Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 440/2012. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 440/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 27-02-2012 în dosarul nr. 440/2012

Dosar nr._ - contestație la executare -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR. 440

Ședința publică de la 27 Februarie 2012

PREȘEDINTE S. P. M. – Judecător

Judecător M. M. Ș.

Judecător L. B.

Grefier M. V.

Ministerul Public reprezentat de procuror C. C., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C..

…………….

Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor consemnate prin Încheierile de amânare a pronunțării din datele de 15 februarie, 21 februarie, respectiv 24 februarie 2012, încheieri ce fac parte integrantă din prezenta decizie având ca obiect recursul declarat de P. DE PE L. J. TÎRGU J. împotriva sentinței penale nr. 2027 de la 23 noiembrie 2011, pronunțată de J. Tîrgu J. – județ Gorj în dosarul cu nr._, privind pe intimatul – contestator C. P. V. (în prezent deținut în Penitenciarul Tîrgu J.).

Deliberând;

CURTEA:

Asupra recursului de față;

Prin sentința penală nr. 2027 de la 23 noiembrie 2011 pronunțată de J. Tîrgu J. în dosarul cu nr._, s-a admis contestația la executare formulată de petiționarul condamnat C. P. VIORE (fiul lui I. și G., născut la data de 01.12.1986, în localitatea B., județul O., cu domiciliul în ., CNP_, deținut în Penitenciarul Tg. J.), în sensul că s-a dedus din pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr. 1020/07.06.2011 a Judecătoriei Tg. J. (mandat nr. 1329/20.09.2011) și perioada ce urmează a fi constată ca executată prin prezenta, de 1 an 4 luni și 9 zile închisoare; cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată formulată, condamnatul C. P. V. a contestat executarea dispozițiilor sentinței penale nr. 1020/07.06.2011 și, totodată, a actelor de executare emise în baza hotărârii, arătând că în mod greșit nu i-au fost deduse toate perioadele executate, așa încât, după soluționarea cererii de contopire și stabilirea pedepsei rezultante i-a rămas de executat o perioadă mai mare decât cea efectiv executată.

S-a menționat de instanța de fond că, prin cererile înregistrate la instanță sub numerele:_/318/2011 și_/318/2011, petiționarul condamnat a sesizat aceleași chestiuni, cauzele practic având un obiect identic, drept pentru care acestea au fost conexate sub numărul unic_ .

Din analiza actelor aflate la dosar, prima instanță a reținut că, prin sentința penală nr. 1020/07.06.2011 a Judecătoriei Tg. J., pronunțată în dosarul nr._, s-a admis cererea de contopire pedepse formulată de petiționarul-condamnat C. P. V.; s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată prin s.p. nr. 2975/02.12.2010 a Judecătoriei C. (definitivă la data de 28.12.2010) în pedepsele de: - 3 ani închisoare aplicată prin s.p. nr. 140 din 24.11.2009 a Judecătoriei B. (definitivă prin decizia penală nr. 975/09.09.2010 a Curții de Apel C.), - 4 ani și 6 luni închisoare aplicată prin s.p. nr. 1918/02.09.2008 a Judecătoriei C. (definitivă la data de 22.09.2008); s-a descontopit pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin s.p. nr. 140 din 24.11.2009 a Judecătoriei B., în pedepsele componente de: 1 an închisoare, 3 ani închisoare și 3 ani închisoare, pe care le-a repus în individualitatea lor.

În baza art. 39 alin. 2 C. pen., s-a dispus contopirea pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin s.p. nr. 261/15.03.2011 a Judecătoriei Slatina (definitivă la data de 29.03.2011), cu restul de 601 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată prin s.p. nr. 1918/02.09.2008, în pedeapsa cea mai grea - de 601 zile închisoare; în baza art. 36 C. pen., s-a contopit pedeapsa rezultantă de mai sus - de 601 zile închisoare - cu pedepsele de: 1 an închisoare, 3 ani închisoare și 3 ani închisoare aplicate prin s.p. 140/24.11.2009 a Judecătoriei B., în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, iar în baza art. 36 alin. 3 C.pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada deja executată din 16.09.2010, la zi și a fost menținută starea de arest.

Totodată, au fost anulate mandatele de executare emise anterior și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare în conformitate cu dispozițiile sentințe.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs atât P. de pe lângă J. Tg. J., cât și petiționarul - condamnat C. P. V., căile de atac fiind admise prin d.p. nr. 368/19.09.2011 a Tribunalului Gorj, care a casat în parte hotărârea atacată, în sensul că au fost constatate concurente infracțiunile pentru care petiționarul a fost condamnat prin sentința penală nr. 140/2009 pronunțată de J. B., cu infracțiunea pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 261/15.03.2011 pronunțată de J. Slatina și s-a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 39 alin. 2 C.pen.; de asemenea, în baza art. 36 alin. 2 C.pen., s-au contopit pedepsele de: 1 an, 3 ani și 3 ani închisoare stabilite prin sentința penală nr. 140/24.11.2009 a Judecătoriei B., cu pedeapsa de 1 an închisoare stabilită prin sentința penală nr. 261/15.03.2011, în pedeapsa cea mai grea - de 3 ani închisoare -, care s-a sporit cu 6 luni închisoare, rezultând o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare; s-a dispus, în baza art. 450 alin. 3 C.pr.pen. combinat cu art. 61 C.pen., revocarea beneficiului liberării condiționate din executarea pedepsei de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1918/02.09.2008 a Judecătoriei C.; în baza art. 61 alin. 1 teza a II-a C.pen., s-a contopit pedeapsa rezultantă - de 3 ani și 6 luni închisoare - cu restul neexecutat, de 601 zile închisoare, în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 6 luni închisoare, deducându-se perioada executată de la 16.09.2010, la zi și s-au anulat mandatele de executare a pedepselor cu închisoarea numele: 3273/2010 emis de J. C. și 391/2011 emis de J. Slatina, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Observându-se sentința prin care s-a admis cererea de contopire, decizia pronunțată în recurs și hotărârile prin care au fost pronunțate condamnări succesive ale petiționarului, instanța de fond a constatat întemeiată contestația la executare formulată de acesta în cauză, apreciind în acest sens că este incident cazul prev. de art. 461 alin. 1 lit d C.p.p.

Astfel, s-a constatat de prima instanță că infracțiunile pentru care petiționarul C. P. V. a fost condamnat la pedepsele de 1 an, 3 ani și 3 ani închisoare prin s.p. nr. 140/24.11.2009 a Judecătoriei B., sunt concurente cu infracțiunile pentru care acesta a fost condamnat prin sentințele penale nr. 354/2007 a Judecătoriei C., nr. 222/2007 a Judecătoriei Costești, nr. 375/2007 a Judecătoriei D., nr. 701/2007 a Judecătoriei Slatina și nr. 226/2008 a Judecătoriei Slatina, pedepsele fiind contopite prin s.p. nr. 1918/02.09.2008 a Judecătoriei C. în pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare, din care petiționarul a fost liberat condiționat, rămânându-i de executat un rest de 601 zile, având în vedere că faptele au fost săvârșite în noaptea de 20/21.06.2006.

De altfel, s-a menționat că prin s.p. 2975/02.10.2010 a Judecătoriei C., aceste pedepse au fost contopite cu pedepsele aplicate prin sentințele penale precizate mai sus, stabilindu-se din nou pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare, din care s-a dedus perioada executată până la liberarea condiționată, respectiv de la 22.08.2006 la 26.06.2009, precum și perioada executată de la 16.09.2010, la zi.

Totodată, s-a reținut de instanța de fond că, într-adevăr, infracțiunile pentru care petiționarul a fost condamnat prin s.p. nr. 140/2009 a Judecătoriei B., sunt concurente și cu infracțiunea pentru care a fost condamnat la 1 an închisoare prin s.p. nr. 261/15.03.2011 a Judecătoriei Slatina, dar în condițiile date, în concordanță cu aplicarea în timp a instituțiilor și operațiunilor juridice, trebuia observat că se impune reconstituirea primului termen al recidivei (conform sentinței penale nr. 2975/02.12.2010 a Judecătoriei C., intrată în puterea lucrului judecat), urmând a se aprecia astfel că petiționarul s-a liberat condiționat din pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, contopindu-se deci numai pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin s.p. nr. 261/15.03.2011 a Judecătoriei Slatina cu restul rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, respectiv de 601 zile.

În consecință, instanța de fond a reținut că pedeapsa rezultantă trebuia să fie de 601 zile, plus sporul de 6 luni stabilit de instanța de recurs (d.p. nr. 368/19.09.2011 a Tribunalului Gorj) și, raportat la aceste aspecte, pentru a se ajunge la pedeapsa stabilită în alineatul precedent, s-a dedus din pedeapsa stabilită prin s.p. nr.1020/ 07.06.2011 a Judecătoriei Tg. J., astfel cum a fost modificată în recurs – respectiv 3 ani și 6 luni închisoare - diferența până la 601 zile și 6 luni închisoare, anume 1 an 4 luni și 9 zile.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs P. de pe lângă J. Tîrgu J., solicitând casarea hotărârii, întrucât este nelegală și netemeinică, instanța de fond, în mod greșit dispunând admiterea contestației la executare și deducerea perioadei de 1 an, 4 luni și 9 zile închisoare din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, întrucât în mod corect trebuia dedusă numai perioada executată de la 16 septembrie 2010 la zi, în raport de dispozițiile legale.

Recursul este fondat.

Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor invocate și care corespund cazului de casare prev de art. 3859 alin. 1 pct. 172 Cod Procedură penală și din oficiu, în limitele prev de art. 3856 alin. ultim Cod Procedură penală, se constată că este nelegală și netemeinică.

Astfel, contestatorul C. P. V. a fost condamnat prin sentința penală nr. 140 din 24 noiembrie 209 a Judecătoriei B., definitivă prin decizia penală nr. 975 din 09 septembrie 2010 a Curții de Apel C., la 1 an închisoare în baza art. 78 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplic art. 13 cod penal; 3 ani închisoare în baza art. 208, 209 alin. 1 lit. e, g și i cod penal și respectiv 3 ani închisoare în baza art. 208, 209 alin. 1 lit. a cod penal, faptele fiind săvârșite în luna iunie 2006.

Prin sentința penală nr. 1918 din 02 septembrie 2008 a Judecătoriei C., definitivă prin nerecurare, as fost admisă cererea formulată de C. P. și s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 354/2007 a Judecătoriei C., în pedepsele de: 3 ani și 6 luni închisoare pentru art. 208, 209 cod penal; 1 an închisoare pentru art. 86 alin. din OUG nr. 195/2002; 4 ani și 6 luni închisoare pentru art. 208, 209 cod penal ; 1 an închisoare pentru art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002; 6 luni închisoare pentru Lg. 26/1996; 1 an și 6 luni închisoare pentru art. 98 alin. 1 și 4 din Lg. 96/1996; 2 ani și 6 luni pentru art. 97 alin. 2 și 4 lit. a din Lg. 26/2006; 2 ani și 6 luni închisoare pentru art. 98 alin. 2 și 4 din Lg. 26/1996; a descontopit pedeapsa de 3 an i și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 226/2008 a Judecătoriei Slatina, în pedepsele de: 3 ani și 6 luni închisoare pentru art. 208, 209 cod penal; 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 701/25.09.2007; 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 375/2007 a Judecătoriei D.; 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 222/2007 a Judecătoriei Costești și 3 ani închisoare aplicată pentru art. 192 alin. 2 cod penal cu aplic art. 37 lit. a cod penal, aplicată prin aceeași sentință, iar în baza art. 36 alin. 2 cod penal, s-au contopit pedepsele de mai sus și s-a dispus ca petentul C. P. să execute pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, deducându-se perioada executată de la 22 august 2006, la zi.

Prin sentința penală nr. 261 din 15 martie 2011 a Judecătoriei Slatina, definitivă prin nerecurare, C. P. a font condamnat la 1 an închisoare pentru infracțiunea prev de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplic art. 37 lit. a cod penal, fapta fiind săvârșită la 18 aprilie 2010.

Prin sentința penală nr. 1020 din 07 iunie 2011, J. Tîrgu J. a admis cererea de contopire formulată de condamnat, a dispus contopirea pedepselor aplicate prin sentințele penale nr. 2975/2010 a Judecătoriei C., nr. 140/2009 a Judecătoriei B., nr. 1918/2008 a Judecătoriei C., în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare; în baza art. 39 alin. 2 cod penal, a contopit pedeapsa de 1 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 261/2011 a Judecătoriei Slatina cu restul rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1918/208, de 601 zile închisoare, dispunând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, pe care a contopit-o cu pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare. Această sentință a fost casată prin decizia penală nr. 368 din 19 septembrie 2011 a Tribunalului Gorj, care a constatat concurente infracțiunile pentru care petentul a fost condamnat prin sentința penală nr. 140/2009 a Judecătoriei B., cu infracțiunea pentru care acesta a fost condamnat prin sentința penală nr. 261/2011 a Judecătoriei Slatina, a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 39 alin. 2 cod penal, iar în baza art. 36 alin. 2 cod penal, a contopit pedepsele menționate mai sus în pedeapsa cea mai grea, pe care a sporit-o cu 6 luni închisoare, dispunând ca petentul să execute 3 ani și 6 luni închisoare. De asemenea, a revocat beneficiul liberării condiționate din executarea pedepsei de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1918/2008 a Judecătoriei C., contopit restul de 601 zile închisoare cu pedeapsa aplicată în cauză și a dispus ca petentul să execute 3 ani și 6 luni închisoare, deducând perioada executată de la 16 septembrie 2010, la zi.

Prin decizia penală menționată mai sus, pronunțată de Tribunalul Gorj, s-a reținut în mod corect că aceeași solicitare a petentului ca și în cauza de față (de deducere a perioadei executată anterior liberării condiționate) este nefondată, deoarece aplicând dispozițiile art. 61 cod penal și revocând liberarea condiționată, restul rămas neexecutat – de 601 zile închisoare – a fost contopit cu pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, dispunându-se ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 3 ani și 6 luni închisoare, deducându-se numai perioada executată de la 16 septembrie 2010 la zi, dată la care a început executarea pedepsei aplicată prin sentința penală nr. 140 din 24 noiembrie 2009 a Judecătoriei B., pedeapsă executată în prezent de către condamnat, neputându-se deduce, conform dispozițiilor legale, perioada executată de condamnat anterior liberării condiționate, contopirea efectuându-se între restul de pedeapsă rămas neexecutat cu pedeapsa stabilită pentru infracțiunea comisă în timpul liberării, rezultând așadar că nu se contopește pedeapsa anterioară din care s-a dispus liberarea condiționată cu pedeapsa executată în prezent de condamnat. Dacă s-ar proceda conform solicitării condamnatului, ar însemna să se ajungă la o deducere de două ori din aceeași pedeapsă, a unei perioade executate anterior de către acesta, întrucât, așa cum am arătat, perioada a cărei deducere se solicită în cauza de față, a fost executată și, ca urmare, dedusă în mod legal din pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare din care, ulterior, acesta a fost liberat condiționat după efectuarea fracției prevăzute de lege.

În raport de aceste considerente, recursul declarat de parchet este fondat, astfel încât se impune admiterea în baza art. 38515 pct. 2 lit. d Cod Procedură penală, cu consecința casării hotărârii recurate și, pe fond, respingerii contestației la executare formulată de condamnatul C. P. V..

În baza art. 19 2 alin. 2 Cod Procedură penală; va fi obligat condamnatul la 150 lei cheltuieli judiciare către stat, din care, 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu, care s-a dispus a fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de P. DE PE L. J. TÎRGU J. împotriva sentinței penale nr. 2027 de la 23 noiembrie 2011, pronunțată de J. Tîrgu J. – județ Gorj în dosarul cu nr._, privind pe intimatul – contestator C. P. V. (în prezent deținut în Penitenciarul Tîrgu J.).

Casează sentința recurată și, pe fond, respinge contestația la executare formulată de condamnatul C. P. V..

Obligă condamnatul la 150 lei cheltuieli judiciare către stat, din care, 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu, care va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Decizie definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 27 Februarie 2012.

Ptr. Judecător S. P. M. – în CO, Judecător, Judecător,

Semnează Președinte Secție A. I. M. M. Ș. L. B.

Grefier,

M. V.

Red. jud.: L. B.

Jud. fond: M. M.

Dact. 3 ex./A.T. – 15 martie 2012

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 440/2012. Curtea de Apel CRAIOVA