Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 909/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 909/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 29-10-2013 în dosarul nr. 4324/254/2011*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR.909/P
Ședința publică de la 29 octombrie 2013
Completul compus din:
Președinte - C. C.
Judecător - A. I.
Judecător - D. I. N.
Grefier - G. P.
Cu participarea Ministerului Public prin procuror – I. D.
S-au luat în examinare recursurile penale declarate de:
- D. V. – cu domiciliul în R., ./42, județul N. și Geldern, Kari-Arnold nr.2 COD, Cod postal_, Germania;
- SOCIETATEA DE A.-R. A. ASIGURĂRI S.A. – cu sediul în C., .,
împotriva sentinței penale nr.154 din data de 3 iulie 2013, pronunțată de Judecătoria M., în dosarul penal nr._ .
Dezbaterile, au avut loc în ședința publică din data de 17 octombrie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, pentru a da posibilitate recurentei asiguratoare Societatea de A.-reasigurare A. Asigurări S.A. să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la datele de 23 octombrie 2013 și 29 octombrie 2013, când a pronunțat următoarea decizie.
- CURTEA –
Asupra recursurilor penale de față:
P. sentința penală nr.154/03.07.2013 pronunțată de Judecătoria M. în dosarul penal nr._, în baza art.14 și 346 Cod de procedură penală, raportat la art.998-999 Cod civil, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă D. V..
A fost obligat inculpatul CHIMȘAC N., alături de asiguratorul de răspundere civilă SOCIETATEA DE A. - R. A. ASIGURĂRI S.A. la plata către partea civilă D. V. la plata sumei de 10.000 euro. reprezentând despăgubiri pentru daune materiale și a sumei de 30.000 euro, reprezentând despăgubiri pentru daune morale.
A fost obligat inculpatul CHIMȘAC N., alături de asiguratorul de răspundere civilă SOCIETATEA DE A. - R. A. ASIGURĂRI S.A., la plata către partea civilă D. V. a unei prestații lunare în sumă de 1.750 euro, începând cu data producerii accidentului rutier (29.08.2008) și până în luna februarie 2010 inclusiv și, respectiv, de 1.700 euro, începând cu data stabilirii pensiei de invaliditate în favoarea părții civile (martie 2010) și până la încetarea stării de nevoie.
S-a luat act că inculpatul CHIMȘAC N. a achitat părții civile D. V., pe parcursul procesului, suma de 7.500 euro cu titlu de avans al despăgubirii.
În baza art.191 alin.3 Cod de procedură penală,cheltuielile judiciare avansate de stat au fost lăsate în sarcina acestuia.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
P. rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria M. nr.1667/P/2008/24.11.2011, înregistrat pe rolul Judecătoriei M. sub nr._, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului Chimșac N., pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, prevăzute de art.184 alin.2 și 4 Cod penal și art.184 alin.1 și 3 Cod penal, ambele cu aplicarea art.33 lit.b Cod penal.
În cuprinsul actului de sesizare s-a reținut că, la data de 29.08.2008, orele 1450, lucrătorii din cadrul S.P.R. C. - Formațiunea M. au fost sesizați de către ofițerul de serviciu că, pe DN 39 - Km 38+800 m, s-a produs un accident rutier soldat cu victime.
Din cercetările efectuate, s-a stabilit că inculpatul Chimșac N., conducând autoturismul marca „VW Golf”, cu numărul de înmatriculare_, pe direcția M. - C., a efectuat o manevră de întoarcere a autoturismului peste marcajul longitudinal dublu continuu, care separă sensurile de mers. P. manevra astfel efectuată, inculpatul nu a acordat prioritate motocicletei marca Kawasaki, condusă de partea civilă D. V., care se deplasa pe banda I-a a sensului de mers opus, iar din impact a rezultat vătămarea corporală gravă a părților civile D. V. și D. G..
Ca urmare a impactului, motocicleta a fost proiectată în afara părții carosabile, în partea dreaptă a direcției în care se deplasa și la 19 m față de locul impactului, iar autoturismul s-a oprit pe banda I-a, la 43 m de locul impactului.
Din analiza dinamicii accidentului, a rezultat că acesta putea fi evitat exclusiv de către inculpat, care a efectuat o manevră neregulamentară de întoarcere a autoturismului peste axul drumului (linie dublă continuă) și nu a acordat prioritate motocicletei care se deplasa din sens opus.
Conform concluziilor raportului de expertiză tehnică auto judiciară, inculpatul Chimșac N. a încălcat prevederile art.79 alin.3 și art.125 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr.195/2002.
Audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul Chimșac N. și-a recunoscut culpa în producerea evenimentului rutier, arătând că regretă fapta comisă și că de la data accidentului a menținut legătura cu părțile vătămate, încercând să le acorde sprijin financiar și oferindu-le, prin transfer bancar, la data de 03.12.2008, suma de 7.500 euro.
În ședința publică din data de 24.04.2012, inculpatul s-a prezentat în fața instanței de judecată și, în prezența apărătorului desemnat din oficiu, a arătat că recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa în actul de sesizare a instanței, solicitând ca judecata să aibă loc potrivit dispozițiilor art.3201 alin.1 și 2 Cod procedură penală, în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și le însușește în totalitate, fiind de acord să despăgubească părțile civile cu sumele cu care acestea s-au constituit părți civile în cauză.
La solicitarea părților civile D. V. și D. G., în dovedirea laturii civile, instanța a încuviințat administrarea probei cu înscrisuri și proba testimonială cu un martor, C. E., depoziția acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.
P. sentința penală nr.124/08.05.2012 de Judecătoria M. în dosarul penal nr._, în baza art.184 alin.2 și 4 Cod penal, cu aplicarea art.3201 alin.7 Cod de procedură penală, s-a dispus condamnarea inculpatului CHIMȘAC N. la pedeapsa închisorii de 4 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă asupra părții vătămate D. V., iar în baza art.184 alin.1 și 3 Cod penal, cu aplicarea art.3201 alin.7 Cod de procedură penală, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii de 2 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă asupra părții vătămate D. G..
În baza art.33 lit.b și 34 lit.b Cod penal, instanța a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4 luni închisoare, iar în baza art.81 Cod penal a suspendat condiționat executarea pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 4 luni, calculat conform art.82 Cod penal.
În baza art.14 și art.346 Cod de procedură penală, raportat la art. 998-999 C.civ., instanța a admis acțiunea civilă formulată de S. C. Județean de Urgență C. și a obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 6.615,17 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare.
A fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă D. V. și a fost obligat inculpatul, alături de asiguratorul de răspundere civilă auto Societatea de A. - R. A. ASIGURĂRI S.A., la plata sumei de 72.600 euro reprezentând daune materiale și 20.000 euro reprezentând daune morale.
A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă D. G. și a fost obligat inculpatul, alături de asiguratorul de răspundere civilă auto Societatea de A. - R. A. ASIGURĂRI S.A., la plata sumei de 2.000 euro, reprezentând daune materiale și 10.000 euro reprezentând daune morale.
Pentru a pronunța soluția amintită, instanța de fond a avut în vedere că inculpatul Chimșac N. a declarat în fața instanței că recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa, înțelegând să se prevaleze de dispozițiile art.3201 alin.1 și alin.2 Cod procedură penală, astfel încât faptele săvârșite de inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.
Sub aspectul laturii civile, instanța a reținut că partea vătămată S. C. Județean de Urgență C. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 6.615,17 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate cu partea vătămată D. V. în perioada 29.08 – 24.09.2008.
De asemenea, partea vătămată D. V. s-a constituit parte civilă cu suma de 182.600 euro reprezentând: cheltuieli materiale în cuantum de 20.000 euro, diferența dintre veniturile pe care le-ar fi obținut dacă nu intervenea accidentul și cele pe care le-ar fi obținut efectiv în perioada septembrie 2008 – ianuarie 2012, în cuantum de 62.000 euro și daune morale în cuantum de 100.000 euro; a mai solicitat obligarea inculpatului, alături de asigurător, la plata unei sume lunare egale cu diferența dintre venitul realizat de acesta dacă ar fi fost sănătos și cât realizează efectiv, până la însănătoșirea sa efectivă și completă, obligarea acestora la plata sumelor ce reprezintă diferența dintre veniturile pe care le-ar fi realizat și cele pe care le realizează efectiv pentru perioada ce va urma, respectiv din ianuarie 2012 și până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești ce se va pronunța în prezenta cauză.
Partea vătămată D. G. s-a constituit, la rândul său, parte civilă cu suma de 100.000 euro, reprezentând cheltuieli materiale în cuantum de 20.000 euro și daune morale în cuantum de 60.000 euro.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța a apreciat că sunt îndeplinite cerințele legale pentru admiterea în totalitate a cererii formulate de S. C. Județean de Urgență C. și, respectiv, în parte, a acțiunilor civile formulate de părțile civile D. vasile și D. G..
Astfel, instanța a apreciat că, în cauză, sunt întrunite elementele necesare angajării răspunderii civile delictuale a inculpatului, respectiv, faptele ilicite constând în cele două infracțiuni reținute în sarcina inculpatului, prejudiciul constând în daunele materiale și morale încercate de părțile civile D. V. și D. G., ca urmare a leziunilor traumatice suferite în accidentul rutier cauzat de inculpat, daunele materiale suferite de partea civilă S. C. Județean de Urgență C., ca urmare a cheltuielilor de spitalizare, în cuantum de 6.615,17 lei, efectuate cu partea vătămată D. V. în perioada 29.08 – 24.09.2008, legătura de cauzalitate dintre faptele ilicite și prejudicii, precum și vinovăția inculpatului reținută sub forma culpei.
În concret, instanța de fond a constatat că prin înscrisurile anexate la dosarul cauzei (chitanțe, bonuri și facturi fiscale, adeverințe și rețete medicale), partea civilă D. V. a făcut dovada efectuării unor cheltuieli în sumă de 10.000 euro, reprezentând contravaloarea medicamentelor și a materialelor sanitare achiziționate în vederea tratării leziunilor suferite în accidentul rutier provocat de inculpat, iar partea civilă D. G. a făcut dovada efectuării unor cheltuieli în sumă de 2.000 euro.
Instanța a apreciat că, pe lângă prejudiciul efectiv suferit, părțile vătămate sunt îndreptățite să obțină de la autorul faptei ilicite și beneficiul nerealizat; astfel, din actele dosarului s-a constatat că anterior producerii accidentului de circulație partea vătămată D. V. era angajată în muncă, în Germania, realizând un salariu lunar de 1.750 euro, iar din luna martie 2010 a fost pensionată medical, cuantumul pensiei de invaliditate fiind de 50 euro.
P. urmare, diferența dintre veniturile pe care partea civilă le-ar fi obținut dacă nu intervenea accidentul și cele pe care le-a obținut efectiv în perioada ianuarie 2008 – ianuarie 2012 este de 62.600 euro, sumă pe care aceasta este îndreptățită să o primească cu titlu de beneficiu nerealizat.
