Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 73/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
Comentarii |
|
Decizia nr. 73/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 19-05-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 73/MP
Ședința publică de la 19 mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE – A. I.
Judecător - D. I. N.
Cu participare: Grefier – M. V.
Ministerul Public prin procuror R. G. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
S-au luat în examinare apelurile penale declarate împotriva sentinței penale nr. 1419 din data de 19.12.2014 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul penal nr. _ de:
- P. de pe lângă Judecătoria C. privind pe inculpații Z. E. L. și I. G.;
- inculpatul A. R., fiul lui V. și M., născut la data de 12.08.1987 în C., jud.C., domiciliat în oraș Murfatlar, ., jud.C., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prev. de art. 208 alin. 1, 4 - art. 209 alin. 1 lit. a, e, g și i C. pen. 1969, cu aplic. art. 75 alin. 1 lit. c C. pen. 1969.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 14.05.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată având nevoie de timp pentru a delibera, a stabilit pronunțarea la data de 19.05.2015, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra apelurilor penale de față:
Constată că prin sentința penală nr. 1419 din data de 19.12.2014 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul penal nr. _, s-a hotărât:
„A 1.În baza art. 386 alin. 1 C. proc. pen., dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reținute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului Z. E.-L., din infracțiunea de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1 și 3 C. pen. rap. la art. 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 3 lit. g C. pen. cu aplic. art. 77 lit. a și d C. pen. în infracțiunea de furt în scop de folosință prev. de art. 230 alin. 1 C. pen. rap. la art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. b și d C. pen. cu aplic. art. 77 lit. a și d C. pen.
În baza art. 396 alin. 6 C.p.p. rap. la art. 16 alin. 1 lit. g C.p.p. în ref. la art. 231 alin. 2 C.pen., dispune încetarea procesului penal cu privire la inculpatul Z. E.-L., privind săvârșirea infracțiunii de furt în scop de folosință, prev. de art. 230 alin. 1 C. pen. rap. la art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. b și d C. pen. cu aplic. art. 77 lit. a și d C. pen., ca urmare a împăcării.
În baza art. 396 alin. 5 C.p.p. rap. la art. 16 alin. 1 lit. b teza a II-a C.p.p., achită pe inculpatul Z. E.-L. privind săvârșirea infracțiunii de distrugere, prev. de art. 253 alin. l Cod penal, întrucât fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege.
În baza art. 335 alin. 1 C. pen., condamnă inculpatul Z. E.-L. (fiul lui I. și L., născut la data de 10.02.1989 în C., jud.C., domiciliat în oraș Murfatlar, .. 25A, județul C., CNP _) la pedeapsa de 1 an și 7 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
În baza art. 40 alin. 1 C. pen., constată că infracțiunea dedusă judecății este concurentă cu infracțiunea pentru a cărei săvârșire inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 264/26.09.2011 a Judecătoriei M., definitivă prin nerecurare și cu infracțiunea pentru a cărei săvârșire inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 541/24.04.2013 a Judecătoriei C., definitivă prin decizia penală nr. 473/20.06.2013 a Curții de Apel C..
În baza art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 85 C.pen. 1969, anulează suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 541/24.04.2013 a Judecătoriei C., pedeapsă pe care o descontopește în pedepsele componente: pedeapsa de 8 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 264/26.09.2011 a Judecătoriei M. și pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 541/24.04.2013 a Judecătoriei C..
În baza art. 38 alin. 1 și art. 39 alin. 1 lit. b C. pen., contopește pedeapsa de 8 luni închisoare (aferentă s.p. nr. 264/26.09.2011 a Judecătoriei M.), pedeapsa de 2 ani închisoare (aferentă s.p. nr. 541/24.04.2013) și pedeapsa de 1 an și 7 luni închisoare (stabilită prin prezenta), și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, pe care o sporește cu 9 luni (1/3 din totalul celorlalte pedepse), urmând ca în final, inculpatul Z. E.-L. să execute pedeapsa de 2 ani și 9 luni închisoare.
În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune C., la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. impune inculpatului să execute următoarea obligație: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune C. sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității la Primăria orașului Murfatlar sau la Direcția de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei mun. C., pe o perioadă de 100 de zile.
În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen..
2. În baza art. 386 alin. 1 C. pr. pen., dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reținute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului I. G., din infracțiunea de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1 și 3 C. pen. rap. la art. 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 3 lit. g C. pen. cu aplic. art. 77 lit. a și d C. pen. în infracțiunea de furt în scop de folosință prev. de art. 230 alin. 1 C. pen. rap. la art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. b și d C. pen. cu aplic. art. 77 lit. a și d C. pen.
În baza art. 396 alin. 6 C.p.p. rap. la art. 16 alin. 1 lit. g C.p.p. în ref. la art. 231 alin. 2 C. pen., dispune încetarea procesului penal cu privire la inculpatul I. G. (fiul lui lehim și F., născut la data de 26.06.1983 în C., jud.C., domiciliat în com. M. K., ., jud.C., CNP_), privind săvârșirea infracțiunii de furt în scop de folosință prev. de art. 230 alin. 1 C. pen. rap. la art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. b și d C. pen. cu aplic. art. 77 lit. a și d C. pen., ca urmare a împăcării.
3. În baza art. 208 alin 1, 4 - 209 alin. 1 lit a, e, g și i C. pen. 1969 cu aplic, art. 75 alin. l lit. c C. pen. 1969, cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a rap. la art. 76 alin. 1 lit. c C.pen. 1969 și art. 5 C. pen., condamnă inculpatul A. R. (fiul lui V. și M., născut la data de 12.08.1987 în C., jud.C., domiciliat în oraș Murfatlar, ., jud.C., CNP_) la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.
În baza art. 81 C. pen. 1969, suspendă condiționat executarea pedepsei închisorii, pe un termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 82 C.pen 1969.
Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal 1969, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 71 alin. 2 C.penal 1969, interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a doua si lit. b C.penal 1969.
În baza art. 71 alin. 5 C.penal 1969, constată suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a doua si lit.b C.penal 1969, pe durata suspendării condiționate a executarii pedepsei inchisorii.
4. În baza art. 386 alin. 1 C. pr. pen., dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reținute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului C. C., din infracțiunea de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1 și 3 C. pen. rap. la art. 229 alin. 1 lit. b și d, alin. 3 lit. g C. pen. cu aplic. art. 77 lit. a C. pen. și art. 113 și urm. C. pen. în infracțiunea de furt în scop de folosință prev. de art. 230 alin. 1 C. pen. rap. la art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. b și d C. pen. cu aplic. art. 77 lit. a C. pen. și art. 113 și urm. C. pen.
În baza art. 396 alin. 6 C.p.p. rap. la art. 16 alin. 1 lit. f C.p.p. cu aplic. art. 5 C. pen., dispune încetarea procesului penal cu privire la inculpatul C. C. (fiul lui loan și Ș., născut la data de 03.07.1990 în C., jud.C., domiciliat în oraș Murfatlar, .. 2, jud.C., CNP_), privind săvârșirea infracțiunii de furt în scop de folosință prev. de art. 230 alin. 1 C. pen. rap. la art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. b și d C. pen. cu aplic. art. 77 lit. a C. pen. și art. 113 și urm. C. pen, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
B. Ia act că persoana vătămată O. O.-I. nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză.
În baza art. 274 alin. 2 C.p.p. și art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. d C.p.p., obligă pe inculpații Z. E.-L., I. G. și A. R. la plata sumei de câte 1.500 lei fiecare, iar pe persoana vătămată O. O.-I. la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.
În baza art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat, aferente inculpatului C. C., rămân în sarcina statului.”
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
În seara zilei de 23.02.2007, în jurul orelor 22.00, inculpații Z. E. L., I. G., A. R. și C. C., s-au întâlnit la o sală de internet din orașul Murfatlar, unde de comun acord au hotărât să se deplaseze la o discotecă din localitatea Pietreni, jud. C., hotărându-se să sustragă un autoturism pentru a-l folosi în acest scop.
Inculpații s-au deplasat pe ., din orașul Murfatlar, unde într-o parcare din fața blocului A, au observat un autoturism marca Dacia 1310, de culoare roșie, cu nr. de înmatriculare_, pe care s-au hotărât să îl sustragă, autoturismul aparținând persoanei vătămate O. O. I..
Inculpatul C. C. a descuiat portiera stânga față a autoturismului, folosind o cheie potrivită, după care la volan a urcat inculpatul Z. E. L. care avea cunoștințe de conducere auto, însă nu deținea și permis de conducere, aspect care rezultă din adresa nr._/31.07.2007 a instituției Prefectului jud. C. (fila 109 dup).
Inculpatul C. C. a reușit să pornească autoturismul și s-a așezat pe bancheta din spate a acestuia, alături de inculpatul I. G.. L. inculpatul Z. E. L., pe scaunul din dreapta față a urcat inculpatul A. R..
Inculpatul Z. E. L., a condus autoturismul marca Dacia cu nr._, pe ., care se intersectează cu DN3, fiind șoseaua care tranzitează localitățile Ciocârlia, Cobadin, Viișoara și face legătura cu loc. Pietreni.
