Vătămarea corporală gravă. Art. 182. Decizia nr. 320/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 320/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 25-04-2013 în dosarul nr. 343/254/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 320/P
Ședința publică din data de 25 aprilie 2013
Completul de judecată compus din:
Președinte –M. D. M.
Judecător – E. C. M.
Judecător – M. U.
Grefier – C. C.
Cu participarea Ministerului Public prin procuror A. V. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
S-a luat în examinare recursul penal formulat împotriva sentinței penale nr. 272 din data de 14 noiembrie 2012 pronunțată de Judecătoria M. în dosarul penal nr._ de P. DE PE L. JUDECĂTORIA M., privind pe inculpatul C. F. – fiul lui C. și E., născut la data de 16 septembrie 1960 în ., studii 6 clase, căsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în ., județul C.-CNP_, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă prev. și ped. de art. 182 alin.1 Cod penal.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 18 aprilie 2013 consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 25 aprilie 2013.
-CURTEA –
Asupra recursului penal de față:
Prin sentința penale nr. 272/14.11.2012 pronunțată de Judecătoria M. în dosarul nr._ s-au hotărât următoarele:
În baza art. 11 pct. 2 lit a, rap. la art. 10 lit. c C.pr.pen. achită pe inculpatul C. F. – fiul lui C. și E., născut la data de 16 septembrie 1960 în ., studii 6 clase, căsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în ., județul C.-CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. 1 c.pen.
Respinge pretențiile părții civile.
În baza art. 192 alin. (3) din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză rămân în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut la data de 13 octombrie 2004 a fost înregistrată la P. de pe lângă Judecătoria M. plângerea penală formulată de partea vătămată Fleșchiu G. din conținutul căreia a rezultat că în seara zilei de 24 septembrie 2004 a suferit o fractură a membrului inferior drept ca urmare a agresiunii exercitate asupra sa de către învinuitul C. F..
Ca urmare a declarațiilor consemnate părții vătămate pe parcursul urmăririi penale s-a stabilit că in anul 2004 Fleșcniu G. a deținut, cu titlu de proprietar, o suprafață de teren arabil pe raza localității Tufani, ..
Partea vătămată a fost transportată la data de 26 septembrie 2004 la S. de Ortopedie și Traumatologie Eforie Sud unde a fost diagnosticat cu suspiciune de fractură de col femural, iar în perioada 27 septembrie - 15 octombrie 2004 a fost internat la S. C. Județean de Urgență C. unde a fost operat de fractură pertrohanteriană femur drept. Acesta a suferit un traumatism la membrul inferior drept cu fractură femur drept operată și a necesitat pentru vindecare cca. 4 luni îngrijiri medicale în care s-a inclus și timpul necesar extragerii materialului de osteosinteză și pentru tratament recuperator. S-a stabilit că leziunile de violență au putut fi produse prin lovire de corp dur, în cădere.
Prin rezoluția nr. 1636/P/2004 din 10 iulie 2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria M. s-a dispus, în temeiul disp. art. 249 Cod procedură penală coroborat cu art. 11 pct. 1 lit. b Cod procedură penală rap. la art. 10 lit. c Cod procedură penală și art. 45 Cod procedură penală rap. la art. 38 din același cod, scoaterea de sub urmărirea penală a învinuitului C. F. cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală gravă prev. de art, 182 alin. 1 Cod penal, deoarece nu este autorul faptei precum și disjungerea cauzei și trimiterea la Postul de Poliție Independenta, în vederea continuării cercetărilor și identificării autorului.
Prin ordonanța nr. 1296/_ din 21 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul C. s-a dispus, printre altele, reluarea prin redeschiderea urmăririi penale față de învinuitul C. F., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală gravă prev. de art, 182 alin. 1 Cod penal și efectuarea urmăririi penale de către P. de pe lângă Tribunalul C., iar la data de 10.01.2012 dosarul a fost preluat de P. de pe lângă Curtea de Apel C..
Martorii audiați în fața instanței au relatat că nu au văzut ce s-a întâmplat și nu și-au amintit condițiile în care au găsit partea vătămată, astfel că, prin coroborare cu declarațiile pe care martorii le-au dat în urmă cu 8 ani, în apropierea momentului săvârșirii faptei, instanța reține că potrivit declarațiilor martorilor S. A. și Zice G. partea vătămată a strigat după ajutor la cei doi. Martorii au constatat că Fleșchiu G. se văieta spunând că-l doare un picior din șold, dureri care i-au fost provocate de învinuitul C. F..
La cererea părții vătămate, martorii S. A. și Zice G. au transportat-o pe aceasta la domiciliul martorei S. S. care este nepoata lui Fleșchiu G.. De la domiciliul acesteia, partea vătămată a fost transportată la domiciliul său din . cu ajutorul martorului Udirște I., care a aflat de la S. S. ceea ce i se întâmplase părții vătămate și anume că fusese bătut de învinuitul C. F..
Instanța a reținut din probele administrate în cauză că nu există nici un dubiu în ceea ce privește vătămarea suferită de partea vătămată însă, de asemenea, nu există nicio probă care să dovedească împrejurarea că inculpatul a fost acela care a agresat-o pe partea vătămată.
Nu poate fi avută în vedere susținerea parchetului din cuprinsul actului de sesizare privind împrejurarea că niciun mijloc de probă testimonial nu-l plasează pe învinuitul C. F., în intervalul orar indicat pe partea vătămată, în alt loc decât magazin unde a avut loc întâlnirea cu Fleșchiu G. deoarece soția inculpatului, C. L., a declarat că a plecat de la magazin la ora 2130, oră la care martora a închis magazinul și a plecat acasă, astfel încât nu știe ce s-a petrecut după plecarea sa.
Împrejurarea că inculpatul nu a fost văzut de nici un martor în alt loc la momentul agresiunii și faptul că partea vătămată a susținut că . a fost provocată de inculpat, nu poate conduce automat la concluzia că acesta este autorul faptei, chiar dacă este dovedit fără dubiu că a existat o agresiune asupra părții vătămate, în caz contrar încălcându-se prezumția de nevinovăție.
Potrivit art. 66 c.pr.pen. “ Învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția”
Prezumtia de nevinovatie trece sarcina probatiunii asupra celui ce invinuieste, cu obligatia de a dovedi in mod cert vinovatia inculpatului, altfel aplicându‑se consecinta acestei prezumtii potrivit careia indoiala profita inculpatului (in dubio pro reo).
Având în vedere că există dubiu cu privire la persoana care a agresat partea vătămată, instanța a achitat inculpatul C. F..
Împotriva sentinței penale nr. 272/14.11.2012 pronunțată de Judecătoria M. în dosarul nr._ a declarat recurs P. de pe lângă Judecătoria M., care a criticat greșita achitare a inculpatului; se susține că în cursul procesului penal au fost administrate probe care dovedesc existența infracțiunii și faptul că inculpatul este autorul acesteia, făcându-se trimitere la declarațiile persoanelor care au aflat de la partea vătămată că a fost agresată de inculpat.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale recurate, prin prisma criticilor formulate și din oficiu, conform art. 3856 alin. 3 C. pr. pen., curtea constată că recursul formulat de P. de pe lângă Judecătoria M. este nefondat.
În sarcina inculpatului se reține că care în seara de 24 septembrie 2004 l-a împins pe partea vătămată Fleșchiu G., pe scările din fața magazinului proprietatea sa, determinând dezechilibrarea părții vătămate care a căzut pe scări și a suferit o fractură de col femural la piciorul drept pentru vindecarea căreia a necesitat cea 4 luni îngrijiri medicale.
Partea vătămată Fleșchiu G. a susținut că autorul faptei este inculpatul C. F., însă la locul incidentului nu au fost prezente alte persoane, astfel că declarațiile părții vătămate nu pot fi confirmate de alte persoane.
Se confirmă că în seara de 24.09.2004 partea vătămată a mers la magazinul ce aparținea inculpatului, în localitatea Tufani. Prezența părții vătămate la magazin este confirmată de martora C. L., soția inculpatului, care a declarat că partea vătămată a venit la magazin pentru a-l întâlni pe inculpat, dar pentru că acesta lipsea a rămas să îl aștepte, dar la ora 21,00 a închis magazinul, iar partea vătămată a rămas în fața magazinului, relatându-i că va veni a doua zi să vorbească cu inculpatul.
În jurul orei 23,50, martorii S. A. și Zice G., ce efectua serviciul de pază în localitate, au găsit partea vătămată pe un scaun în fața magazinului. Martorii au declarat că partea vătămată le-a relatat că a avut o discuție contradictorie cu inculpatul, care l-a împins pe scări, astfel că a căzut și s-a lovit la șold și piciorul drept. Ulterior, partea vătămată a mai relatat și altor martori despre . exercitată asupra sa de inculpat.
Din raportul de constatare medico-legală nr. 476/LR/30.12.2004 întocmit de Serviciul de Medicină legală C. rezultă că partea vătămată a prezentat la data de 24.09.2004 un traumatism membrul inferior drept cu fractură femur drept operată; leziunile de violență au putut fi produse prin lovire de cort dur cădere și au necesitat 4 luni de îngrijiri medicale.
Se poate observa că în cauză doar declarațiile părții vătămate indică pe inculpat ca fiind autor al faptei, în timp ce declarațiile martorilor fac trimitere la aspecte cunoscute tot de la partea vătămată.
Conform art. 75 C. pr. pen., declarațiile părții vătămate, ale părții civile și ale părții responsabile civilmente făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
Pentru a putea stabili o stare de fapt pe baza declarațiilor părții vătămate este necesar a fi identificate și alte date care să rezulte din celelalte mijloace de probă administrate în cauză și care să se coroboreze cu declarațiile părții vătămate. În cauză nu există niciun alt element care să dovedească că inculpatul este autorul faptei, exceptând declarațiile părții vătămate.
Pentru a stabili în ce măsură declarațiile părții vătămate ar putea fi reținute în stabilirea vinovăției inculpatului, date fiind condițiile în care susține partea vătămată că s-a produs ., în lipsa unor martori oculari, este necesar a se stabili împrejurările în care s-ar fi putut produce ..
