Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 211/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA

Decizia nr. 211/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 21-03-2013 în dosarul nr. 4926/327/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ NR.211/P

Ședința publică din data de 21 martie 2013

Completul de judecată compus din:

Președinte – D. I. N.

Judecător – V. L.

Judecător – C. D.

Grefier – D. V.

Cu participarea Ministerului Public prin procuror – Grațiela L.

Pe rol pronunțarea asupra recursului penal formulat de inculpatul M. T. P. – CNP_, fiul lui I. și A., născut la data de 11.11.1971 în Năvodari, jud. C., cu domiciliul în Tulcea, ., . și fără forme legale în Tulcea, ., jud. Tulcea, împotriva sentinței penale nr.75 din data de 22.01.2013 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul penal nr._, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunilor prevăzute de art.87 alin.5 din OUG nr.195/2002, art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002 si art. 86 alin.2 din OUG nr.195/2002.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 14.03.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 21.03.2013, dată la care a pronunțat următoarea decizie penală:

CURTEA

Asupra recursului penal de față:

Constată că prin sentința penală nr.75 din 22.02.2013 pronunțată de Judecatoria Tulcea, în dosarul nr._, s-a hotărât:

„În baza art.87 alin.5 din OUG nr.195/2002 condamnă pe inculpatul M. T. P. - CNP_, fiul lui I. și A., ns. la data de 11.11.1971 în Năvodari, jud. C. cu domiciliul în Tulcea, ., . și f.f.l. în Tulcea, ., jud. Tulcea, la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 Cod penal interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a IIa ,b C.pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002 condamnă pe inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare.

În baza art. 71 Cod penal interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a IIa ,b C.pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 86 alin.2 din OUG nr.195/2002, condamnă pe inculpat la o pedeapsă de 6 luni închisoare.

În baza art. 71 Cod penal interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a ,b C.pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art.33 Cod penal, art. 34 alin.1 lit.b Cod penal contopește pedepsele aplicate în prezenta cauză, în sancțiunea rezultantă cea mai grea de 2 an închisoare.

În baza art. 71 Cod penal interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a ,b Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 81 alin.2 Cod penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 4 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 Cod penal.

În baza art.359 C.proc.penală atrage atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei, prevăzute de art.83-84 Cod penal.

În temeiul art. 71 alin 5 Cod penal suspendă executarea pedepselor accesorii aplicate inculpatului.

In baza art. 191 alin 1 C.proc.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 700 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.”

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs inculpatul M. T. P., recursul nefiin motivat.

Curtea constată că la dosarul cauzei a fost depusă cererea recurentului inculpat M. T. P., identificat cu cod numeric personal, de renunțare la recursul formulat împotriva sentinței penale nr.75 din data de 22.01.2013 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul penal nr._ .

Față de acesată manifestare de voință a inculpatului M. P. T., în baza art. 3854 alin.2 C. Pr. P.. raportat la art.369 C.pr.pen., Curtea va lua act de retragerea recursului formulat de inculpatul M. P. T. împotriva sentinței penale nr.75 din 22.02.2013 pronunțată de Judecatoria Tulcea în dosarul nr._ .

În baza art. 192 alin. 2 C. Pr. P.., inculpatul M. P. T. va fi obligat la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art.189 C.pr.pen. suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu – avocat C. M. se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului C..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 3854 alin.2 C. Pr. P.. Raportat la art.369 C.pr.pen., ia act de retragerea recursului formulat de inculpatul M. T. P. - CNP_, fiul lui I. și A., născut la data de 11.11.1971 în Năvodari, jud. C., cu domiciliul în Tulcea, ., ., ., jud. Tulcea și fără forme legale în Tulcea, ., jud. Tulcea, împotriva sentinței penale nr.75 din 22.02.2013 pronunțată de Judecatoria Tulcea în dosarul nr._ .

În baza art. 192 alin. 2 C. Pr. P.. obligă inculpatul, la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art.189 C.pr.pen. suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu – avocat C. M. se avansează din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului C..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21.03.2013

Președinte, Judecător, Judecător,

D. I. N. V. L. C. D.

Grefier,

D. V.

Red. fond jud. M. Șurculescu

Red. dec. jud. D.I. N.

2 ex. / 28.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 211/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA