Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 1114/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA

Decizia nr. 1114/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 23-11-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ Nr. 1114/P

Ședința publică de la 23 Noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. D.

Judecător C. J.

Cu participare: Grefier de ședință A. B.

Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel C. a fost reprezentat de procuror J. V. P.

S-a luat în examinare apelul penal declarat de inculpatul G. G. – fiul lui V. si N., născut la data de 20.11.1971 trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. a C. p. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C. p., împotriva sentinței penale nr. 1019 din data de 22.09.2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ .

Dezbaterile, au avut loc în ședința publică din data de 12 noiembrie 2015 fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Instanța, a stabilit pronunțarea cauzei la data de 19 noiembrie 2015 și a amânat-o pentru data de 23 noiembrie 2015, când a pronunțat următoarea decizie;

CURTEA

Asupra apelului penal de față.

Prin sentința penală nr.1019/22.09.2015,pronunțată de Judecătoria C., în dosarul penal nr._ s-a hotărât:

În baza art. 228 alin. 1 C. p., art. 229 alin. 1 lit. a C. p. cu aplicare art. 41 alin. 1 C. p. și art. 396 alin. 10 C. p. p. condamnă inculpatul G. G. (fiul lui V. si N., născut la data de 20.11.1971 in mun. Constanta, domiciliat în mun. C., ., CNP_) la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 66 alin. 1 lit. a, b C. p. aplică inculpatului G. G. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 C. p. aplică inculpatului G. G. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C p.: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, din momentul rămânerii definitive a hotărârii și până când pedeapsa principală este executată sau considerată ca executată.

Pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare se execută în regimul închisorii conform art. 60 C. p.

În baza art. 399 alin. 1 C. p. p. menține măsura arestării preventive a inculpatului G. G..

În baza art. 404 alin. 4 lit. a C. p. p. și art. 72 C. p. dispune deducerea din pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare a duratei reținerii și a arestării preventive de la data de 31.07.2015 la zi.

În baza art.25 și art.397 C. p. p. admite acțiunea civilă și obligă inculpatul G. G. la plata sumei de 180 lei cu titlu de daune materiale către partea civilă O. O.-A..

În baza art. 274 alin. 1 C. p. p. obligă inculpatul G. G. la plata sumei de 1200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 272 C. p. p. onorariile avocaților din oficiu M. R. în cuantum de 260 lei și E. M. G. L. în cuantum de 650 lei se avansează din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului C..

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”

Pentru a se pronunța în sensul celor menționate anterior, prima instanță a reținut următoarele:

„Prin rechizitoriul nr._/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C. a fost trimis în judecată, inculpatul G. G. pentru infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. a C. p. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C. p.

În actul de sesizare s-a reținut, în fapt că inculpatul G. G. în ziua de 23.01.2015, în jurul orelor 18.50, i-a sustras persoanei vătămate O. O.-A. din poșetă, suma de 180 lei, în timp ce se afla în autobuzul 2-43 în stația Tomis III de pe .. C., cauzând un prejudiciu în valoare de 180 lei.

Probatoriul administrat în faza de urmărire penală:

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: declarație persoană vătămată; declarație martor; declarații suspect/inculpat.

Desfășurarea procedurii de cameră preliminară și a judecății în primă instanță:

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 28.08.2015, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr._/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C. privind pe inculpatul G. G., a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpatul G. G. pentru infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. a C. p. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C. p.

La primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, nu au fost contestate probele administrate în cursul urmăririi penale iar în baza art. 374 alin. 7 C. proc. pen., acestea nu au fost readministrate în cursul cercetării judecătorești.

Inculpatul a fost audiat la termenul de judecată din data de 18.09.2015, arătând că recunoaște situația de fapt reținută în actul de sesizare al instanței și a solicitat ca judecată să aibă loc potrivit probelor administrate în fața instanței și a înscrisurilor noi prezentate de părți, instanța încuviințând ca judecata cu privire la inculpatul G. G. să aibă loc potrivit procedurii recunoașterii vinovăției prevăzută de art. 375 C. p. p.

