Înşelăciunea. Art.244 NCP. Decizia nr. 914/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
Comentarii |
|
Decizia nr. 914/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 20-10-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 914/P
Ședința publică de la 20 octombrie 2015
Completul compus din:
Președinte – A. I.
Judecător – D. I. N.
Cu participare: Grefier – M. V.
Ministerul Public prin procuror L. S. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
S-a luat în examinare apelul declarat împotriva sentinței penale nr. 870 din data de 06.07.2015, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._ de inculpatul A. R.-C., fiul lui N. și V., născut la data de 03.09.1985 în mun. Fetești, jud. Ialomița, în prezent în stare de arest preventiv la Penitenciarul Poarta Albă, trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infr. de înșelăciune, prev. și ped. de art. 244 alin. 1 și 2 C. P.., cu aplic. disp. art. 77 lit. a) C.pen. (14 acte materiale) și de complicitate la înșelăciune, prev. și ped. de art.48, alin. l C.pen. rap. la art.244 alin. 1 și 2 C. P.., cu aplic. disp. art. 77 lit. a) C.pen., cu aplic. disp. art.38 alin.l C.pen.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 15.10.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată având nevoie de timp pentru a delibera, a stabilit pronunțarea la data de 20.10.2015, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra apelului penal de față:
Constată că prin sentința penală nr. 870 din data de 06.07.2015 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, s-a hotărât:
„În baza art.485 alin.1 lit.a C.proc.pen. admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria C. cu inculpatul A. R.-C. (fiul lui N. și V., născut la data de 03.09.1985 în mun. Fetești, jud. Ialomița, domiciliat în mun. Fetești, ., jud. Ialomița, în prezent în stare de arest preventiv la Penitenciarul Poarta Albă, cetățean român, necăsătorit, studii liceale, ocupație schelar, cu loc de muncă, CNP:_) în dosarul penal nr.2705/P/2015.
În baza art.244 alin.1 și 2 C.pen. cu aplicarea art.77 lit.a C.pen. condamnă pe inculpatul A. R.-C. la pedeapsa de 1 (unu) an și 4 (patru) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune – fapta din 11.01.2015, parte civilă M. Zeișan.
În baza art.48 alin.1 raportat la art.244 alin.1 și 2 C.pen. cu aplicarea art.77 lit.a C.pen. condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 1 (unu) an și 2 (două) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune – fapta din 17.01.2015, parte civilă N. E..
În baza art.244 alin.1 și 2 C.pen. cu aplicarea art.77 lit.a C.pen. condamnă pe inculpatul A. R.-C. la pedeapsa de 1 (unu) an și 4 (patru) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune – fapta din 19.01.2015, parte civilă E. M..
În baza art.244 alin.1 și 2 C.pen. cu aplicarea art.77 lit.a C.pen. condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 1 (unu) an și 4 (patru) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune – fapta din 19.01.2015, parte civilă U. A..
În baza art.244 alin.1 și 2 C.pen. cu aplicarea art.77 lit.a C.pen. condamnă pe inculpatul A. R.-C. la pedeapsa de 1 (unu) an și 4 (patru) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune – fapta din 22.01.2015, parte civilă B. M..
În baza art.244 alin.1 și 2 C.pen. cu aplicarea art.77 lit.a C.pen. condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 1 (unu) an și 4 (patru) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune – fapta din 02.02.2015, parte civilă B. Drăguța.
În baza art.244 alin.1 și 2 C.pen. cu aplicarea art.77 lit.a C.pen. condamnă pe inculpatul A. R.-C. la pedeapsa de 1 (unu) an și 4 (patru) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune – fapta din 05.02.2015, parte civilă G. E..
În baza art.244 alin.1 și 2 C.pen. cu aplicarea art.77 lit.a C.pen. condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 1 (unu) an și 4 (patru) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune – fapta din 07.02.2015, parte civilă A. S..
În baza art.244 alin.1 și 2 C.pen. cu aplicarea art.77 lit.a C.pen. condamnă pe inculpatul A. R.-C. la pedeapsa de 1 (unu) an și 4 (patru) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune – fapta din 08.02.2015, parte civilă R. I..
În baza art.244 alin.1 și 2 C.pen. cu aplicarea art.77 lit.a C.pen. condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 1 (unu) an și 4 (patru) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune – fapta din 15.02.2015, parte civilă V. T..
În baza art.244 alin.1 și 2 C.pen. cu aplicarea art.77 lit.a C.pen. condamnă pe inculpatul A. R.-C. la pedeapsa de 1 (unu) an și 4 (patru) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune – fapta din 16.02.2015, parte civilă N. P..
În baza art.244 alin.1 și 2 C.pen. cu aplicarea art.77 lit.a C.pen. condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 1 (unu) an și 4 (patru) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune – fapta din 26.02.2015, parte civilă I. R.-I.-N..
În baza art.244 alin.1 și 2 C.pen. cu aplicarea art.77 lit.a C.pen. condamnă pe inculpatul A. R.-C. la pedeapsa de 1 (unu) an și 4 (patru) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune – fapta din 03.03.2015, părți civile S. A. C. și S. G..
În baza art.244 alin.1 și 2 C.pen. cu aplicarea art.77 lit.a C.pen. condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 1 (unu) an și 4 (patru) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune – fapta din 04.03.2015, parte R. I..
În baza art.244 alin.1 și 2 C.pen. cu aplicarea art.77 lit.a C.pen. condamnă pe inculpatul A. R.-C. la pedeapsa de 1 (unu) an și 4 (patru) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune – fapta din 05.03.2015, parte civilă G. M..
În baza art.67 alin.1 și art.68 alin.1 lit.c C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară, pe lângă fiecare pedeapsă principală stabilită, exercitarea drepturile prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b, h și k C.pen., pe o durată de 4 (patru) ani.
În baza art.65 alin.1 și 3 C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie, pe lângă fiecare pedeapsă principală stabilită, exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b, h și k C.pen.
În baza art.38 alin.1 C.pen. și art.39 alin.1 lit.b C.pen. contopește pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare cu cele 14 pedepse a câte 1 an și 4 luni fiecare, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an și 4 ani închisoare, la care adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite (1 an și 2 luni închisoare și 13 pedepse a câte 1 an și 4 luni fiecare, respectiv 6 ani și 2 luni închisoare), urmând ca inculpatul A. R.-C. să execute în final pedeapsa de 7 (șapte) ani și 6 (șase) luni închisoare în regim de detenție conform art.60 C.pen.
În baza art.45 alin.3 lit.a C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturile prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b, h și k C.pen., pe o durată de 4 (patru) ani ce urmează a fi executată conform art.68 alin.1 lit.c C.pen.
În baza art.45 alin.3 lit.a și alin.5 C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b, h și k C.pen. ce urmează a fi executată conform art.65 alin.3 C.pen.
În baza art.404 alin.4 lit.a C.proc.pen. raportat la art.72 alin.1 C.pen. scade din durata pedepsei aplicate inculpatului A. R.-C. reținerea și arestarea preventivă de la 06.03.2015 până la zi.
În baza art.485 alin.4 raportat la art.399 alin.1 C.proc.pen. menține față de inculpatul A. R.-C. măsura arestării preventive luată prin încheierea nr.164/06.03.2015 de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei C., până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 60 de zile, respectiv până la 03.09.2015 inclusiv.
În baza art.404 alin.4 lit.d raportat la art.112 alin.1 lit.b C.proc.pen. confiscă de la inculpatul A. R.-C. următoarele bunuri, folosite la comiterea infracțiunilor, aflate la camera corpuri delicte a I.P.J. C. conform dovezii . nr._ (f. 201 VOL.V d.u.p.):
- 1 (unu) mobil marca Samsung cu . nr._/1 și cartela S. cu seria_4A02;
- 1 (unu) telefon mobil marca Samsung Dual S. cu seriile IMEI nr._ și_ și cartelele S. cu seriile_6433989 și_;
- 1 (unu) telefon mobil marca Alcatel OneTouch cu . nr._ cu încărcător aferent;
- 1 (unu) telefon mobil marca Sony Ericsson, cu carcasă de culoare gri cu negru, . indescifrabilă;
- 9 (nouă) cartele S. cu seriile următoare:_2A03,_2A02,_8A03,_0A01, lipsă . Orange,_,_,_,_3630816;
- 4 (patru) cartele Orange PrePay, sigilate, având seriile_,_,_,_.
În baza art.404 alin.4 lit.d raportat la art.112 alin.6 C.proc.pen. confiscă de la inculpat 1 (unu) televizor LCD marca Sony, serii PN-_, SN-_ și 1 (una) tabletă marca Serioux Surya Reaction cu seria SM010QC3G_ prevăzută cu tastatură detașabilă, ambalată în husa originală, bunuri aflate la camera corpuri delicte a I.P.J. C. conform dovezii . nr._ (f. 201 VOL.V d.u.p.).
Respinge ce neîntemeiată solicitarea inculpatului de a-i fi restituite două dintre telefoanele mobile din cele enumerate anterior.
În baza art.486 alin.2 C.proc.pen. lasă nesoluționată acțiunea civilă exercitată de părțile civile M. ZEIȘAN, domiciliată în mun. C., ., ., ., N. E., domiciliată în mun. C., ., ., ., jud. C., E. M., domiciliat în mun. C. ..1, ., U. A., domiciliată în mun. C., ., ., ., jud. C., B. M., domiciliată în mun. C., ..3, ., ., jud. C., B. DRĂGUȚA, domiciliată în mun. C., ., ., ., G. E., domiciliată în mun. C., ., ., jud. C., A. S., domiciliată în mun. C., ., ., ., R. I., domiciliată în mun. C., ., nr.52, ., V. T., domiciliat în mun. C., ., ., ., N. P., domiciliată în mun. C., ., ., I. R.-I.-N., domiciliat în mun. C., ., ., ., jud. C., S. A. C. și S. G., ambii domiciliați în mun. C., ., ., ., R. I., domiciliată în mun. C., ., ., . și G. M., domiciliat în mun. C., ., ., jud. C..
În baza art.486 alin.2 și art.397 alin.5 raportat la art.25 alin.5 C.proc.pen. menține măsura asigurătorie a sechestrului luată de procuror prin ordonanța nr.2705/P/2015 din 09.03.2015 asupra următoarelor sume de bani ridicate de la inculpat:11.950 de lei, 500 USD și 428,5 lei, urmând ca măsura să înceteze de drept dacă părțile civile anterior menționate nu introduc acțiune în fața instanței civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei.
În baza art.485 alin.4 raportat la art.398 C.proc.pen. și art.274 alin.1 C.proc.pen. obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 15.400 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare (15.000 de lei din cursul urmăririi penale și 400 de lei din faza de judecată).
În baza art.274 alin.1 teza finală raportat la art.272 alin.2 C.proc.pen dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiției a onorariului apărătorului din oficiu în cuantum de 800 de lei conform împuternicirii . nr.1623 – avocat Tarabih Amel.”
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul A. R. C., apelul nefiind motivat.
La primul termen de judecată din fața Curții, din data de 15.10.2015, inculpatul A. R. C. a precizat personal că își retrage apelul formulat în prezenta cauză.
Față de această manifestare de voință a inculpatului, în baza art.415 alin.1 cod procedură penală, Curtea va lua act de retragerea apelului formulat de către inculpatul A. R. C. împotriva sentinței penale nr. 870 din data de 06.07.2015, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._ .
În baza art.422 cod procedură penală rap. la art.72 alin.1 cod penal, Curtea va scade din durata pedepsei aplicate inculpatului A. R. C. și perioada arestului preventiv din data de 06.07.2015 până în prezent.
În baza art.275 alin.2 cod procedură penală, apelantul inculpat A. R. C. va fi obligat la 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.272 cod procedură penală, onorariul apărătorului din oficiu T. A. D. în cuantum de 260 lei se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.415 alin.1 cod procedură penală, ia act de retragerea apelului formulat de către inculpatul A. R. C. împotriva sentinței penale nr. 870 din data de 06.07.2015, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._ .
În baza art.422 cod procedură penală rap. la art.72 alin.1 cod penal, scade din durata pedepsei aplicate inculpatului A. R. C. și perioada arestului preventiv din data de 06.07.2015 până în prezent.
În baza art.275 alin.2 cod procedură penală, obligă pe apelantul inculpat A. R. C. la 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.272 cod procedură penală, onorariul apărătorului din oficiu T. A. D. în cuantum de 260 lei se suportă din fondurile Ministerului Justiției.
Conform art.400 alin. 3 cod procedură penală, minuta s-a întocmit în 2 ex.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 20.10.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. I. D. I. N.
GREFIER,
M. V.
Jud. fond: M. V.
Jud. red. dec: D.I. N.
2ex. / 28.10.2015
← Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 913/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA | Mărturia mincinoasă. Art.273 NCP. Decizia nr. 926/2015. Curtea... → |
---|