Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Decizia nr. 440/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA

Decizia nr. 440/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 15-05-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ Nr. 440/P

Ședința publică de la 15 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE - M. D. M.

Judecător - C. C.

Cu participarea: Grefier - C. A.

Ministerului Public prin procuror I. D. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.

S-au luat în examinare apelurile penale formulate împotriva sentinței penale nr. 305/02.03.2015 pronunțată de către Judecătoria Tulcea în dosarul penal nr._ de inculpatul:

- P. V., fiul lui A. și al lui M., născut la 19 Martie 1957, CNP_, cu domiciliul în Tulcea, ., . judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului prev. de art. 336 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 14 mai 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 15 mai 2015, când a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

Asupra apelului penal de față:

Prin sentința penală nr.305/02.03.2015 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul penal nr._, în temeiul art.336 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.396 alin.10 Cod procedură penală, s-a aplicat inculpatului P. V.pedeapsa de 1 an și 9 luni închisoare.

În temeiul art.66 alin.1 lit. a și b Cod penal, s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

În baza art.65 alin.1, raportat la art.66 alin.1 lit. a și b Cod penal, s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art.91 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei, sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art.92 Cod penal.

În baza art.93 alin.1 Cod penal, a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune Tulcea, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art.93 alin.2 lit. a Cod penal, s-a impus inculpatului să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței.

În baza art.93 alin.3 Cod penal, s-a dispus ca pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Municipiului Tulcea - DAPL, pe o perioadă de 60 de zile.

S-a stabilit instituția responsabilă cu supravegherea, respectiv Serviciul de Probațiune Tulcea.

În baza art.91 alin.4 raportat la art.96 Cod penal, s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării obligațiilor impuse ori a săvârșirii de noi infracțiuni, în sensul revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art.274 alin.1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:

La data de 08.03.2013, în jurul orelor 20,30, inculpatul P. V. a condus autoturismul marca Dacia, cu numărul de înmatriculare_ pe . Municipiul Tulcea, în timp ce era sub influența alcoolului. La controlul efectuat de agenți ai Poliției Rutiere, inculpatul a fost supus testării cu aparatul DRAGER și pentru că rezultatul a fost 1,09 mg/ l alcool pur în aerul expirat, a urmat recoltarea de probe biologice la sediul Ambulanței Tulcea. Din cuprinsul buletinului de analiză toxicologică – alcoolemie cu nr.170-171/2013 emis de SML Tulcea rezultă că, la prima prelevare, alcoolemia era de 2,15 g alcool/litru în sânge, iar la cea de a doua prelevare alcoolemia era de 2,05 g/ litru în sânge.

În legătură cu rezultatul alcoolemiei raportat la momentul recoltării, instanța reține că, potrivit Deciziei nr.3/12.05.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în aplicarea art.336 alin.1 Cod penal, în ipoteza unei duble prelevări de mostre biologice, rezultatul alcoolemiei cu relevanță penală este cel dat de prima prelevare.

Situația de fapt reținută rezultă din procesul-verbal de constatare a faptei, declarațiile martorului B. F., rezultatul testării cu aparatul marca DRAGER, coroborat cu rezultatul consemnat în buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie, toate coroborate cu recunoașterea faptei de către inculpat.

În ceea ce privește legea penală mai favorabilă inculpatului, se reține că O.U.G. nr.195/2002, republicată și noul Cod penal stabilesc pedepse din specii diferite, acesta din urmă prevăzând alternativ cu pedeapsa închisorii și posibilitatea condamnării inculpatului la amenda penală.

De aceea, ținând seama de poziția Curții Constituționale, exprimată în cuprinsul Deciziei nr.265/06.05.2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr.372/20.05.2014, rezultă că doar aplicarea legii penale în ansamblul ei răspunde exigențelor constituționale, context în care instanța, pornind de la limitele și natura pedepsei principale în speța de față, a făcut aplicarea noului Cod penal.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel, în termen legal, inculpatul P. V., solicitând aplicarea unei sancțiuni penale mai blânde, apte a-i permite exercitarea în continuare a dreptului de a mai conduce autoturisme pe drumurile publice.

Analizând actele și lucrările dosarului, examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale atacate, în raport de criticile formulate și din oficiu, potrivit art.417 alin.2 Cod procedură penală, Curtea constată ca apelul inculpatului este întemeiat, însă numai în parte.

În mod corect prima instanță a stabilit existența faptei și vinovăția inculpatului în comiterea acesteia, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, însușite și necontestate în cadrul procedurii simplificate a recunoașterii învinuirii, infracțiunea de conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de ambele legi penale succesive, justificând condamnarea, potrivit art.396 alin.2 Cod de procedură penală. Totuși, orientându-se către aplicarea unei pedepse cu închisoarea, prima instanță putea observa că legea mai favorabilă inculpatului era legea penală veche, datorită regimului mai permisiv al suspendării executării pedepsei sub supraveghere, comparativ cu legea nouă. De altfel, legea nouă impune inculpatului obligația de a presta muncă neremunerată în folosul comunității și prevede ca inculpatul să se supună, în mod imperativ, uneia dintre obligațiile prevăzute de art.93 alin.2 Cod penal, aceste măsuri nefiind impuse de legea penală veche. De asemenea, și sfera obligațiilor impuse condamnatului, potrivit legii noi, este mai largă, în comparație cu regimul prevăzut de legea veche, astfel încât, chiar dacă termenul de încercare al suspendării condiționate este mai mare, potrivit legii vechi, această din urmă lege era incidentă în cauză, în lumina dispozițiilor art.5 Cod penal și art.16 alin.2 din Legea nr.187/2012, potrivit cărora, în determinarea legii penale mai favorabile, instanța este obligată a avea în vedere sfera obligațiilor impuse condamnatului și efectele suspendării potrivit legilor succesive, cu prioritate față de durata termenului de încercare sau supraveghere.

În ceea ce privește solicitarea inculpatului, de a-fi aplicată o sancțiune care să îi permită exercitarea în continuare a dreptului de a mai conduce autoturisme pe drumurile publice, Curtea o consideră inadecvată, în raport cu circumstanțele comiterii faptei, inculpatul conducând pe o arteră centrală a orașului sub influența unei alcoolemii deosebit de ridicate, care a și condus la producerea unei accident de circulație, ce se putea solda cu urmări mult mai grave.

Ținând seama de faptul că ora producerii evenimentului exprimă și intensitatea traficului specific zilei de 08.03.2013, ca și de faptul că fiind audiat, inculpatul nu a fost conștient de starea în care se află, exprimând un discurs dezarticulat și o exprimare olografă neinteligibilă, sancțiunea ce se impune a fi aplicată acestuia este pedeapsa cu închisoarea, în modalitatea suspendării executării sub supraveghere, în caz contrar scopul și funcțiile pedepsei neputând fi atinse.

În exprimarea acestei concluzii, Curtea are în vedere că în justa individualizare a pedepsei și modalității de executare, instanța este obligată a ține seama, potrivit art.74 Cod penal, nu doar de datele ce caracterizează persoana autorului, ci și de gravitatea faptei săvârșite, pedeapsa aplicată având ca scop descurajarea unui tip de conduită infracțională, cu consecințe negative asupra participanților la trafic.

De aceea. Curtea, în baza art.421 pct.2 lit. a Cod de procedură penală, va admite apelul declarat de inculpat, numai sub aspectul modului de aplicare a legii penale mai favorabile, va desființa sentința penală apelată și, rejudecând, în baza art.386 Cod procedură penală, va schimba încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art.336 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.5 Cod penal și art.396 alin.10 Cod procedură penală, în infracțiunea prevăzută de art.87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, republicată, cu aplicarea art.5 Cod penal și art.396 alin.10 Cod procedură penală.

În baza art.87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, republicată, cu aplicarea art.5 Cod penal și art.396 alin.10 Cod procedură penală, va condamna pe inculpatul P. V. la pedeapsa de 1 an și 9 luni închisoare.

În baza art.71 Cod penal 1968, cu aplicarea art.12 din Legea nr.187/2012, va interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit. a și lit. b Cod penal.

În baza art.861 Cod penal 1968, va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 9 luni, stabilit în condițiile art.862 Cod penal.

În baza art.863 alin.1 Cod penal 1968, va impune inculpatului, pe durata termenului de supraveghere, următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune Tulcea, la datele fixate de acesta; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a putea fi controlate mijloacelor lui de existență.

În baza art.863 alin.2 Cod penal 1968, Curtea va dispune ca toate aceste date să fie comunicate Serviciului de Probațiune Tulcea, desemnat cu supravegherea.

În baza art.863 alin.3 lit. e Cod penal 1968, va impune inculpatului obligația de a nu conduce nici un vehicul pe durata termenului de încercare.

În baza art.404 Cod procedură penală, va atrage atenția inculpatului asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune, dacă va mai comite infracțiuni sau nu va respecta obligațiile și măsurile de supraveghere impuse.

În baza art.71 alin.5 Cod penal 1968, va constata suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor pe durata suspendării condiționate sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

Va înlătura din cuprinsul sentinței penale apelate dispozițiile contrare deciziei penale de față și va menține celelalte dispoziții.

În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în faza apelului vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.421 pct.2 lit. a Cod de procedură penală, admite apelul declarat de inculpatul P. V., fiul lui A. și al lui M., născut la 19 Martie 1957, CNP_, cu domiciliul în Tulcea, ., ., ., jud.Tulcea, împotriva sentinței penale nr.305/02.03.2015 pronunțată de către Judecătoria Tulcea în dosarul penal nr._ .

Desființează sentința penală apelată și, rejudecând, în baza art.386 Cod procedură penală, schimbă încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului P. V. din infracțiunea prevăzută de art.336 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.5 Cod penal și art.396 alin.10 Cod procedură penală, în infracțiunea prevăzută de art.87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, republicată, cu aplicarea art.5 Cod penal și art.396 alin.10 Cod procedură penală.

În baza art.87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, republicată, cu aplicarea art.5 Cod penal și art.396 alin.10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul P. V. la pedeapsa de 1 an și 9 luni închisoare.

În baza art.71 Cod penal 1968, cu aplicarea art.12 din Legea nr.187/2012, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit. a și lit. b Cod penal.

În baza art.861 Cod penal 1968, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 9 luni, stabilit în condițiile art.862 Cod penal.

În baza art.863 alin.1 Cod penal 1968, impune inculpatului, pe durata termenului de supraveghere, următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Tulcea, la datele fixate de acesta;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a putea fi controlate mijloacelor lui de existență.

În baza art.863 alin.2 Cod penal 1968, dispune ca datele de mai sus să fie comunicate Serviciului de Probațiune Tulcea, desemnat cu supravegherea.

În baza art.863 alin.3 lit. e Cod penal 1968, impune inculpatului obligația de a nu conduce nici un vehicul pe durata termenului de încercare.

În baza art.404 Cod procedură penală, atrage atenția inculpatului asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune, dacă va mai comite infracțiuni sau nu va respecta obligațiile și măsurile de supraveghere impuse.

În baza art.71 alin.5 Cod penal 1968, constată suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor pe durata suspendării condiționate sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

Înlătură din cuprinsul sentinței penale apelate dispozițiile contrare deciziei penale de față și menține celelalte dispoziții.

În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în faza apelului rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15.05.2015.

Președinte,Judecător,

M. D. M. C. C.

Grefier,

C. A.

Jud.fond C.M.M.

Red.dec.jud.C.C./4 ex./25.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Decizia nr. 440/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA