin aceea că nu-i permitea să folosească telefonul mobil, iar atunci când era nevoie să discute cu părinții, partea vătămată primea telefonul mobil al inculpatului, acesta asistând la discuții.
Totodată, inculpatul monitoriza și mesajele primite de către partea vătămată pe telefonul mobil și chiar își însușea telefonul mobil al acesteia, nepermițându-i să-l folosească decât în prezența sa.
Mai mult decât atât, inculpatul a limitat inclusiv accesul părinților părții vătămate să o vadă pe aceasta, prin faptul că nu le-a permis să îi viziteze fără să-i anunțe în prealabil și chiar le-a interzis să mai sune, motivat de faptul că o să sune partea vătămată când va fi nevoie.
Instanța observă în acest context și faptul că apartamentul în care cei doi locuiau nu era dotat cu telefon fix pentru a permite legătura cu exteriorul. Partea vătămată nu primise un set al cheilor de acces în imobil și nici în apartamentele unde cei doi locuiau, ele aflându-se la inculpat.
La începutul anului universitar, inculpatul o însoțea pe partea vătămată la facultate, însă a renunțat să mai facă acest lucru, permițându-i să meargă singură, însă aducându-i la cunoștință că are posibilitatea să afle tot ce face, cu cine vorbește și cine îi trimite mesaje sau cui trimite aceasta mesaje.
De asemenea, inculpatul o amenința pe partea vătămată cu moartea părinților acesteia sau cu distrugerea bunurilor familiei sale, dacă aceasta va îndrăzni să facă altfel decât îi spune. Totodată, o avertiza că dacă nu va face cum i se spune, vă trăi doar cu apă, va ajunge „un băț” și nu va mai putea desfășura nici un fel de activitate în domeniul în care aceasta activa, întrucât, prin grija lui, vor fi aduse la cunoștința publicului aspecte compromițătoare ale vieții acesteia.
În întreg contextul situațional descris mai sus, instanța reține că, prin controlul exercitat asupra părții vătămate, inculpatul i-a limitat acesteia posibilitățile de reacție în perioada în care a fost lipsită de libertate, profitând de plecarea părinților săi în Republica M. pentru o perioadă de 4-5 zile, partea vătămată fiind lipsită de orice susținere.
Împrejurarea că inculpatul i-a permis părții vătămate să părăsească imobilul din stațiunea Mamaia, însoțită doar de acesta, nu și singură, după cum reiese din declarația martorului V. L. I., este lipsită de semnificație din perspectiva infracțiunii de lipsire de libertate.
Pentru existența infracțiunii de lipsire de libertate nu are importanță tratamentul la care este supusă partea vătămată în timpul lipsirii de libertate, tratament care poate fi unul civilizat, ci are importanță dacă este înfrântă libertatea de mișcare a părții vătămate, chiar dacă i s-ar acorda acesteia o oarecare posibilitate de mișcare.
Instanța reține că partea vătămată era lipsită de libertate, prin aceea că nu putea acționa în conformitate cu voința sa, întrucât se afla sub teroarea instituită de către inculpat, care a amenințat-o atât pe aceasta, cât și pe familia ei, fie cu moartea sau cu distrugerea de bunuri, precum tăierea cauciucurilor autoturismului cu care circulau părinții părții vătămate sau folosirea unei bombe în locuința părinților părții vătămate, fie cu expunerea unor situații compromițătoare, reale sau nereale, în public.
Legat de absența părții vătămate de la cursurile universitare, instanța observă, contrar susținerilor inculpatului, că în nici una dintre declarațiile sale, partea vătămată nu a precizat că ar fi fost răcită în perioada 20-26.10.2011, astfel încât să fie nevoie să nu se deplaseze la facultate, să nu iasă singură din casă și să fie nevoită să doarmă mult timp, pentru a confirma apărarea inculpatului, în sensul că partea vătămată proceda astfel pentru a se recupera atunci când părinții săi o apelau pe telefonul mobil sau își anunțau prezența la parterul imobilului unde cei locuiau, pentru a li permite permită accesul în interior.
Prin această apărare, inculpatul nu a dorit decât să mascheze modalitățile sale de îndepărtare a părinților părții vătămate, care au dat dovadă de o naturală grijă față de copilul lor.
Instanța nu poate împărtăși punctul de vedere al inculpatului, în sensul că părinții părții vătămate nu erau de acord cu relația dintre cei doi, în condițiile în care, chiar din declarația inculpatului, reiese o încercare a părinților de a se apropia de inculpat și de a le fi alături, sens în care aceștia au lansat invitații la locuința acestora, chiar și în Republica M., la rude, mama părții vătămate manifestând chiar preocupare pentru starea de sănătate a inculpatului.
Tot din declarația inculpatului reiese chiar o preocupare firească a părinților părții vătămate față de relația acesteia cu inculpatul, oferindu-și sprijinul inclusiv prin punerea la dispoziție a unor alimente făcute în casă, iar tatăl părții vătămate, acceptând maturizarea fiicei sale, permițându-i să folosească un autoturism.
Așa cum se relevă încă de la momentul soluționării propunerii de arestare preventivă, dar și prin rechizitoriu, activitatea desfășurată de către inculpat, de tip „loverboy”, se încadrează într-un tipar, concretizând modul de operare al acestuia.
Astfel, inculpatul s-a dovedit a fi un „iubit de carieră”, dând dovadă de carismă, având acces la medii în care există foarte multe tinere, vulnerabile în special prin aspirațiile pe care le au, inclusiv prin creșterea nivelului de trai, s-a apropiat de una dintre acestea, respectiv de partea vătămată, treptat i-a câștigat încrederea, a aflat încă de la începutul relației sale care sunt vulnerabilitățile acesteia (prin „testele” aplicate sub forma unor întrebări legate de trecutul acesteia și de ce anume ar fi aceasta în stare să facă pentru inculpat) și vulnerabilitățile familiei sale (în special legate de resursele financiare, părinții părții vătămate contractând împrumuturi pentru edificarea unei construcții și având în întreținere doi copii pe care să-i sprijine pentru inițierea unei vieți de familie), ca într-un final să intre într-o relație de cuplu cu partea vătămată, pentru ca aceasta și familia ei să îi acorde încredere totală.
Punctul culminant al activității inculpatului s-a petrecut în momentul în care i-a solicitat părții vătămate să practice prostituția atât pentru întreținerea acesteia, cât și pentru a-i furniza inculpatului sume de bani și eventual pentru satisfacția personală a acestuia.
Această solicitare reprezintă scopul activității inculpatului, al relației sale cu partea vătămată, care devenise o victimă datorită controlului exercitat, inculpatul înțelegând să o domine pe partea vătămată, atunci când aceasta devenise, din punctul său de vedere, suficient de vulnerabilă.
Instanța nu poate reține nici apărarea inculpatului, constând în faptul că și-a dorit să o îndepărteze pe partea vătămată de părinții acesteia cu scopul de a-i oferi o viață mai bună și pentru a o proteja de anturajul numitului N. S., audiat în calitate de martor în cursul urmăririi penale.
Inculpatul susține că a primit amenințări, cu moartea, cu închisoarea, de la această persoană în data de 26.10.2011, pe când se afla în Hotelul „Palm Beach” din stațiunea Mamaia, acesta venind să-i ceară explicații pentru lipsirea de libertate a părții vătămate, fiind și chiar alte persoane de față la acest incident.
Aceste afirmații nu pot fi primite ca fiind corespunzătoare realității, întrucât nu s-a făcut dovada depunerii vreunei plângeri împotriva martorului pentru amenințare, mai ales că la fața locului au sosit și organele de poliție care l-au legitimat pe martor.
De altfel, în considerarea preocupării față de partea vătămată, inculpatul ar fi trebuit să procedeze astfel dacă ar fi manifestat o grijă reală și, mai mult decât atât, dacă într-adevăr ar fi fost preocupat de siguranța părții vătămate și siguranța personală, ar fi trebuit să depună o plângere penală împotriva martorului pentru pretinsele agresiuni exercitate asupra sa.
Pe baza considerentelor mai sus arătate, înlăturând ca nefondate motivele de recurs invocate, Curtea reține că faptele pentru s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului există, constituie infracțiuni și au fost comise cu vinovăție sub forma intenției de către inculpat, ele justificând o soluție de condamnare, din perspectiva dispozițiilor art.345 alin.2 Cod de procedură penală.
Din perspectiva sancțiunilor aplicate, Curtea reține că, potrivit art.52 Cod penal, pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, al cărei scop este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
Pentru ca pedeapsa să își poată îndeplini funcțiile ce-i sunt atribuite, este necesar ca aceasta să corespundă gravității infracțiunii și nevoilor de îndreptare ale infractorului, impunându-se ca ea să fie adaptată pericolului social concret al faptei și periculozității infractorului, asupra căruia trebuie se acționeze.
În acest sens, între gradul de pericol social al faptei săvârșite și periculozitatea infractorului, pe de o parte, și pedeapsa aplicată de instanță, pe de altă parte, trebuie să existe o anumită concordanță, în caz contrar pedeapsa neputându-și atinge scopul, putând conduce chiar la rezultate contrare acestui scop.
De aceea, cu ocazia stabilirii și aplicării pedepsei, trebuie să se țină seama de necesitatea acestei concordanțe, deoarece în măsura în care se atribuie pedepsei funcția de a influența asupra conștiinței, mentalității și conduitei viitoare a condamnatului, pedeapsa trebuia să corespundă în aceeași măsură gradului de receptivitate a condamnatului față de influența educativă a pedepsei.
Firește, acest grad de receptivitate este reflectat în conduita procesuală a condamnatului, în atitudinea sa față de faptă, în modul în acesta a contribuit la aflarea adevărului și a relaționat în raporturile cu organele judiciare.
Pe de altă parte, în stabilirea unei pedepse care să reflecte scopul și funcțiile pedepsei, este necesar a fi examinate, în mod cumulativ, circumstanțele reale de comitere a faptei, urmările produse și circumstanțele personale ale inculpatului.
În acest sens, potrivit art.72 Cod penal, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Deși nu formează obiect de critică, instanța de recurs observă că și din perspectiva dispozițiilor enunțate mai sus, prima instanță a făcut o justă apreciere a criteriilor de individualizare judiciară prevăzute de art.72 Cod penal, fiind avute în vedere dispozițiile din partea generală a Codului, privind forma de vinovăție și concursul de infracțiuni, limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunile de proxenetism și lipsire de libertate, relațiile sociale încălcate, care ocrotesc libertatea psihică a persoanei și cele privind conviețuirea socială, împrejurarea că inculpatul în vârstă de 37 de ani a lipsit-o de libertate pe partea vătămată în vârstă de 21 de ani, logodnica acestuia, profitând de plecarea părinților săi în Republica M., victima rămânând fără sprijinul moral al familiei.
În acest context, este evident că inculpatul a realizat în condiții mult mai lesnicioase rezoluția infracțională, scopul urmărit fiind acela de a o determina pe partea vătămată să accepte să fie exploatată sexual, iar viitoarele câștiguri să fie împărțite în mod egal, gradul de pericol social al infracțiunilor fiind unul deosebit de ridicat, fiind imprimat de modalitatea de săvârșire, de modul în care inculpatul a înțeles să acționeze, profitând de apropierea cu partea vătămată, care a fost lipsită de libertate timp de 6 zile.
În aprecierea pericolului social concret al faptelor, instanța are în vedere modalitatea aleasă de inculpat pentru a deține controlul asupra părții vătămate, acesta înțelegând să apeleze la un veritabil șantaj sentimental, la exercitarea de violențe psihice asupra părții vătămate, astfel încât să-i inducă acesteia o stare de temere, chiar de teroare, punând-o în imposibilitatea de a acționa și reacționa în conformitate cu propria voință, limitându-i acesteia dreptul la liberă exprimare, dreptul la viața privată, dreptul la libertatea de comunicare, abuzând de devotamentul și încrederea părții vătămate.
Totodată, instanța observă că inculpatul a amenințat familia părții vătămată atât în perioada în care a intervenit despărțirea de aceasta, la începutul lunii septembrie 2011, cât și după data de 26.10.2011, când aceasta s-a întors în mediul familial.
În acest sens, sunt textele mesajelor aflate la dosarul de urmărire penală, al căror conținut a fost apt a alarma atât pe partea vătămată, cât și pe familia acesteia, care a depus eforturi pentru a o elibera pe partea vătămată.
Ca și prima instanță, Curtea reține că deși inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, numai prin executarea în regim de detenție a pedepsei rezultante aplicate acestuia scopul preventiv educativ al pedepsei ar putea fi atins, raportat la natura și circumstanțele comiterii infracțiunilor de lipsire de libertate și proxenetism, la gravitatea acestor infracțiuni și urmările produse, prin această modalitate de individualizare judiciară a pedepsei asigurându-se reeducarea inculpatului, în scopul conștientizării consecințelor negative ale infracțiunilor comise.
Se va avea în vedere că exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei inculpatului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care condamnatul este supus, sunt puse în situația de a reflecta asupra comportării lor viitoare și de a se abține de la săvârșire altor infracțiuni, fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată, alături de stabilirea unei sancțiuni juste și proporționale, contribuind la realizarea finalităților urmărite de lege.
Infracțiunile de proxenetism și lipsire de libertate prezintă un pericol social ridicat, aplicarea unor pedepse insuficient dozate fiind de natură să creeze o evidentă stare de insecuritate pentru acei destinatari ai legii penale, care se conformează raporturilor de putere impuse de aceasta.
Este evident că astfel de fapte, care nu sunt însoțite de o ripostă fermă din partea societății, ar amplifica starea de nesiguranță a colectivității și ar contribui la întreținerea unui climat infracțional, pe fondul căruia actuali sau potențiali infractori ar putea persista în sfidarea legii.
În contextul recrudescenței infracțiunilor de lipsire de libertate în scopul determinării sau obligării victimelor la practicarea prostituției, în interesul propriu al proxeneților, în scopul realizării de venituri ilegale, lipsa de reacție la acest gen de acte ar putea constitui o încurajare pentru încălcarea drepturilor persoanei, astfel încât numai prin aplicarea unei pedepse rezultante cu închisoarea, cu executare în regim de deținere, scopul legii penale ar putea fi atins.
Față de considerentele mai sus arătate, găsind ca legală și temeinică sentința penală atacată, atât din perspectiva soluției de condamnare, cât și din perspectiva modalității de individualizare a pedepselor, Curtea, în temeiul art.38515 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, va respinge recursul declarat de recurentul inculpat împotriva sentinței penale nr.156/07.02.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._, ca nefondat.
În baza art.192 alin.2 Cod de procedură penală, va obliga recurentul la plata sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.38515 pct.1 lit.b Cod de procedură penală, respinge recursul declarat de recurentul inculpat P. A. V. - fiul lui A. E. și L. T., născut la data de 01.12.1973împotriva sentinței penale nr.156/07.02.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._, ca nefondat.
În baza art.192 alin.2 Cod de procedură penală, obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 13.12.2013.
Președinte Judecător Judecător
C. C. A. I. E. C. M.
Grefier,
A. B.
Jud. fond .L M C.
Red. dec. Jud. CCoadă
2ex/20.01.2014
| ← Infracţiuni la legea privind fondul piscicol, pescuit şi... | Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 294/2013. Curtea... → |
|---|