Având în vedere specificul instituției daunelor morale, în sensul că nu se poate apela la probe materiale pentru determinarea cuantumului despăgubirilor, efectul compensatoriu al acestora și imposibilitatea evaluării în bani a suferințelor unei persoane, condițiile socio-economice ale părților civile și ale inculpatului, cu privire la care nu s-a făcut dovada că s-ar situa peste condițiile socio-economice la nivel general mediu, în raport cu suferințele fizice suferite de părțile civile persoane fizice și cu numărul zilelor de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea leziunilor suferite și văzând imposibilitatea temporară a acestora de a participa în mod liber la viața socială și de a-și desfășura activitățile obișnuite, dar și prejudiciul de agrement încercat ca urmare a vătămărilor suferite în timpul vacanței, instanța a apreciat că suma de 20.000 euro pentru partea civilă D. V. și suma de 10.000 euro pentru partea civilă D. G. constituie reparații juste ale prejudiciilor morale suferite de aceste părți civile, ca urmare a faptelor ilicite săvârșite de inculpat și nu apar ca având caracterul unor amenzi excesive pentru inculpat și nici o sursă de îmbogățire fără just temei a părților civile.
Împotriva sentinței penale nr.124/08.05.2012 pronunțată de Judecătoria M. în dosarul nr._ au formulat recurs părțile civile D. V. și D. G., precum și asiguratorul de răspundere civilă auto Societatea de A. - R. A. ASIGURĂRI S.A., criticând soluția pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
P. decizia penală nr.1064/P/04.12.2012, Curtea de Apel C. a respins, în baza art.38515 pct.1 lit.b Cod de procedură penală, recursul formulat de partea civilă D. G., iar în baza art.38515 pct.2 lit.c Cod de procedură penală, a admis recursurile formulate de partea civilă D. V. și asiguratorul de răspundere civilă auto S.C. A. - R. A. ASIGURĂRI S.A.
D. urmare, în baza art.38517 alin.2 Cod de procedură penaă, Curtea a casat în parte sentința penală nr.124/08.05.2012 numai cu privire la acțiunea civilă formulată de partea civilă D. V. și a trimis dosarul primei instanțe pentru rejudecarea acestei acțiuni, fiind menținute celelalte dispoziții ale hotărârii.
În considerentele deciziei sale de casare, instanța de recurs a reținut că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la plata unei sume lunare egale cu diferența dintre venitul realizat de partea civilă D. V. anterior producerii accidentului și veniturile realizate în prezent, până la însănătoșirea sa efectivă și completă, precum și asupra cererii sale privind obligarea inculpatului, alături de asigurătorul de răspundere civilă, la plata sumelor ce reprezintă diferența dintre veniturile pe care le-ar fi realizat și cele pe care le realizează efectiv pentru perioada ce va urma, respectiv din ianuarie 2012 și până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.
Instanța de recurs a apreciat, de asemenea, că întreaga acțiune civilă promovată de partea civilă D. V. trebuie soluționată unitar, astfel încât nu a mai analizat legalitatea și temeinica acordării celorlalte despăgubiri părții civile, urmând ca acestea să fie reanalizate în rejudecare.
În rejudecare,inculpatul a depus mai multe cereri succesive, având același conținut, prin care a solicitat a se pune în vedere părții civile să depună la dosarul cauzei înscrisurile care probează sumele cheltuite în vederea spitalizării și recuperării fizice ca urmare a accidentului rutier.
De asemenea, inculpatul a solicitat a se avea în vedere, la soluționarea cauzei, că obligația de despăgubire a unei victime revine societății de asigurări, potrivit clauzelor contractului intervenit între asigurator și asigurat.
Totodată, inculpatul a solicitat a se avea în vedere și suma pe care acesta a avansat-o părții civile, prin transfer bancar, după producerea accidentului, solicitând să i se acorde, din nou, dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, prin restituirea permisului de conducere.
În cauză, asiguratorul de răspundere civilă auto Societatea de A. - R. A. ASIGURĂRI S.A. a depus note de ședință, prin care a învederat, în esență, că repararea daunelor materiale prin despăgubiri bănești se poate efectua numai în condițiile și în limitele stabilite de Legea nr.136/1995, impunându-se ca pretențiile formulate să fie probate cu înscrisuri; a apreciat, de asemenea, că partea civilă D. V. nu a probat starea sa de sănătate la momentul rejudecării cauzei, după cum acesta nu a probat veniturile sale concrete la data evenimentului rutier, constând în pensia primită de la asigurările sociale și nici sumele pe care le-ar fi primit de la asiguratorul străin.
Partea civilă D. V. a depus la dosarul cauzei un set de acte în limba germană, traduse în limba română, privind veniturile sale concrete obținute din muncă, în Germania, la data evenimentului rutier și cuantumul pensiei de invaliditate primită de la asigurările sociale în România.
La data de 16.04.2013, partea civilă a depus la dosarul cauzei precizări la acțiunea civilă, prin care a detaliat daunele materiale suferite ca urmare a evenimentului rutier produs la data de 29.08.2008.
La termenul de judecată din 05.06.2013, instanța de fond a solicitat clarificări părții civile D. V., prin apărător ales, cu privire la decizia privind anularea deciziei de aprobare a ajutorului de șomaj acordat părții civile D. V. și a pus în discuție, din oficiu, necesitatea efectuării de demersuri la Agenția Federală a Forțelor de Muncă din Germania, cu scopul de a se comunica instanței dacă în perioada 29.08.2008 – 27.02.2010 partea civilă D. V. a primit ajutor de șomaj, urmând ca, în caz afirmativ, să se comunice cuantumul ajutorului de șomaj.
De asemenea, instanța a apreciat necesar a se clarifica dacă la momentul accidentului partea civilă era angajat efectiv în muncă, avându-se în vedere clauzele contractului de muncă al părții civile D. V., încheiat la data de 16.06.2008, din care rezultă că partea civilă urma să desfășoare activitate începând cu data de 05.09.2008, dată ulterioară accidentului.
Ca urmare a clarificărilor orale aduse de apărătorul ales al părților civile, în sensul că părții civile nu i s-a acordat ajutor de șomaj în Germania motivat de faptul că acesta beneficia de o pensie în România, iar partea civilă a lucrat la firma cu care a încheiat contractul de muncă pe perioadă determinată de 6-8 luni/an, în baza a două contracte de muncă, anterioare contractului de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată, înregistrate la organele fiscale, la data accidentului fiind încadrat în muncă, instanța s-a declarat lămurită cu privire la aspectele puse în discuție și a trecut la soluționarea cauzei.
În vederea soluționării laturii civile a procesului penal, instanța a avut în vedere cele două principii fundamentale care guvernează acordarea despăgubirilor bănești ca echivalent al suferințelor încercate de partea vătămată și anume sumele acordate să nu se transforme în amenzi excesive pentru autorul daunelor și, respectiv, aceleași sume să poată fi calificate doar ca despăgubiri, și nu ca venituri nejustificate pentru victima daunelor.
În opinia instanței, în cauză sunt necontestate împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier din data de 29.08.2008, pe DN 39 - Km 38+800 m, după cum, necontestată este și suferința fizică si psihică a părții civile D. V., ca urmare a evenimentului rutier în care a fost implicată.
Astfel, apreciază instanța că în cauză au fost dovedite leziunile suferite de partea civilă D. V., precum și legătura de cauzalitate dintre activitatea inculpatului și urmarea imediată, așa cum rezultă din concluziile raportului de expertiză medico-legală nr.1125/12.07.2010 întocmit de S.M.L. N., partea civilă fiind spitalizată în perioada 29.08 – 24.09.2008 la S. C. Județean de Urgență C..
Mai mult, consecințele dramatice ale evenimentului rutier s-au prelungit în timp, partea civilă fiind supusă unor numeroase proceduri de recuperare fizică.
Deși, în cauză, așa cum au susținut atât inculpatul, cât și asiguratorul, partea civilă nu a probat starea sa de sănătate la momentul rejudecării cauzei, prin efectuarea și depunerea la dosarul cauzei a concluziilor unei expertize de specialitate, instanța apreciază că, față de numărul de zile de spitalizare și, respectiv, necesitatea ca partea civilă să se supună unor proceduri ulterioare de recuperare fizică, dar și situația actuală a părții civile care este pensionată cu grad de invaliditate II, sunt suficiente probe pentru evaluarea daunelor materiale și morale; de asemenea, la dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri traduse din limba germană care atestă veniturile concrete ale părții civile, realizate în Germania, la data evenimentului rutier.
P. urmare, față de soluția pronunțată asupra laturii penale, se apreciază că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, așa cum sunt prevăzute de art.998 Codul civil (aplicabil în virtutea dispozițiilor art.3 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Noul Cod Civil), care prevede că orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, precum și de art. 999 Codul civil, care prevede că omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzal prin neglijența sau imprudența sa.
Este incontestabil, în cauză, că partea civilă D. V. a suferit un prejudiciu material și moral ca urmare a accidentului rutier produs, din culpă, de către inculpatul Chimșac N., acesta din urmă fiind răspunzător pentru propriile sale fapte, în virtutea legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, având, prin urmare, obligația de a repara prejudiciul astfel produs.
Pentru ca prejudiciul rezultat să fie susceptibil de reparare, trebuie să întrunească următoarele cerințe: să fie cert și să nu fi fost încă reparat.
Cu toate acestea, în considerarea celor două principii enunțate mai sus, instanța, având în vedere și concluziile asiguratorului de răspundere civilă auto obligatorie, constată că sumele pretinse de partea vătămată cu titlu de daune materiale și morale sunt disproporționat de mari în raport cu starea de fapt care rezultă din probele dosarului, dar și în raport de practica instanțelor judecătorești, care a statuat că, potrivit dispozițiilor art.14 alin.3 Cod de procedură penală și art.998-999 Cod civil, repararea prejudiciului cauzat persoanei vătămate prin infracțiune și care constituie obiectul acțiunii civile alăturate acțiunii penale în cadrul procesului penal, se înfăptuiește pe baza regulilor de drept civil; astfel, într-o atare cauză trebuie să fie îndeplinite toate condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, dar și condițiile cerute pentru a se putea obține repararea prejudiciului și anume: prejudiciul trebuie să fie cert, atât în privința existentei, cât și a posibilității de evaluare; este întotdeauna cert prejudiciul actual, deci prejudiciul deja produs la data la care se pretinde repararea lui, ca și prejudiciul viitor cu privire la care există siguranța producerii sale, precum și elemente îndestulătoare pentru a-i determina întinderea.
Mai mult, în doctrina și jurisprudența în materie este unanim acceptat că prejudiciul viitor trebuie distins de prejudiciul eventual, care este lipsit de certitudine, deci nu poate justifica acordarea de despăgubiri; de asemenea, despăgubirea trebuie stabilită nu prin apreciere, ci în raport de prejudiciul efectiv suferit de cel păgubit, după cum, în stabilirea întinderii despăgubirii, instanța trebuie să se preocupe de o corectă individualizare a prejudiciului și de prevenirea oricărei intenții de îmbogățire fără justă cauză.
Potrivit art.1169 Cod civil, cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.
În ce privește despăgubirile materiale, având în vedere textele de lege enunțate și probele administrate pe parcursul procesului penal, instanța constată că partea civilă a probat cu acte, în primul și, respectiv, cel de al doilea ciclu procesual, un prejudiciu material în sumă totală de 10.000 euro, reprezentând contravaloarea medicamentelor și a materialelor sanitare achiziționate în vederea tratării leziunilor suferite în accidentul rutier provocat de inculpat.
