Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 1124/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1124/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 20-12-2013 în dosarul nr. 9045/118/2013/a2
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZA PENALĂ Nr. 1124/P
Ședința publică de la 20 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. L.
Judecător D. M.
Judecător E. C. M.
Grefier A. B.
Cu participarea Ministerului Public prin procuror I. D. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul G. O.-S. - fiul lui G. și E., născut la data de 13.06.1975, în B., județul B. deținut în Penitenciarul Poarta Albă - împotriva încheierii de ședință din data de 16.12.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._ 13- având ca obiect menținere arestare preventivă.
La apelul nominal făcut în ședință publică, cu respectarea dispozițiilor art.297 Cod procedură penală, se prezintă recurentul inculpat G. O. S. – în stare de arest preventiv, asistat de apărători aleși A. A. și I. T. B., conform împuternicirilor avocațiale depuse la dosarul cauzei.
Procedura este legal îndeplinită, citarea fiind efectuată cu respectarea dispozițiilor art.176 - 181 Cod de procedură penală.
În conformitate cu dispozițiile art. 318 cod pr. penală, președintele completului de judecată, verifică identitatea recurentului inculpat G. O. S..
Recurentul inculpat G. O. S., având cuvântul, arată că își menține recursul declarat în cauză.
În conformitate cu dispozițiile art. 301 cod procedură penală, părțile prezente, arată că nu au excepții de ridicat și nici cereri de formulat.
Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 302 cod procedură penală, constată îndeplinite cerințele art. 38511 cod procedură penală, și acordă cuvântul pentru dezbateri, în ordinea prevăzută de art. 38513 cod procedură penală
Având cuvântul pentru recurentul inculpat G. O. S., avocat A. A. solicită admiterea recursului, casarea încheierii instanței de fond și, rejudecând să se constate că măsura arestării preventive nu se mai justifică, sens în care solicită revocarea acesteia sau, în subsidiar, înlocuirea cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, suficientă și justificată din perspectiva bunei desfășurări a judecății.
Arată că, inculpatul a fost arestat la data de 27.07.2013, de la această dată au trecut 5 luni de zile, perioadă în care urmărirea penală a fost desăvârșită, iar la data de 22.10.2013, s-a discutat menținerea măsurii arestării preventive la sesizarea instanței de judecată, iar la următoarele două termene de judecată nu s-a putut proceda la începerea cercetării judecătorești, audierea inculpatului și administrarea de probatorii pentru a putea aduce argumente împotriva acuzațiilor reținute în rechizitoriu ,pentru că la termenul de judecată, primul după menținere, inculpatul a fost greșit citat la I.P.J C., în loc de Penitenciarul Poarta Albă, iar la cel de al doilea termen de judecată, s-a constatat necesitatea introducerii în cauză a unei părți. Așa fiind, apreciază că după de 5 luni de arest preventiv procesul tergiversează din motive de procedură, incidente procedurale care nu-i sunt imputabile inculpatului, dar care trebuiau să fie rezolvate.
Dosarul a debutat la urmărire penală sub imperiul unei puternice incertitudini cu privire la încadrarea juridică, acesta fiind și motivul pentru care, inițial a fost înregistrat ca un dosar privind săvârșirea unei infracțiuni de tentativă la omor, iar ulterior a început urmărirea penală pentru infracțiuni la regimul circulației, conducere în stare de ebrietate, părăsirea locului accidentului și ucidere din culpă, după care, în aceeași zi, procurorul apreciază că se impune schimbarea încadrării juridice pentru a reține infracțiunea de omor cu intenție indirectă. În opinia sa, pentru a se acoperi astfel de incertitudini s-a și dispus măsura arestării preventive în ideea că, pe parcurs, lucrurile se vor lămuri și că, arestarea inculpatului este necesară și din perspectiva celerității, dar mai ales pentru ca administrarea probelor să nu fie viciată.
Deși, la acest moment dosarul se află pe rolul instanței de judecată, starea de incertitudine cu privire la corecta încadrare juridică persistă, acesta fiind și aspectul cel mai important, chiar și din perspectiva modului în care s-ar mai justifica menținerea măsurii arestării preventive. La acest moment nu se poate susține cu certitudine că a fost comisă o faptă cu urmare imediată, moartea victimei, în condițiile în care inculpatul a acționat din culpă, fie și culpă cu prevedere sau intenție indirectă Procurorul are în vedere două situații ; faptul că a plecat, a condus un autoturism în stare de ebrietate în timp ce victima se urcase în spatele autoturismului, acesta a căzut și, ulterior, și-a pierdut viața – ceea ce ar defini infracțiunea de ucidere din culpă, fie ea și sub forma culpei cu prevedere. În a doua secvență, procurorul crede că urmarea imediată se datorează intenției indirecte a inculpatului care nu a anunțat un serviciu specializat la 112 situația ,astfel încât să ofere victimei șanse suplimentare ca viața acesteia să fie salvată, în condițiile în care, la fața locului, afară de inculpat, s-au aflat și alte persoane care au văzut victima și nu au reacționat în aceeași modalitate ca și inculpatul, în situația dată, în care inculpatul se afla la rândul său în stare de ebrietate, pentru că, prieten fiind cu victima, au fost împreună într-un un bar și au consumat băuturi alcoolice Se cere ca inculpatul să fi observat sau să facă diferența, ca un specialist și fiind în stare de ebrietate, între starea de beție avansată sau comă alcoolică și o stare comatoasă datorată unor alte împrejurări, lovitura gravă la craniu Nici un specialist în situația inculpatului, cu o privire scurtă sau în acele împrejurări, nu ar putut să spună cu precizie că victima se afla în starea aceea de confuzie, datorită stării avansate de ebrietate sau celeilalte situații. Intrigă în acest dosar situația care i se reține inculpatului și i se cere de către procuror să fi observat și, mai departe, să fi sesizat organele specializate, în legătură cu o situație, în legătură cu care medicilor, în mâinile cărora unii își pierd viața nu li s-a reținut niciodată infracțiunea de omor cu intenției indirectă. Cu alte cuvinte, i se cere nespecialistului să raționeze și să obser4ve situații, pe care nici specialiștii, poate, nu le-ar fi observat la acel moment .
Pentru astfel de temeiuri, pe parcursul urmăririi penale, arestarea preventivă pare a se fi justificat, acestea fiind temeiurile care ar putea să justifice în continuare menținerea arestării preventive ș nicidecum ceea ce instanța de fond reține, respectiv condițiile și cazurile în care se poate lua măsura arestării preventive și prelungi ulterior.
Nici judecătorul de la fond, la momentul luării măsurii arestării preventive nu a putut și, chiar a refuzat, prin hotărârea pe care a pronunțat-o să discute sau să constate, în afara oricărui dubiu, în legătură cu existența unei infracțiuni de omor, s-a raportat la situația de fapt descrisă, astfel cum rezulta din actele dosarului și a dispus luarea măsurii arestării preventive pentru a se limpezi situația, însă nu s-a reținut și nici constatat că s-ar putea discuta în mod serios despre infracțiunea de omor cu intenție indirectă.
În referire la gravitatea faptei care i se reține inculpatului și care nu poate fi necontestată, însă, instanța de fond pare a nu interesată de persoana individului și înlătură ceea ce din această perspectivă ar putea să justifice aprecierea că există suficiente garanții că procesul se poate desfășura în bune condiții și fără menținerea acestuia în stare de detenție. Gravitatea faptei în legătură cu care este judecat inculpatul este dată în primul rând de tragedia ce marchează nu numai pe familia victimei dar chiar pe inculpatul, însuși, în condițiile în care a fost prietenul lui pe o perioadă lungă de timp, nu s-ar putea susține cumva un mobil ascuns sau că inculpatul ar fi încercat cumva să ascundă săvârșirea unei faptei. Pentru aceste argumente, apreciază că nu se mai justifică măsura arestării preventive, care devine ca măsură disproporțională în raport de nevoile judecății de persoana inculpatului și mai ales în raport de incertitudinea ce planează asupra încadrării juridice, care împiedică folosirea altor mijloace procesuale, cum ar fi instituția liberării provizorii sub control judiciar, ca alternativă la măsura arestării preventive, datorită limitelor de pedeapsă.
Având cuvântul pentru același recurent, avocat I. Toberiu B., achiesează la concluziile colegului său antevorbitor. În plus, arată că la acest moment se discută despre oportunitatea menținerii măsurii arestării preventive, or legat de aceasta instanța poate dispune înlocuirea arestului preventiv cu o alta mai puțin restrictivă de libertate, fără a fi ținută de cerințele disp. art. 139 al.1 cod procedură penală.
Reprezentantul parchetului,având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de inculpat și menținerea încheierii instanței de fond ca fiind legală și temeinică. Apreciază că nu pot fi piimnite criticile formulate de apărători, chiar dacă este adevărat că este o modalitate atipică de săvârșire a unei infracțiuni de omor, iar în pofida celor susținute de apărare, arată că legătura de cauzalitate putea, în mod clar, să fie observată de către inculpat, astfel cum se susține ș de către procuror în actul de sesizare al instanței .
De asemenea, consideră că incertitudinea despre care discută apărarea nu există, în condițiile în care rechizitoriul discută despre acțiunile subsecvente producerii accidentului, nu i se impută producerea accidentului, ci faptul că a stat în așteptare și nu a reacționat imediat, ulterior săvârșirii accidentului .
Achiesează la motivarea instanței de fond, în care, printre alte aspecte referitoare la natura, gravitatea faptei, rezonanța socială negativă creată în rândul opiniei publice sunt enumerate și circumstanțele personale ale inculpatului, astfel că susținerea apărătorului cum că acestea din urmă nu au fost avute în vedere este nejustificată.
În ultimul cuvânt, recurentul inculpat G. O. S. regretă fapta și este de acord cu cele susținute de apărătorul său.
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea de ședință din data de 16.12.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ 13 s-a dispus în baza art. 300 ind. 2 C. proc. pen. rap. la art. 160 ind. b alin.3 C. proc. pen. menținerea măsurii arestării preventive luate față de inculpatul G. O.-S..
În baza art.139 alin.1 C. proc. pen. respinge, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul G. O. S., prin apărător, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că și la acest moment procesual subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul G. O. S., impunându-se în continuare privarea de libertate a acestuia.
Astfel, art.143 Cod.proc.pen. prevede că măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt probe sau indicii temeinice că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.
Sunt indicii temeinice, conform art. 681 C. proc. pen., atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi comis o faptă de natură penală.
Indiciile temeinice există atunci când după aparența lucrurilor și datelor furnizate de faptele prezente, există bănuiala și posibilitatea că cel urmărit a comis o faptă prevăzută de legea penală. Această bănuială trebuie să fie mai mult decât suficientă și de natură a forma convingerea organului judiciar de justețea ei.
În art.5 paragraf 1 lit.c) din Convenția europeană, una din condițiile prevăzute pentru măsurile privative de libertate este să existe „motive verosimile” de a bănui că persoana a săvârșit o infracțiune. Prin motive verosimile Curtea Europeană a Drepturilor Omului înțelege motive plauzibile, acestea bazându-se pe fapte care trebuie să fie nu doar sincere și autentice, ci ele trebuie să poată convinge un observator independent că persoana față de care s-a luat măsura este posibil să fi comis respectiva infracțiune.
În raport de cele expuse mai sus, apreciem că, cel puțin până la acest moment procesual, în cauză sunt întrunite cerințele prev. art.681 Cod.proc.pen. și art.5 pct.1 lit.c CEDO, în sensul că probele administrate până în prezent conferă suficiente indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul G. O. S. ar fi comis o faptă de natură penală, în speță cea pentru care este cercetat. În acest sens avem în vedere procesul verbal de cercetare la fața locului, actele medico-legale, raportul medico-legal de necropsie, procesele verbale de examinare a hainelor purtate de inculpat, declarația numitei O. D. G. mama victimei, procesul verbal încheiat cu ocazia efectuării percheziției, materialul privind interceptarea convorbirilor telefonice, procesele verbale de recunoaștere după fotografii, procesele verbale de conducere în teren, planșele foto, declarațiile martorilor O. Ioanichie, Grumbas Konstantinos, C. L., A. D., Uțupan I., G. M., T. C. A., V. C. cezar, M. S., P. M. G., M. E. Septimiu, P. A. D., V. A., J. Iani, M. F., R. I., B. L., Elenkos Teodoros, I. O., L. M., Ingze A. D. și G. E., toate coroborate și cu declarațiile inculpatului.
Totodată, sunt întrunite cumulativ și cele două cerințe prevăzute de art.148 alin.1 lit.f Cod.proc.pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta pentru care inculpatul este cercetat este închisoarea mai mare de 4 ani și sunt date că lăsarea în libertate a acestuia ar prezenta, cel puțin la acest moment, pericol concret pentru ordinea publică.
După cum am mai arătat acest pericol pentru ordinea publică se analizează nu numai prin prisma datelor ce caracterizează persoana inculpatului, ci și în raport de gradul concret de pericol social al infracțiunii reținute.
Astfel, deși inculpatul se află la primul conflict cu legea penală, are vârsta de 38 de ani, are studii superioare, este finanțist la ., nu are antecedente penale, circumstanțele sale personale favorabile nu pot estompa acele elemente care imprimă faptei un grad ridicat de pericol social.
Prin urmare, nu putem ignora gravitatea faptei reținute, determinată de natura acesteia, de împrejurările în care se reține că s-ar fi comis (inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului în stare de ebrietate, după producerea evenimentului a părăsit locul accidentului) de urmările produse, constând în decesul unei persoane, de atingerea gravă adusă relațiilor sociale ocrotite de legiuitor referitoare la dreptul la viață al persoanei, de sentimentul de insecuritate ce s-ar crea în rândul colectivității în cazul în care persoane bănuite de comiterea unor fapte de o gravitate deosebită ar fi puse în libertate, toate aceste elemente susținând existența pericolului concret pentru ordinea publică și, în aceeași măsură, justificând menținerea stării de detenție a inculpatului, în acord cu exigențele art.5 din C.E.D.O.
Totodată, avem în vedere rezonanța socială negativă a acestui gen de infracțiuni și neîncrederea în autorități în cazul în care s-ar constata că persoane cercetate pentru infracțiuni care aduc o atingere gravă relațiilor sociale ocrotite de legiuitor, referitoare la dreptul la viață al persoanei, sunt lăsate în libertate.
Deși urmărirea penală a fost definitivată, întocmindu-se rechizitoriul și fiind sesizată instanța de judecată, în condițiile în care în cauză nu a început cercetarea judecătorească apreciem că menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului și restricționarea în continuare a dreptului fundamental la libertate sunt necesare pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal.
Dispozițiile art.139 alin.1 Cod.proc.pen. prevăd că măsura preventivă luată se înlocuiește cu o altă măsură preventivă când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.
În condițiile în care în cauză nu a început încă cercetarea judecătorească considerăm că nu au intervenit elemente noi favorabile inculpatului, care să justifice la acest moment luarea față de acesta a unei măsuri preventive mai puțin restrictive de libertate, motiv pentru care se va respinge, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul G. O. S. prin apărător, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea.
Această soluție este în acord și cu dispozițiile art.5 și jurisprudența CEDO, dar și cu dispozițiile art.136 Cod.proc.pen. privind scopul măsurilor preventive.
Împotriva încheierii de ședință din data de 16.12.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ 13 a declarat recurs inculpatul G. O. S., care a solicitat revocarea măsurii arestării preventive sau, în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, pentru motivele dezvoltate în practicaua deciziei.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii recurate, prin prisma criticilor formulate de inculpat, precum și din oficiu, conform art. 3856 alin.3 C. pr. pen, curtea apreciază că recursul formulat de inculpatul G. O. S. este nefondat.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul C., cu nr.1517/P/2013, din data de 21.10.2013, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului G. O. S. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. de art.174 – art.175 lit. i Cod.pen.
În sarcina acestuia s-a reținut că, la data de 19.07.2013, în jurul orelor 3.00, conducând autoturismul marca JEEP RUBICON cu nr._ pe . Costinești, a provocat căderea și proiectarea pe carosabil a victimei O. M., ce se afla urcat pe caroseria autovehiculului - partea din spate, cauzându-i leziuni traumatice la nivelul capului și . de inconștiență, ce ulterior au condus la deces și după producerea evenimentului rutier, inculpatul a ridicat victima de la fața locului, părăsind locul faptei și a dus-o la Vila „Talisman" ce aparține părinților săi, abandonând-o într-una din camerele de la parter, fără a acorda ajutor sau a sesiza organele de specialitate.
Prin încheierea nr.76/27.07.2013 a Tribunalului C. s-a dispus față de inculpatul G. O. S. luarea măsurii arestării preventive pe o perioadă de 29 de zile, cu începere de la data de 27.07.2013 și până la data de 24.08.2013.
Ulterior, măsura arestării preventive a fost prelungită prin încheierile nr.85/21.08.2013 și nr.97/19.09.2013 pronunțate de Tribunalul C., rămase definitive prin încheierile nr.70/P/23.08.2013 și nr.84/P/23.09.2013 pronunțate de Curtea de Apel C..
După sesizarea instanței, conform art. 3001 Cod.proc.pen., prin încheierea din data de 22.10.2013 a Tribunalului C. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpatul G. O. S. și s-a menținut această măsură.
Curtea reține că pe parcursul judecății, instanța trebuie să verifice, în temeiul art. 3002 C. Pr. P.., legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, având posibilitatea de a menține arestarea preventivă a inculpatului, potrivit art. 160b alin. 3 C. pr. P.., atunci când temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care justifică privarea de libertate.
Curtea constată că în cauză, de la anterioara menținere a măsurii arestării preventive a inculpatului, nu s-au constatat modificări sub aspectul îndeplinirii condiției prev. de art. 143 alin. 1 C. pr. pen., existând în continuare probe care dovedesc existența unei presupuneri rezonabile că inculpatul G. O. S. a comis fapta dedusă judecății, așa cum se reține în încheierea recurată.
Indiciile temeinice de comitere a faptelor rezultă din următoarele mijloace de probă: procesul verbal de cercetare la fata locului, planse foto, raportul medico-legal de necropsie, procesele verbale de examinare a hainelor purtate de inculpat, materialul privind interceptarea convorbirilor telefonice, procesele verbale de recunoaștere după fotografii, procesele verbale de conducere în teren, declaratia mamei victimei O. D. G., declarațiile martorilorOltean Ioanichie, Grumbas Konstantinos, C. L., A. D., Uțupan I., G. M., T. C. A., V. C. cezar, M. S., P. M. G., M. E. Septimiu, P. A. D., V. A., J. Iani, M. F., R. I., B. L., Elenkos Teodoros, I. O., L. M., Ingze A. D. și G. E.; toate aceste mijloace de probă conturează presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, fiind îndeplinite condițiile prev. de art. art.143 alin. 1 C. pr. pen. în referire la art. 681 C. pr. pen.
Inculpatul nu a contestat în prezentul recurs existența indiciilor temeinice de comitere a unei fapte penale, însă a susținut că există un dubiu serios asupra încadrării juridice a faptei, susținând că nu a acționat cu intenție, ci din culpă. În acest moment procesual nu se poate proceda la o verificare a corectei încadrări juridice a faptei, ci doar la existența indiciilor privind comiterea unei fapte penale. Se constată că și în varianta susținută de inculpat, în sensul că ar fi acționat din culpă, este îndeplinită cerința comiterii unei fapte prevăzută de legea penală, respectiv ucidere din culpă.
În actualul moment procedural nu se pot formula aprecieri certe privind forma de vinovăție a inculpatului, fiind necesare verificări suplimentare pe parcursul cercetării judecătorești, însă se constată că nu au intervenit elemente noi de la anterioara menținere a arestării preventive, când a fost reținută o posibilă intenție indirectă cu care ar fi acționat inculpatul; în lipsa oricăror elemente noi care să poată justifica o reapreciere a indiciilor temeinice privind forma de vinovăție cu care ar fi acționat inculpatul, trebuie avute în vedere argumentele reținute anterior, dat fiind că hotărârea anterioară privind menținerea măsurii arestării preventive se bucură de o prezumție relativă de autoritate de lucru judecat.
În aprecierea unei posibile intenții indirecte care să caracterizeze forma de vinovăție a inculpatului, curtea are în vedere că inculpatul a acceptat să se deplaseze cu autoturismul, deși victima era așezată pe partea superioară a caroseriei autoturismului, într-o situație periculoasă, cunoscând că aceasta se află în stare de ebrietate, ceea ce nu exclude posibilitatea ca inculpatul să fi acceptat posibilitatea producerii unui rezultat grav, el însuși conducând sub influența băuturilor alcoolice, pe timp de noapte, având reflexele diminuate, din cauza oboselii și consumului de băuturi alcoolice. Inculpatul ar fi efectuat și viraje cu autoturismul, ceea ce ar permite unei persoane cu niște cunoștințe medii să realizeze potențialul pericol la care era expusă victima, aflată sub influența băuturilor alcoolice. Sub aspectul laturii subiective, relevante este și atitudinea inculpatului din zilele ce au urmat incidentului, când inculpatul a afirmat fata de părinții victimei ( O. D.-G. și O. Ioanichie ) și prieteni comuni ( J. Iani, M. F., R. I., B. L., B. A., Elemkos Teodoros, I. O., I. A.-D., R. Geanden ) că nu știe nimic despre victimă, precizând că atunci când s-a despărțit de victimă nu se întâmplase nici un accident, dar prezentând și diverse stări de fapt contradictorii. Conduita inculpatului ar putea să ascundă faptul că acesta avea reprezentarea exactă a faptei și urmărilor acesteia, dar a încercat să ascundă realitatea, pentru a evita răspunderea sa penală. Deși sub influența băuturilor alcoolice, inculpatul se pare că a fost în măsură să acționeze de o manieră care să-l disculpe, ducând victima la vila Talisman, sub pretextul că nu este într-o stare gravă, deși martori oculari percepuseră contrariul.
Astfel, curtea constă că se mențin aprecierile avute în vedere anterior, din perspectiva art. 143 alin. 1C. pr. pen. și a formei de vinovăție cu care ar fi acționat inculpatul, neintervenind elemente noi în favoarea inculpatului, care să se răsfrângă și în aprecierea oportunității privării de libertate.
Cazul prevăzut de art. 148 alin.1 lit. f C. pr. pen. este incident în continuare, în raport de natura și gravitatea acuzației penale aduse, rezultatul produs și starea de insecuritate indusă colectivității, specifică acestui gen de infracțiuni, ci și în raport de întreaga conduită a inculpatului, premergătoare și ulterioară rezultatului mai grav, acesta înțelegând a conduce în două rânduri un autoturism pe drumurile publice, fiind sub influența băuturilor alcoolice, atât anterior deplasării la Vila „Talisman”, cât și după despărțirea de partea vătămată. Inculpatul a avut o conduită prin care a pus în pericol viața victimei, rezultatul fiind chiar decesul acesteia, însă a continuat să pericliteze în mod repetat siguranța participanților la trafic, ignorând posibilitatea producerii unor consecințe mai grave și la adresa celor două persoane de sex feminin ce l-au însoțit în deplasarea ulterioară despărțirii de victimă, inculpatul aflându-se într-o puternică stare de surescitare nervoasă, care, combinată cu starea de oboseală și urmările inerente consumului ridicat de băuturi alcoolice, ar fi putut avea urmări dintre cele mai tragice. Inculpatul a avut o conduită total necorespunzătoare, abandonând victima aflată în stare gravă, cel mai probabil pentru a evita tragerea sa la răspundere penală, apreciere ce este susținută și de poziția sa atât în cursul procesului, dar și față de persoanele apropiate victimei.
Modalitatea în care a procedat inculpatul, lipsa de compasiune față de victimă și urmărire propriului interes justifică și la acest moment procesual privarea sa de libertate.
Durata arestării preventive a inculpaților nu este nesemnificativă, însă criteriul temporal nu este singurul în raport de care se apreciază rezonabilitatea duratei privării de libertate, ci trebuie verificate aspecte ce țin de natura acuzațiilor penale, conduita părților și a autorităților judiciare, actele procedurale necesare în vederea soluționării cauzei, complexitatea cauzei. Se constată că în perioada cât inculpatul a fost arestat preventiv s-a finalizat urmărirea penală, a fost sesizată instanța de judecată, dar nu început cercetarea judecătorească, motiv pentru care nu se poate considera ca nerezonabilă durata privării de libertate a inculpatului. Poziția procesuală oscilantă a inculpatului, posibila intenție de a ascunde urmările faptei sale determină curtea să aprecieze că punerea în libertate a inculpatului, anterior începerii cercetării judecătorești și audierii ale în fața instanței, poate influența negativ desfășurarea procesului penal, de aceea, în raport de scopul măsurilor preventive prev. de art. 136 alin. 1 C. pr. pen., menținerea privării de libertate este justifică de interesul desfășurării în bune condiții a procesului penal.
Astfel, din perspectiva scopului măsurii arestării preventive, nu există garanția că lăsat în libertate inculpatul nu va împieta aflarea adevărului, câtă vreme conduita sa procesuală demonstrează un astfel de risc.
Deși inculpatul nu are antecedente penale, are studii superioare, avea ocupație, nu se poate susține că aceste date personale ar impune cercetarea sa în stare de libertate, dat fiind că prin conduita sa ulterioară incidentului a arătat că nu prezintă garanții personale suficiente, având un comportament total necorespunzător, prin acre a expus la pericole alte persoane, urmărind propriul său interes.
Astfel, curtea apreciază că în stadiul procesual actual măsurii arestării preventive nu i se poate substitui o măsură preventivă mai blândă, așa cum este obligarea de a nu părăsi localitatea, lipsa de oportunitate a unor astfel de măsuri având la bază aprecierea instanței cu privire la menținerea pericolului concret pentru ordinea publică și necesitatea asigurării bunei desfășurării a cercetării judecătorești.
În consecință, nu sunt întemeiate motivele de recurs ale inculpatului prin care a solicitat revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea
Pentru aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b C. pr. pen. curtea va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul G. O. S. împotriva încheierii de ședință din data de 16.12.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ 13.
În baza art. 192 alin. 2 C. pr. pen. va fi obligat inculpatul G. O. S. la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 38515 pct. 1 lit. b C. pr. pen. respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul G. O. S. - fiul lui G. și E., născut la data de 13.06.1975, împotriva încheierii de ședință din data de 16.12.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ 13.
În baza art. 192 alin. 2 C. pr. pen. obligă inculpatul G. O. S. la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20.12.2013
PreședinteJudecătorJudecător
V. L. M. D. .MiteaEleni C. .M.
Grefier,
A. B.
Jud fond: I.R.
Red. dec jud M.D.M.
2ex/ 23.12.2013
| ← Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... | Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 56/2013. Curtea... → |
|---|
