Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 1215/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 1215/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 25-09-2015 în dosarul nr. 1215/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR.1215

Ședința publică de la 25 Septembrie 2015

PREȘEDINTE C. Ș.

Judecător T. M.

Grefier B. D.

Ministerul Public reprezentat de procuror C. N.

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.

c.c.c.

Pe rol, judecarea apelului declarat de P. de pe lângă J. C., împotriva sentinței penale nr.71 din 23 aprilie 2015, pronunțată de J. C., în dosarul nr._, privind pe inculpatul C. M..

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns inculpatul, asistat de avocat R. I., apărător ales.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei, a fost audiat inculpatul, după care, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.

Reprezentantul parchetului invocă atât un motiv de nelegalitate, în sensul că hotărârea fondului este nelegală, deoarece a dispus condamnarea inculpatului pentru fiecare infracțiune și apoi l-a condamnat la o pedeapsă rezultantă pentru care a dispus amânarea, astfel că tehnica redactării este greșită, urmând a fi stabilită amânarea fiecărei pedepse. De asemenea, invocă și netemeinicia hotărârii, în sensul că pedepsele aplicate au fost greșit individualizate raportat la faptul că inculpatul a avut o alcoolemie de 2,30 g%0, astfel că se impune majorarea pedepsei, dar și stabilirea ca modalitate de executare a suspendării sub supraveghere.

Ca atare, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și rejudecând, să se procedeze la reindividualizarea pedepsei, cu majorarea acesteia și schimbarea modalității de executare în suspendare sub supraveghere.

Avocat R. I. pentru inculpat, arată că este de acord cu apelul parchetului doar în ceea ce privește tehnica redactării minutei, însă celelalte motive de apel sunt nefondate, întrucât inculpatul nu are antecedente penale, are un loc de muncă stabil în Austria, a avut o atitudine sinceră încă de la urmărirea penală, beneficiind astfel de procedura simplificată, astfel că solicită respingerea apelului ca nefondat.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, regretă și își însușește concluziile apărătorului.

Dezbaterile fiind închise;

CURTEA

Asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.71 din 23 aprilie 2015, J. C., în temeiul de art.335 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.38 alin.1 Cod Penal cu aplicarea cu aplicarea art.396 alin.10 Cod pr.pen a condamnat pe inculpatul C. M. - fiul lui A. și C., născut la data de 26.02.1989 în Drăgănești-O., jud.O., domiciliat în com.Mărunței, ., CNP_, cetățean român, studii 12 clase, fără ocupație, stagiul militar neîndeplinit, la pedeapsa de 1 an închisoare.

În temeiul de art.336 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.38 alin.1 Cod Penal cu aplicarea art.396 alin.10 Cod pr.pen a fost condamnat inculpatul C. M., la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 39 alin.1 lit b Cod penal, s-a contopit pedeapsa închisorii de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prev. de art.335 alin.1 Cod cu aplicarea art.38 alin.1 Cod penal cu pedeapsa închisorii de 1 an aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului prev. de art.336 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.38 alin.1 Cod Penal, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 1 an și 4 luni.

Potrivit art. 83 Cod.pen., s-a amânat aplicarea pedepsei și s-a stabilit potrivit art.84 Cod penal un termen de supraveghere de 2 ani.

Potrivit art.85 alin.1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere instanța impune inculpatului respectarea următoarelor măsuri de supraveghere:

1 - să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta; 2-să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

3 - să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

4 - să comunice schimbarea locului de muncă;

5 - să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență

În baza art. 404 alin.2 Cod pr. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 88 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea amânării executării pedepsei.

A fost obligat inculpatul C. M. la 250 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă J. C. nr. 1698/P/2014 din 23.12.2014, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului C. M., pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, fapte prev. și ped. de art. 335 alin. 1 C.p. și art.336 alin.1 cp, cu aplic.art.38 alin.2 Cp.

