Tâlhărie. Art.233 NCP. Decizia nr. 554/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 554/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 12-06-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ Nr. 554/P
Ședința publică de la 12 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - M. D. M.
Judecător - C. C.
Cu participarea: Grefier - C. A.
Ministerului Public prin procuror I. D. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
S-a luat în examinare apelul penal formulat împotriva sentinței penale nr. 147/13.02.2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._/212/2013 de:
- P. DE PE L. JUDECĂTORIA TULCEA și inculpatul:
- R. I., CNP_, fiul lui G. și L., născut la data de 14.05.1987 în Tulcea, domiciliat în Tulcea, ., jud. Tulcea, actualmente deținut în Penitenciarul Tulcea, trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzută de art.233 Cod pen. și art.48-art.233 Cod penal, ambele cu aplic. art.41 Cod penal.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 11 iunie 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 12 iunie 2015, când a pronunțat prezenta decizie.
CURTEA,
Asupra apelurilor penale de față:
Prin sentința penală nr.227/16.02.2015 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul penal nr._, în temeiul art.386 Cod procedură penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului R. I. din infracțiunea de complicitate la tâlhărie, prevăzută de art.48 raportat la art.233 Cod penal, în infracțiunea de tăinuire, prevăzută de art.270 Cod penal.
În temeiul art.233 Cod penal, cu aplicarea art.41 și art.43 alin.5 Cod penal și cu aplicarea art.396 alin.10 Cod procedură penală, a fost condamnat inculpatul R. I. la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În temeiul art.67 Cod penal, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a și b pe o durată de 2 ani.
În temeiul art.65 Cod penal, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a și b Cod penal, pe durata executării pedepsei.
În temeiul art.270 Cod penal, cu aplicarea art.41 și art.43 alin.5 Cod penal, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În temeiul art.67 Cod penal, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a și b, pe o durată de 2 ani.
În temeiul art.65 Cod penal, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a și b Cod penal, pe durata executării pedepsei.
În temeiul art.38-39 Cod penal, s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, care a fost sporită cu 8 luni, inculpatul urmând a executa în final pedeapsa de 3 ani și 8 luni închisoare.
În temeiul art.67 Cod penal, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a și b pe o durată de 2 ani.
În temeiul art.65 Cod penal, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a și b Cod penal, pe durata executării pedepsei.
S-a dedus din pedeapsa de executat perioada reținerii și a arestării preventive, începând cu data de 09.09.2014 și până la rămânerea definitiva a prezentei hotărâri.
În temeiul art.399 Cod procedură penală, s-a menținut măsura arestului preventiv a inculpatului.
A fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civila D. V., iar în temeiul art.397 Cod procedură penală și art.1357 cod civil a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.200 lei către partea civilă, cu titlu de daune materiale.
În temeiul art.274 alin.1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 150 lei in cursul urmăririi penale.
S-a dispus ca onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 300 lei, să se avanseze din fondul Ministerului Justiției către Baroul Tulcea.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
La data de 04.06.2014, persoana vătămată D. V. se deplasa pe . Tulcea, dinspre complexul „P.” spre Casa Sindicatelor, fiind urmărită de inculpatul R. I., care observase că acesta purta la gât un lănțișor din metal, ce părea a fi din aur. În momentul în care persoana vătămata a ajuns la intersecția acestei străzi cu . venit în fugă din spatele ei, a apucat cu mâna lanțul de la gât și l-a smuls, după care a fugit pe .> Pe tot parcursul procesului penal, inculpatul a recunoscut săvârșirea acestei fapte.
La data de 14.07.2014, persoana vătămată A. E. se deplasa, pe . la un cabinet medical către o farmacie situata pe . moment dat, a fost ajunsă din urmă de o persoană, care i-a pus piedică, apoi a prins-o cu o mâna de bluză și cu cealaltă i-a smuls un lanț din aur de la gât. Persoana respectivă a fugit apoi spre piața din Vest a Municipiului Tulcea.
Din înscrisurile depuse la dosar, prima instanță reține că cei doi autori, M. I. M. și R. I., se întâlniseră pe . în timp ce se deplasau au observat-o pe victimă.
Astfel, M. I. M. a acționat, în sensul sustragerii lanțului de la gâtul părții vătămate, în timp ce inculpatul R. I. asigura paza locului faptei. Se mai reține că R. I. l-a urmat imediat pe M. I. M..
În legătură cu această faptă, inculpatul nu o recunoaște. Acesta a susținut că nu a existat o înțelegere prealabilă între el și M. I. M. și că nu a știut dinainte ce intenții are celălalt inculpat.
În cauză a fost audiat ca martor numitul M. I. M., reținându-se, din cele declarate de el, că nu a existat o înțelegere prealabilă între cei doi, privind sustragerea unui lanț de la gatul persoanei vătămate.
Acesta a arătat că a acționat singur, sub impulsul de moment.
Inculpatul R. I. recunoaște numai faptul că a fugit după M. I. M., că s-a întâlnit cu acesta, întâmplător, în Orășelul Copiilor și că a vândut respectivul lanț la o casa de amanet, știind că provine din furt.
Starea de fapt rezultă din cuprinsul actelor existente la dosarul de urmărire penală, procesului-verbal de cercetare la fața locului, declarațiilor persoanelor vătămate, suporturilor optice care conțin înregistrări video, declarațiilor inculpatului și depozițiilor martorului audiat.
În drept, instanța apreciază că fapta inculpatului R. I., care a sustras un lanț din aur de la gâtul persoanei vătămate D. V., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art.233 Cod penal, inculpatul acționând cu intenție, în sensul că a sustras lanțul și a fugit pentru a-și asigura scăparea.
În privința faptei la care numita A. E. a fost victimă, în aprecierea instanței există un dubiu în ceea ce îl privește pe inculpat, referitor la elementul subiectiv al infracțiunii comise de M. I. M.. Din probele administrate, instanța nu poate reține, fără tăgadă, că inculpatul a cunoscut intenția lui M. I. M., că a avut cu acesta o înțelegere prealabilă ori că a urmărit rezultatul faptelor comise de M. I.. De asemenea, în opinia instanței, nu există probe de netăgăduit din care să se concluzioneze că prezența inculpatului la locul faptei echivalează cu asigurarea pazei făptuitorului, întrucât nu s-a demonstrat că acesta a acționat cu intenție. Pentru aceste considerente, prima instanță constată că fapta inculpatului R. I. constituie infracțiunea de tăinuire, și nu complicitate la tâlhărie, întrucât inculpatul a înlesnit valorificarea unui bun sustras de M. I. M., în condițiile în care cunoștea că acesta fusese furat. Pentru aceste considerente, instanța a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din complicitate la tâlhărie în tăinuire.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel, în termen legal P. de pe lângă Judecătoria Tulcea, criticând-o sub aspectul greșitei schimbări de încadrare juridică, greșitei rețineri în favoarea inculpatului a dispozițiilor art.396 alin.10 din Codul de procedură penală și greșitei individualizări a pedepselor, precum și inculpatul R. I., solicitând aplicarea unor pedepse într-un cuantum mai mic.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, pe baza examinării în mod coroborat a întregului probatoriu administrat în cauză, Curtea constată că faptele reținute de procuror justifică pronunțarea unei soluții de condamnare a inculpatului, sub aspectul ambelor infracțiuni descrise prin rechizitoriu și potrivit încadrării lor juridice inițiale, criticile Ministerului Public fiind întemeiate.
Contrar aprecierii primei instanțe, Curtea reține că schimbarea de încadrare juridică operată cu privire la una dintre faptele deduse judecății nu își găsește fundamentul în probele dosarului, inculpatul R. I. cunoscând activitatea ce urma a fi desfășurată de autorul tâlhăriei comise asupra persoanei vătămate A. E., acționând ca și complice, în virtutea unei înțelegeri prealabile, prin paza locului faptei.
În măsura în care întâlnirea pe care inculpatul a avut-o cu M. I. M. ar fi fost pur întâmplătoare, cei doi ar fi discutat și s-ar fi salutat, or, înregistrările video și fotografiile aflate la dosar demonstrează contrariul și anume că ambii participanți la săvârșirea faptei, prezenți concomitent la fața locului, au plecat împreună, fără a se adresa unul celuilalt, aspect ce dovedește înțelegerea infracțională prealabilă, nicidecum teza probatorie invocată în apărare.
Astfel, din declarațiile inculpaților, date în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, cu privire la împrejurarea în care s-au întâlnit la locul săvârșirii infracțiunii, nu se coroborează nici între ele și nici cu imaginile surprinse de camerele de supraveghere amplasate în exteriorul Grădiniței nr.17, situată pe . Tulcea. Astfel, în încercarea de a induce în eroare organele de urmărire penală, cu privire la existența unei înțelegeri prealabile săvârșirii infracțiunii, cei doi inculpați au făcut afirmații contradictorii, în sensul că inițial ambii au susținut că s-au întâlnit întâmplător pe . Tulcea, unde au stat de vorbă, după care inculpatul M. I. M. a luat hotărârea de a sustrage un lanț din aur de la gâtul persoanei vătămate.
Aceste declarații sunt contrazise de imaginile surprinse de camerele de supraveghere amplasate în exteriorul Grădiniței nr.17 de pe . Tulcea, putându-se observa cum, la ora 16.12, inculpatul R. I. se deplasează singur către . accesul către . jurul orei 16.14 cum persoana vătămată este urmată la mică distanță de inculpatul M. I. M., din sens opus venind inculpatul R. I..
Totodată, se mai poate observa că inculpații nu au discutat deloc, așa cum au declarat, mai mult aceștia au creat impresia că nu se cunosc, iar în momentul în care M. I. M. a doborât la pământ persoana vătămată și i-a smuls lanțul de la gât, inculpatul R. I. a observat întreaga activitate și a asigurat paza locului faptei, după comiterea infracțiunii urmându-l pe M. I. M..
Mai mult, instanța de fond în mod eronat a avut în vedere declarația dată în calitate de martor de inculpatul M. I. M., prin care acesta a arătat că nu a avut o înțelegere cu inculpatul R. I. și că nu a beneficiat de ajutorul moral al acestuia, cu toate că prin sentința penală nr.2291/29.12.2014 a Judecătoriei Tulcea acesta fusese condamnat, în temeiul art.233 Cod penal, cu aplicarea art.396 alin.10 Cod procedură penală, la pedeapsa de 2 ani închisoare, recunoscând întocmai fapta descrisă în actul de sesizare. Astfel, prin rechizitoriul nr.2584/P/2014 din 03.10.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, s-a reținut în sarcina inculpatului M. I. M. că la data de 14.07.2014, în jurul orei 16.30, în timp ce se afla pe ., cu sprijinul inculpatului R. I., a sustras prin violență un lănțișor de aur de la gâtul persoanei vătămate A. E..
Potrivit art.396 alin.2 Cod de procedură penală, condamnarea se pronunță dacă instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat. În cazul de față, probele dosarului nu lasă loc nici unei îndoieli rezonabile asupra formei de participație penală a inculpatului R. I. la infracțiunea de tâlhărie comisă asupra victimei A. E. la data de 14.07.2014, mai cu seamă că singurele probe administrate în cauză, apte să susțină infracțiunea de tăinuire, au fost declarațiile inculpatului M. I. M., audiat ca martor și cele ale inculpatului R. I., care, desigur, a susținut varianta invocată în favoarea sa. Firește, prin aceasta instanța de fond nu a ținut seama de dispozițiile art.103 Cod procedură penală, care prevăd că probele nu au o valoare stabilită prin lege, fiind supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză, în luarea deciziei cu privire la existența infracțiunii și vinovăția inculpatului instanța hotărând motivat, cu trimitere la toate probele evaluate.
În mod evident, contestând una dintre faptele reținute în sarcină, fie și numai sub aspectul poziției subiective și încadrării juridice, inculpatul R. I. nu putea beneficia de dispozițiile art.396 alin.10 Cod procedură penală doar cu privire la una dintre infracțiunile descrise prin rechizitoriu, articolul 374 alin.4 din Codul de procedură penală condiționând parcurgerea procedurii recunoașterii învinuirii de recunoașterea în totalitate a faptelor reținute.
În lumina celor arătate mai sus, nu pot fi primite criticile apelantului inculpat, reducerea pedepselor aplicate neputând avea loc în condițiile în care aceasta nu a avut o atitudine sinceră și nu se află la primul conflict cu legea penală, iar pericolul social al faptelor justifică o pedeapsă mai aspră în privința celei de a doua infracțiuni, datorită perseverenței infracționale a inculpatului și îndrăznelii sale de a comite fapte îndreptate împotriva patrimoniului, cu violență, într-un loc public, alături de o altă persoană și pe timp de zi, fără teama de a fi surprins de cetățeni.
Astfel fiind, Curtea, în baza art.421 pct.1 lit. b Cod procedură penală, va respinge ca nefondat apelul inculpatului, urmând ca în baza art.421 pct.2 lit. a Cod procedură penală, să admită apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Tulcea împotriva sentinței penale atacate.
În urma admiterii apelului procurorului, Curtea va desființa în parte sentința penală atacată și, rejudecând cauza, va înlătura din cuprinsul acesteia dispozițiile privind schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului R. I. din infracțiunea prevăzută de art.48, raportat la art.233 Cod penal, în infracțiunea prevăzută de art.270 Cod penal, precum și cele privind aplicarea art.396 alin.10 Cod procedură penală. Pe cale de consecință, va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani și 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală apelată și va repune în individualitatea lor pedepsele componente.
Ținând seama limitele speciale ale pedepsei, care se majorează cu jumătate, datorită comiterii de către a inculpat a faptelor deduse judecății după considerarea ca executată a pedepsei de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.129/2006 a Tribunalului Tulcea – inculpatul fiind liberat condiționat la 27.03.2009, cu un rest neexecutat de 518 zile, observând, de asemenea, că inculpatul a fost condamnat anterior pentru comiterea unei infracțiuni de tâlhărie, fiind sancționat cu amendă administrativă în alte dosare penal, pentru fapte de mai mică importanță, dar cercetat și în alte cauze, în care acțiunea penală a fost pusă în mișcare împotriva sa, Curtea, prin raportare la circumstanțele reale ale săvârșirii infracțiunii, în baza art.48 raportat la art.233 Cod penal, cu aplicarea art.41 și art.43 aln.5 Cod penal, va condamna pe inculpat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la tâlhărie.
În baza art.67 Cod penal, va interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a și b Cod penal pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.
În baza art.65 Cod penal, va interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a și b Cod penal pe durata executării pedepsei închisorii.
În baza art.39 alin.1 lit. b Cod penal și art.45 Cod penal, va contopi pedepsele aplicate prin prezenta decizie cu pedepsele aplicate inculpatului prin sentința penală apelată și va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare, la care va adăuga un spor de 1 an închisoare, reprezentând o treime din pedeapsa de 3 ani închisoare, inculpatul urmând a executa în final pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare, alături de pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a și b Cod penal pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.
În baza art.45 alin.3 Cod penal, va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a și b Cod penal, până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
Se vor înlătura din cuprinsul sentinței penale apelate dispozițiile contrare deciziei penale de față și se vor menține celelalte dispoziții.
În baza art.424 alin.3, raportat la art.422 Cod procedură penală, Curtea va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului și durata arestului preventiv de la data de 16.02.2015 la zi.
În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea vor rămâne în sarcina statului.
În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală, apelantul inculpat va fi obligat la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.272 Cod procedură penală, onorariul de avocat oficiu, în sumă de 200 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.421 pct.1 lit. b Cod procedură penală, respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul inculpat R. I., CNP_, fiul lui G. și L., născut la data de 14.05.1987 în Tulcea, domiciliat în Tulcea, ., jud. Tulcea, actualmente deținut în Penitenciarul Tulcea, împotriva sentinței penale nr.227/16.02.2015 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul penal nr._ .
În baza art.421 pct.2 lit. a Cod procedură penală, admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Tulcea împotriva aceleiași sentințe penale.
Desființează în parte sentința penală atacată și, rejudecând, înlătură din cuprinsul acesteia dispozițiile privind schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului R. I. din infracțiunea prevăzută de art.48, raportat la art.233 Cod penal, în infracțiunea prevăzută de art.270 Cod penal, precum și cele privind aplicarea art.396 alin.10 Cod procedură penală.
Descontopește pedeapsa rezultantă de 3 ani și 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală apelată și repune în individualitatea lor pedepsele componente.
În baza art.48 raportat la art.233 Cod penal, cu aplicarea art.41 și art.43 aln.5 Cod penal, condamnă pe inculpatul R. I. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la tâlhărie.
În baza art.67 Cod penal, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a și b Cod penal pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.
În baza art.65 Cod penal, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a și b Cod penal pe durata executării pedepsei închisorii.
În baza art.39 alin.1 lit. b Cod penal și art.45 Cod penal, contopește pedepsele aplicate prin prezenta decizie cu pedepsele aplicate inculpatului prin sentința penală apelată și dispune ca inculpatul să execute pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare, la care adaugă un spor de 1 an închisoare, reprezentând o treime din pedeapsa de 3 ani închisoare, inculpatul urmând a executa în final pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare, alături de pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a și b Cod penal pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.
În baza art.45 alin.3 Cod penal, dispune ca inculpatul să execute pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a și b Cod penal, până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
Înlătură din cuprinsul sentinței penale apelate dispozițiile contrare deciziei penale de față și menține celelalte dispoziții.
În baza art.424 alin.3, raportat la art.422 Cod procedură penală, deduce din pedeapsa aplicată inculpatului și durata arestului preventiv de la data de 16.02.2015 la zi.
În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea rămân în sarcina statului.
În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală, obligă pe apelantul inculpat la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.272 Cod procedură penală, onorariul de avocat oficiu MERGEANU D., în sumă de 200 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 12.06.2015.
Președinte,Judecător,
M. D. M. C. C.
Grefier,
C. A.
Jud.fond C.M.M.
Red.dec.jud.C.C./7 ex./30.06.2015
| ← Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... | Infracţiuni de corupţie. Legea nr. 78/2000. Decizia nr.... → |
|---|