La data de 24.09.2004 partea vătămată avea pretenții materiale față de inculpat, întrucât inculpatul exploata o suprafață de teren a părții vătămate. Datoria inculpatului este recunoscută de acesta, susținând că și-a achitat-o în luna octombrie 2004, astfel că partea vătămată avea o motivație pentru a se deplasa la inculpat, iar prezența părții vătămate la magazin pentru a se întâlni cu inculpatul este confirmată de soția inculpatului. La momentul când partea vătămată a fost găsită de martorii S. A. și Zice G. l-a indicat pe inculpat ca autor al unei agresiuni fizice.
Deși este cert că partea vătămată dorea să se întâlnească cu inculpatul în seara de 24.09.2004, nu sunt probe că această întâlnire a avut loc și inculpatul l-a agresat fizic. Disputa de natură financiară dintre partea vătămată și inculpat face ca declarațiile singulare ale părții vătămate să nu fie suficiente pentru stabilirea vinovăției inculpatului, având în vedere posibilul interes al părții vătămate de a aduce anumite acuzații inculpatului, pentru a-l determina să-i achite datoria.
În susținerile părții vătămate se constată anumite neconcordanțe, întrucât a declarat că a fost lovit peste față de inculpat și împins peste scările magazinului, ceea ce a antrenat căderea sa la sol, unde a fost găsit de martorii S. A. și Zice G.. În plângerea penală a mai susținut că inculpatul a revenit peste o ora și l-a lovit din nou, susținere pe care ulterior nu a mai reluat-o. Deși partea vătămată afirmă că . nu a constat doar într-o împingere, nu se confirmă că a suferit și alte leziuni traumatice, exceptând . de femur drept. De asemenea, martorii S. A. și Zice G. declară că au găsit partea vătămată stând pe scaun, iar nu căzută la sol.
Raportul de constatare medico-legală confirmă existența leziunii, dar mecanismul de producere este prin lovire de corpuri dure, ceea ce nu implică în mod necesar fapta altei persoane, căderea părții vătămate putând surveni și din cauze independente de . exercitată de altă persoană.
Partea vătămată și inculpatul au fost testate pentru determinarea comportamentului simulat, concluziile pentru ambele părți fiind că s-au constatat indici al comportamentului simulat.
Având în vedere aceste constatări, caracterul singular al declarațiilor părții vătămate în menționarea inculpatului ca autor al faptei, neconcordanțele din declarațiile părții vătămate, comportamentul simulat al ambelor părți, care arată că nu se poate acorda prevalență susținerilor uneia sau celeilalte dintre părți, curtea apreciază că în mod corect prima instanță a concluzionat că nu a fost răsturnată cu certitudine prezumția de nevinovăție de care beneficiază inculpatul.
Curtea reține că pentru a se putea ajunge la concluzia condamnării, legea prevede ca probele administrate să fie în măsură să răstoarne prezumția de nevinovăție instituită în favoarea persoanei și să nu lase nici un dubiu cu privire la autorul faptei și vinovăția acestuia.
Nevinovăția este prezumată, inculpatul nefiind dator să-și probeze nevinovăția atâta timp cât nu s-a dovedit în contra sa, acest principiu regăsindu-se înscris în art.11 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.14.2 din Pactul Internațional asupra Drepturilor Civile și Politice și art.23 din Constituția României.
În Codul de procedură penală, prezumția de nevinovăție este înscrisă între regulile de bază ale procesului penal, în art.52 statuându-se că „orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă”.
În lipsa unor mijloace de probă care să formeze convingerea instanței că inculpatul este în mod cert autorul faptei, nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 345 alin. 2 C. pr. pen. pentru a se dispune condamnarea inculpatului C. F., criticile procurorului privind greșita achitare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 182 alin. 1 C. pen. fiind neîntemeiate.
Pentru aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b C. pr. pen. curtea va respinge ca nefondat recursul formulat de P. de pe lângă Judecătoria M. împotriva sentinței penale nr. 272/14.11.2012 pronunțată de Judecătoria M. în dosarul nr._ .
În baza art. 192 alin. 3 C. Pr. P.. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
În baza art. 189 C. Pr. P.. suma de 50 lei reprezentând onorariu parțial apărător desemnat din oficiu – avocat D. L. I. se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului C..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În baza art. 38515 pct. 1 lit. b C. Pr. P.. respinge ca nefondat recursul formulat de P. DE PE L. JUDECĂTORIA M. împotriva sentinței penale nr. 272/14.11.2012 pronunțată de Judecătoria M. în dosarul nr._ .
În baza art. 192 alin. 3 C. Pr. P.. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
În baza art. 189 C. Pr. P.. suma de 50 lei reprezentând onorariu parțial apărător desemnat din oficiu – avocat D. L. I. se avansează din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului C..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25.04.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. D. M. E. C. M. M. U.
Grefier,
C. C.
Jud.fond – L.A.N.
Tehnored.dec.jud.M.D.M.
2 ex./16.05.2013
| ← Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 282/2013. Curtea de... | Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... → |
|---|