În timp ce se deplasau pe DN3, la intrare în loc. Cobadin, o patrulă a poliției a făcut semn regulamentar de oprire, semn pe care inculpatul Z. E. L. nu l-a respectat știind că nu posedă permis de conducere iar autoturismul este furat.
Patrula de poliție a plecat în urmărirea acestora cu autoturismul din dotare până în centrul loc. Pietreni, într-o curbă, unde din cauza vitezei și a lipsei de experiență, inculpatul Z. E. L. a pierdut controlul autoturismului furat pe care îl conducea și s-a izbit de malul unui canal colector al apelor pluviale, canal ce tranzitează localitatea Pietreni.
In urma coliziunii, autoturismul a fost avariat, iar cei patru inculpați, găsiți la locul incidentului, au fost transportați la Urgența Spitalului Municipal Medgidia pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cu ocazia cercetării la fața locului, au fost ridicate un număr de 12 urme papilare, dintre care un număr de 6 urme papilare s-au dovedit inapte exploatării criminalistice.
Prin Raportul de Constatare Criminalistică cu nr._/05.09.2011 s-a constată faptul că o urma papilară ridicată de pe suprafața exterioară a ramei geamului portierei stânga - spate a autoturismului cu numărul de înmatriculare_, a fost creată de către degetul mic de la mâna stânga a inculpatului I. G. (fila 53 dup).
Prin declarația olografă din data de 24.02.2007, inculpatul Z. E.-L. a recunoscut faptele reținute în sarcina sa, descriind în detaliu modul în care au acționat cei patru inculpați(fila 99 dup).
Ulterior, acesta a dat declarații oscilante, însă cu prilejul declarației date în calitate de învinuit la 18.12.2013, a arătat că “Îmi mențin în totalitate prima declarație dată în fața lucrătorului de cercetare penală la data de 24.02.2007... Declarațiile ulterioare sunt neconforme cu realitatea”(fila 90 dup).
Audiat fiind în cursul urmăririi penale, inculpatul C. C. a dat declarații contradictorii, însă cu prilejul audierii sale în calitate de învinuit, din data de 17.09.2013, a recunoscut săvârșirea faptei, expunând aceeași situație de fapt cu cea reținută de instanță.
În fața instanței de judecată, inculpații C. C. și Z. E.-L. au revenit din nou asupra declarațiilor date în faza de urmărire penală, arătând că de fapt inculpatul C. C. este cel care a condus autoturismul furat. De asemenea, au mai susținut că inculpații I. G. și A. R. nu au participat la furtul autoturismului.
Aceste ultime alegații ale celor doi inculpații vor fi înlăturate de către instanța de judecată, fiind vădit nesincere și în total dezacord cu celelalte probe administrate în cauză. De asemenea, instanța constată că aceste susțineri au fost făcute cu scopul de a-l deculpabiliza pe inculpatul Z. E.-L. în ceea ce privește infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere iar pe inculpații A. R. și I. G. pentru infracțiunea de furt.
Audiat fiind în cursul urmăririi penale, inculpatul I. G. a recunoscut faptul că a participat la sustragerea autoturismului, pretinzând însă în mod nereal că persoana vătămată l-ar fi lăsat cu motorul pornit. De asemenea, a mai menționat că inculpatul Z. E.-L. este cel care a condus autoturismul.(fila 126 dup)
Inculpatul A. R. nu a fost audiat nici în faza de urmărire penală, nici în cursul cercetării judecătorești, neputând fi identificată locația la care acesta se află, deși au fost făcute numeroase demersuri în acest sens.
În baza art. 396 alin. 2 C. proc. pen., instanța de fond a constatat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpații Z. E.-L., C. C., A. R. și I. G..
Împotriva acestei sentințe au declarat apel P. de pe lângă Tribunalul C. și inculpatul A. R..
În dezvoltarea motivelor de apel ale Parchetului de pe lângă Tribunalul C. s-a arătat că sentința instanței de fond este nelegală în raport de dispozițiile deciziei RIL nr.27/2006 în condițiile în care inculpatul I. G. nu a declarat în mod nemijlocit în fața instanței de fond că s-a împăcat total, necondiționatnși definitiv cu persoana vătămată; la termenul din 14.05.2015, procurorul de ședință a precizat că dacă instanța de apel va considera că declarația notarială aflată la fila 147 din dosarul instanței de fond corespunde celor consemnate în cuprinsul acesteia și este complinitoare, primul motiv de apel al parchetului ce vizează greșita soluție de încetare a procesului penal pentru acest inculpat, nu mai poate fi primit; referitor la inculpatul Z. E. L., critica parchetului vizează aplicarea unei pedepsei mai aspre pentru comiterea infracțiunii de conducere fără permis și prin prisma circumstanțelor personale ale inculpatului care a mai suferit condamnări pentru fapte concurente, ulterioare comiterii infracțiunii din prezenta cauză.
În dezvoltarea motivelor de apel ale inculpatului A. R. s-a arătat că nici în faza de urmărire penală nici în fața primei instanțe nu au fost administrate probe care să conducă la concluzia certă că inculpatul ar fi participat la comiterea acestei infracțiuni și, în consecință se impune achitarea inculpatului; în subsidiar, s-a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatului în sensul reducerii cuantumului acesteia, având în vedere circumstanțele reale și circumstanțele personale ale acestuia.
La termenul din data 30.04.2015, inculpatul Z. E. L. a precizat personal că nu dorește să dea declarație în fața instanței de apel, uzând de dreptul la tăcere prev. de art.83 lit.a) cod procedură penală; inculpații A. radu și I. G. au lipsit de la judecata din fața instanței de apel.
La același termen de judecată din data de 30.04.2015 din fața instanței de apel, partea vătămată O. O. I. a precizat personal: „Înțeleg să îmi retrag plângerea prealabilă promovată împotriva inculpaților Z. E. L., A. R. și I. G., sub aspectul infracțiunii de furt de folosință în formă calificată” (f.35 dosar apel).
În apel nu s-au administrat mijloace de probă noi.
Examinând sentința apelată în raport de motivele de apel și de manifestarea de voință expresă a părții vătămate O. O. I., Curtea constată că apelul formulat în cauză este fondat, pentru următoarele:
Curtea reține că la termenul de judecată din data de 30.04.2015 din fața instanței de apel, partea vătămată O. O. I. a precizat personal că își retrage plângerea formulată împotriva inculpaților Z. E. L., A. R. și I. G., sub aspectul infracțiunii de furt de folosință în formă calificată, fiind astfel incidente prev. art.16 alin.1 lit.g) cod procedură penală privind încetarea procesului penal ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către persoana vătămată; în consecință nu se mai impune examinarea motivelor de apel invocate de către P. de pe lângă Judecătoria Tulcea și de către inculpatul A. R..
Față de ansamblul considerentelor expuse, în baza art.421 pct.2 lit.a) cod procedură penală, Curtea va admite apelurile formulate de către P. de pe lângă Judecătoria Tulcea și de către inculpatul A. R. împotriva sentinței penale nr. 1419 din data de 19.12.2014 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul penal nr. _, extinzând efectele apelurilor și cu privire la inculpatul C. C., va desființa sentința apelată și rejudecând:
I. Se va schimba temeiul încetării procesului penal privind pe inculpații Z. E. L. și I. G. referitor la infracțiunea de furt de folosință prev. de art.230 alin.1 cod penal cu referire la art.228 alin.1- art.229 alin.1 lit.b),d) cod penal cu aplicarea art.77 lit.a), d) cod penal din art.16 alin.1 lit.g) cod procedură penală (împăcarea părților) în art.16 alin.1 lit.g) cod procedură penală, ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către persoana vătămată O. O. I..
II. În ceea ce-l privește pe inculpatul A. R., în baza art. 386 alin. 1 C. pr. pen., Curtea va dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reținute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului A. R., din infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin 1, 4 - 209 alin. 1 lit a, e, g și i C. pen. 1969 cu aplic. art. 75 alin. l lit. c C. pen. 1969, cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a rap. la art. 76 alin. 1 lit. c) C.pen. 1969 în infracțiunea de furt în scop de folosință prev. de art. 230 alin. 1 C. pen. rap. la art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. b și d C. pen. cu aplic. art.77 lit.a), d) cod penal, această încadrare fiind mai favorabilă pentru a se da eficiență juridică retragerii plângerii penale prealabile de către părții vătămate.
În baza art. 396 alin. 6 C.p.p. rap. la art. 16 alin. 1 lit. g C.p.p. în ref. la art. 231 alin. 2 C. pen., se va dispune încetarea procesului penal cu privire la inculpatul A. R. privind săvârșirea infracțiunii de furt în scop de folosință prev. de art. 230 alin. 1 C. pen. rap. la art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. b), d) cod penal cu aplicarea art.77 lit.a), d) cod penal, ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către persoana vătămată O. O. I..
III. Cu privire la inculpatul C. C., Curtea constată că acesta nu a declarat apel iar apelurille formulate în prezenta cauză nu îl vizează, însă sunt incidente prev. art.419 cod procedură penală privind efectul extensiv al apelului, având în vedere că în apel persoana vătămată O. O. I. a precizat că își retrage plângerea prealabilă și față de inculpatul C. C..
În consecință, se va schimba temeiul încetării procesului penal privind pe inculpatul C. C. referitor la infracțiunea de furt de folosință prev. de art.230 alin.1 cod penal cu referire la art.228 alin.1- art.229 alin.1 lit.b),d) cod penal cu aplicarea art.77 lit.a) cod penal și art.113 și urm. cod penal din art.16 alin.1 lit.f) cod procedură penală (intervenirea prescripției răspunderii penale) în art.16 alin.1 lit.g) cod procedură penală, ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către persoana vătămată O. O. I..
În baza art.275 alin.1 pct.2 lit.b) cod procedură penală, persoana vătămată O. O. I. va fi obligată la 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Curtea va menține restul dispozițiilor sentinței apelate în măsura în care nu contravin prezentei decizii.
În baza art.275 alin.3 cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat în apel vor rămâne în sarcina acestuia.
În baza art.272 cod procedură penală, onorariile apărătorilor din oficiu D. (M.) M. A., H. R. M. și B. C. T. în cuantum de câte 300 lei fiecare se vor suporta din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.421 pct.2 lit.a) cod procedură penală, admite apelurile formulate de către P. de pe lângă Judecătoria Tulcea și de către inculpatul A. R. împotriva sentinței penale nr. 1419 din data de 19.12.2014 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul penal nr. _, extinzând efectele apelurilor și cu privire la inculpatul C. C., desființează sentința apelată și rejudecând:
I. Schimbă temeiul încetării procesului penal privind pe inculpații Z. E. L. și I. G. referitor la infracțiunea de furt de folosință prev. de art.230 alin.1 cod penal cu referire la art.228 alin.1- art.229 alin.1 lit.b),d) cod penal cu aplicarea art.77 lit.a), d) cod penal din art.16 alin.1 lit.g) cod procedură penală (împăcarea părților) în art.16 alin.1 lit.g) cod procedură penală, ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către persoana vătămată O. O. I..
II. În baza art. 386 alin. 1 C. pr. pen., dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reținute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului A. R., din infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin 1, 4 - 209 alin. 1 lit a, e, g și i C. pen. 1969 cu aplic. art. 75 alin. l lit. c C. pen. 1969, cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a rap. la art. 76 alin. 1 lit. c) C.pen. 1969 în infracțiunea de furt în scop de folosință prev. de art. 230 alin. 1 C. pen. rap. la art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. b și d C. pen. cu aplic. art.77 lit.a), d) cod penal.
În baza art. 396 alin. 6 C.p.p. rap. la art. 16 alin. 1 lit. g C.p.p. în ref. la art. 231 alin. 2 C. pen., dispune încetarea procesului penal cu privire la inculpatul A. R. privind săvârșirea infracțiunii de furt în scop de folosință prev. de art. 230 alin. 1 C. pen. rap. la art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. b), d) cod penal cu aplicarea art.77 lit.a), d) cod penal, ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către persoana vătămată O. O. I..
III. Schimbă temeiul încetării procesului penal privind pe inculpatul C. C. referitor la infracțiunea de furt de folosință prev. de art.230 alin.1 cod penal cu referire la art.228 alin.1- art.229 alin.1 lit.b),d) cod penal cu aplicarea art.77 lit.a) cod penal și art.113 și urm. cod penal din art.16 alin.1 lit.f) cod procedură penală (intervenirea prescripției răspunderii penale) în art.16 alin.1 lit.g) cod procedură penală, ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către persoana vătămată O. O. I..
În baza art.275 alin.1 pct.2 lit.b) cod procedură penală, obligă pe persoana vătămată O. O. I. la 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Menține restul dispozițiilor sentinței apelate în măsura în care nu contravin prezentei decizii.
În baza art.275 alin.3 cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat în apel rămân în sarcina acestuia.
În baza art.272 cod procedură penală, onorariile apărătorilor din oficiu D. (M.) M. A., H. R. M. și B. C. T. în cuantum de câte 300 lei fiecare se suportă din fondurile Ministerului Justiției.
Conform art.400 alin. 3 cod procedură penală, minuta s-a întocmit în 2 ex.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.05.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. I. D. I. N.
GREFIER,
M. V.
Jud. fond: D. G. P.
Jud. red. dec: D.I. N.
2ex. / 05.06.2015
← Vătămare corporală din culpă. Art.196 NCP. Decizia nr.... | Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 72/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA → |
---|