Lipsirea de libertate în mod ilegal. Art.205 NCP. Decizia nr. 437/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 437/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 15-05-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ Nr. 437/P
Ședința publică de la 15 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - M. D. M.
Judecător - C. C.
Cu participarea: Grefier - C. A.
Ministerului Public prin procuror I. D.
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
S-au luat în examinare apelurile penale formulate împotriva sentinței penale nr.7 din 07 ianuarie 2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ de:
- P. DE PE L. JUDECĂTORIA C., inculpatul:
- B. D. P., fiul lui D. și E., născut la data de 29.03.1987 în C., jud. C., CNP_, domiciliat în C., .. l67 B, ., .> trimis in judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie prevăzută de art.233 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin. 1 Cod penal și lipsire de libertate în mod ilegal, faptă prev. și ped. de art. 205 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, ambele cu aplicare art. 38 alin. 1 Cod penal și persoana vătămată:
- B. M. M., domiciliată în C., . ., ..f.l. în C., .. l67 B, .>
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 14 mai 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 15 mai 2015, când a pronunțat prezenta decizie.
CURTEA,
Asupra apelurilor penale de față:
Prin sentința penală nr.7/07.01.2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._, în baza art.386 alin.1 Cod procedură penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului B. D. P. din infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art.205 alin.1 Cod penal, raportat la art.41 alin.1 Cod penal, în infracțiunea de tentativă la infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art.32 alin.1 raportat la art.205 alin.1 Cod penal, cu reținerea art.41 alin.1 Cod penal.
În baza art.32 alin.1, raportat la art.205 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.1 Cod penal, a fost condamnat inculpatul B. D. P. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la lipsire de libertate în mod ilegal.
În baza art.233 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.1 Cod penal, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie și, în baza art.66 alin.1 lit. a și b, art.67 alin.1 și 2 și art.68 alin.1 lit. c Cod penal, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 1 an și luni după executarea pedepsei aplicate, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
În baza art.65 alin.1 Cod penal, s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie interzicerea exercitării drepturile prevăzute la art.66 alin.1 lit. a și b Cod penal, din momentul rămânerii definitive a prezentei și până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.
În baza art.96 alin.4 Cod penal, s-a revocat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dispusă prin sentința penală nr.141/27.03.2012 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ și s-a dispus executarea pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare stabilită.
În baza art.38 alin.1 Cod penal, s-a constatat că cele două infracțiuni deduse judecății sunt concurente.
În baza art.39 alin.1 lit. b Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani și 4 luni închisoare.
În baza art.10 din Legea nr.187/2012, raportat la art.43 alin.2 teza finală, s-a adăugat la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 4 luni închisoare pedeapsa anterioară neexecutată de 1 an și 6 luni închisoare, inculpatul executând în final 3 ani și 10 luni închisoare în regim de detenție.
S-a constatat că prin sentința penală nr.141/27.03.2012 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, inculpatului i-a fost aplicată ca pedeapsă accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal 1969, având același conținut cu pedeapsa accesorie aplicată prin prezenta.
În baza art.10 din Legea nr.187/2012, raportat la art.45 alin.5 și art.45 alin.3 Cod penal, s-au contopit pedepsele accesorii stabilite în sarcina inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă accesorie a interzicerii exercitării drepturile prevăzute la art.66 alin.1 lit. a și b Cod penal, din momentul rămânerii definitive a prezentei și până când pedeapsa privativă de libertate de 3 ani și 10 luni închisoare va fi executată sau considerată ca executată.
În baza art.404 alin.4 lit. a Cod procedură penală, raportat la art.72 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa închisorii durata arestării preventive de la 22.04.2014 până la data de 10.06.2014 inclusiv.
În baza art.399 alin.1 Cod procedură penală, s-a menținut măsura preventivă a controlului judiciar dispusă prin încheierea din 05.06.2014 și modificată prin încheierea din 02.10.2014 până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 60 de zile, respectiv până la data de 07.03.2015 inclusiv.
S-a luat act că persoana vătămată B. M.-M. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art.272, raportat la art.274 alin.1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 4.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
În baza art.274 alin.1 teza finală, raportat la art. 272 alin.2 Cod procedură penală, onorariul parțial al avocatului din oficiu, în cuantum de 100 de lei, a rămas în sarcina statului.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin plângerea penală înregistrată la data de 14.04.2014 persoana vătămată B. (fostă CUCUVEANU) M. M. a sesizat organele de cercetare penală, cu privire la faptul că în data de 14.04.2014, în jurul orei 15:30, în timp ce se afla în stația de taxi amplasată pe . Bulevardului I.C. B., inculpatul B. D. P. a agresat-o fizic și i-a smuls din mână telefonul mobil pe care îl utiliza cu cartela având numărul de apel 0737/_.
Conform declarației persoanei vătămate date în cursul urmăririi penale și care se coroborează înscrisurile aflate la dosar, inclusiv cu declarația inculpatului, în perioada iunie 2012 - martie 2014, aceasta a avut o relație de concubinaj cu inculpatul B. D. P. însă, ca urmare a unor neînțelegeri, la începutul lunii martie 2014, cei doi s-au despărțit.
Anterior, la data de 02.04.2013, persoana vătămată l-a împuternicit pe inculpat prin procura specială autentificată sub nr.586/03.04.2013 să circule atât în țară, cât și în străinătate cu autoturismul marca AUDI A6, cu numărul de înmatriculare_, (al cărui proprietar este persoana vătămată) și, de asemenea, să vândă autoturismul cui va crede de cuviință la prețul cel mai avantajos, motivul fiind acela că persoana vătămată nu poseda permis de conducere, autoturismul fiind folosit de inculpat și în interesul lor comun.
Rezultă, așadar, în opinia instanței, o relație de încredere preexistentă între inculpat și persoana vătămată, asemănătoare celor de familie, chiar dacă în cauză nu s-a făcut dovada că autoturismul ar fi fost achiziționat în coproprietate. Ulterior, la data de 06.03.2014, prin declarația autentificată sub nr.352/06.03.2014, persoana vătămată a revocat procura menționată, motivul invocat inclusiv în fața instanței de judecată fiind acela de a se răzbuna pe inculpat, persoana vătămată punând capăt relației, datorită unor discuții avute de inculpat cu o altă fată pe o rețea de socializare.
Instanța nu a considerat ca fiind dovedite amenințările anterioare ale inculpatului la adresa persoanei vătămate, în perioada în care cei doi au fost despărțiți și care nici nu fac obiectul cauzei (declarațiile persoanei vătămate necoroborându-se cu nici un alt mijloc de probă administrat), însă observă că din momentul revocării procurii și până la săvârșirea faptelor ce fac obiectul judecății a trecut peste o lună, la data de 14.04.2014 inculpatul aflând, cu ocazia prezentării la Serviciul Public de Impozite și Taxe C., că procura care îi dădea drept de folosință și de dispoziție asupra autoturismului a fost revocată de persoana vătămată, în acest sens fiind atât declarația persoanei vătămate, cât și declarația inculpatului din cursul urmăririi penale.
În acest context, în jurul orei 15:15, persoana vătămată a fost sunată de către un angajat al S.P.I.T. din incinta „CITY PARK MALL”, care i-a comunicat că la ghișeu s-a prezentat inculpatul, angajatul solicitându-i să se prezinte cu procura inițială. Fiind de acord, persoana vătămată a apelat dispeceratul „ROMARIS” și a comandat un taxi la adresa unde locuia, cu intenția inițială de a se deplasa la sediul S.P.I.T. C..
Situația de fapt astfel prezentată nu este contestată nici de inculpat și nici de persoana vătămată, rezultând în principal din declarațiile acestora date inclusiv în fața instanței de judecată și din înscrisurile depuse la dosar.
La adresa solicitată de persoana vătămată a ajuns taxiul condus de martorul SALOP Z.. Aceasta a urcat în autoturismul marca „Dacia L.” cu numărul de înmatriculare_, pe bancheta din spate, în spatele șoferului și i-a cerut martorului să o ducă până la „Dobrogea”, la barul „Zodiac”.
În momentul în care martorul s-a pus în mișcare, lângă taxi a oprit un alt autoturism, de culoare gri, condus de inculpat, venind dinspre ., persoana vătămată precizând că era vorba de autoturismul cu numărul de înmatriculare_ .
Inculpat a oprit autoturismul perpendicular față de taxi, la mică distanță, fără a-l bloca, pe cealaltă parte a străzii, în dreptul blocului în care persoana vătămată locuiește și la parterul căruia se află un magazin alimentar unde lucrează ca vânzătoare martora A. L..
Martorul Z. SALOP a arătat atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, că inculpatul a coborât din autoturismul marca AUDI și s-a îndreptat către autoturismul său, cerându-i să oprească, bătând în geam. Persoana vătămată a arătat că a blocat din interior portiera din spate, arătând în fața instanței că de fapt dorea să-l „amăgească” pe inculpat.
În aceste împrejurări, inculpatul a introdus mâna pe geamul șoferului, a deblocat portiera și a deschis-o. În acel moment inculpatul i-a solicitat persoanei vătămate să coboare din taxi, aceasta refuzând în schimb să se supună solicitării sale.
Persoana vătămată a arătat în fața judecătorului că, deși inițial a refuzat să iasă din autoturism, inculpatul ar fi luat-o de mână și ar fi coborât de bunăvoie din autoturism, după care a luat-o de mijloc și s-a deplasat nesilită către autoturismul inculpatului și că s-a opus puțin înainte de a urca pe bancheta din spate, pentru a-i transmite inculpatului mesajul că nu urcă atunci când dorește el, fiind împinsă în acel moment ușor de inculpat.
Inculpatul și persoana vătămată ar fi discutat aproximativ 1 minut după care aceasta a coborât din autoturism, s-a deplasat inițial către taxi cu intenția de a-și lua poșeta, ulterior hotărând să își continue deplasarea către S.P.I.T. Susține persoana vătămată că a strigat după ajutor către tatăl său pentru a-l speria pe inculpat.
Inculpatul a declarat în fața instanței că i-a deschis portiera persoanei vătămate pentru a discuta cu ea, a luat-o de mână și, ulterior, a luat-o în brațe, așa cum orice iubit se comportă față de iubita lui, după care a pus-o jos și cei doi s-au îndreptat împreună spre autoturism.
Inculpatul mai declară că a introdus-o pe persoana vătămată pe bancheta din spate cu consimțământul acesteia, fără a bloca portierele, unde cei doi au stat de vorbă aproximativ 1 minut, după care a urmărit-o pe persoana vătămată pentru a-i da explicații în legătură cu relația dintre ei.
Situația de fapt astfel prezentată de inculpat și persoana vătămată nu se coroborează însă cu celelalte probe administrate, iar susținerile persoanei vătămate că de fapt totul ar fi fost o „joacă” între îndrăgostiți, scopul său fiind acela de a-l amăgi pe inculpat, nu sunt susținute.
Astfel, martora A. L. a prezentat atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza de judecată aceeași situație de fapt, respectiv că la un moment dat a văzut un autoturism de culoare gri care a oprit în fața magazinului la care lucra, la scurt timp auzind țipetele unei femei, motiv pentru care a ieșit din magazin să vadă ce se întâmplă. În acel moment, martora l-a văzut pe inculpat, care încerca că o urce cu forța pe persoana vătămată în autoturismul gri, aceasta din urmă strigând după tatăl său. A arătat martora că totul s-a derulat foarte repede, inculpatul a reușit să o urce pe persoana vătămată în autoturism pe bancheta din spate (ușa din stânga), a închis ușa și s-a urcat la volan însă, când a vrut să plece, persoana vătămată a deschis portiera și a fugit către un taxi care se afla în apropiere. În acel moment, inculpatul a coborât din nou din autoturism și, după ce s-a dat jos, autoturismul s-a pus în mișcare, a lovit o treaptă din beton de la magazin, spărgând-o, oprindu-se în cele din urmă în colțul blocului din imediata apropiere (aspect confirmat și de șoferul de taxi în declarația dată în cursul urmăririi penale). Ulterior, inculpatul a revenit la mașină, a oprit-o și imediat a început să urmărească taxiul care se pusese în mișcare.
Declarația martorei se coroborează cu declarația persoanei vătămate din cursul urmăririi penale și chiar și cu declarația inculpatului, dar și cu declarația martorului CUCIVEANU V., tatăl persoanei vătămate.
Acesta din urmă a declarat că în acea zi a auzit-o pe fiica sa strigând, motiv pentru care s-a uitat pe geam să vadă ce se întâmplă.
În aceste împrejurări l-a văzut pe inculpat care o ținea de mijloc pe persoana vătămată și a strigat la el să o lase în pace.
În cursul urmăririi penale, martorul a arătat că gestul era unul nefiresc, întrucât inculpatul o prinsese din spate pe persoana vătămată, imobilizându-i ambele brațe, iar la un moment dat a ridicat-o de la sol, fiind urcată cu forța, într-un mod brutal în autoturismul marca AUDI, după care inculpatul a trântit portiera.
Martorul a coborât imediat din apartamentul în care locuiește, de la etajul 4, văzându-l în momentul în care a ajuns în stradă pe inculpat cum părăsește zona cu autoturismul, fără a ști dacă fiica lui se afla în autoturism.
Martorul a arătat că a discutat cu martora A. L., ce i-a comunicat că fata a reușit să scape, fiind, de altfel, sunat după 5-10 minute de persoana vătămată, care i-a comunicat că se va duce la poliție.
Relevante, în opinia instanței, sunt și alte aspecte care sunt de natură să înlăture varianta inculpatului și a persoanei vătămate expuse în fața instanței. Astfel, în momentul în care a părăsit taxiul persoana vătămată nu a putut nici măcar să ia cu ea poșeta care se afla pe bancheta din spate, ceea ce exclude varianta cum că de bunăvoie ar fi părăsit taxiul; de asemenea, sunt nereale susținerile cum că în interiorul autoturismului cei doi ar fi stat de vorbă aproximativ un minut, martorii arătând că totul s-a derulat foarte rapid; persoana vătămată „a fugit” către taxi, ceea ce nu susține ideea că de fapt ar fi vrut doar să își ia poșeta de pe bancheta din spate și că, ulterior, a decis să își continue drumul; în acel moment inculpatul nu a așteptat în autoturismul cu care venise „întoarcerea” persoanei vătămate ci, din contră, imediat ce persoana vătămată a părăsit autoturismul, acesta a coborât fără a mai asigura mașina, ceea ce denotă înverșunarea sa. Așadar, nu era nicidecum vorba de o ceartă între îndrăgostiți, strigătele de disperare ale persoanei vătămate auzite din apartamentul situat la etajul 4 de către tatăl ei fiind încă un argument în acest sens. Strigătele persoanei vătămate și ale tatălui acesteia sunt de altfel confirmate și de martorul SALOP Z..
Din ansamblul probelor administrate și care se coroborează între ele rezultă că inculpatul a imobilizat-o pe persoana vătămată împotriva voinței acesteia, a introdus-o cu forța în autoturism, într-un mod brutal și a încercat să părăsească zona împreună cu aceasta.
Instanța a înlăturat ca fiind nesincere declarațiile martorului S. L. N., în sensul că persoana vătămată și inculpatul s-ar fi despărțit în fața autovehiculului după care inculpatul s-a urcat la volan, iar persoana vătămată ar fi intrat în autoturism pe cealaltă parte, de bunăvoie.
Susținerile martorului nu se coroborează nici măcar cu declarațiile inculpatului și cele ale persoanei vătămate date în cursul judecății, percepția greșită a inculpatului având la bază, probabil, și distanța mare la care se afla de locul faptei, de 30-40 de metri. Cu toate acestea, martorul a arătat că totul a durat foarte puțin, aspect susținut de celelalte probe administrate în cauză.
Ulterior, martorul SALOP Z. a condus taxiul în care se afla persoana vătămată către stația de taxi „P. Butelii”, fiind ajuns în dreptul magazinului „LIDL” de autoturismul condus de inculpat, care i-a făcut semn să oprească. Între timp, martorul a folosit stația pentru a solicita sprijin dispeceratului, să întrebe ce anume este de făcut, acesta declarând că i s-a comunicat să se ducă la poliție.
Persoana vătămată confirmă atât traseul, cât și faptul că, la un moment dat, martorul a vrut să oprească, solicitându-i să coboare, pentru a nu avea probleme cu inculpatul însă, la insistențele sale, acesta a continuat să conducă, stabilind cu acesta să o lase la intersecția dintre Strada Dezrobirii și ., în stația de taxiuri. În momentul în care taxiul a ajuns în dreptul sensului giratoriu de la „C.”, persoana vătămată a observat autoturismul condus de inculpat, în scurt timp șoferul taxiului parcând în stația autobuzului 102. Imediat, inculpatul a parcat în fața taxiului.
Persoana vătămată a declarat că l-a văzut pe inculpat venind spre taxi, motiv pentru care s-a mutat pe locul din dreapta al banchetei din spate a taxiului, inculpatul deschizând portiera din stânga. Precizează martorul că „inculpatul a scos-o/tras-o pe persoana vătămată din taxi”, în fața instanței acesta arătând că persoana vătămată a refuzat să coboare din autoturism.
Situația de fapt se coroborează și cu afirmația persoanei vătămate din cursul urmăririi penale, în care acesta a precizat că inculpatul a intrat în autoturism cu jumătate de corp (aspect care confirmă și poziția persoanei vătămate în taxi) și a încercat să o tragă afară însă, în același timp, persoana vătămată se ținea de tetiera scaunului din dreapta față, având în mâini și telefonul mobil, inculpatul reușind totuși să o scoată din taxi.
Cu toate acestea, afirmațiile persoanei vătămate din fața instanței, în sensul că după ce a fost scoasă din taxi aceasta a fost de acord să îi înmâneze telefonul mobil inculpatului, pentru ca acesta să verifice cu cine vorbește, nu sunt susținute de alte probe administrate în cauză. Astfel, martorul SALOP Z. nu a învederat nici în faza de urmărire penală și nici în fața instanței de judecată o presupusă discuție care ar fi fost purtată între inculpat și persoana vătămată, în legătură cu o pretinsă infidelitate a acesteia din urmă, sens în care inculpatul i-ar fi solicitat telefonul mobil. Mai mult, martorul a arătat în fața instanței că, după ce inculpatul a fugit, persoana vătămată a început să strige „mi-a luat telefonul, mi-a luat telefonul!”, ceea ce se coroborează cu declarația acesteia din cursul urmăririi penale, în care a precizat că inculpatul, după ce a scos-o din autoturism, a continuat să tragă de telefon și a smucit-o de câteva ori, moment în care a dat drumul la telefon, inculpatul rămânând cu el în mână. Ulterior, victima a părăsit zona, îndreptându-se cu autoturismul spre MALL.
Faptul că asupra persoanei vătămate s-au exercitat violențe în această împrejurare rezultă din raportul de constatare medico-legală nr.1549/112/A1 agresiuni/15.04.2014, conform căruia persoana vătămată prezintă leziuni de violență produse prin comprimare digitală sau lovire de corp dur.
Or, în aceste condiții, varianta prezentată instanței de persoana vătămată și de inculpat este exclusă, prezența leziunilor nefiind justificată de aceștia în nici un fel.
În mod cert, din ansamblul probator rezultă, așadar, că inculpatul, prin violență, a deposedat-o pe persoana vătămată de telefonul mobil, leziunile persoanei vătămate din zona mâinilor, evidențiate în planșa foto nr.7 și descoperirea cu ocazia cercetării la fața locului a unui elastic de păr, pe carosabil (foto nr.2), dovedind existența unei altercații între inculpat și persoana vătămată, în urma căreia primul a reușit să o deposedeze prin violență de telefonul mobil.
Instanța a înlăturat declarațiile inculpatului din cursul urmăririi penale, în sensul că acesta ar fi luat telefonul mobil de pe bancheta din spate a taxiului, însă a reținut ca dovedită împrejurarea că respectivul telefon era făcut cadou persoanei vătămate chiar de către inculpat.
În legătură cu scopul imediat, din materialul probator administrat rezultă că inculpatul a intenționat că își însușească telefonul, chiar dacă mobilul declarat a fost acela de a verifica dacă persoana vătămată are o relație cu altcineva.
În privința mobilului, declarațiile inculpatului se coroborează cu cele ale martorului STAVIAN A. V., fiind relevantă sub acest aspect și împrejurarea că, la solicitarea inculpatului, în aceeași seară, telefonul a fost restituit persoanei vătămate de către soția martorului și sora inculpatului, fiind încheiat în acest sens procesul-verbal din 22.04.2014, aflat la fila 32 din dosarul de urmărire penală.
Relevantă este și declarația acestui din urmă martor din perspectiva scopului imediat al însușirii telefonului, precizând că inculpatul era speriat, că îi era frică în momentul în care a ajuns acasă, percepția martorului fiind aceea că inculpatului i-ar fi fost rușine de părinții persoanei vătămate.
De asemenea, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că inculpatul și persoana vătămată s-au căsătorit la data de 26.06.2014, aceasta din urmă rămânând însărcinată, aspectul în cauză fiind avut în vedere de către instanță sub aspectul individualizării pedepselor.
Instanța subliniază și faptul că existența sau nu a infracțiunilor nu poate depinde de elemente ulterioare, extrinseci, principiul de drept care guvernează acțiunea penală fiind cel al oficialității, legea penală și procesual penală reglementând în mod expres excepțiile de la principiul menționat.
Este de înțeles într-o anumită măsură atitudinea persoanei vătămate și a inculpatului din fața instanței de judecată, dată fiind direcția în care a evoluat relația acestora, însă, astfel cum s-a văzut, materialul probator nu susține varianta prezentată de aceștia, declarațiile lor fiind nesincere.
În legătură cu prima infracțiune, instanța nu poate avea în vedere declarațiile persoanei vătămate, în sensul că nu s-a simțit lipsită de libertate, deoarece manifestările și acțiunile persoanei vătămate din acele clipe, infirmă o asemenea ipoteză. Cu toate acestea, instanța nu poate fi de acord cu faptul că infracțiunea de lipsire de libertate s-ar fi consumat, ținând cont în principal de durata de timp foarte mică în care persoana vătămată a fost imobilizată și ulterior introdusă în autoturismul inculpatului, imediat aceasta reușind să iasă din autoturism și să revină în taxiul din care fusese scoasă cu forța de inculpat.
Potrivit art.32 alin.1 Cod penal, tentativa constă în punerea în executare a intenției de a săvârși infracțiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu și-a produs efectul.
Trebuie remarcat că infracțiunea se consumă în momentul în care persoana vătămată este lipsită efectiv de libertatea de mișcare, un aspect deosebit de important în aprecierea acestui element fiind și durata lipsirii de libertate în sine, jurisprudența fiind în sensul că o astfel de îngrădire a libertății de mișcare trebuie să aibă totuși o durată rezonabilă pentru a se reține forma consumată, contrar susținerilor Parchetului care opinează în sensul că pentru consumarea infracțiunii durata lipsirii de libertate nu are nici o importanță. Or, din probele administrate a rezultat intenția indirectă a inculpatului de a o lipsi de libertate pe persoana vătămată, acesta punând în executare rezoluția infracțională, însă, deși actele de executare au fost duse până la capăt, acestea nu și-au produs efectul, din moment ce, după câteva zeci de secunde de la punerea în executare a rezoluției, persoana vătămată a reușit să iasă din autoturismul inculpatului și a plecat cu taxiul de la locul infracțiunii. Perioada extrem de scurtă în care persoana vătămată a fost împiedicată să plece cu taxiul în direcția dorită, ca urmare a actelor de executare întreprinse de inculpat, nu poate conduce în concret la ideea că infracțiunea de lipsire de libertate și-a produs efectul. Cu toate acestea, văzând ansamblul probator administrat în cauză, durata scurtă a lipsirii de libertate nu este un argument în sensul constatării că fapta inculpatului nu ar fi tipică, contrar concluziilor avocatului inculpatului, neimpunându-se așadar achitarea pe temeiul prevăzut de art.16 alin.1 lit. b Cod procedură penală.
În consecință, în baza art.386 alin.1 Cod procedură penală, instanța a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal în infracțiunea de tentativă la infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art.32 alin.1 raportat la art.205 alin.1 Cod penal, cu reținerea art.41 alin.1 Cod penal.
În termen legal, împotriva acestei sentințe penale a declarat apel P. de pe lângă Judecătoria C., criticând-o sub aspectul greșitei schimbări a încadrării juridice a faptelor și greșitei individualizări a pedepselor, inculpatul B. D. P. și persoana vătămată B. M. M., aceștia din urmă motivat prin aceea că soluția de condamnare pronunțată este rezultatul greșitei interpretări a probelor, faptele nefiind comise cu intenție.
Analizând actele și lucrările dosarului, examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale atacate, în raport de criticile formulate și din oficiu, Curtea reține în fapt și în drept următoarele:
Așa cum principalele mijloace de probă administrate în cauză o dovedesc, inculpatul B. R. P. a acționat cu intenția lipsirii de libertate a persoanei vătămate B. M. M. și sustragerii telefonului mobil aflat în posesia acesteia, concluzie susținută prin plângerea penală depusă, leziunile de violență constatate prin actele medico-legale, cercetarea locului faptei și depozițiile martorilor propuși în acuzare, care confirmă situația faptică reclamată prin depoziția inițială a victimei. Nu se poate susține, astfel, că inculpatul ar fi acționat fără intenția de a o lipsi pe partea vătămată de libertate și de a o priva pe aceasta de bunul mobil aflat în posesie, câtă vreme un fapt necontestat este acela că, după despărțirea inițială de victimă, inculpatul a continuat să o urmărească pe aceasta până în apropierea unui complex comercial situat pe Bulevardul I.C. B. din C., unde a încercat să o tragă afară din taxi, după care, prin forță, a deposedat-o de telefonul pe care îl avea în mână. Întreaga succesiune a faptelor demonstrează că incidentul dintre părți nu se datorează unei simple crize de gelozie, așa cum cei doi au lăsat să se înțeleagă în cursul judecății, întrucât martorii care au asistat la prima parte a incidentului au declarat în mod constant că persoana vătămată a țipat și a strigat după ajutor, tatăl său ieșind la geam și adresându-se inculpatului, cerând să îi lase în pace fiica. Că este așa, o demonstrează chiar declarația dată la urmărirea penală de martorul SALOP Z., în care acesta arată că, atunci când s-a întâlnit cu inculpatul, i s-a cerut să oprească mașina, altfel geamul îi va fi spart. Martorul mai arată că, în momentul în care se pregătea să plece, a fost blocat de către inculpat, care a scos-o cu forța din taxi pe prietena lui și, în aceeași modalitate, a urcat-o în autoturismul marca AUDI.
Și martora A. L. confirmă încă de la urmărirea penală că atunci când a văzut-o pe victimă ținută cu forța de inculpat, aceasta se împotrivea introducerii ei în mașină și țipa după tatăl său. Mai arată martora că aflat la vecinii de scară că cei doi iubiți se certau în repetate rânduri, fără a se cunoaște motivul.
În sfârșit, martorul CUCUVEANU VERGIL a declarat că a auzit-o pe fiica sa strigându-l și solicitându-i ajutorul, iar când a ieșit la fereastră a văzut-o pe fiica sa luată în brațe de către inculpat, care, imobilizându-i ambele brațe, a urcat-o cu forța în autoturismul marca AUDI.
În măsura în care inculpatul nu ar fi avut decât intenția de a o lua pe victimă din mașina cu care ea se deplasa, gestul său ar putea fi explicat prin starea de nervozitate în care se afla, însă demersurile sale ulterioare de a-și brusca iubita, de a o urmări în trafic și de a o deposeda prin forță de telefonul mobil, nu se explică decât în contextul intenției sale de a o agresa, urmare dorinței victimei de a se despărți de el și de a-i revoca procura.
Mai mult, starea de temere încercată de victimă este exprimată prin declarația inițială dată la urmărirea penală, în care aceasta arată că știe despre inculpat că este o persoană agresivă, violentă, că merge periodic la sala de forță și consumă substanțe de creștere a masei musculare, fiind chiar consumator de produse etnobotanice.
În lumina celor arătate mai sus și însușindu-și pe deplin argumentele primei instanțe, Curtea apreciază drept nefondate apărările formulate, faptele săvârșite constituind infracțiuni și justificând condamnarea.
În ceea ce privește corecta încadrare juridică a faptelor, criticile Ministerului Public nu pot fi avute în vedere de instanța de apel, în condițiile în care lipsirea de libertate presupune, prin esență, o anumită durată de timp, în cursul căreia victima să fi fost lipsită efectiv de libertatea de mișcare, prin împiedicarea ei de a se deplasa și de a acționa potrivit propriei voințe.
Or, așa cum o ilustrează probele dosarului, această restrângere adusă libertății de mișcare nu s-a produs în mod efectiv, inculpatul nefăcând decât să o deplaseze pe victimă în mașina cu care venise, de unde aceasta a ieșit după câteva secunde, ceea ce face ca fapta să rămână în stadiul tentativei.
În condițiile în care faptele comise prezintă totuși un grad redus de pericol social, în pofida comiterii lor în public și pe fondul antecedentelor penale ale inculpatului, Curtea apreciază că pedepsele aplicate nu se impun a fi majorate, așa cum se solicită, ci dimpotrivă, circumstanțele reale de fapt impun reducerea lor. În sprijinul acestei concluzii stă chiar împrejurarea că, în raport cu infracțiunea de tâlhărie, în favoarea inculpatului poate fi reținută circumstanța judiciară atenuantă prevăzută de art.75 alin.2 lit. a Cod penal, datorită eforturilor depuse în vederea reparării prejudiciului, inculpatul restituind persoanei vătămate bunul sustras, la scurt timp de la comiterea faptei.
În lumina celor arătate mai sus, Curtea, în baza art.421 pct.1 lit. b Cod procedură penală, va respinge ca nefondate apelurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria C. și apelanta persoană vătămată B. M. M., iar în baza art.421 pct.2 lit. a Cod procedură penală, va admite apelul declarat de inculpatul B. D. P..
Va desființa sentința penală apelată și, rejudecând, va reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.32 alin.1 Cod penal, raportat la art.205 Cod penal, cu aplicarea art.41 Cod penal, de la 1 an închisoare la 6 luni închisoare.
De asemenea, va reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.233 Cod penal, cu aplicarea art.41 Cod penal și art.75 alin.2 lit. a Cod penal, de la 2 ani închisoare la 1 an și 4 luni închisoare.
În baza art.39 alin.1 lit. b Cod penal, va contopi pedepsele principale aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 1 an și 4 luni închisoare, la care va adăuga un spor de 2 luni închisoare, reprezentând o treime din pedeapsa de 6 luni închisoare, inculpatul urmând a executa pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.
Va constat revocat beneficiul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.141/27.03.2012 a Tribunalului C. și va dispune executarea acesteia, alături de pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin prezenta decizie, inculpatul urmând a executa în final pedeapsa principală de 3 ani închisoare.
Va înlătura din cuprinsul sentinței penale apelate dispozițiile contrare deciziei penale de față și va menține celelalte dispoziții.
În baza art.241 alin.1 lit. c Cod procedură penală, va constata încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar dispusă față de inculpatul B. D. P., prin efectul rămânerii definitive a soluției penale de condamnare.
În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în apelurile inculpatului și Parchetului de pe lângă Judecătoria C. vor rămâne în sarcina statului.
În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală, va obligă pe apelanta persoană vătămată B. M. M. la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.272 Cod procedură penală, onorariul parțial de avocat oficiu P. A. G., în sumă de 150 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.421 pct.1 lit. b Cod procedură penală, respinge ca nefondate apelurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria C. și apelanta persoană vătămată B. M. M., domiciliată în C., . ., ..f.l. în C., .. l67 B, ., . sentinței penale nr.7/07.01.2015 pronunțată de către Judecătoria C. în dosarul penal nr._ .
În baza art.421 pct.2 lit. a Cod procedură penală, admite apelul declarat împotriva aceleiași sentințe penale de inculpatul B. D. P., fiul lui D. și E., născut la data de 29.03.1987 în C., jud. C., CNP_, domiciliat în C., .. l67 B, ., .>
Desființează sentința penală apelată și, rejudecând, dispune:
Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului B. D. P., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.32 alin.1 Cod penal, raportat la art.205 Cod penal, cu aplicarea art.41 Cod penal, de la 1 an închisoare la 6 luni închisoare.
Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului B. D. P., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.233 Cod penal, cu aplicarea art.41 Cod penal și art.75 alin.2 lit. a Cod penal, de la 2 ani închisoare la 1 an și 4 luni închisoare.
În baza art.39 alin.1 lit. b Cod penal, contopește pedepsele principale aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 1 an și 4 luni închisoare, la care adaugă un spor de 2 luni închisoare, reprezentând o treime din pedeapsa de 6 luni închisoare, inculpatul urmând a executa pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.
Constată revocat beneficiul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.141/27.03.2012 a Tribunalului C. și dispune executarea acesteia alături de pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin prezenta decizie, inculpatul B. D. P. urmând a executa în final pedeapsa principală de 3 ani închisoare.
Înlătură din cuprinsul sentinței penale apelate dispozițiile contrare deciziei penale de față și menține celelalte dispoziții.
În baza art.241 alin.1 lit. c Cod procedură penală, constată încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar dispusă față de inculpatul B. D. P..
În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în apelurile inculpatului și Parchetului de pe lângă Judecătoria C. rămân în sarcina statului.
În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală, obligă pe apelanta persoană vătămată B. M. M. la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.272 Cod procedură penală, onorariul parțial de avocat oficiu P. A. G., în sumă de 150 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15.05.2015.
Președinte,Judecător,
M. D. M. C. C.
Grefier,
C. A.
Jud.fond M.V.
Red.dec.jud.C.C./5 ex./25.05.2015
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 113/2015.... | Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... → |
|---|
