Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 482/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 482/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 04-04-2014 în dosarul nr. 482/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. C.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE A.
DECIZIA PENALĂ Nr. 482
Ședința publică de la 04 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE T. M. - judecător
M. E. P. - judecător
Grefier E. L.
Ministerul Public reprezentat de procuror D. T. din cadrul
Parchetului de pe lângă C. de A. C.
¤¤¤¤¤
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică de la 20 martie 2014, consemnate prin încheierea de ședință de la această dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie penală, având ca obiect apelurile declarate de apelanții asigurator . G. SA, inculpatul B. V. Nicușor și partea civilă S. D. E., împotriva sentinței penale nr.368 din 31.01.2014 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._ .
La apelul nominal, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
CU R T E A
Asupra apelurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.368 din 31.01.2014 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în temeiul art 184 al. 2 și 4 C.p. cu aplicarea art. 320/1 alin. 7 C.p.p., a condamnat pe inculpatul B. V. NICUȘOR, fiul lui N. și V., născut la data de 15.11.1986 în C., județul D., domiciliat în C., ., ., CNP_, la pedeapsa de 8 luni închisoare.
In temeiul art. 71 Cp, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev de art. 64 alin 1 lit. a, teza a doua si lit. b Cp pe durata executării pedepsei .
În baza art. 81 al. 1 și 2 C.pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata termenului de încercare de 2 ani și 8 luni, calculat potrivit art. 82 C.pen.
În baza art. 71 al. 5 C.pen., s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.
În baza art. 359 C.pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.pen. privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În temeiul art. 14, 346 C.p.p., s-a admis acțiunea civilă, formulată de către partea civilă S. C. de Urgență C. și a obligat asiguratorul de răspundere civilă . G. SA, la plata sumei de 399,75 lei daune materiale către această parte civilă, sumă ce va fi reactualizată conform indicelui de inflație la data efectivă a plății.
În temeiul art. 14, 346 C.p.p. a admis acțiunea civilă, formulată de către partea civilă S. C. de Urgență Timișoara și a obligat asiguratorul de răspundere civilă . G. SA, la plata sumei de 9.206, 48 lei daune materiale către această parte civilă, sumă ce va fi reactualizată conform indicelui de inflație la data efectivă a plății.
În temeiul art. 14, 346 C.p.p., a admis în parte acțiunea civilă, formulată de către partea civilă S. D. E. și a obligat asiguratorul de răspundere civilă . G. SA la plata sumei de 160.000 lei, din care suma de 100.000 lei reprezintă daune morale și suma de 60.000 lei reprezintă daune materiale.
În baza art. 191 al. 1 Cod proc. pen., a obligat inculpatul B. V. NICUȘOR la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli judiciare statului.
În baza art 193 alin.1,2 C.proc.pen., a obligat inculpatul B. V. NICUȘOR la plata sumei de 4.700 lei cheltuieli judiciare către partea civilă S. D. E..
În temeiul art. 111 alin. 6 din OUG 195/2002 republicată, a admis cererea formulată de inculpatul B. V. NICUȘOR și a dispus prelungirea dreptului de circulație pe o perioadă de 30 de zile începând de la data de 14.02.2014 până la data de 15.03.2014, inclusiv.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul nr. 1324/P/2012 din 21.06.2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C., s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului B. V. NICUȘOR, pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped de art. 184 alin. 2 și 4 C.p., iar prin actul de sesizare s-a reținut că la data de 13.01.2012, inculpatul B. V. Nicușor, nerespectând dispozițiile legale și măsurile de prevedere pentru conducerea unui autoturism pe drum public, a produs un accident de circulație în urma căruia partea vătămată S. D. E. a suferit mai multe leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 120 – 140 zile de îngrijiri medicale.
A reținut prima instanță faptul că în cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces verbal de cercetare la fața locului cu planșe foto și schița locului accidentului; declarații parte vătămată: declarații martor; declarații învinuit, raport de constatare medico legală nr. 1088/A2/10.04.2012 și raport de expertiză tehnică auto întocmit de către Biroul Local de Expertize Judiciare Tehnice și Contabile din cadrul Tribunalului D. și alte acte, iar în cursul cercetării judecătorești au fost depuse înscrisuri în dovedirea laturii civile, au fost audiați martori pe latură civilă, s-a dispus întocmirea unei expertize medico-legale și a fost atașată fișa de cazier judiciar a inculpatului, din conținutul acesteia reieșind că inculpatul se află la primul conflict cu legea penală.
A constatat prima instanță că înainte de începerea cercetării judecătorești, inculpatul B. V. NICUȘOR s-a prevalat de dispozițiile art 320/1 Cpp, și a solicitat să fie judecat potrivit procedurii simplificate beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii.
Analizând întregul probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 13.01.2012 lucrătorii din cadrul Poliției Municipiului C. – Biroul Rutier au fost sesizați telefonic cu privire la faptul că pe . raza municipiului C. s-a produs un accident de circulație în urma căruia o persoană a suferit mai multe leziuni.
Efectuându-se cercetări în cauză s-a stabilit că inculpatul B. V. Nicușor în timp ce se deplasa cu autoturismul marca Opel cu numărul de înmatriculare_, pe banda întâi a străzii Argeș din municipiul C., nu a acordat prioritate de trecere părții vătămate S. D. E., angajată regulamentar în traversarea străzii pe trecerea de pietoni și a accidentat-o, producându-i mai multe leziuni.
Potrivit raportului de constatare medico legală nr. 1088/A2/10.04.2012 al IML C., S. D. E. a suferit mai multe leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 120–140 zile de îngrijiri medicale.
Partea vătămată a formulat plângere prealabilă la data de 06.04.2012 față de inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
În cauză s-a întocmit un raport de expertiză tehnică auto de către Biroul Local de Expertize Judiciare Tehnice și Contabile din cadrul Tribunalului D. stabilindu-se că accidentul s-a produs ca urmare a faptului că inculpatul nu a acordat prioritate de trecere pietonului angajat regulamentar în traversarea străzii.
Viteza de deplasare a autoturismului condus de către inculpat a fost de 28 Km/h.
Cu ocazia audierii martorul U. P. a declarat că a fost prezent la cercetarea efectuată de organele de poliție, ocazie cu care a luat la cunoștință din declarațiile inculpatului de faptul că acesta, fiind orbit de soare, nu a văzut când partea vătămată s-a angajat în traversarea străzii și a accidentat-o.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză, accidentul de circulație s-a produs ca urmare a culpei exclusive a inculpatului, care a încălcat prevederile art. 135 lit. h din Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002 R.
Cu ocazia audierii inculpatul a recunoscut și regretat faptul că în timp ce circula cu autoturismul a produs un accident de circulație în urma căruia partea vătămată a suferit mai multe leziuni.
Atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul cercetării judecătorești inculpatul B. V. Nicușor a recunoscut și a regretat săvârșirea faptei.
A considerat prima instanță că în drept, fapta inculpatului, B. V. Nicușor care la data de 13.01.2012, nerespectând dispozițiile legale și măsurile de prevedere pentru conducerea unui autoturism pe drum public, a produs un accident de circulație în urma căruia partea vătămată S. D. E. a suferit mai multe leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 120 – 140 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. 2 și 4 Cp.
Elementul material s-a realizat prin acțiunea inculpatului, care nu a respectat normele legale cu privire la acordarea priorității de trecere pietonului angajat pe marcajul pietonal, nerespectând semnificația indicatorului rutier "Trecere de pietoni", ce a avut ca urmare lovirea părții vătămate S. D. E. în urma impactului aceasta suferind mai multe leziuni a căror vindecare a necesitat un număr de 120 – 140 zile de îngrijiri medicale.
Cu privire la latura subiectivă, a reținut prima instanță că inculpatul a săvârșit fapta cu forma de vinovăție a culpei cu prevedere, inculpatul B. V. Nicușor încălcând obligația de diligență ce-i revenea, prevăzând rezultatul socialmente periculos al faptei însă nu l-a acceptat, considerând fără un temei suficient că acesta nu se va produce.
A apreciat prima instanță că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art.345 alin2 C.p.p., iar la individualizarea pedepselor aplicate, instanța a avut in vedere dispozițiile art. 72 C.pen., ținând seama de pericol social concret al infracțiunii savarsite, modul de acțiune, de limitele de pedeapsă prevăzute de codul penal si de împrejurările care agravează si atenuează răspunderea penală a inculpatului.
În ceea ce privește pericolul social concret al faptei săvârșite, acesta a fost apreciat în baza art.18 and.1 alin2 C.p., prima instanță ținând seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita inculpatului.
Totodată, instanța a ținut cont și de dispozițiile art. 320 indice 1 alin1 și 7 C.p.p. urmând ca la stabilirea pedepsei să țină cont de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă mai sus menționate.
În speță, instanța a reținut că inculpatul B. V. Nicușor nu este cunoscut cu antecedente penale, iar pe parcursul procesului penal a recunoscut și a regretat fapta comisă. Prima instanță a reținut că de asemenea, inculpatul este o persoană deplin integrată în societate.
Astfel, instanța l-a condamnat inculpatul B. V. Nicușor la pedeapsa de 8 luni închisoare.
In temeiul art. 71 Cp a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin 1 lit. a, teza a doua, si lit. b Cp pe durata executării pedepsei .
În ceea ce privește individualizarea executării pedepsei, instanța a reținut că, în cauză, cu privire la inculpatul B. V. Nicușor sunt îndeplinite condițiile pentru incidența instituției suspendării condiționate a executării pedepsei, prevăzute de art.81 C.p.
Astfel, pe de o parte, pedeapsa aplicată de instanță este mai mică de 3 ani închisoare iar inculpatul B. V. Nicușor, nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 3 ani, astfel cum rezultă din cazierul judiciar.
Pe de altă parte, având în vedere împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta precum și circumstanțele personale ale inculpatului instanța a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.
Sub aspectul laturii civile, prima instanță a constatat că S. C. de Urgență C. s-a constituit parte civilă, în conformitate cu dispozițiile art. 14 C.p.p., solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 399,75 lei. De asemenea, S. C. Județean de Urgență Timișoara, s-a constituit parte civilă, în conformitate cu dispozițiile art. 14 C.p.p., solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 9206, 48 lei.
Având în vedere că inculpatul conducea autoturismul marca Opel cu nr. de înmatriculare_, implicat în accidentarea părții vătămate S. D. E., care era asigurat la . G., prima instanță a admis acțiunea civilă, formulată de către partea civilă S. C. de Urgență C. și va obliga asiguratorul de răspundere civilă la . G. la plata 399,75 lei daune materiale către această parte civilă, sumă ce va fi reactualizată conform indicelui de inflație la data efectivă a plății, sumă ce reprezintă cheltuieli de spitalizare ale părții civile S. D. E..
De asemenea, instanța a admis acțiunea civilă, formulată de către partea civilă S. C. de Urgență C. și a obligat asiguratorul de răspundere civilă la . G. la plata sumei de 9206, 48 lei, daune materiale către partea civilă S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TIMIȘOARA, sumă reactualizată conform indicelui de inflație la data efectivă a plății, sumă ce reprezintă cheltuieli de spitalizare ale părții civile S. D. E..
Instanța a constatat că partea vătămată S. D. E. s-a constituit parte civilă cu suma de 300.000 lei reprezentând despăgubiri materiale precum și cu suma de 300.000 reprezentând daune morale.
Instanța a încuviințat părții civile S. D. E. proba testimonială, fiind audiați martorii M. F. A., I. T. C. și H. A., pe latură civilă, declarațiile acestestora fiind consemnate și atasate la dosarul cauzei.
Cu privire la soluționarea laturii civile, a reținut prima instanță că potrivit art. 998 vechiul C.civil, orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara.
Pentru existența răspunderii civile delictuale, se cer realizate în mod cumulativ următoarele condiții: existența unei fapte, existența unui prejudiciu, existența unui raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu, existența vinovăției persoane care a săvîrșit fapta.
În cauză, instanța a reținut că, fapta inculpatului care la data de 13.01.2012, nerespectând dispozițiile legale și măsurile de prevedere pentru conducerea unui autoturism pe drum public, a produs un accident de circulație în urma căruia partea vătămată S. D. E. a suferit mai multe leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 120 – 140 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. 2 și 4 Cp.
Prima instanță a apreciat că, exisă un prejudiciu adus părții civile prin săvârșirea faptei ilicite, între faptă și prejudiciu existând un raport de cauzalitate, de la cauză la efect, respectiv, prejudiciului a fost cauzat ca urmare a săvârșirii faptei ilicite. Fapta inculpatului B. V. Nicușor a fost săvârșită cu forma de vinovăției a culpei.
Din declarațiile martorului H. A. a rezultat că partea civilă a fost imobilizată la pat, într-o stare foarte gravă și a fost transferată la S. Timișoara, întrucât avea nevoie de intervenții chirurgicale care nu puteau fi efectuate la C.. A mai rezultat că partea civilă a fost traumatizată psihic întrucât anterior accidentului era o persoană activă și cu foarte mare grijă de corpul ei, iar în urma intervențiilor chirurgicale a rămas cu mai multe cicatrici pe tot corpul, iar capacitatea de a merge și statul în picioare a fost afectat.
Martora M. F. A., fiind audiată, a declarat că partea civilă S. D. E. a avut fracturi multiple și hemoragie internă, a fost internată în spitalul din Timișoara circa o lună de zile, a suferit mai multe intervenții chirurgicale. După externare a venit la domiciliu, unde a avut nevoie de îngrijire permanentă, fiind imobilizată la pat aproximativ o lună. A mai arătat martora că partea civilă a avut nevoie de 4 – 5 luni de recuperare medicală. De asemenea, partea civilă dorea foarte mult să aibă un copil, dar trebuie să treacă circa 2 ani de zile pentru a fi eliminate radiațiile din timpul intervențiilor chirurgicale. Și relațiile sociale ale părții civile au fost afectate, partea civilă având și complexe legate de aspectul fizic.
Martora I. T. C., fiind audiată pe latură civilă, a arătat că partea civilă S. D. E. a fost supusă mai multor intervenții chirurgicale la Timișoara, a rămas internată circa o lună de zile, după care a mai fost imobilizată circa o lună de zile la pat, în această perioadă fiind îngrijită de familie, adică de soț și mamă. Martora a mai arătat că în cadrul spitalizării de la Timișoara, totul a fost plătit de familie, inclusiv protezele, a fost plătită o infirmieră care să aibă grijă de partea civilă. Partea civilă nu s-a refăcut total, în continuare are dificultăți, a suferit și estetic, având numeroase cicatrici.
Instanța a încuviințat și efectuarea unei expertize medicale – ortopedie și fizioterapie, cu următoarele obiective: dacă traumatismele osteo-articulare suferite ca urmare a accidentului auto și a intervențiilor chirurgicale pentru rezolvarea acestora au avut ca și consecință deficite funcționale permanente, care implicit, necesită tratamente de specialitate permanente; dacă există riscul de apariție a unor complicații în timp, care să necesite reintervenții chirurgicale ulterioare.
Din raportul de expertiză medico legală nr. 3683/A2/13.01.2014, întocmit de către IML C., a rezultat că traumatismele osteoarticulare și neurologice suferite ca urmare a accidentului de circulație, au avut ca și consecință apariția unor deficite funcționale permanente (redoare articulară și pareză SPE stâng) care necesită tratamente de specialitate permanent.
Complicațiile ce ar putea apărarea ca urmare a leziunilor suferite sunt:
- coxartroză stângă secundară posttraumatică sau osteonecroză aseptică cap femural stâng – fiind necesară artroplastie cu proteză totală necimentată;
- omartroză stângă secundară – pentru care ar fi necesară artroplastie cu proteză totală;
- coxartroză dreaptă secundară;
- gonartroză bilaterală secundară;
- hernie de disc lombară – pentru care ar fi necesară laminectomie.
De asemenea, partea civilă S. D. E. a depus la dosarul cauzei înscrisuri privind cheltuielile efectuate pentru refacerea stării de sănătate – chitanțe și facturi.
În consecință, prima instanță a apreciat că suma de 60.000 lei acoperă prejudiciul material produs părții civile.
In ceea ce privește prejudiciul moral suferit de partea civila, cu privire la cuantificarea acestuia, legea civila nu prevede criterii de determinare. In consecință, cuantumul daunelor morale se stabileste prin apreciere, urmare a aplicarii de catre instanta de judecata a criteriilor subiective referitoare la consecințele negative suferite de cel in cauza in plan psihic si fizic, importanta valorilor lezate si măsura lezării lor, intensitatea cu care au fost percepute consecintele vatamarii, masura afectarii, precum si masura in care partii vatamate i-a fost afectata situatia profesionala sau sociala.
In vederea acordarii daunelor morale, partea vatamata nu trebuie sa dovedeasca prejudiciul sub aspect valoric, ci numai sub aspectul existentei, partea vatamata fiind obligata a produce acel minim de dovezi, argumente si indicii din care sa rezulte afectarea drepturilor sale nepatrimoniale, de natura a duce la concluzia prejudicierii morale.
Daunele morale constau in atingerea adusa valorilor care definesc personalitatea umana, valori care se refera la existenta fizica a omului, la sanatatea si integritatea corporala, la cinste, demnitate si onoare, prestigiu profesional si alte valori similare.
Vătămarea integritatii corporale a parții civile, urmata de desfasurarea îndelungata a procesului penal, coroborate cu multiplele tratamente medicale pe care a trebuit sa le urmeze pentru a ajunge la vindecare completa au avut consecințe grave asupra persoanei sale, întrucât aceasta a avut de indurat nu numai suferințele fizice care i-au fost pricinuite si care sunt de netăgăduit având in vedere actele medicale existente la dosarul cauzei, ci si suferințele psihice care au decurs in imposibilitatea de a desfasura o viata familiala si sociala normală.
In materia raspunderii civile delictuale, indiferente de forma de vinovatie, raspunderea pentru repararea prejudiciului este in principiu aceeasi – raspundere integrala pentru toate categoriile de prejudicii aduse victimei, materiale sau morale . Intinderea reapararii prejudiciului este determinata numai de intinderea pagubei produse si nu de forma de vinovatie cu care a actionat autorul. De aceea, simpla culpa, chiar vina cea mai ușoara, alături de celelalte condiții, este suficienta pentru angajarea integrala a răspunderii civile delictuale.
A admis în consecință prima instanță, în parte cererea partii civile sub acest aspect, iar suma de 100.000 lei a apreciat-o ca fiind suficienta pentru a realiza o reparare justa si integrala a suferințelor fizice si psihice indurate de partea civila de-a lungul timpului, perioada in care toate componentele vietii sale au fost afectate. A fost obligata sa urmeze tratamente medicala indelungate ceea ce i-a schimbat viata familiala si sociala total, a fost traumatizată psihic, la care se adauga si un proces penal indelungat. Repararea prejudiciului moral urmareste ca pe cat posibil partea civila sa redobândească valențele vieții sale familiale si sociale, in dimensiunile pe care le avea înainte de producerea accidentului.
Autoturismul condus de inculpat în momentul producerii accidentului era asigurat la . G. .
În legătură cu persoana care poate fi obligată la plata acestor despăgubiri, a indicat prima instanță că potrivit disp. art. 54 alin.2 din Legea nr. 136/1995, modificată prin OUG nr. 61/2005, aprobată prin Legea nr.283/7.10.2005 “în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de autovehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienți forțați”.
În aceste condiții, ținând cont și de disp. art. 49 din aceeași lege potrivit cărora asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de autovehicule, prima instanță a apreciat că la plata despăgubirilor civile dovedite de părțile civile va fi obligat direct asigurătorul de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.
De asemenea, potrivit recursului în interesul legii soluționat prin decizia nr. 3/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în situația în care autoturismul înmatriculat în România nu este asigurat pentru răspundere civilă, Fondul de protecție a victimelor străzii are calitatea de parte responsabilă civilmente și poate fi obligat singur, iar nu în solidar, cu inculpatul, la plata despăgubirilor civile către persoanele păgubite prin accidente de vehicule neasigurate.
În aceste condiții, dacă inculpatul care a depus diligențe și a încheiat un contract de asigurare pentru răspundere civilă cu o societate de asigurare ar fi obligat să plătească despăgubiri civile către persoanele păgubite prin accidente de circulație, s-ar crea o situație discriminatorie față de un inculpat care deși nu a încheiat asigurare de răspundere civilă nu poate fi obligat la plata despăgubirilor civile.
Este adevărat că potrivit art. 13 teza I din Normele privind Fondul de protecție a victimelor străzii după plata despăgubirilor, Fondul se subrogă în drepturile persoanelor prejudiciate, însă această posibilitate de a recupera sumele plătite drept despăgubiri de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei o au și societățile de asigurare în condițiile prevăzute de art. 58 din Legea nr. 136/1995.
A considerat prima instanță ca fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale și în temeiul art. 14 rap. la art. 346 C.p.p a admis în parte acțiunea civilă, formulată de către partea civilă S. D. E. și obligă asiguratorul de răspundere civilă . G. SA la plata sumei de 160.000 lei, din care suma de 100.000 lei reprezintă daune morale și suma de 60.000 lei reprezintă daune materiale.
În baza art. 191 al. 1 C.proc.pen. l-a obligat pe inculpatul B. V. NICUȘOR la plata sumei de 1500 lei cheltuieli judiciare statului, iar în baza art 193 alin. 1, 2 C.proc.pen. l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 4700 lei cheltuieli judiciare către partea civilă S. D. E..
Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel . G. SA, inculpatul B. V. Nicușor și partea civilă S. D. E., inculpatul fără a preciza în scris motivele.
În motivarea apelului, partea vătămată S. E. D. a susținut că, instanța de fond a făcut o apreciere greșită a sumei de 60.000 lei care ar putea corespunde întinderii prejudiciului material produs, întrucât aceasta nu a inclus în suma acordată și contravaloarea protezelor pentru umăr și membru inferior care sunt în cuantum de 25.000 euro, omițând de asemenea faptul că a fost încadrată în muncă anterior producerii infracțiunii și am beneficiat de indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă, aflându-se în concediu medical în perioada 13.01.2012 – 11.05.2012.
De asemenea, suma solicitată în cuantum de 2812 lei solicită, pe care nu a primit-o în perioada cât a fost internată, respectiv 13.01.2012 – 11.05.2012, reprezintă un procent din salariu, pe care l-ar fi primit în condiții normale.
Totodată, aprecierea instanței reflectată în cuantumul daunelor morale acordate, nu este suficientă pentru a acoperi deficitele funcționale permanente produse și care i-au schimbat viața de familie și socială total și ireversibil, trauma psihică și permanentă la care s-a adăugat un proces penal îndelungat.
A solicitat admiterea apelului și în rejudecare, să se dispună majorarea cuantumului despăgubirilor materiale și morale acordate în cauză.
Apelanta . G. SA prin apelul declarat a solicitat diminuarea sumelor acordate cu titlu de daune morale și materiale către partea civilă S. D. E., având în vedere că sumele acordate cu titlu de daune morale trebuie să aibă strict efecte compensatorii, fără a se transforma în amenzi excesive pentru autorii daunelor morale și nici în venituri nejustificate pentru victime.
Astfel, cuantumul daunelor morale trebuie să fie rezultatul unei analize subiective, în concret, a întinderii și evaluării prejudiciului și să reprezinte o corelare a despăgubirii cu realitatea măsurată a suferințelor încercate de către părțile civile.
Suma acordată trebuie să reprezinte caracterul de justă satisfacție acordat părții vătămate pentru prejudiciul nepatrimonial acordat, fără a constitui pentru aceasta o sursă de îmbogățire fără justă cauză.
În ceea ce privește despăgubirile materiale acordate, aceste pretenții nu au fost dovedite integral, din probele administrate în cauză nu rezultă cu certitudine faptul că partea civilă ar fi achitat suma de 60.000 lei cu titlu de daune materiale reprezentând cheltuieli cu refacerea și tratamentul.
Apelantul inculpat a solicitat reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante prevăzute de art 74 Cod penal din 1968 și reducerea în consecință a pedepsei aplicate sub nivelul minimului special.
Examinând sentința apelată în raport de motivele de apel și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, C. constată că apelurile sunt fondate, pentru următoarele considerente:
În privința stării de fapt, instanța de apel constată că niciunul dintre subiecții procesuali nu a contestat situația de fapt expusă în rechizitoriu, recunoscută de inculpat la primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, termen la care a solicitat aplicarea dispozițiilor art 320 ind 1 alin 7 Cod pr penală din 1968, cerere admisă de primă instanță.
În consecință, având în vedere că probele administrate în cursul urmăririi penale sunt suficiente pentru stabilirea completă a situației de fapt, iar aceste probe au fost însușite de inculpat, C. reține că în mod legal și temeinic prima instanță a reținut că inculpatul B. V. Nicușor în timp ce se deplasa cu autoturismul marca Opel cu numărul de înmatriculare_, pe banda întâi a străzii Argeș din municipiul C., nu a acordat prioritate de trecere părții vătămate S. D. E., angajată regulamentar în traversarea străzii pe trecerea de pietoni și a accidentat-o, producându-i mai multe leziuni, care potrivit raportului de constatare medico legală nr. 1088/A2/10.04.2012 al IML C., au necesitat pentru vindecare un număr de 120 – 140 zile de îngrijiri medicale.
Totodată instanța de apel constată că prima instanță a reținut în mod legal și temeinic că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală, în forma prevăzută și pedepsită de art 184 alin 2 și 4 Cod penal din 1968, dat fiind faptul că vătămarea sănătății părții vătămate este urmare nerespectării de către inculpat a unei reguli privind circulația pe drumurile publice, respectiv nu a acordat prioritate de trecere unui pieton aflat în traversarea drumului pe marcajul pietonal, iar vătămarea suferită de partea vătămată a necesitat pentru vindecare mai mult de 60 zile de îngrijiri medicale.
C. constată că între data săvârșirii faptei și data soluționării prezentului apel a intervenit o nouă lege penală, respectiv Codul penal intrat în vigoare de la 01.02.2014.
Fapta săvârșită de inculpat constituie infracțiune și conform acestei noi legi penale, raportat la numărul de zile de îngrijiri medicale necesar pentru vindecarea părții vătămate și la încălcarea de către inculpat a unei reguli privind circulația autovehiculelor pe drumurile publice, fiind incidente dispozițiile art 196 alin 3 Cod penal, a cărei săvârșire este pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă.
Pentru a stabili legea penală mai favorabilă, operațiune la care instanța este obligată conform art. 5 Cod penal, C. va compara în primul rând cuantumul pedepselor prevăzute de cele două legi penale succesive.
Se constată astfel că art. 184 alin 2 și 4 Cod penal de la 1969 prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani, la fel ca și art. 196 alin. 3 Cod penal în vigoare de la 01.02.2014, dar fără alternativa amenzii, pe care o prevede noua lege penală, amendă care potrivit art. 61 alin 3 Cod penal, este de minim 180 zile amendă, echivalentul în lei fiind de minim 1.800 lei.
În cazul însă în care, instanța constată că se vor reține în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante, efectele acestora sunt diferite, Codul penal din 1969 fiind favorabil în raport cu Codul penal în vigoare de la 01.02.2014.
Astfel, în cazul reținerii uneia dintre circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 Cod penal din 1969, efectul este o atenuare obligatorie a pedepsei concrete, cu excepția cazului în care există concomitent și o circumstanță agravantă sau starea de recidivă, pedeapsa urmând a fi coborâtă în mod obligatoriu sub minimul special al pedepsei.
Concret, în cazul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art 184 alin 2 și 4 Cod penal din 1969, în situația reținerii circumstanțelor atenuante și a lipsei unei cauze de agravare sau a stării de recidivă, pedeapsa va fi cuprinsă, conform art 76 alin 1 lit e) Cod penal din 1969, între minimul general al pedepsei închisorii, prevăzut de art 53 pct 1 lit b) Cod penal din 1969, respectiv 15 zile închisoare și 4 luni închisoare (nivel stabilit prin aplicarea dispozițiilor art 396 alin 10 Cod pr penală) sau pedeapsa amenzii de minim 250 lei.
Ori, potrivit art 76 alin 1 Cod penal în vigoare de la 01.02.2014, limitele speciale ale pedepsei s-ar reduce în cazul reținerii unei circumstanțe atenuante prevăzute de art 75 Cod penal, cu doar o treime, astfel că în cazul infracțiunii prevăzute de art 196 alin 3 Cod penal, acestea ar fi închisoarea de la 80 zile la 1 an și 4 luni sau amenda de minimi 80 zile amendă, echivalentă cu 800 lei (după aplicarea și a dispozițiilor art 396 alin 10 Cod penal).
În consecință, față de împrejurarea că atât minimul special al pedepsei închisorii cât și minimul special al pedepsei amenzii sunt mai mici în cazul reținerii circumstanțelor atenuante raportat la încadrarea juridică din Codul penal din 1969, iar instanța de apel consideră că față de persoana inculpatului apelant și circumstanțele săvârșirii faptei este necesară reținerea în favoarea acestuia a circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 alin 1 lit a) Cod penal din 1969 și a celei prevăzute de art 74 alin 2 Cod penal din 1969, legea penală mai favorabilă în cauza de față este Codul penal din 1969 în integralitatea sa.
La stabilirea legii penale mai favorabile C. are în vedere și faptul că, forma de executare a pedepsei, suspendarea condiționată a executării pedepsei, prevăzută de art 81 Cod penal din 1969, este judicios aleasă de prima instanță, fiind favorabilă în raport cu amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere prevăzute de Codul penal în vigoare de la 01.02.2014, sub aspectul obligațiilor impuse inculpatului ulterior pronunțării hotărârii, renunțarea la aplicarea pedepsi nefiind considerată de prima instanță ca fiind oportună în raport de urmările grave ale infracțiunii săvârșite asupra stării de sănătate a părții vătămate.
Inculpatul nu are antecedente penale, pe parcursul procesului penal a recunoscut și a regretat fapta comisă, este integrat în societate, având un loc de muncă, a comis fapta cu forma de vinovăție a culpei, astfel încât C. va reține, așa cum a indicat anterior în cuprinsul prezentei hotărâri, circumstanța atenuantă prevăzută de art 74 alin. 1 lit a) Cod penal din 1969.
Totodată față de împrejurările săvârșirii faptei, accidentul având loc în timp ce inculpatul circula cu autoturismul cu o viteză mică, de 28 kmh, în condiții de soare puternic ce a limitat posibilitățile conducătorului auto- apelantul inculpat, de a observa partea vătămată, declarația acestuia coroborându-se în acest cu declarația părții vătămate ce a arătat că a observat că autoturismul rula cu viteză mică, iar conducătorul auto se uita înspre ea dar nu a frânat deloc, ceea ce indică faptul că este reală susținerea inculpatului că fiind orbit de soarele puternic nu a observat partea vătămată, C. consideră că accidentul a fost produs în circumstanțe mai puțin obișnuite, în care conducătorul auto deși conducea prudent, astfel că este necesară reținerea în favoarea sa și a circumstanței atenuante prevăzute de art 74 alin 2 Cod penal din 1969.
Aceste aspecte privind persoana inculpatului, comportamentul său în societate anterior producerii accidentului, împrejurările în care a avut loc accidentul, în mod netemeinic nu au fost avute în vedere de prima instanță, care nu a examinat deloc posibilitatea reținerii circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului.
În consecință, C., va face aplicarea art. 5 Cod penal, cu consecința menținerii încadrării juridice a faptei săvârșite așa cum a fost menționată în sentința penală apelată (art 184 alin 2 și 4 Cod penal din 1969) și va reține în favoarea inculpatului disp art. 74 alin 1 lit a și alin 2 Cod penal din 1969, rap la art. 76 alin 1 lit. e) Cod penal din 1969.
Ca urmare a reținerii circumstanțelor atenuante anterior indicate, va fi reindividualizată pedeapsa aplicată inculpatului, C. reținând că o pedeapsă de 3 luni închisoare este suficientă pentru atingerea scopului preventiv-educativ al pedepsei, pedeapsă la care îl va condamna pe inculpat, în baza art 184 al. 2 și 4 C.p. din 1969 cu aplic. art. 74 alin 1 lit. a și alin 2 Cod penal din 1969, rap la art. 76 alin 1 lit. e) Cod penal din 1969 și apl. art. 5 cod penal și art. 396 alin 10 C.p.p..
Cum prima instanță a apreciat legal și temeinic că scopul pedepsei poate fi atins și fără privarea de libertate a inculpatului, C. va menține modalitatea de executare a pedepsei stabilită de prima instanță și va stabili termen de încercare conform art. 82 Cod penal din 1969 cu apl. art. 5 Cod penal de 2 ani și 3 luni.
În privința pedepselor accesorii aplicate inculpatului, C. reține că în raport cu modul de săvârșire al faptei, persoana inculpatului, nu este necesară interzicerea drepturilor prevăzute de art 64 lit a-teza a II a și lit b Cod penal din 1969, neexistând indicii că inculpatul ar fi nedemn să ocupe o funcție de demnitate publică sau care implică exercițiul autorității publice, prima instanță aplicând această pedeapsă accesorie în mod automat, fără motivare, deși conform Deciziei nr 74/2007 a ICCJ pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, „dispozițiile art. 71 din Codul penal referitoare la pedepsele accesorii se interpretează in sensul ca interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) (teza I) - c) din Codul penal nu se va face in mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, in funcție de criteriile stabilite in art. 71 alin. 3 din Codul penal.”
În consecință, va înlătură pedeapsa accesorie și disp. art. 71 alin 5 Cod penal.
În privința laturii civile a cauzei, C. reține că sunt fondate criticile apelantului asigurator privind cuantumul daunelor materiale stabilite de prima instanță, dar nu sunt fondate criticile asiguratorului privind cuantumul daunelor morale.
Sunt în schimb fondate criticile părții civile cu privire la cuantumul daunelor morale, dar nefondate criticile aceleiași părți civile cu privire la cuantumul daunelor materiale ce i s-au acordat.
Instanța de apel constată că prima instanță nu a indicat modul în care a stabilit cuantumul total al daunelor materiale cuvenite părții civile, menționând doar faptul că partea civilă S. D. E. a depus la dosar cheltuielile efectuate pentru refacerea stării de sănătate – chitanțe și facturi iar martora I. T. C. a arătat că în cadrul spitalizării de la Timișoara, totul a fost plătit de familie, inclusiv protezele, fiind plătită o infirmieră care să aibă grijă de partea civilă.
Din adunarea bonurilor fiscale, chitanțelor și facturilor fiscale depuse de partea civilă în cursul judecării cauzei în primă instanță, rezultă un total al cheltuielilor materiale dovedite de 24.476,07 lei, compusă din suma de 2.812 lei, suma pe care nu a primit-o ca diferență de salariu în perioada internării (fila 137-138 – vol I), 8.670 lei – consumabile medicale (filele 81-85 vol I), 1.563 lei - cheltuieli spitalizare (filele 86-94 vol I), 1.081 lei – cazare și transport (fila 95-101 vol I), 6.818 lei –cheltuieli recuperare (fila 102-127 vol I), 2.202 lei –chirie în Târgu Jiu datorită dificultăților de deplasare zilnică pe ruta C.-Târgu Jiu (fila 131-136 vol I), 303,96 lei – tratament la Băile Herculane în perioada 05-06.10.2013 (fila 149 vol I), 1.026,11 lei- tratament recuperare la Băile Herculane, 19-20.10.2013 și medicamente în luna octombrie 2013 (fila 1-7 – vol II).
C. reține că potrivit art 586 Cod pr civilă, sarcina probei aparține reclamanților, partea civilă în cauza de față în raport de latura civilă.
Ori daunele materiale suferite ca urmare a unei fapte ilicite trebuie dovedite, temeiul răspunderii fiind art 1357 Cod civil.
De asemenea potrivit art 1.385 cod civil „ (1) Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel.
(2) Se vor putea acorda despăgubiri și pentru un prejudiciu viitor dacă producerea lui este neîndoielnică.
(3) Despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câștigul pe care în condiții obișnuite el ar fi putut să îl realizeze și de care a fost lipsit, precum și cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.
(4) Dacă fapta ilicită a determinat și pierderea șansei de a obține un avantaj sau de a evita o pagubă, reparația va fi proporțională cu probabilitatea obținerii avantajului ori, după caz, a evitării pagubei, ținând cont de împrejurări și de situația concretă a victimei.”
Totodată în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 1.388 Cod civil..
Ori, partea civilă nu a dovedit decât dovedirea cu înscrisuri decât efectuarea unor cheltuieli și lipsa unui câștig salarial în cuantum de 24.476,07 lei, fără a dovedi suma evaluată ca reprezentând un prejudiciu material viitor.
Având în vedere că din declarația martorului 25.000 lei I. T. C. rezultă că partea civilă a fost însoțită la Timișoara de soțul său, acesta locuind la hotel, dar nu au fost depuse înscrisuri care să dovedească costul cazării acestuia în Timișoara, dar și faptul că prezența soțului părții civile la Timișoara a necesitat în mod cert efectuarea unor cheltuieli ce nu ar fi fost efectuate în cazul în care nu ar fi avut loc accidentul, C. apreciază că suma de 25.000 lei a fost dovedită de partea civilă ca reprezentând cheltuieli materiale efectuate și diminuarea veniturilor efectuate în perioada dintre data accidentului și data pronunțării soluției primei instanțe.
În măsura în care partea civilă va efectua și alte cheltuieli materiale pentru îngrijirea sănătății, ca urmare a accidentului suferit, sau va suferi diminuării ale veniturilor, aceasta va avea posibilitatea de a solicita despăgubirea pentru aceste cheltuieli, după efectuarea lor sau diminuarea veniturilor.
De asemenea, în cazul în care va deveni cert faptul că tot datorită accidentului va suferi o diminuare a veniturilor în mod continuu pentru viitor, va putea solicita și o indemnizație periodică pentru compensarea veniturilor.
În acest moment nu a fost dovedită însă necesitatea efectuării unor cheltuieli materiale în viitor și nici o diminuare a veniturilor ulterioară încetării perioadei de concediu medical și spitalizare.
Instanța de apel constată că nu este întemeiată nici susținerea părții civile privind plata contravalorii protezelor pentru umăr și membru inferior, în cuantum de 25.000 Euro, atâta timp cât partea civilă nu a dovedit valoarea acesteia, plata acesteia și persoana care a achitat-o, iar în cazul în care a fost achitată de o terță persoană, titlul cu care a achitat-o.
Cu privire la repararea prejudiciului nepatrimonial suferit de partea civilă, daune morale, C. constată că temeiul acestor reparații este art 1391 alin 1 Cod civil, conform căruia „în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății, poate fi acordată și o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială.”
Instanța de apel constată că prima instanță a avut în vedere numai traumele fizice și psihice ale părții civile până la soluționarea cauzei nu și faptul că trauma suferită de aceasta are efecte ce se întind și în viitor.
De asemenea, prima instanță nu a avut în vedere faptul că partea civilă este tânără și prejudiciul estetic pe care l-a suferit are o importanță mai mare decât în cazul persoanelor vârstnice, acest prejudiciu estetic urmând a-i afecta viața socială și familială pe întreaga perioadă a vieții.
Astfel, C. reține că suma pe care a fost obligat să o plătească asiguratorul cu titlu de daune morale, 100.000 lei, aproximativ 22.000 Euro, este o sumă mai mică decât contravaloarea unui autovehicul de nivel mediu ca preț și cu mult inferioară prețului unui autoturism din clasele superioare (ex. Mercedes, AUDI, etc), a cărui contravaloare un asigurator o plătește, în general fără opoziție în cazul unei daune totale a autoturismului, în condițiile în care aceste autoturisme sunt oricum supuse uzurii fizice și morale.
Ori nu poate fi acceptat ca în cazul unei persoane, a cărei sănătate a fost afectată pentru întreaga viață și care va resimți dureri, disconfort fizic pe întreaga durată a vieții, daunele să fie mai mici decât prețul unui autoturism de nivel mediu.
Având în vedere faptul că prejudiciul estetic și de agrement suferit de partea civilă va fi permanent, raportat și la vârsta tânără a acesteia din momentul producerii accidentului, ținând seama și de lipsa totală a culpei părții civile în producerea accidentului, C. consideră că suma de 200.000 lei este în măsură să acopere prejudiciul moral suferit de partea civilă, astfel că va obliga asiguratorul la plata acestei sume către partea civilă.
La stabilirea acestei sume, C. are în vedere și faptul că în cazul părții civile S. E. D. suferințele fizice și psihice se vor extinde și în viitor, nu numai până la limita celor 120-140 zile de îngrijiri medicale menționate în certificatul medico-legal, astfel încât nu se poate considera că suma de 200.000 lei constituie un prilej de îmbogățire al părții civile, fiind necesară pentru alinarea suferinței psihice și fizice a acesteia.
În privința modului de soluționare al acțiunilor civile formulate de S. C. Județean de Urgență Timișoara și S. C. Județean de Urgență C., C. constată că prima instanță a soluționat acțiunile civile conform documentelor doveditoare depuse de acestea la dosar, soluția primei instanțe fiind legală și temeinică cu privire la acest aspect, nefiind contestată de altfel de subiecții procesuali.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art 421 pct 2 lit a Cod pr penală, C. va admite apelurile declarate de asigurator . G. SA, inculpatul B. V. Nicușor și partea civilă S. D. E., împotriva sentinței penale nr.368 din 31.01.2014 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, urmând a desființa sentința penală în parte sub aspectul laturii penale și civile.
Se va face aplicarea art. 5 Cod penal și se va reține în favoarea inculpatului disp art. 74 alin 1 lit a și alin 2 Cod penal din 1969, rap la art. 76 alin 1 lit. e) Cod penal din 1969, urmând a fi redusă pedeapsa aplicată inculpatului de la 8 luni închisoare la 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 184 al. 2 și 4 C.p. din 1969 cu aplic. art. 74 alin 1 lit. a și alin 2 Cod penal din 1969, rap la art. 76 alin 1 lit. e) Cod penal din 1969 și apl. art. 5 cod penal și art. 396 alin 10 C.p.p..
Va fi stabilit termen de încercare conform art. 82 Cod penal din 1969 cu apl. art. 5 Cod penal de 2 ani și 3 luni și se va înlătura pedeapsa accesorie și disp. art. 71 alin 5 Cod penal.
Vor fi reduse cuantumul despăgubirilor materiale acordate părții civile S. D. E. de la suma de 60.000 lei la suma de 25.000 lei și majorate cuantumul daunelor morale acordate părții civile S. D. E. de la suma de 100.000 lei la suma de 200.000 lei.
Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței apelate atacate care nu contravin prezentei.
În temeiul art 275 alin 3 Cod pr pena, cheltuielile judiciare din apel vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelurile declarate de asigurator . G. SA, inculpatul B. V. Nicușor și partea civilă S. D. E., împotriva sentinței penale nr.368 din 31.01.2014 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._ .
Desființează sentința penală în parte sub aspectul laturii penale și civile.
Face aplicarea art. 5 Cod penal.
Reține în favoarea inculpatului disp art. 74 alin 1 lit a și alin 2 Cod penal din 1969, rap la art. 76 alin 1 lit. e) Cod penal din 1969.
Reduce pedeapsa aplicată inculpatului de la 8 luni închisoare la 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 184 al. 2 și 4 C.p. din 1969 cu aplic. art. 74 alin 1 lit. a și alin 2 Cod penal din 1969, rap la art. 76 alin 1 lit. e) Cod penal din 1969 și apl. art. 5 cod penal și art. 396 alin 10 C.p.p..
Stabilește termen de încercare conform art. 82 Cod penal din 1969 cu apl. art. 5 Cod penal de 2 ani și 3 luni.
Înlătură pedepsei accesorii și a disp. art. 71 alin 5 Cod penal.
Reduce cuantumul despăgubirilor materiale acordate părții civile S. D. E. de la suma de 60.000 lei la suma de 25.000 lei.
Majorează cuantumul daunelor morale acordate părții civile S. D. E. de la suma de 100.000 lei la suma de 200.000 lei.
Menține restul dispozițiilor sentinței apelate atacate care nu contravin prezentei.
Cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Aprilie 2014.
Președinte, Judecător,
T. M. M. E. P.
Grefier,
E. L.
Red.jud.M.E.P.
J.fond:S.C.M.
G.S.26.05.2014/9ex.
| ← Vătămarea corporală. Art. 181 C.p.. Decizia nr. 503/2014.... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 555/2014.... → |
|---|
