Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 614/2014. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 614/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 05-05-2014 în dosarul nr. 614/2014

Dosar nr._ - OUG nr.195/2002 -

ROMÂNIA

C. DE A. C.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR.614

Ședința publică de la 05 Mai 2014

PREȘEDINTE C. Șeleajudecător

Ș. Bădulescujudecător

Grefier B. D.

Ministerul Public reprezentat de procuror S. I.

din cadrul P. de pe lângă C. de A. C.

c.c.c.

Pe rol, judecarea apelului declarat de inculpatul M. V., împotriva sentinței penale nr.3545 din 31 octombrie 2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns avocat S. M., apărător ales, pentru inculpatul lipsă.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.

Avocat S. M. pentru inculpat, solicită schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată din art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002, în art.336 alin.1 Cod penal, cu aplic.art.41 alin.1 Cod penal și art.5 Cod penal, iar pe fond, achitarea inculpatului, raportat la dispozițiile art.16 alin.1 lit.a Cod pr.penală, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, deoarece calculul alcoolemiei s-a făcut în urma prelevării probelor biologice.

De asemenea, invederează că există și o cauză de neimputabilitate, deoarece la ora respectivă inculpatul se îndrepta spre o verișoară care era pe patul de moarte, un caz neprevăzut ce l-a determinat să se deplaseze cu scopul de a o prinde în viață. Susține că fapta săvârșită de către inculpat poate fi sancționată și cu amendă administrativă, lipsind pericolul concret, acesta recunoscându-și fapta, suferă de probleme de sănătate, are 5 copii și încă un copil în plasament, astfel că în măsura în care se apreciază că este vinovat, pedeapsa să fie orientată spre minimul special prevăzut de lege.

Reprezentantul parchetului solicită admiterea apelului inculpatului doar în privința schimbării încadrării juridice, prin aplicarea legii penale mai favorabile, respectiv art.336 alin.1 Cod penal, cu aplic.art.5 Cod penal, deoarece inculpatului i-au fost prelevate cele două probe biologice cu respectarea dispozițiilor legale, acesta a recunoscut fapta, fiind judecat în procedura simplificată și căruia i s-au aplicat dispozițiile art.3201 Cod pr.penală, nu a făcut obiecțiuni la momentul prelevării și constatării alcoolemiei, neexistând un caz de neimputabilitate.

Arată că acel cuantum al pedepsei la care a fost condamnat de prima instanță este determinat de revocarea suspendării anterioare, deoarece este recidivist, fapt pentru care se impune menținerea pedepsei și a modalității de executare, cu înlăturarea însă a pedepsei accesorii.

Dezbaterile fiind închise;

CURTEA

Asupra apelului de față;

Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.3545 din 31 octombrie 2013, Judecătoria C., în baza art.87 alin.1 din O.U.G. 195/2002, cu aplicarea art.37 alin.1 lit. a C.p. și art.320 indice 1 alin.7 C.p.p. a condamnat pe inculpatul M. V., fiul lui M. nita si C. Nicolita, nascut la 18.07.1974 în ., domiciliat în C., ., jud. D., fara forme legale în C., ., jud. D., CNP_, la pedeapsa de 8 luni închisoare.

În temeiul 71 C.p. s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.p. pe durata executării pedepsei.

În temeiul art.864 alin.1 C.p. rap. la art.83 alin.1 C.p. s-a revocat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere de 3 ani închisoare aplicate inculpatului M. V. prin s.p.2875/19.11.2009 a Judecătoriei C., definitivă prin neapelare la data de 30.11.2009 și s-a dispus ca inculpatul să execute această pedeapsă alături de cea aplicată în prezenta cauză, urmând ca inculpatul M. V. să execute 3 ani și 8 luni, în condițiile art.57 C.p.

În temeiul 71 C.p. s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.p. pe durata executării pedepsei.

A fost obligat inculpatul la 300 de lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

La data de 04.07.2013 a fost înregistrat la Judecătoria C. rechizitoriul nr.2598/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C. prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M. V. pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, faptă prev. de art.87 alin.1 OUG 195/2002.

În fapt, s-a reținut că, în data de 05.02.2013, în jurul orelor 0010, inculpatul M. V. a condus pe . Mun.C., Jud. D., autoturismul marca Volkswagen Vento cu numărul de înmatriculare ZA-1852-I, având la ora 0040, o alcoolemie de 1,55 g 0/00 alcool pur în sânge, iar la ora 0140, o alcoolemie de 1,40 g 0/00 alcool pur în sânge

Pentru dovedirea situației de fapt au fost propuse prin rechizitoriu următoarele mijloace de probă: proces-verbal de constatare a infracțiunii, declarațiile martorilor, declarație inculpat, imprimatul aparatului alcooltest, buletinul de analiză toxicologică a alcoolemiei și alte înscrisuri.

În fața instanței de judecată, în conformitate cu art. 3201 alin. 1 C.p.p., inculpatul a declarat că recunoaște săvârșirea faptei reținute în actul de sesizare a instanței și a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. În conformitate cu disp. art. 3201 alin. 3 C.p.p. a fost audiată inculpatul M. V., declarația acesteia fiind consemnată și atașată la dosar.

Inculpatul care recunoaște săvârșirea unei infracțiuni și solicită să fie judecat potrivit procedurii simplificate beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii (cauză legală de reducere a pedepsei).

Constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art.3201 C.p.p., coroborând probele administrate in cursul urmăririi penale și având în vedere declarația de recunoaștere a inculpatului, instanța a reținut următoarele:

Din procesul verbal de constatare a infracțiunii (f.8 dosar de urmărire penală-în continuare - D.U.P.) s-a reținut că la data de 05.02.2013, în jurul orelor 0010, inculpatul M. V. a fost surprins de către organele de poliție pe . Mun.C., Jud. D., în timp ce conducea autoturismul marca Volkswagen Vento cu numărul de înmatriculare ZA-1852-I,

Cu această ocazie, s-a constatat că inculpatul M. V. emana un puternic miros de alcool motiv pentru care, a fost testat cu aparatul alcotest marca Drager, rezultând faptul că, la ora 0017 avea o concentrație de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt care reiese din imprimatul aparatului alcotest. (f.19 DUP)

În continuare, inculpatul a fost condus la Spitalul Clinic Județean de Urgență C., unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge la interval de o oră, respectiv la ora 0140 și la ora 0140.

Din buletinul de analiză toxicologică a alcoolemiei nr.92/2013 emis de IML C. instanța a reținut că inculpatul avea la data 05.02.2013 având la ora 0040, o alcoolemie de 1,55 g 0/00 alcool pur în sânge, iar la ora 0140, o alcoolemie de 1,40 g 0/00 alcool pur în sânge.

Acțiunea de conducere a inculpatului s-a probat și prin declarațiile martorilor M. R. și C. C. M..

Fiind audiat, inculpatul a recunoscut și regretat săvârșirea faptei.

În drept, s-a stabilit că fapta inculpatul întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, faptă prev. de art.87 alin.1 OUG 195/2002.

Cu privire la latura subiectivă, instanța reține că, inculpatul a săvârșit fapta cu forma de vinovăție a intenției indirecte, așa cum prevede art.19 alin.1 pct.1 lit.b C.p., inculpatul prevăzând rezultatul faptei sale, rezultat pe care, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii acestuia.

La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța a avut in vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C.p. respectiv limitele de pedeapsa prevăzută de textul incriminator pentru faptele săvârșite, gradul de pericol social concret al faptelor, precum si circumstanțele personale constând in atitudinea constant sinceră și de recunoaștere a faptei.

Prin urmare, s-au reținut în favoarea inculpatului dispozițiile art.320 indice 1 C.p.p., iar în baza art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art.320 indice 1 alin.7 C.p.p. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 8 luni închisoare.

Analizând fișa de cazier judiciar a inculpatului M. V. instanța a reținut că acesta a mai fost condamnat anterior prin s.p. nr. 2875/19.11.2009 a Judecătoriei C., definitivă prin neapelare la data de 30.11.2009, la pedeapsa de 3 ani închisoare, fiindu-i suspendată executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de 5 ani care se compune din durata pedepsei închisorii la care s-a adăugat un interval de 2 ani stabilit de instanță.

Conform art.864 C.p.p. cu denumirea marginală revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, dispozițiile art. 83 și 84 se aplică în mod corespunzător și în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Potrivit art. 83 alin.1 C.p. dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.

Având în vedere că inculpatul M. V. a săvârșit fapta care a format obiectul judecății în această cauză la data de 05.02.2013, respectiv în termenul de încercare al suspendării sub supraveghere al pedepsei de 3 ani închisoare aplicate inculpatului M. V. prin s.p.2875/19.11.2009 a Judecătoriei C., definitivă prin neapelare la data de 30.11.2009, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art.864 alin.1 C.p. rap. la art.83 alin.1 C.p..

În consecință, în temeiul art.864 alin.1 C.p. rap. la art.83 alin.1 C.p. instanța a revocat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere de 3 ani închisoare aplicate inculpatului M. V. prin s.p.2875/19.11.2009 a Judecătoriei C., definitivă prin neapelare la data de 30.11.2009 și a dispus ca inculpatul să execute această pedeapsă alături de cea aplicată în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute 3 ani și 8 luni, în condițiile art.57 C.p., în regim de închisoare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs inculpatul M. V., iar la data de 19 februarie 2014, s-a recalificat calea de atac din recurs în apel.

Inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată din art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002, în art.336 alin.1 Cod penal, cu aplic.art.41 alin.1 Cod penal și art.5 Cod penal, iar pe fond, achitarea raportat la dispozițiile art.16 alin.1 lit.a Cod pr.penală, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, deoarece calculul alcoolemiei s-a făcut în urma prelevării probelor biologice.

De asemenea, a invederat că există și o cauză de neimputabilitate, deoarece la ora respectivă se îndrepta spre o verișoară care era pe patul de moarte, un caz neprevăzut ce l-a determinat să se deplaseze cu scopul de a o prinde în viață. A susținut că fapta săvârșită de el poate fi sancționată și cu amendă administrativă, lipsind pericolul concret, recunoscându-și fapta, suferă de probleme de sănătate, are 5 copii și încă un copil în plasament, astfel că în măsura în care se apreciază că este vinovat, pedeapsa să fie orientată spre minimul special prevăzut de lege.

Verificând actele și lucrările dosarului, atât prin prisma dispozițiilor art.417 Cod pr.penală, cât și a criticilor formulate, C. constată apelul ca fondat, pentru următoarele considerente:

Se constată că din probele administrate în cauză, respectiv proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, buletin de examinare clinică, buletin analiză toxicologică alcoolemie nr.A12/424 din 7.03.2013, declarațiile martorilor și ale inculpatului, care a recunoscut săvârșirea faptei, astfel cum a fost descrisă în actul de sesizare a instanței, însușindu-și întreg materialul probator strâns în cursul urmăririi penale, beneficiind de procedura simplificată, prima instanță în mod corect a stabilit starea de fapt, în sensul că în data de 5.02.2013, în jurul orelor 00:10, inculpatul M. V., conducând autoturismul VW Vento cu număr de înmatriculare ZA 1852, a fost oprit regulamentar de către un echipaj al poliției rutiere, pe . municipiul C., și pentru că emana un puternic miros de alcool, a fost supus testării cu aparatul etilotest marca Drager . nr.0578 care la testul nr._ a indicat o valoare de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Clinic Județean nr.1 C., pentur recoltarea probelor biologice, iar în urma prelucrării acestora au rezultat următoarele valori de 1,55 g/l alcool pur în sânge la orele 00:40 și 1,40 g/l alcool pur în sânge la orele 1:40.

Criticile inculpatului, referitoare la prelevarea probelor biologice, precum și existența unei cauze de neimputabilitate sunt nefondate, pe de o parte, pentru că probele de analiză au fost efectuate conform dispozițiilor legale, momentul prelevării este apropiat în timp celui de depistare a inculpatului în trafic, iar pe de altă parte, problema legată de chestiunea familială, nu impunea deplasarea inculpatului cu autoturismul său la domiciliul acelei rude, deplasarea putându-se efectua și cu un mijloc de transport persoană sau conducerea autoturismului său de către o persoană cunoscută.

Mai mult de atât, inculpatul nu poate reveni asupra declarației sale de recunoaștere, în condițiile în care fiind audiat în cursul judecății, acesta a recunoscut fapta astfel cum este descrisă, inclusiv sub aspectul concluziilor buletinului de analiză toxicologică alcoolemie care a stabilit o valoare ce depășește limita legală.

În drept, însă se constată că prin . noului Cod penal la 1 februarie 2014 sunt incidente dispozițiile art.5 noul Cod penal, referitor la aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, iar în prezent fapta inculpatului este încadrabilă în dispozițiile art.336 alin.1 Cod penal, privind conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, infracțiune pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau amenda.

Prin raportare la vechea încadrare juridică, respectiv dispozițiile art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002, care sancționează infracțiunea cu închisoare de la 1 la 5 ani, legea penală mai favorabilă este cea prevăzută în noul Cod penal care prevede alternativ pedeapsa închisorii și pedeapsa amenzii.

