Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Decizia nr. 608/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 608/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 05-05-2014 în dosarul nr. 608/2014
Dosar nr._ - OUG 195/2002 –
ROMÂNIA
C. DE A. C.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE A.
DECIZIA PENALĂ Nr. 608
Ședința publică de la 05 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. E. P. - judecător
A. D. - judecător
Grefier: E. L.
Ministerul Public reprezentat de procuror D. T. din cadrul
Parchetului de pe lângă C. de A. C.
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința de la 08.04.2014, consemnate prin încheierea de ședință de la această dată, încheiere ce face parte din prezenta decizie penală având ca obiect apelul declarat de inculpatul R. F., împotriva sentinței penale nr.4280 din 12.12.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților..
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează
CURTEA
Asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.4280 din 12.12.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în baza art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplic. art. 37 lit. b C.p., a condamnat pe inculpatul R. F., fiul lui S. și M., născut la data de 05.01.1973 în ., CNP_, cu domiciliul în comuna Sadova, ., județul D., la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplic. art. 37 lit. b C.p. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a, art. 34 lit. b C.p. s-au contopit pedepsele stabilite anterior, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an închisoare.
În temeiul 71 C.p., i s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.p. pe durata executării pedepsei.
În baza art. 191 C.p.p., a obligat inculpatul la plata sumei de 1.500 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul nr. 754/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul D. a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul R. F. pentru săvârșirea a două infracțiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere prev. si ped. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 republicată, cu aplic. art. 33 lit a C.p. și art. 37 lit b C.p.
În actul de sesizare a instanței s-a reținut, în esență, că la datele de 07.01.2008, în jurul orei 19,30 și 03.02.2008, în jurul orei 16,30, inculpatul a fost depistat pe drumurile publice de pe raza localităților Sadova și respectiv B. din județul D., conducând autovehiculul marca Nissan Primera cu nr. de înmatriculare 532CBY 44, fără a poseda permis de conducere.
Pentru dovedirea acestei situații de fapt, au fost propuse prin rechizitoriu următoarele mijloace de probă: procese-verbale de constatare a infracțiunilor flagrante; declarațiile inculpatului R. F.; declarațiile martorului C. F.; declarație martorului Z. F.; adresele nr._/17.01.2008 și_/08.05.2008 emise de MAI - Instituția Prefectului județului D. - Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor, adresa nr 2825/10.02.2010 emisă de Consiliul Local al comunei Sadova, jud. D..
Prin sentința penală nr. 1978 din 19 iunie 2012, Judecătoria C., în temeiul art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b C.penal, a dispus condamnarea inculpatului R. F., la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare (fapta din 07.01.2008).
În temeiul art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002,cu aplicarea art. 37 lit. b C.penal, a fost condamnat același inculpat, la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare (fapta din 03.02.2008).
In baza art. 33 lit. a C.pen, art. 34 C.penal, s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare.
În temeiul 71 Cod penal, s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen. pe durata executării pedepsei. A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.200 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentințe inculpatul R. F. a formulat recurs, iar C. de A. C. prin decizia penală nr. 2558/12.12.2012 a admis recursul declarat de inculpatul R. F., a casat sentința si a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond, cu motivarea că există cazul de casare prev.de art.3859 alin.1 pct.21 Cod pr.penală, procedura nefiind legal îndeplinită cu inculpatul. Acesta a lipsit la toate termenele de judecată, fiind reprezentat de avocat C. R. L., desemnat din oficiu.
La termenul din 8 noiembrie 2011, instanța de fond a dispus citarea inculpatului în Franța, Saint Nazzaire, 8 Rue de la Gendarmarie, Saint Brevin Les Pins, dar procedura de citare s-a întors cu mențiunea că inculpatul nu a putut fi identificat.
La termenul din 10 ianuarie 2012, s-a dispus emiterea unui mandat de aducere pe numele inculpatului, din procesele-verbale întocmite la 24 ianuarie, respectiv 10 februarie 2012, rezultând că inculpatul locuiește în Franța.
La termenul din 20 martie 2012, s-a prezentat în fața instanței de fond, tatăl inculpatului, depunând înscrisuri din care rezultă că inculpatul locuiește în Franța_, st.Nazaire, 44 CHe D Avalix, însă instanța de fond a continuat să-l citeze pe inculpat la sediul Consiliului local Sadova, potrivit art.177 alin.4 Cod pr.penală.
Însă, potrivit acestui articol, citația se afișează la sediul Consiliului local în a cărui rază teritorială s-a săvârșit infracțiunea, numai dacă nu se cunoaște adresa unde locuiește inculpatul și nici locul său de muncă.
În speță, instanța de fond cunoștea că inculpatul locuiește în Franța_, st.Nazaire, 44 CHe D Avalix, motiv pentru care trebuia să-l citeze potrivit art.177 alin.8 Cod pr.penală.
Ca urmare a casării sentinței penale nr. 1978 din 19 iunie 2012, dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei C. la data de 03.01.2013.
În temeiul art. 327 C.p.p., au fost audiați martorii C. F., Z. F. (martori propus prin rechizitoriu) și P. S. (martor în circumstanțiere) declarațiile fiind consemnate și atașate la dosar.
Instanța a dispus citarea inculpatului în Franța, la adresele cunoscute, însă ulterior ca urmare a prezentării apărătorului ales, potrivit art. 291 alin. 3 C.p.p. s-a acordat termen în cunoștință inculpatului. Inculpatul nu s-a prezentat în fața instanței pentru a fi audiat.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarele:
În data de 07.01.2008, în jurul orei 19.30, R. F. a condus pe raza comunei Sadova pe drumul public DC 43 autoturismul marca Nissan Primera cu nr. de înmatriculare 532CBY44, fără a poseda permis de conducere.
La data de 03.02.2008, în jurul orei 16.30, R. F. a condus pe raza localității B., pe drumul public DN 54A, direcția Sadova către D., autoturismul marca Nissan Primera cu nr. de înmatriculare 532CBY44, fără a poseda permis de conducere.
Din adresele nr._/17.01.2008 și_/08.05.2008 emise de MAI- Instituția prefectului județului D.-Serviciul Public Comunitar-Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor rezultă că la datele respective inculpatul nu poseda permis de conducere.
Fiind audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul R. F., a avut o atitudine oscilantă, inițial a recunoscut parțial faptele comise, arătând că la data de 07.01.2008, deși se afla la volanul autoturismului când a fost depistat de organele de poliție, nu conducea autovehiculul, acesta fiind staționat. Apărarea inculpatului nu este însă confirmată de niciun mijloc de probă. Simpla declarație a inculpatului nu poate fi reținută întrucât este contrazisă atât de procesul verbal de depistare cât și prin declarația martorului ocular C. F., care a arătat că inculpatul se afla singur în autoturismul oprit regulamentar de organele de poliție. De asemenea, martorul Z. F. a arătat că s-a aflat în autoturismul condus de inculpat la data de 03.02.2008, acesta a condus autoturismul circa 10 km de la Sadova la B.. Ulterior prin declarația din data de 27.12.2010 inculpatul a recunoscut faptele comise în totalitate.
La data de 11.08.2010 R. F. a obținut permisul de conducere D00307634J conform dovezii existente la dosar.
În drept, faptele inculpatului R. F. care la datele de 07.01.2008, în jurul orei 19,30 și 03.02.2008, în jurul orei 16,30, a fost depistat pe drumurile publice de pe raza localităților Sadova și respectiv B. din județul D., conducând autovehiculul marca Nissan Primera cu nr. de înmatriculare 532CBY 44, fără a poseda permis de conducere, întrunesc elementele constitutive a două infracțiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prev. si ped. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 republicată, cu aplic. art. 33 lit a C.p.
Din fișa de cazier a inculpatului R. F., instanța a reținut că acesta a mai fost anterior condamnat de mai multe ori la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea unor infracțiuni grave precum lipsire de libertate, viol, furt calificat, ultima condamnare fiind de 7 ani închisoare aplicată prin s.p. nr. 1071/06.03.2000 a Judecătoriei C.. Inculpatul a fost arestat la data de 31.05.1999 și liberat condiționat la data de 04.02.2004, având un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 846 zile închisoare.
Instanța a constatat că infracțiunile ce face obiectul prezentei cauze au fost săvârșite în stare de recidivă postexecutorie prev. de art. 37 lit. b C.p., pedeapsa aplicată prin s.p. nr. 1071/06.03.2000 a Judecătoriei C., fiind considerată executată la data de 30.05.2006.
La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C.p., limitele de pedeapsă prevăzute de textele incriminatoare, gradul de pericol social concret al faptelor, modul și mijloacele de săvârșire, persoana inculpatului, recidivist, condamnat anterior la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea unor infracțiuni grave, care a avut o atitudine oscilantă pe parcursul procesului penal, dispunând condamnarea inculpatul R. F., în baza art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplic. art. 37 lit. b C.p, la pedeapsa de 1 an închisoare, iar în baza art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplic. art. 37 lit. b C.p. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a, art. 34 lit. b C.p. a contopit pedepsele stabilite anterior, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an închisoare.
Apreciind că scopul preventiv-educativ al pedepsei nu poate fi atins decât prin privarea de libertate a inculpatului, ținând cont și de antecedentele penale ale acestuia, instanța, în temeiul 71 C.p. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.p. pe durata executării pedepsei.
În baza art. 191 C.p.p. a obligat inculpatul la plata sumei de 1.500 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.
Împotriva acestei sentințe penale a formulat apel inculpatul R. F., care nu a motivat recursul formulat, solicitând ca soluționarea cauzei să aibă loc în luna martie 2014, când va încerca să se prezinte în fața instanței, întrucât este în Franța și nu se poate prezenta din motive medicale.
Cererea de recurs a fost formulată prin apărător ales, av. C. S..
Instanța a dispus citarea inculpatului la domiciliul indicat de acesta în primul ciclu procesual, respectiv în Franța_, st.Nazaire, 44 CHe D Avalix, prin scrisoare recomandată, actele de procedură fiind returnate cu mențiunea că destinatarul este necunoscut la această adresă.
Totodată inculpatul a fost citat la ultimul său domiciliu cunoscut din România, în ., procedura fiind legal îndeplinită prin afișare.
La termenul de judecată din 06.02.2014, inculpatul a fost reprezentat de avocat desemnat din oficiu de instanță, la același termen de judecată calea de atac formulată de inculpat fiind recalificată ca apel, conform dispozițiilor Legii nr. 255/2013, cauza râmând în pronunțare.
La data de 19.02.2014, inculpatul a solicitat, prin cerere transmisă prin fax, să fie citat la sediul apărătorului său ales din primul ciclu procesual.
Prin încheierea de ședință din data de 20.02.2014, cauza a fost repusă pe rol, fiind dispusă citarea inculpatului la sediul avocatului ales.
Totodată inculpatul a fost citat și la ultimul domiciliu cunoscut din România.
Prin motivele de apel depuse de apărătorul ales, la data de 18.03.2013, prin serviciul Registratură, inculpatul apelant a criticat încadrarea juridică a faptelor reținute de instanță în sarcina sa.
La data de 08.04.2014, avocatul ales al inculpatului a solicitat, prin noi motive scrise de apel, considerând că în mod greșit este judecat pentru că ar fi condus sub influența alcoolului, având cunoștință că inițial a fost trimis în judecată doar pentru că în urmă cu 5 ani ar fi condus un autovehicul pe drumurile publice fără permis.
Afirmă că nu a condus un autoturism pe drumurile publice sub influența alcoolului sau a altor substanțe, întrucât de mai mulți ani domiciliază în Franța împreună cu familia, unde are și loc de muncă.
Solicită achitarea sa pentru infracțiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului sau a altor substanțe, întrucât nu a comis această faptă.
Întrucât avocatul ales al inculpatului apelant nu a fost prezent la niciunul din termenele de judecată acordate de instanță, transmițând instanței doar note scrise, inculpatul a fost reprezentat în fața instanței de apel de avocat desemnat din oficiu de instanță.
Examinând apelul formulat prin prisma motivelor de apel formulate de inculpat și sub toate aspectele de fapt și de drept, C. de apel constată că apelul formulat este nefondat, pentru următoarele motive:
Cu privire la procedura de citare, instanța de apel observă că inculpatul apelant a fost citat atât de prima instanță, în rejudecare, cât și de instanța de apel, în prezentul ciclu procesual, la domiciliu din Franța pe care l-a indicat, Franța_, st. Nazaire, 44 CHe D Avalix, dar acesta nu locuiește la acest domiciliu, corespondența fiind returnată cu mențiune în acest sens.
Totodată, inculpatul apelant a fost citat și la domiciliul procesual ales, sediul apărătorului său ales, care a fost prezent în fața primei instanțe și a depus motive de apel și cereri la instanța de apel.
În privința stării de fapt, C. constată că prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt, în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și al judecării cauzei în ambele cicluri procesuale, din aceste probe rezultând cu certitudine faptul că apelantul inculpat R. F. a condus în data de 07.01.2008, în jurul orei 19.30, pe raza comunei Sadova pe drumul public DC 43 autoturismul marca Nissan Primera cu nr. de înmatriculare 532CBY44, fără a poseda permis de conducere, iar la data de 03.02.2008, în jurul orei 16.30, a condus pe raza localității B., pe drumul public DN 54A, direcția Sadova către D., autoturismul marca Nissan Primera cu nr. de înmatriculare 532CBY44, fără a poseda permis de conducere, săvârșind în concurs real două infracțiuni prevăzute și pedepsite de art 86 alin 1 din OUG 195/2002.
Această stare de fapt rezultă din procese-verbale de constatare a infracțiunilor flagrante; declarațiile inculpatului R. F. din cursul urmăririi penale, prin care recunoaște săvârșirea faptelor imputate; declarațiile martorului C. F. din cursul urmăririi penale; declarație martorului Z. F. din cursul urmăririi penale și al judecării cauzei; adresele nr._/17.01.2008 și_/08.05.2008 emise de MAI - Instituția Prefectului județului D. - Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor, adresa nr 2825/10.02.2010 emisă de Consiliul Local al comunei Sadova, jud. D., declarația martorului P. S..
Astfel, inculpatul deși inițial a negat săvârșirea faptelor, în declarația dată în fața organelor de urmărire penală, în data de 03.02.2008, în etapa actelor premergătoare, a recunoscut că a condus pe drumurile publice un autoturism marca Nissan, martorul Z. F. afându-se în autoturism, deși nu avea permis de conducere, dar consideră că a mers legal și a fost legitimat de agenții de poliție fără motiv.
De asemenea, în declarația dată în data de 27.12.2010, în fața organelor de urmărire penală, a recunoscut a condus un autoturism pe drumurile publice în data de 07.01.2008, pe raza comunei Sadova și în data de 03.02.2008, pe raza orașului B..
Cu toate acestea, în finalul aceleiași declarații, inculpatul revine și arată că în datade 07.01.2008 în momentul în care a fost controlat de agenții de poliție nu era la volanul autoturismuluui, fără a indica persoana care l-ar fi condus.
Martorul Z. F., audiat de prima instanță în rejudecare a confirmat faptul că a fost în autoturismul condus de apelantul inculpat în momentul în care a fost legitimat de agenții de poliție, inculpatul conducând autovehiculul pe drumurile publice pe o distanță de aproximativ 10 km, din localitatea Sadova până în localitatea B., precum și faptul că inculpatul conducea în mod constant autoturismul, chiar și după ce a fost surprins de agenții de poliție.
De asemenea și martorul P. S., propus de inculpat, a confirmat faptul că inculpatul conducea autoturismul pe drumurile publice în mod constant, iar după ce a fost identificat în trafic de agenții de poliție a obținut carnet de conducere.
C. constată că nu poate fi reținută declarația dată de martorul C. F. în fața primei instanțe, în rejudecare, în care acesta a declarat că nu l-a văzut în data de 17.01.2008 pe inculpat ci doar autoturismul condus de acesta, atâta timp cât același martor a arătat în cursul urmăririi penale că l-a observat pe inculpat la volanul autoturismului, semnând această declarație, nu a afirmat că ar fi fost suspus la presiuni din partea organelor de urmărire penală pentru a face o astfel de declarație, iar în fața primei instanțe, în primul ciclu procesul a afirmat că a fost de față în momentul în care autoturismul condus de petent a fost oprit de poliție, inculpatul fiind condus la poliție după ce a dat declarație.
În concluzie, probele administrate dovedesc acuzația din rechizitoriu, respectiv faptul că inculpatul a condus în 17.01.2008 și 03.02.2008 un autoturism pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere.
În privința susținerii apelantului conform căreia ar fi judecat de instanțe pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fiind sub influența alcoolului, C. constată că apărătorul inculpatului, ce a făcut aceste afirmații în cuprinsul motivelor de apel, este într-o gravă eroare cu privire la obiectul judecății.
Inculpatul a fost trimis în judecată, conform rechizitoriului, pentru săvârșirea a două infracțiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, fapte prev. și pedepsite de art 86 alin 1 din OUG 195/2002, în stare de recidivă postexecutorie.
Prin sentința penală apelată, nr 4280/12.12.2013 pronunțată de Judecătoria C., inculpatul a fost condamnat la două pedepse de câte un an închisoare pentru fiecare dintre cele două infracțiuni prevăzute de art 86 alin 1 din OUG 195/2002.
Faptul că dintr-o eroare materială în partea introductivă a unora dintre încheierile de ședință este menționat faptul că obiectul cauzei ar fi conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice, nu schimbă obiectul cauzei acela de apel împotriva sentinței penale nr 4280/12.12.2013 pronunțată de Judecătoria C..
Sub aspectul încadrării juridice a faptei se constată că prin . Legii 286/2009- Codul penal, de la data de 01.02.2014, infracțiunea prevăzută de art 86 aliln 1 din OUG 195/2002 are corespondent în infracțiunea prevăzută de art 335 alin 1 Cod penal, elementele constitutive ale infracțiunii fiind aceleași în cele două texte legale, pedeapsa prevăzută de lege fiind de asemenea aceiași în cazul art 86 alin 1 din OUG 195/2002, închisoare de la unu la 5 ani, față de art 335 alin 1 Cod penal, închisoare de la unu la 5 ani.
Din fișa de cazier judiciar a apelantului inculpat (fila 64 dosar fond), rezultă că acesta a fost condamnat în mai multe rânduri la pedepse cu închisoarea pentru săvârșirea de infracțiuni de furt calificat, viol și lipsire de libertate, inclusiv prin hotărâri ale instanțelor penale din Franța, cea mai mare pedeapsă fiind de 7 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr 1071/06.03.2000 a Judecătoriei C., definitivă prin decizia penală nr 433/19.04.2001 a Curții de A. C..
În urma săvârșirii infracțiunii pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare prin sentința penală nr 1071/06.03.2000 a Judecătoriei C., inculpatul a fost arestat preventiv la 31.05.1999 și eliberat condiționat la data de 04.02.2004, cu un rest de pedeapsă de 846 zile.
Ultima pedeapsă aplicată inculpatului apelant a fost de 10 luni închisoare, pentru furt, prin sentința penală din 21.11.2005 a Tribunalului Nantes.
În aceste condiții, în raport de pedeapsa de 7 ani închisoare, inculpatul a săvârșit infracțiunile din 07.01.2008 și 03.02.2008 în stare de recidivă postexecutorie, atât conform prevederilor art 37 lit b) Cod penal din 1969, cât și potrivit art 41 Cod penal în vigoare de la 01.02.2014, la data săvârșirii infracțiunilor nefiind împlinit termenul de reabilitare judecătorească de 8 ani și 6 luni (calculat conform art 134 alin 1 lit b cod penal din 1969) sau cel de 5 ani, prevăzut de art 166 alin 1 lit b) Cod penal.
C. constată că tratamentul sancționator al recidivei este mai aspru în cazul aplicării dispozițiilor art 43 Cod penal, conform art 43 alin 5 Cod penal limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracțiune majorându-se în mod obligatoriu cu jumătate, în timp ce potrivit art 39 alin 4 Cod penal din 1969, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracțiune nu se modifică, fiind posibilă doar aplicarea unui spor de pedeapsă, facultativ.
În aceste condiții, C. reține că în cazul de față, dispozițiile art. 37 alin 1 lit b) Cod penal din 1969 constituie legea penală mai favorabilă în raport cu dispozițiile art 41 Cod penal, întrucât în cazul aplicării legii penale noi, minimul special al pedepsei prevăzut de art 335 alin 1 Cod penal ar deveni de 1 an și 6 luni închisoare, iar maximul special ar deveni de 7 ani și 6 luni.
De asemenea tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni este mai aspru în cazul aplicări dispozițiilor art 39 Cod penal, iar în cazul aplicării pedepsei minime prevăzute de art 335 alin 1 Cod penal rap la art 43 alin 5 Cod pena, pedeapsa minimă aplicabilă pentru concursul de infracțiuni săvârșit de inculpat ar deveni de 1 an, prin aplicarea sporurilor prevăzute de art 39 alin 1lit b) Cod penal și art 43 alin 5 Cod penal, pedeapsa rezultantă ar deveni 2 ani închisoare, iar maximul special al pedepsei rezultante ar fi închisoare de 9 ani, 7 luni și 10 zile.
În același timp, prin aplicarea dispozițiilor legii penale în vigoare la momentul săvârșirii faptelor, în cazul aplicării pedepsei minime prevăzute de art 86 alin 1 din OUG 195/2002, 1 an închisoare, prin aplicare dispozițiilor art 33-34 Cod penal din 1969 și art 39 alin 4 Cod penal din 1969, pedeapsa rezultantă minimă ar fi de 1 an închisoare, iar pedeapsa rezultantă maximă ar fi de 5 ani închisoare, având în vedere faptul că sporul de pedeapsă este facultativ.
Se constată astfel că legea penală în vigoare la data săvârșirii faptelor este legea favorabilă, așa cum a fost menționată în rechizitoriu, în raport cu prevederile art 335 alin 1 Cod penal rap art 41 Cod penal cu aplicarea art 39 Cod penal, întrucât atât pedeapsa rezultantă minimă aplicabilă este mai mare cât și pedeapsa rezultantă maximă este mai mare în cazul aplicării legii penale noi, nefiind necesară schimbarea încadrării juridice.
În privința pedepsei aplicate inculpatului, C. constată că prima instanță în mod corect a individualizat pedeapsa, având în vedere toate criteriile prevăzute de art 72 Cod penal, îndeosebi antecedența penală bogată a inculpatului, dar și faptul că ulterior săvârșirii faptelor inculpatul a dovedit că are cunoștințele necesare conducerii autovehiculelor pe drumurile publice, obținând permis de conducere a acestora.
Având însă în vedere faptul că inculpatul este recidivist, săvârșind un număr mare de fapte pedepsite de legea penală, inclusiv după anul 2008, fiind condamnat inclusiv în Franța, C. constată că deși este justificată aplicarea unor pedepse la nivelul minimului special prevăzut de art 86 alin 1 din OUG 195/2002, în mod legal și temeinic prima instanță a dispus executarea în regim de detenție a pedepsei rezultante de 1 an închisoare, în condițiile în care față de pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr 1071/06.03.2000 a Judecătoriei C., nici nu era posibilă aplicarea dispozițiilor art 81 Cod penal din 1969 sau 86 ind 1 Cod penal din 1969, iar înlocuirea răspunderii penale cu răspunderea administrativă, în baza art 18 ind 1 Cod penal din 1969 nu se justifică față de antecedența penală a inculpatului apelant.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art 421 pct 1 lit b) Cod pr penală, C. de apel va respinge apelul formulat de inculpat împotriva sentinței penale nr. 4280 din 12.12.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, ca nefondat.
În temeiul art 275 alin 2 Cod pr penală, va fi obligat apelantul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 lei onorariu avocat oficiu va fi avansat din fondurile Ministerului de Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelantul inculpat R. F., împotriva sentinței penale nr.4280 din 12.12.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, ca nefondat.
Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 lei onorariu avocat oficiu va fi avansat din fondurile Ministerului de Justiție.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Mai 2014.
Președinte, Judecător,
M. E. P. A. D.
Grefier,
E. L.
Red.jud.M.E.P.
J.fond.C.P.
G.S.06.06 2014/4ex.
| ← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 549/2014.... | Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 843/2014. Curtea de... → |
|---|