În fapt, s-a reținut că la data de 7.06.2014, lucrătorii de poliție din cadrul Compartimentului Poliției Rutiere Drăgănești-O., aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, l-au depistat pe inculpatul C. M. care conducea autoturismul marca VW Passat cu nr. de înmatriculare BP-9231-BK pe . orașul Drăgănești-O., unde a fost oprit și testat cu aparatul Dragger, rezultînd o alcoolemie de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat, conform testării nr._ a aparatului ARUB nr.0347, ocazie cu care s-a constatat că acesta nu poseda permis de conducere, aspect ce rezultă din actul de constatare cât și din declarațiile martorilor oculari S. C., E. E. S. și Bărbălău F..

Pe parcursul urmăririi penale, inculpatul C. M. a recunoscut faptul că la data de 7.06.2014 a condus autoturismul marca VW Passat cu nr. de înmatriculare BP-9231-BK pe . orașul Drăgănești-O., aflându-se sub influența băuturilor alcoolice și fără a poseda permis de conducere.

Situația de fapt mai sus menționată a fost reținută de procuror în urma administrării următoarelor mijloace de probă: proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante (fila 11-14), buletin de analiză toxicologică a alcoolemiei nr.509; adresa SPCRPCIV – O.; declarațiile inculpatului C. M.; declarațiile martorilor S. C., E. E. S. și Bărbălău F..

Pe rolul Judecătoriei C. dosarul_ a fost înregistrat la data de 05.03.2015.

În ședința publică din data de 16.04.2015, audiat fiind, inculpatul C. M. a declarat că recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa prin actul de sesizare al instanței și solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele

În ziua de 07.06.2014, cu ocazia controlului efectuat de către agenții de poliție din C. Serviciului Poliției Rutiere Drăgănești-O. a fost oprit pe . orașul Drăgănești-O., autovehiculul marca VW Passat cu nr. de înmatriculare BP-9231-BK cu numărul de înmatriculare BP-9231-BK, condus de către inculpatul C. M..

Ca urmare a testării inculpatului la ora 23:01, cu aparatul etilotest Dragner în prezența martorilor asistenți S. C. și E. E. S., a reieșit că acesta din urmă prezenta o alcoolemie de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat la testul nr._ fapt ce reiese din buletinul etilotest fila 23, procesul verbal întocmit în cauză fila 11 precum și din depozițiile martorilor S. C., E. E. S. și Bărbălău F. audiați în cursul urmăririi penale filele 15-19.

Ulterior, inculpatul a fost transportat la Spitalul Municipiului C., fiindu-i recoltate două probe biologice de sânge, prima la ora 00:05 iar cea de-a doua la orele 01:05. Potrivit buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr.509 din data de 10.06.2014(fila 21 d.u.p), întocmit în urma testării inculpatului, reiese că inculpatul a prezentat la prima probă recoltată o alcoolemie de 2,30 gr0/00 iar la cea de-a doua probă recoltată a avut o alcoolemie de 2,15 gr.0/00.

De asemenea, instanța a reținut că în ceea ce îl privește pe inculpatul C. M. acesta din urmă a circulat fără a poseda permis de conducere.

În drept, fapta inculpatului care, având o concentrație de 2.15% mg/l alcool pur în aerul expirat, s-a aflat la volanul autoturismului marca VW Passat cu nr. de înmatriculare BP-9231-BK, circulând pe . orașul Drăgănești-O., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 336 alin 1 din Codul Penal potrivit căruia conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care la momentul prelevării probelor biologice are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau amendă.

Sub aspectul laturii obiective a infracțiunii, elementul material al faptei constă în conducerea pe drumurile publice a unui vehicul, cerința esențială impusă de norma de incriminare fiind aceea ca inculpatul să aibă o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În cauză, din coroborarea probelor analizate a rezultat că fapta săvârșită de inculpat se circumscrie cerinței cuprinse în verbum regens, acesta aflându-se la volanul autoturismului marca VW Passat cu nr. de înmatriculare BP-9231-, ce rula pe . orașul Drăgănești-O., drum public prin natura sa (fiind totdeauna accesibil publicului) deși avea o concentrație de cca. 2,15 g/l alcool pur în sânge.

Urmarea imediată a realizării elementului material al acestei fapte constă în crearea unei stări de pericol pentru toți participanții la trafic prin posibilitatea producerii de accidente rutiere iar legătura de cauzalitate rezultă, în cazul acestei infracțiuni, care este o infracțiune de pericol, ex re.

Instanța a apreciat că cerințele textului incriminator sunt întrunite și sub aspectul laturii subiective a infracțiunii, atitudinea psihică a inculpatului îmbrăcând forma intenției indirecte, așa cum aceasta este definită de art. 16 alin. 3 lit. a. Astfel, deși inculpatul nu a urmărit producerea vreunui rezultat socialmente periculos, împrejurarea că s-a urcat la volanul autoturismului după ce a consumat băuturi alcoolice atestă prevederea și acceptarea posibilității producerii acestuia.

În aceste condiții, constatând că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni, prezentând pericol social, fiind săvârșită cu vinovăție și fiind prevăzută de legea penală – art. 336, și ținând cont și de dispozițiile art. 17 alin. 2 C.p. potrivit căruia infracțiunea este unicul temei al răspunderii penale, instanța a apreciat că se impune tragerea la răspundere penală a inculpatului, fapta fiind pedepsită de cu închisoarea de la 8 luni la 3 ani și 4 luni prin aplicarea dispozițiilor art.396 alin.10 Cod pr.pen.

La stabilirea si aplicarea pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 74 Cod.penal., respectiv dispozițiile generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă speciale, pericolul social concret al faptei săvârșite, determinat atât de modul de producere, cât și de importanța valorilor sociale încălcate, persoana inculpatului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Astfel, s-a avut în vedere că infracțiunea de conducere a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică peste limita legală este o infracțiune de pericol a cărei urmare imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru toți participanții la trafic, indiferent că s-a produs sau nu un incident rutier, dar și de faptul că inculpatul a avut o conduită bună înainte de săvârșirea infracțiunii, iar după acest moment a avut o comportare sinceră, recunoscând și regretând săvârșirea faptei și prezentându-se în fața autorităților judiciare.

De asemenea, instanța a reținut că inculpatul nu are antecedente penale fapt ce reiese din fișa de cazier judiciar depusă la dosarul cauzei și de asemenea este cunoscut ca având un comportament corespunzător în familie și societate așa cum rezultă din fișele de caracterizare depuse la dosarul cauzei.

Deși inculpatul a fost depistat în trafic cu o alcoolemie ridicată, față de circumstanțele personale ale acestuia instanța a apreciat că se impune condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu închisoarea orientată spre minimul special prevăzut de lege, motiv pentru care în temeiul de art.336 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.38 alin.1 Cod Penal cu aplicarea art.396 alin.10 Cod pr.pen condamnă pe inculpatul C. M., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

In drept, fapta inculpatului care la data de 07.06.2014, a condus autoturismul marca VW Passat cu nr. de înmatriculare BP-9231 pe raza orașului Drăgănești O. fără a poseda permis de conducere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută și pedepsită de dispozițiile art.335 Cod penal, faptă pedepsită cu închisoarea de la 8 luni la 3 ani și 4 luni prin aplicarea dispozițiilor art.396 alin.10 Cod pr.pen.

La individualizarea pedepsei pentru această infracțiune, instanța s-a raportat la aspectele anterior învederate relative la comporatmentul sincer al inculpatului pe durata procesului penal, lipsa antecedentelor penale motiv pentru care în temeiul de art.335 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.38 alin.1 Cod Penal cu aplicarea cu aplicarea art.396 alin.10 Cod pr.pen va condamna pe inculpatul C. M., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Observând că cele două infracțiuni sunt săvârșite în concurs real în baza art. 39 alin.1 lit b s-a contopit pedeapsa închisorii de 1 an închisoare la care a fost condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prev. de art.335 alin.1 Cod cu aplicarea art.38 alin.1 Cod penal cu pedeapsa închisorii de 1 an la care a fost condamnat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului prev. de art.336 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.38 alin.1 Cod Penal, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 1 an și 4 luni.

Astfel, instanța a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea la care a adăugat o treime din cea de-a doua pedeapsă respectiv încă patru luni de închisoare, aplicarea sporului de pedeapsă fiind obligatorie.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei aplicate instanța a apreciat, în contextul celor deja menționate, că scopul preventiv, educativ coercitiv al pedepsei nu implică în mod indispensabil privarea de libertate,a inculpatului. Instanța a considerat raportat la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, circumstanțele personale ale acestuia, inculpatul fiind la primul conflict cu legea penală, că scopul pedepsei astfel cum a fost anterior expus poate fi atins și fără executarea în regim de detenției a pedepsei aplicate. Astfel, instanța a apreciat că mediul penitenciar ar avea consecințe nefaste asupra personalității inculpatului, vieții de familie a acestuia, motiv pentru care nu se impune executarea în regim de detenție a pedepsei. În concret, inculpatul nu este o persoană care să prezinte pericol pentru societate simpla aplicare a pedepsei reprezentând un avertisment suficient de natură să atragă atenția inculpatului și să-l conștientizeze pe acesta din urmă de valoarea socială a normelor penale încălcate prin săvârșirea faptei.

Față de cele expuse, instanța în baza art. 83 Cod pen., a amânat aplicarea pedepsei pe o durată de 2 ani termen de supraveghere stabilit în condițiile art.84 alin.1 Cod pen.

Instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 83 Cod.penal, astfel, pedeapsa stabilită este închisoarea de 1 an și 4 luni an, sub pragul de 2 ani, instituit de art. 83 alin. 1 lit. a C.p., iar potrivit fișei de cazier judiciar, inculpatul nu are antecedente penale, îndeplinind, pe cale de consecință, și cerința impusă de lit. b a aceluiași text legal, inculpatul și-a manifestat acordul de a presta muncă neremunerată în folosul comunității iar pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile comise sunt mai mici de 7 ani.

Potrivit art.85 Cod penal pe durata termenului de supraveghere instanța a impus inculpatului respectarea următoarelor măsuri de supraveghere:

1 - să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta; 2-să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

3 - să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

4 - să comunice schimbarea locului de muncă;

5 - să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență

În baza art. 404 alin.2 Cod pr. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 88 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea amânării executării pedepsei.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel P. de pe lângă J. C., invocând atât un motiv de nelegalitate, în sensul că hotărârea fondului este nelegală, deoarece a dispus condamnarea inculpatului pentru fiecare infracțiune și apoi l-a condamnat la o pedeapsă rezultantă pentru care a dispus amânarea, astfel că tehnica redactării este greșită, urmând a fi stabilită amânarea fiecărei pedepse. De asemenea, invocă și netemeinicia hotărârii, în sensul că pedepsele aplicate au fost greșit individualizate raportat la faptul că inculpatul a avut o alcoolemie de 2,30 g%0, astfel că se impune majorarea pedepsei, dar și stabilirea ca modalitate de executare a suspendării sub supraveghere.

Ca atare, a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și rejudecând, să se procedeze la reindividualizarea pedepsei, cu majorarea acesteia și schimbarea modalității de executare în suspendare sub supraveghere.

Verificând actele și lucrările dosarului, atât prin prisma dispozițiilor art.417 Cod pr.penală, cât și a criticilor formulate, Curtea constată apelul ca fondat, pentru următoarele considerente:

Se constată că din probele administrate în cauză, respectiv proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, buletin de analiză toxicologică alcoolemie, adresa SPCRPCIV O., declarațiile martorilor și ale inculpatului, care a recunoscut săvârșirea faptelor, astfel cum au fost descrise în actul de sesizare a instanței, însușindu-și întreg materialul probator strâns în cursul urmăririi penale, prima instanță în mod corect a stabilit starea de fapt, în sensul că în data de 7 iunie 2014 inculpatul C. M. a fost depistat în trafic de către agenții de poliție din cadrul Compartimentului Poliției Rutiere Drăgănești O. conducând autoturismul marca VW Passat cu număr de înmatriculare BP9231 BK pe . orașul Drăgănești O., fără a poseda permis de conducere și fiind testat cu aparatul Drager a rezultat o alcoolemie de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat, potrivit testării_ a aparatului ARUB nr.0347, astfel că în urma recoltării probelor biologice și analizelor a rezultat o alcoolemie de 2,30 g/l alcool pur în sânge.

Având în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor, prev.de art.74 Cod penal, respectiv gravitatea faptelor, fiind infracțiuni ce pun în pericol siguranța circulației pe drumurile publice, modalitatea și împrejurările concrete (inculpatul fără a poseda permis de conducere și a avea astfel cunoștințele și deprinderile necesare a condus pe drumurile publice un autovehicul având în sânge o alcoolemie de 2,30 g%0 alcool pur în sânge), starea de pericol creată pentru siguranța circulației pe drumurile publice, dar și circumstanțele personale, faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale, a recunoscut și regretat faptele săvârșite, beneficiind astfel de consecințele procedurii simplificate, prev.de art.396 alin.10 Cod pr.penală, Curtea constată că aceste aspecte se regăsesc în dozarea pedepselor, însă modalitatea de executare stabilită de prima instanță este greșită, apreciindu-se că scopul educativ-preventiv al pedepsei poate fi realizat prin măsuri de supraveghere, astfel cum sunt cele prevăzute de art.85 alin.1 Cod penal.

Pe considerentele sus-menționate și ținând cont de dispozițiile art.421 alin.2 lit.a Cod pr.penală, Curtea va admite apelul declarat de parchet, va desființa în întregime sentința penală atacată sub aspectul modalității de executare a pedepsei.

Se va înlătura aplicarea dispozițiilor art. 83, art. 85 al. 1 și 88 Cp.

În baza art. 91 și art. 92 Cp, se va dispune suspendarea executării pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare (un an și 4 luni închisoare) pe durata termenului de supraveghere de 2 ani.

În baza art. 93 alin. 1 și 2 Cp va fi obligat inculpatul C. M. ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul O., la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență;

- să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței.

În baza art. 93 alin. 3 Cpp pe parcursul termenului de încercare condamnatul va presta o munca neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 80 de zile, la Primăria Mărunței sau la Școala cu clasele I-VIII – ..

Se va atrage atenția inculpatului asupra disp. art. 96 Cp.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

Văzând și art.275 alin.2 Cod pr.penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de P. de pe lângă J. C., împotriva sentinței penale nr.71 din 23 aprilie 2015, pronunțată de J. C., în dosarul nr._ .

Desființează în întregime sentința penală atacată sub aspectul modalității de executare a pedepsei.

Înlătură aplicarea dispozițiilor art. 83, art. 85 al. 1 și 88 Cp.

În baza art. 91 și art. 92 Cp

Dispune suspendarea executării pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare (un an și 4 luni închisoare) pe durata termenului de supraveghere de 2 ani.

În baza art. 93 alin. 1 și 2 Cp

Obligă inculpatul C. M. ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul O., la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență;

- să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței.

În baza art. 93 alin. 3 Cpp

Pe parcursul termenului de încercare condamnatul va presta o munca neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 80 de zile, la Primăria Mărunței sau la Școala cu clasele I-VIII – ..

Atrage atenția inculpatului asupra disp. art. 96 Cp.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

Obligă inculpatul la suma de 500 lei cheltuieli judiciare în apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 25 septembrie 2015.

C. ȘeleaTatiana M.

Grefier,

B. D.

Red.jud.CȘ

j.f.L.G.

PS/28.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 1215/2015. Curtea de Apel CRAIOVA