Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 453/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 453/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 13-06-2013 în dosarul nr. 4212/118/2013/a2
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ Nr. 453/P
Ședința publică de la 13 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - D. I. N.
Judecător - V. L.
Judecător - C. C.
Grefier - A. B.
Cu participarea Ministerului public – prin procuror – A. V.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul M. F. fiul lui H. și Mieluța, născut la data de 09.06.1973, în prezent deținut în Penitenciarul Poarta Albă, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.art. 174- 175 lit.i cod penal, împotriva încheierii de ședință din data de 07.06.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr. _ 13- având ca obiect menținere arestare preventivă.
La apelul nominal făcut în ședință publică, cu respectarea disp. art. 297 alin. 1 cod procedură penală, se prezintă recurentul inculpat M. F., în stare de arest, asistat de apărătorul ales O. A., în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită, citarea fiind efectuată cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 176 – 181 cod procedură penală.
La interpelarea președintelui de complet, recurentul inculpat M. F. precizează că își menține recursul declarat în cauză.
În conformitate cu dispozițiile art. 301 cod procedură penală, părțile prezente arată că nu au excepții de ridicat și nici cereri de formulat.
Curtea nu are de ridicat excepții din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 302 cod procedură penală, constată îndeplinite cerințele art. 38511 cod procedură penală, și acordă cuvântul pentru dezbateri
Avocat O. A., având cuvântul pentru recurentul inculpat M. F., solicită admiterea recursului cu consecința casării încheierii prin care s-a menținut măsura arestării preventive având în vedere că de la luarea acestei măsuri a trecut o perioadă de aproximativ 7 luni de zile, perioadă în care nu s-a găsit toporul, obiectul cu care se presupune că s-a săvârșit fapta ce i se reține în sarcină.
De altfel, din declarațiile date în cauză în timpul cercetării judecătorești, la termenul din data de 07.06.2013 de către soția și fiul victimei rezultă că, inițial, prima lovitură și care nu a fost cu toporul, a fost aplicată de inculpat în legitimă apărare, iar cea de a doua a fost dată de cealaltă inculpată N. A., urmare acestei lovituri victima căzând la sol.
Nici chiar la acest moment procesual toporul nu a fost găsit, din declarațiile date de celelalte persoane audiate la termenul din data de 07.06.2013, rezultând că toporul se afla în marchiza imobilului în care locuiește tatăl inculpatului, aspecte în raport de care nu se poate reține infracțiunea de omor, nici chiar sub forma intenției. Mai mult decât atât toporul nu a fost găsit nici la momentul la care organele de poliție au sosit la locul incidentului .
Susține că la dosar nu există nicio probă care să demonstreze măcar intenția inculpatului de a ucide.
Solicită casarea încheierii recurate și punerea în libertate a recurentului inculpat având în vedere nevinovăția acestuia. În subsidiar, formulează cerere de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.
În concluzie, solicită admiterea recursului și casarea încheierii atacate numai în ceea ce privește menținerea stării de arest preventiv, având în vedere și împrejurarea că, în timp ce inculpatul se află în stare de arest preventiv de cca 7 luni de zile, inculpata N. A. a părăsit localitatea.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului formulat de recurentul inculpat M. F. și menținerea încheierii ,recurate, ca fiind legală și temeinică. În mod corect, prima instanță pe baza probelor aflate la dosarul cauzei a concluzionat că subzistă temeiurile avute în vedere cu ocazia luării măsurii arestării preventive, fiind îndeplinite atât condițiile prev de art. 143 cod procedură penală, cât și cele prev. de art. 148 al.1 lit f cod procedură penală..
Prima instanță a reținut în mod corect pericolul social concret pentru ordinea publică, ce derivă din natura, gravitatea faptei, precum și valoarea socială lezată, respectiv viața persoanei. Cu privire la aspectele invocate de apărător, susține că acestea fac referire la vinovăție, la circumstanțele reale și personale ale inculpatului și nu pot fi verificate cu prilejul analizării menținerii stării de arest preventiv.
În replică, apărătorul recurentului inculpat arată că nu există indicii care să evidențieze că, odată lăsat în libertate nu va avea pe viitor o atitudine pozitivă în ceea ce privește buna desfășurare a cercetării judecătorești.
Recurentul inculpat M. F., în ultimul cuvânt, achiesează la concluziile apărătorului său ales, solicitând să fie cercetat în stare de libertate pentru a-și ajuta familia, precizând că are un copil minor și este singurul întreținător al familiei .În plus, susține că nu a fost nici un scandal în stradă și că, dimpotrivă, el a fost cel agresat.
CURTEA .
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea de ședință a Tribunalului C. din data de 10.06.2013 pronunțată în dosarul penal nr._ 13, în baza art.3002 raportat la art.160b alin.3 Cod de procedură penală, s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului M. F..
A fost respinsă cererea inculpatului, privind înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, dispozițiile instanței fiind comunicate locului de deținere.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că în cauză subzistă temeiurile prevăzute de art.143 Cod de procedură penală, bănuiala legitimă privind comiterea infracțiunii de omor calificat, reținută în sarcina inculpatului, fiind fundamentată pe datele certe desprinse din întreg materialul probator aflat la dosar, relevante fiind declarațiile martorilor M. V., I. I., I. F., A. BAHAR și A. Ș., declarațiile membrilor grupului de persoane din care a făcut parte și victima I. KAMBER, planșele foto, procesele-verbale de confruntare, cele de căutare a inculpaților și a membrilor grupului din care acesta făcea parte, coroborate cu declarațiile inculpatului.
Totodată, în opinia primei instanțe în cauză subzistă temeiurile prevăzute de art.148 alin.1 lit.f Cod de procedură penală, întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care inculpatul este cercetat este închisoarea mai mare de 4 ani, iar în cauză există date că lăsarea acestuia în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.
În aprecierea instanței de fond, acest pericol se analizează atât prin prisma datelor ce caracterizează persoana inculpatului, cât și în raport de gradul concret de pericol social al infracțiunilor reținute.
Astfel, se reține că deși inculpatul se află la primul conflict cu legea penală, în cauză nu poate fi ignorat gradul deosebit de ridicat al infracțiunii pentru care acesta este cercetat, determinat de natura acestei infracțiuni, de valorile sociale fundamentale cărora li s-a adus atingere (privind dreptul la viață), de modalitatea în care se presupune că inculpatul ar fi acționat, obiectul folosit, zona în care a fost aplicată lovitura, urmarea produsă, constând în decesul victimei, de impactul acestor infracțiuni asupra relațiilor sociale ocrotite de legiuitor, având ca obiect protejarea sănătății persoanei și a dreptului la viață al acesteia, de rezonanța socială negativă și sentimentul de insecuritate ce s-ar crea în rândul colectivității, în cazul în care persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni grave ar fi lăsate în libertate, fără ca organele abilitate ale statului să dispună asupra unor măsuri ferme de combatere a acestui fenomen infracțional, ținând cont de starea conflictuală existentă între familiile implicate în conflict și probabilitatea unor acțiuni vindicative, dar și de intențiile manifestate de inculpat, așa cum acestea au fost exprimate în înscrisurile depistate de angajații penitenciarului, din care rezultă că rezultă că inculpatul M. F. ar avea cunoștință despre faptul că inculpata N. A. și concubinul său N. M. s-ar afla în Franța și acesta ar urmări să obțină de la anchetatori o copie a declarației sale, pentru a fi trimisă celor doi în așa fel, încât aceștia să remită prin fax ori prin poștă câte o declarație care să corespundă cu cele declarate de el.
Prin urmare, având în vedere că măsura arestării preventive respectă prevederile art.5 pct.1 lit.c din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, referitoare la cazurile de excepție în care o persoană bănuită de comiterea unei infracțiuni poate fi lipsită de libertate, aceasta fiind necesară pentru apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, dar și pentru desfășurarea, în bune condiții, a procesului penal, fără a reprezenta o executare anticipată a pedepsei și fiind proporțională scopului urmărit, ținând seama de gravitatea acuzației aduse și necesitatea atingerii scopului prevăzut de art.1 Cod de procedură penală, constatând și caracterul rezonabil al măsurii, din perspectiva duratei stării de deținere, tribunalul, în baza art.3002 raportat la art.160b alin.3 Cod de procedură penală, a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.
Împotriva acestei încheieri de ședință a declarat recurs inculpatul, solicitând revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, motivat de împrejurarea că durata stării de detenție este una excesivă, înlăuntrul acesteia nefiind administrate probe certe în sprijinul acuzării. Se arată, astfel, că potrivit propriilor declarații, inculpatul nu a aplicat vreo lovitură cu toporul, un asemenea corp delict nefiind identificat, făptuitorul acționând în legitimă apărare, fără intenția uciderii victimei.
Analizând actele și lucrările dosarului, examinând legalitatea și temeinicia încheierii penale atacate, Curtea constată recursul a fi nefondat.
Inculpatul M. F. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art.174- 175 lit.i Cod penal, în sarcina acestuia reținându-se că la data de 25.11.2012, pe fondul unui conflict preexistent și în derularea unor ostilități deschise între două familii, a aplicat o lovitură cu partea lată a unui topor în zona capului victimei I. KAMBER, lovitură urmată de cea aplicată cu un par de către inculpat N. A., ce au condus la deces.
În cursul urmăririi penale, față de inculpat a fost dispusă măsura arestării preventive pe o durată de 29 de zile, începând cu data de 29.11.2012 până la data de 27.12.2012 inclusiv, această măsură fiind prelungită prin încheierile Tribunalului C. nr.205/21.12.2012, nr.9/24.01.2013, nr.23/22.02.2013 și nr.34/22.03.2013, fiind menținută prin încheierea din data de 15.04.2013 a aceleiași instanțe, potrivit art.3001 Cod de procedură penală.
Contrar susținerilor apărării, și la acest moment procesual probele administrate în cauză converg către presupunerea rezonabilă de comitere a infracțiunii, relevante în acest sens fiind declarațiile martorilor oculari, actele medico-legale și procesele-verbale întocmite în faza urmăririi penale, părțile civile audiate în cursul cercetării judecătorești confirmând . comisă de către inculpat asupra victimei, cu ajutorul unui topor.
Susținerea inculpatului, în sensul că instrumentul vulnerant de care acesta s-ar fi folosit la comiterea faptei nu a fost încă identificat, nu poate constitui un argument solid în sprijinul soluției de punere în libertate, deoarece obiectul folosit cu ocazia agresiunii putea fi lesne îndepărtat de la fața locului, pentru ca eventualii suspecți de comiterea omorului să nu poată fi incriminați.
De altfel, apărarea inculpatului, susținută constant în cursul urmăririi penale, cum că acesta nu ar fi lovit victima cu un topor, este infirmată prin raportul medico-legal de necropsie nr.747/A3/2012/01.04.2013, ale cărui concluzii sunt în sensul că leziunile cauzatoare de moarte s-ar fi putut produce și prin lovire cu corp dur cu muchie, posibil cu profil netăios al toporului.
De asemenea, durata pretins nerezonabilă a detenției nu poate fi privită ca un început al unei eventuale pedepse, deoarece complexitatea cauzei și conduita nesinceră a autorilor au făcut necesară administrarea unui probatoriu vast, investigațiile de durată întreprinse de organele de urmărire penală nefiind de natură a aduce atingere prezumției de nevinovăție.
Tot astfel, deși urmărirea penală a fost definitivată, prin întocmirea rechizitoriului și sesizarea instanței de judecată, în cauză cercetarea judecătorească se află într-un stadiu incipient, astfel încât, în absența oricăror elemente cu caracter de noutate, distincte de cele avute în vedere până în prezent, nu se poate susține că temeiurile care au atras arestarea au suferit modificări care să justifice luarea unei măsuri preventive mai puțin severe, așa cum obligarea de a nu părăsi localitatea.
Totodată, în raport cu gravitatea acuzației aduse, ca și din perspectiva exigențelor impuse de art.148 lit.f Cod de procedură penală, instanța de recurs constată că limita pedepsei cu închisoarea este mai mare de 4 ani, iar fapta, prin natura și împrejurările comiterii ei, justifică menținerea față de inculpat a măsurii arestării preventive, ca fiind una proporțională faptei săvârșite, adecvată bunei desfășurări a procesului penal și necesității de a răspunde unui comportament antisocial cu un pericol social sporit.
Este cert că lăsarea în libertate a inculpatului ar crea în sânul comunității un sentiment de insecuritate și de neîncredere în autoritățile judiciare care concură la înfăptuirea justiției, putând da naștere la o stare de temere, datorită faptului că aceste autorități nu acționează cu suficientă fermitate pentru sancționarea și prevenirea unor fapte grave, lipsa unei reacții în acest sens putând încuraja alte persoane predispuse la săvârșirea unor asemenea infracțiuni să acționeze fără teama unei reacții imediate a justiției.
De asemenea, privarea de libertate a inculpatului, în condițiile stării conflictuale generate, ar preveni denaturarea probelor, precum și orice acțiuni vindicative ale părților vătămate și apropiaților victimei decedate, pentru o bună desfășurare a procesului penal impunându-se înlăturarea oricăror încercări de tulburare a ordinii publice sau de îngreunare a aflării adevărului, cu efecte negative în planul înfăptuirii actului de justiție.
Deși inculpatul se află la primul conflict cu legea penală, are o familie, un loc de muncă și copii minori în întreținere, totuși revenirea acestuia în mediul din care provine ar putea conduce la alterarea probelor, persoanele aflate în grupul advers și aflate în legături de rudenie cu acesta, fiind supuse tentației de fi influențate în depozițiile lor, din dorința de a-i crea inculpatului un tratament judiciar favorabil.
De altfel, în aprecierea temerii că inculpatul ar putea influența bunul mers al anchetei penale sunt elocvente datele obținute ulterior prelungirii măsurii arestării preventive în cursul urmăririi penale, acestea fiind mai mult decât relevante în exprimarea intenției de împiedicare a aflării adevărului.
În lumina considerentelor arătate mai sus, recursul inculpatului se dovedește a fi nefondat, sens în care urmează a fi respins, cu consecința menținerii încheierii atacate ca legală și temeinică.
Prin urmare, în conformitate cu dispozițiile art.38515 pct.1 lit.b și art.192 alin.2 Cod de procedură penală, Curtea va respinge recursul ca nefondat, urmând a obliga pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 300 de lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.38515 pct.1 lit.”b” cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de către recurentul inculpat M. F., fiul lui H. și Mieluța, născut la data de 09.06.1973,
împotriva încheierii de ședință din data de 10.06.2013, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._ .
Conform art.192 alin. 2 cod procedură penală, obligă pe inculpatul M. F. la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Conform art.309 alin. ultim cod procedură penală, minuta s-a întocmit în 2 ex.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.06.2013.
Președinte, Judecător,Judecător, D. I. N. V. L. C. C.
Grefier,
A. B.
Jud fond: M L T.
Red dec jud C C.
2EX/17.06.2013
| ← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1025/2013.... | Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 74/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
