Ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Art. 321 C.p.. Decizia nr. 844/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 844/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 19-06-2014 în dosarul nr. 844/2014
Dosar nr._ - art.321 V.C.p. -
ROMÂNIA
C. DE A. C.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE A.
DECIZIA PENALĂ Nr.844
Ședința publică de la 19 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE Ș. B. - judecător
D. F. - judecător
Grefier M. V.
Ministerul Public reprezentat de procuror C. C. din cadrul
Parchetului de pe lângă C. de A. C.
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică de la 11 iunie 2014, consemnate prin încheierea de ședință de la această dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie penală, având ca obiect apelul declarat de P. DE PE L. J. C.
împotriva sentinței penale nr.347 din 30.01.2014 pronunțată de J. C., în dosarul nr._ .
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
CURTEA
Asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.347 din 30.01.2014 pronunțată de J.. C., în dosarul nr._, în baza art. 321 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 75 lit. a C.p., art. 3201 alin. 7 C.p.p., a fost condamnat inculpatul M. S., fiul lui N. și C., născut la data de 28.06.1988, în mun. C., jud. D., domiciliat în ., ., nr. 426, jud. D., posesor CI ., nr._, CNP_, la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare.
În baza art. 2 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu aplic. art. 3201 alin. 7 C.p.p., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a, 34 lit. b C.p., s-au contopit pedepsele stabilite anterior, urmând ca inculpatul M. S. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an și 4 luni închisoare.
În temeiul 71 C.p., i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.p. pe durata executării pedepsei.
În baza art. 81 C.p., s-a suspendat condiționat executarea pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 3 ani și 4 luni, calculat potrivit art. 82 C.p.
În temeiul art. 71 alin. 5 C.p., s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
S-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 C.p.
În baza art. 321 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 75 lit. a C.p., art. 3201 alin. 7 C.p.p., a fost condamnat inculpatul G. F., fiul lui N. și D., născut la data de 04.04.1973, în mun. C., jud. D., cu domiciliul în ., ., nr. 427, jud. D., posesor CI . nr._, CNP_, la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare.
În baza art. 2 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu aplic. art. 3201 alin. 7 C.p.p., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a, 34 lit. b C.p., s-au contopit pedepsele stabilite anterior, urmând ca inculpatul G. F. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an și 4 luni închisoare.
În temeiul 71 C.p., i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.p. pe durata executării pedepsei.
În baza art. 81 C.p., s-a suspendat condiționat executarea pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 3 ani și 4 luni, calculat potrivit art. 82 C.p.
În temeiul art. 71 alin. 5 C.p., s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
S-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 C.p.
În baza art. 321 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 75 lit. a C.p., art. 3201 alin. 7 C.p.p. a fost condamnat inculpatul R. F., fiul lui B. și V., născut la data de 31.12.1979, în mun. C., jud. D., domiciliat în ., ., nr. 83, jud. D., posesor CI . nr._, CNP_, la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare.
În baza art. 2 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu aplic. art. 3201 alin. 7 C.p.p., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a, 34 lit. b C.p., s-au contopit pedepsele stabilite anterior, urmând ca inculpatul R. F. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an și 4 luni închisoare.
În temeiul 71 C.p., i s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.p. pe durata executării pedepsei.
În baza art. 81 C.p., s-a suspendat condiționat executarea pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 3 ani și 4 luni, calculat potrivit art. 82 C.p.
În temeiul art. 71 alin. 5 C.p., s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
S-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 C.p.
În baza art. 38 C.p.p., s-a disjuns cauza penală privind faptele reținute în sarcina inculpatului R. Brăduț prin rechizitoriul nr. 2805/P/2013 al Parchetului de pe lângă J. C. și a acordat termen la data de 11.03.2014.
În baza art. 191 C.p.p., a obligat pe inculpații M. S., G. F. și R. F. la plata sumei de 600 lei, fiecare, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul nr. 2805/P/2013 din data de 11.10.2013 al Parchetului de pe lângă J. C., înregistrat pe rolul instanței sub nr._ la data de 16.10.2013 au fost trimiși în judecată în stare de libertate inculpații M. S., G. F., R. F. și R. Brăduț pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prev. de art. 321 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 75 alin. 1 lit. a C.pen. și port, fără drept, în locuri și împrejurări în care s-ar putea primejdui viața sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea și liniștea publică, a unui obiect confecționat anume pentru lovire (bâtă din lemn) prevăzută de art. 2 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, rep., pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen.
Prin rechizitoriu s-a reținut în sarcina inculpaților că în data de 17.01.2013, în jurul orei 09.30, au provocat scandal public în timp ce se aflau pe . comunei C. din Față, județul D., ocazie cu care, având asupra lor obiecte confecționate pentru lovire (bâte din lemn), au proferat cuvinte injurioase și amenințătoare, au aruncat cu pietre, blocând, astfel, circulația autovehiculelor și a persoanelor pe drumul public menționat timp de aproximativ 20 de minute, consecința acestor manifestări violente fiind tulburarea ordinii și liniștii publice.
Pentru dovedirea acestei situații de fapt, au fost propuse prin rechizitoriu următoarele mijloace de probă: declarațiile inculpatului M. S., declarațiile inculpatului G. F., declarațiile inculpatului R. F.,declarațiile inculpatului R. Brăduț, proces-verbal de cercetare la fața locului la care sunt anexate planșe foto, declarațiile martorului Cianghiri V., declarațiile martorului B. I., declarațiile martorei G. M. declarațiile martorei G. G., declarațiile martorei M. C., declarațiile martorei R. C., declarațiile martorei R. V., declarațiile martorei R. S., declarația martorei G. O., declarația martorului S. V., declarația martorului C. M., procese-verbale de cercetare la fața locului - procedeu probatoriu efectuat cu participarea martorului B. I. - la care sunt anexate planșe foto, înscrisuri - fișă intervenție eveniment, adresă nr. 2370/13.06.2013, proces-verbal de redare a convorbirii telefonice purtate la nr. 112 și Spitalul Clinic Județean de Urgență C..
În conformitate cu art. 3201 alin. 1 C.p.p., inculpații M. S., G. F., R. F., au declarat că recunosc săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și au solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. În conformitate cu disp. art. 3201 alin. 3 C.p.p. au fost audiați inculpații M. S., G. F., R. F., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
În data de 17.01.2012, în jurul orei 0930, pe . comunei C. din Față, din județul D., a avut loc un conflict stradal între familia inculpatului R. F. și familia inculpaților M. S. și G. F.. La originea acestui scandal au stat neînțelegerile dintre cele două familii datorate implicării inculpatului M. S. în despărțirea fiului inculpatului R. Brăduț de concubina acestuia.
Astfel, inculpatul R. F., fiind însoțiți de mai multe rude, s-a deplasat la locuința inculpatului G. F., situată pe . aflau, pe drumul public, inculpații M. S. și G. F. care erau, de asemenea, însoțiți de mai mulți membri ai familiei lor, în total, în locul menționat aflându-se câteva zeci de persoane. În scurt timp, discuțiile dintre cei trei inculpați au degenerat, aceștia începând să își adreseze cuvinte injurioase și amenințătoare. De asemenea, cei trei inculpați, care aveau și obiecte contondente asupra lor, au aruncat cu pietre cu intenția de a lovi persoanele din cealaltă tabără.
Actele de violență verbală și fizică descrise au avut loc pe . carosabilă, astfel, fiind blocată circulația vehiculelor și persoanelor pe drumul public menționat, timp de câteva zeci de minute. De asemenea, manifestările violente ale celor trei inculpați au provocat sentimente de teamă persoanelor care au observat conflictul menționat mai sus, fiind, totodată, solicitată intervenția organelor de poliție pentru restabilirea ordinii și liniștii publice.
În urma acestui scandal public, au fost provocate leziuni inculpatului M. S. și martorelor G. G. și M. C., însă acestea nu au dorit să formuleze plângeri penale prealabile pentru angajarea răspunderii penale a persoanelor vinovate.
Organele de poliție, sosite la fața locului, au constatat existența mai multor pietre, atât în apropierea părții carosabile cât și în curtea locuinței inculpatului G. F., precum și mai multe bâte din lemn, toate aceste obiecte contondente fiind utilizate de participanții la scandalul public amintit anterior. De asemenea, din procesul-verbal de cercetare la fața locului, rezultă că participanții la scandal părăsiseră locul comiterii faptelor, anterior sosirii organelor de poliție.
Aspectele de fapt menționate rezultă din declarațiile martorilor Cianghiri V. și B. I., care se aflau la locul comiterii infracțiunilor și care i-au observat pe inculpații M. S., G. F. și R. F. ca fiind unele dintre cele mai violente persoane implicate în scandal. De asemenea, cei doi martori, care au fost speriați de cele observate, au fost nevoiți să își oprească deplasarea (primul martorul conducând autovehiculul său, iar cel de al doilea fiind pieton), să se întoarcă și să nu treacă prin zona în care se aflau inculpații pentru a nu suferi vătămări corporale sau deteriorări ale autoturismului, ca urmare a folosirii de către inculpați a obiectelor contondente pe care le aveau asupra lor (bâte și pietre). Contribuțiile efective ale celor trei inculpați la comiterea infracțiunilor care fac obiectul cercetării în cauză precum și urmările imediate specifice infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prev. de art. 321 alin. 1 C.pen., rezultă și din declarațiile martorilor G. M., G. G., M. C., R. C., R. V., R. S., G. O. și S. V..
De asemenea, în faza de urmărire penală s-au efectuat recunoașteri din planșe foto, procedee probatorii efectuate cu participarea martorului B. I., acesta indicându-i pe inculpații R. F., M. S. și G. F. ca fiind participanți la comiterea infracțiunilor care au făcut obiectul cercetărilor. Procesele-verbale care atestă efectuarea recunoașterilor este semnat, fără obiecțiuni, de către martorul B. I. și de martorul asistent C. M..
Inculpații M. S., G. F. și R. F. au recunoscut în cursul urmării penale parțial și nuanțat comiterea infracțiunilor pentru care au fost cercetați. Astfel, dacă primii doi au susținut că au proferat injurii și au aruncat cu pietre, pentru a se apăra, niciunul neavând obiecte contondente asupra sa, inculpatul R. F. a aruncat, la rândul său, cu pietre, fără a mai comite alte acțiuni violente. Aceste aspecte vin în contradicție cu declarațiile martorilor audiați în cauză, situație în care nu au fost avute în vedere la reținerea situației de fapt
În fața instanței de judecată, inculpații M. S., G. F. și R. F. au recunoscut în totalitate săvârșirea faptelor pentru care au fost trimiși în judecată.
În drept, faptele inculpaților M. S., G. F. și R. F. constând în aceea că, în data de 17.01.2013, în jurul orei 0930, au provocat scandal public în timp ce se aflau pe . comunei C. din Față, județul D., ocazie cu care, au avut asupra lor obiecte confecționate pentru lovire (bâte din lemn), au proferat cuvinte injurioase și amenințătoare, au aruncat cu pietre, blocând, astfel, circulația autovehiculelor și a persoanelor pe drumul public menționat timp de aproximativ 20 de minute, consecința acestor manifestări violente fiind tulburarea ordinii și liniștii publice, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prev. de art. 321 alin. 1 C.pen.
Faptele inculpaților M. S., G. F. și R. F., constând în aceea că, în data de în jurul orei 0930, în timp ce se aflau pe . comunei C. din Față, județul D., au avut asupra lor bâte din lemn, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de port, fără drept, în locuri și împrejurări în care s-ar putea primejdui viața sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea și liniștea publică, a unui obiect confecționat anume pentru lovire (bâtă din lemn) prevăzută de art. 2 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților M. S., G. F., R. F., instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C.p., gradul de pericol social concret al faptelor, modalitatea și împrejurările în care au fost săvârșite, amploarea scandalului, numărul mare de persoane implicate, urmările produse și care se puteau produce, persoana inculpaților, fără antecedente penale, care au recunoscut săvârșirea faptelor pentru care au fost trimiși în judecată.
Față de cele menționate anterior, instanța a făcut aplicarea disp. art. 3201 alin. 7 C.p.p. și a dispus condamanarea inculpaților M. S., G. F. și R. F. la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare în baza art. 321 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 75 lit. a C.p., iar în baza art. 2 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu aplic. art. 3201 alin. 7 C.p.p., la pedeapsa de 3 luni închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a, 34 lit. b C.p. a contopit pedepsele stabilite anterior, urmând ca inculpații să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an și 4 luni închisoare.
Totodată, în baza art. 81 C.p., apreciind că scopul pedepselor poate fi atins chiar fără executarea acestora, instanța va dispune suspendarea condiționată a executării pedepselor aplicate celor tei inculpați, stabilind un termen de încercare de 3 ani și 4 luni, calculat potrivit art. 82 C.p.
În temeiul art. 71 alin. 5 C.p. s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
Instanța a atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 83 C.p., privind revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.
În baza art. 38 C.p.p. s-a disjuns cauza penală privind faptele reținute în sarcina inculpatului R. Brăduț prin rechizitoriul nr. 2805/P/2013 al Parchetului de pe lângă J. C. și a acordat termen la data de 11.03.2014.
În baza art. 191 C.p.p. a obligat inculpații M. S., G. F. și R. F. la plata sumei de 600 lei, fiecare, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel P. de pe lângă J. C., precizând că hotărârea instanței de fond este nelegală, întrucât instanța de fond, soluționând cauza, a omis să dispună confiscarea a trei corpuri contondente (bâte din lemn), ridicate cu ocazia efectuării cercetării la fața locului și depuse la camera de corpuri delicte a poliției mun.C..
A solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și pronunțarea unei hotărâri ținând seama de critica formulată.
Analizând actele și lucrările dosarului, C. constată următoarele:
La data de 01 februarie 2014 a intrat în vigoare Noul Cod penal, iar prin legea de aplicare a codului penal, s-a abrogat art. 2 din Legea 61/1991.
Fapta de port, fără drept, a unui obiect periculos, este prevăzută în prezent în art. 372 din codul penal, însă pentru ca portul de astfel de obiecte, cum este cazul bâtelor folosite de inculpați, să fie considerată infracțiune este necesar să fie săvârșită în anumite condiții, respectiv la adunări publice, manifestări cultural sportive, în locuri special amenajate și autorizate pentru distracție ori agrement sau în mijloace de transport în comun, în sediul autorităților publice, instituțiilor publice sau al altor persoane juridice de interes public ori în spațiile rezervate desfășurării procesului electoral, condiții care nu sunt îndeplinite în cauza de față întrucât inculpații au purtat aceste obiecte și au făcut scandal, lovind cu aceste bâte în timp ce se aflau pe un drum public.
Prin urmare, se impune schimbarea încadrării juridice a faptei respective, din infr. prev. de art. 2 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 în infr. prev. de art. 372 C.p., iar în baza art. 396 alin. 5 C.p.p. rap. la art. 16 alin. 1 lit. b C.p.p., art. 4 C.p. și art. 3 alin. 1 din Legea 187/2012, se impune achitarea inculpaților pentru această faptă.
Schimbarea încadrării juridice și achitarea inculpaților este posibilă în cazul de față chiar dacă apelul parchetului declarat în cauză ar părea, în raport de motivul invocat, în defavoarea inculpaților.
Aceasta, deoarece, în declarația de apel nu există precizarea cu privirea la exercitarea sa în defavoarea inculpaților. Or, pentru a putea opera în defavoare este necesar ca precizarea cu privire la exercitarea sa în defavoare să rezulte din declarația de apel făcută în termenul legal. O astfel de precizare trebuie să fie neechivocă, căci o formulare ambiguă sau neutră, din care pot să rezulte și elemente în favoare, dar și în defavoare, nu produce efectul doar de agravare. De asemenea, aceste efecte nu se produc dacă precizarea respectivă este cuprinsă nu în declarația de apel, ci în memoriul cuprinzând motivele apelului, depus după expirarea termenului legal, cum este cazul de față. (În acest sens, s-a pronunțat și Plenul fostului Tribunal Suprem prin decizia de îndrumare nr. 25/1962).
Referitor la cealaltă faptă reținută în sarcina inculpaților, prev. de art. 321 alin. 1 V.C.p., se constată că aceasta este prevăzută în continuare ca infracțiune în aceleași condiții ca și în vechiul cod penal.
În această situație, se impune a se compara cele 2 legi pentru a se constata care dintre ele este mai favorabilă.
În cazul concret, față de această infracțiune, se constată că legea veche este mai favorabilă mai ales sub aspectul modalității de executare (legea nouă nu mai prevede suspendarea condiționată a executării pedepsei). Prin urmare, legea veche urmează a fi păstrată în cauză, în raport de disp. art. 5 din Noul Cod penal.
La individualizarea judiciară a pedepsei ce se va aplica inculpaților pentru această infracțiune, C. va avea în vedere vechile limite de pedeapsă, modalitatea și împrejurările în care a fost săvârșită fapta, dar și persoana inculpaților, în sensul că aceștia nu au antecedente penale și au avut o atitudine relativ sinceră.
Ca urmare, C. consideră că pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare, cât a aplicat, de altfel, și instanța de fond, este îndestulătoare și de natură să conducă la reeducarea inculpaților și la prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
C. va menține și pedeapsa accesorie aplicată inculpaților de către instanța de fond, având în vedere că legea identificată mai favorabilă în cauză este legea veche, iar potrivit art. 12 alin. 1 din Legea 187/2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă.
Cu privire la modalitatea de executare, C. consideră că scopul preventiv și educativ al pedepsei raportat și la lipsa antecedentelor penale ale inculpaților, poate fi atins și fără executarea pedepsei în regim de detenție și astfel, în raport și de disp. art. 5 din Noul cod penal, se va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani și 4 luni, prev. de art. 82 V.C.p. Se va atrage atenția inculpaților asupra disp. art. 83 V.C.p.
În temeiul art. 71 alin. 5 V.C.p. se va dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În baza art. 118 alin. 1 lit. b V.C.p., se vor confisca de la inculpatul G. F. o bucată de lemn de esență moale în lungime de cca 120 cm și diametrul de 10 cm, o bucată de lemn de esență moale în lungime de cca 110 cm și diametrul de 10 cm și o scândură din lemn de esență moale în lungime de cca 130 cm și lățime de 12 cm, obiecte folosite la săvârșirea faptei de către inculpați.
Ca urmare a tuturor celor arătate mai sus, C., în baza art. 421 pct. 2 lit. a Cpp, va admite apelul Parchetului de pe lângă J. C. și va desființa în parte sentința penală.
Va descontopi pedepsele aplicate inculpaților și le va repune în individualitate.
În baza art. 386 C.p.p., va schimba încadrarea juridică a faptei, din infr. prev. de art. 2 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 în infr. prev. de art. 372 C.p.
În baza art. 396 alin. 5 C.p.p. rap. la art. 16 alin. 1 lit. b C.p.p., art. 4 C.p. și art. 3 alin. 1 din Legea 187/2012.
Va achita pe fiecare dintre inculpații M. S., G. F. și R. F., pentru săv. infr. prev. de art. 372 C.p.
