Omor. Art.188 NCP. Decizia nr. 834/2014. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 834/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 18-06-2014 în dosarul nr. 834/2014

Dosar nr._ - Art.188 Cod penal -

ROMÂNIA

C. DE A. C.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

INSTANTA DE A.

DECIZIA PENALĂ NR.834

Ședința publică de la 18 Iunie 2014

PREȘEDINTE C. Lăutarujudecător

O. D. judecător

Grefier D. L.

Ministerul Public reprezentat de procuror C. N.

din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. C.

c.c.c.

Pe rol, judecarea apelului declarat de P. de pe lângă T. M., împotriva sentinței penale nr.297 din 23 aprilie 2014, pronunțată de T. M., în dosarul nr._, privind pe inculpatul M. C..

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns inculpatul, asistat de avocat M. D., apărător oficiu.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei, s-a pus în discuție preschimbarea termenului de judecată asupra fondului, la această dată; Avocat M. D. pentru inculpat învederează că este de acord cu preschimbarea termenului de judecată; a fost audiat inculpatul, după care, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.

Reprezentantul parchetului susține apelul pentru cele două motive. În mod greșit instanța nu a interzis ca pedepse complementară și accesorie și dreptul de a alege prev.de art.66 Cod penal actual, în condițiile concrete în care a comis fapta, rezultând că inculpatul este nedemn de a exercita dreptul electoral de a alege. Susține apelul și pentru cel de-al doilea motiv referitor la individualizarea judiciară a pedepsei, pedeapsa aplicată inculpatului fiind prea blândă în raport de criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art 74 Cpen actual. La stabilirea pedepsei trebuia să se aibă în vedere gravitatea deosebită a faptei, modalitatea de comitere, în condițiile în care inculpatul a comis fapta prin lovituri repetate, planșele fotografice aflate la dosar demonstrând că fapta a fost comisă cu sadism, ferocitate, inspirând sentimente de oroare, fiind practic la limita dintre infracțiunea de omor simplu și omor prin cruzime. Nici gelozia nu justifică o asemenea faptă într-un asemenea mod, astfel că se impune majorarea pedepsei spre maximul prevăzut de lege.

Avocat M. D. pentru inculpat, solicită respingerea apelului declarat de parchet, ca nefondat.. Pedeapsa aplicată de prima insanță, atât cea pincipală cât și cea complementară a fost corect individualizată, în raport de atitudinea procesuală sinceră și de regret a inculpatului, fapta fiind comisă pe fondul consumului de alcool și a geloziei, într-o zi când se pregăteau de C.. Nu se impune majorarea pedepsei, aceasta fiind corect individualizată de prima instanță, având în vedere că inculpaatul este la primul conflict cu legea penală, nu are antecedente penale și a recunoscut fapta încă din faza de urmărire penală.

Inculpatul lasă la aprecierea instanței. Arată că a comis fapta din gelozie pentru că a aflat că soția sa avea relații cu un alt bărbat.

CURTEA

Asupra apelului de față;

Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.297 din 23 aprilie 2014, T. M., în baza art. 188 alin. 1 rap. la art. 199 alin. 1 N.C.p. cu aplic. art. 5 N.C.p. și art. 396 alin. 10 rap. la art. 375 alin. 1 și alin. 2 N.C.p.p. a condamnat pe inculpatul M. C. - fiul lui A. și G., născut la data de 02.10.1968, în Strehaia, jud. M., cu domiciliul în Strehaia, ., jud. M., CNP_, fără antecedente penale, la o pedeapsă principală de 11 (unsprezece) ani închisoare, pentru infracțiunea de omor.

În temeiul art. 72 alin. 1 N.C.p. și art. 404 alin. 4 lit. a și b N.C.p.p. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului reținerea și arestul preventiv de la 21.12.2013 și până la pronunțare și s-a menținut starea de arest.

În temeiul art. 67 alin. 2 N.C.p. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și lit. b din N.C.p., pe o durată de 4 ani, ce se va executa potrivit art. 68 alin. 1 lit. c din N.C.p..

În baza art. 65 alin. 1 din N.C.p. s-a aplicat

Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și lit. b din N.C.p., ce se va executa potrivit art. 75 alin. 3 din N.C.p..

În baza art. 3, art. 4 alin. 1 lit. b și art. 7 din. Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea, de la inculpat, de probe biologice în vederea introducerii profilurilor genetice în S.N.D.G.J., urmând ca, în baza art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008, să fie informat inculpatul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.

S-a luat act că persoana vătămată M. F. A. nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 112 alin. 1 lit. b N.C.p. s-a dispus confiscarea specială a corpului delict – cuțit cu lama de 20 cm lungime, lățimea lamei de 2 cm, cu mânerul din ebonită în culori alb cu negru, în lungime de 13 cm și lățime de 2,5 cm - înaintat la T. M., odată cu dosarul cauzei, constituind proba nr. 1.

A fost obligat inculpatul la 2.200 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că la data de 14.03.2014, s-a înregistrat pe rolul Tribunalului M., sub nr._, rechizitoriul Parchetului de pe lângă T. M. nr. 726/P/2013 din data de 12.03.2014, prin care s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpatului M. C., cercetat pentru săvârșirea infracțiunea prev. de art. 188 alin. 1 raportat la art. 199 alin. 1 cu aplic. art. 5 din NCP.

În fapt, s-a reținut că în data de 21.12.2013, în cursul dimineții, în timp ce se afla în locuința comună, situată în localitatea Strehaia, ., județul M., inculpatul M. C. împreună cu soția sa M. C., au pregătit preparate tradiționale de C..

În tot acest timp, pe fondul consumului de alcool, inculpatul M. C., i-a adresat amenințări cu moartea soției sale, spunându-i că dacă nu termină de preparat cârnații până seara, o omoară.

Potrivit declarației fiicei inculpatului, M. F. A., în jurul orei 13,00, a auzit-o pe mama sa plângând și a intervenit, reproșându-i tatălui său cum se poartă cu aceasta. Fiica inculpatului a precizat că tatăl său i-a spus să iasă afară că până diseară o omoară, atât pe ea cât și pe mama sa.

Cunoscându-și tatăl, ca fiind o persoană agresivă în momentul în care consuma băuturi alcoolice, de frică, M. F. A. a plecat și a lăsat-o pe mama sa împreună cu inculpatul.

Inculpatul a continuat să o amenințe și să o certe pe M. C., iar în jurul orei 17,00, în timp ce se aflau în camera din dreapta, de la . început să o lovească, după care a luat un cuțit pe care îl ținea în dulapul din cameră și pe care îl folosea când înjunghia animalele și s-a năpustit asupra soției sale cu intenția de a o omorî.

Deși M. C. a încercat să se apere și să-i smulgă din mână cuțitul inculpatului, suferind tăieturi la ambele mâini (inclusiv degetele de la mâna dreaptă și patru degete de la mâna stângă), nu a reușit și inculpatul i-a aplicat o tăietură în zona gâtului, secționându-i arterele carotide dreapta (internă și externă), vena jugulară dreaptă, mușchii cervicali, cartilaj tiroid, laringe.

Ulterior, inculpatul a ieșit din casă și după ce s-a spălat pe mâini, la robinetul din curte, s-a deplasat în corpul de clădire aflat față în față cu locuința sa și i-a spus cumnatei sale M. A. că și-a omorât soția.

Aceasta, la rândul său a chemat-o pe fiica inculpatului și i-a spus ce s-a întâmplat.

Potrivit declarației persoanei vătămate M. F. A., știind că tatăl său o amenințase și pe ea în cursul dimineții că până seara o va omorî, de frică, nu a pătruns în locuință și l-a rugat pe vecinul său A. P. să meargă să vadă dacă este adevărat ce afirmă inculpatul.

Acesta împreună cu soția sa a pătruns în locuință și a găsit-o pe M. C. întinsă pe jos, între masă și dulap, corpul acesteia fiind orientat cu capul spre ușă, iar mâinile întinse în lateral.

Potrivit declarației numitului A. P., M. C. era plină de sânge, atât pe față cât și pe haine, iar lângă aceasta se afla un cuțit, care a fost ridicat cu ocazia cercetării la fața locului.

Până la sosirea organelor de poliție, inculpatul a rămas în curte.

Fiind audiat, inculpatul a recunoscut că și-a omorât soția, secționându-i gâtul dintr-o singură lovitură.

Din raportul medico-legal nr. 815/163 din data de 05.03.2014 a rezultat că moartea numitei M. C. a fost violentă și s-a datorat hemoragiei externe și interne, hemotorax consecința plăgii tăiate cervicale cu secțiune de artere carotide dreapta (internă și externă), venă jugulară dreaptă, mușchi cervicali, cartilaj tiroid, laringe și a unui traumatism toracic cu ruptură de aortă; leziunile traumatice s-au putut produce prin lovire cu corp tăietor înțepător, iar ruptura de aortă s-a produs prin lovire de corp dur; legătura de cauzalitate dintre plaga cervicală cu secțiune de artere carotide, venă jugulară, ruptură de aortă și procesul tanatogenerator este directă și necondiționată; atât plaga cervicală cu secțiune artere carotide și venă jugulară cât și ruptura de aortă sunt leziuni tanatogeneratoare; moartea poate data din 21.12.2013; victima a prezentat o alcoolemie de 1,10 gr 0/00 .

De asemenea, s-a mai reținut că din raportul medico-legal a rezultat că victima a suferit mai multe echimoze și excoriații ce s-au putut produce prin lovire cu sau de corpuri dure: cervical anterior – echimoză; ochiul stâng clapa superioară – echimoză; piramida nazală – echimoză; buză inferioară – echimoze; genian stâng excoriație pe fond echimozat; ram orizonat mandibular stâng – echimoze, unele cu excoriații; mandibular drept, gonion – echimoze; braț drept – echimoză; mâna dreaptă dorsal – echimoze; corespunzător crestei iliace anterioare drepte – echimoză; corespunzător crestei iliace anterioare stângi – echimoză

În drept, s-a stabilit că fapta inculpatului M. C. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor, faptă prev. de art. 188 alin.1 C.p. rap. la art. 199 alin.1 C.p. cu aplic. art. 5 C.p..

Cu privire la latura civilă, fiind audiată fiica victimei M. F. A., acesta a arătat că se constituie parte civilă cu o sumă pe care o va preciza în fața instanței de judecată (f.46) .

Au fost reținute ca mijloace de probă proces verbal de sesizare (f.2); proces verbal de cercetare la fața locului și planșe foto (f.5-8, 10-17); declarații /învinuit/suspect/inculpat/M. C. (f. 25-26, 28-29, 35-36, 39-40); declarații persoană vătămată M. F. A. (f.42-43, 44-45,46-47); declarații martori A. P. (f. 49,50-51); A. A. (52, 53-54); raport medico-legal autopsie nr. 815/163, din 05.03.2014 încheiat de S.M.L. M., privind pe M. C. (f.62-63).

În cursul cercetărilor au fost ridicate următoarele mijloace de probă:

-PROBA nr. 1: un cuțit, cu lama de 20 cm lungime, lățimea lamei de 2 cm, mâner în lungime de 13 cm și 2,5 cm lățime, material mâner ebonită în culori alb cu negru;

-PROBA nr. 2: un pulover bărbătesc, cu nasturi pe piept, de culoare verde și maron, cu diferite motive floare, găsit în apropiere de circa 2 m de accesul în locuință și numerotat cu jetonul nr.1;

-PROBA nr. 3: fire de păr, de diferite mărimi, de culoare închisă, descoperite pe mâna dreaptă a victimei M. C.;

-PROBA nr. 4: fire de păr, de diferite mărimi, de culoare închisă, descoperite pe mâna stângă a victimei M. C.;

-PROBA nr. 5: depozit subunghial, ridicat de la victima M. C.;

-PROBA nr. 6: probe de referință ADN, tampoane sterile cu sânge, recoltate cu ocazia necropsiei cadavrului numitei M. C., de 43 ani;

-PROBA nr. 7: depozit subunghial, ridicat de la inculpatul M. C..

Mijloacele de probă au fost ambalate în plicuri și saci din hârtie, sigilate cu ștampila Parchetului de pe lângă Tribunalului M. și urmează a fi înaintate la T. M., împreună cu dosarul cauzei.

Din fișa de cazier (f.41) a rezultat că inculpatul M. C. nu are antecedente penale.

În cursul urmăririi penale, inculpatul M. C. a avut o atitudine sinceră, recunoscând și regretând fapta săvârșită.

În urma înregistrării dosarului la instanță, la termenul din data de 17.03.2014, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea și temeinicia măsurii preventive dispusă față de inculpat și totodată inculpatul a fost informat cu privire la posibilitatea de a-și angaja apărător și de a formula excepții cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală până la data de 07.04.2014, încheierea rămânând definitivă prin necontestare.

La data de 08.04.2014, în ședința din Camera de Consiliu, s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului M. C., și, în baza disp. art. 346 alin.2 Cpp, s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 726/P/2013, din 12.03.2014, al Parchetului de pe lângă T. M., privind pe inculpatul M. C., trimis în judecată în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de omor prev. de art. 188 alin. 1 raportat la art. 199 alin. 1 cu aplic. art. 5 din NCP, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală.

S-a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpatul M. C.. și s-a fixat termen de judecare a cauzei pe fond pentru data de 23.04.2014, ora 08.30, la sediul Tribunalului M., dispunându-se citarea în cauză, pentru termenul din data de 23.04.2014, ora 08.30, a inculpatului și a persoanei vătămate.

La termenul de judecată în fond din 23.04.2014, persoana vătămată M. F. A. a arătat că nu dorește să se constituie parte civilă în prezenta cauză, iar inculpatul a arătat că știe pentru ce fapte este cercetat, recunoaște fapta săvârșită în modalitatea descrisă în actul de sesizare și dorește să se judece pe baza probelor de la urmărirea penală, cerere admisă de către instanță.

Analizând întregul material probator administrat în cursul urmăririi penale, instanța a constatat că starea de fapt expusă în rechizitoriu este corespunzătoare probelor administrate.

S-a reținut că în data de 21.12.2013, în timp ce se afla în locuință, în localitatea Strehaia, ., județul M., inculpatul M. C. i-a aplicat mai multe lovituri soției sale M. C., producându-i un traumatism toracic cu ruptură de aortă, după care cu un cuțit i-a secționat arterele carotide (internă și externă), vena jugulară dreapta, mușchii cervicali, cartilaj tiroid, laringe, leziunile produse producând decesul victimei.

S-a reținut că faptele comise de inculpatul M. C. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de omor, faptă prev. de art. 188 alin.1 N.C.p. rap. la art. 199 alin.1 N.C.p. cu aplic. art. 5 N.C.p..

S-a mai reținut că săvârșirea infracțiunii și forma de vinovăție - intenția directă, în sensul art. 16 alin. 3 lit. a din N.C.p. – rezultă din probele administrate în cursul urmăririi penale și a căror legalitate a fost verificată în procedura de Cameră preliminară, probe necontestate de inculpat.

s-a constatat că aceste probe – așa cum au fost reținute în actul de sesizare – se coroborează cu declarațiile inculpatului și atestă că sunt realizate condițiile art. 396 alin. 2 din N.C.p.p., instanța constatând, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele există, constituie infracțiunea de omor și aceasta a fost săvârșită de inculpat.

La stabilirea și aplicarea pedepsei principale, instanța a avut în vedere gravitatea infracțiunii și periculozitatea inculpatului, potrivit criteriilor prevăzute de art. 74 alin. 1 din N.C.p., împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.”.

S-a apreciat astfel că, fără a minimiza criteriile prevăzute de art. 74 alin. 1 lit. a-d mai sus citate, lipsa antecedentelor penale, conduita sinceră a inculpatului după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație (10 clase), vârsta (45 de ani) precum și situația personală a inculpatului nu impun o pedeapsă orientată spre maximul special prevăzut de lege.

În temeiul art. 72 alin. 1 N.C.p. și art. 404 alin. 4 lit. a și b N.C.p.p., s-a dispus deducerea din pedeapsa aplicată inculpatului a reținerii și a arestului preventiv, de la 21.12.2013 și până la pronunțare și s-a menținut starea de arest.

În baza art. 3, art. 4 alin. 1 lit. b și art. 7 din. Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, se va dispune prelevarea, de la inculpat, de probe biologice în vederea introducerii profilurilor genetice în S.N.D.G.J., urmând ca, în baza art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008, să fie informat inculpatul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.

S-a luat act că persoana vătămată M. F. A. nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 112 alin. 1 lit. b N.C.p., s-a dispus confiscarea specială a corpului delict – cuțit cu lama de 20 cm lungime, lățimea lamei de 2 cm, cu mânerul din ebonită în culori alb cu negru, în lungime de 13 cm și lățime de 2,5 cm - înaintat la T. M., odată cu dosarul cauzei, constituind proba nr. 1.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel P. de pe lângă T. M., fiind solicitată admiterea apelului, desființarea sentinței penale și pe fond majorarea pedepsei principale și complementare aplicată de prima instanță. În motivarea apelului s-a arătat că în mod greșit instanța nu a interzis ca pedepse complementară și accesorie și dreptul de a alege prev.de art.66 Cod penal actual. S-a mai susținut că pedeapsa principală de 11 ani închisoare aplicată de prima instanță nu este în măsură să asigure scopul educativ și preventiv al pedepsei, pedeapsa aplicată inculpatului fiind prea blândă în raport de criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art 74 Cpen actual, raportat la gravitatea faptei desprinsă din modalitatea și împrejurările comiterii.

Examinând sentința apelată în raport de actele dosarului, motivele de apel formulate, precum și din oficiu, în limitele prev. de art. 417 alin. 2 C.pr.pen. C. constată că apelul este fondat pentru următoarele considerente:

În mod corect judecata în primă instanță s-a desfășurat conform art. 375 C.pr.pen., instanța de fond procedând în mod corect la admiterea cererii de judecată în procedură simplificată, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art 374 alin 4 Cpp.

Prima instanță, a reținut în mod corect situația de fapt, raportându-se atât la declarațiile inculpatului de recunoaștere a faptelor și solicitare de aplicare a procedurii simplificate prev. de art. 375 Cpp, dar și la restul probelor administrate în faza de urmărire penală, probe a căror valabilitate nu a fost contestată, respectiv proces verbal de cercetare la fața locului și planșe foto, declarații martori, raport medico-legal autopsie nr 815/163 din 05 03 2014 emis de SML M., care se coroborează cu declarațiile inculpatului din faza de urmărire penală.

În consecință, s-a reținut corect situația de fapt, în sensul că, în data de 21.12.2013, în cursul dimineții, în timp ce se afla în locuința comună, împreună cu soția sa, inculpatul, pe fondul consumului de alcool, a început să îi adreseze acesteia amenințări, după care în jurul orei 17, 00 în timp ce se aflau în casă, a început să o lovească, după care a luat un cuțit pe care îl ținea în dulapul din cameră și pe care îl folosea când înjunghia animalele și s-a năpustit asupra soției sale cu intenția de a o omorî. În aceste condiții victima a încercat să se apere și să-i smulgă cuțitul din mână, în aceste condiții suferind tăieturi la ambele mâini (inclusiv degetele de la mâna dreaptă și patru degete de la mâna stângă), însă nu a reușit să îl oprească pe inculpat, care i-a aplicat o tăietură în zona gâtului, secționându-i arterele carotide dreapta (internă și externă), vena jugulară dreaptă, mușchii cervicali, cartilaj tiroid, laringe, leziunile conducând la decesul victimei..

În ce privește încadrarea juridică a faptei, în mod corect s-a reținut că fapta comisă de inculpat, astfel cum a fost prezentată anterior întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor asupra unui membru de familie, faptă prevăzută de art 188 alin.1 C.p. rap. la art. 199 alin.1 C.p. cu aplic. art. 5 C.p.

Analizând încadrarea juridică a faptei și în raport de dispozițiile art 5 Cpen privind aplicarea legii penale mai favorabile, instanța de apel constată că în mod corect prima instanță a constatat ca fiind mai favorabile dispozițiile actualului cod penal, care prevede un regim sancționator mai blând în raport de vechea reglementare, respectiv limita minimă prevăzută de lege de actuala reglementare este de 10 ani închisoare, în timp ce vechiul cod penal prevedea la art 174, 175 lit c Cpen o limită minimă de 15 ani închisoare.

Referitor la individualizarea judiciară a pedepsei se constată ca fiind întemeiate criticile formualte de parchet.

Se constată că prima instanță nu a efectuat o justă adecvare cauzală a criteriilor generale de individualizare prevăzute de art 74 Cpen, în sensul că nu a dat relevanța cuvenită gradului ridicat de pericol social al faptei comise, ținând cont de natura acesteia (omor asupra unui membru de familie -soția), modalitatea și împrejurările comiterii, în condițiile în care în prima fază a conflictului inculpatul a aplicat victimei lovituri repetate, provocându-i un traumatism toracic cu ruptură de aortă, după care cu un cuțit a continuat să îi aplice lovituri, victima a încercat să se apere și să îi smulgă inculpatului cuțitul din mâini, însă i-au fost cauzate leziuni la ambele mâini, suferind tăieturi, inclusiv degetele de la mâna dreaptă și patru degete de la mâna stângă, după care i-a aplicat o lovitură cu intensitate în zona gâtului, leziunile cauzate ducând la decesul victimei. De asemenea, se impunea să se aibă în vedere și conduita anterioară a inculpatului, rezultând din probele administrate la urmărirea penală, necontestate de inculpat, că, pe fondul consumului de alcool, era în mod constant agresiv cu soția sa. În plus, ulterior comiterii faptei, nu a încercat să acorde ajutor victimei și nu a manifestat nicio urmă de regret, dimpotrivă, s-a spălat pe mâini și apoi a anunțat-o pe cumnata sa că și-a omorât soția.

Toate aceste elemente imprimă faptelor un caracter grav și justifică aplicarea unei pedepse principale la maximul special prevăzut de actualul cod penal, cu luarea în considerare a reducerii de o treime a limitelor de pedeapsă, conform dispozițiilor art 396 alin 10 Cpp, respectiv 16 ani și 8 luni închisoare.

Împrejurarea invocată de inculpat în sensul că a comis infracțiunea într-un aces de gelozie nu poate justifica fapta comisă și nu poate constitui temei pentru aplicarea unei pedepse la limita minimă prevăzută de lege, raportat la împrejurările concrete de comitere, astfel cum au fost prezentate anterior.

Se constată de asemena ca fiind întemeiate criticile formulate de parchet și sub aspectul pedepsei complementare.

Astfel, ținând cont de gravitatea faptei, prin care s-a adus atingere unei valori fundamentale, respectiv viața persoanei, având în vedere că inculaptul nu a avut maturitatea de a respecta dreptul la viață al unuia dintre cei mai apropiați semeni, se impune concluzia că inculpatul nu este în măsură să apreciezue asupra modlui cum este guvernmată țara și să își exprime opinia cu privire la alegerea corpului legislativ, fiind deci proporțională și justificată, interzicerea ca pedeapsă accesorie și complementară și a drepturilor electorale, apelul urmând a fi admis și sub acest aspect, în sensul de a se interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie și drepturile prev. de art.66 alin.1 lit.d C.pen. actual, alături de pedeapsa accesorie aplicată prin hotărârea apelată, privind interzicerea drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a și b C.p. actual, ce se vor executa conform art.65 alin.3 C.pen. actual și respectiv de a se aplica inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit.d C.pen., alături de pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a și b. C.pen. actual, aplicată prin hotărârea apelată pe o durată de 4 ani, ce se va executa conform art.68 alin.1 lit.c) C.pen. actual.

Pentru considerentele expuse anterior, constatând că apelul parchetului este întemeiat, urmează a fi admis în temeiul art 421 alin 2 lit a Cpp, se va desființa sentința penală în parte, în ce privește latura penală.

Se va majora pedeapsa principală aplicată inculpatului M. C. pentru infracțiunea prev. de art. 188 alin.1 rap. la art.199 alin.1 C.pen. actual, cu aplic. art.5 C.pen., art.396 alin.10 rap. la art.375 alin.1 și alin.2 C.p.p. actual, de la 11 ani închisoare, la 16 ani și 8 luni închisoare.

În baza art.65 alin.1 C.pen. actual;

Se vor interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie și drepturile prev. de art.66 alin.1 lit.d C.pen. actual, alături de pedeapsa accesorie aplicată prin hotărârea apelată, privind interzicerea drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a și b C.p. actual, ce se vor executa conform art.65 alin.3 C.pen. actual.

Se va aplica inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit.d C.pen., alături de pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a și b. C.pen. actual, aplicată prin hotărârea apelată pe o durată de 4 ani, ce se va executa conform art.68 alin.1 lit.c) C.pen. actual.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței penale.

Se va deduce în continuare arestarea preventivă a inculpatului de la 23.04.2014 la zi.

În baza art 275 alin 3 Cpp, cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului, din care 200 lei onorariu avocat oficiu, vor avansa din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroul Avocați D..

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de P. de pe lângă T. M., împotriva sentinței penale nr.297 din 23 aprilie 2014, pronunțată de T. M., în dosarul nr._ .

Desființează sentința penală în parte, în ce privește latura penală.

Majorează pedeapsa principală aplicată inculpatului M. C. pentru infracțiunea prev. de art. 188 alin.1 rap. la art.199 alin.1 C.pen. actual, cu aplic. art.5 C.pen., art.396 alin.10 rap. la art.375 alin.1 și alin.2 C.p.p. actual, de la 11 ani închisoare, la 16 ani și 8 luni închisoare.

În baza art.65 alin.1 C.pen. actual;

Interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie și drepturile prev. de art.66 alin.1 lit.d C.pen. actual, alături de pedeapsa accesorie aplicată prin hotărârea apelată, privind interzicerea drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a și b C.p. actual, ce se vor executa conform art.65 alin.3 C.pen. actual.

Aplică inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit.d C.pen., alături de pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a și b. C.pen. actual, aplicată prin hotărârea apelată pe o durată de 4 ani, ce se va executa conform art.68 alin.1 lit.c) C.pen. actual.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale.

Deduce în continuare arestarea preventivă a inculpatului de la 23.04.2014 la zi.

Cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului, din care 200 lei onorariu avocat oficiu, vor avansa din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroul Avocați D..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică de la 18 iunie 2014.

C. LăutaruOnița D.

Grefier,

D. L.

Red.jud.CL

j.f.R.G.U.

PS/ 01 07 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Omor. Art.188 NCP. Decizia nr. 834/2014. Curtea de Apel CRAIOVA