Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice. Art.337 NCP. Decizia nr. 891/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
Comentarii |
|
Decizia nr. 891/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 09-10-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ Nr. 891/P
Ședința publică de la 09 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - C. C.
Judecător - M. D. M.
Cu participarea: Grefier - C. A.
Ministerului Public prin procuror I. D. din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
S-a luat în examinare apelul penal formulat împotriva sentinței penale nr.88 din 28.04.2015 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul penal nr._ de:
- P. DE PE L. JUDECĂTORIA M., privind pe inculpatul P. A., fiul lui N. și S., născut la data de 25.06.1982 în Hârșova, jud. C., domiciliat în localitatea Limanu, .. 6, jud. C., CNP_, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, faptă prevăzută de art. 337 din Codul penal.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 02 Octombrie 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 09 Octombrie 2015, când a pronunțat prezenta decizie.
CURTEA,
Asupra apelului penal de față:
Prin sentința penală nr. 88/28.04.2015 pronunțată de Judecătoria M. în dosarul penal nr._ s-au hotărât următoarele:
În baza art. 337 C.pen. cu aplicarea art. 375 C.pen. și art. 396 alin. 10 C.pen., stabilește inculpatului P. A., fiul lui N. și S., născut la data de 25.06.1982 în Hârșova, jud. C., domiciliat în localitatea Limanu, .. 6, jud. C., CNP_, pedeapsa de 8 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de refuz de a se supune prelevării de mostre biologice.
În baza art. 83 C.pen. amână aplicarea pedepsei stabilite, de 8 luni închisoare, față de inculpatul P. A., cu datele de mai sus.
În baza art. 84 C.pen. stabilește inculpatului P. A., cu datele de mai sus, termen de supraveghere de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 84 alin. 2 C.pen. rap. la art. 85 alin. 1 și 2 C.pen., stabilește în sarcina inculpatului P. A., pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, respectarea următoarelor măsuri și îndeplinirea următoarelor obligații:
- Să se prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul C., la datele fixate de acesta;
- Să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
- Să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
- Să comunice schimbarea locului de muncă;
- Să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență;
- Să nu conducă nicio categorie de autovehicule;
- Să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 30 de zile lucrătoare, în cadrul Primăriei . sau Polaris M Holding SA M..
Atrage atenția inculpatului P. A. asupra disp. art. 88 C.pen.privind cazurile de revocare a amânării aplicării pedepsei stabilite prin prezenta.
În baza art. 274 C.pr.pen., obligă inculpatul P. A. la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 600 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că la data de 26.07.2014, în jurul orelor 0215, lucrătorii din cadrul Poliției Municipiului M. – Biroul Rutier, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza localității M., au oprit în trafic autoturismul marca VW Polo, înmatriculat cu nr._, care se deplasa pe . de inc. P. A..
Inculpatul a fost supus testului de respirație, rezultând o valoare a concentrației de alcool în aerul expirat 0,41 mg./l potrivit testului nr._ din 26.07.2014, efectuat la ora 0227, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Municipal M. în vederea efectuării examenului clinic și a prelevării de mostre biologice.
Ulterior a fost condus la Spitalul Municipal M. unde în prezența martorului asistent, inculpatul a refuzat să se supună recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, fapt menționat și în procesul verbal de recoltare a probelor biologice din 26.07.2014.
Instanța a constatat că faptele comise de inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 337 din Codul penal, cu aplic. art. 396 alin. 10 C. pr. pen.,
În baza art. 83 C.pen., s-a amânat aplicarea pedepsei stabilite, de 8 luni închisoare, față de inculpatul P. A..
Pentru a decide astfel, instanța a avut în vedere atitudinea procesuală a inculpatului, care a recunoscut fapta comisă, a cooperat cu organele judiciare, nu are alte antecedente penale și este angajat în muncă conform adeverinței emise de ., și, deși recunoaște că a consumat alcool, din actele dosarului a rezultat că în zona în care a condus autoturismul nu a existat un trafic intens astfel încât nu au existat consecințe grave ale faptei pe care a comis-o.
Prin urmare, față de aceste împrejurări, instanța a apreciat că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei inculpatului pentru o perioadă determinată.
Împotriva sentinței penale nr. 88/28.04.2015 pronunțată de Judecătoria M. în dosarul penal nr._ a declarat apel P. de pe lângă Judecătoria M., care a criticat individualizarea pedepsei aplicate inculpatului și modalitatea de executare, apreciind că circumstanțele reale de comitere a faptei, conduita inculpatului impun pronunțarea unei soluții de condamnare, în condițiile art. 91 Cod penal.
Examinând sentința penală apelată prin prisma criticilor formulate de apelant, precum și din oficiu, conform art. 420 C. Pr. P.., curtea constată că apelul formulat de P. de pe lângă Judecătoria C. este nefondat.
Prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt, încadrarea juridică și vinovăția inculpatului P. A., fiind îndeplinite condițiile pentru pronunțarea unei soluții de amânare a aplicării pedepsei. De altfel, inculpatul P. A. a recunoscut comiterea faptei, solicitând judecarea potrivit procedurii prevăzută de art. 375Cod procedură penală privind judecata în cazul recunoașterii învinuirii, exclusiv pe baza mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală, care în speța prezentă oferă elemente suficiente pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei.
Sub aspectul stării de fapt se constată că la data de 26.07.2014, a condus autoturismul marca VW Polo înmatriculat cu nr._ pe . mun. M., iar după ce a fost oprit în trafic de lucrătorii de poliție și condus la o unitate medicală a refuzat să se supună recoltării probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de 337 Cod penal.
Starea de fapt descrisă rezultă din următoarele mijloace de probă însușite de inculpat: procesul verbal de depistare a inculpatului, declarațiile martorului P. D., procesul verbal de constatare a refuzului de recoltare a probelor biologice de sânge, declarațiile inculpatului de recunoaștere a faptei.
Prima instanță a stabilit inculpatului o pedeapsă de 8 luni închisoare, dispunând amânarea aplicării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, iar această modalitate de individualizare a executării pedepsei este proporțională gravității faptei comise.
Cuantumul pedepsei stabilite inculpatului respectă criteriile generale prev. de art. 74 Cod penal, fiind avute în vedere atât circumstanțele referitoare la condițiile de săvârșire a faptei, cât și conduita procesuală și datele personale ale inculpatului.
Curtea apreciază că gravitatea faptei, circumstanțele personale ale inculpatului nu justifică condamnarea inculpatului și suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, fiind suficientă amânarea aplicării pedepsei, în condițiile prev. de art. 83 alin. 1 Cod penal.
Potrivit art. 83 alin. 1 Cod penal, instanța poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
a) pedeapsa stabilită, inclusiv în cazul concursului de infracțiuni, este amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani;
b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) și lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;
c) infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității;
d) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată;
e) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este de până la 7 ani închisoare și infractorul nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată, nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților.
Curtea constată, întocmai ca și prima instanță, că în cauză sunt realizate toate aceste condiții obiective și subiective, inclusiv condiția prev. de art. 83 alin. 1 lit. c Cod penal, care implică aprecierea instanței că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară.
Curtea observă că inculpatul a fost depistat în trafic conducând un autoturism, deși se afla sun influența băuturilor alcoolice; inculpatul a acceptat să fie testat cu aparatul alcooltest, rezultând o alcoolemie în aerul expirat de 0,41 mg/l; ulterior a fost condus la o unitate medicală, dar a refuzat recoltarea probelor biologice de sânge, însă a acceptat să fie examinat clinic.
Având în vedere condițiile reduse de trafic de la momentul conducerii autoturismului, împrejurarea că inculpatul a acceptat examinarea clinică, pentru a putea observa efectele consumului de băuturi alcoolice asupra stării generale a inculpatului ( în parte au fost constatate manifestări specifice consumului de băuturi alcoolice ), dar și valoarea destul de redusă a alcoolemiei în aerul expirat ( puțin superioară valorii de la care fapta capătă caracter infracțional și este obligatorie recoltarea probelor biologice de sânge ), curtea reține că circumstanțele reale de comitere a faptei nu relevă un grad ridicat de pericol social al faptei comise.
Inculpatul a susținut inițial că refuză recoltarea probelor biologice d e sânge din cauza fricii de acele de seringă, însă în cursul urmăririi penale și în faza de judecată a recunoscut săvârșirea infracțiunii și a solicitat aplicarea procedurii de judecată în cazul recunoașterii învinuirii, ceea ce însemnă că a conștientizat gravitatea faptei și necesitatea de se supune unei sancțiuni penale.
Inculpatul este o persoană integrată social, nu are antecedente penale, este căsătorit, este angajat în muncă, s-a prezentat constant în fața organelor judiciare, având toate perspectivele pentru a nu repeta comportamentul infracțional.
Din analiza datelor personale ale inculpatului și conduita sa procesuală din faza de judecată, curtea constată că inculpatul a avut o conduită bună anterior săvârșirii infracțiunii, a recunoscut săvârșirea faptei, are posibilități reale de îndreptare, în condițiile în care este o persoană integrată social, pentru care săvârșirea faptei penale pare un accident izolat, de aceea curtea consideră suficientă stabilirea pedepsei și amânarea aplicării acesteia în condițiile art. 83 alin. 1 Cod penal.
Conduita nesinceră a inculpatului de la momentul depistării nu poate constitui un factor decisiv pentru a aprecia necesară pronunțarea unei soluții de condamnare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, relevantă fiind asumarea răspunderii penale după sesizarea instanței.
Pentru aceste considerente, în baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria M. împotriva sentinței penale nr. 88/28.04.2015 pronunțată de Judecătoria M. în dosarul penal nr._ .
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina statului.
avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală respinge ca nefondat apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria M. împotriva sentinței penale nr. 88/28.04.2015 pronunțată de Judecătoria M. în dosarul penal nr._ .
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 09.10.2015.
Președinte,Judecător,
C. CoadăMarius D. M.
Grefier,
C. A.
Jud.fond C.C. Berevoiescu
Red.dec.jud.M.D.M./4 ex./14.10.2015
← Ucidere din culpă. Art.192 NCP. Decizia nr. 1163/2015. Curtea... | Abandonul de familie. Art.378 NCP. Decizia nr. 158/2015. Curtea... → |
---|