Pe considerentele susmenționate și având în vedere și dispozițiile art.421 pct.2 lit.a Cod pr.pennală, C. va admite apelul declarat de inculpat, va desființa în parte sentința și în baza art. 386 C.p.p. va schimba încadrarea juridică a faptei, din infracțiunea prev. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 37 lit. a VCp în infracțiunea prev. de art.336 alin. 1 Cp cu aplic. art. 41 alin. 1 Cp și art. 5 Cp.

Reținând vinovăția inculpatului, la individualizarea judiciară a pedepsei, C. va avea în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor, prev.de art.74 Cod penal, respectiv pericolul social al infracțiunii, infracțiune care pune în pericol siguranța circulației pe drumurile publice, modalitatea și împrejurările concrete (inculpatul sub influența băuturilor alcoolice, având o alcoolemie de 1,55 g/l alcool pur în sânge la momentul imediat depistării în trafic, alcoolemie care depășește limita prevăzută de lege), perseverența infracțională a inculpatului, fiind anterior condamnat la pedeapsa închisorii de 3 ani prin s.p.nr.2875/9.11.2009 a Judecătoriei C., având ca modalitate de executare suspendarea sub supraveghere, fiind întrunite condițiile prevăzute de art.41 alin.1 Cod penal, referitoare la recidiva postcondamnatorie, infracțiunea din prezenta cauză fiind săvârșită în cadrul termenului de încercare, dar și atitudinea sinceră și de recunoaștere, C. constată că o pedeapsă orientată la minimul special redus prin aplicarea dispozițiilor art.396 alin.10 Cod pr.penală, alături de pedeapsa a cărei suspendare condiționată trebuie revocată, cu executare în regim de detenție, este în măsură să satisfacă scopul preventiv-educativ al pedepsei raportat și la dispozițiile art.864 C. penal anterior, coroborat cu art.83 alin.1 Cod penal anterior.

Este nefondată critica privind aplicarea unei sancțiuni administrative prevăzută de art.181 Cod penal anterior, întrucât fapta prezintă pericol social, nefiind vorba de o atingere minimă adusă uneia din valorile sociale apărate de lege, respectiv viața și integritatea persoanelor atât ce au calitatea de pietoni, conducători auto ori pasageri, faptă care însă nu poate fi lipsită prin conținutul ei concret de importanță, deoarece deplasarea s-a efectuat în municipiul C., iar valoarea alcoolemiei este apreciată ca fiind destul de considerabilă.

Se vor interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b VCp pe durata executării pedepsei de 3 ani, aplicată prin s.p. nr. 2875/19.11.2009 a Judecătoriei C..

Se vor menține restul dispozițiilor sentinței penale atacate privind cheltuielile judiciare.

Văzând și art.275 alin.3 Cod pr.penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de inculpatul M. V., împotriva sentinței penale nr.3545 din 31 octombrie 2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._ .

Desființează în parte sentința.

În baza art. 386 C.p.p.

Schimbă încadrarea juridică a faptei, din infracțiunea prev. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 37 lit. a VCp în infracțiunea prev. de art.336 alin. 1 Cp cu aplic. art. 41 alin. 1 Cp și art. 5 Cp.

În baza art. 336 alin. 1 C.p cu aplic. 41 alin. 1 Cp, art. 396 alin. 10 Cpp și art. 5 C.p.

Condamnă pe inculpatul M. V. la pedeapsa de 8 luni închisoare.

În baza art. 864 alin.1 VCp rap. la art. 83 alin.1 VCp, revocă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere de 3 ani închisoare aplicate inculpatului prin s.p.2875/19.11.2009 a Judecătoriei C., definitivă prin neapelare la data de 30.11.2009 și dispune ca inculpatul să execute această pedeapsă alături de cea aplicată în prezenta cauză, urmând ca inculpatul M. V. să execute 3 ani și 8 luni închisoare.

Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b VCp pe durata executării pedepsei de 3 ani, aplicată prin s.p. nr. 2875/19.11.2009 a Judecătoriei C..

Menține restul dispozițiilor sentinței penale atacate privind cheltuielile judiciare.

Cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 05 mai 2014.

C. ȘeleaȘtefana B.

Grefier,

B. D.

Red.jud.CȘ

j.f.Gh.B.

PS/12.05.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 614/2014. Curtea de Apel CRAIOVA