Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice. Art.337 NCP. Decizia nr. 1353/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1353/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 31-10-2014 în dosarul nr. 1353/2014
Dosar nr._ - Art.337 Cod penal -
ROMÂNIA
C. DE A. C.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANTA DE A.
DECIZIA PENALĂ NR.1353
Ședința publică de la 31 Octombrie 2014
PREȘEDINTE V. Trifănescujudecător
G. Ciobanujudecător
Grefier M. I.
Ministerul Public reprezentat de procuror D. N. T.
din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. C.
c.c.c.
Pe rol, judecarea apelului declarat de inculpatul D. I., împotriva sentinței penale nr.955 din 26 martie 2014, pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, a lipsit inculpatul.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.
Reprezentantul parchetului a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și încetarea procesului penal prin decesul inculpatului.
Dezbaterile fiind închise;
CURTEA
Asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.955 din 26 martie 2014, Judecătoria Târgu Jiu, în baza art.386 C.p.p a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul D. I., fiul lui I. și J., născut la 17.08.1965 în ., domiciliat în comuna R., ., CNP_, a fost trimis în judecată, din infracțiunea prev.de art. 87 alin 5 din OUG 195/2002, în infracțiunea prev. de art. 337 C.pen.
În baza art 375 alin 2 C.p.p. s-a admis cererea formulată de inculpatul D. I. privind judecarea sa prin procedura prev.de art 377 C.p.p.
În baza art 337 C.pen. corob cu disp. art.396 alin 10 C.p.p. a fost condamnat inculpatul D. I. la 8 luni închisoare.
În baza art 81 C.pen.( L. 15/1968) cu aplic art 5 C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani și 8 luni, termen de încercare potrivit disp. art.82 C.pen. ( L.15/1968).
S-a atras atenția inculpatului asupra disp. art.83 C.pen.( L15/1968), privind revocarea suspendării pedepsei în cazul săvârșirii unei alte infracțiuni.
A fost obligat inculpatul la 350 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J. nr. 6324/P/2013 a fost trimis în judecată inculpatul D. I. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 87 alin. 5 din OUG nr. 195/2002, reținându-se în esență în sarcina lui următoarele:
La data de 30.10.2013 lucrătorii de poliție din cadrul Postului de Poliție R. au oprit pentru verificare un moped ce se pusese în mișcare pe DN 67 D Răchiți, observând anterior că persoana ce-l conducea se deplasa legănat.
Astfel, s-a constatat că mopedul înregistrat cu numărul R. 0343 era condus de inculpatul D. I., posesor al permisului de conducere_, categoria AM, B 1, B Tr, și întrucât acesta prezenta halenă alcoolică, i s-a solicitat să fie testat cu aparatul etilotest, acesta inițial acceptând însă declarând că dorește testarea la Postul de Poliție R. deoarece este stânjenit de prezența vecinilor săi, condiții în care a fost condus cu autoturismul la post.
Ajuns în sediul Poliției locale, inculpatul a refuzat testarea cu etilotestul, solicitând recoltarea de probe biologice, însă între timp, profitând de neatenția organelor de cercetare, a părăsit sediul postului de poliție, deplasându-se pe DJ 672 R., fiind depistat la scurt timp și condus cu mașina de poliție spre Spitalul Județean Tg-J.. În timpul deplasării, inculpatul a avut o altercație cu lucrătorii de poliție, coborând din mașină și refuzând astfel testarea atât cu aparatul etilotest, dar și în continuare deplasarea la unitatea sanitară pentru prelevarea de probe, în condițiile în care organele de poliție i-au adus la cunoștință că fapta se constituie în infracțiune.
Starea de fapt descrisă în rechizitoriu a fost probată cu procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, declarațiile martorilor P. L. C., P. M. T. și S. E. și declarațiile inculpatului ce a recunoscut integral și nemijlocit fapta atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești.
În drept, fapta săvârșită de inculpat și constând în refuzul de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei întrunea în cursul urmăririi penale, dar și la data sesizării instanței elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 87 alin. 5 din OUG nr. 195/2002, după sesizarea instanței fiind translatată în conținutul constitutiv al infracțiunii prev. de art. 337 C.pen. și în care a fost dispusă schimbarea încadrării judiciare.
Referitor la cererea formulată de inculpat, având în vedere data formulării, dar și faptul că în cauză nu a fost începută cercetarea judecătorească, instanța a admis-o, urmând ca judecata să se facă prin procedura prev. de art. 377 Cpp.
La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere modalitatea și împrejurările săvârșirii faptei, natura infracțiunii (infracțiune de pericol), pericolul social concret, aceea că infracțiunea practic a constat în mai multe acte fără ca acestea să fie însă considerate acte materiale distincte, adică refuzul a fost repetat și intermitent cu acordurile de prelevare, felul și limitele pedepselor atât în incriminările ieșite din vigoare, cât și în noul Cod penal, persoana inculpatului care nu are antecedente penale, este bine integrat social și a recunoscut, precum și disp. art. 396 alin. 10 Cpp.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța a considerat că față de cuantumul acesteia, pericolul social al faptei, conduita devenită conformă a inculpatului pe parcursul procedurilor judiciare, nu se impune executarea efectivă, scopul pedepsei putând fi atins și printr-o altă modalitate, în speță suspendarea condiționată, acest lucru determinat de faptul că infracțiunea este săvârșită sub imperiul vechii legi, inculpatul beneficiind de retroactivitatea legii penale, inclusiv în ceea ce privește efectele infracțiunii în faza preexecuțională și execuțională, urmând ca art 81 C.pen.( L. 15/1968) cu aplic art 5 C.pen., să dispună suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani și 8 luni, termen de încercare potrivit disp. art.82 C.pen. (L.15/1968), atrăgându-se atenția inculpatului asupra disp. art.83 C.pen. (L15/1968), privind revocarea suspendării pedepsei în cazul săvârșirii unei alte infracțiuni.
Nu s-au reținut circumstanțe atenuante, în primul rând din considerentul că pedeapsa a fost coborâtă sub minimul special pentru că s-a dispus suspendarea condiționată a executării, condiții în care reținându-se incidența disp. art. 74-76 Cpen (L 15/1968), ca ipoteză, cuantumul ar lipsi pedeapsa de eficacitatea dorită de legiuitor, ar denatura rolul și scopul acesteia, nemaiavând corespondent punitiv al faptei antisociale.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul D. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fără a indica în scris motivele.
C. având în vedere extrasul din registrul de decese al Primăriei comunei R., județul Gorj, precum și cererea numitei D. S. M., aflată la fila 8 din dosar, care a invederat instanței că la data de 18 august 2014, inculpatul D. I., soțul său, a decedat, în temeiul art.421 pct.2 lit.a Cod pr.penală, C. va admite apelul declarat de inculpat, va desființa sentința și rejudecând, în baza art. 396 alin. 6 Cod procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit.f Cod procedură penală, va înceta procesul penal privind pe inculpatul D. I. pentru infracțiunea prev. de art. 337 Cod penal, întrucât a intervenit decesul acestuia.
În baza art.275 alin.3 Cod pr.penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de inculpatul D. I., împotriva sentinței penale nr.955 din 26 martie 2014, pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu, în dosarul nr._ .
Desființează sentința și rejudecând.
În baza art. 396 alin. 6 Cod procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit.f Cod procedură penală,
Încetează procesul penal privind pe inculpatul D. I. pentru infracțiunea prev. de art. 337 Cod penal, întrucât a intervenit decesul acestuia.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 31 octombrie 2014.
V. TrifănescuGeorge C.
Grefier,
M. I.
Red.jud.VT
j.f.M.M.
PS/3.12.2014
| ← Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 1358/2014. Curtea de Apel... | Ameninţarea. Art. 193 C.p.. Decizia nr. 1351/2014. Curtea de... → |
|---|








