Omor. Art.188 NCP. Decizia nr. 1208/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
Comentarii |
|
Decizia nr. 1208/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 15-12-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 1208/P
Ședința publică de la 15 decembrie 2015
Completul compus din:
Președinte – A. I.
Judecător – E. C. M.
Cu participare: Grefier – M. V.
Ministerul Public prin procuror R. G. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
S-a luat în examinare apelul declarat împotriva sentinței penale nr. 349 din data de 07.10.2015, pronunțată de Tribunalul C., în dosarul nr._ de inculpatul M. F., fiul lui H. și al lui Mieluța, născut la data de 09.06.1973, în prezent încarcerat în Penitenciarul Poarta Albă.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 10.12.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată având nevoie de timp pentru a delibera, a stabilit pronunțarea la data de 15.12.2015, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra apelului penal de față, reține următoarele:
Prin sentința penală nr.349/07.10.2015, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._, s-a hotărât:
În baza art.459 alin.5 Cod procedură penală respinge cererea formulată de revizuientul - condamnat M. F., fiul lui H. și Mieluța, născut la data de 09.06.1973, deținut în Penitenciarul Slobozia, privind revizuirea sentinței penale nr.401/27.06.2014 pronunțată în dosarul penal nr._ al Tribunalului C., rămasă definitivă prin dec. pen. nr.415/P/11.05.2015 a Curții de Apel C., ca inadmisibilă.
În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală obligă revizuientul-condamnat M. F. a plata sumei de 665 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ din 16.06.2015 pe rolul Tribunalului C., petentul-condamnat M. F. a solicitat revizuirea sentinței penale nr.401/27.06.2014 pronunțată în dosarul penal nr._ al Tribunalului C., rămasă definitivă prin dec. pen. nr.415/P/11.05.2015 a Curții de Apel C.
În motivarea cererii sale(f.2), revizuientul-condamnat M. F. a solicitat rejudecarea cauzei, a reiterat situația de fapt cu precizarea că nu a avut intenția de a ucide victima, ci doar s-a apărat de . acestuia și a întregului grup care pătrunsese în curtea sa, invocând că ar fi aplicat o singură lovitură nu mai multe, să se rețină în sarcina sa legitima apărare cu consecința achitării, iar în subsidiar a solicitat reținerea de circumstanțe atenuante legale, cu pronunțarea unei hotărâri cu pedeapsa închisorii orientată spre 3 ani, în esență solicitarea fiind de a i se micșora pedeapsa, arătând că este condamnat în baza unor acuzații mincinoase inventate de atacatorii săi.
În susținerea cererii de față revizuientul-condamnat s-a folosit de acte constând în: copie extras hotărâre Curtea de Apel C., adresa nr.5373/P/2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, adresă din partea Curții de Apel C., certificat, hotărârea nr.S1767/27.03.2015 a Comisiei de orientare școlară profesională, ce3rtificat medical, certificat de încadrare în grad cu handicap, adeverință, adresă din partea RAEDPP C., proces-verbal de predare-primire, patru adeverințe, patru certificate de naștere.
Revizuientul-condamnat M. F. a depus trei memorii.
S-a întocmit referat de Biroul Executări Penale al instanței cu privire la situația juridică a condamnatului, s.pen. nr.401/27.06.2014 a Tribunalului C..
Conform art.452 și urm. și art.459 c.p.p. admisibilitatea în principiu a cererii de față s-a realizat direct de către instanța de judecată în camera de consiliu fără citarea părților.
Analizândadmisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, în conformitate cu dispozițiile art.459 Cod procedură penală, instanța constată următoarele aspecte:
Prin sentința penală nr.401/27.06.2014 pronunțată în dosarul penal nr._ al Tribunalului C., rămasă definitivă prin dec. pen. nr.415/P/11.05.2015 a Curții de Apel C. i s-a aplicat condamnatului M. F. o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de omor și a fost emis mandatul de executare al pedepsei nr.814/2014 din 12.05.2015.
Motivele invocate de către petent în cererea de revizuire nu pot fi încadrate în niciunul din cazurile de revizuire enumerate în mod expres și limitativ de legiuitor în cuprinsul art.453 Cod procedură penală. În cadrul acestei enumerări legale limitative și exprese este inadmisibil orice al caz de revizuire, analogia nefiind permisă în materie penală, remarcând și caracterul special al acestei proceduri.
Aspectele invocate de condamnat reprezintă apărări de fond și tind la rejudecarea cauzei, nu pot fi admise în condițiile în care acesta le-a invocat în favoarea sa pe parcursul judecării cauzei în fond și în căile de atac.
Dacă martorii audiați în apel nu au declarat adevărul, petentul poate formula plângere penală pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă, iar dacă a formulat-o, pentru admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, este necesară o hotărâre definitivă de condamnare pentru mărturie mincinoasă în baza căreia să se fi pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică (conf.art.453 alin.4 și art.454 c.p.p.), hotărâre care nu există la acest moment.
Prin Decizia nr.LX/2007 ÎCCJ a admis recursul în interesul legii și a arătat că: ”cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art.394 C.p.p. din 1968, este inadmisibilă.” Vechile cazuri de revizuire se reiau și în actualul art.453 cu anumite completări, dar fără restrângerea acestora.
Pentru considerentele expuse, întrucât se constată că nu este incident niciunul din cazurile prevăzute expres și limitativ de art.453 Cod procedură penală, se va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentul M. F.
Împotriva sentinței penale nr.349/07.10.2015, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._, în termen legal, a declarat apel revizuientul M. F..
În susținerea motivelor de apel revizuientul arată că nu a săvârșit infracțiunea de omor pentru care a fost condamnat.
Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate prin prisma criticilor formulate, precum și din oficiu, Curtea reține că apelul declarat de revizuientul M. F. este nefondat.
Prin sentința penală nr.401/27.06.2014 pronunțată în dosarul penal nr._ al Tribunalului C., definitivă prin decizia penală nr.415/P/11.05.2015 a Curții de Apel C., inculpatul M. F. a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art.174 Cod penal din 1968.
În motivarea cererii de revizuire condamnatul susține, în esență, că este nevinovat, întrucât doar s-a apărat, aplicând victimei o singură lovitură. Se mai arată că de la dosar au fost sustrase mai multe mijloace de probă, iar martorii audiați pe parcursul procesului penal au dat declarații mincinoase.
Se constată că în motivarea cererii de revizuire se contestată, în esență, vinovăția stabilită printr-o hotărâre penală definitivă.
În acord cu opinia primei instanțe, instanța de apel învederează că fiind indamisibil ca, pe calea extraordinară a revizuirii să se poată realiza o reapreciere a materialului probator administrat pe parcursul procesului penal, aspectele privind circumstanțele reale de comitere a faptei și vinovăția inculpatului fiind verificate deja de către instanța care a soluționat cauza, a cărei hotărâre a fost supusă apelului. Se constată astfel că apărările revizuientului au fost invocate cu ocazia desfășurării cercetării judecătorești, fiind analizate de către instanța de fond, precum și de către instanța de control judiciar. Instanța de apel a pronunțat o hotărâre de condamnare raportat la întregul probatoriu, la modalitatea săvârșirii faptei, ținând cont și de circumstanțele personale ale inculpatului. Astfel, au fost analizate apărările revizuientului ce priveau exonerarea sa de răspundere penală.
Prin urmare, motivele invocate de revizuient nu pot fi încadrate în niciunul din cazurile de revizuire enumerate în mod limitativ de legiuitor în cuprinsul art.453 Cod procedură penală.
Pentru aceste considerente, întrucât criticile formulate nu pot fi primite și nu se constată neregularități ale sentinței penale apelate care să fie luate în considerare din oficiu, în temeiul art.421 pct.1 lit.b Cod procedură penală va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul M. F. împotriva sentinței penale nr.349/07.10.2015, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._ .
Conform art.275 alin.2 Cod procedură penală va obliga inculpatul la plata sumei de 500 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art.272 Cod procedură penală onorariul apărătorului desemnat din oficiu-avocat G. A., în cuantum de 260 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului C..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art.421 pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul M. F. împotriva sentinței penale nr.349/07.10.2015, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._ .
Conform art.275 alin.2 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art.272 Cod procedură penală onorariul apărătorului desemnat din oficiu-avocat G. A., în cuantum de 260 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului C..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 15.12.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. I. E. C. M.
GREFIER,
M. V.
Jud. fond: L. I. B.
Jud. red. dec: A. I.
2ex./21.12.2015
← Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 1221/2015. Curtea de Apel... | Harţuirea. Art.208 NCP. Decizia nr. 1211/2015. Curtea de Apel... → |
---|