Ridicarea controlului judiciar. Art. 160 ind.3 C.p.p.. Decizia nr. 28/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 28/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 17-01-2013 în dosarul nr. 3440/118/2012/a3
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.28/P
Ședința publică din data de 17 ianuarie 2013
Completul de judecată compus din:
Președinte – Z. F.
Judecător – M. C. E.
Judecător – A. I.
Grefier – C. C.
Cu participarea Ministerului Public prin procuror – R. G. C.
S-au luat în examinare recursurile penale formulate de P. DE PE L. TRIBUNALUL C. și inculpații E. P. C. - domiciliat în C., ., fără forme legale în C., .. J4,. și D. V. G. - domiciliat în or. Eforie Sud, ., județul C., fără forme legale în loc. T., ., județul C., împotriva încheierii de ședință din data de 7 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._ 12, având ca obiect ridicarea controlului judiciar (art. 160 ind.3 C.p.p.)
În conformitate cu dispozițiile art. 297 cod pr. penală, la apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul inculpat și intimat E. P. C., personal și asistat de avocat ales G. A., conform împuternicirii avocațiale de la dosarul cauzei și recurentul inculpat D. V. G., personal și asistat de avocat ales N. S. și avocat ales D. M., conform împuternicirilor avocațiale de la dosarul cauzei.
Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea disp. art. 176 – 181 cod pr. penală.
In conformitate cu disp.art.301 cod pr.penală,
Reprezentantul parchetului având cuvântul arată că nu are cereri de formulat și nici excepții de ridicat.
Avocat N. S. având cuvântul pentru recurentul inculpat și intimat D. V. G., arată că nu are cereri de formulat și nici excepții de ridicat.
Avocat D. M. având cuvântul pentru recurentul inculpat și intimat D. V. G., arată că nu are cereri de formulat și nici excepții de ridicat.
Avocat G. A. având cuvântul pentru recurentul inculpat și intimat E. P. C., solicită încuviințarea depunerii la dosar a unor înscrisuri, respectiv contractele de achiziție a imobilelor, o evaluare a unuia dintre imobile care o valoare peste 70.000 euro și un extras de cont de la bancă care atestă că de la momentul punerii în libertate inculpatul a achitat lunar ratele pentru creditul pe care l-a încheiat M..
Curtea, pune în discuție cererea formulată de doamna avocat G. A. în calitate de apărător ales al recurentului inculpat și intimat E. P. C..
Reprezentantul parchetului având cuvântul arată că nu se opune primiri la dosar a înscrisurilor menționate.
Avocat N. S. având cuvântul pentru recurentul inculpat și intimat D. V. G., arată că nu se opune primiri la dosar a înscrisurilor menționate.
Avocat D. M. având cuvântul pentru recurentul inculpat și intimat D. V. G., arată că nu se opune primiri la dosar a înscrisurilor menționate.
Curtea, deliberând, încuviințează cererea și primește la dosar înscrisurile menționate. În conformitate cu disp. art.302 cod pr.penală, nu are de ridicat excepții din oficiu, constată îndeplinite cerințele art.38511 cod pr.penală și acordă cuvântul părților pentru dezbateri în ordinea prev. de art.38513 cod pr.penală.
Reprezentantul Parchetului având cuvântul, solicită admiterea recursului declarat de parchet în ceea cel privește pe recurentul inculpat D. V. G.. Recursul formulat vizează doar măsura ridicării controlului judiciar instituit prin decizia Curții de Apel C. și modificată ulterior prin încheierea Tribunalului C.. A analizat disp.art.1603 cod pr.penală unde prevede posibilitatea ca instanța fondului să dispună ridicarea acestei măsuri pentru motive temeinice și înțelege să evidențieze oportunitatea sau necesitatea nemenținerii acestei măsuri a controlului judiciar prin prisma următoarelor aspecte:
Motivarea judecătorului fondului este că la acest moment procesual, dată fiind complexitatea cauzei și necesitatea asigurării unui control asupra inculpatului nu mai pot fi invocate ca temeiuri pentru a menține în continuare această măsură, deși, același judecător s-a mai pronunțat prin încheierea din 25.09.2012 care se regăsește la fila 334-335, nu au intervenit alte modificări sau alte schimbări, cercetarea judecătorească ca și în luna septembrie 2012 și în ianuarie 2013 nu a demarat, au fost acordate termene succesiv prin care au fost invocate diverse cereri sau pentru că nu s-a îndeplinit procedura de citare. Motivarea dată de judecătorul fondului prin prisma disp.art.1603 cod pr.penală ca temei al ridicări acestei măsuri nu există, pentru că din septembrie 2012 până în prezent nu s-au adus modificări ale materialului probator, nu s-a început cercetarea judecătorească, nu au intervenit temeiuri noi care să justifice ridicarea unei astfel de măsuri.
Apreciază că aceste lucruri ar trebui abordate prin prisma oportunități sau menținerii acestei măsuri, având în vedere și natura infracțiunilor pentru care inculpatul este cercetat, nu sunt infracțiuni de o gravitate mică sunt infracțiuni de o gravitate destul de mare, mai mult decât atât, există posibilitatea încuviințării părăsirii teritoriului României la un anumit moment dat, judecătorul fondului apreciind chiar prin încheierea din septembrie 2012 că nu este oportună a asemenea măsură, astfel încât, neînceperea cercetării judecătorești sau alte cereri nu pot impieta asupra existenței acestui control.
La acest moment, subzistă aceste aspecte și în temeiurile invocate solicită admiterea recursului cu consecința menținerii măsurii controlului judiciar instituit de către instanță ca fiind oportună și necesară pentru desfășurarea în continuare a procesului penal.
Avocat N. S. având cuvântul pentru recurentul inculpat și intimat D. V. G., solicită respingerea recursului declarat de parchet ca fiind nefondat și de menținere a soluției pronunțată de instanța de fond ca legală și temeinică în ce privește ridicarea în totalitate a controlului judiciar în ceea cel privește pe inculpat. Critica formulată de parchet este în primul rând netemeinică pentru că este lipsită de suport probator, în raport de contextul procesual în care ne aflăm și situația juridică a inculpatului la acest moment.
La data de 10.02.2012, inculpatul a fost arestat preventiv, fiind liberat condiționat la data de 02.03.2012 de către Curtea de Apel C., măsură ce subzistă și la acest moment, fiind modificată în data de 24.04.2012 doar în ceea ce privește obligarea de a nu părăsi limita teritorială.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul instanței de fond la data de 2.04.2012 iar până în prezent nu s-a declanșat cercetarea judecătorească din motive obiective ce nu țin de inculpat, acesta adoptând o poziție procesuală pozitivă, s-a prezentat la fiecare termen de judecată și nu i se poate reține o culpă în acest sens.
De la momentul eliberării s-au efectuat numeroase acte procedurale care creează o ambiguitate în ce privește acuzația ce i se aduce inculpatului și care creează dubii sub acest aspect. Toate aceste aspecte arată că până la acest moment, temeiurile s-au schimbat și în esență nu mai subzistă, nu se mai poate vorbi de probe certe, pentru că probatoriul chiar de la urmărire penală creează o ambiguitate sub acest aspect și nu se poate vorbi de pericol concret pentru ordinea publică.
Ceilalți inculpați din prezenta cauză, respectiv S. A. și E. P. C. care au o situația juridică mult mai complexă decât a inculpatului, pentru că li se rețin și infracțiuni economice, spălare de bani, evaziune fiscală și sunt autori și la infracțiunea de șantaj. Acești inculpați au fost eliberați după ce inculpatul D. V. G. a fost eliberat, iar la acest moment nu mai au asupra lor nici o măsură restrictivă.
Se pune problema respectării principiului egalității de tratament, oportunității și rezonabilității unei astfel de măsuri analizate în raport și cu scopul pentru care se iau astfel de măsuri pentru buna desfășurare a procesului penal, raportat la circumstanțele personale ale inculpatului care au fost reținute de Curtea de Apel și arătat că prezintă garanții în sensul că buna desfășurare a procesului penal nu poate fi influențată, inculpatul a respectat până la acest moment toate obligațiile impuse de instanța superioară și nu vede pentru ce să se prelungească această măsură când nu mai există nici un temei sub acest aspect, în sens contrar așa cum a reținut și prima instanță s-ar încălca principiile fundamentale ale CEDO, art.2, dreptul la liberă circulație, dreptul la muncă, dreptul la sport.
A depus înscrisuri la dosar din care reiese că inculpatul are afaceri în țară și străinătate, nu poate trimite mereu un delegat să-i reprezinte interesele, este sportiv de performanță, a reprezentat România anul acesta, este campion european de lupte K1, challenger la campionatul mondial în 2013, singurul reprezentant al României sub acest aspect, la sfârșitul luni februarie 2013 urmează să se prezinte la Geneva pentru a-și negocia clauzele în care se va ține această ligă. Dacă se va prelungi această măsură i s-ar încălca aceste drepturi.
Avocat D. M. având cuvântul pentru recurentul inculpat și intimat D. V. G., solicită respingerea recursului declarat de parchet ca fiind nefondat și de menținere a soluției pronunțată de instanța de fond ca legală și temeinică în ce privește ridicarea în totalitate a controlului judiciar în ceea cel privește pe inculpat. Vizavi de principiul egalității de tratament acesta trebuie să existe între toți inculpații, neînceperea cercetării judecătorești nu poate fi imputată inculpatului, în condițiile în care, inculpatul la primul termen de judecată nu a solicitat amânarea pentru angajare apărător, s-a prezentat la fiecare termen de judecată acordat, a respectat obligațiile impuse, nu posedă antecedente penale, există garanții că are destule mijloace materiale de întreținere.
Avocat N. S. având cuvântul pentru recurentul inculpat și intimat D. V. G., cu privire la recursul declarat de inculpat arată că acesta vizează cererea de restituire a bunurilor care au fost ridicate din percheziția din 10.02.2012 respinsă de către instanța de fond.
Critica vizează greșita interpretare a temeiurilor de drept și a probatoriului în baza căruia instanța a respins această cerere, analizată prin prisma art.109 alin.4 cod pr.penală rap.la art.169 alin.ultim în referire la art.168 cod pr.penală. Motivează instanța că bunurile respective au fost ridicate prin percheziția din 10.02.2012, dar ele vizează un alt dosar care are un alt obiect, respectiv 2211/P/2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul C..
Consideră că, din acest punct de vedere ne aflăm în fața unei anomalii juridice. Prezentul mandat de percheziție a fost dispus în dosarul nr.12/P/2012 ce face obiectul prezentei cauze, mandatul era expres și limitativ prevăzut, ridicarea unor înscrisuri, bunuri ce făceau obiectul prezentului dosar. Nu au fost găsite aceste bunuri și de la sine putere, organul de cercetare penală a ridicat din casa inculpatului un bomfaier, generator, chei de mașină, care nu aveau legătură cu obiectul cauzei, procurorul de caz a observat acest lucru nu le-a reținut ca probe în dovedirea acuzațiilor aduse inculpatului, nici nu le-a confiscat pentru că nu erau ilegale, nici nu a dispus o altă măsură prin rechizitoriu ca să se transferă sau se ducă la alt dosar și cu toate acestea instanța de fond a motivat că acestea fac obiectul unui alt dosar.
Aceste bunuri sunt ridicate în mod ilegal, ele nu sunt văzute în mandatul de percheziție, acest mandat de percheziție face obiectul prezentului dosar. Avem un act de dispoziție care se emite doar de instanță, de către judecător, este un abuz ce se întâmplă, ele trebuie restituite în dosarul respectiv. Instanța este competentă să restituie bunurile pentru că fac obiectul percheziției respective, sens în care face trimite la decizia în interesul legii nr.71/2007 a ICCJ.
Avocat D. M. având cuvântul pentru recurentul inculpat și intimat D. V. G., în completare, susține că inadvertența vizează însăși rechizitoriul cu care a fost investit Tribunalul C. din perspectiva disp.art.263 alin.3 rap.la art.260 cod pr.penală în sensul că parchetul ar fi trebuit în mod expres să releve ce se întâmplă cu bunurile respective, nu a luat nici o măsură, inculpatul nu are nici o calitate în acel dosar, a fost audiat în calitate de făptuitor.
Solicită a se dispune restituirea bunurilor confiscate, inculpatul este prezumat nevinovat inclusiv în cealaltă cauză, nu există indicii sau date că ar avea legătură cu aceste fapte și ar îndreptăți instanța să dispună o asemenea măsură.
Avocat N. S. având cuvântul pentru recurentul inculpat și intimat D. V. G., susține că a investit instanța de fond cu o cerere de restituire a bunurilor ce fac obiectul percheziției din data de 10.02.2012, temeiul fiind art.109 alin.4 în referire la art.169 cod pr.penală.
Avocat G. A. având cuvântul pentru recurentul inculpat și intimat E. P. C., solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând să se dispună admiterea plângerii în sensul ridicări sechestrului asigurator instituit aspra celor 4 imobile, proprietatea inculpatului. Instanța a motivat respingerea cererii ca nefondată pe două argumente: pe de o parte că, chiar dacă s-a instituit sechestrul asupra mai multor imobile, totuși această instituire s-a dispus cu respectarea condițiilor legale. Consideră că au fost nesocotite prev. art.165 cod pr.penală care reglementează în mod expres ca persoana care este desemnată în vederea aplicării sechestrului, este obligată să identifice acele imobile și să stabilească valoarea acestora, putând recurge, în caz de necesitate și la expert.
Atâta timp cât organul de cercetare nu a îndeplinit această obligație prevăzută de lege, ordonanța prin care s-a luat această măsură este nelegală.
Potrivit Legii nr.241/2005 este obligatorie instituirea sechestrului, organul de urmărire penală nici măcar nu s-a preocupat să obțină contractele în baza cărora au fost dobândite aceste imobile, pentru că doar pe baza valorii acestora ar fi observat că valoarea bunurilor sechestrate este de 50 de ori mai mare decât valoarea prejudiciului produs.
S-a mai argumentat de către instanța de fond că se solicită prin rechizitoriu și confiscarea sumei de 41.700 euro în condițiile art.118 lit.e cod pr.penală.
Potrivit art.118 lit.e cod pr.penală, pot fi confiscate numai în măsura în care nu se restituie părți vătămate sau nu este necesară pentru a se acoperi paguba produsă părții vătămate. In cauză, M. R. se constituie parte civilă solicitând restituirea apartamentului încă din cursul urmăririi penale, pe cale de consecință nici se va pune în discuție măsura confiscării atâta timp cât partea vătămată s-a constituit parte civilă și, pe cale de consecință nu mai erau incidente în cauză disp.art.118 lit.e cod pr.penală și nu se mai impune menținerea sechestrului asigurator.
Solicită a se avea în vedere conduita bună pe care a avut-o inculpatul, in sensul că chiar dacă contractul de credit pentru acel apartament a fost încheiat de către M. R., din momentul în care acesta a fost pus în libertate, din martie 2012, a achitat toate ratele lunare, conform extraselor depuse la dosar.
Inculpatul solicită ridicarea sechestrului, pe de o parte, pentru a face în continuare afaceri, iar pe de altă parte că această măsură a fost luată cu nerespectarea disp.art.165 cod pr.penală.
În subsidiar, solicită menținerea sechestrului numai cu privire la apartamentul care formează obiectul litigiului, respectiv cel din Năvodari, care este apartamentul pe care îl pretinde și M. R., iar cu privire la celelalte imobile nu se mai justifică menținerea sechestrului asigurator.
Reprezentantul Parchetului având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de inculpatul D. V. G. ca fiind inadmisibil, întrucât nu există un sechestru asigurator instituit asupra acestor bunuri, ci constituie bunuri ridicate cu ocazia unei percheziții domiciliare care s-a efectuat pe parcursul urmăririi penale. Ca urmare, neidentificând în codul de procedură penală, temeiul de drept care să îndreptățească recurentul să atace această dispoziție a încheieri cu recurs, recursul este inadmisibil.
Pe fondul cauzei, solicită a se constata că aspectele învederate nu se regăsesc în dispozițiile codului de procedură penală. Nu se discută despre ridicarea unor bunuri care să găsesc în folosința unei persoane ci, sunt anumite înscrisuri care ridicate cu ocazia percheziției domiciliare vizau numai dobândirea și înmatricularea unor autovehicule despre care se afirmă pe parcursul urmăririi penale care se efectuau în acel dosar că se efectuau în mod fraudulos. Chiar și pe fond, dacă s-ar privi problema din acest punct de vedere, deși din punctul său de vedere așa cum a arătat anterior, această dispoziție a încheierii sau recursul la această dispoziție a încheierii este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.
Nu pot fi restituite niște bunuri în condițiile în care sunt indicii că sunt sau pot fi probe ca urmare a comiterii unei fapte penale. Cât timp recursul este inadmisibil din punctul său de vedere aceste discuții sunt inutile.
În ceea ce privește recursul declarat de inculpatul E. P. C., formulează concluzii de respingere ca fiind nefondat în condițiile în care inculpatul este cercetat și pentru infracțiuni de evaziune fiscală și spălare de bani, este indicat un prejudiciu. S-a instituit această măsură numai asupra cotei indivize a inculpatului E. P. C., din înscrisurile depuse la această dată în instanță, câteva din imobile sunt supuse ipotecării, nici aspectele învederate în fața instanței în sensul că activitatea economică desfășurată ar putea să asigure prin redarea în totalitate a acestor bunuri o mai bună circulație sau o mai bună realizare a activităților pe care urmează să le întreprindă inculpatul E. P. C.. Și acea sumă de 41.000 euro nu este o sumă modică și, ca urmare în mod corect instanța de fond a apreciat că se justifică măsura sechestrului asigurator până când va soluționa cauza, până când va începe cercetarea judecătorească, până când va analiza nemijlocit și direct probele care au fost avute în vedere cu ocazia trimiterii sale în judecată.
În replică, avocat G. A. având cuvântul pentru recurentul inculpat și intimat E. P. C., susține că pentru infracțiunea de spălare de bani nu s-a stabilit un prejudiciul prin rechizitoriu, nu există constituire de parte civilă. Acel credit ipotecar nu mai există, și-a achitat creditul, cu acele înscrisuri a dorit să facă dovada valorii acelui imobil și nu că are datorii sau ipotecă.
Recurentul inculpat și intimat D. V. G., în ultimul cuvânt, se consideră nevinovat, își însușește concluziile apărătorilor aleși, se va prezenta la fiecare termen de judecată, nu va influența buna desfășurare a procesului penale, solicită să-i fie restituite bunurile.
Recurentul inculpat și intimat E. P. C., în ultimul cuvânt, arată că este de acord cu concluziile apărătorului ales. Nu are nici un credit la nici o bancă, a restituit toți banii la bancă, are ipotecă pe toate bunurile și nu mai poate face alte credite.
- CURTEA –
Asupra recursurilor penale de față:
Prin încheierea de ședință din data de 7 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._ 12 s-a dispus:
„În baza art.332 alin.2 Cod.proc.pen.
Respinge, ca nefondate cererile formulate de inculpații E. P. C. - fiul lui N. și C., născut la data de 26 decembrie 1966 în Drobeta Trunu S., județul M., domiciliat în C., ., fără forme legale în C., .. J4,. și D. V. G.- fiul lui G. și I., născut la data de 28 februarie 1969 în Eforie, județul C., domiciliat în or. Eforie Sud, ., județul C., fără forme legale în loc. T., ., județul C., prin apărători, de restituire a cauzei ce formează obiectul dosarului penal nr._ 12 la procuror în vederea refacerii urmăririi penale.
În baza art.168 Cod.proc.pen.
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de inculpatul E. P. C. împotriva ordonanței nr.12/P/2012, din data de 23.02.2012, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C., prin care s-a dispus aplicarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra cotei indivize din bunurile imobile proprietatea inculpatului, până la concurența valorii probabile a prejudiciului.
În baza art.109 alin.4 Cod.proc.pen.
Respinge, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul D. V. G., prin apărător, de restituire a bunurilor ridicate cu ocazia percheziției domiciliare din data de 10.02.2012.
În baza art.1603 Cod.proc.pen.
Admite, ca fondată, cererea formulată de inculpatul D. V. G., prin apărător.
Dispune ridicarea controlului judiciar dispus față de inculpatul D. V. G. prin decizia penală nr.227/P/02.03.2012 a Curții de Apel C..
Fixează termen la data de 11 februarie 2013, pentru când se citează părțile. „
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Inculpatul E. Pterică C. trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanta, cu nr.12/P/2012, din data de 02.04.2012, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.189 alin.2 Cod.pen., art.194 alin.1 Cod.pen., art.194 alin.1 Cod.pen., art.31 alin.2 C..pen. în referire la art.9 alin.1 lit.b din Legea nr.241/2005, art.31 alin.2 Cod.pen. în referire la art.290 Cod.pen., art.23 lit.b din Legea nr.656/2002 și art.26 Cod.pen. în referire la art.23 lit.c din Legea nr.656/2002 toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod.pen., a formulat, prin apărător, cerere prin care a solicitat, în baza dispozițiilor art.332 alin.2 Cod.proc.pen., restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale cu respectarea dispozițiilor referitoare la competenta materială, conform dispozițiilor art.209 alin.4 Cod.proc.pen., având în vedere natura infracțiunilor potrivit art.27 Cod.proc.pen.
La termenul de judecată din data de 17.12.2012, s-a susținut în motivarea acestei cereri că în cauză nu au fost respectate dispozițiile art.209 alin.4 Cod.proc.pen. care prevăd că este competent să efectueze urmărirea penală, în cazurile prevăzute la alin.1 și să exercite supravegherea asupra activității de cercetare penală procurorul de la parchetul corespunzător instanței care, potrivit legii, judecă în primă instanță cauza.
Prin urmare, s-a arătat că deși în cauză cercetarea penală a fost începută de P. de pe lângă Tribunalul Constanta în mod nelegal cauza a fost preluată continuându-se cercetare și întocmindu-se actul de inculpare de P. de pe lângă Curtea de Apel Constanta.
Considerăm că cererea de restituire cu motivarea susținută de inculpatul E. P., prin apărător, este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit art.132 pct.2 din Constituția României procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic, sub autoritatea Ministrului Justiție.
În codul de procedură penală competenta procurorului în faza urmăririi penale este precis determinată, prin dispozițiile înscrise în art.209, el având facultatea de a efectua orice acte de urmărire penală în cauzele pe care le supraveghează și obligația de a efectua urmărirea penală în cazul celor mai grave infracțiuni.
Dispozițiile art.209 alin.41 Cod.proc.pen. au fost declarate neconstituționale prin decizia nr.1058/14.11.2007. S-a avut în vedere faptul că reglementarea de principiu a posibilității procurorilor din cadrul parchetelor ierarhic superioare de a prelua, în vederea efectuării urmăririi penale, cauze de competenta parchetelor ierarhic inferioare răspunde unor exigente ce vizează asigurarea unui cadru legislativ care să permită funcționarea eficientă a activităților de urmărire penală și dă expresie principiului controlului ierarhic potrivit căruia procurorii își desfășoară activitatea, consacrat de art.132 alin.1 din Constituție.
În continuare, s-a mai arătat în cuprinsul deciziei, că restrângerea posibilității procurorilor din cadrul parchetelor ierarhic superioare de a prelua, în vederea efectuării urmăririi penale, cauze de competenta parchetelor ierarhic inferioare, încalcă în mod vădit prevederile art.132 alin.2 din Constituția României. În virtutea statului procurorilor consacrat de Constituție, controlul ierarhic în activitatea procurorilor nu se poate realiza fără posibilitatea efectuării actelor și lucrărilor de competenta procurorilor din cadrul parchetelor ierarhic inferioare de către însuși procurorul ierarhic superior, care controlează activitatea procurorilor din subordinea sa. Astfel, limitarea de competentă s-ar putea dovedi, în practică, o piedică în calea eficientizării activității de urmărire penală, ceea ce contrazice însăși rațiunea reglementării exprese a posibilității procurorilor din cadrul parchetelor ierarhic superioare de a prelua, în vederea urmăririi penale, cauze de competenta parchetelor ierarhic inferioare.
Prin urmare nu se poate susține că sunt încălcate dispozițiile referitoare la competenta după materie, în cazul în care actele de urmărire penală sau procedurale au fost întocmite de procurorul de la parchetul ierarhic superior.
În concluzie, instanța competentă să judece cauza în primă instanță este legal sesizată în cazul în care urmărirea sau supravegherea urmăririi penale a fost efectuată de procuror din cadrul parchetului ierarhic superior în cauza de competenta materială a procurorului din cadrul parchetului ierarhic inferior.
Având în vedere cele expuse, se va respinge, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul E. P. C. de restituire a cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale.
La același termen de judecată inculpatul a susținut, prin apărător și plângerea formulată împotriva ordonanței nr.12/P/2012 din data de 23.02.2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanta, prin care s-a dispus aplicarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra cotei indivize din bunurile mobile și imobile proprietatea inculpatului E. P. C. până la concurenta valorii probabile a prejudiciului, respectiv: imobil situat în Eforie, imobil situat în Năvodari, imobil situat în Constanta și imobil compus din 320 m2 teren plus construcție C1 – locuință P+1E.
S-a susținut că măsura este nelegală întrucât în cauză nu a fost determinat un prejudiciu în dauna statului, iar părțile vătămate în cazul infracțiunii de șantaj nu au formulat cerere de instituire a sechestrului asigurător.
Prin actul de inculpare pentru activitatea infracțională ce se retine că ar fi fost săvârșită se retine un prejudiciu în dauna statului de 47.899, 6 lei și totodată s-a solicitat să se dispună confiscarea sumei de 41.170 euro.
Dispozițiile art.163 Cod.proc.pen. prevăd că măsurile asigurătorii se iau în cursul procesului penal de procuror sau de instanța de judecată și constau în indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, a bunurilor mobile și imobile, în vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infracțiune, precum și pentru garantarea executării pedepsei amenzii.
Se constată că prin ordonanța procurorului, cu respectarea dispozițiilor legale în materie, s-a dispus într-adevăr instituirea sechestrului asigurător asupra mai multor imobile, însă numai asupra cotei indivize pe care inculpatul o are din aceste bunuri.
Prin urmare, analizând măsura dispusă prin prisma acestor dispozițiilor legale mai sus menționate, se constată că plângerea formulată de inculpatul E. P. C. împotriva ordonanței nr.12/P/2012, din data de 23.02.2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanta, prin care s-a dispus aplicarea măsurii asigurătorii a sechestrului este nefondată, urmând a fi respinsă.
Și inculpatul D. V. G. trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanta, cu nr.12/P/2012, din data de 02.04.2012, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.189 Cod.proc.pen. și art.26 Cod.pen. rap. la art.194 alin.1 Cod.pen.(2 infracțiuni) a formulat, prin apărător, cerere de restituire a cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale, în baza art.332 alin.2 Cod.proc.pen. în referire la art.263 Cod.proc.pen. și art.197 alin.2 Cod.proc.pen.
S-a susținut că în cuprinsul rechizitoriului nu sunt menționate faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului D. V. G., dar și a celorlalți inculpați, ci doar încadrarea juridică a faptelor, ceea ce ar crea confuzii în ceea ce privește faptele care fac obiectul inculpării; în expozitivul rechizitoriului privind descrierea faptei nu este arătat în concret care sunt și în ce constau actele materiale săvârșite de inculpatul D. V. G. cu privire la infracțiunile de lipsire de libertate și șantaj și nici probele care confirmă acuzațiile; faptele expuse în rechizitoriu pentru inculpatul D. V. G. contrazic încadrarea juridică din dispozitiv.
Potrivit dispozițiilor art.263 Cod.proc.pen. rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta și persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală și trebuie să cuprindă, pe lângă mențiunile prevăzute în art.203, datele privitoare la persoana inculpatului, fapta reținută în sarcina sa, încadrarea juridică, probele pe care se întemeiază învinuirea, măsura preventivă luată și durata acesteia, precum și dispoziția de trimitere in judecată.
În rechizitoriu se arată de asemenea numele și prenumele persoanelor care trebuie citate în instanța, cu indicarea calității lor în proces și locul unde urmează a fi citate. În cazul când urmărirea penala este efectuată de procuror, rechizitoriul trebuie să cuprindă și datele suplimentare prevăzute in art. 260.
Procurorul întocmește un singur rechizitoriu chiar dacă lucrările urmăririi penale privesc mai multe fapte sau mai mulți învinuiți sau inculpați și chiar dacă se dau acestora rezolvări diferite, potrivit art. 262.
Potrivit art. 317 Cod.proc.pen., „judecata se mărginește la fapta și la persoana arătată în actul de sesizare a instanței ...
Potrivit art. 300 alin. (1) Cod.proc.pen., „instanța este datoare să verifice din oficiu, la prima înfățișare, regularitatea actului de sesizare.”
Această procedură presupune, în raport cu dispozițiile menționate, verificarea actului procedural scris, a rechizitoriului, în care este consemnat actul de dispoziție al procurorului de trimitere în judecată.
Jurisprudența și doctrina sunt, într-o covârșitoare majoritate, în sensul opiniei că verificările instanței, conform art.300 alin.1 Cod.proc.pen., poartă asupra actului propriu-zis, respectiv rechizitoriul, asupra îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege în ceea ce privește conținutul actului de sesizare și respectării art.263 Cod.proc.pen. și art.264 alin.3 Cod.proc.pen.
Or, din examinarea rechizitoriului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanta cu nr.12/P/2012, din data de 02.04.2012, instanța constată că nu există, la acest moment procesual, temeiuri pentru a concluziona că nu au fost respectate dispozițiile privitoare la sesizarea instanței, aceasta fiind făcută prin rechizitoriu întocmit cu respectarea dispozițiilor art.262, art.263 și art.264 Cod.proc.pen. (condiții de formă și de conținut).
Analizând cuprinsul actului de inculpare se constată că faptele reținute în sarcina inculpaților și pentru care s-a dispus trimiterea acestora în judecată sunt menționate în rechizitoriu, alături de probele pe care se sprijină acuzarea. Pe de altă parte, dacă în urma cercetării judecătorești se ajunge la concluzia că faptele nu corespund încadrării juridice sau că încadrarea juridică nu este suficient de previzibilă instanța are posibilitatea să dispună fie schimbarea încadrării juridice, conform art.334 Cod.proc.pen., fie achitarea. Faptul că în opinia inculpatului, exprimată prin apărător, faptele expuse în rechizitoriu contrazic încadrarea juridică, nu conduce în mod automat la o soluție de restituire a cauzei la procuror.
Instanța nu poate pronunța o soluție de restituire a cauzei la procuror nici motivat de faptul că în dispozitiv s-a trecut doar încadrarea juridică, nu și denumirea faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților, această omisiune fiind complinită la încadrarea în drept a faptelor, unde se arată în concret conținutul faptelor penale și încadrarea juridică a acestora.
De asemenea, omisiunile din cuprinsul rechizitoriului referitoare la datele măsurilor preventive luate față de inculpați în cursul urmăririi penale, nu pot atrage nelegala sesizare a instanței cu consecința restituirii cauzei la parchet.
Pe cale de consecință, se va respinge, ca nefondată, cererea de restituire a cauzei la procuror formulată de inculpatul D. V. G..
Prin cea de-a doua cerere formulată inculpatul D. V. G. a solicitat restituirea bunurilor ce i-au fost ridicate cu ocazia percheziției domiciliare din data de 10.02.2012, când de la domiciliul său au fost ridicate mai multe bunuri și înscrisuri. Cererea a fost motivată pe considerentul că acesta a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.189 alin.2 Cod.pen. și art.26 Cod.pen. rap. la art.194 alin.1 Cod.pen.(2 infracțiuni), iar bunurile și înscrisurile ridicate nu au legătură cu cauza.
Potrivit dispozițiilor art.109 alin.4 Cod.proc.pen. obiectele și înscrisurile predate sau ridicate în urma percheziției și care nu au legătură cu cauza se restituie persoanei căreia îi aparțin. Obiectele supuse confiscării nu se restituie.
Considerăm cererea formulată de inculpatul D. V. G. ca neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare, având în vedere că din procesul verbal încheiat la data de 10.02.2012 rezultă că bunurile și înscrisurile ridicate, enumerate și individualizate în cuprinsul procesului verbal de efectuare a percheziției domiciliare interesează cercetările care se desfășoară în dosarul penal nr._/2011 aflat în lucru la Inspectoratul de Politie al Județului Constanta – Serviciul investigații criminale, compartimentul trafic și furturi auto, dosar înregistrat cu număr unic 2211/P/2011al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanta, dosar care are ca obiect infracțiuni de înșelăciune, falsuri materiale în înscrisuri oficiale și falsuri în înscrisuri sub semnătură privată privind dobândirea și înmatricularea unor autovehicule în mod fraudulos.
În raport de cele expuse mai sus se va respinge, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul D. V. G. de restituire a bunurilor ridicate cu ocazia percheziției domiciliare din data de 10.01.2012.
Prin a treia cerere formulată inculpatul D. V. G. a solicitat instanței ridicare controlului judiciar, conform art.1603 Cod.proc.pen.
Analizând această cerere prin prisma actelor și lucrărilor dosarului instanța consideră că această cerere este întemeiată, pentru următoarele considerente.
După cum am arătat mai sus inculpatul D. V. G. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.189 Cod.proc.pen. și art.26 Cod.pen. rap. la art.194 alin.1 Cod.pen.(2 infracțiuni).
Prin decizia penală nr.227/P/02.03.2012 a Curții de Apel Constanta s-a admis cererea formulată de inculpat și s-a dispus punerea acestuia în libertate sub control judiciar.
În baza art.1608a alin.3 Cod.proc.pen., s-a dispus ca pe timpul liberării provizorii inculpatul să respecte următoarele obligații:
- să nu depășească limita teritorială a județului Constanta;
- să se prezinte la organul de politie desemnat cu supravegherea, Politia oraș Eforie, jud. Constanta;
- să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței de judecată;
- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.
Prin încheierea din data de 24.04.2012 a Tribunalului Constanta s-a admis cererea inculpatului și s-a dispus modificarea controlului judiciar, acesta fiind obligat să nu depășească limita teritorială a României.
La acest moment procesual complexitatea cauzei și necesitatea asigurării unui control asupra inculpatului nu mai pot fi invocate ca temeiuri pentru menținerea în continuare a controlului judiciar asupra inculpatului.
Temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri nu mai subzistă, în condițiile în care, pe de o parte, nu există nici o dovadă că în toată această perioadă inculpatul nu ar fi respectat obligațiile care i-au fost impuse, iar pe de altă parte, instanța consideră că s-au depășit limitele rezonabile ale acestui control judiciar.
Instanța apreciază că la acest moment procesual inculpatul, care nu are antecedente penale, are o carieră sportivă, este integrat din punct de vedere social, oferă suficiente garanții pentru a considera că prin ridicarea controlului judiciar acesta nu va încerca să zădărnicească aflarea adevărului sau nu se va sustrage de la judecată.
Așa cum a arătat Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr.1102/25.03.2008, revocarea măsurii preventive trebuie examinată și în raport cu dispozițiile art.5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dar și a art.2 din Protocolul nr.4 adițional la Convenție.
Paragraful 2 al art.2 prevede că „orice persoană este liberă să părăsească orice țară, inclusiv pe a sa”, iar paragraful 3 statuează că „exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora.”
În sistemul european de protecție a drepturilor omului, conceptul de libertate are două componente: primul este cel prevăzut în art.5 din Convenție care garantează libertatea și siguranța persoanei, acestea privind libertatea sa fizică, și anume dreptul oricărei persoane de a nu fi reținută sau arestată în mod abuziv; cel de-al doilea privește restricțiile la libertatea de circulație, care intră în domeniul de aplicarea al art.2 din Protocolul nr.4 adițional la Convenție. Dreptul la liberă circulație atât în interiorul unui stat, cât și între state nu este absolut, exercitarea acestuia putând face obiectul unor restrângeri, astfel cum sunt prevăzute în art.2 paragraful 3 din Protocolul 4.
Cât privește necesitatea menținerii măsurii preventive într-o societate democratică, instanța europeană a statuat că prevederile aplicabile într-un stat trebuie să respecte pe cât posibil valorile unei societăți democratice. Pe de altă parte, autoritățile judiciare naționale pot dispune restrângerea libertății de mișcare a unei persoane cu respectarea necesității proporționalității măsurii și a scopului pentru care aceasta a fost aplicată.
Având în vedere cele expuse, în baza art.1603 Cod.proc.pen., se va admite ca fondată cererea și se va dispune ridicarea controlului judiciar instituit asupra inculpatului D. V. G. prin decizia penală nr.227/P/02.03.2012 a Curtii de Apel Constanta, astfel cum a fost modificat prin încheierea din data de 24.04.2012 a Tribunalului C..
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații D. V. G. și E. P. C., precum și P. de pe lângă Tribunalul C..
Criticile formulate de către procuror se referă la dispoziția de ridicare a controlului judiciar în cel privește pe inculpatul D. V. G., apreciind că această dispoziție este nelegală.
Criticile formulate de către recurentul inculpat E. P. C. vizează modul de soluționare de către prima instanță a plângerii formulate împotriva ordonanței nr.12/P/2012 din 23.02.2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C. prin care s-a dispus aplicarea măsurii asiguratori a sechestrului asupra unor bunuri aparținând inculpatului.
Critica formulată de recurentul inculpat D. V. G. vizează modul de soluționare a cererii de restituire a bunurilor ridicate de la acesta cu ocazia unei percheziții domiciliare.
Instanța de control judiciar constată că, în ce privește recursul formulat de inculpatul D. V. G. nu este legal sesizată cu un recurs declarat împotriva încheierii pronunțată la 7.01.2013, dispoziția pe care o critică și încheierea ce o conține, neputând fi verificată în controlul judiciar printr-un recurs separat de fondul cauzei, ci numai în cadrul căilor de atac prevăzute de lege împotriva hotărârii de desesizare sau prin care se soluționează fondul cauzei, ocazie cu care calea de atac promovată împotriva sentinței se consideră declarată și împotriva încheierilor interlocutorii și premergătoare.
Materia în care s-a pronunțat respectiva dispoziție nu prevede exercitarea separată a recursului împotriva încheierii prin care se rezolvă cererea, punând în imposibilitate instanța superior ierarhică să efectueze în această modalitate până la soluționarea pe fond a cauzei, controlul de legalitate și temeinicie a hotărârii pronunțate de Tribunalul C..
Ca atare, recursul promovat de acest inculpat urmează a fi considerat inadmisibil și respins ca atare.
In ce privește recursul promovat de inculpatul E. P. C., curtea apreciază că acesta este nefondat, întrucât prima instanță la acest moment procesual, în care nu s-a stabilit cu certitudine cadrul procesual și obiectul judecății în ceea ce privește acțiunea civilă, neputând cenzura, pe fond, măsura asiguratorie dispusă și modul de aplicare a acesteia.
Valoarea pretențiilor solicitate de către persoanele fizice si juridice ce se pot constitui parte civilă este relevantă la stabilirea limitelor măsurii asiguratorii dispuse și până la clarificarea acesteia în mod definitiv, nu există elemente certe care să permită efectuarea verificării în cadrul plângerii prev. de art.168 cod pr.penală.
În raport de argumentele primei instanțe și a celor expuse mai sus, recursul promovat de inculpatul E. P. C. va fi considerat ca fiind nefondat și respins ca atare.
În referire la recursul declarat de procuror, curtea îl consideră nefondat, urmând a fi respins pentru argumentele expuse de către prima instanță, pe care și le însușește și, în plus și pentru argumentul că, în cauză, atitudinea procesuală a inculpatului D. V. G. conduce la concluzia că ingerința în exercițiul dreptului său la liberă circulație nu mai este necesară, nemaifiind justificate după o perioadă atât de lungă de timp, impunerea unor garanții exprese și a unui control judiciar față de inculpat.
De altfel, pe timpul judecății în primă instanță în măsura în care prezența inculpatului este necesară, ori sunt date că acesta se sustrage de la judecată sau de la executarea unei eventuale pedepse privative de libertate împreună cu celelalte temeiuri concrete prevăzute de lege, instanța sesizată prin rechizitoriu are posibilitatea folosirii instrumentelor juridice apte să asigure scopul procesului penal cum ar fi aducerea forțată cu mandat de aducere sau arestarea preventivă pe timpul judecății.
Pentru aceste motive, recursul procurorului va fi respins ca nefondat, făcându-se aplicarea corespunzătoare a disp.art.192 cod pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.38515 pct.1 lit.a Cod procedură penală respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-inculpat D. V. G. - domiciliat în or. Eforie Sud, ., județul C., fără forme legale în loc. T., ., județul C. împotriva încheierii de ședință din data de 07.01.2013, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._ 12.
În baza art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge ca nefondate recursurile declarate de recurentul-inculpat E. P. C. - domiciliat în C., ., fără forme legale în C., .. J4,. și P. DE PE L. TRIBUNALUL C. împotriva încheierii de ședință din data de 07.01.2013, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._ 12.
În baza art.192 alin.2,4 Cod procedură penală obligă recurenții-inculpați D. V. G. și E. P. C. la plata a câte 100 lei fiecare, cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs.
Conform art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate în recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul C. rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 17.01.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
Z. F. M. C. E. A. I.
Grefier,
C. C.
Jud.fond – I.R.
Red.dec.jud. M.C.E.
Tehnodact.gref.C.C.
2 ex./18.01.2013
| ← Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 277/2013. Curtea de Apel... | Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... → |
|---|
