Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Decizia nr. 149/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 149/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 22-02-2013 în dosarul nr. 15494/118/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 149/P
Ședința publică de la 22 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. C. M.
Judecător M. U.
Judecător M. D. M.
Grefier C. C.
Cu participarea Ministerului Public prin procuror C. T. din cadrul P. de pe lângă Curtea de Apel C.
S-a luat în examinare recursul penal formulat de petenta AGENȚIA DE PLĂȚI PENTRU DEZVOLTARE RURALĂ ȘI PESCUIT – cu sediul în sector 1, București, .. 43, împotriva sentinței penale nr. 1156 din data de 05 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._ având ca obiect plângere împotriva ordonanței 2054/P/2011 dispusa de P. de pe lângă Tribunalul Constanta, la data de 27.10.2011.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 21 februarie 2013 consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 22 februarie 2013.
CURTEA ,
Asupra recursului penal de față:
Examinând actele și lucrările dosarului, constată că prin sentința penală nr. 1156 din data de 05 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._ s-a dispus:
„ În baza art. 2781 alin. 8 lit.a Cod procedură penală, respinge, ca tardivă, plângerea formulată de petenta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit împotriva ordonanței nr.2054/P/2011 din data de 27.10.2011, menținută prin rezoluția nr.703/II/2/2011 din 30.12.2011 (plângere ce face obiectul dosarului conex nr._ ).
În baza art. 2781 alin. 8 lit.a Cod procedură penală, respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul S. M. împotriva ordonanței nr.2054/P/2011 din data de 27.10.2011, menținută prin rezoluția nr.745/II/2/2011 din 30.12.2011 (plângere ce face obiectul dosarelor conexe nr._/212/2011 și nr._ ).
Menține soluția dispusă de procuror prin ordonanța nr.2054/P/2011 din data de 27.10.2011.
În baza art 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă petenta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă petentul S. M. la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă. «
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
La data de 02.03.2012 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, ca urmare a declinării competenței de soluționare pronunțată de Tribunalul C. prin sentința penală nr. 21/11.01.2012 în favoarea prezentei instanțe, plângerea formulată de petentul S. M. împotriva ordonanței cu nr.2054/P/2011 emise la data de 27.10.2011 de către Parchetului de pe lângă Tribunalul C., plângere prin care petentul critică soluția procurorului pentru netemeinicie și nelegalitate.
La data de 24.02.2012 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, ca urmare a declinării competenței de soluționare pronunțată de Tribunalul C. prin sentința penală nr.78/22.02.2012 în favoarea prezentei instanțe, plângerea formulată de petentul Agenția de Plăți Pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit împotriva ordonanței cu nr.2054/P/2011 emise la data de 27.10.2011 de către Parchetului de pe lângă Tribunalul C., plângere prin care petentul solicită instanței reanalizarea tuturor faptelor de natură penală de care este acuzat numitul S. M..
La data de 14.12.2011 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei C. sub nr._/212/2011, plângerea formulată de petentul S. M. împotriva ordonanței cu nr.2054/P/2011 emise la data de 27.10.2011 de către Parchetului de pe lângă Tribunalul C..
Prin intermediul acestei plângeri, petentul S. M. critică soluția procurorului pentru netemeinicie și nelegalitate, arătând că infracțiunea de fals în declarații, prevăzută de art.292 Cod penal, se comite cu intenție directă, iar el a menționat în declarațiile pe proprie răspundere că nu are calitatea de asociat/administrat al unei societăți comerciale, având credința faptului . SRL este în dizolvare, iar calitatea de asociat a încetat o dată cu . dizolvării, astfel că petentul consideră că a acționat din culpă, apreciind că acestei fapte îi lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii, iar soluția întemeiată pe art.10 lit.b indice 1 Cod proc.pen. este greșită, în cauză fiind incidente dispozițiile art.10 lit.d Cod proc.pen.
Se mai menționează că martorul S. S., în calitate de Director General a APDR, a avut cunoștință de faptul că petentul ar fi avut calitatea de asociat, dar pentru că societatea era in dizolvare și nu a funcționat niciodată, a considerat că nu există vreun motiv de incompatibilitate în ceea ce privește exercitarea funcției de director de către petent.
Prin încheierea din data de 30.03.2012 pronunțată în dosarul nr._, instanța a dispus conexarea dosarului nr._ la dosarul nr._/212/2011.
Prin încheierea din data de 27.04.2012 pronunțată în dosarul nr._/212/2011, instanța a dispus conexarea dosarului nr._/212/2011 la dosarul nr._, astfel că judecata plângerilor a continuat în acest dosar.
În vederea soluționării tuturor plângerilor conexate, s-a procedat la atașarea dosarului de urmărire penală nr. 2054/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul C., a rezoluției nr.745/II/2/2011 din 30.12.2011 emisă de P.-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul C. și a rezoluției nr.703/II/2/2011 din 30.12.2011 emisă de P.-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul C..
La termenul din data de 24.07.2012, instanța a invocat din oficiu excepția tardivității formulării plângerii la instanță de către petenta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit.
În cuprinsul notelor scrise depuse la data de 24.08.2012, petenta a solicitat respingerea excepției invocate, precizând că la data de 09.01.2012 s-a comunicat APDRP rezoluția nr.703/II/2/2011, iar împotriva acestei rezoluții, Agenția a formulat plângere la instanță la data de 23.01.2012, data poștei, ulterior plângerea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului C.., sens în care depune dovada în privința datei la care i s-a comunicat rezoluția P.-procurorului, precum și data depunerii recomandatei conținând plângerea la CN Poșta Română, precizând că plângerea este formulată împotriva rezoluției nr.703/II/2/2011 din data de 30.12.2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul C., iar în situația în care instanța ar aprecia că plângerea este formulată exclusiv împotriva ordonanței nr.2054/P/2011 din 27.10.2011, se apreciază că s-ar încălca dreptul la apărare al petentei, care ar fi privată în mod abuziv de o cale de atac împotriva rezoluției P.-procurorului.
Analizând cu prioritate excepția tardivității formulării plângerii de către petenta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, excepție invocată de către instanță din oficiu, se reține următoarele:
Potrivit art. 2781 alin. (1) Cod procedură penală, termenul de introducere a plângerii împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată este de 20 de zile și curge de la data comunicării actului prin care conducătorul parchetului ori procurorul ierarhic superior a respins plângerea formulată conform art. 275-278 împotriva rezoluției sau ordonanței de netrimitere în judecată.
În cazul în care conducătorul parchetului sau procurorul ierarhic superior nu a soluționat plângerea în termenul prevăzut în art. 277, termenul de 20 de zile prevăzut pentru introducerea plângerii împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată curge, conform art. 2781 alin. (2) Cod procedură penală, de la data expirării termenului inițial de 20 de zile, în care conducătorul parchetului ori procurorul ierarhic superior trebuia să rezolve plângerea conform art. 277 Cod procedură penală.
Se constată că la data de 27.10.2011, P. de pe lângă Tribunalul C. a emis ordonanța nr.2054/P/2011 prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului S. M. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.292 Cod penal, întrucât aceasta este in mod vădit lipsită de gradul de pericol social al unei infracțiuni, stabilindu-se sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 1000 lei și neînceperea urmăririi penale față de aceeași persoană, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, prevăzută de art.246 Cod penal, abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art.248 Cod penal, fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art.288 alin.1 Cod penal, fals intelectual, prevăzută de art.289 Cod penal, deoarece faptele nu există și de uz de fals prevăzută de art.291 Cod penal, deoarece faptei îi lipsește unul dintre elementele constitutive, respectiv elementul material al laturii obiective .
Această ordonanța a fost comunicată petentei Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit la data de 07.11.2012.
La data de 23.11.2012, în termen legal, petenta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit formulează plângere împotriva soluției procurorului, plângere adresată prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul C.. Această plângere este înregistrată sub număr 703/II/2/2012.
Plângerea petentului a fost soluționată de către prim-procuror la data de 30.12.2011 prin rezoluția nr.703/II/2/2011, fiind respinsă plângerea petentei, ca nefondată.
Potrivit art. 278 alin. 4 raportat la art. 277 din Codul de procedură penală, procurorul ierarhic superior este obligat să rezolve plângerea în cel mult 20 de zile de la primire.
Astfel, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul C. trebuia să soluționeze plângerea formulată de către petent până la data de 14.12.2011 inclusiv (termenul de 20 de zile fiind calculat de către instanță începând cu data de 23.11.2011, moment la care plângerea petentului la prim-procuror a primit număr de rezoluție, acest moment al termenului fiind în favoarea petentului). Se observă, însă, că rezoluția de respingere a plângerii nr. nr. 703/II/2/2011a fost emisă la data de 30.12.2011, cu depășirea termenului de 20 de zile menționat anterior.
În aceste condiții, instanța observă că în cauză devin incidente dispozițiile art. 278 ind. 1 alin. 2 din Codul de procedură penală, întrucât procurorul ierarhic superior nu a soluționat în termenul de 20 zile plângerea cu care a fost învestit în condițiile art. 278 alin. (1) și (3) C. proc. pen.
În acest context, instanța reține că începând cu data de 15.12.2011, petentul putea să sesizeze instanța de judecată cu plângere în condițiile art. 278 ind. 1 Cod procedură penală până cel mai târziu la data de 05.01.2012, respectiv într-un termen de 20 de zile începând cu momentul în care a expirat termenul în care trebuia soluționată plângerea petentului de către prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria C..
Petentul a formulat plângere împotriva soluției procurorului, întemeiată pe prevederile art. 2781 C. proc. pen., la data de 23.01.2012 (data la care petenta a depus la Posta Română plângerea adresată instanței).
Potrivit art. 185 Cod procedură penală, când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen. Ca atare, neexercitarea în termen a unui drept procesual, conform textului menționat, conduce la pierderea acestuia.
Față de dispozițiile legale invocate mai sus, raportat la împrejurările expuse anterior, instanța apreciază că excepția tardivității formulării plângerii în condițiile art. 278 ind. 1 Cod procedură penală, invocată din oficiu, este întemeiată, motiv pentru care o va admite.
Instanța nu poate fi de acord cu petenta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit atunci când afirmă în cuprinsul notelor scrise că plângerea este formulată împotriva rezoluției nr.703/II/2/2011 din data de 30.12.2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul C. și că, în caz contrar dacă instanța ar considera că plângerea privește doar plângerea procurorului de caz, s-ar încălca dreptul la apărare al petentei, care ar fi privată în mod abuziv de o cale de atac împotriva rezoluției P.-procurorului.
Aceasta deoarece, potrivit dispozițiilor art. 2781 alin. 1 Cod procedură penală, plângerea întemeiată pe aceste dispoziții legale poate fi formulată doar împotriva unei soluții de neîncepere a urmăririi penale, indiferent de actul prin care a fost dispusă ( rezoluție, ordonanță, rechizitoriu), ori a rezoluției sau, după caz, ordonanței de scoatere de sub urmărire penală, încetare a urmăririi penale sau clasare; de asemenea, se poate formula plângere împotriva dispoziției din rechizitoriu de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale.
Nu poate constitui obiect al plângerii soluția dispusă prin actul procurorului ierarhic superior, plângerea putând fi formulată numai împotriva actului prin care s-a dispus o soluție de neurmărire sau de netrimitere în judecată.
Această opinie este confirmată de Inalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr.762/03.03.2008, care a statuat, printre altele, că obiectul plângerii, întemeiate pe dispozițiile art. 2781 alin. 1 Cod procedură penală, îl, constituie rezoluția sau ordonanța procurorului de netrimitere în judecată, iar nu actul prin care conducătorul parchetului ori procurorul ierarhic superior a soluționat plângerea potrivit dispozițiilor art.275-278 Cod procedură penală.
