Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 323/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 323/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 10-03-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANȚĂ DE APEL

Decizia penală nr. 323

Ședința publică de la 10 martie 2015

Completul constituit din:

Președinte- C. Ș. -judecător

M. - D. N. -judecător

Grefier- B. D.

Ministerul Public reprezentat prin procuror C. N. din

cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.

Pe rol, soluționarea apelului declarat de inculpatul D. C. M., împotriva sentinței penale nr. 696 din 11 septembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._, având ca obiect infracțiuni privind circulația pe drumurile publice (O.U.G 195/2002).

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns . M. asistat de av. U. G..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că la dosar s-au depus concluzii scrise și înscrisuri din partea av. U. G. pentru . M.

Instanța a acordat în temeiul preved. art. 387 alin.2 Cpp cuvântul pe apelul declarat în cauză.

Av. U. G. pentru . M. a solicitat admiterea apelului și aplicarea sancțiunii amenzii penale.

În subsidiar a solicitat aplicarea disp. art. 91 Cp având în vedere că inculpatul a recunoscut comiterea faptelor și nu a condus decât o distanță foarte mică pentru a ajunge la un vecin ce trebuia transportat la spital.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul a arătat că nu se impune reducerea pedepsei, hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică, fapta de a conduce un autoturism cu îmbibație alcoolică de 1,95/oo prezintă un pericol ridicat și trebuie sancționată corespunzător.

De asemenea a arătat că inculpatul a fost surprins și anterior conducând un autoturism sub influența băuturilor alcoolice.

În conf. cu preved. art. 389 Cpp apelantul-inculpat a avut ultimul cuvânt arătând că își însușește concluziile formulate de apărătorul ales.

CURTEA

Asupra apelului penal de față constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 696 din 11 septembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._, ]n baza art. 386 alin. 1 din Codul de procedură penală, s-a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul D. C. M. din infracțiunea de Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prev. și ped. de art. 336 alin. 1 din Codul penal cu aplicarea art. 44 alin. 1 din Codul penal în infracțiunea de Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, faptă prev. și ped. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 Rep., cu aplicarea art. 40 alin. 1 din Codul penal din 1969 în referire la art. 5 din Codul penal.

În baza art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 Rep. cu aplicarea art. 40 alin. 1 din Codul penal din 1969, în referire la art. 5 din Codul penal, cu aplicarea art. 374 alin. 4 și art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală, a fost condamnat inculpatul D. C. M., fiul lui B. și D., născut la data de 02.08.1970 în mun. D., jud. V., domiciliat în . și cu reședința în mun. D., .. C1, ., jud. V., CNP_, aflat în stare de libertate, la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 83 alin. 1 din Codul penal din 1969 rap. la art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei 3 luni închisoare aplicată inculpatului D. C. M. prin sentința penală nr. 231 din 18.11.2011 a Judecătoriei D., definitivă prin nerecurare, care s-a adăugat la pedeapsa de 1 an închisoare stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, faptă prev. și ped. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 Rep., rezultând pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare care va fi executată în regim de detenție.

În baza art. 71 din Codul penal din 1969 i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II a și lit. b din Codul penal din 1969, cu referire la art. 8 CEDO și cauza S. și P. împotriva României, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 274 alin.1 C.p.p. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 300 lei cheltuieli judiciare avansate în faza de urmărire penală.

Pentru a se pronunța această soluție s-au reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina nr. 5883/P/2012 înregistrat pe rolul Judecătoriei Slatina sub nr._ a fost trimis în judecată în stare de libertate inculpatul D. C. M. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 R, reținându-se în actul de sesizare că la data de 17.09.2012, în jurul orelor 20.00, a condus autoturismul marca Dacia 1300 cu nr. de înmatriculare_ pe DN 67 B, pe raza localității Dumitrești, jud. O. având în sânge o alcoolemie de 1,85 g ‰.

Cu ocazia cercetării judecătorești, a fost audiat inculpatul care a recunoscut săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.

Tot pe parcursul cercetării judecătorești, s-au atașat fișa de cazier judiciar a inculpatului, sentința penală nr. 231/18.11.2011 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._ cu mențiunea „definitivă prin nerecurare la 30.11.2011”.

Din ansamblul probelor administrate în cauză, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul D. C. M. are vârsta de 44 de ani și locuiește în mun. D., județul V..

În data de 17.09.2012, în jurul orelor 20.00, inculpatul D. C. M. a plecat de la reședința sa din comuna Vulturești, . în direcția mun. D., jud. V., circulând pe DN 67 B cu autoturismul proprietate personală marca Dacia cu nr. de înmatriculare_ . În timp ce circula cu autoturismul pe DN 67 B, datorită neatenției manifestate în conducerea autoturismului, a intrat în coliziune cu un vehicul cu tracțiune animală care circula în aceeași direcție de mers, rezultând avarierea vehiculelor implicate în evenimentul rutier și rănirea ușoară a conducătorilor vehiculelor. În urma sosirii organelor de poliție la locul producerii evenimentului rutier s-a procedat la testarea cu aparatul alcooltest a inculpatului rezultând o concentrație a alcoolului în aerul expirat de 0,97 mg/l. În continuare, în vederea stabilirii alcoolemiei inculpatului, i-au fost recoltate probe biologice de sânge, la prima probă rezultând o alcoolemie de 1,75 g‰ conform buletinului de analiză toxicologică alcoolemie nr. 1275/1276 din 21.09.2012 emis de către Serviciul Județean de Medicină Legală O..

În cursul judecății inculpatul D. C. M. a recunoscut săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, regretând faptele comise. De asemenea inculpatul a solicitat ca judecata să aibă loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, recunoscând în totalitate fapta săvârșită așa cum a fost reținută în actul de sesizare a instanței și nu a solicitat administrarea de probe.

Situația de fapt mai sus menționată s-a susținut cu următoarele mijloace de probă: proces-verbal de cercetare la fața locului și planșă fotografică, declarațiile martorilor B. G. și P. G., declarațiile inculpatului, înscrisuri - alcooltest printer, buletin de examinare clinică, buletin de analiză toxicologică alcoolemie.

Analizând fișa de cazier judiciar a inculpatului aflată la dosarul cauzei, instanța a constatat că inculpatul a săvârșit infracțiunea dedusă judecății în termenul de încercare al pedepsei de 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 231/2011 în dosarul nr._ al Judecătoriei D. pentru săvârșirea aceluiași gen de infracțiuni, împrejurare în care în prezenta cauză au fost aplicabile dispozițiile art. 40 alin. 1 din Codul penal din 1969 referitoare la pluralitatea intermediară. Este adevărat că și potrivit dispozițiilor Codului penal în vigoare, o condamnare de 3 luni atrage tot reținerea stării de pluralitate intermediară ca formă a pluralității de infracțiuni prevăzută de dispozițiile Noului Cod penal în art. 44, însă, comparând efectele celor două forme de pluralitate, instanța a constatat că pluralitatea intermediară astfel cum este reglementată de dispozițiile art. 40 alin. 1 din Codul penal din 1969 reprezintă legea penală mai favorabilă în raport cu instituția pluralității intermediare prevăzută de art. 44 din Codul penal în condițiile în care concursul de infracțiuni reglementat de dispozițiile legii penale noi atrage, cel puțin la nivel teoretic, aplicarea unui spor de pedeapsă obligatoriu.

Având în vedere . Codului penal la data de 01.02.2014 și dispozițiile art. 5 din acest act normativ referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile dar și dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 265/2014, instanța a constatat ca fiind mai favorabile inculpatului, prin aplicare globală, dispozițiile legii penale anterioare. Este adevărat că limitele de pedeapsă prevăzute de dispozițiile art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 și art. 336 alin. 1 din Codul penal sunt aceleași – pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani, însă așa cum se arăta în paragraful anterior, efectele pluralității intermediare sunt mai favorabile potrivit dispozițiilor legii penale anterioare. În concluzie, instanța a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată din infracțiunea de Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prev. și ped. de art. 336 alin. 1 din Codul penal cu aplicarea art. 44 alin. 1 din Codul penal în infracțiunea de Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, faptă prev. și ped. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 Rep., cu aplicarea art. 40 alin. 1 din Codul penal din 1969 în referire la art. 5 din Codul penal.

Judecătorul fondului a reținut că, în drept, fapta inculpatului D. C. M., care în data de 17.09.2012, în jurul orelor 20.00, a condus autoturismul marca Dacia 1300 cu nr._, pe DN 67 B, pe raza localității Dumitrești, jud. O., având o îmbibație alcoolică de 1,85 g/l alcool pur în sânge, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, faptă prev. și ped. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 R cu aplicarea art. 40 alin. 1 din Codul penal din 1969 în referire la art. 5 din Codul penal.

Analizând latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 Rep., instanța a reținut că elementul material constă în acțiunea de conducere a unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Acțiunea inculpatului, care în data de 17.09.2012, în jurul orei 20.00, a condus autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_, pe DN67B, pe raza ., având în sânge o îmbibație alcoolică de 1,75 gr. ‰ la prima probă, realizează elementul material al infracțiunii de Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, urmarea imediată constând în atingerea adusă relațiilor sociale create în jurul conceptului de siguranță a traficului rutier, valoare socială ocrotită penalmente. Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată rezultă în cauză ex re, din însăși săvârșirea faptei.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției indirecte, conform dispozițiilor art. 16 alin. 3 lit. b C. pen., întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și, deși nu l – a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui – starea de pericol pentru siguranța traficului rutier.

La stabilirea situației de fapt precum și a vinovăției inculpatului, instanța a avut în vedere proces-verbal de cercetare la fața locului și planșă fotografică, declarațiile martorilor B. G. și P. G., declarațiile inculpatului, înscrisuri - alcooltest printer, buletin de examinare clinică, buletin de analiză toxicologică alcoolemie.

La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului, instanța a ținut seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 din Codul penal, respectiv dispozițiile părții generale a codului penal, de limitele de pedeapsa fixate în legea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta, de circumstanțele personale ale inculpatului.

Având în vedere aceste criterii, respectiv atitudinea sinceră a inculpatului în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești, vârsta inculpatului și posibilitățile de îndreptare a acestuia, comportamentul civic și social corespunzător cerințelor și regulilor de ordine și conviețuire socială astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, dar și valoarea mare a alcoolemiei identificată la analiza probelor biologice recoltate inculpatului, faptul că inculpatul, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a produs un accident de circulație în urma căruia a rezultat avarierea vehiculelor implicate și vătămarea corporală ușoară a conducătorilor celor două vehicule, starea de pericol deosebit de gravă creată pentru siguranța celorlalți participanți la traficul rutier prin conducerea vehiculului sub influența băuturilor alcoolice, conduita inculpatului în raport cu amenda administrativă și condamnarea la pedeapsa închisorii aplicate anterior pentru săvârșirea aceluiași gen de infracțiune - împrejurare care scoate în evidență faptul că sancțiunile anterioare nu numai că nu și – au îndeplinit rolul preventiv – educativ și sancționator dar și o atitudine sfidătoare a inculpatului în raport cu normele legale care reglementează circulația vehiculelor pe drumurile publice și cu autoritățile statului chemate să vegheze la respectarea acestor reglementări și să sancționeze totodată conduita culpabilă a persoanelor în raport cu aceste norme, în baza art. 396 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală s-a dispus condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002R la pedeapsa închisorii, aceasta fiind de natură să realizeze scopul educativ – preventiv al pedepsei.

Totodată instanța a dat eficiență dispozițiilor art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală în sensul că a pronunțat condamnarea inculpatului care va beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii.

În raport de considerentele anterior expuse, instanța, în baza art. 87 alin. 1 din O.U.G. 195/2002R, cu aplicarea art. 40 alin. 1 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, aplicarea art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală, l-a condamnat pe inculpatul D. C. M. la o pedeapsă de 1 an închisoare.

În baza art. 83 alin. 1 Cod penal din 1969 rap. la art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei 3 luni închisoare aplicată inculpatului D. C. M. prin sentința penală nr. 231 din 18.11.2011 a Judecătoriei D., care s-a adăugat la pedeapsa de 1 an închisoare stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, faptă prev. și ped. art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 Rep., rezultand pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare care va fi executată în regim de detenție.

Potrivit dispozițiilor art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 – În cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă.

Potrivit disp. art. 71 alin. 1 și 2 C.p. pedeapsa accesorie consta in interzicerea drepturilor prev. de art. 64 C.p., iar condamnarea la pedeapsa detențiunii pe viata sau a închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a – c C.p. din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitiva si pana la terminarea executării pedepsei, pana la grațierea totala sau a restului de pedeapsa or până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.

Astfel, in baza art. 71 alin. 2 C.p. au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza finală si lit. b C.p. cu referire la art. 8 CEDO, cauza S. si P. împotriva României și cauza Hirst contra Marii Britanii pe durata executării pedepsei principale.

În raport de cele sus menționate s-a apreciat că inculpatul este nedemn în ceea ce privește exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II – a și lit. b din Codul penal din 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, astfel că pe durata executării pedepsei principale au fost interzise inculpatului aceste drepturi.

În baza art. 274 alin. 1 din Codul procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 300 lei cheltuieli judiciare avansate în faza de urmărire penală.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel inculpatul D. C-tin M. care, în concluziile scrie, depuse prin apărător ales a criticat soluția doar cu privire la individualizarea pedepsei aplicate, apreciind că Noul Cod penal este legea penală mai favorabilă aplicabilă în speță.

Mai susține că, date fiind circumstanțele ale personale – are minori în întreținere, a reușit să-și găsească și un loc de muncă, a obținut un credit pentru locuință pe care urmează să-l ramburseze – precum și faptul că s-a deplasat cu autoturismul pe o distanță mică din nevoia de a ajuta un vecin să ajungă la spital, că a avut o conduită procesuală sinceră, colaborând cu organele de anchetă astfel că i se poate aplica o amendă penală.

În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei cu închisoarea sub minimul special prevăzut de lege și executarea ei în cond. art. 91 NCP.

În circumstanțiere apelantul inculpat a depus mai multe înscrisuri: adeverința nr. 68/2015 cu care atestă că este angajat în câmpul muncii; contractul individual de muncă nr. 772/2014; certificatele de naștere ale minorilor, un contract de credit, un contract de vânzare-cumpărare a unui apartament, graficul de rambursare a creditului.

Curtea, examinând sentința apelată și actele dosarului, în raport de criticile formulate, precum și din oficiu, în limitele prev. de art. 417 alin. 2 C.pr.pen. constată următoarele:

Cât privește starea de fapt și vinovăția inculpatului apelant în comiterea faptei deduse judecății acestea au fost corect reținute de instanța de fond în concordanță cu probatoriul administrat în cauză inclusiv cu declarațiile date de inculpat care a recunoscut săvârșirea faptei și a solicitat judecarea conform procedurii simplificate – art. 375 C.p.p.

Judecătorul fondului a încadrat corect fapta și în drept, apreciind în mod just că, în raport de data comiterii, 17.09.2012, și de succesiunea de legi penale din această perioadă, legea penală anterioară - respectiv OUG nr. 195/2002 Rep. și Codul penal de la 1969, fiind mai favorabile, sub aspectul pluralității intermediare ( în raport de condamnarea anterioară de 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 231/2011 în dosarul nr._ al Judecătoriei D. pentru săvârșirea aceluiași gen de infracțiuni – așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar) astfel cum a fost analizată corect de judecătorul fondului.

Instanța de control judiciar mai apreciază că, și sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicate instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C.p. anterior, reținând: dispozițiile părții generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute de textele incriminatoare (închisoare de la 1 la 5 ani), reducerea acestor limite cu 1/3 conf. art. 396 alin. 10 din Codul de procedură, gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, generat de nerespectarea regulilor circulației rutiere - inculpatul, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a produs un accident de circulație în urma căruia a rezultat avarierea vehiculelor implicate și vătămarea corporală ușoară a conducătorilor celor două vehicule, starea de pericol deosebit de gravă creată pentru siguranța celorlalți participanți la traficul rutier prin conducerea vehiculului sub influența băuturilor alcoolice, conduita inculpatului în raport cu amenda administrativă și condamnarea la pedeapsa închisorii aplicate anterior pentru săvârșirea aceluiași gen de infracțiune, valoarea mare a alcoolemiei identificată la analiza probelor biologice recoltate de 1,75 g‰ la prima probă prelevată și de 1,85 g/l alcool pur în sânge, la a doua probă. De altfel, judecătorul fondului, la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate a mai avut în vedere și atitudinea sinceră a inculpatului în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești, vârsta inculpatului și posibilitățile de îndreptare a acestuia, valorificând în mod corespunzător circumstanțele personale favorabile acestuia.

În raport de toate aceste împrejurări Curtea nu poate primi apărarea inculpatului apelant, cum că, date fiind circumstanțele sale personale – evidențiate mai sus – s-ar impune reducerea cuantumului pedepsei închisorii aplicate sub limita minimă stabilită de lege și cu executare cf. art. 91 NCP sau aplicarea unei pedepse cu amenda penală, dat fiind faptul că, deși la prima condamnare, pentru același gen de infracțiuni, acesta a beneficiat o dată de clemența legii, fiind condamnat la pedeapsa de 3 luni închisoare în cond. art. 81-82 din C.p. de la 1969 și, deși se afla în cursul termenului de încercare de 2 ani și 3 luni stabilit prin sp nr. 231/18.11.2011 a Judecătoriei D. a comis din nou infracțiunea dedusă judecății, soldată și cu avarierea vehiculelor implicate și vătămarea corporală ușoară a celor doi conducători auto.

În consecință, față de considerentele expuse, în baza art. 421 pct.1 lit.b) Cod procedură penală, Curtea va respinge apelul declarat de inculpatul D. C. M., împotriva sentinței penale nr. 696 din 11 septembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._ și va menține hotărârea atacată.

În temeiul rt. 275 alin. 2 C.p.p. va fi obligat apelantul inculpat să achite statului 100 lei cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 421 pct. 1 lit. b C.p.p.

Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul inculpat D. C. M., împotriva sentinței penale nr. 696 din 11 septembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._ și menține hotărârea atacată.

Obligă pe apelantul inculpat să achite statului 100 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 10.03.2015, la sediul Curții de Apel C..

Președinte, Judecător,

C. Ș. M.-D. N.

Grefier,

B. D.

Red. MDN/.. 2/24.03.2015

Poz. 1209/2015

Jud. fond C. N. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 323/2015. Curtea de Apel CRAIOVA