De asemenea, pe lângă prejudiciul material efectiv suferit, partea vătămată este îndreptățită să obțină de la autorul faptei ilicite și beneficiul nerealizat; astfel, din actele dosarului rezultă că anterior producerii accidentului de circulație, partea vătămată D. V. era angajată în muncă, în Germania, realizând un salariu lunar de 1.750 euro, iar începând cu luna martie 2010 a fost pensionată medical, stabilindu-se în favoarea acesteia o pensie de invaliditate în cuantum de 50 euro.
Având în vedere aceste constatări, instanța va acorda părții civile D. V., ca echivalent al beneficiului nerealizat, în urma accidentului rutier, suma de 1.750 euro cu titlu de prestație lunară, începând cu data producerii accidentului rutier (29.08.2008) și până în luna februarie 2010 inclusiv, reprezentând venitul net pe care partea civilă îl realiza din muncă, anterior producerii evenimentului rutier.
Față de constatarea că, începând cu luna martie 2010, partea civilă D. V. beneficiază de pensie de invaliditate în cuantum de 50 euro, instanța urmează să stabilească, în favoarea acesteia, începând cu această lună, cu titlu de prestație lunară, suma de 1.700 euro, până la încetarea stării de nevoie, reprezentând diferența dintre suma de 1.750 euro venit net realizat din muncă anterior producerii evenimentului rutier și suma de 50 euro pe care partea civilă o primește cu titlu de pensie de invaliditate.
În privința despăgubirilor morale pretinse de partea civilă D. V., instanța constată că pretențiile părții civile se situează în afara limitelor stabilite în doctrina și practica judiciară, motiv pentru care vor fi admise în parte, pentru următoarele considerente:
În general, legea nu stabilește criterii obiective cu privire la determinarea cuantumului prejudiciului moral, instanța având sarcina de a stabili, în raport de circumstanțele speței, o compensație morală corect individualizată, astfel încât aceasta să nu fie percepută altfel decât ca o despăgubire; în alte cuvinte, instanța are obligația de a individualiza compensația morală astfel încât aceasta să nu ducă la o îmbogățire fără justă cauză a victimei, ci să constituie o reparație integrală a prejudiciului suferit.
Pe de altă parte, instanța nu poate ignora aspectul că fapta a fost săvârșită din culpă, astfel încât inculpatul nu poate fi obligat la despăgubiri care să constituie pentru acesta o "amendă excesivă".
Mai mult, în ce privește daunele morale, prejudiciul este imaterial, nesusceptibil prin el însuși de a fi evaluat în bani și, deși este ușor de perceput în speța de față, acesta apare ca fiind dificil de cuantificat.
În cauză, este necontestat că partea civilă a fost supusă unor suferințe fizice majore, care au presupus spitalizare și recuperare; de asemenea, în cauză este necontestat și prejudiciul suferit de partea civilă pe plan familial, social și profesional, toate coordonatele vieții sale schimbându-se radical; în acest sens, instanța reține că anterior accidentului rutier partea civilă era în măsură să asigure familiei sale tot confortul necesar – situație care s-a schimbat radical după evenimentul rutier în care partea civilă a fost implicată.
P. urmare, având în vedere practica judiciară la care s-a făcut trimitere anterior și văzând imposibilitatea temporară a părții civile de a participa în mod liber la viața socială și de a-și desfășura activitățile obișnuite, dar și prejudiciul de agrement încercat ca urmare a vătămărilor suferite în timpul vacanței, instanța apreciază că suma de 30.000 euro constituie o compensație morală corect individualizată, care poate fi percepută ca o reparație integrală a prejudiciului suferit, și nu ca o îmbogățire fără justă cauză a victimei.
La cuantificarea prejudiciului moral, instanța a avut în vedere că acesta se stabilește prin aplicarea criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de persoana vătămată pe plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care a fost afectată situația profesională, socială, familială a părții civile.
Concluzionând asupra acțiunii civile formulate de partea civilă D. V., instanța constată că autoturismul proprietatea inculpatului era asigurat la S.C. A. - R. A. ASIGURĂRI S.A. care, potrivit legislației în vigoare și anume conform Legii nr.136/1995, asigură protejarea intereselor victimelor din accidente rutiere.
Pe de altă parte, în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii inculpatului pentru prejudiciul material și moral cauzat părții civile, motiv pentru care, având în vedere dispozițiile legale în vigoare, în baza art.14 și art.346 alin.1 Cod de procedură penală, raportat la art.998-999 Cod civil, instanța a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă D. V..
În consecință, s-a dispus obligarea inculpatului, alături de asiguratorul de răspundere civilă la plata către partea civilă a sumei de 10.000 euro, reprezentând despăgubiri pentru daune materiale și a sumei de 30.000 euro reprezentând despăgubiri pentru daune morale.
De asemenea, a fost obligat inculpatul, alături de asiguratorul de răspundere civilă, către partea civilă, la plata unei prestații lunare în sumă de 1.750 euro începând cu data producerii accidentului rutier (29.08.2008) și până în luna februarie 2010 inclusiv și, respectiv de 1.700 euro, începând cu data stabilirii pensiei de invaliditate în favoarea părții civile (martie 2010) și până la încetarea stării de nevoie.
Având în vedere că inculpatul a înțeles să avanseze părții civile suma de 7.500 euro prin transfer bancar, instanța a luat act că inculpatul CHIMȘAC N. a plătit părții civile, pe parcursul procesului, suma de 7.500 euro cu titlu de avans al despăgubirii.
În termen legal, împotriva acestei sentințe penale partea civilă D. V. și asigurătorul de răspundere civilă S.C. A. - R. A. ASIGURĂRI S.A au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În recursul părții civile se solicită majorarea sumei acordate cu titlu de daune morale, în raport de perioada de spitalizare îndelungată, numărul intervențiilor chirurgicale și implicațiile de durată ale accidentului rutier în plan social și familial, precum și majorarea sumei acordate cu titlu de daune materiale, actele depuse la dosar confirmând, în opinia recurentei, existența unor cheltuieli superioare celor reținute de prima instanță.
În recursul asigurătorului de răspundere civilă, s-a susținut, în esență, că repararea daunelor materiale prin despăgubiri bănești se poate efectua numai în condițiile și în limitele stabilite de Legea nr.136/1995, fapt pentru care se impune o cenzurare a sumelor acordate cu titlu de daune materiale, acestea nefiind probate în totalitate cu înscrisuri.
De asemenea, s-a solicitat reaprecierea întinderii daunelor morale, iar cât privește sumele acordate cu titlu de prestație periodică, s-a solicitat instanței de recurs a se avea în vedere că partea civilă D. V. nu a probat starea de sănătate la momentul rejudecării cauzei și nici veniturile concrete de la momentul producerii evenimentului rutier, constând în pensia primită de la asigurările sociale, alături de sumele pe care le-ar fi primit de la asiguratorul străin.
D. urmare, prin motivele scrise de recurs, asigurătorul a solicitat instanței de recurs limitarea întinderii despăgubirilor materiale la suma de 7.500 de euro și a celor morale la suma de 87.900 lei, concomitent cu reaprecierea datei până la care se impune acordarea sumei determinate cu titlu de prestație periodică lunară și care, în absența unei expertize medicale, necesară determinării capacității de muncă a victimei, nu ar putea depăși data de 08.12.2011, ce coincide cu momentul fixat în scopul revizuirii capacității de muncă.
Analizând actele și lucrările dosarului, examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale recurate, în raport de criticile invocate și din oficiu, potrivit art.3856 alin.3 Cod de procedură penală, Curtea, în exercitarea atribuțiilor sale de control judiciar, reține următoarele:
În mod corect prima instanță a reținut că față de inculpat sunt întrunite cerințele răspunderii civile delictuale, prevăzute de art.998 și art.999 din Codul civil anterior, în vigoare la data producerii accidentului, în cauză fiind dovedite toate condițiile se justifică repararea daunelor materiale și morale produse prin infracțiune, sub forma faptului ilicit cauzator de prejudicii, daunelor produse, legăturii de cauzalitate și vinovăției autorului, alături de cele consacrate prin Legea nr.136/1995, referitoare la posibilitatea angajării răspunderii civile a asigurătorului, în caz de producere a unui accident rutier.
Într-adevăr, după cum prima instanță remarcă, raportându-se și la poziția de recunoaștere a faptelor de către inculpat, exprimată în cadrul acordului reglementat de art.3201 Cod de procedură penală, sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii de vătămare corporală gravă, comisă asupra părții civile D. V., s-a realizat prin activitatea inculpatului care, în calitate de conducător auto, și-a încălcat obligațiile instituite de art.79 alin.3 și art.125 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr.195/2002, așa cum o relevă raportul de expertiză tehnică auto judiciară și celelalte probe administrate în cauză.
Ca și consecință a acestui eveniment rutier, urmarea imediată o reprezintă, între altele, leziunile suferite de partea vătămată D. V., iar legătura de cauzalitate dintre activitatea inculpatului și consecințele produse rezultă, fără dubiu, din concluziile raportului de expertiză medico-legală nr.1125/12.07.2010 întocmit de S.M.L. N., potrivit cu care vătămările suferite de partea vătămată s-au putut produce prin lovire cu și de corpuri dure.
În ce privește latura subiectivă sub imperiul căreia inculpatul a acționat, aceasta se prezintă sub forma culpei, autorul faptei efectuând manevra de întoarcere a autoturismului, peste marcajul dublu continuu, care separă cele două sensuri de mers și fără a acorda prioritate de trecere autovehiculului care de deplasa din sens opus, încălcând, astfel, prevederile legale menționate mai sus, având posibilitatea să prevadă că fapta sa ar putea produce vătămarea corporală a pasagerilor motocicletei, dar considerând, fără temei, că acest rezultat nu se va produce.
Raportându-se, punctual, la criticile exprimate ca motive de recurs, Curtea reține ca fiind nefondate, solicitările părții civile de a-i fi majorate sumele acordate cu titlu de daune materiale și morale, în condițiile în care înscrisurile depuse în dosarul penal nr._ nu atestă existența unor cheltuieli în cuantum de 20.000 de euro, iar prejudiciul moral suferit, în absența unor elemente suplimentare, nu ar putea comporta o altă abordare din partea instanței de recurs, fie și în condițiile în care aceasta nu este legată de aprecierile primei instanțe.
De altfel, sub acest ultim aspect, Curtea observă că, fără a fi administrată vreo probă suplimentară, în al doilea ciclu procesual al judecății în fond, daunele morale au fost majorate de la suma de 20.000 de euro la suma de 30.000 de euro, fără ca partea civilă să fi făcut dovada unor noi suferințe de ordin psihic sau fizic, urmările produse prin accidentul de circulație fiind, practic, nemodificate.
În altă ordine de idei, deși susține că după producerea accidentului, a fost nevoită să procedeze la înstrăinarea apartamentului din România, în scopul acoperirii chiriei lunare necesitată de mutarea într-o altă locație din Germania, datorită încetării raporturilor inițiale de muncă, partea civilă nu a depus în susținerea pretențiilor sale nici un document prin care să facă dovadă că o astfel de împrejurare se află în strânsă legătură de cauzalitate cu evenimentul rutier.
De asemenea, din conținutul chitanțelor, bonurilor de transport și celorlalte documente depuse la filele 73-98 și 114-139 din dosarul nr._ al Judecătoriei M., coroborate cu cele depuse în faza anterioară a recursului, nu rezultă că partea civilă ar fi efectuat cheltuieli într-un cuantum superior celor acordate de prima instanță.
