Ameninţarea. Art. 193 C.p.. Decizia nr. 1351/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1351/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 31-10-2014 în dosarul nr. 1351/2014
Dosar nr._ - Art.180 Cod penal -
ROMÂNIA
C. DE A. C.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANTA DE A.
DECIZIA PENALĂ NR.1351
Ședința publică de la 31 Octombrie 2014
PREȘEDINTE V. Trifănescujudecător
G. Ciobanujudecător
Grefier M. I.
Ministerul Public reprezentat de procuror D. N. T.
din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. C.
c.c.c.
Pe rol, judecarea apelului declarat de inculpatul E. F., împotriva sentinței penale nr.275 din 20 martie 2014, pronunțată de Judecătoria S., în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, a lipsit inculpatul, cât și părțile civile R. N. și S. Județean de Urgență S..
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.
Reprezentantul parchetului a solicitat respingerea apelului ca nefondat, deoarece pedeapsa aplicată a fost corect individualizată.
Dezbaterile fiind închise;
CURTEA
Asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.275 din 20 martie 2014, Judecătoria S., în baza art. 180 alin. 2 din Codul penal anterior cu referire la art. 5 din Noul Cod penal, a condamnat pe inculpatul E. F., fiul lui F. și A., născut la data de 25.06.1958 în or. Scornicești, jud. O., domiciliat în ., CNP_, la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 71 C. p. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art.64 alin 1 lit. a teza a II-a si lit. b C. p., cu referire la art. 8 CEDO și cauza S. și P. împotriva României, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 81 din Codul penal anterior în referire la art. 5 din Noul Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 3 ani, termen stabilit în condițiile art. 82 C. pen.
În baza art. 359 C.p.p. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și 84 din Codul penal privitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 71 alin. 5 C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 19 și 397 C.p.p. s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de persoana vătămată R. N. și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 4.000 lei către partea civilă R. N., cu domiciliul în ., cu titlu de daune morale;
S-a luat act că partea civilă R. N. nu a solicitat daune materiale;
S-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă S. Județean de Urgență S. și a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 2550,35 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare.
A fost obligat inculpatul E. F. la 600 lei cheltuieli judiciare statului.
A fost obligat inculpatul E. F. la 1000 lei către persoana vătămată R. N. cu titlu de cheltuieli judiciare(onorariu avocat).
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria S. nr. 2922/P/2012 a fost trimis în judecată în stare de libertate inculpatul E. F. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin. 2 C.pen.
Cu ocazia cercetării judecătorești a fost audiat inculpatul, care nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, a relatat modul în care a perceput incidentul și a depus în circumstanțiere caracterizare.
A fost audiată partea vătămată R. N., care a arătat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 10.000 lei ce reprezintă daune morale și a relatat incidentul dintre părți.
Au fost audiați martorii din acte R. G., R. D., R. I., Pîrlițeanu M., S. N., E. A., declarațiile fiind consemnate și atașate la dosar.
Tot pe parcursul cercetării judecătorești, S. Județean de Urgență S. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 2.550,35 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate cu partea vătămată, care a fost internat în perioada 04-14.05.2012 la secția urologie.
Tot pe parcursul cercetării judecătorești, la solicitarea instanței s-a atașat la dosar fișa de cazier judiciar a inculpatului.
Din ansamblul probelor administrate în cauză, instanța a reținut următoarele:
În ziua de 04.05.2012, persoana vătămată R. N. a efectuat activități agricole împreună cu martorii R. D., R. I., S. N. și Pîrlițeanu M., toți din .. După servirea mesei de prânz, persoana vătămată R. N. a plecat împreună cu martorii menționați anterior la câmp pentru continuarea activităților agricole și, trecând prin zona magazinului inculpatului E. F., a pătruns în incinta acestei unități comerciale în scopul achiziționării unor bunuri de uz personal. În această împrejurare între persoana vătămată și inculpat s – a iscat o discuție contradictorie referitoare la activitatea economică derulată de către inculpat, context în care, inculpatul E. F. i – a aplicat persoanei vătămate o lovitură cu palma în zona gâtului și o lovitură cu piciorul în zona testiculară.
Ulterior producerii agresiunii, persoana vătămată a părăsit incinta unității comerciale iar în apropierea acesteia s-a întâlnit cu martorul R. D. căruia i-a comunicat faptul că a fost agresat de către inculpat și că trebuie să se deplaseze la spital întrucât a fost lovit în zona organelor genitale de către inculpat. În continuare persoana vătămată s-a deplasat în locul în care se aflau martorii R. I. și Pîrlițeanu M. cărora le – a relatat modul de derulare a incidentului și le-a comunicat totodată că din cauza durerilor nu mai poate continua activitățile agricole și se va deplasa la spital pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale.
Cu ocazia audierii atât în cursul urmăririi penale cât și în cel al cercetării judecătorești, martorii R. D., R. I. și Pîrlițeanu M. au confirmat faptul că persoana vătămată acuza dureri în zona organelor genitale dar și faptul că aceasta le-a afirmat că a fost lovită de către inculpat. Mai departe, martorul R. G., soția persoanei vătămate, a confirmat aceeași situație de fapt dar și împrejurarea că persoana vătămată prezenta o deformare în zona testiculară.
La aceeași dată persoana vătămată a fost transportată la S. Județean de Urgență S. unde a fost internată în perioada 04 – 14.05.2012 la secția Urologie cu diagnosticul Traumatism testicular stânga prin agresiune individuală. Echimoză scrotală. La data de 14.05.2012 persoana vătămată a fost externată din unitatea medicală cu recomandarea unui repaus fizic de 7 zile.
La data de 16.05.2012 persoana vătămată a fost examinată de către specialiști din cadrul Serviciului Județean O. de Medicină Legală fiind eliberat certificatul medico – legal nr. 494/C din 16.05.2012 în care s – a concluzionat faptul că aceasta prezintă leziuni traumatice care au putut fi produse în data de 04.05.2012 prin lovire cu un corp contondent și necesită 14 – 16 zile îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor.
Așadar, starea de fapt reținută de către instanță în sarcina inculpatului a rezultat în afara oricărui dubiu din analiza coroborată a declarațiilor persoanei vătămate R. N., ale martorilor R. D., R. I., Pîrlițeanu M. și R. G. dar și din certificatul medico – legal nr. 494/C din 16.05.2012 emis de Serviciul de Medicină Legală O..
Instanța nu a putu reține apărarea inculpatului E. F. potrivit cu care leziunile prezentate de partea vătămată ar fi survenit în timp ce acesta desfășura activitățile agricole(declarație inculpat fila 24). Pentru a concluziona în acest fel instanța a avut în vedere, pe de o parte, că un astfel de incident nu rezultă din probele administrate în cauză, iar pe de altă parte, concluziile medico – legale cuprinse în certificatul medico – legal nr. 494/C din 16.05.2012 confirmă mecanismul de producere a leziunilor indicat de către persoana vătămată, concluziile indicând în mod cert caracteristicile agentului traumatic și cauza apariției leziunilor – lovire cu un corp contondent.
În acest sens, este de evidențiat faptul că martorii audiați în cauză nu confirmă existența unei autoaccidentări a persoanei vătămate înainte de a pătrunde în magazinul inculpatului, în timpul desfășurării activităților agricole, însă imediat după incidentul derulat între persoana vătămată și inculpat, martorii R. D., R. I. și Pîrlițeanu M. au luat la cunoștință de la persoana vătămată despre agresiune și au văzut – o totodată pe aceasta acuzând dureri în zona vizată de lovitură iar martorul R. G. confirmă în plus și împrejurarea că persoana vătămată prezenta o deformare în zona testiculară, stări de fapt care se coroborează cu plângerea și declarația persoanei vătămate și concluziile certificatului medico – legal și formează convingerea instanței că fapta a fost săvârșită de către inculpatul E. F. în incinta magazinului acestuia și în modalitatea descrisă de către persoana vătămată. Este adevărat, așa cum susține și inculpatul în declarația dată în fața instanței, că martorii audiați atât în faza de urmărire penală cât și în cea a cercetării judecătorești, nu au fost prezenți în magazin la exercitarea agresiunii de către inculpat, însă declarațiile acestor martori, pentru motivele arătate anterior, sunt de natură a forma convingerea instanței asupra săvârșirii faptei de către inculpat în condițiile în care se coroborează cu restul probelor aflate la dosarul cauzei.
Așadar, la aprecierea probatoriului administrat în cauză instanța a dat eficiență declarațiilor martorilor Pîrlițeanu M., R. D., R. I., și R. G., ultimii trei chiar rude cu partea vătămată, având în vedere că declarațiile acestor martori se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză și confirmă starea de fapt reținută în sarcina inculpatului. În ceea ce privește declarația martorului E. A., audiată în cursul judecății la solicitarea inculpatului, instanța a constatat că aceasta confirmă doar existența unei altercații între persoana vătămată și inculpat, declarând însă instanței că nu a fost prezentă în magazin de la începutul acestei dispute și nu poate preciza ce s – a întâmplat înainte de sosirea sa în magazin. În ceea ce privește declarația martorului S. N., aceasta nu a fost avută în vedere de către instanță la aprecierea probatoriului având în vedere că acest martor, prin declarațiile date, nu a relatat fapte sau împrejurări care să poată contribui la aflarea adevărului în prezenta cauză.
În declarațiile date atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanței de judecată, inculpatul E. F. a avut o atitudine total nesinceră, nerecunoscând faptele reținute în sarcina sa. Toate aceste declarații ale inculpatului sunt nesincere și au fost înlăturate de instanță, având în vedere ansamblul materialului probator administrat în cauza.
Potrivit dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, în vigoare începând cu data de 1 februarie 2014, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei a intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
Analizând textele de lege care incriminează fapta comisă de inculpatul B. F. L. în raport de dispozițiile art. 5 din Codul penal – instanța a constatat că textul din vechiul Cod penal care incriminează infracțiunea de lovire și alte violențe, respectiv art. 180 alin. 2 Cod penal anterior, are un regim sancționator diferit față de noua reglementare, în sensul că spre deosebire de art. 193 alin.2 din Codul penal în vigoare care prevede pentru infracțiunea în cauză pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani sau amenda, art. 180 alin.2 din Codul penal anterior prevede pentru această infracțiune atât pedeapsa închisorii, în limite mai mici – 3 luni la 2 ani, cât și pedeapsa amenzii, legea anterioară fiind, așadar, mai favorabilă, sub regim sancționator.
În drept, fapta inculpatului E. F., care în data de 04.05.2012, în jurul orelor 13.30, în timp ce se afla la magazinul din ., pe fondul unor neînțelegeri, l-a lovit pe partea vătămată R. N. cu palma în zona cefei și cu piciorul în zona genitală, provocându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 14-16 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire și alte violențe, faptă prev. și ped. de art. 180 alin. 2 din Codul penal, cu referire la art. 5 C.pen. privind legea mai favorabilă.
Elementul material al laturii obiective a acestei infracțiuni s-a realizat prin acțiunea directă prin care s-a produs o vătămare integrității fizice persoanei vătămate R. N..
Acțiunea specifică elementului material s-a realizat în momentul în care inculpatul E. F. a exercitat violențe asupra persoanei vătămate, lovindu-l cu palma în zona gâtului și cu piciorul în zona testiculară.
Urmarea imediată constă în pricinuirea de leziuni traumatice persoanei vătămate pentru a căror vindecare au fost necesare îngrijiri medicale de 14 – 16 zile.
Există legătură de cauzalitate directă între activitatea inculpatului și urmarea produsă în sensul că leziunile traumatice nu s-ar fi produs fără activitatea de lovire a persoanei vătămate de către inculpat.
Sub aspectul laturii subiective s-a constatat că inculpatul a săvârșit fapta cu intenție directă, modalitate prevăzută de art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a C.p., dat fiind faptul că inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și a urmărit producerea lui.
Vinovăția inculpatului a fost dovedită prin următoarele mijloace de probă: plângerea și declarațiile persoanei vătămate, declarațiile martorilor Pîrlițeanu M., R. D., R. I., și R. G., certificatul medico – legal nr. 494/C din 16.05.2012.
La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C.p., reținând: dispozițiile părții generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute de textele incriminatoare (închisoare de la 3 luni la 2 ani), gradul de pericol social concret al faptei săvârșite (generat de nerespectarea dispozițiilor legale privind relațiile sociale referitoare la asigurarea securității fizice a persoanei; reliefat de modalitatea concretă de comitere a faptei, atitudinea inculpatului după săvârșirea faptelor, negarea vinovăției de către inculpat în faza cercetării judecătorești, în pofida probelor existente) dar și persoana inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale pentru fapte comise cu violență – fișa de cazier judiciar fila 12 și se bucură de apreciere la nivelul comunității locale în cadrul căreia își desfășoară viața socială(caracterizare depusă la dosarul cauzei la termenul din 20.03.2014).
Cu respectarea limitelor astfel stabilite și ținând cont de considerentele anterior expuse, instanța a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse cu închisoarea situată peste minimul prevăzut de lege pentru a putea fi astfel îndeplinit scopul preventiv-educativ al pedepsei.
În ceea ce privește individualizarea modalității de executare a pedepsei aplicate, instanța a apreciat ca scopul sancționator si preventiv al pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia, fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 81 din Codul penal anterior referitoare la suspendarea condiționată a aplicării pedepsei.
Măsura suspendării condiționate din vechiul cod penal este mai favorabilă decât dispozițiile referitoare la amânarea aplicării pedepsei din reglementarea actuală (corespondentul suspendării condiționate), având în vedere atât condițiile de acordare (nu există limită legală a pedepsei pentru aplicabilitatea ei, limita pedepsei concret aplicată pentru o infracțiune este mai ridicată, antecedentele care constituie impediment la acordare sunt mai restrânse) cât și obligațiile de pe durata termenului de încercare, mai puține decât actuala reglementare dar și voința legiuitorului, astfel cum rezultă din prev. art. 15 alin.1 și art. 16 alin.2 din Legea nr. 187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. Astfel, art. 15 alin.1 prevede că măsura suspendării condiționate a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969 se menține și după . Codului penal iar art. 16 alin. 2 prevăd că, pentru determinarea legii penale mai favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 5 din Codul penal, instanța va avea în vedere sfera obligațiilor impuse condamnatului și efectele suspendării potrivit legilor succesive, cu prioritate față de durata termenului de încercare sau supraveghere.
Deși textul art. 16 alin.2 se referă la suspendarea sub supraveghere, principiul instituit – prevalența conținutului față de durata termenului de încercare (singurul elemente prin prisma căruia ar fi mai favorabilă reglementarea nouă) se aplică și în ipoteza suspendării condiționate.
În concluzie, având in vedere ca anterior nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, exceptând cazul când condamnarea intră in vreunul din cazurile prev de art 38 c.p., scopul pedepsei putând fi atins chiar fără executarea acesteia, instanța a constatat ca sunt îndeplinite condițiile prev de art 81 c.p., dispunându-se suspendarea condiționata a executării pedepsei fixând conform art 82 c.p. termen de încercare pe o durata de 2 ani la care s-a adaugat durata pedepsei ce va fi aplicata.
In baza art. 359 c.p.p. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art 83 și 84 c.p. care atrag revocarea suspendării condiționate.
Potrivit art. 1357 Cod civil, orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara, iar omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a fost cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a fost cauzat prin neglijența sau imprudența sa.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, întrucât a constatat că sunt îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, în baza art. 19 și 397 din Codul de procedură penală s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de persoana vătămată R. N. și a fost obligat inculpat la plata sumei de 4000 lei către partea civilă R. N., cu titlu de daune morale.
Pentru a aprecia în acest fel instanța a avut în vedere faptul că inculpatul se face vinovat de săvârșirea unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii morale, existând o strânsă legătură de cauzalitate între această faptă și prejudiciul încercat de persoana vătămată victimă a infracțiunii de lovire și alte violențe, prejudiciu ce trebuie acoperit prin obligarea inculpatului la o sumă de bani corespunzătoare faptei comise și gravității acesteia, fiind incontestabil faptul că persoana vătămată în urma leziunilor provocate de inculpat a suferit pe plan moral, psihic. Instanța, în raport de numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea leziunilor astfel cum au fost descrise în certificatul medico – legal nr. 494/C/2012, a apreciat că suma de 4000 lei reprezintă o justă și echitabilă despăgubire, aptă atât să dea satisfacție morală victimei cât și să nu constituie o îmbogățire fără justă cauză a acesteia.
Totodată, instanța a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă S. Județean de Urgență S. și a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 2550,35 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare, ocazionate de internarea persoanei vătămate în această unitate spitalicească pentru refacerea sănătății.
S-a luat act că partea civilă R. N. nu a solicitat acordarea de daune materiale.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul E. F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în motivele scrise, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței penale și pe fond, achitarea sa, deoarece probele de vinovăție invocate în sprijinul acuzației ce i se aduce sunt simple indicii de vinovăție care nu pot conduce la condamnarea sa, iar prezumția de nevinovăție nu a fost răsturnată.
A mai precizat, în esență, că declarațiile martorilor nu se coroborează cu celelalte probe și nu dovedesc faptul că ar fi autorul vătămării produse părții vătămate, martorii fiind de fapt 3 rude ale acesteia, astfel încât este aplicabil principiul in dubio pro reo.
Apelul este nefondat și urmează a fi respins, din următoarele considerente:
Examinând sentința penală apelată, prin prisma motivelor invocate și din oficiu, C. constată că prima instanță a reținut corect starea de fapt, iar vinovăția inculpatului este dovedită în cauză cu probatoriile administrate pe parcursul procesului penal, fapta inculpatului E. F. constând în aceea că la 4 mai 2012, în jurul orelor 13:30 a aplicat lovituri părții vătămate R. N., cauzându-i leziuni ce au necesitat 14-16 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, realizând sub aspect constitutiv, elementele infracțiunii prev.de art.180 alin.2 Cod penal de la 1969, cu aplic.art.5 Cod penal.
Relevante, în acest sens, sunt plângerea și declarațiile părții vătămate, coroborate cu certificatul medico-legal nr.494/C/de la 16 mai 2012, întocmit de Serviciul de Medicină Legală O., din care rezultă că numitul R. N. a prezentat leziuni traumatice ce au putut fi produse în data de 4.05.2012, prin lovire cu un corp contondent, alte acte medicale, declarațiile martorilor R. I., R. D., R. G. și Pîrlițeanu M., care au auzit-o pe partea vătămată că a fost bătut de inculpat și au confirmat împrejurarea că aceasta acuza dureri în zona organelor genitale, astfel încât nu se impune achitarea inculpatului, din probatoriul administrat pe parcursul procesului penal rezultând fără dubiu că inculpatul E. F. este autorul infracțiunii de loviri și alte violențe comisă împotriva părții vătămate R. N..
Pe de altă parte, C. mai constată că prima instanță a realizat o justă individualizare a pedepsei aplicată inculpatului atât ca întindere, cât și ca modalitate de executare, ținând seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de lege, pedeapsa de 1 an închisoare, cu aplic.art.81, 82 Cod penal de la 1969, fiind de natură să asigure scopul preventiv-educativ astfel cum este stabilit de legiuitor.
Așa fiind și pentru motivele arătate, întrucât hotărârea pronunțată de Judecătoria S. este legală și temeinică atât în ceea ce privește latura penală, cât și latura civilă a cauzei, în temeiul dispozițiilor art.421 pct.1 lit.b Cod pr.penală, va fi respins ca nefondat, apelul declarat de inculpatul E. F., iar în baza art.275 alin.2 Cod pr.penală, apelantul va fi obligat la plata sumei de 240 lei cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul E. F., împotriva sentinței penale nr.275 din 20 martie 2014, pronunțată de Judecătoria S., în dosarul nr._ .
Obligă apelantul la plata sumei de 240 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 31 octombrie 2014.
V. TrifănescuGeorge C.
Grefier,
M. I.
Red.jud.VT
j.f.N.C.
PS/28.11.2014
| ← Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.... | Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr.... → |
|---|