Pe cale de consecință, în baza art. 278 ind. 1 alin. 8 lit. a Cod procedură penală, va respinge plângerea formulată de petenta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit împotriva ordonanței nr. nr. 2054/P/2011 emise la data de 27.10.2011 de către Parchetului de pe lângă Tribunalul C., ca tardiv formulată (plângere ce face obiectul dosarului conex nr._ ).
Față de situația că plângerea petentei Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit a fost respinsă, ca tardiv formulată, instanța va analiza doar plângerea formulată de petentul S. M. (plângere ce face obiectul dosarelor conexe nr._/212/2011 și nr._ ), prin raportare la soluția dată prin ordonanța procurorului numai cu privire la infracțiunea de fals în declarații prevăzută de art. 292 Cod penal (petentul necontestând soluția dispusă la punctul 3 din ordonanța atacată cu privire la celelalte infracțiuni de care a fost acuzat, lipsindu-i și interesul în acest sens).
Din analiza inscrisurilor aflate în dosarul de urmărire penală, instanța reține următoare situație de fapt:
Ca urmare a incheierii nr.3202/27.08.2003 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C., fila 175-176 d.urm.pen. vol.1, în baza înscrisurilor anexate (cerere tip, fila 177, act constitutiv la . SRL, fila 179-180, contracat de închiriere nr.677/01.07.2003, filele 181-182, certificate de cazier fiscal ale asociaților, filele 183-185, declarații pe propria răspundere -filele 186, 189, dovada privind disponibilitatea firmei- fila 194), s-a emis certificatul de inregistrare . nr._ din data de 29.08.2003 pentru firma Lorenzo Group XXI SRL, cu sediul în Mun. M..
Unul dintre asociații acesteia era petentul S. M., astfel cum rezultă din actul constitutiv la . SRL, fila 179-180 d.urm.pen. vol.1.
La data de 05.04.2005, sub nr.4458, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, Agenția SAPARD, emite un anunț privind organizarea în data de 21.04.2005 a unui concurs pentru ocuparea postului de director al Biroului Regional de Implementare al Programului SAPARD 2 S-E C., fila 151 d.urm.pen. vol.1.
La data de 13.04.2005, petentul S. M. își depune dosarul cu documentele necesare înscrierii la concurs, fila 151 d.urm.pen. vol.1, printre care la punctul 8 este menționată și o declarație pe proprie răspundere că nu este administrator sau conducător de societăți comerciale, fila 71 vol.1.
În urma concursului organizat, petentului i s-a încheiat contractul individual de muncă înregistrat sub nr.380/27.04.2005, fiind angajat în funcția de consilier gr.1 A- Director în cadrul Agenției SAPARD C., ocazie cu care i s-a inmânat fișa postului și a intocmit declarația de interese- fila 72 prin care declară pe propria răspundere că nu are calitatea de asociat sau acționar la societăți comerciale, precum și o declarație de confidențialitate și imparțialitate, fila 74.
Și în anul 2006, petentul încheie o declarație de interese- fila 76 vol.1 prin care declară pe propria răspundere că nu are calitatea de asociat sau acționar la societăți comerciale. Aceeași este situația și în anul 2007, când petentul semnează la data de 12.03.2007, o declarație de aceeași natură, fila 75.
Din declarația martorului S. S., fila 196 vol.1., director general al Agenției rezultă că, ulterior angajării petentul ca director, în urma unor verificări, s-a descoperit că petentul deținea calitatea de asociat în cadrul unei societăți comerciale, iar în urma lămuririlor verbale solicitate petentului, acesta a explicat faptul că societatea este în dizolvare, nu desfășoară activitate comercială. Acesta problemă, conform declarației martorului, a fost discutată în cadrul comitetului director al Agenției, ajungându-se la concluzia că nu există conflict de interese intre calitatea de director a petentului și cea de asociat în cadrul unei societăți comerciale în dizolvare.