În aceeași ordine de idei, deși susține că lucrează în Germania de mai bine de 13 ani, partea civilă nu a făcut dovada că situația sa materială, financiară și familială ar fi fost destabilizată în urma accidentului rutier, inclusiv prin suportarea unor intervenții medicale pe teritoriul Germaniei, cert fiind doar faptul că victima și-a întrerupt raporturile de muncă derulate cu angajatorul german în perioada 06.03.2007-august 2008.
Contrar susținerilor recurentei părți civile, întinderea cheltuielilor materiale este chiar inferioară celei stabilite prin sentința penală atacată, însă dată fiind recunoașterea de către asigurător a sumei de 7.500 de euro, prin motivele scrise de recurs, Curtea urmează a reține aceste pretenții ca fiind dovedite, în condițiile prevăzute de art.161 alin.2 Cod de procedură penală, ce reglementează tranzacția, medierea și recunoașterea pretențiilor civile în procesul penal.
De asemenea, nici sumele acordate cu titlu de daune morale nu se impun majorate, ci, dimpotrivă, în recursul asigurătorului, ele urmează a fi reduse, instanța de control judiciar considerându-le drept excesive, în raport cu natura prejudiciului produs și durata îngrijirilor medicale de care partea civilă a beneficiat.
În aprecierea întinderii sumelor ce se cuvin a fi acordate părții civile, Curtea urmează a avea în vedere că, în cadrul prezentului proces penal, inculpatul a achitat suma de 7.500 de euro, astfel încât, în considerarea acestui fapt, urmează a reduce sumele acordate cu titlu de daune morale, ținând seama de aceeași poziție de recunoaștere a asigurătorului, exprimată prin motivele scrise de recurs, în condițiile art.161 alin.2 Cod de procedură penală.
Deși în stabilirea întinderii daunelor morale, studiul întocmit de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, U.N.S.A.R. și Fondul de protecție a victimelor străzii nu ar putea primi decât o valoare informativă, daunele morale fiind lăsate la libera a apreciere a judecătorului, totuși, în evaluarea acestor categorii de prejudicii, nu pot fi desconsiderate principiile de bază ale răspunderii civile civilă delictuală, în virtutea cărora despăgubirile acordate nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire nelegitimă a victimelor.
În acest sens, este de observat că potrivit celor statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza „Tolstoy Miloslovsy contra Regatului Unit”, despăgubirile trebuie să reprezinte un raport de proporționalitate, având în vedere gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea adusă acesteia, aspect reliefat și în jurisprudența instanței supreme din România (Curtea Supremă de Justiție, decizia civilă nr.62/10.01.2001).
De asemenea, în lumina celor statuate în doctrină și jurisprudență, sumele acordate cu titlu de daune morale, trebuie să țină seama de efectul lor compensatoriu, fără a se transforma în amenzi excesive pentru autorii daunelor ori în venituri nejustificate pentru victime, de natură a conduce la stabilirea pentru acestea din urmă a unor situații materiale mai favorabile decât cele existente mai înainte de comiterea faptei.
Totodată, în stabilirea daunelor morale, trebuie păstrat și un just echilibru între soluția dată acțiunii penale și soluția oferită pe latură civilă, astfel încât gradul de pericol social al infracțiunii, exprimat și în urmările produse în plan nepatrimonial și reflectat, implicit, în pedepsele stabilite, să primească o evaluare similară și proporțională cu modul de stabilire a întinderii despăgubirilor morale, împrejurarea că acestea urmează a fi preluate de către asigurătorul de răspundere civilă neputând constitui un argument în sensul amplificării lor.
De altfel, așa cum în mod corect se remarcă prin recursul asigurătorului de răspundere civilă, o astfel de abordare poate conduce la diferențe de tratament, precum și la grave inechități și discrepanțe între diferitele categorii de persoane prejudiciate, cunoscut fiind că rolul daunelor morale nu este decât acela de a alina și atenua suferințele de ordin psihic și fizic aduse victimelor, nicidecum de a se transforma pentru acestea într-o sursă de îmbogățire fără justă cauză.
D. urmare, întrucât echivalentul în lei al acestor daune, recunoscute de către asigurător, a fost de 87.990 lei, ele fiind circumscrise sumei de 20.000 de euro, reținută și cu ocazia primului ciclu procesual, Curtea va reduce cuantumul despăgubirilor morale acordate prin sentința penală atacată de la 30.000 de euro la suma de 20.000 de euro.
Concomitent cu aceasta, instanța de recurs urmează a reduce și cuantumul daunelor materiale acordate prin sentința instanței de fond de la suma de 10.000 de euro la suma de 7.500 de euro, prin efectul admiterii recursului asigurătorului de răspundere civilă.
În ceea ce privește despăgubirile stabilite cu titlu de prestație periodică, instanța de recurs apreciază ca nefondată critica recurentului asigurător, privind lipsa oricărui temei în acordarea acestor sume, motivat de neefectuarea în cauză a unei expertize medico-legale, în condițiile în care pierderea totală a capacității de muncă a părții vătămate reiese din cuprinsul deciziei nr.1916/22.07.2010 a Casei Județene de Pensii N., necontestată, de altfel și reconfirmată prin decizia aceleiași unități nr.1565/22.12.2010 (filele 102, 107 și 110, dosar penal nr._ ).
Întrucât prin deciziile de mai sus se atestă faptul că în urma accidentului de circulație partea civilă și-a pierdut capacitatea de muncă, în cauză se justifică acordarea unei sume cu titlu de prestație periodică, rezultată din diferența de venituri obținute de partea civilă până la data producerii accidentului și veniturile pe care aceasta le-a obținut ulterior, prin sistemul asigurărilor sociale de stat și comunitare, cu mențiunea că, așa cum rezultă din înscrisurile ce emană de la angajatorul german, la data producerii accidentului partea civilă obținea în baza raporturilor de muncă un salariu mediu lunar de 1750 de euro (filele 69-71, 99 și următoarele din dosarul penal nr._ al Judecătoriei M.).
În consecință, lipsită fiind de veniturile pe care le-ar fi putut realiza din muncă, partea civilă este îndreptățită la acoperirea acestui prejudiciu distinct, potrivit art.14 Cod de procedură penală, în procesul penal acordându-se despăgubiri bănești și pentru folosul de care partea civilă a fost lipsită.
Având în vedere însă că prin decizia Casei Județene de Pensii N. nr.1565/22.12.201, prin care se confirmă incapacitatea de muncă a părții civile, s-a stabilit termen de revizuire la data de 08.12.2011 (fila 110, dosar penal nr._ al Judecătoriei M.), acordarea prestației periodice până la încetarea stării de nevoie a victimei nu se justifică, persoana îndreptățită nefăcând dovada menținerii situației sale speciale după data stabilită pentru revizuirea capacității sale de muncă, ca urmare a neprezentării la examenul medical stabilit.
Astfel fiind, criticile asigurătorului de răspundere civile apar ca întemeiate sub acest aspect, ele urmând a atrage reformarea sentinței penale atacate, fapt care însă nu împiedică partea civilă ca, odată cu obținerea unei decizii favorabile, să se adreseze instanței civile, pe calea unei acțiuni separate, în condițiile art.20 alin.3 Cod de procedură penală.
În acest sens, Curtea reamintește că, potrivit art.20 alin.3 Cod de procedură penală, persoana vătămată se poate adresa cu acțiune la instanța civilă pentru repararea pagubelor materiale și a daunelor morale care s-au născut ori s-au descoperit după pronunțarea hotărârii penale în primă instanță, acest text de lege fiind aplicabil și cu privire la situațiile de fapt născute de pe urma unor infracțiuni, care justifică acordarea unor prestații periodice, dar cu privire la care existența unui eventual prejudiciu este nedeterminată în timp, împiedicând stabilirea cu exactitate a unor pagube determinate, actuale și sigure ca existență.
Pentru considerentele evocate, Curtea, în baza art.38515 pct.1 lit.b Cod de procedură penală, va respinge recursul formulat de partea civilă D. V. ca nefondat, obligând a obliga pe aceasta, conform art.192 alin.2 Cod de procedură penală, la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.38515 pct.2 lit.d Cod de procedură penală, va admite recursul declarat de asigurător S.C. SOCIETATEA de A. -R. A. ASIGURĂRI S.A, va casa hotărârea penală atacată și, rejudecând, va reduce cuantumul daunelor morale de la suma de 30.000 de euro la suma de 20.000 de euro, precum și cuantumul daunelor materiale de la suma de 10.000 de euro la suma de 7.500 de euro.
De asemenea, va obliga inculpatul, alături de asigurătorul de răspundere civilă S.C. SOCIETATEA de A. -R. A. ASIGURĂRI S.A., către partea civilă D. V. la plata venitului nerealizat începând cu data producerii accidentului rutier (29.08.2008) și până la data de 08.12.2011, reprezentat de diferența dintre venitul cuvenit în sumă de 1.750 euro și veniturile efectiv încasate, provenite din salariu, indemnizația de concediu acordată până la data de 10 octombrie 2008, alocația medicală și ajutorul de șomaj acordate până data stabilirii pensiei de invaliditate (martie 2010), pensia de invaliditate și pensia comunitară acordată până la data de 08.12.2011, cu consecința înlăturării dispoziției de plată a prestației periodice după această dată.
Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârii penale recurate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.38515 pct.1 lit.”a” cod procedură penală, respinge recursul formulat de partea civilă D. V. – cu domiciliul în R., ./42, județul N. și Geldern, Kari-Arnold nr.2 COD, Cod postal_, Germania, împotriva sentinței penale nr.154 din data de 3 iulie 2013, pronunțată de Judecătoria M., în dosarul penal nr._ ,ca nefondat, obligând, conform art.192 alin.2 cod procedură penală, recurentul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.38515 pct.2 lit.”b,d” cod procedură penală, admite recursul declarat de asigurător S.C.”SOCIETATEA de A.-R. A. ASIGURĂRI” S.A– cu sediul în C., ., împotriva sentinței penale nr.154 din data de 3 iulie 2013, pronunțată de Judecătoria M., în dosarul penal nr._, casează hotărârea atacată și, rejudecând, dispune:
Reduce cuantumul daunelor morale de la 30 000 euro la 20 000 euro, respectiv cuantumul daunelor materiale de la 10 000 euro la 7500 euro și obligă inculpatul alături de asigurătorul de răspundere civilă Societatea de A. -R. A. Asigurări S.A., către partea civilă D. V., la plata venitului nerealizat începând cu data producerii accidentului rutier (29.08.2008) și până la data de 08.12.11, reprezentat de diferența dintre venitul cuvenit în sumă de 1.750 euro și veniturile efectiv încasate (salariu, indemnizație concediu până la 10 octombrie 2008, alocație medicală/ajutor de șomaj până data stabilirii pensiei de invaliditate - martie 2010, pensia de invaliditate, cea comunitară până la 08.12.2011), înlăturând plata celorlalte prestații periodice.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii în măsura în care nu contravin prezentei.
Conform art.309 alin. ultim cod procedură penală, minuta s-a întocmit în 2 ex.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.10.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
C. C. A. I. D. I. N.
Grefier,
G. P.
Jud.fond: D.L.L.
Red.dec.jud.: C.C.
3 ex./21.11.2013
| ← Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 1035/2013. Curtea... | Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr.... → |
|---|
