Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 282/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 282/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 21-04-2013 în dosarul nr. 6805/256/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 282/P
Ședința publică de la 12 aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. U.
Judecător M. D. M.
Judecător E. C. M.
Grefier C. C.
Cu participarea Ministerului Public prin procuror A. V. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
S-au luat în examinare recursurile penale declarate de P. DE PE L. JUDECĂTORIA MEDGIDIA, inculpatul A. V. – fiul lui N. și Ș., CNP_ și S. I. AL JURIȘTILOR DIN ROMÂNIA împotriva sentinței penale nr.1551 din data de 21.06.2012 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.215 alin. 1, 2 și 3 cod penal, art.290 cod penal, art.281 cod penal în sensul art.82 din Legea nr.51/1995 modificată prin Legea nr.255/2004, cu aplic. art.41 alin.2 cod penal și art.33 lit. a și b cod penal.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 21 martie 2013 consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 29 martie 2013, 3 aprilie 2013 și 12 aprilie 2013.
CURTEA ,
Asupra recursurilor penale de față:
Prin sentința penală nr. 1551/21.06.2012 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul nr._ s-au hotărât următoarele:
Conform art. 11 pct. 1 lit. b) C. Proc. Penală rap. la art. 10 lit. b1) C. Proc. Penală:
Achită pe inculpatul A. V. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în formă agravată prevăzută de art. 215 al. 3 rap. la art. 215 al. 1 și 2 C. Penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 C. Penal, art. 33 lit. a), b) C. penal.
Conform art. 11 pct. 1 lit. b) C. Proc. Penală rap. la art. 10 lit. b1) C. Proc. Penală:
Achită pe inculpatul A. V. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. Penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 C. Penal, art. 33 lit. a), b) C. Penal.
Conform art. 11 pct. 1 lit. b) C. Proc. Penală rap. la art. 10 lit. b1) C. Proc. Penală:
Achită pe inculpatul A. V. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii prevăzută de art. 281 C. Penal rap. la art. 113 din Legea nr. 51/1995 cu modificările ulterioare, cu aplicarea art. 41 al. 2 C. Penal, art. 33 lit. a), b) C. Penal.
În baza art. 91 lit. c) C. Penal rap. la art. 181 C. Penal, cu referire la art. 98 al. 2 C. Penal, aplică inculpatului A. V., fiul lui N. și Ș., CNP_, domiciliat în București, sector 2, .. 3, ., ., sancțiunea amenzii administrative în sumă de 700 lei.
Conform art. 348 C. Proc. Penală, desființează ca fiind false următoarele înscrisuri:
- împuternicire avocațială nr._/19.10.2009, aflată la fila nr. 10 d.u.p.;
- chitanță nr. 89/27.05.2009, aflată la fila nr. 59 d.u.p.;
- factura fiscală nr. 37/27.05.2009, aflată la fila nr. 60 d.u.p.;
- contract de asistență juridică nr._/27.05.2009, aflată la fila nr. 61 d.u.p.;
- împuternicire avocațială nr._/27.05.2009, aflată la fila nr. 68 d.u.p.;
- legitimație ./2009, aflată la fila nr. 155 d.u.p.;
În baza art. 346 al. 2 rap. la art. 14 și urm. C. Proc. Penală, cu referire la art. 998 și urm. C. Civil, admite acțiunea civilă a părții civile S. O., cu domiciliul în Băneasa, ., jud. C..
Obligă inculpatul A. V. să plătească părții civile S. O. suma de 3.000 lei, reprezentând prejudiciu nerecuperat.
În temeiul art. 189 C. Proc. Penală, dispune avansarea din fondurile Ministerului de Justiție către Baroul C., în favoarea d-nei avocat G. Vetuța cu delegația . nr. 727/10.10.2011, a sumei de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu.
Conform art. 192 al. 3 C. proc. Penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că la data de 22.10.2009 inculpatul A. V. a înaintat prin fax, în atenția organelor de cercetare penală care instrumentau dosarul penal în care partea vătămată S. O. avea calitatea de învinuit, împuternicirea avocațială cu nr._/19.10.2009, prin care se legitima apărător ales pentru S. O..
Inculpatul a formulat și o cerere de participare la toate actele de urmărire penală, însă împuternicirea avocațială a ridicat îndoieli privind veridicitatea sa.
Au fost solicitate relații din partea Baroului București, iar cu adresa nr._ s-a adus la cunoștința organelor de urmărire penală că inculpatul A. V. nu figurează în "Tabloul avocaților" din cadrul Baroului București.
În aceeași zi, în jurul orei 0925 inculpatul A. V. s-a prezentat la sediul Poliției Mun. Medgidia, iar în fața ofițerului de serviciu s-a recomandat a fi "avocat A. V.", cu solicitarea de a intra în biroul ofițerului care instrumenta cauza penală privind pe S. O..
Însoțit de partea vătămată, inculpatul s-a deplasat în biroul subinspectorului de poliție D. A., după care a înmânat ofițerului de poliție un card de identitate pentru avocat, împuternicirea avocațială în original și un ordin de deplasare.
Ofițerul de poliție s-a încrezut în autenticitatea actelor prezentate și a procedat la luarea declarației părții vătămate, în prezența inculpatului.
La scurt timp după acest moment, în birou au intrat procurorul care supraveghea urmărirea penală, însoțit de polițiști din cadrul Biroului de Investigare a Fraudelor Medgidia.
Cu această ocazie, inculpatului i s-a adus la cunoștință că a fost începută urmărirea penală împotriva sa și au fost ridicate documentele aflate pe birou.
Din declarațiile părții vătămate S. O. reiese că, fiind implicat într-un dosar penal, a dorit să-și angajeze un avocat, iar președintele Sindicatului „Pro Lex” pe nume S. T. l-a pus în legătură cu inculpatul A. V..
Partea vătămată a învederat că auzise că inculpatul este un avocat bun, întrucât apărase pe alți colegi în diverse dosare penale. Pentru a câștiga încrederea "clientului", inculpatul l-a asigurat că va avea câștig de cauză și i-a prezentat o legitimație pe care se menționa calitatea sa de "avocat", precum și cărți de vizită.
Partea vătămată a plătit inculpatului suma de 7.000 lei pentru colaborare, din care a recuperat numai de 4.000 lei, deoarece inculpatul a refuzat să-i dea și restul sub motiv că reprezintă contravaloarea muncii și a cheltuielilor cu deplasarea.
Martorul D. A. a învederat că inculpatul i-a prezentat o legitimație-tip permis, dar și o împuternicire avocațială cu ocazia audierii părții vătămate, fiindu-i creată convingerea că inculpatul are calitatea pe care și-o arogă.
Folosind același mod de operare, inculpatul a asistat și alte persoane cercetate în dosare de urmărire penală, majoritatea lucrători de poliție afiliați Sindicatului "Pro Lex".
Astfel, martorul B. A. a declarat că a avut nevoie de serviciile unui avocat, fiind implicat ca învinuit într-un dosar de urmărire penală. Martorul a luat legătura cu președintele Sindicatului "Pro Lex", care telefonic i l-a recomandat pe inculpat. Deși s-a întâlnit cu inculpatul și a convenit cu acesta să încheie o colaborare, nu a plătit vreo sumă de bani, iar colaborarea nu s-a concretizat.
Martorul S. T. a învederat la rândul său că inculpatul i-a fost recomandat de reprezentanții din București ai Sindicatului "Pro Lex", el având calitatea de vicepreședinte, întrucât trei polițiști de frontieră erau implicați într-un dosar penal. Martorul a învederat că inculpatul i-a arătat o legitimație și cărți de vizită cu textul "avocat", precum și alte hârtii care i-au creat convingerea că inculpatul are această calitate. Martorul confirmă că partea vătămată S. O. i-a dat inculpatului 7.000 de lei și că este singurul beneficiar al serviciilor inculpatului care a achitat o sumă de bani. Martorul a arătat că inculpatul avea referințe bune și că asistase alți polițiști în cazul de la Dunăreni.
Martorul R. L. D. a declarat că în cursul anului 2009 a avut nevoie de serviciile unui avocat pentru angajatul său S. G., implicat într-un dosar penal. Martorul a luat legătură cu mai mulți avocați, între care și cu inculpatul A. V.. Martorul a arătat că acesta din urmă i-a arătat o legitimație și a încheiat cu inculpatul un contract de asistență juridică, pe care era menționat cuvântul "barou". Martorul susține că a plătit 2.000 lei pentru reprezentarea în justiție a numitului S. G., deoarece nu a avut nicio îndoială cu privire la calitatea de avocat a inculpatului. Inculpatul l-a asistat pe numitul S. G. în fața organelor de cercetare penală și a propus într-o primă fază să-l reprezinte pe acesta gratuit, ofertă neacceptată de martorul R. L. D.. Martorul a mai învederat că nu a avut nicio îndoială cu privire la calitatea de avocat a inculpatului, deoarece contractul de asistență juridică, factura și chitanța emise de inculpat purtau antetul Baroului București. (fila nr. 57 d.u.p.)
Martorul C. M. Nicușor a declarat că, fiind implicat alături de B. A. și C. T. într-un dosar penal, a luat legătură cu martorul S. T., reprezentant al Sindicatului "Pro Lex", pentru a-i recomanda un avocat care să-l reprezinte în procesul penal. Martorul C. M. Nicușor a aflat ulterior că le-a fost desemnat drept avocat inculpatul A. V., cu care s-au întâlnit la data de 20.01.2009. Cu această ocazie, inculpatul s-a recomandat drept avocat în Baroul București, le-a dat cărți de vizită pe care era scris "Baroul București" și le-a spus că nu are pretenții financiare, întrucât onorariul urma să fie plătit de Sindicat. Ulterior, la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia inculpatul a completat pe numele fiecăruia câte o împuternicire avocațială pentru asistare și reprezentare. Martorul a observat pe împuternicirile avocațiale antetul Baroului București, apoi fiecare a semnat pe împuternicire la indicația inculpatului. Martorul a mai arătat că inculpatul nu le-a spus niciun moment că ar face parte dintr-o altă structură decât cea oficială, ci dimpotrivă i-a asigurat că este un avocat de succes și să stea fără nicio grijă.
Declarațiile martorilor audiați în cauză se coroborează cu procesele-verbale încheiate de organele de poliție judiciară, care atestă ridicarea de la aceștia a documentelor emise și semnate de inculpat pentru a da o aparență de veridicitate susținerilor sale.
Astfel, conform procesului-verbal din data de 05.11.2009 (fila nr. 58 d.u.p.), s-au ridicat de la martorul R. L.-D. un exemplar al contractului de asistență juridică nr._/27.05.2009, factura fiscală nr. 37/27.05.2009 emisă pentru suma de 2.000 lei, cu antet "A. V.-cabinet de avocat", chitanța de plată a facturii purtând același antet (filele nr. 59 și urm. d.u.p.).
La dosarul de urmărire penală au fost anexate acte procedurale (declarații de martor) care sunt semnate de inculpat în calitate de apărător (filele nr. 63 și urm. d.u.p.), împuterniciri avocațiale semnate de inculpat în aceeași calitate (fila nr. 68 d.u.p.), cereri adresate instanțelor judecătorești învestite cu soluționarea unor cauze penale (filele nr. 69, 70 d.u.p.), căi de atac promovate de inculpat în calitate de apărător al inculpatului S. G. (fila nr. 71 d.u.p.), fapt ce demonstrează că inculpatul a realizat, în fapt, acte procedurale în interesul celor reprezentați ca și cum ar fi avut în realitate calitatea reală de avocat în cadrul Baroului București. Totodată, în vederea întocmirii/executării contractelor de colaborare perfectate în scris ori numai verbal, prezenta clienților și organelor judiciare înscrisuri (legitimații/formulare-tip de contract/împuterniciri avocațiale) contrafăcute, purtând antetul "Baroul București".
Este adevărat că unele înțelegeri au rămas într-o fază incipientă și nu au mai fost urmate toate de întocmirea de înscrisuri ori de perceperea onorariului, însă prezintă relevanță sub aspectul reținerii formei continuate a celor trei fapte reținute în sarcina inculpatului, pentru că evidențiază menținerea rezoluției infracționale și un anumit mod de operare care s-a menținut în linii generale (e.g. asumarea calității de avocat colaborator cu S. Pro Lex).
Elementul material al infracțiunii de înșelăciune în convenții îl reprezintă acțiunea inculpatului de inducere în eroare a părții vătămate S. O. și a altor persoane audiate în dosar ca martori (R. L. D., C. M. Nicușor, B. A., D. A. etc.), prin arogarea calității false de avocat membru al Baroului București, după ce în prealabil se folosise de înscrisuri purtând acest antet mincinos pentru a câștiga încrederea acestora și cu scopul de a realiza foloase materiale injuste.
Faptele au fost săvârșite în contextul încheierii unor contracte de asistență juridică și a semnării unor împuterniciri avocațiale, după ce în prealabil sau concomitent au fost folosite mijloace verbale (promisiuni, asigurări) sau scrise (legitimații) menite să întărească convingerea că este reală calitatea invocată.
Concomitent, inculpatul s-a folosit și de prestigiul Sindicatului „Pro Lex” pentru a face și mai penetrantă acțiunea de inducere în eroare.
Fapta aduce atingere relațiilor sociale cu caracter patrimonial care implică încrederea și buna credință a celor ce intră în asemenea relații.
În cazul părții vătămate S. O., fapta a fost săvârșită cu scopul aproprierii unui folos material injust, fiind vorba despre suma de bani înmânată inculpatului pentru asigurarea reprezentării în dosarul penal, respectiv 7.000 lei.
În celelalte cazuri, activitatea de inducere în eroare a fost inițiată fără a se realiza forma consumată a faptei.
Partea vătămată și martorii audiați în cauză au declarat că dacă ar fi cunoscut realitatea, nu ar mai fi colaborat cu inculpatul.
Urmarea imediată a faptei o constituie paguba ce s-a produs în patrimoniul părții civile. Acest rezultat s-a produs ca urmare a inducerii în eroare a părții vătămate S. O. prin folosirea de către inculpat a unor mijloace frauduloase, de natură a complini propria sa putere de convingere, raportul de cauzalitate fiind evident.
Aceste mijloace s-au concretizat în plăsmuirea de către inculpat a unor înscrisuri menite să întărească convingerea "clienților" că tratează cu un veritabil avocat membru al Baroului București, respectiv legitimațiile, contractele de asistență juridică și împuternicirile avocațiale anexate de organele de urmărire penală la dosarul cauzei.
Instanța a reținut că înscrisurile menționate au fost folosite efectiv de inculpat pentru obținerea de efecte juridice, respectiv pentru a crea convingerea organelor judiciare că are îndreptățirea legală de a asista persoane implicate în cauze penale, între care și partea vătămată S. O..
Situația premisă a infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privatăo reprezintă existența unor înscrisuri cu elemente de formă asemănătoare, ale căror caracteristici sunt reglementate de lege și de statutul profesiei de avocat, care îndreptățesc apărătorul să asiste sau să reprezinte persoanele fizice sau juridice în fața autorităților judiciare.
Astfel cum se menționează în actul de inculpare, este vorba despre elemente de detaliu greu observabile pentru un neprofesionist, cunoscute numai de cel de la care emană.
În sfârșit, infracțiunea de exercitare a unei profesii fără dreptprevăzută de art. 281 Cod penal se realizează, sub aspectul elementului material, fie prin exercitarea fără drept a unei profesii sau a oricărei alte activități pentru care legea cere autorizație, fie prin exercitarea acestora în alte condiții decât cele legale.
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat – forma în vigoare la data săvârșirii faptelor: „Profesia de avocat se exercita numai de avocații înscriși în tabloul baroului din care fac parte, barou component al Uniunii Naționale a Barourilor din România, denumită în continuare U.N.B.R”.
Conform alin. (3) al aceluiași articol: „Constituirea și funcționarea de barouri în afara U.N.B.R. sunt interzise. Actele de constituire și de înregistrare ale acestora sunt nule de drept”.
Potrivit art. 82 alin. (1) din aceeași Lege: „La data intrării în vigoare a prezentei legi, persoanele fizice sau juridice care au fost autorizate, în baza altor acte normative ori au fost încuviințate, prin hotărâri judecătorești să desfășoare activități de consultanță, reprezentare sau asistență juridică, în orice domenii, își încetează de drept activitatea. Continuarea unor asemenea activități constituie infracțiune și se pedepsește potrivit legii penale ".
Conform art. 82 alin. (2) din Legea nr.51/1995: „De asemenea, la data intrării în vigoare a prezentei legi, încetează de drept efectele oricărui act normativ, administrativ sau jurisdicțional, prin care au fost recunoscute ori încuviințate activități de consultanță, reprezentare și asistență juridică contrare dispozițiilor prezentei legi”.
Tot astfel, art. 3 alin.(4) teza I din Statutul profesiei de avocat (publicat în Monitorul Oficial al României, nr.45 din 13 ianuarie 2005) prevede imperativ că: „Este interzisă, sub sancțiunile prevăzute de lege, exercitarea oricărei activități specifice profesiei de avocat de către o persoană fizică ce nu are calitatea de avocat înscris într-un barou și pe Tabloul avocaților”.
Potrivit dispozițiilor legale mai sus citate, profesia de avocat poate fi exercitată exclusiv în condițiile Legii nr.51/1995.
În consecință, art. 82 dispune expres și explicit, interdicția absolută, ca după data de 23 iunie 2004, persoanele fizice sau juridice, inclusiv cele care au fost încuviințate prin hotărâri judecătorești, cum este și cazul în speță, să mai exercite activități specifice funcției de avocat, în afara cadrului normativ stabilit de Legea nr.51/1995.
În plus, potrivit art. 82 alin. (1) teza II din Legea 51/1995: „Continuarea unor asemenea activități [ după data de 23 iunie 2004 ] constituie infracțiune și se pedepsește potrivit legii penale”.
Norma de incriminare subzistă și în cuprinsul versiunii actualizate a Legii, la art. 113 al. 1.
Inculpatul recunoaște săvârșirea faptelor exact așa cum mai sus au fost enunțate, dar neagă caracterul penal al acestora.
Inculpatul nu a negat starea de fapt, susținând în mod constant că s-a prezentat în cauză și a pus concluzii întocmai cum ar fi făcut-o un avocat înscris în Tabloul avocaților.
Pe de altă parte, în faza urmăririi penale a declarat că întrucât există o lege în vigoare, nu poate nega cunoașterea dispozițiilor Legii nr. 255/2004 de modificare a Legii nr. 51/1995.
De regulă, exercitarea unei profesii sau a unei activități presupune efectuarea unor acte specifice acelei profesii sau activități cu caracter de îndeletnicire. Totuși, dacă legea specială prevede că efectuarea chiar a unui singur act specific profesiei sau activității respective constituie infracțiune, este suficient să se săvârșească un singur asemenea act. Or, legiuitorul în cuprinsul art. 25 alin. 1 din Legea nr. 51/1995 (forma în vigoare la data săvârșirii faptelor) face referire expresa la ”exercitarea oricărei activități de asistență juridică specifică profesiei de avocat”.
Rezulta așadar cu claritate din textul de lege citat că o singură activitate de asistență juridică specifică profesiei de avocat este suficientă pentru a realiza elementul constitutiv al laturii obiective a infracțiunii aduse în discuție. Fapta este așadar susceptibilă de formă continuată, acesta fiind motivul pentru care instanța nu dispus schimbarea de încadrare juridică, ci dimpotrivă a reținut forma continuată.
Apărătorul inculpatului a mai susținut și că, din punctul sau de vedere, “Baroul” al cărui membru este inculpatul funcționează legal si prin urmare clientul său deține calitatea de avocat.
Legea nr. 51/1995 este însă destul de clară în acest sens; în textul art. 82 alin. 1 (forma în vigoare la data săvârșirii faptelor) se prevede că “La data intrării în vigoare a prezentei legi persoanele fizice sau juridice care au fost autorizate în baza altor acte normative ori au fost încuviințate prin hotărâri judecătorești să desfășoare activități de consultanță, reprezentare sau asistență juridică, în orice domenii, își încetează de drept activitatea. Continuarea unor asemenea activități constituie infracțiune si se pedepsește potrivit legii penale”.
În alin. 2 al aceluiași text de lege se prevede că “De asemenea, la data intrării în vigoare a prezentei legi încetează de drept efectele oricărui act normativ, administrativ sau jurisdicțional prin care au fost recunoscute ori încuviințate activități de consultanță, reprezentare și asistență juridică contrare dispozițiilor prezentei legi”.
Or, textul de lege citat a intrat în vigoare încă din anul 2004, iar inculpatul a săvârșit prezentele fapte în anul 2009, așadar la cinci ani de la data apariției legii. În această perioadă de timp inculpatul a avut suficient răgaz nu numai să cunoască legea, dar să se și conformeze ei.
Însăși Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat în cauza P. B. împotriva României că “ordinile profesiunilor liberale sunt instituții de drept public, reglementate de lege si urmând scopuri de interes general”. Continuă Curtea arătând că ” …Uniunea a fost instituită prin Legea nr. 51/1995 si ea urmează un scop de interes general, adică promovarea unei asistențe juridice adecvate și, implicit, promovarea justiției înseși”.