Printr-o cerere depusă în prima jumătate a anului 2007 și înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului C., Oficiul Național al Registului Comerțului solicita acestei instituții să dispună dizolvarea . SRL, în temeiul art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990, față de nedepunerea situațiilor financiare aferente anilor 2003 și 2004.
Față de acestă motivare a solicitării de dizolvare, pare demnă de crezare afirmația petentului conform căreia societatea, al cărei asociat era la acel moment, nu a desfășurat efectiv activitate comercială.
În data de 05.06.2007, Tribunalul C. pronunță încheierea nr. 3187, fila 173 vol.1 d.urm.pen., prin care dispune dizolvarea . SRL, hotărâre succeptibilă de recurs în 30 de zile de la publicării în M.OF.
La data de 08.07.2010, Tribunalul C., prin încheierea nr. 3619/. nr._, dispune radierea . SRL, fila 170.
Din cuprinsul procesului-verbal de cercetare disciplinară, filele 204-212, reiese că petentul este de formație jurist.
După cum a reținut procurorul de caz, faptele petentului decurgând din declarațiile pe proprie răspundere date în datele de 13.04.2005, 27.04.2005 și 1.02.2006 nu au fost analizate ca urmare a intervenției perscripției răspunderii penale.
Cu privire la fapta din data de 12.03.2007, când petentul a declarat că nu deține calitățile de asociat sau administrator în cadrul vreunei societăți comerciale, deși la acea dată avea calitatea de asociat și administrator la . SRL încă din anul 2003,
Față de situația concretă în sensul că în cadrul Agenției, după numirea ca director a petentului, a devenit cunoscută situația sa, apreciindu-se că nu există conflict de interese intre calitatea de director a petentului și cea de asociat în cadrul unei societăți comerciale în dizolvare,
Cum acestă societate comercială nu a desfășurat niciodată efectiv activitate, iar la data de 05.06.2007 s-a dispus dizolvarea . SRL, iar incepând cu data de 08.07.2010 . SRL a fost radiată,
Instanța consideră că soluția dată de procurorul de caz de scoatere de sub urmărire penală a petentului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații prevăzute de art.292 Cod penal prin raportare la dispozițiile art. 10 lit. B indice 1 Cod procedură penală este una corectă, în mod judicios apreciindu-se că faptei îi lipsește gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Împotriva sentinței penale nr. 1156 din data de 05 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._ a declarat recurs, în termen legal, petenta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit București criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
La termenul de judecată din 21.02.2013 curtea, din oficiu, a invocat excepția inadmisibilității recursului declarat de petenta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit în cauză.
Deși legal citată petenta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit nu s-a prezentat în fața instanței de recurs.
Examinând actele și lucrările dosarului, în lumina excepției invocate din oficiu, curtea reține următoarele:
Potrivit prevederilor art.2781 alin.10 cod pr.penală hotărârea pronunțată conform preved.art.2781 alin.8 lit.a cod pr.penală este definitivă.
Constatând că, potrivit prevederilor legale menționate anterior, sentința penală nr.1156 din data de 05 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._ este definitivă, aceasta însemnând că nu mai poate fi atacată pe calea ordinară a recursului, curtea va respinge ca inadmisibil recursul declarat de petenta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit.
În baza art.192 alin.2 cod procedură penală, va obliga recurenta petentă Agenția Națională de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit București la plata sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În baza art.38515 alin.1 pct.1 lit. a cod procedură penală,
Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de recurenta petentă AGENȚIA DE PLĂȚI PENTRU DEZVOLTARE RURALĂ ȘI PESCUIT – cu sediul în sector 1, București, .. 43, împotriva sentinței penale nr.1156/05.10.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._ .
În baza art.192 alin.2 cod procedură penală,
Obligă recurenta petentă Agenția Națională de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit București la plata sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.02.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
E. C. M. M. U. M. D. M.
Grefier,
C. C.
Jud.fond – A.M.L.
Red.dec.jud.M.U.
Tehnodact.gref.C.C.
2 ex./05.03.2013
| ← Infractiuni la legea privind drepturile de autor şi drepturile... | Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... → |
|---|








