Cerere de întrerupere a executării pedepsei. Art.455 C.p.p.. Decizia nr. 83/2014. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 83/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 12-02-2014 în dosarul nr. 83/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

C. DE A. C.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ Nr. 83

Ședința publică de la 12 Februarie 2014

Completul compus din:

Președinte:- A. I.- judecător

- C. I.- judecător

Grefier:- S. V.

.............

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror V. N.

din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. C..

x. x. x.

Pe rol, judecarea apelului declarat de condamnatul E. C. T. împotriva s.p. nr. 28 din 20.01.2014 pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns condamnatul, asistat de av. F. A..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei după care, constatând dosarul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul asupra apelului.

Av. F. A. a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei arătând că situația medicală a condamnatului a fost dovedită prin expertiza efectuată.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea apelului ca nefondat arătând că expertiza medicală a stabilit că afecțiunile de care suferă condamnatul pot fi tratate în unitățile sanitare penitenciare.

Condamnatul apelant, având ultimul cuvânt, arată că nu a primit raportul de expertiză și că solicită în continuare întreruperea executării pedepsei.

Dezbaterile fiind închise:

CURTEA

Deliberând asupra apelului penal de față:

Constată că, prin s.p. nr. 28 din 20.01.2014 pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._ s-a dispus respingerea cererii de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul E. C. T., fiul lui N. și C., născut la data de 27.11.1988 în C., jud.C., domiciliat în ., CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul C., ca neîntemeiată.

Petiționarul condamnat a fost obligat la plata sumei de 363 lei cheltuieli judiciare statului, din care 63 lei onorariu expertiză medico-legală și 100 lei onorariu apărător oficiu.

Prima instanță a reținut că a fost sesizată la data de 08.10.2013 de către petiționarul condamnat E. C. T., deținut în Penitenciarul C., care a solicitat întreruperea executării pedepsei de 7 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin s.p. nr. 63/16.06.2008 a Tribunalului O., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, invocând motive medicale.

În motivarea cererii, petentul-condamnat a invocat mai multe afecțiuni, solicitând efectuarea unor investigații de specialitate.

În baza cererii formulate s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale iar din raportul de expertiză nr. 3570/A1/06.12.2013 al I.M.L. C. s-a reținut că petentul condamnat prezintă diagnosticul: "nevralgie intercostală stângă. Infecție urinară joasă.A0 Hipersecreție lacrimală. Congestie difuză", iar "afecțiunile de care suferă pot fi tratate în Rețeaua Sanitară a ANP."

Având în vedere concluziile raportului de expertiză medico-legală, instanța de fond a constatat că afecțiunile de care suferă condamnatul nu fac imposibilă executarea pedepsei, putând fi tratate în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor, astfel încât nu sunt îndeplinite cerințele prev. de art. 455 rap. la art. 453 C.p.p.

De asemenea, s-a apreciat că nu se mai impune analizarea pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a petentului, atâta timp cât afecțiunile nu fac imposibilă executarea pedepsei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs condamnatul, cererea sa fiind înregistrată la Tribunalul D. la data de 29 ianuarie 2014, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curții de A. C. la data de 30 ianuarie 2014.

Instanța de control judiciar constată că la data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare un nou Cod de procedură penală și, potrivit art. 10 al. 2 din Legea nr. 255/2013 – de punere în aplicare a codului de procedură penală, recursurile aflate în curs de judecată (ceea ce este și cazul în speță) se soluționează de aceiași instanță, conform dispozițiilor referitoare la apel.

Prin urmare, chiar dacă Noul Cod de procedură penală prevede ca și cale de atac pentru sentințele/ încheierile pronunțate în materia executării pedepselor, contestația, calea de atac a recursului exercitată de condamnat în prezentul dosar nu se va transforma în „contestație” ci în „apel”, conform dispozițiilor art. 10 al. 2 din L 255/2013. menționat mai sus.

Analizând așadar apelul formulat în raport de motivele invocate oral la termenul de astăzi și de actele dosarului, instanța constată că este nefondat.

Întreruperea executării pedepsei pentru motive medicale – atât pe vechiul cât și pe noul cod de procedură penală – se face numai dacă, în primul rând, expertiza medico-legală efectuată în cauză stabilește că cel condamnat suferă de anumite afecțiuni medico-legale care nu pot fi tratate în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Ori, după a arătat și prima instanță în cauza de față, condamnatul E. C. T. prezintă anumite afecțiuni medicale, relativ minore, care pot fi însă tratate în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Față de cele de mai sus, având în vedere disp. art. 421 lit. b N.C.p.p., apelul formulat va fi respins ca nefondat.

Văzând și disp. art. 275 al. 2 N.C.p.p.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de condamnatul E. C. T. împotriva s.p. nr. 28 din 20.01.2014 pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._ ca nefondat.

Obligă apelantul la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare statului din care 100 lei onorariu avocat oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică de la 12 februarie 2014.

A. IlieConstantin I.

Grefier,

S. V.

Red. jud. A.I.

2 ex.

15.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de întrerupere a executării pedepsei. Art.455 C.p.p.. Decizia nr. 83/2014. Curtea de Apel CRAIOVA