Din acest punct de vedere, împrejurările în care a luat naștere structura intitulată "Baroul București", desprinsă din Filiala Băilești a asociației desființate "Figaro P." și susținerile din rechizitoriu privind încălcarea domeniului de aplicare a O.G. nr. 26/2000 privind asociațiile și fundațiile nu prezintă interes pentru soluționarea cauzei.
Cu toate acestea, în operațiunea de dozare a pedepsei instanța nu poate să nu țină seama de circumstanțele personale ale inculpatului, conturate și de persoanele audiate în calitate de martor.
În rechizitoriu nu se reține practic decât paguba produsă părții vătămate S. O., recuperată ulterior în proporție de peste 50%, în condițiile în care o parte din martorii audiați au susținut că au fost mulțumiți de activitatea inculpatului, chiar dacă reprezentarea a fost cu titlu gratuit în cazul membrilor de sindicat.
Astfel, în fața instanței martorul S. T. a declarat că "a fost mulțumit de activitatea inculpatului" pentru munca din cazul polițiștilor de la Dunăreni și "l-a recomandat și lui S. O.", pentru că "toată lumea îl lăuda" pe inculpat. Martorul S. G. a declarat că "nu au existat discuții cu inculpatul privind plata unor sume de bani", iar martorul R. L. D. a arătat că inculpatul i-a propus să îl ajute gratuit, după care "s-a achitat bine de sarcinile sale".
Este de menționat și că activitatea ilicită s-a realizat în perioada ianuarie-octombrie 2009, fără ca ulterior să se mai rețină în sarcina inculpatului fapte de aceeași natură.
Or, a aplica în anul 2012 o sancțiune severă pentru corijarea conduitei inculpatului este lipsit de orice finalitate practică, pentru că nu ar mai răspunde dezideratelor preventiv, punitiv și educativ ale represiunii.
În orice caz, împrejurarea că inculpatul și-a creat un anume prestigiu de seriozitate, ceea ce a favorizat cooptarea sa ca apărător în anumite cauze penale prin intermediari (inclusiv lideri de sindicat) trebuie avută în vedere de instanță cu ocazia operațiunii de individualizare, fiind evidentă intenția inculpatului de a duce la bun sfârșit angajamentele luate, chiar dacă prin folosirea unor mijloace injuste.
În sfârșit, apărarea inculpatului fundamentată pe faptul că la nivelul întregii țări au fost numeroase soluțiile organelor de urmărire penală sau ale instanțelor de judecată prin care pentru fapte similare s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală sau achitarea prezintă relevanță sub aspectul obligației instituite în sarcina statelor semnatare ale Convenției de a crea o practică judiciară unitară.
Pe latură civilă, instanța a reținut că în persoana inculpatului sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, de vreme ce nu a negat că a refuzat să restituie părții civile suma de 3.000 lei.
În acest context, apărarea inculpatului în sensul că suma de 3.000 lei ar reprezenta cheltuieli de deplasare nu poate fi primită. Actele încheiate în calitate de avocat fiind nule, nu se poate susține că a acționat în interesul părții vătămate S. O..
Împotriva sentinței penale nr. 1551/21.06.2012 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul nr._ au declarat recurs P. de pe lângă Judecătoria Medgidia, inculpatul A. V. și S. I. al Juriștilor din România.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia a criticat greșita achitare a inculpatului pentru cele trei infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată, susținând că faptele comise prezintă gradul de pericol social al unor infracțiuni și se impunea condamnarea inculpatului.
Inculpatul A. V. a solicitat pronunțarea unei soluții de încetare a procesului penal pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 281 C. pen., în temeiul art. 10 lit. j C. pr. pen., întrucât a mai fost cercetat pentru aceeași infracțiune și a fost declarat nevinovat, prin rezoluția nr. 6006/P/2007 din data de 31.08.2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București și sentința penală nr. 613/16.09.2011 a Judecătoriei Sectorului 2 București; în cazul în care nu se va reține incidența autorității de lucru judecat, s-a solicitat achitarea, în temeiul art. 10 lit. d C. pr. pen., întrucât a desfășurat în mod legal profesia de avocat, fiind înscris ca avocat într-un barou constituit în baza Legii nr. 51/1995; pentru infracțiunea prev. de art. 290 C. pen. a solicitat achitarea, în temeiul art. 10 lit. d C. pr. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiuni atât sub aspectul laturii obiective, cât și al laturii subiective, deoarece înscrisurile nu au fost falsificate; pentru infracțiunea prev. de art. 215 alin. 1,2,3 C. pen. s-a solicitat achitarea, în temeiul art. 10 lit. d C. pr. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiuni atât sub aspectul laturii obiective, cât și al laturii subiective, deoarece nu s-a exercitat vreo acțiune de inducere în eroare în vederea obținerii unui folos material injust, litigiul având cel mult o natură civilă.
S. I. al Juriștilor din România a invocat aceleași motive ca și inculpatul A. V..
Inculpatul a depus la dosar înscrisuri, constând în hotărâri judecătorești și rezoluții emise de procurori privind soluții dispuse în cazuri privind exercitarea fără drept a profesiei de avocat.
Inculpatul nu a dorit să dea declarație în fața instanței de recurs, uzând de dreptul la tăcere prevăzut de art. 70 alin. 2 C. pr. pen.
Curtea, din oficiu, a solicitat lămuriri Baroului București – structura tradițională, precum și Baroului București – structura B. ( din care face parte inculpatul ) cu privire la modelul de legitimație al avocaților în anul 2009 și al formularului tipizat la împuternicirii avocațiale, fiind primite relații de la ambele barouri.
Curtea, din oficiu, a pus în discuție schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 281 C. pen. raportat la art. 113 din Legea nr. 51/1995 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. în infracțiunea prev. de art. 281 C. pen. raportat la art. 113 din Legea nr. 51/1995.
Relativ la recursul declarat de S. I. al Juriștilor din România curtea a pus în discuție din oficiu admisibilitatea acestui recurs, din perspectiva lipsei unei interes personal în cauză, nefiind parte în procedura judiciară.
Asupra admisibilității recursului declarat de S. I. al Juriștilor din România curtea reține următoarele:
Conform art. 3852 C. pr. pen. raportat la art. 362 alin. 1 lit. f C. pr. pen., poate face recurs orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-o măsura sau act al instanței.
În art. 362 alin. 1 lit. a - d C. pr. pen. este menționată posibilitatea procurorului și a părților din proces de a declara calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe.
În cauză au avut calitatea de părți, în fața primei instanțe, următoarele persoane: A. V., în calitate de inculpat și S. O., în calitate de parte civilă. S. I. al Juriștilor din România nu a avut calitatea de parte în dosarul nr._ al Judecătoriei Medgidia, astfel că nu se regăsește printre persoanele care pot declara recurs, în temeiul art. 3852 C. pr. pen. raportat la art. 362 alin. 1 lit. a - d C. pr. pen.
S. I. al Juriștilor din România nu poate invoca posibilitatea de a declara recurs nici în temeiul art. 3852 C. pr. pen. raportat la art. 362 alin. 1 lit. f C. pr. pen., întrucât acest text de lege dă dreptul de a formula recurs doar persoanei care a fost vătămată în interesul său legitim printr-o măsura sau act al instanței.
Vătămarea la care se referă textul de lege trebuie să fie personală, concluzie ce rezultă fără putință de tăgadă din modul de redactare al textului legal, în care se face trimitere la vătămarea intereselor legale ale persoanei care declară recurs.
Calea de atac a recursului, în raport de dispozițiile art. 3852 C. pr. pen. raportat la art. 362 alin. 1 lit. f C. pr. pen., nu este deschisă oricărei persoane, ci doar aceleia care justifică un interes. Interesul invocat trebuie să fie unul personal, astfel cum rezultă din interpretarea textului de lege.
Interesul personal poate fi definit ca folosul practic pe care persoana îl urmărește prin punerea în mișcare a procedurii judiciare. Altfel spus, procedura judiciară nu este la dispoziția persoanei, dacă nu îi aduce un avantaj legal.
În cauză, S. I. al Juriștilor din România formulează critici privind acuzațiile penale aduse inculpatului A. V., însă nu a fost vizat de vreo măsură sau act procedural, nu s-au efectuat cercetări față de aceasta și nici nu a suferit vreun prejudiciu prin faptele reclamate.
Din motivele invocate de S. I. al Juriștilor din România rezultă că acesta urmărește protejarea intereselor legale ale inculpatului, iar nu un interes propriu.
Nejustificând un interes personal, S. I. al Juriștilor din România nu poate declare recurs în nume propriu, deoarece dacă legiuitorul ar fi urmărit ca orice persoană să se poată adresa instanței cu o cerere de recurs nu ar fi făcut trimitere în textul de lege la noțiunea de „persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate interesată”.
S. I. al Juriștilor din România invocă faptul că inculpatul A. V. este membru al acestei organizații sindicale, iar aceasta apără drepturile membrilor săi, inclusiv în fața organelor jurisdicționale și poate declara recurs.
Din conținutul Statutului Sindicatului I. al Juriștilor din România rezultă că este o organizație sindicală, constituită în scopul promovării intereselor profesionale, economice, speciale, culturale și sportive ale membrilor săi, iar printre obiectivele sale se numără apărarea drepturilor membrilor ce decurg din legislația muncii, contractele de muncă și exercitarea profesiei, în fața organelor de jurisdicție, precum și în fața tuturor organelor statului.
Curtea constată că nu s-a făcut dovada că inculpatul A. V. este membru al Sindicatului I. al Juriștilor din România, astfel că referirea la calitatea inculpatului de membru al acestei organizații sindicale este o simplă afirmație care nu poate justifica formularea recursului în prezenta cauză.
Chiar dacă inculpatul A. V. ar fi membru al acestei organizații sindicale, S. I. al Juriștilor din România nu ar putea să acționeze în nume propriu și să declare recurs împotriva hotărârii fondului,
Dispozițiile art. 28 alin. 1,2 din Legea nr. 62/2011 prevăd că „organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși. În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1), organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată în mod expres”.
Astfel, S. I. al Juriștilor din România ar putea să acționeze doar în calitate de reprezentant al inculpatului A. V., dacă acesta ar fi membru al organizației, dar numai pe baza unei împuterniciri scrise. În cauză S. I. al Juriștilor din România nu a fost împuternicit de inculpat să acționeze în sensul declarării recursului și chiar în această ipoteză ar avea calitatea de reprezentant, fără a avea dreptul de a acționa în nume propriu, legitimarea sa procesuală fiind condiționată de primirea unei împuterniciri.
D. urmare, curtea constată că nici pretinsa calitate a inculpatului A. V. de membru al Sindicatului I. al Juriștilor din România nu îi dă dreptul acestei organizații de a declara calea de atac a recursului în nume propriu, iar pentru a acționa în calitate de reprezentant la inculpatului era necesară o împuternicire scrisă din partea inculpatului, care nu există în cauză.
Față de aceste considerente, curtea constată că recursul declarat în nume propriu de S. I. al Juriștilor din România este inadmisibil, întrucât nu justifică un interes personal, nu s-a făcut dovada că inculpatul este membru al Sindicatului I. al Juriștilor din România și că a împuternicit această organizație să acționeze în numele său.
Pentru aceste motive, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a C. pr. pen. curtea va respinge ca inadmisibil recursul formulat de recurentul S. I. al Juriștilor din România împotriva sentinței penale nr. 1551/21.06.2012 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul nr._ .
Relativ la recursurile formulate de P. de pe lângă Judecătoria Medgidia și inculpatul A. V., examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale recurate, prin prisma criticilor formulate și din oficiu, conform art. 3856 alin. 3 C. pr. pen., curtea constată următoarele:
Curtea constată că prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt, descriind acțiunile întreprinse de inculpatul A. V. în pretinsa calitate de avocat; de altfel, în recurs nu au fost aduse critici stării de fapt reținute de prima instanță, însă urmează ca instanța de recurs să evidențieze starea de fapt pentru a putea sublinia aspectele de interes în pronunțarea soluției pentru toate cele trei infracțiuni reținute în sarcina inculpatului.
I. Inculpatul A. V. a desfășurat acte specifice profesiei de avocat după cum urmează:
1. Partea vătămată S. O. a fost cercetată în calitate de învinuit în dosarul nr. 2896/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și sustragere de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Prin intermediul numitului S. T., partea vătămată S. O. l-a cunoscut pe inculpatul A. V., care s-a recomandat ca fiind avocat în cadrul Baroului București, ambii convenind ca inculpatul A. V. să-i acorde asistență juridică în dosarul nr. 2896/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia.
Între partea vătămată S. O. și inculpatul A. V. a fost încheiat contractul de asistență juridică nr._/19.10.2009, stabilindu-se ca partea vătămată să plătească suma de 7.000 lei cu titlu de onorariu avocat, sumă ce a fost plătită de partea vătămată S. O. către inculpat, conform declarației părții vătămate.
De asemenea, inculpatul a depus în dosarul nr. 2896/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia împuternicirea avocațială nr._/19.10.2009 prin care făcea dovada mandatului de reprezentare și asistență juridică a părții vătămate S. O..
În data de 30.10.2009 partea vătămată S. O. s-a prezentat la Poliția mun. Medgidia pentru a fi audiat în dosarul nr. 2896/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, unde a fost însoțit de inculpatul A. V., care i-a acordat asistență juridică în timpul audierii.
În timpul audierii s-a prezentat procurorul de caz care a constatat că inculpatul A. V. asista la efectuarea actelor de cercetare penală și care s-a legitimat cu cardul de identitate pentru avocat . emis de Uniunea Națională a Barourilor din România – Baroul București, care a și fost ridicat, astfel cum rezultă din procesul verbal încheiat la data de 30.10.2009.
Din declarația martorului D. A., ofițerul de poliție care instrumenta dosarul penal nr. 2896/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, rezultă că inculpatul A. V. a înaintat prin fax împuternicirea avocațială și o cerere de a participa la toate actele de urmărire penală.
2. Martorul S. G. a fost cercetat în calitate de inculpat în dosarul nr. 917/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul C., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, față de acesta fiind dispusă și măsura arestării preventive.
Martorul R. L. D., în calitate de administrator al S.C. Danubiu Elite S.R.L. București a încheiat cu inculpatul A. V. contractul de asistență juridică nr._/27.05.2009 prin care inculpatul a fost împuternicit să reprezinte și să acorde asistență juridică inculpatului S. G. în dosarul nr. 917/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul C.. Trebuie menționat că numitul S. G. era angajatul martorului R. L. D., din acest motiv acesta din urmă a efectuat demersuri pentru a angaja un avocat pentru S. G..
Martorul R. L. D. a plătit suma de 2.000 lei pentru asistența juridică ce urma să fie acordată de inculpatul A. V., în baza contractului de asistență juridică nr._/27.05.2009, astfel cum rezultă din factura nr. 37/27.05.2009 și chitanța nr. 89/27.05.2009 emise de A. V. – Cabinet de Avocat.
Inculpatul A. V. a acordat asistență juridică numitului S. G. în dosarul nr. 917/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul C., din înscrisurile depuse rezultând că a participat la audierea unor martori în faza de urmărire penală și l-a asistat pe acesta la soluționarea unor cereri privind măsura arestării preventive în dosarul nr._ al Tribunalului C. (în lunile iunie și iulie 2009).
3. Martorii C. M. Nicușor, C. T. și B. A., agenți de poliție judiciară în cadrul Serviciul Poliției de Frontieră Băneasa, au fost cercetați în dosarul nr. 205/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia.
În data de 16.01.2009 martorii C. M. Nicușor, C. T. și B. A. au fost chemați de procuror pentru a fi audiați în acest dosar. Întrucât erau cercetați într-un dosar penal, au luat legătura cu martorul S. T., președintele Sindicatului "Pro Lex", în vederea identificării unui avocat care să le acorde asistență juridică în dosarul nr. 205/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia.
Martorul S. T. le-a comunicat că le-a fost desemnat în calitate de avocat inculpatul A. V., cu care s-au întâlnit în data de 20.01.2009 și i-au explicat despre cauza în care urma să le acorde asistență juridică.
În aceeași zi martorii C. M. Nicușor, C. T., B. A. și inculpatul A. V. s-au deplasat la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, unde inculpatul a mers la procurorul de caz cu împuternicirile avocațiale emise pe numele celor trei martori și cu un înscris pe care procurorul de caz îl solicitase martorilor.
Aceasta a fost singura întâlnire pe care martorii C. M. Nicușor, C. T. și B. A. au avut-o cu inculpatul A. V..
Conform declarațiilor martorilor C. M. Nicușor, C. T. și B. A., inculpatul A. V. nu le-a solicitat vreo sumă de bani, susținând că onorariul va fi plătit de S. "Pro Lex", care l-a angajat să acorde asistența juridică.
În raport de această stare de fapt, se constată că inculpatul a desfășurat acte specifice profesiei de avocat în luna ianuarie 2009 pentru martorii C. M. Nicușor, C. T. și B. A., în luna octombrie 2009 pentru partea vătămată S. O. și în perioada mai – iulie 2009 pentru martorul S. G..
Conform art. 3 din Legea nr. 51/1995 (în forma în vigoare în anul 2009), „activitatea avocatului se realizează prin:
a) consultații și cereri cu caracter juridic;
b) asistență și reprezentare juridică în fața instanțelor judecătorești, a organelor de urmărire penală, a autorităților cu atribuții jurisdicționale, a notarilor publici și a executorilor judecătorești, a organelor administrației publice și a instituțiilor, precum și a altor persoane juridice, în condițiile legii;
c) redactarea de acte juridice, atestarea identității părților, a conținutului și a datei actelor prezentate spre autentificare;
d) asistarea și reprezentarea persoanelor fizice sau juridice interesate în fața altor autorități publice cu posibilitatea atestării identității părților, a conținutului și a datei actelor încheiate;
e) apărarea și reprezentarea cu mijloace juridice specifice a drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor fizice și juridice în raporturile acestora cu autoritățile publice, cu instituțiile și cu orice persoană română sau străină;
f) activități de mediere;
g) activități fiduciare constând în primirea în depozit, în numele și pe seama clientului, de fonduri financiare și bunuri, rezultate din valorificarea sau executarea de titluri executorii, după încheierea procedurii succesorale sau a lichidării, precum și plasarea și valorificarea acestora, în numele și pe seama clientului, activități de administrare a fondurilor sau a valorilor în care acestea au fost plasate;
h) stabilirea temporară a sediului pentru societăți comerciale la sediul profesional al avocatului și înregistrarea acestora, în numele și pe seama clientului, a părților de interes, a părților sociale sau a acțiunilor societăților astfel înregistrate;
i) activitățile prevăzute la lit. g) și h) se pot desfășura în temeiul unui nou contract de asistență juridică;
j) orice mijloace și căi proprii exercitării dreptului de apărare, în condițiile legii”.
Comparând activitățile specifice profesiei de avocat, astfel cum acestea sunt descrise în art. 3 din Legea nr. 51/1995 cu acțiunile efectuate de inculpatul A. V., curtea constată că inculpatul a desfășurat acte specifice profesiei de avocat prin aceea că a asigurat asistență și reprezentare juridică în fața instanțelor judecătorești și a organelor de urmărire penală, a dat consultații cu caracter juridic, a redactat cereri cu caracter juridic pentru partea vătămată S. O. și martorii S. G., C. M. Nicușor, C. T. și B. A..
Asupra legalității activității desfășurate inculpatul A. V., în calitate de avocat, curtea constată că prin Decizia nr. 172/24.02.2005 a Uniunii Naționale a Barourilor din România – Baroul București s-a decis înscrierea inculpatului A. V. în Baroul București, ca avocat definitiv, începând cu data de 24.02.2005. D. fiind că la acea dată inculpatul era ofițer în cadrul Poliție mun. București, s-a autosuspendat din calitatea de avocat.
Prin Decizia nr. 172A/09.11.2007 a Uniunii Naționale a Barourilor din România – Baroul București s-a decis aprobarea reluării activității începând cu data de 09.11.2007.
Structura din cadrul cărei face parte inculpatul A. V. poartă denumirea de Uniunii Naționale a Barourilor din România – Baroul București, având sediul în mun. București, .-6, ., ..
Mai există o altă entitate juridică cu aceeași denumire de Baroul București, făcând parte din Uniunea Națională a Barourilor din România, cu sediul în mun. București, .. 3, sector 5.
Având în vedere identitatea de titulatură dintre cele două barouri, ai căror membri desfășoară activități specifice profesiei de avocat, se impun câteva considerații privind contextul în care s-a ajuns la coexistența celor două uniuni naționale, dar și a barourilor componente ale acestora.
În perioada anilor 2002 – 2003, din inițiativa numitului B. P., care în prezenta cauză reprezenta S. I. al Juriștilor din România au fost create trei entități juridice, toate dobândind personalitate juridică prin înscriere în registrul asociațiilor și fundațiilor, respectiv Asociația de binefacere „BONIS P." - înregistrată la Judecătoria D.; Asociația „FIGARO P.", înregistrată la Judecătoria A. I. și o filială a Asociației „FIGARO P.", înregistrată la Judecătoria Târgu J..
Cele trei entități juridice au avut menționat în actele constitutive, ca obiect de activitate, printre altele, și „înființarea de barouri cu respectarea prevederilor Constituției României și a pactelor și tratatelor internaționale privitoare la drepturile omului, ratificate de Statul Român ".
În considerarea obiectului de activitate al asociațiilor menționate mai sus, numitul B. P. a înființat barouri, prin înscrisuri sub semnătură privată intitulate „hotărâri" ale asociațiilor înființate, în cuprinsul acestora menționând drept temei de înființare a barourilor hotărârile judecătorești de înființare a asociațiilor și „prevederile art. 37 alin. l din Constituția României și art. 11 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale".
După înființarea barourilor, cum este și cazul Baroului București, cu sediul în mun. București, .-6, ., ., au fost emise decizii prin care erau înscrise în barou, în calitate de avocat, diverse persoane, erau înființate cabinete de avocat și persoanele erau înscrise în tabloul anual al avocaților baroului respectiv.
În aceste condiții a dobândit și inculpatul A. V. calitatea de avocat în cadrul Baroului București, cu sediul în mun. București, .-6, ., ..
Aceste barouri, având în vedere persoana care a inițiat constituirea lor, au devenit cunoscute sub denumirea de barouri din structura B., după cum și Uniunea Națională a Barourilor din România înființată de numitul B. P. este cunoscută sub denumirea de Uniunea Națională a Barourilor din România - structura B..
Hotărârile judecătorești prin care au fost înființate Asociația de binefacere „BONIS P." - înregistrată la Judecătoria D., Asociația „FIGARO P.", înregistrată la Judecătoria A. I. și o filială a Asociației „FIGARO P.", înregistrată la Judecătoria Târgu J. au fost desființate, urmare promovării unor recursuri în interesul legii.
Astfel, prin Decizia nr. 6618/26.11.2004 pronunțată de Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul nr. 5324/2002 s-a admis recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva încheierii nr. 3 l/A din data de 05.08.2002 a Judecătoriei D. (de înființare a Asociația de binefacere „BONIS P."), pe care a casat-o, respingând pe fond cererea de înregistrare a persoanei juridice în registrul asociațiilor și fundațiilor al Judecătoriei D., decizia fiind irevocabilă.
Prin Decizia nr. 6619/26.11.2004 pronunțată de Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul nr. 5325/2002 s-a admis recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție împotriva încheierii din data de 23.08.2002 a Judecătoriei Alba Iulia (de înființare a Asociației „FIGARO P."), pe care o casat-o, respingând pe fond cererea de înregistrare a persoanei juridice, decizia fiind irevocabilă.
Filiala Asociației „FIGARO P.", înregistrată la Judecătoria Tg.-J. a fost dizolvată prin Sentința civilă nr. 51/20.12.2004 a Judecătoriei Târgu-J. pronunțată în dosarul nr. 9 PJ/2004, rămasă definitivă și irevocabilă.
Aceste aspecte rezultă din sentința penală nr. 538/05.04.2012 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._/221/2007**.
Urmare acestor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, asociațiile înființate nu mai puteau funcționa legal, astfel că nici barourile înființate de aceste entități nu mai aveau un cadru legal în care să-și desfășoare activitatea, iar actele emise de aceste persoane juridice, care își încetaseră existența din punct de vedere juridic, nu mai erau susceptibile de a produce efecte juridice.
Inculpatul A. V. a dobândit calitatea de avocat în baza unei decizii din data de 24.02.2005 emisă de Uniunea Națională a Barourilor din România – Baroul București – structura B., deci după data când hotărârile judecătorești de admitere a cererilor de înscriere a asociațiile au fost casate prin hotărârile Înaltei Curți de Casație și Justiție, ce au fost pronunțate la data de 26.11.2004, motiv pentru care acesta nu a dobândit în mod valabil calitatea de avocat, care i-a fost atestată de o entitate care nu putea conferi această calitate, întrucât nu acționa în condițiile prevăzute de Legea nr. 51/1995privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, dat fiind că atributul conferirii calității de avocat revenea exclusiv Uniunii Naționale a Barourilor din România – structura tradițională.
Trebuie precizat că anterior constituirii Uniunii Naționale a Barourilor din România și a Baroului București din structura B. existau deja constituite Uniunea Națională a Barourilor din România și Baroului București, care au fost intitulate neoficial ca fiind structurile tradiționale ale avocaților.
Barourile tradiționale au o existență continuă și sunt singurele îndreptățite să asigure aplicarea dispozițiilor Legii nr. 51/1995, inclusiv în ceea ce privește accederea în profesie.
Organizarea profesiei liberale de avocat s-a realizat pentru prima dată în România prin Legea din 6 decembrie 1864 pentru constituirea corpului de advocați, urmată de Legea nr. Legea din 12 martie 1907 pentru organizarea corpului de advocați, Legea din 21 februarie 1923 pentru organizarea și unificarea corpului de avocați, Legea din 28 decembrie 1931 pentru organizarea corpului de avocați.
Prin Decretul-Lege din 26 octombrie 1939 pentru numirea și funcționarea comisiunilor interimare la Uniunea avocaților și la Barourile avocaților din țară sunt dizolvate organele barourilor, fiind numite organe interimare de conducere de ministrul justiției, iar Legea din 28 decembrie 1931 este abrogată. În anul 1940 este adoptată Legea nr. 509 din 5 septembrie 1940 pentru organizarea Corpului de avocați din România.
Prin Legea nr. 3 din 17 ianuarie 1948 pentru desființarea Barourilor și înființarea Colegiilor de Avocați din România, barourile avocaților se desființează, iar în locul lor se înființează colegii de avocați pe județe, cu drepturile și obligațiile prevăzute în Legea nr. 509 din 5 septembrie 1940.
Din conținutul Legii nr. 3/1948 reiese că asociațiile denumite „colegii" sunt succesoarele în drepturi ale fostelor „barouri", de la care au preluat toate atributele personalității juridice, fiind prevăzut în art. 2 că: „In locul Barourilor se înființează Colegii pe județe, cu sediul în capitala județului, iar în locul Uniunii Barourilor, Uniunea Colegiilor de avocați (...) aceste Colegii, precum și Uniunea Colegiilor suni persoane juridice de drept public."
Acest act normativ a fost continuat de Decretul nr. 39/1950, care prevedea unele măsuri până la reorganizarea avocaturii în România, dar care dispunea, în art. 2, că „Numai membrii Colegiilor de avocați pot exercita profesia de avocat.", fiind prevăzute în art. 58 și sancțiuni penale pentru încălcarea acestor dispoziții.
Prin Decretul nr. 281/1954, intrat în vigoare la 21.07.1954, se dispunea, în art. 1, că: „In afară de cazurile prevăzute de lege, numai avocații au dreptul de a da asistență juridică; ei prestează în exercitarea profesiunii lor un serviciu de interes obștesc", iar art. 5 prevedea că: „Colegiile de avocați sunt organizații obștești, cu personalitate juridică, constituite pe regiuni, al căror sediu se află în localitățile reședință ale tribunalelor regionale.", Ministrul Justiției exercitând conducerea generală asupra avocaturii în Republica Populară Română.
Prin Decretul-lege nr. 90/28.02.1990 privind unele măsuri pentru organizarea și exercitarea avocaturii în România s-a revenit la denumirile anterioare ale formelor de organizare a profesiei de avocat, respectiv „barou" în loc de „colegiu" și „Uniunea Avocaților din România" în locul „Consiliului Central al Colegiilor de Avocați din R.P.R.", activitatea avocațială fiind scoasă de sub controlul Ministrului Justiției și redevenind astfel liberală, iar avocatului recunoscându-i-se statutul de liber-profesionist.
Acest act normativ a fost urmat de Legea nr. 51/1995, care este și în prezent în vigoare, dar suferind de-a lungul timpului numeroase modificări, inclusiv unele determinate de apariția barourilor paralele, prin care s-a urmărit clarificarea statutului profesiei de avocat și a condițiilor în care se poate se poate accede în profesie.
Din toată succesiunea în timp a actelor normative enumerate mai sus rezultă că formele de organizare ale profesiei de avocat, fie că s-au numit „barouri" sau „colegii", nu au fost desființate niciodată în România, că acestea au avut în principal aceleași atribuții, că activitatea de avocatură nu a fost desființată niciodată în România, iar organizarea și exercitarea profesiei de avocat în această țară a avut un caracter de continuitate.
Prin Legea nr. 255/2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 559 din 23 iunie 2004, a fost modificată Legea nr. 51/1995, care în art. 1 alin. 2,3 prevedea că „profesia de avocat se exercită numai de avocații înscriși în tabloul baroului din care fac parte, barou component al Uniunii Naționale a Barourilor din România, denumită în continuare U.N.B.R. Constituirea și funcționarea de barouri în afara U.N.B.R. sunt interzise. Actele de constituire și de înregistrare ale acestora sunt nule de drept”.
Art. 82 alin. 1,2 din Legea nr. 51/1995, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 255/2004, prevedea că „La data intrării în vigoare a prezentei legi persoanele fizice sau juridice care au fost autorizate în baza altor acte normative ori au fost încuviințate prin hotărâri judecătorești să desfășoare activități de consultanță, reprezentare sau asistență juridică, în orice domenii, își încetează de drept activitatea. Continuarea unor asemenea activități constituie infracțiune și se pedepsește potrivit legii penale. De asemenea, la data intrării în vigoare a prezentei legi încetează de drept efectele oricărui act normativ, administrativ sau jurisdicțional prin care au fost recunoscute ori încuviințate activități de consultanță, reprezentare și asistență juridică contrare dispozițiilor prezentei legi”.
Urmare acestei modificări legislative este evident că nu se mai puteau funcționa legal barourile paralele create de numitul B. P., iar activitatea desfășurată în calitate de avocat de persoanele care dobândiseră calitatea de avocat prin intermediul barourilor paralele din structura B. era nelegală, având un caracter penal, așa cum se arată explicit în art. 82 alin. 1,2 din Legea nr. 51/1995, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 255/2004. Dispozițiile art. 82 alin. 1,2 din Legea nr. 51/1995 constituie norme nepenale care completează conținutul constitutiv al unor norme penale și necunoașterea lor nu poate fi invocată.
Având în vedere aceste argumente, curtea apreciază că inculpatul A. V. a desfășurat în mod nelegal profesia de avocat, cum de altfel a reținut și prima instanță.
În art. 113 alin. 1 din Legea nr. 51/1995, în redactarea actuală ( fostul art. 82 alin. 1 ), se prevede, așa cum am arătat, că la data intrării în vigoare a prezentei legi persoanele fizice sau juridice care au fost autorizate în baza altor acte normative ori au fost încuviințate prin hotărâri judecătorești să desfășoare activități de consultanță, reprezentare sau asistență juridică, în orice domenii, își încetează de drept activitatea. Continuarea unor asemenea activități constituie infracțiune și se pedepsește potrivit legii penale.
Exercitarea fără drept a unei profesii este incriminată de art. 281 C. pen., care prevede că „exercitarea fără drept a unei profesii sau a oricărei alte activități pentru care legea cere autorizație, ori exercitarea acestora în alte condiții decât cele legale, dacă legea specială prevede că săvârșirea unor astfel de fapte se sancționează potrivit legii penale, se pedepsește cu închisoare de la o lună la 1 an sau cu amendă”.
Curtea constată că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii, atât sub aspectul laturii obiective, cât și al laturii subiective.
Sub aspectul laturii obiective, se constată că inculpatul A. V. a desfășurat fără drept, în mai multe rânduri, activități specifice profesiei de avocat, așa cum am arătat mai sus, deși nu deține calitatea de avocat, dobândită în mod legal, în condițiile Legii nr. 51/1995, pe baza unui examen organizat de barourile tradiționale, singurele care își desfășoară activitatea în condiții de legalitate, conform prevederilor legii și ale statutului profesiei.
Sub aspectul laturii subiective, infracțiunea de exercitare fără drept a unei profesii se comite cu intenție, iar curtea apreciază că inculpatul A. V. a acționat cu intenție în desfășurarea nelegală a activităților specifice profesiei de avocat.
Subiectul legalității barourilor paralele a constituit un subiect intens discutat în lumea juridică, determinând modificări legislative și pronunțarea unor decizii de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Inculpatul susține că nu a cunoscut despre desființarea asociațiilor înființate de numitul B. P., ce a permis crearea barourilor paralele, însă curtea are rezerve asupra aceste afirmații a inculpatului, în condițiile în care desființarea asociațiilor constituia un subiect de maxim interes pentru persoanele care își desfășurau activitatea în cadrul barourilor paralele.
Dar chiar în aceste condiții, Legea nr. 51/1995, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 255/2004 prevedea explicit că persoanele fizice sau juridice care au fost autorizate în baza altor acte normative ori au fost încuviințate prin hotărâri judecătorești să desfășoare activități de consultanță, reprezentare sau asistență juridică, în orice domenii, își încetează de drept activitatea, iar continuarea unor asemenea activități constituie infracțiune și se pedepsește potrivit legii penale.
Așa cum am arătat, această dispoziție are caracterul unei legi speciale cu caracter penal, care completează conținutul constitutiv al unor normei generale penale, iar necunoașterea sa nu poate fi invocată, dat fiind că în art. 51 alin. 4 C. pen. se prevede că necunoașterea sau cunoașterea greșită a legii penale nu înlătură caracterul penal al faptei.
Curtea mai are în vedere că prin decizia nr. 27/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii ( publicată în Monitorul Oficial nr. 772/14.11.2007 ) s-a stabilit că „asistența juridică acordată în procesul penal unui inculpat sau învinuit de o persoană care nu a dobândit calitatea de avocat în condițiile Legii nr. 51/1995, modificată și completată prin Legea nr. 255/2004, echivalează cu lipsa de apărare a acestuia”. În motivarea deciziei se arată că „este semnificativ că în art. 1 alin. 2 din Legea nr. 51/1995, modificată și completată prin Legea nr. 255/2004, s-a prevăzut că "profesia de avocat se exercită numai de avocații înscriși în tabloul baroului din care fac parte, barou component al Uniunii Naționale a Barourilor din România, denumită în continuare U.N.B.R.", iar prin alin. 3 al aceluiași articol s-au interzis expres constituirea și funcționarea de barouri în afara U.N.B.R., sub sancțiunea nulității de drept a acestor acte. Or, câtă vreme dispozițiile din actul normativ arătat, având caracter de lege specială cu privire la modul de exercitare a profesiei de avocat, conțin anumite cerințe imperative, este de la sine înțeles că nu este posibilă îndeplinirea unei asemenea profesii în afara cadrului instituționalizat de acea lege”.
Numitul B. P. a înaintat o cerere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului înregistrată sub nr._/2003, prin care a reclamat faptul că nu i s-a respectat de către statul român dreptul la libera asociere și că obligația de a fi membru al Uniunii Naționale a Barourilor din România (structura tradițională) pentru a-și putea exercita profesia de avocat pune obstacol libertății sale de asociere, prin aceea că ea implică dreptul de a nu se asocia.
La data de 12.10.2004, C.E.D.O. a respins cererea inculpatului B. P. ca inadmisibilă, statuând că acestuia nu i s-au încălcat drepturile și libertățile garantate de C.E.D.O. și prevăzută de protocoalelor sale. Curtea a constatat că „(...) potrivit jurisprudenței sale constante, ordinele profesiilor liberale sunt instituții de drept public, reglementate de lege, și urmăresc scopuri de interes general. De aceea ele nu sunt supuse art. 11 al C.E.D.O. (...). Curtea a relevat că Uniunea Națională a Barourilor din România a fost instituită prin Legea nr. 51/1995 și că ea urmărește un scop de interes general, respectiv promovarea unei asistențe juridice adecvate și, implicit, promovarea justiției însăși (...).
Având în vedere existența unor modificări legislative în vigoare din anul 2004, decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 16.04.2007, decizia CEDO, subiectul de interes public reprezentat de asistența juridică acordată de avocații din cadrul barourilor paralele, ținând seama de pregătirea juridică a inculpatului, care a putut să aibă reprezentarea exactă a acestor dispoziții legale și hotărâri, implicarea inculpatului într-o altă cauză penală în acre i se aducea acuzații asemănătoare, curtea apreciază că inculpatul A. V. a acționat cu intenție directă.
Simpla invocare a dispozițiilor Legii nr. 51/1995 în decizia de dobândire a calității de avocat, emisă de Baroul București – structura B., nu poate să conducă la concluzia că inculpatul A. V. a dobândit calitatea de avocat în mod legal, întrucât entitatea care a emis decizia nu avea abilitatea de a organiza accederea în profesia de avocat, fiind doar o structură paralelă înființată pentru eludarea dispozițiilor Legii nr. 51/1995, așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 255/2004.
Nici existența a numeroase rezoluții emise procurori sau hotărâri judecătorești prin care s-a apreciat că persoane din cadrul barourilor paralele care exercitau profesia de avocat nu se fac vinovate de săvârșirea infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii nu înlătură vinovăția inculpatului, sub forma intenției, întrucât dispozițiile Legii nr. 51/1995 sunt suficient de clare pentru ca inculpatul să fi avut reprezentarea că în mod nelegal exercită profesia de avocat.
În concluzie, curtea reține că faptele inculpatului A. V., săvârșite în perioada ianuarie - octombrie 2009, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de exercitarea fără drept a unei profesii.
Referitor la încadrarea juridică, prima instanța a reținut forma continuată a infracțiunii, însă aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. 2 C. pen. ce reglementează forma continuată a infracțiunii este greșită.
Este real că inculpatul A. V. a efectuat mai multe acte specifice profesiei de avocat, însă multitudinea actelor materiale este o cerință pentru realizarea laturii obiective a infracțiunii, care este o infracțiune de obicei.
Sub aspectul laturii obiective, elementul material constă în exercitarea fără drept a unei profesii sau a oricărei activități pentru care legea cere autorizație ori în exercitarea profesiei sau a oricărei activități pentru care s-a obținut autorizație în alte condiții decât cele legale.
În cazul inculpatului se reține exercitarea fără drept a unei profesii, care presupune efectuarea de cate specifice respectivei profesii. Exercitarea unei profesii implică practicarea acesteia în mod obișnuit, efectuarea mai multor acte specifice profesiei, întrucât efectuarea unor acte izolate nu echivalează cu exercitarea unei profesii, ceea ce conferă infracțiunii caracterului de infracțiune de obicei.
Întrucât latura obiectivă a infracțiunii implică efectuarea mai multor acte materiale care să contureze exercitarea profesiei, nu se mai poate reține forma continuată a infracțiunii, motiv pentru care curtea va schimba încadrarea juridică din infracțiunea prev. de art. 281 C. pen. raportat la art. 113 din Legea nr. 51/1995 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. în infracțiunea prev. de art. 281 C. pen. raportat la art. 113 din Legea nr. 51/1995, pentru care se va dispune condamnarea inculpatului A. V., fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 345 alin. 2 C. pr. pen., în mod greșit prima instanță apreciind că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Apărarea inculpatului privind existența autorității de lucru judecat este neîntemeiată.
Prin rezoluția nr. 6006/P/2007 din data de 31.08.2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București s-a dispus neînceperea urmăririi față de inculpatul A. V. pentru săvârșirea infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii prev. de art. 25 din Legea nr. 51/1995 raportat la art. 281 C. pen. în cuprinsul rezoluției nu se menționează actele efectuate de inculpat și nici perioada când ar fi exercitat profesia de avocat, însă se arată că acestea sunt anterioare Deciziei nr. 27/16.04.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, deci actele ce au făcut obiectul cercetărilor penale erau comise anterior datei de 16.04.2007.
S-a apreciat în cuprinsul rezoluției că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, sub aspectul laturii obiective, în ceea ce privește exercitarea fără drept” a profesiei.
Prin sentința penală nr. 613/16.09.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._/300/2011 a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de inculpatul A. V. împotriva rezoluției nr. 6006/P/2007 din data de 31.08.2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București.
Inculpatul A. V. solicita instanței schimbarea temeiului în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, din art. 10 alin. 1 lit. d C. pr. pen. în art. 10 alin. 1 lit. a C. pr. pen.
Instanța a reținut că inculpatul a exercitat profesia de avocat în baza unei legitimități dobândite printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, respectiv hotărârea de înființare a filialei Asociației „FIGARO P.", nu a avut reprezentarea faptului că exercită activități specifice profesiei de avocat prin încălcarea interdicției legale de a profesa. S-a mai arătat că înființarea barourilor paralele a fost posibilă din cauza unor lacune legislative, iar modificările din anul 2004 nu sunt aplicabile, deoarece încalcă principiul neretroactivității legii penale; s-a apreciat că inculpatul nu acționat cu intenție, deoarece făptuitorul nu a realizat că efectuează acte specifice profesiei de avocat cu încălcarea regimului legal de exercitare a profesiei.
Existența acestei hotărâri prezintă interes și din perspectiva aprecierii intenției inculpatului, în raport de faptele din prezenta cauză, întrucât acesta fusese deja cercetat pentru fapte similare și fusese avertizat asupra caracterului nelegal al exercitării profesiei de avocat, dar a continuat să efectueze acte specifice profesiei de avocat ( rezoluția procurorului este din 31.08.2009, iar ultimele acte materiale din prezenta cauză au fost comise în luna octombrie 2009 )
Asupra obiectului cercetărilor din dosarul nr. 6006/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București curtea reține ca acesta viza fapte comise până la data de 16.04.2007.
Faptele din prezenta cauză au fost comise în perioada ianuarie - octombrie 2009.
Pentru existența autorității de lucru judecat, trebuie îndeplinite cumulativ următoare condiții: să existe o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal; să existe identitate de persoană între aceea în privința căreia s-a pronunțat o hotărâre definitivă de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal și persoana în privința căreia se intenționează pronunțarea unei noi hotărâri judecătorești; să existe identitate între fapta materială pentru care s-a pronunțat o hotărâre definitivă și fapta materială de care este acuzată din nou aceeași persoană (identitate de obiect).
Se constată că faptele care au făcut obiectul dosarului nr. 6006/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București au fost comise până la data de 16.04.2007, iar faptele din prezenta cauză au fost comise în perioada ianuarie - octombrie 2009, astfel că suntem în prezența unor acte materiale distincte, motiv pentru care nu este îndeplinită cerința identității de obiect, de aceea nu poate opera autoritatea de lucru judecat, solicitarea inculpatului de încetare a procesului penal în temeiul art. 10 alin. 1 lit. j C. pr. pen. fiind neîntemeiată.
II. În sarcina inculpatului A. V. s-a mai reținut prin actul de sesizare a instanței săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215 alin. 1,2,3 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. și a infracțiunii prev. de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen.
Prima instanță a reținut că inculpatul se face vinovat și de săvârșirea acestor două infracțiuni, dar faptele nu prezintă gradul de pericol social al unor infracțiuni.
Reevaluând mijloacele de probă administrate în cauză, raporta la starea de fapt descrisă, curtea apreciază că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 215 alin. 1,2,3 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. și art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen.
Sub aspectul infracțiunii prev. de art. 215 alin. 1,2,3 C. pen., curtea reține că infracțiunea de înșelăciune presupune, sub aspectul laturii obiective, existența unei acțiuni de inducere în eroare, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate. În cazul înșelăciunii în convenții, cum este cazul în speță, acțiunea de inducere în eroare trebuie să aibă loc cu prilejul încheierii sau executării unui contract, iar acțiunea de amăgire să fie de natură să determine pe cei induși sau menținuți în eroare să încheie sau să execute contractul în condițiile stipulate. De asemenea, acțiunea de inducere în eroare trebuie să aibă ca urmare producerea unei pagube.
Sub aspectul laturii subiective, infracțiunea se comite cu intenție directă, calificat prin scopul obținerii pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust.
Inculpatul A. V. s-a prezentat părții vătămate S. O., martorului R. L. D., precum și martorilor C. M. Nicușor, C. T., B. A. ca având calitatea de avocat, a încheiat contracte de asistență juridică și împuterniciri avocațiale care au un format apropiat de cel utilizat de avocații din structurile tradiționale. Toate aceste persoane au avut reprezentarea că relaționează cu o persoană care are calitatea de avocat și care poate acorda asistență juridică în mod valabil în procesele penale.
Prin prezentarea în calitate de avocat ce poate acorda asistență juridică în procesele penale, inculpatul a indus în eroare pe partea vătămată S. O., și martorii R. L. D., C. M. Nicușor, C. T., B. A., care dacă ar fi cunoscut că inculpatul nu poate acorda în mod valabil asistență juridică nu ar fi acceptat ca acesta să participe în procesele penale.
Ca atare, curtea reține că inculpatul A. V. a exercitat o acțiune de inducere în eroare, prin prezentare ca adevărată a calității de avocat.
Din perspectiva urmării imediate, cerința normei incriminatoare este realizată doar în cazul părții vătămate S. O. și a martorului R. L. D., de la care inculpatul a primit sumele de 7.000 lei, respectiv 2.000 lei. Părții vătămate S. O. i-a fost restituită de inculpat suma de 4.000 lei, diferența nefiind restituită cu motivarea că reprezintă cheltuieli de transport și onorariul pentru asistența juridică acordată părții vătămate.
În cazul martorilor C. M. Nicușor, C. T., B. A., nu se poate reține producerea unei urmări, dat fiind că inculpatul nu a solicitat și nu a primit de la martori vreo sumă de bani pentru asistența juridică. În cauză nu sunt probe că inculpatul a primit de la o altă persoană vreo sumă de bani pentru asistența juridică acordată celor trei martori. Din acest motiv, nu sunt realizate elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, sub aspectul laturii obiective, în raport actele materiale comise față de de martorii C. M. Nicușor, C. T., B. A..
Sub aspectul laturii subiective, curtea apreciază că inculpatul A. V. nu a acționat cu intenție directă, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust.
Inculpatul a încheiat contracte de asistență juridică pentru a asista părțile în procese penale, iar în considerarea acestor contracte inculpatul a desfășurat în mod efectiv acte specifice profesiei de avocat, părțile beneficiind de asistența juridică acordată de inculpat. Contextul în care a acționat inculpatul nu dovedește că a intenționat să obțină de la persoanele vătămate un folos material în mod injust, în condițiile în care sumele de bani erau primite pentru prestații juridice efectiv acordate.
Forma de vinovăție a inculpatului este relevată de atitudinea pe care inculpatul a avut-o față de martorii R. L. D., C. M. Nicușor, C. T., B. A..
Martorul R. L. D. a declarat că inculpatul nu a dorit să primească vreo sumă de bani pentru asistența juridică pe care urma să o acorde numitului S. G., dar martorul a insistat ca inculpatul să indice suma și doar în aceste condiții a primit suma de 2.000 lei.
În cazul martorilor C. M. Nicușor, C. T., B. A. inculpatul nu a solicitat vreo sumă de bani spunând că a fost angajat de S. Pro Lex.
Inculpatul a restituit părții vătămate S. O. suma de 4.000 lei, diferența de 3.000 lei fiind oprită pentru cheltuielile efectuate și prestația acordată părții vătămate.
Atitudinea manifestată de inculpat îndreptățește curtea să aprecieze că acesta nu a urmărit să obțină un folos material în mod injust, ci a solicitat sau a primit sumele de 7.000 lei și 2.000 lei pentru a efectua acte specifice profesiei de avocat, de care persoanele vătămate au beneficiat în mod real. Inculpatul a urmărit să desfășoare profesia de avocat, care implica o remunerație pentru asistența juridică acordată în procesele penale, sumele primite fiind onorariul pentru activitatea prestată în temeiul contratului de asistență juridică.
Deoarece inculpatul nu a acționat în scopul cerut de norma incriminatoare, curtea constată că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, sub aspectul laturii subiective.
D. urmare, se va dispune achitarea inculpatului A. V. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată.
Sub aspectul infracțiunii prev. de art. 290 C. pen., curtea constată că pentru a reține existența infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, sub aspectul laturii obiective, este necesar a fi în prezența unei acțiuni de falsificare prin contrafacerea scrierii sau subscrierii ori alterarea, în orice mod, a unui înscris. Ipoteza alterării unui înscris nu este incidentă în speță, deoarece ar fi necesar să existe deja un înscris asupra căruia să se producă acțiunea de alterare, ori înscrisurile din prezenta cauză nu erau preexistente. Existența unor formulare tipizate nu echivalează cu un înscris preexistent, deoarece nu era de natură să producă efecte juridice. Pe de altă parte, formularele tipizate nu au fost modificate, ci doar completate în așa fel încât să corespundă voinței părților. Totodată, nici ipoteza falsificării prin contrafacerea subscrierii ne este incidentă, întrucât inculpatul a folosit propria semnătură.
Astfel, rămâne de analizat ipoteza falsificării prin contrafacerea scrierii, care presupune reproducerea conținutului unui înscris. Contrafacerea înseamnă conceperea unui înscris care să nu reflecte o stare de fapt reală, conținutul său fiind fictiv.
Înscrisurile în legătură cu care s-a reținut de prima instanță săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată sunt reprezentate de împuternici avocațiale, o chitanță, o factură, un contract de asistență juridică și legitimația de avocat.
Formularul de contract de asistență juridică și împuternicire avocațială folosite de avocații din cadrul barourilor din structura B. au fost aprobate prin Decizia din data de 12.07.2005 a Baroului București – structura B., iar aceste formulare sunt apropiate ca model de cele folosite de barourile tradiționale, inclusiv cardul de identitate pentru avocat.
Diferențele dintre modelele folosite de barourile tradiționale diferă foarte puțin, în elemente de detaliu, de modelele de contract de asistență juridică și împuternicire avocațială folosite de avocații din cadrul barourilor din structura B., însă utilizarea acestor formulare nu poate atrage săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Nu se poate susține că aceste înscrisuri au fost falsificate prin contrafacere, pe motiv că ar conține atestarea calității de avocat din cadrul Baroului București a inculpatului A. V., deoarece toate aceste înscrisuri sunt reale, cuprinzând doar anumite date neconforme realității juridice.
Modalitățile prin care se realizează latura obiectivă a infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată sunt cele enumerate mai sus și nu includ și varianta în care se întocmește un înscris adevărat, inexistent anterior, care cuprinde anumite date necorespunzătoare realității, cum este cazul în speță.
Această modalitate de falsificare a unui înscris este corespunzătoare laturii obiective a infracțiunii de fals intelectual, când infracțiunea există prin simpla inserare a unor date nereale. Spre deosebire de infracțiunea de fals intelectual, infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, sub aspectul laturii obiective, nu se poate realiza prin inserarea unor date nereale cu prilejul întocmirii unui înscris adevărat. Dacă legiuitorul ar fi dorit ca latura obiectivă a infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată să se realizeze și în această ipoteză, ar fi prevăzut-o expres, motiv pentru care nu pot fi extinse de instanță modalitățile de comitere a infracțiunii.
În consecință, curtea reține că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, sub aspectul laturii obiective, motiv pentru care se va dispune achitarea inculpatului A. V. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen.
III. În ceea ce privește soluția de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 281 C. pen. raportat la art. 113 din Legea nr. 51/1995, curtea va avea în vedere următoarele aspecte în procesul de individualizare a pedepsei aplicate inculpatului A. V.:
Potrivit art. 72 alin. 1 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În procesul de individualizare a pedepsei instanța trebuie să asigure un just echilibru în tratamentul sancționatoriu al infracțiunii, pe baza criteriilor legale de individualizare, în vedere asigurării finalității urmărite de art. 52 C. pen. Pedeapsa are în principal scopul prevenirii de infracțiuni, potrivit art. 52 C. pen., care însă nu se formează exclusiv pe baza caracterului puternic represiv al sancțiunii penale.
Scopul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni, atât din punct de vedere al prevenției speciale, cât și a prevenției generale, se realizează prin intermediul funcțiilor pedepsei, care are un caracter de constrângere, de reeducare, de exemplaritate și de eliminare, pedeapsă care însă trebuie adaptată și persoanei făptuitorului și finalității urmărite prin pedepsirea persoanei – formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.
Prin fapta săvârșită de inculpat se aduce atingere relațiilor sociale referitoare la exercitarea profesiei de avocat, dar și relațiilor privind înfăptuirea justiției, dat fiind activitățile de asistența juridică efectuate în concret de inculpat. Acest gen de fapte sunt în măsură să perturbe procesul de înfăptuire a justiției, întrucât actele procesuale efectuate în prezența sa nu sunt valabile, în măsura în care ar acorda asistență juridică pentru un învinuit/inculpat pentru care asistența juridică este obligatorie. Se observă că inculpatul a acordat asistență juridică inclusiv pentru o persoană care era cercetată în stare de arest preventiv, iar potrivit deciziei nr. 27/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii „asistența juridică acordată în procesul penal unui inculpat sau învinuit de o persoană care nu a dobândit calitatea de avocat în condițiile Legii nr. 51/1995, modificată și completată prin Legea nr. 255/2004, echivalează cu lipsa de apărare a acestuia”.
În condițiile în care exercitarea fără drept a profesiei de avocat afectează legalitatea procedurilor judiciare, cum a fost și în cazul de față, trebuie apreciat că astfel de fapte prezintă un grad ridicat de pericol social, mai ales că afectează și încrederea persoanelor în corpul avocaților.
Curtea ține seama și de întinderea în timp a activității infracționale, de faptul că din înscrisurile ridicate de la inculpat rezultă că a mai acordat asistență juridică și în alte cazuri decât cele care au făcut obiectul cauzei, de modalitatea concretă în care s-a acționat, care făcea dificil pentru justițiabili să realizeze că asistența juridică era acordată de avocați din structuri paralele celor tradiționale. Erau folosite formulare tipizate apropiate ca firmă de cele folosite de barourile tradiționale, cardul de identitate pentru avocat era asemănător, putându-se crea foarte ușor confuzie chiar și pentru organele judiciare.
Inculpatul a recunoscut efectuarea actelor specifice profesiei de avocat, dar a susținut că a desfășurat în mod legal această profesie, de unde rezultă că refuze să-și asume răspunderea pentru modalitatea nelegală în care a profesat ca avocat.
Din punct de vedere personal, se constată că inculpatul este o persoană integrată social, este căsătorit, are studii superioare, este ofițer în rezervă, a desfășurat activități lucrative de-a lungul timpului, nu este cunoscut cu antecedente penale.
Având în vedere că infracțiunea comisă este pedepsită cu închisoarea de la 1 lună la un an sau cu amendă cuprinsă între 300 lei și 15.000 lei, pentru a asigura un just echilibru între circumstanțele reale de comitere a faptei, care imprimă un grad de pericol destul de ridicat și circumstanțele personale ale inculpatului, care arată o persoană integrată social, curtea apreciază că se impune sancționarea inculpatului cu pedeapsa amenzii în cuantum de 5.000 lei, ce este în măsură să asigure realizarea prevenției generale și speciale.
IV. Asupra acțiunii civile formulate de partea civilă S. O., care a solicitat cu titlu de despăgubiri civile suma de 3.000 lei, ce nu i-a fost restituită de inculpatul A. V., curtea constată că partea civilă a plătit inculpatului A. V. suma de 7.000 lei, în temeiul contractului de asistență juridică nr._/19.10.2009.
Conform convenției încheiate, inculpatul urma să acorde asistență juridică părții civile în dosarul penal nr. nr. 2896/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, în care partea civilă avea calitatea de avocat.
După ce la data de 30.10.2009 a aflat că inculpatul făcea parte din Baroul București – structura B., partea civilă a primit de la inculpat suma de 4.000 lei, însă inculpatul a refuzat restituirea diferenței de 3.000 lei.
Prejudiciul material invocat de partea civilă S. O. se află în legătură de cauzalitate cu infracțiunea de înșelăciune, singura dintre infracțiunile reținute în sarcina inculpatului care presupune producerea unei urmări materiale.
Așa cum am arătat la analiza elementelor constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, inculpatul A. V. a acționat cu intenția de efectua acte specifice profesiei de avocat, partea civilă S. O. a beneficiat în mod real de asistența juridică acordată de inculpat, iar suma primită de inculpat era echivalentul pentru activitatea prestată în temeiul contratului de asistență juridică.
Întrucât partea civilă S. O. a beneficiat de asistență juridică din partea inculpatului, nu este îndreptățit a solicita restituirea sumei de 3.000 lei, întrucât acesta sumă constituie echivalentul contraprestației inculpatului, neputând fi considerată drept o pagubă adusă patrimoniului său, motiv pentru care se impune respingerea acțiunii civile formulată de partea civilă S. O., urmând a fi reformată sub acest aspect soluția primei instanțe. Prima instanță nu a indicat considerentele pentru care a admis acțiunea civilă, astfel încât curtea este în imposibilitate să examineze punctual argumentele care au determinat prima instanță să pronunțe soluția de admitere a acțiunii civile.
Rezumând, recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Medgidia va di admis în raport de soluția de condamnare pronunțată pentru infracțiunea prev. de art. 281 C. pen. raportat la art. 113 din Legea nr. 51/1995, iar recursul inculpatului va fi admis în raport de soluția de achitare pronunțată pentru infracțiunile prev. de art. 215 alin. 1,2,3 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen., respectiv art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen., de soluția de respingere a acțiunii civile și înlăturare a dispozițiilor art. 348 C. pr. pen.
Având în vedere considerentele mai sus expuse, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d C. pr. pen. curtea va admite recursurile formulate de P. de pe lângă Judecătoria Medgidia și inculpatul A. V. împotriva sentinței penale nr. 1551/21.06.2012 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul nr._ .
În baza art. 38517 alin. 1 C. pr. pen. se va casa sentința penală recurată și, rejudecând:
În baza art. 334 C. pr. pen. se va dispune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 281 C. pen. raportat la art. 113 din Legea nr. 51/1995 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. în infracțiunea prev. de art. 281 C. pen. raportat la art. 113 din Legea nr. 51/1995.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a C. pr. pen. raportat la art. 10 alin. 1 lit. d C. pr. pen. va fi achitat inculpatul A. V. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin. 1,2,3 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. și a infracțiunii prev. de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen.
În baza art. 281 C. pen. raportat la art. 113 din Legea nr. 51/1995 cu aplicarea art. 63 alin. 3 teza I C. pen. va fi condamnat inculpatul A. V. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 5.000 lei pentru săvârșirea infracțiunii de exercitarea fără drept a unei profesii.
Se vor pune în vedere inculpatului A. V. dispozițiile art. 631 C. pen. privind înlocuirea pedepsei amenzii, în cazul neachitării cu rea credință a menzii penale.
Va fi respinsă ca nefondată acțiunea civilă formulată de partea civilă S. O..
În baza art. 191 alin. 1 C. Pr. P.. va fi obligat inculpatul A. V. la plata sumei de 2.500 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Se vor înlătura din sentința penală recurată aplicarea dispozițiilor art. 348 C. pr. pen., întrucât nu suntem în prezența unor înscrisuri falsificate.
În baza art. 192 alin. 2 C. pr. pen. va fi obligat recurentul S. I. al Juriștilor din România la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare avansate de stat la soluționarea recursurilor, iar în baza art. 192 alin. 3 C. pr. pen. celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
În baza art. 189 C. Pr. P.. suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu – avocat Margaritti E. se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului C..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În baza art. 38515 pct. 1 lit. a C. pr. pen. respinge ca inadmisibil recursul formulat de recurentul S. Liber al Juriștilor din România împotriva sentinței penale nr. 1551/21.06.2012 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul nr._ .
În baza art. 38515 pct. 2 lit. d C. pr. pen. admite recursurile formulate de P. de pe lângă Judecătoria Medgidia și inculpatul A. V. împotriva sentinței penale nr. 1551/21.06.2012 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul nr._ .
În baza art. 38517 alin. 1 C. pr. pen. casează sentința penală recurată și, rejudecând:
În baza art. 334 C. pr. pen. dispune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 281 C. pen. raportat la art. 113 din Legea nr. 51/1995 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. în infracțiunea prev. de art. 281 C. pen. raportat la art. 113 din Legea nr. 51/1995.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a C. pr. pen. raportat la art. 10 alin. 1 lit. d C. pr. pen. achită inculpatul A. V. - fiul lui N. și Ș., CNP_ pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin. 1,2,3 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. și a infracțiunii prev. de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen.
În baza art. 281 C. pen. raportat la art. 113 din Legea nr. 51/1995 cu aplicarea art. 63 alin. 3 teza I C. pen. condamnă inculpatul A. V. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 5.000 lei pentru săvârșirea infracțiunii de exercitarea fără drept a unei profesii.
Pune în vedere inculpatului A. V. dispozițiile art. 631 C. pen. privind înlocuirea pedepsei amenzii.
Respinge ca nefondată acțiunea civilă formulată de partea civilă S. O..
În baza art. 191 alin. 1 C. Pr. P.. obligă inculpatul A. V. la plata sumei de 2.500 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Înlătură din sentința penală recurată aplicarea dispozițiilor art. 348 C. pr. pen.
În baza art. 192 alin. 2 C. pr. pen. obligă recurentul S. Liber al Juriștilor din România la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare avansate de stat la soluționarea recursurilor, iar în baza art. 192 alin. 3 C. pr. pen. celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
În baza art. 189 C. Pr. P.. suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu – avocat Margaritti E. se avansează din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului C..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12.04.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. U. M. D. M. E. C. M.
Grefier,
C. C.
Jud.fond –A.N.
Tehnored.dec.jud. M.D.M.
3 ex./10.05.2013
| ← Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 132/2013. Curtea de... | Vătămarea corporală gravă. Art. 182. Decizia nr. 320/2013.... → |
|---|