Situația de fapt reținută de către instanță:

Analizând materialul probator administrat în cauză instanța reține următoarea situație de fapt:

La data de 24.07.2015, persoana vătămată O. O.-A. în vârstă de 23 de ani, domiciliată in Tulcea, ., a formulat plângere penală la Politia Municipiului Constanta, in care reclamă că în ziua de 23.07.2015, în jurul orelor 18:50, în timp ce urca în autobuzul 2-43 în stația Tomis III de pe . Constanta, aflându-se pe scara autobuzului, o persoană necunoscută i-a sustras din poșetă suma de 180 lei.

Prin ordonanța din data de 24.07.2015 s-a dispus începerea urmăririi penale pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. 1 - art. 229 alin. 1 lit. a CP, constând în aceea că: în ziua de 23.07.2015, în jurul orelor 18.50, o persoană necunoscută de sex bărbătesc, i-a sustras persoanei vătămate O. O.-A. din poșetă, suma de 180 lei în timp ce se afla în autobuzul 2-43 în stația Tomis III de pe .. C., cauzând un prejudiciu în valoare de 180 lei.

În declarația sa, persoana vătămată arată că la data de 23.07.2015, în jurul orelor 18:50, se afla împreună cu martora COSOFREȚ C., pe . RATC Tomis III. în timp ce urca în autobuz pe ușa din spate, fiind pe scară, a simțit că o persoană necunoscută de sex bărbătesc, îi căuta în poșetă. întorcându-se, persoana vătămată a observat că individul avea mâna în poșeta sa, apt pentru care a încercat să îl rețină, prinzându-1 de o bluză ce o ținea pe braț. Autorul a coborât în grabă, s-a împiedicat pe scara autobuzului și a căzut, însă tot a reușit să fugă. La solicitarea persoanei vătămate de a-i înapoia actele, autorul i-a aruncat cartea de identitate.

Verificându-i poșeta, persoana vătămată a constatat că autorul i-a sustras suma de 180 lei.

Persoana vătămată a menționat semnalmentele autorului, ca fiind: vârstă aproximativ 35 de ani, înălțime 1.65-1.70 m, ten alb păr brunet, tuns scurt, îmbrăcat cu tricou de culoare gri, aspect îngrijit,

Audiată fiind, martora COSOFREȚ C., confirmă cele declarate de către persoana vătămată, precizând că în timp ce se afla în autobuz, a văzut-o pe persoana vătămată cum trăgea de bluza unui bărbat, acesta din urmă împiedicându-se în momentul în care a coborât în grabă din autobuz. Potrivit declarației martorei, persoana vătămată a strigat către individ „dă-mi banii înapoi", iar acesta a aruncat pe jos cartea de identitate și un card bancar aparținând persoanei vătămate.

Semnalmentele autorului, oferite de către martora COSOFREȚ C. sunt: vârsta aproximativă 35 de ani, înălțime 1,65-1,70 m, greutate circa 70 kg.,ten deschis, păr brunet, tuns scurt, posibil ochi căprui, îmbrăcat cu tricou gri, buze subțiri și dantură bună, susținând că 1-a văzut bine la față pe autor și îl poate recunoaște.

Martora a precizat că bluza pe care autorul o avea pe braț, era cu mânecă lungă, culoare neagră cu dungi albe.

Cu ocazia prezentării de fotografii judiciare în vederea recunoașterii, atât persoana vătămată cât și martora l-au identificat pe autorul faptei în persoana numitului G. G.. Audiat fiind, inculpatul s-a prevalat de dreptul la tăcere în faza de urmărire penală iar în fața primei instanțe a declarat că recunoaște situația de fapt descrisă în actul de sesizare al instanței.

În baza art. 396 alin. 2 C. proc. pen., instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpatul G. G.”

Împotriva Sentinței penale nr. 1019/22.09.2015 a Judecătoriei C. a formulat apel inculpatul G. G. care a criticat hotărârea apelată prin prisma cuantumului pedepsei principale și modalității de executare a acesteia, astfel cum au fost stabilite de instanța de fond.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate, prin prisma criticilor formulate și din oficiu, conform art. 408 C. proc. pen., Curtea constată că apelul formulat de către inculpatul G. G. este nefondat.

Prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt, încadrarea juridică și vinovăția inculpatului G. G., fiind îndeplinite condițiile impuse de art. 396 alin. 2 C. pr. pen. pentru pronunțarea unei soluții de condamnare.

Sub aspectul stării de fapt se constată că, în ziua de 23.01.2015, în jurul orelor 18.50, inculpatul G. Gheirghe i-a sustras persoanei vătămate O. O.-A. din poșetă, suma de 180 lei, în timp ce se afla în autobuzul 2-43 în stația Tomis III de pe .. C., cauzând un prejudiciu în valoare de 180 lei.

Situația de fapt astfel expusă rezultă din: declarație persoană vătămată; declarație martor; declarații suspect/inculpat.

Potrivit art. 74 C. pen. individualizarea judiciară a pedepsei se va realiza în raport cu gravitatea infracțiunii comise și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloace folosite, starea de pericol creată pentru valoarea socială ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs a altor consecințe ale infracțiunii, motivul comiterii infracțiunii și scopul urmărit, antecedentele penale ale inculpatului, conduita după comiterea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, situația familială și socială.

Criteriile menționate trebuie analizate cumulativ pentru a aprecia în concret pedeapsa ce trebuie aplicată în vederea atingerii scopului și funcțiilor pedepsei.

Fapta săvârșită de inculpatul G. G. prezintă un grad de pericol social concret sporit care rezultă din condițiile în care a fost comisă infracțiunea de furt calificat, dintr-un mijloc de transport în comun, a dat dovadă de perseverență și îndrăzneală infracțională în momentul în care a pus în executare hotărârea infracțională, prejudiciul nu a fost recuperat în integralitate, fiind restituită poșeta persoanei vătămate, la cererea acesteia și înainte de a fi depistat de organele de poliție, aruncându-i pe jos cartea de identitate.

La stabilirea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului G. G., în mod temeinic s-a avut în vedere și împrejurarea că acesta a fost de mai multe ori condamnat și manifestă perseverență infracțională și un real dispreț față de autoritate și față de normele de conviețuire socială iar pedepsele aplicate anterior nu și-au atins scopul educativ, preventiv și sancționator.

Față de cele expuse, Curtea apreciază că pedeapsa principală aplicată de instanța de fond dar și modalitatea de executare stabilită față de inculpatul G. G., sunt temeinic stabilite, prin raportare la criteriile prevăzute de art. 74 C.penal și nu se identifică elemente care să impună reducerea cuantumului pedepsei ori schimbarea modalității de executare a pedepsei.

Pentru aceste considerente, în baza art. 421 pct. 2 lit. b C. proc. pen. va respinge apelul declarat de către apelantul inculpat G. G., împotriva sentinței penale nr.1019/22.09.2015, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul penal nr._, ca nefondat.

În baza art.72 Cod penal, va deduce din pedeapsa aplicată și perioada arestului preventiv de la data de 22.09.2015, la zi.

Conf. art. 275 alin.2 Cod procedură penală, obligă apelantul G. G., la plata sumei de 500 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 272 alin. 1 C. proc. penală onorariu avocat oficiu - av. Nula M., în cuantum de 260 de lei, se avansează din fondurile MJ în favoarea Baroului C..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 421 pct. 2 lit. b C. proc. pen. respinge apelul declarat de către apelantul inculpat G. G., împotriva sentinței penale nr.1019/22.09.2015, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul penal nr._, ca nefondat.

În baza art.72 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată și perioada arestului preventiv de la data de 22.09.2015, la zi.

Conf. art. 275 alin.2 Cod procedură penală, obligă apelantul G. G., la plata sumei de 500 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 272 alin. 1 C. proc. penală onorariu avocat oficiu - av. Nula M., în cuantum de 260 de lei, se avansează din fondurile MJ în favoarea Baroului C..

Conform art.400 alin. 3 Cod procedură penală, minuta s-a întocmit în 2 ex.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23.11.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, C. D. C. J.

Grefier,

A. B.

Jud fond E. Gîrlici

Red. Dec. Jud. C. J.

2ex/27.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 1114/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA