Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 528/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 528/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 21-06-2013 în dosarul nr. 31990/212/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 528/P
Ședința publică din data de 21 iunie 2013
Completul de judecată compus din:
Președinte –M. U.
Judecător – M. D. M.
Judecător – E. C. M.
Grefier – C. C.
Cu participarea Ministerului Public prin procuror A. V. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
S-a luat în examinare recursul penal formulat împotriva sentinței penale nr.486 din data de 15 aprilie 2013 de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ de inculpatul O. Ș. L. - fiul lui D. și Emiliea, născut la data de 8.03.1976 în C., domiciliat în loc. C., ., jud. C., C.N.P_ – trimis in judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai, de către o persoană, căreia exercitarea dreptului de a conduce s-a fost suspendată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, republicată.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 18 iunie 2013 consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 21 iunie 2013.
CURTEA ,
Asupra recursului penal de față:
Examinând actele și lucrările dosarului, curtea constată că prin sentința penală nr. 486 din data de 15 aprilie 2013 de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ s-a dispus:
„În baza art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002 R cu aplic. art. 3201 alin. 7 c.pr.pen condamnă inculpatul O. Ș. L. (fiul lui D. și Emiliea, născut la data de 8.03.1976 în C., domiciliat în loc. C., ., jud. C., C.N.P_) la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art.86 1 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei de 1 an închisoare sub supraveghere pe o durată de 4 ani ce constituie termen de încercare stabilit în condițiile art.86 2 C.pen.
În baza art.863 alin.1 și alin. 3 lit. e C.pen. inculpatul trebuie sa se supună următoarelor măsuri de supraveghere și obligații:
-a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul C.;
-b) să anunțe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;
-c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
-d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență;
e) să nu conducă niciun vehicul.
Datele vor fi comunicate Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul C..
În baza art. 71 C.penal interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza a doua și lit.b C.penal.
În baza art. 71 alin.5 C.penal pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei se suspendă și executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 864 c.pen cu ref. la art. 83 c.pen. atrage atenția inculpatului că
săvârșirea unei noi infracțiuni intenționate în termenul de încercare, nerespectarea măsurilor de supraveghere sau a obligațiilor stabilite va impune revocarea suspendării sub supraveghere.
In baza art. 189 c.pr.pen dispune avansarea onorariului avocatului desemnat din oficiu, conform delegației nr. 177/2012, în cuantum de 200 lei din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului C..
În baza art 191 c.pr.pen obligă inculpatul la plata sumei de 650 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat . „
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 8938/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C. s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului O. Ș. L., pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule, faptă prevăzută și pedepsită de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002 republicată
S-a reținut în actul de sesizare a instanței că în noaptea de 11/12.05.2012, ora 2:45, inculpatul O. Ș. L. a condus autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_ pe ., deși îi fusese suspendat dreptul de a conduce autovehicule, ca urmare a faptului că la data de 11.05.2012, ora 22,30 fusese surprins în trafic de agenții de poliție conducând același autoturism pe DN 39 din Agigea fiind sub influența băuturilor alcoolice și după recoltarea probelor biologice de sânge, i se eliberase o dovadă înlocuitoare a permisului de conducere fără drept de circulație.
În cursul urmăririi penale, au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces verbal de depistare; declarațiile martorului G. V.; adresa IPJ C. Serviciul Rutier nr._/2012, adresa IPJ C. Serviciul Rutier nr._/2012; declarațiile inculpatului; înscrisuri.
În cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut comiterea infracțiunii.
În cursul judecății, inculpatul a beneficiat de asistență juridică.
În prezența apărătorului, după ce i s-a adus la cunoștință învinuirea, inculpatul a solicitat instanței ca judecarea cauzei să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, conform procedurii prevăzute de art. 320 ind. 1 Cod procedură penală.
Inculpatul a declarat, înainte de începerea cercetării judecătorești, că recunoaște săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa prin rechizitoriu și că înțelege să se judece pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale pe care și le însușește și că nu solicită administrarea de probe.
Instanța a admis solicitarea inculpatului de judecare potrivit procedurii simplificate.
În noaptea de 11/12.05.2012, ora 2:45, inculpatul O. Ș. L. a condus autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_ pe ., deși îi fusese suspendat dreptul de a conduce autovehicule, ca urmare a faptului că la data de 11.05.2012, ora 22,30 fusese surprins în trafic de agenții de poliție conducând același autoturism pe DN 39 din Agigea fiind sub influența băuturilor alcoolice și după recoltarea probelor biologice de sânge, i se eliberase (la ora 22,30) o dovadă înlocuitoare a permisului de conducere fără drept de circulație.
Inculpatul se afla în mașină împreună cu fiul său în vârstă de 12 ani și la momentul depistării a refuzat să explice motivele pentru care se afla la volanul mașinii.
Sub aspectul laturii obiective fapta inculpatului O. Ș. L. constând în aceea că în noaptea de 11/12.05.2012, ora 2:45, inculpatul O. Ș. L. a condus autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_ pe ., deși îi fusese suspendat dreptul de a conduce autovehicule, ca urmare a faptului că la data de 11.05.2012, ora 22,30 fusese surprins în trafic de agenții de poliție conducând același autoturism pe DN 39 din Agigea fiind sub influența băuturilor alcoolice și după recoltarea probelor biologice de sânge, i se eliberase o dovadă înlocuitoare a permisului de conducere fără drept de circulație, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule, faptă prevăzută și pedepsită de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002 republicată.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârșit infracțiunea cu intenție.
În termen legal, împotriva sentinței penale nr.486 din 15.04.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._, a declarat recurs inculpatul O. Ș. L., criticând-o sub aspectul greșitei condamnări a inculpatului solicitând achitarea în temeiul disp.art.11 alin.2 lit.a rap la art.10 lit.b ind.1 cod procedură penală, cu aplicarea art.18 ind.1 Cod Penal și aplicarea unei amenzi administrative.
În susținerile orale, recurentul inculpat prin apărător, motivează că a fost oprit la scurt timp după ce a plecat de la postul de poliție când i s-a suspendat dreptul de a conduce, de un alt echipaj de poliție, nefiind vorba o persoană care a condus pe drumurile publice având dreptul de conducere suspendat, decât de aproximativ ½ oră.
Arată că deși cunoștea că are dreptul de a conduce suspendat, s-a urcat din nou la volanul autoturismului, întrucât era noapte, foarte târziu, și avea în mașină copilul său minor, care trebuia dus acasă.
În subsidiar, solicită aplicarea unei amenzi penale într-un cuantum apropiat de minimul special prevăzut de lege, și în raport de prevederile art.320 ind.1 de care a înțeles să se folosească, să se dispună reducerea limitelor de pedeapsă cu 1/3 întrucât se află la primul conflict cu legea penală.
La Curtea de Apel C. cauza a fost înregistrată cub același nr._ .
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale recurate, în raport de criticile aduse și sub toate aspectele prev.de art.285 ind.6 alin3 cod procedură penală, curtea constată că recursul formulat de inculpatul O. Ș. L., este nefondat, pentru rumpătoarele considerente:
Procedând la soluționarea cauzei, prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt, vinovăția inculpatului dând faptei comisă de acesta încadrarea juridică corespunzătoare dovezilor produse.
Curtea constată că, până la începerea cercetărilor judecătorași, inculpatul a recunoscut, comiterea faptei dedusă judecății prin rechizitorul Parchetului de pe lângă Judecătoria C. nr.8938/P/2012 din data de 14.11.2012 și a solicitat ca judecata cauzei să se facă exclusiv în baza probelor administrate în faza de urmărire penală conform procedurii simplificate prev.de art.320 ind.1 cod procedură penală.
Din perspectiva stării de fapt, în mod corect, Judecătoria C. a reținut că, în noaptea de 11/12 05.2012, inculpatul O. Ș. L. a fost depistat de lucrătorii secției 1 Poliție Rurală C. aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în timp ce se deplasau pe . C. J. C. cu un autoturism din dotare, că din sens opus circula un autoturism marca DACIA de culoare gri cu nr.de înmatriculare –_, care avea semnalele de avarie în funcțiune.
După urmărirea acestui autoturism, cu punerea în funcțiune a semnalelor acustice și luminoase ale autoturismului de serviciu și efectuarea semnalului regulamentar de oprire, inculpatul și-a continuat deplasarea circulând pe aceeași stradă până în dreptul grădiniței din localitate, unde a oprit.
Cu acest prilej, conducătorul auto a fost legitimat, și s-a constatat că acesta avea permisul de conducere suspendat la data de 11.05.2012 pentru comiterea unei alte infracțiuni la legea circulației.
De asemenea s-a mai constatat că în aceeași mașină, circula în calitate de pasager și fiul minor al inculpatului O. B. L. în vârstă de 12 ani.
Relevante în stabilirea acestei situații de fapt sunt următoarele mijloace de probă administrate în cauză, coroborate cu declarația inculpatului, de recunoaștere a faptei, respectiv: procesul verbal de constatare a infracțiunii, adresa nr.,_/21.06.2012 emisă de Serviciul Rutier din cadrul I:P:J C., dovada de ridicare a permisului de conducere, adresa nr._/11.05.2012, emisă de IPJ C. - Serviciul Rutier prin care se comunică inculpatului interdicția de a mai circula pe drumurile publice, declarațiile martorului G. V. și certificatul de cazier judiciar.
Reținând incidența disp.art.345 alin.2 cod procedură penală, în sensul că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, în mod corect, instanța fondului a pronunțat o hotărâre de condamnare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.86 alin.2 din OUG nr.195/2002 întrucât inculpatul a condus un autovehicul pe drumurile publice din . în noaptea de 11/12 05 2012,m ora 2,45 deși anterior îi fusese suspendat dreptul de a conduce.
