Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Sentința nr. 178/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA

Sentința nr. 178/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 30-12-2013 în dosarul nr. 786/36/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr._

SENTINȚA PENALĂ NR. 178/P

Ședința publică din 30 decembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE – E. C. M.

Grefier I. C.

Cu participarea Ministerului Public prin procuror A. V.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul B. V. și pe intimații C. L. A., Ș. N., C. I., C. I. și D. V., având ca obiect plângere împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.).

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 19.12.2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 30.12.2013, când a pronunțat următoarea sentință.

CURTEA

Asupra plângerii de față,

Petentul B. V. a formulat plângere penală împotriva numiților C. L. A., Ș. N., având calitatea de procurori, C. I., având calitatea de inspector principal de poliție, C. I., în calitate de agent șef de poliție și D. V., în calitate de agent de poliție pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art.246 cod penal.

În considerentele plângerii s-a arătat că, la data de 20 mai 2008 petiționarul B. V. s-a adresat cu plângere la Postul de Poliție B. și a solicitat efectuarea de cercetări penale față de făptuitorii F. C. și J. Sita, cu privire la nerespectarea de către aceștia a prevederilor contractelor de arendare pe care le-au încheiat cu petiționarul.

Urmare a acestei plângeri, la P. de pe lângă Judecătoria M. s-a format dosarul nr.835/P/2008 și s-au efectuat cercetări penale față de F. C. și J. Sita sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune prev. de disp. art. 215 alin. 1 și 3 Cod penal și fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 Cod penal.

Cercetările penale au fost efectuate în acest dosar de Postul de poliție B. care, prin referatul din data de 26 iulie 2010 a propus Parchetului de pe lângă Judecătoria M. neînceperea urmăririi penale față de numiții F. C. și J. Sita sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune prev. de disp. art. 215 alin. 1 și 3 Cod penal și disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de disp. art. 290 Cod penal.

Referatul a fost întocmit de agentul de poliție D. V..

Prin rezoluția nr. 835/P/2008 din 21 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria M., procuror C. L. A. a dispus, în temeiul disp. art. 228 alin. 6 Cod procedură penală rap. la art. 10 lit. b Cod procedură penală și art. 45 Cod procedură penală rap. la art. 38 Cod procedură penală, confirmarea propunerii de neîncepere a urmăririi penale față de F. C. și J. Sita sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune prev. de disp. art. 215 alin. 1 și 3 Cod penal, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

Prin aceeași rezoluție s-a dispus disjungerea cauzei și trimiterea acesteia la Postul de Poliție B. în vederea continuării cercetărilor penale față de F. C. și J. Sita pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev.de art. 290 Cod penal.

Dosarul disjuns s-a înregistrat la P. de pe lângă Judecătoria M. sub numărul 2391/P/2010.

Prin referatul întocmit la data de 5 mai 2011 de agent șef principal C. I. din cadrul Postului de Poliție B. s-a propus clasarea cauzei cu privire la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 Cod penal, întrucât s-a împlini termenul de prescripție a răspunderii penale.

Prin rezoluția nr. 239/P/2010 din 16 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria M., procuror S. N. a dispus, în temeiul disp. art. 228 lin. 6 Cod procedură penală rap. la art. 10 lit. g Cod procedură penală cu ref. la art. 121 și art. 122 lit. d Cod penal, neînceperea urmăririi penale față de F. C. și J. Sita privind infracțiunea prev. de art. 290 Cod penal întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

S-a susținut de către petent că atât lucrătorii de poliție care au administrat actele premergătoare urmăririi penale cât și procurorii care au adoptat soluții în cele două dosare nu au efectuat corespunzător urmărirea penală.

A menționat petentul că, potrivit normelor procesual penale, organul de urmărire penală are obligații bine stabilite pe care, în cadrul cercetărilor efectuate în cele două dosare penale, nu și le-a respectat.

