Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 562/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 562/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 03-12-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ Nr. 562

Ședința publică de la 03 decembrie 2015

PREȘEDINTE A. C. M.- judecător

Grefier F. I.

Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror A. G. din cadrul

D. – Serviciul Teritorial C.

***

Pe rol, soluționarea contestațiilor formulate de inculpații C. A. și P. C. C. împotriva încheierii nr. 385 din data de 25 noiembrie 2015 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._ 15.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns contestatorii inculpați C. A., în stare de arest, asistat de avocat I. E. care substituie pe avocat C. S. C., apărător desemnat din oficiu, și P. C. C., în stare de arest, asistată de avocat M. A. C., apărător desemnat din oficiu.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că nu au fost depuse alte cereri la dosar, după care, s-a permis apărătorilor desemnați din oficiu să ia legătura cu inculpații.

Instanța aduce la cunoștința inculpaților că apărătorii aleși, fiind contactați telefonic au arătat că nu se prezintă pentru soluționarea contestațiilor, motiv pentru care le-a fost asigurată asistență juridică prin avocați desemnați din oficiu.

Instanța, constatând cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Avocat I. E. pentru contestatorul inculpat C. A., având cuvântul, solicită admiterea contestației, desființarea încheierii și rejudecând să se dispună înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, întrucât din iulie 2015 a trecut timp suficient pentru ca inculpatul să conștientizeze asupra faptelor săvârșite.

Avocat M. A. pentru contestatoarea inculpată P. C. C., având cuvântul, solicită admiterea contestației, desființarea încheierii și rejudecând să se dispună punerea în libertate a inculpatei, apreciind că prin această măsură nu va fi influențată buna desfășurare a procesului penal. Într-o teză subsidiară pune concluzii de înlocuire cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, inculpata recunoscând săvârșirea faptelor.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, consideră că măsura preventivă a arestării este utilă cauzei în condițiile în care începe cercetarea judecătorească, inculpații și părțile vătămate au fost citate cu mențiunea de a se prezenta în vederea audierii, s-a definitivat urmărirea penală și procedura de cameră preliminară, organele judiciare dând dovadă de celeritate în soluționarea cauzei.

Contestatorii inculpați C. A. și P. C. C., având cuvântul, sunt de acord cu cele susținute de apărători.

CURTEA

Prin încheierea nr. 385 din data de 25 noiembrie 2015 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._ 15, în baza art. 362 alin 2 NCPP rap. la art. 208 alin. 4 NCPP a constatat legalitatea si temeinicia arestării preventive a inculpaților C. A., VÎNA M.-M., J. I.-A.-C., TROSCĂIAN G.-G. și P. C.-C..

În baza art. 208 alin 3 NCPP rap. la art. 207 alin. 4 NCPP a fost menținută măsura arestării preventive a inculpaților C. A., Vîna M.-M., J. I.-A.-C., Troscăian G.-G. și P. C.-C..

În baza art. 362 NCPP rap. la art. 208 alin. 2 și 5 NCPP s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii preventive a „controlului judiciar” față de inculpatul B. M. L., dispusă de procuror prin Ordonanța din data de 22.06.2015 dată în dosarul 51/D/P/2014 al D. – Biroul Teritorial O. (filele 253 – 255 vol. I UP).

În baza art.208 alin.3 NCPP rap. la art.207 alin.4 NCPP a fost menținută măsura preventivă a controlului judiciar a inculpatului B. M. L. dispusă de procuror prin Ordonanța din data de 22.06.2015 dată în dosarul 51/D/P/2014 al D. – Biroul Teritorial O. precum și a obligațiilor stabilite în sarcina inculpatului prin Ordonanța menționată.

Pentru a pronunța această încheiere, tribunalul a constatat că prin Rechizitoriul emis de D. – Biroul Teritorial O. în dosarul 51/D/P/2014 la data de 09.07.2015 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpaților:

1. C. A., pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire grup infracțional organizat, trafic și consum ilicit de droguri de risc, fapte prev și pedepsite de art. 367 alin 1 CP, art. 2 al 1 și art. 4 alin 1 din Legea 143/2000, toate cu aplic art. 38 alin 1 CP;

2. VÎNA M.-M., pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire grup infracțional organizat, trafic și consum ilicit de droguri de risc, fapte prev și pedepsite de art. 367 alin 1 CP, art. 2 al 1 și art. 4 alin 1 din Legea 143/2000, toate cu aplic art. 38 alin 1 CP;

3. J. I.-A.-C., pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire grup infracțional organizat, trafic și consum ilicit de droguri de risc, fapte prev și pedepsite de art. 367 alin 1 CP, art. 2 al 1 și art. 4 alin 1 din Legea 143/2000, toate cu aplic art. 38 alin 1 CP;

4. TROSCĂIAN G.-G., pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire grup infracțional organizat, trafic și consum ilicit de droguri de risc, fapte prev și pedepsite de art. 367 alin 1 CP, art. 2 al 1 și art. 4 alin 1 din Legea 143/2000, toate cu aplic art. 38 alin 1 CP;

5. P. C.-C., pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- constituire grup infracțional organizat prev și ped. de art. 367 alin 1 CP;

- trafic de droguri de risc prev și ped. de art. 2 al 1 din Legea 143/2000

- consum ilicit de droguri de risc, prev și ped. de art. 4 alin 1 din Legea 143/2000;

- proxenetism prev. și ped. de art. 213 alin. 1 și 3 din NCP (persoană vătămată C. E. D.);

- proxenetism prev și ped de art. 213 alin. 1 și 3 din NCP (persoană vătămată P. M. N.);

- proxenetism prev și ped de art. 213 alin. 1 și 3 din NCP (persoană vătămată C. D. E. G.), toate cu aplic art. 38 alin 1 NCP și art. 113 și urm NCP.

6. B. M. L., sub control judiciar, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și consum ilicit de droguri de risc, fapte prev și pedepsite de art. 2 al 1 și art. 4 alin 1 din Legea 143/2000, toate cu aplic art. 38 alin 1 CP;

Prin același rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a unui număr de 22 de inculpați pentru săvârșirea infracțiunii de consum ilicit de droguri de risc prev. de art. 4 alin. 1 din Legea 143/2000.

În fapt s-a reținut, în esență, că începând cu luna august 2014 pe raza municipiului Slatina s-a constituit un grup infracțional format din inculpații C. A. (zis B.), Troscăian G. G. (zis „B.”) și J. I.-A.-C., care s-au ocupat cu procurarea drogurilor de risc din străinătate și din România și le-au distribuit pe raza mun. Slatina iar la acest grup au aderat și inculpații P. C.-C. și Vîna M.-M., care au luat drogurile de la inculpații C. A. (zis B.), Troscăian G. G. (zis „B.”) și J. I.-A.-Costinelși și le-au distribuit pe raza municipiului D., jud. V. iar o parte din cantitatea de droguri au consumat-o ei înșiși. S-a mai reținut că membrii grupului de criminalitate organizată au comercializat drogurile cu sume cuprinse între 25 lei pentru 0,25 gr și50 lei pentru 1 gr iar rezina de cannabis cu prețuri cuprinse între 30 lei/0,5 gr și 60 lei/ gr, locurile de întâlnire cu potențialii cumpărători și consumatori de droguri fiind situate în municipiul Slatina în zonele „Zahana”, „Parc Hotel”, „Liceul Economic”.

Totodată s-a reținut că inculpata minoră P. C. C. a racolat pe minorele C. E. D., în vârstă de 15 ani, C. D. E. G. (zisă G.) în vârstă de 15 ani și P. M. N. (zisă C.) în vârstă de 16 ani, cărora sub diferite pretexte le-a înlesnit practicarea prostituției, ea fiind cea care le găsea clienți, discuta cu aceștia sumele de bani pentru a întreține raporturi sexuale acestea având loc în apartamentul cu două camere închiriat de inculpată în municipiul D., cea mai mare parte a sumelor de bani obținute a fost însușită de aceasta.

Referitor la inculpatul B. M. L. s-a reținut de acuzare că începând cu luna august 2014 la indicațiile inculpatei minoră P. C. C. a cumpărat muguri de cannabis de la membrii grupului infracțional organizat pe care i-a vândut pe raza municipiului D. cu sume cuprinse între 30 – 60 lei /gram, o parte utilizându-le și pentru consumul propriu.

Față de inculpații C. A. (zis B.), Troscăian G. G. (zis „B.”), J. I.-A.-C., P. C.-C., Vîna M.-M. încă din faza de urmărire penală a fost luată măsura arestului preventiv de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului O., pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 23 iunie 2015 și până la data de 22 iulie 2015, prin încheierea nr. 74/23.06.2015 pronunțată în dosarul_ .

Prin Încheierea nr. 316/29.06.2015 de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel C. au fost respinse contestațiile formulate de inculpații C. A. (zis B.), Troscăian G. G. (zis „B.”), J. I.-A.-C., P. C.-C., Vîna M.-M. ca nefondate.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul O. la data de 09.07.2015 sub nr._ 15, intrând în procedura de cameră preliminară.

Prin încheierea nr. 202 din 13.07.2015 (definitivă prin încheierea 349/16.07.2015 a Curții de Apel C.), în baza art. 348 din NCPP rap. la art. 207 alin.2 din NCPP s-a constatat legalitatea si temeinicia arestării preventive a inculpaților C. A., Vîna M.-M., J. I.-A.-C., Troscăian G.-G., P. C.-C. și a fost menținută măsura arestării preventive a acestora.

Măsura arestării preventive a fost verificată și ulterior, dispunându-se menținerea acesteia, prin încheierile din camera de consiliu de la datele de 05.08.2015, 25.08.2015, 07.10.2015 și respectiv 30.10.2015 ale Tribunalului O. menținute prin încheierile 404/13.08.2015, 444/02.09.2015 și nr. 484/23.09.2015 ale Curții de Apel C..

Prin încheierea din 90/30.09.2015 în baza art. 346 alin. 2 din NCPP au fost respinse cererile și excepțiile formulate de inculpatul N. M. C., ca neîntemeiate, s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 10/D/P/2015, emis de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Biroul Teritorial O., privind pe toți inculpații trimiși în judecată și s-a constatat legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală.

Prin încheierea nr.541/28.10.2015 judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel C. a admis contestația formulată de inculpatul N. M. C. împotriva încheierii nr.90/30.09.2015 a Tribunalului O. și în condițiile art. 347 alin. 3 C.p.p. rap. la art. 345 alin. 2 C.p.p. s-a constatat neregularitatea actului de sesizare în ceea ce îl privește pe acest inculpat, sub aspectul modului de descriere a stării de fapt corespunzătoare infracțiunii prev. de art. 4 alin. 1 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cp. pentru care a fost trimis în judecată.

În baza art. 345 alin. 2 C.p.p. s-a dispus comunicarea încheierii către D.I.I.C.O.T. – B.T. O. în vederea remedierii neregularităților constatate (în termen de 5 zile de la data comunicării încheierii motivate), urmând ca procurorul să comunice dacă menține dispoziția de trimitere în judecată.

Prin încheierea nr.571/12.11.2015 judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel C. a constatat remediate neregularitățile din cuprinsul rechizitoriului numărul 10/D/P/2015 emis de D. - Biroul Teritorial O. și a dispus începerea judecății.

La data de față, 25.11.2015 procedura judiciară a intrat în faza de cercetare judecătorească, la termenul de judecată de azi instanța luând în discuție verificarea legalității și temeiniciei măsurilor preventive dispuse față de inculpații C. A., Troscăian G. G., J. I.-A.-C., V. M.-M., P. C.-C. și B. M. L..

I. Referitor la măsura arestului preventiv sub care se află inculpații C. A., Troscăian G. G., J. I.-A.-C., V. M.-M., P. C.-C. se reține că potrivit art. 208 alin. 4 NCPP în tot cursul judecății, instanța, din oficiu, prin încheiere, verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat menținerea măsurii arestării preventive și a măsurii arestului la domiciliu dispuse față de inculpat.

Tot așa, potrivit art. 362 NCPP ce reglementează măsurile preventive în cursul judecății: (1) Instanța se pronunță, la cerere sau din oficiu, cu privire la luarea, înlocuirea, revocarea sau încetarea de drept a măsurilor preventive.(2) În cauzele în care față de inculpat s-a dispus o măsură preventivă, instanța este datoare să verifice, în cursul judecății, în ședință publică, legalitatea și temeinicia măsurii preventive, procedând potrivit dispozițiilor art. 208.

Potrivit art. 223 alin. 2 NCPP potrivit „măsura arestării preventive poate fi luată și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții, o infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracțiune contra securității naționale prevăzută de Codul penal și alte legi speciale, o infracțiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, șantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracțiune de corupție, o infracțiune săvârșită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.”

a) În ceea ce privește cuantumul pedepselor prevăzute de lege pentru faptele pentru care inculpații sunt trimiși în judecată, respectiv infracțiuni de trafic de trafic ilicit de droguri, prev și ped de art. 2 alin.1 din Legea 143/2000 pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi iar pentru infracțiunea de constituire grup infracțional organizat prev și ped. de art. 367 alin 1 CP pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi în vreme ce pentru infracțiunea de proxenetism prev. și ped. de art. 213 alin. 1 și 3 din NCP (respectiv trei fapte) de care este acuzată inculpata minoră P. C. pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

b) În ceea ce privește starea de pericol pentru ordinea publică

Pericolul concret pentru ordinea publică poate fi dedus, în lipsa unor criterii legale exprese, fie dintr-un pericol social concret deosebit al faptelor, respectiv al infracțiunilor care prin natura, modul de săvârșire sau frecvența lor creează un sentiment de insecuritate opiniei publice în ansamblu sau unei anumite colectivități în particular, fie din circumstanțele personale ale inculpaților, aspecte ce se regăsesc și în speța dedusă judecății.

Prin urmare, existența pericolului public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul social al infracțiunilor de care este învinui inculpatul, din reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa reacției ferme față de cei bănuiți ca autori ai faptelor respective.

Din materialul administrat în cursul urmăririi penale s-a reținut că există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpații C. A., Troscăian G. G., J. I. A. C., V. M. M. și P. C. C. au săvârșit infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată, și, pe de altă parte, că măsura arestării preventive este necesară în scopul prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni și pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

Tribunalul a avut în vedere că lăsarea în libertate a inculpaților C. A., Troscăian G. G., J. I. A. C., V. M. M. și P. C. C. prezintă o stare de pericol pentru ordinea publica, având în vedere:

- gradul de pericol social deosebit de mare al infracțiunii de trafic de droguri în modalitatea prev de art.2 alin. 1 din Legea 143/2000,

- activitatea infracțională desfășurată așa cum rezultă din procesele verbale de redare a interceptărilor, pe o durată de timp relativ îndelungată aceasta fiind oprită de către organele de urmărire penală, altfel aceștia ar fi continuat să desfășoare activități de consum și comercializare de substanțe din clasa cannabinoizilor sintetici.

- unii dintre inculpați precum inculpații J. I. A. C. și C. A. dovedesc perseverență infracțională (primul executând anterior o pedeapsă în regim privativ de libertate pentru fapte săvârșite în timpul minorității - astfel încât susținerea acestuia că faptele pentru care este judecat în cauza de față ar fi o alunecare, rezultat al anturajului și lipsurilor materiale trebuie privită cu multă atenție; al doilea a fost sancționat administrativ pentru infracțiunea de furt calificat și anterior chiar s-a luat față de el și măsura arestului preventiv pentru infracțiunea de furt calificat fiind ulterior pus în libertate cu obligarea de a nu părăsi țara de Tribunalul C.);

Este adevărat că inculpați P. C. C. (fila 306 vol. I UP), Troscăian G. G. ( fila 305 vol. I UP) și V. M. M. ( fila 302 vol. I UP) nu au antecedente penale dar lipsa acestora nu înseamnă că față de aceștia nu s-ar putea lua măsura arestării preventive câtă vreme, așa cum s-a arătat în cele de mai sus, activitatea desfășurată de aceștia în concret, așa cum a fost reținută de acuzare, are și întindere suficientă în timp dar și amploare la nivelul consumatorilor de droguri, minora având de altfel și preocupări pe linia proxenetismului.

Și la acest termen de judecată au fost de altfel reiterate de apărare argumente invocate și anterior referitoare în special la lipsa de pericol social în concret a inculpaților, chiar dacă pedeapsa prevăzută de legiuitor este relativ mare, prin raportare la cantitatea de droguri relativ mică comercializată, faptul că probatoriul a fost oricum administrat și nu ar mai putea influența pe cineva în vreun fel, că unii dintre inculpați sunt la primul conflict cu legea penală, că toți sunt tineri iar inculpata P. C. chiar minoră, situație în care măsura arestului preventiv este una excesivă, că o parte dintre inculpați recunosc faptele reținute în sarcina lor și ar dori judecata pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Cu toate acestea tribunalul, pentru considerentele anterior enunțate, la data de față, 25.11.2015, a apreciat că inculpații aflați sub imperiul măsurii arestării preventive prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, pentru comunitate în general, care nu ar privi cu încredere punerea acestora în libertate, deoarece ar exista pericolul de a desfășura în continuare activități (de natura acelora pentru care s-au formulat acuzări de parchet), prin care persoane de vârstă tânără și foarte tânără ar putea fi atrase în capcana consumului de droguri și poate și al „desfacerii acestora pe piață”.

Toate elementele precizate au condus instanța la aprecierea existenței pericolului social concret pentru ordinea publică în cazul lăsării în libertate a inculpaților și a justificării măsurii arestării preventive a acestora ca fiind cea mai adecvată în raport de scopul măsurilor preventive, asigurându-se astfel atât prevenția generală cât și specială, subzistă și în prezent.

S-a apreciat că, în pofida caracterului excepțional al măsurii arestării preventive, prezervarea ordinii publice este apreciata ca un element pertinent si suficient pentru privarea de libertate a inculpaților, câtă vreme se bazează pe fapte de natura să certifice împrejurarea că eliberarea lor ar tulbura în mod real ordinea publică.

Judecătorul cauzei a avut în vedere că față de inculpații arestați preventiv măsura arestului preventiv a fost luată la data de 23.06.2015 se apreciază că nu a fost depășită durata rezonabilă a unei detenții provizorii, având în vedere circumstanțele concrete ale cauzei, existând indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate.

De altfel, diminuarea pericolului concret nu se prezumă prin raportare la trecerea timpului, ci prin raportare la probe care să releve elemente diferite de cele avute în vedere la prelungirea măsurii preventive, ceea ce în cauză nu s-a făcut dovada că ar exista.

În raport de aceste considerente, s-a apreciat că nu există, în concluzie, motive pentru înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o altă măsură preventivă, respectiv cu măsura arestului la domiciliu sau controlul judiciar, în cauză neconstatându-se incidente la acest moment procesual dispozițiile art. 242 alin.2 NCPP, potrivit cu care, măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpaților, apreciindu-se că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1), nicio altă măsură preventivă mai puțin severă nu este suficientă pentru a proteja în mod just interesul public impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpaților.

În consecință, verificând subzistența temeiurilor care au determinat luarea măsurii arestării preventive, caracterul necesar și proporțional al acesteia, în raport cu gravitatea acuzației aduse s-a constatat că măsura arestării preventive dispusă față de inculpații C. A., Troscăian G. G., J. I. A. C., V. M. M. și P. C. C. este legală și temeinică și în conformitate cu dispozițiile art. 208 NCPP s-a dispus menținerea acesteia întrucât este cea mai adecvată pentru bunul mers al procesului penal iar temeiurile care au fundamentat luarea acesteia subzistă în prezent și impun în continuare privarea de libertate a inculpaților.

II. Referitor la măsura controlului judiciar sub care se află inculpatul B. M. L. s-au reținut următoarele:

În raport de actele și lucrările dosarului, tribunalul a apreciat că există și în prezent temeiul care a justificat luarea acestei măsuri preventive, respectiv acela că inculpatul prezintă pericol social concret pentru ordinea publică.

Astfel, prin Ordonanța emisă la data de 22.06.2015 în dosarul 51/D/P/2014 s-a dispus de către procuror luarea măsurii controlului judiciar față de inculpatul B. L. M. pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 22.06.2015 și până la data de 20.08.2015, instituindu-se în sarcina acestuia respectarea mai multor obligații precizate în cuprinsul ordonanței menționate, măsura dispusă de procuror nefiind contestată de inculpat.

Potrivit art. 208 alin. 2 și 5 din NCPP „instanța de judecată verifică din oficiu dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii preventive, dar nu mai târziu de 60 de zile dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii controlului judiciar sau au apărut temeiuri noi care să justifice luarea acestei măsuri”.

Ultima verificare a controlului judiciar luat față de inculpatul B. M. L. a avut loc la data de 07.10.2015

Referitor la activitatea concretă desfășurată de acest inculpat s-a reținut că din materialul administrat în cursul urmăririi penale a rezultat că există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că începând cu luna august 2014, la indicațiile inculpatei minoră P. C. C., inculpatul B. L. M. a cumpărat muguri de cannabis de la membrii grupului infracțional organizat pe care i-a vândut pe raza municipiului D. cu sume cuprinse între 30 – 60 lei /gram, o parte utilizându-le și pentru consumul propriu.

Măsura controlului judiciar a fost verificată sub aspectul legalității și temeiniciei la date le 13.07.2015, 25.08.2015 și 07.10.2015.

S-a reținut că de la data de 07.10.2015 și până la data de față, 25.11.2015 nu au survenit modificări în privința temeiurilor de fapt și de drept care au fost avute în vedere la luarea măsurii controlului judiciar de către procuror, încât s-a apreciat că și în continuare măsura controlului judiciar este cea mai adecvată pentru bunul mers al procesului penal și se impune menținerea acesteia.

Împrejurarea că între timp inculpatul B. L. M. și-ar fi găsit un loc de muncă în cadrul unei societăți comerciale având ca obiect activitatea de transport pe rute chiar și în afara țării și că măsura controlului judiciar l-ar împiedica să desfășoare această activitate nu este de natură a dispune înlăturarea măsurii preventive deoarece prezervarea ordinii publice este apreciata ca un element pertinent si suficient și care primează intereselor personale ale inculpatului, câtă vreme se bazează pe fapte de natura să certifice împrejurarea că liberarea lor ar tulbura în mod real ordinea publică.

Împotriva acestei încheieri au formulat contestație inculpații C. A. și P. C. C., ambii criticând hotărârea primei instanțe sub aspectul temeiniciei și solicitând înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura controlului judiciar sau măsura arestului la domiciliu pentru motivele expuse pe larg în preambulul prezentei decizii.

Contestațiile sunt nefondate.

În mod corect prima instanță a reținut că până la acest moment nu au intervenit elemente noi care să justifice revocarea sau înlocuirea arestului preventiv, argumentele reținute inițial, la momentul dispunerii acestei măsuri fiind valabile și în prezent.

Curtea constată din analiza probelor existente la dosar că în cazul ambilor contestatori activitatea infracțională pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată este una de amploare, întinsă în timp, și care a presupus conlucrarea mai multor persoane.

În cazul inculpatei P. C. C., se reține de asemenea că în pofida vârstei aceasta este implicată și are o contribuție semnificativă la săvârșirea unor infracțiuni deosebit de grave (trafic și consum de droguri de risc și proxenetism având ca părți vătămate minore) că activitatea infracțională s-a derulat pe o perioadă lungă de timp fiind stopată doar prin intervenția organelor judiciare, fiind concepută și derulată într-un mod organizat.

Și în cazul inculpatului C. A., se constată că a fost anterior cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni contra patrimoniului fiind arestat preventiv, însă în pofida acestui fapt a continuat să se implice în săvârșirea unor activități cu caracter ilicit, datele personale nefiindu-i favorabile.

Pe de altă parte așa cum în mod corect a arătat prima instanță starea de pericol concret pentru ordinea publică subzistă în cauză, rezultând în principal din gravitatea concretă a infracțiunilor pretins săvârșite, dat fiind modul organizat de comitere a acestora, numărul persoanelor implicate, vârsta persoanelor vătămate, precum și destinatarii substanțelor pe care le vindeau inculpații (persoane tinere susceptibile de a fi atrase în capcana consumului de droguri).

Pentru toate aceste considerente, se vor respinge, ca nefondate contestațiile formulate de inculpații C. A. și P. C. C..

În baza art. 275 alin. 2 C.p.p va fi obligat fiecare dintre inculpați la plata sumei de 180 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat.

Sumele reprezentând onorarii avocați oficiu (delegațiile nr._/2015 și_/2015) se vor avansa din fondurile M.J.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate contestațiile formulate de inculpații C. A. și P. C. C. împotriva încheierii nr. 385 din data de 25 noiembrie 2015 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._ 15.

Obligă pe fiecare dintre inculpați la plata sumei de 180 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat.

Sumele reprezentând onorarii avocați oficiu (delegațiile nr._/2015 și_/2015) se vor avansa din fondurile M.J.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 03 decembrie 2015.

Președinte,

A. C. M.

Grefier,

F. I.

Red.jud.A.C.M.

j.f.D.M.C.

O.A. 15 Decembrie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 562/2015. Curtea de Apel CRAIOVA