Potrivit art.18 ind.1 alin.1 Cod Penal, nu constituie infracțiune, fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Prin alin.2 al aceluiași articol se mai prevede că la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptelor, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care sar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului.
Ori, fapta inculpatului de a se afla la volanul autoturismului proprietate personală cunoscând că are permisul de conducere fără dreptul de a mai circula și având în autoturism copilul său minor în vârstă de 12 ani, nu poate fi considerată prin modul în care a fost săvârșită că este în mod vădit lipsită de importanță.
Fiind conștient că nu trebuie să conducă în situația în care se afla pentru a evita o nouă eventuală sancțiune din partea lucrătorilor de poliție, dacă aceștia l-ar fi depistat conducând fără permis, a început să circule cu luminile de avarie puse în funcțiune apreciind greșit că așa era normal să procedeze deși, din procesul verbal existent la dosar rezultă că i s-au adus la cunoștință prevederile legale care reglementează circulația pe drumurile publice care nu permit folosirea luminilor de avarie în situația dată.
Dimpotrivă fapta prezintă un grad de pericol social concret crescut având în vedere că inculpatul conducea pe timp de noapte, cu luminile de avarie, punând în pericol integritatea sau chiar viața personală, cea a fiului său cât și a eventualilor participanți la trafic, sau a bunurilor acestora.
Ca atare, în cauză, nu se justifică achitarea inculpatului în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.b ind.1 cod procedură penală, întrucât fapta reținută în sarcina inculpatului întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni.
De asemenea, în cauză, nu se justifică nici aplicarea unei amenzi penale în raport de gradul de pericol al faptei săvârșite.
Curtea observă că, individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată inculpatului s-a făcut cu respectarea criteriilor prev.de art.72 Cod Penal.
Astfel, s-au avut în vedere dispozițiile generale cuprinse în Codul Penal, privind infracțiunea consumată, limitele de pedeapsă prevăzute de legea specială, reduse cu 1/3 gradul de pericol social al faptei dedus din modalitatea comiterii, la scurt timp după ce îi fusese suspendat dreptul de a conduce autovehicule, ca urmare a faptului că la data de 11-05-2012, ora 22,30 a fost surprins în trafic de agenții de poliție conducând sub influența băuturilor alcoolice, și deși i se eliberase o dovadă înlocuitoare a permisului de conducere fără drept de circulație, s-a urcat la volanul
nesocotind dispozițiile legale în materie, punând în pericol siguranța circulației pe drumurile publice.
Pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere, este atât sub aspectul cuantumului cât și al modalității de executare aptă să îndeplinească cerințele prev.de art.52 Cod Penal, privind scopul pedepsei acela de reeducare a inculpatului și de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni de către acesta.
Ca atare, în cauză, nu există motive care să convingă instanța în sensul reformării hotărârii atacate.
Față de ansamblul aspectelor analizate, curtea constată că hotărârea recurată este legală și temeinică.
D. urmare în baza art. 385 ind.15 alin.1 pct.1 lit. b cod procedură penală, respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul inculpat O. Ș. L..
În baza art.192 alin.2 cod procedură penală,
Obligă recurentul inculpat O. Ș. L. la plata sumei de 400 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.189 cod procedură penală,
Onorariul avocat oficiu în cuantum de 200 lei se va avansa din fondul MJ în favoarea avocat R. Oița.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În baza art.385 ind.15 alin.1 pct.1 lit. b cod procedură penală,
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul inculpat O. Ș. L. - fiul lui D. și Emiliea, născut la data de 8.03.1976 în C., domiciliat în loc. C., ., jud. C., C.N.P_ împotriva sentinței penale nr.486/15.04.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._ .
În baza art.192 alin.2 cod procedură penală,
Obligă recurentul inculpat O. Ș. L. la plata sumei de 400 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.189 cod procedură penală,
Onorariul avocat oficiu în cuantum de 200 lei se va avansa din fondul MJ în favoarea avocat R. Oița.
Definitivă,
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.06.2013.
Președinte, Pt.Judecător, Pt.Judecător,
M. U. M. D. M. E. C. M.
aflat în C.O., aflat în C.O.,
Semnează cf.art.312 C.p.p. Semnează cf.art.312 Cpp
Vicepreședinte Vicepreședinte
N. S. N. S.
Ptr.Grefier,
C. C. aflată în C.O.,
Conform art.312 cod pr.penală,
semnează GREFIER SECȚIE PENALĂ,
D. V.
Jud.fond – M.L.C.
Red.dec.jud.M.U.
Tehnodact.gref.P.S
2 ex./07.08.2013
| ← Delapidarea. Art. 215 ind.1 C.p.. Decizia nr. 617/2013. Curtea... | Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 371/2013. Curtea de Apel... → |
|---|