Referitor la inspectorul principal C. I., s-a arătat de către petent că și acesta are o vinovăție întrucât avea atribuții de coordonare a lucrătorilor de poliție care au efectuat cercetările penale, având obligația să cunoască și să ia măsuri cu prilejul unor controale pe care trebuiau să le facă asupra cauzelor penale aflate în lucru.

În ceea ce îi privește pe procurorii C. L. A., Ș. N., s-a susținut de către petent că nu au vegheat la respectarea legii, nu au luat măsurile legale și nu au dat dispozițiile necesare organelor de cercetare penală.

Prin rezoluția din 24.07.2013 dispusă în dosarul nr.761/P/2012 de P. de pe lângă Curtea de Apel C. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de C. L. A., Ș. N., având calitatea de procurori, C. I., având calitatea de inspector principal de poliție, C. I., în calitate de agent șef de poliție și D. V., în calitate de agent de poliție pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art.246 cod penal, apreciindu-se că fapta nu este prevăzută de legea penală.

S-a apreciat că se impune adoptarea acestei soluții întrucât, în raport de împrejurările celor două cauze, procurorii pot pronunța soluțiile pe care consideră că sunt legale, că aceștia s-au pronunțat cu celeritate cu privire la propunerile lucrătorilor de poliție și că nemulțumirile petentului pot face cel mult obiectul unor verificări în materie disciplinară.

Împotriva acestei rezoluții s-a formulat, de către petentul B. V. plângere la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanta.

S-au susținut de către petent aceleași aspecte ca și în considerentele plângerii inițiale.

Prin rezoluția din 13.09.2013 dispusă de Procurorul General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C. în dosar nr.441/II/2/2013, s-a dispus respingerea plângerii formulată împotriva rezoluției din 24.07.2013 dispusă în dosarul nr.761/P/2012 de P. de pe lângă Curtea de Apel C..

În sensul acestei soluții s-a arătat că, din examinarea coroborată a materialului probator administrat în cauză, a împrejurărilor care au determinat reclamația inițială, împrejurările sesizate de petiționarul B. V. ca reprezentând elementul material al laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 Cod penal au fost calificate, în mod legal și temeinic, de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C. ca reprezentând, eventual o abatere judiciară prev. de art. 99 lit. (t) din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, în ceea ce-i privește pe procurorii care au instrumentat cele două dosare penale sau o abatere disciplinară prev. de art. 110 lit. (c) din legea 360/2004 privind statutul polițistului, în ceea ce-i privește pe polițiștii din cadrul Postului de Poliție B..

În conformitate cu dispozițiile art.278 ind.1 cod procedură penală, petentul B. V. a formulat plângere împotriva celor două rezoluții.

Se consideră că rezoluțiile mai sus menționate sunt nelegale și netemeinice, fiind expusă aceiași motivare ca și în plângerile anterioare.

Examinând legalitatea și temeinicia celor două rezoluții, Curtea constată:

În mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de C. L. A., Ș. N., având calitatea de procurori, C. I., având calitatea de inspector principal de poliție, C. I., în calitate de agent șef de poliție și D. V., în calitate de agent de poliție pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art.246 cod penal, apreciindu-se, în mod corect că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Reținem că la data de 20 mai 2008 petiționarul B. V. s-a adresat cu plângere la Postul de Poliție B. și a solicitat efectuarea de cercetări penale față de făptuitorii F. C. și J. Sita, cu privire la nerespectarea de către aceștia a prevederilor contractelor de arendare pe care le-au încheiat cu petiționarul.

Urmare a acestei plângeri, la P. de pe lângă Judecătoria M. s-a format dosarul nr.835/P/2008 și s-au efectuat cercetări penale față de F. C. și J. Sita sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune prev. de disp. art. 215 alin. 1 și 3 Cod penal și fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 Cod penal.