În baza art. 321 alin. 1 V.C.p. cu aplic. art. 75 lit. a V.C.p., art. 3201 alin. 7 V.C.p.p.
Va condamna pe fiecare dintre inculpații M. S., G. F. și R. F., la câte o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare.
În temeiul 71 V.C.p. va interzice inculpaților exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b V.C.p. pe durata executării pedepsei.
În baza art. 81 V.C.p. va suspenda condiționat executarea pedepselor aplicate inculpaților pe durata termenului de încercare de 3 ani și 4 luni, calculat potrivit art. 82 V.C.p.
În temeiul art. 71 alin. 5 V.C.p. va suspenda executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
Va atrage atenția inculpaților asupra disp. art. 83 V.C.p.
În baza art. 118 alin. 1 lit. b V.C.p., va confisca de la inculpatul G. F. o bucată de lemn de esență moale în lungime de cca 120 cm și diametrul de 10 cm, o bucată de lemn de esență moale în lungime de cca 110 cm și diametrul de 10 cm și o scândură din lemn de esență moale în lungime de cca 130 cm și lățime de 12 cm.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței.
În baza art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare din apel vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de P. de pe lângă J. C. împotriva sentinței penale nr. 347 din 30.01.2014 pronunțată de J. C., în dosarul nr._ .
Desființează în parte sentința.
Descontopește pedepsele aplicate inculpaților și le repune în individualitate.
În baza art. 386 C.p.p.
Schimbă încadrarea juridică a faptei, din infr. prev. de art. 2 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 în infr. prev. de art. 372 C.p.
În baza art. 396 alin. 5 C.p.p. rap. la art. 16 alin. 1 lit. b C.p.p., art. 4 C.p. și art. 3 alin. 1 din Legea 187/2012.
Achită pe fiecare dintre inculpații M. S., fiul lui N. și C., născut la data de 28.06.1988, în mun. C., jud. D., domiciliat în ., ., nr. 426, jud. D., posesor CI ., nr._, CNP_, G. F., fiul lui N. și D., născut la data de 04.04.1973, în mun. C., jud. D., cu domiciliul în ., ., nr. 427, jud. D., posesor CI . nr._, CNP_ și R. F., fiul lui B. și V., născut la data de 31.12.1979, în mun. C., jud. D., domiciliat în ., ., nr. 83, jud. D., posesor CI . nr._, CNP_, pentru săv. infr. prev. de art. 372 C.p.
În baza art. 321 alin. 1 V.C.p. cu aplic. art. 75 lit. a V.C.p., art. 3201 alin. 7 V.C.p.p.
Condamnă pe fiecare dintre inculpații M. S., G. F. și R. F., la câte o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare.
În temeiul 71 V.C.p. interzice inculpaților exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b V.C.p. pe durata executării pedepsei.
În baza art. 81 V.C.p. suspendă condiționat executarea pedepselor aplicate inculpaților pe durata termenului de încercare de 3 ani și 4 luni, calculat potrivit art. 82 V.C.p.
În temeiul art. 71 alin. 5 V.C.p. suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
Atrage atenția inculpaților asupra disp. art. 83 V.C.p.
În baza art. 118 alin. 1 lit. b V.C.p.
Confiscă de la inculpatul G. F. o bucată de lemn de esență moale în lungime de cca 120 cm și diametrul de 10 cm, o bucată de lemn de esență moale în lungime de cca 110 cm și diametrul de 10 cm și o scândură din lemn de esență moale în lungime de cca 130 cm și lățime de 12 cm.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de azi, 19 Iunie 2014.
Președinte, Judecător,
Ș. B. D. F.
Grefier,
M. V.
Red.jud.Ș.B.
J.fond:C.P.
SG/18 iulie 2014/2ex.
| ← Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 843/2014. Curtea de... | Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Decizia nr. 841/2014.... → |
|---|