Cercetările penale au fost efectuate în acest dosar de Postul de poliție B. care, prin referatul din data de 26 iulie 2010 a propus Parchetului de pe lângă Judecătoria M. neînceperea urmăririi penale față de numiții F. C. și J. Sita sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune prev. de disp. art. 215 alin. 1 și 3 Cod penal și disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de disp. art. 290 Cod penal.

Referatul a fost întocmit de agentul de poliție D. V..

Prin rezoluția nr. 835/P/2008 din 21 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria M., procuror C. L. A. a dispus, în temeiul disp. art. 228 alin. 6 Cod procedură penală rap. la art. 10 lit. b Cod procedură penală și art. 45 Cod procedură penală rap. la art. 38 Cod procedură penală, confirmarea propunerii de neîncepere a urmăririi penale față de F. C. și J. Sita sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune prev. de disp. art. 215 alin. 1 și 3 Cod penal, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

Prin aceeași rezoluție s-a dispus disjungerea cauzei și trimiterea acesteia la Postul de Poliție B. în vederea continuării cercetărilor penale față de F. C. și J. Sita pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev.de art. 290 Cod penal.

Dosarul disjuns s-a înregistrat la P. de pe lângă Judecătoria M. sub numărul 2391/P/2010.

Prin referatul întocmit la data de 5 mai 2011 de agent șef principal C. I. din cadrul Postului de Poliție B. s-a propus clasarea cauzei cu privire la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 Cod penal, întrucât s-a împlini termenul de prescripție a răspunderii penale.

Prin rezoluția nr. 239/P/2010 din 16 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria M., procuror S. N. a dispus, în temeiul disp. art. 228 lin. 6 Cod procedură penală rap. la art. 10 lit. g Cod procedură penală cu ref. la art. 121 și art. 122 lit. d Cod penal, neînceperea urmăririi penale față de F. C. și J. Sita privind infracțiunea prev. de art. 290 Cod penal întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

Apreciem că la dosarul cauzei nu există probe în baza cărora să se aprecieze că făptuitorii și-au încălcat atribuțiile de serviciu în cursul efectuării cercetărilor din cele două dosare penale.

Este de menționat că soluțiile pronunțate în cele două dosare au fost supuse controlului la instanța de judecată, soluții ce au fost menținute, ocazie cu care petentul a avut posibilitatea să prezinte și să critice modalitatea în care s-a efectuat urmărirea penală, caracterul incomplet al acesteia.

Reținem totodată, că împrejurările sesizate de petentul B. V. ca reprezentând elementul material al laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 Cod penal au fost calificate, în mod legal și temeinic, de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C. ca reprezentând, eventual o abatere judiciară prev. de art. 99 lit. (t) din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, în ceea ce-i privește pe procurorii care au instrumentat cele două dosare penale sau o abatere disciplinară prev. de art. 110 lit. (c) din legea 360/2004 privind statutul polițistului, în ceea ce-i privește pe polițiștii din cadrul Postului de Poliție B..

În consecință, Curtea, în baza art.278 ind.1 alin.8 lit. a cod procedură penală, va respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul B. V. împotriva rezoluției din 24.07.2013 dispusă în dosarul nr.761/P/2012 de P. de pe lângă Curtea de Apel C. și a rezoluției din 13.09.2013 dispusă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C. în dosar nr.441/II/2/2013.

În baza art.192 alin.2 cod procedură penală, va fi obligat petentul B. V. la plata sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art.278 ind.1 alin.8 lit. a cod procedură penală,

Respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul B. V. împotriva rezoluției din 24.07.2013 dispusă în dosarul nr.761/P/2012 de P. de pe lângă Curtea de Apel C. și a rezoluției din 13.09.2013 dispusă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C. în dosar nr.441/II/2/2013.

În baza art.192 alin.2 cod procedură penală,

Obligă petentul B. V. la plata sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă,

Pronunțată în ședință publică, azi, 30.12.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

E. C. M. I. C.

Red.jud.E.C.M.

2 ex./10.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Sentința nr. 178/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA