Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 359/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 359/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 16-02-2012 în dosarul nr. 359/2012
Dosar nr._ - Art.184 Cod penal -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANTA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ NR.359
Ședința publică de la 16 Februarie 2012
PREȘEDINTE A. C. Mitrachejudecător
C. Lăutarujudecător
M. C. Gherghejudecător
Grefier D. L.
Ministerul P. reprezentat de procuror C. N.
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
c.c.c.
Pe rol, judecarea recursului declarat de partea civilă D. I., împotriva sentinței penale nr.315 din 7 februarie 2011, pronunțată de Judecătoria D. T. S., în dosarul nr._/225/2010, privind pe inculpatul D. D..
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns partea civilă, asistată de avocat M. M., apărător ales, avocat I. E., apărător ales, care substituie pe avocat M. M., pentru inculpatul lipsă, consilier juridic B. C., pentru B. A. SA D. T. S., lipsind partea civilă S. Județean de Urgență D. T. S. și partea responsabilă civilmente . D. T. S..
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.
Avocat M. M. pentru partea civilă, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și admiterea în totalitate a acțiunii civile în cuantumul solicitat, despăgubirile materiale în cuantumul solicitat fiind dovedite cu probele administrate, declarații de martori și înscrisuri. Astfel, s-a dovedit că partea civilă a împrumutat suma de 6000 euro pentru achitarea ratelor restante la bănci și contract de leasing, motivul pentru care aceste rate nu au fost achitate datorându-se faptului că partea civilă a suferit accidentul rutier; de asemenea s-a dovedit cu declarații de martori că a partea civilă a fost nevoită să plătească o persoană cu suma de 600 lei lunar pentru o perioadă de 12 luni ulterior accidentului pentru a o ajuta în gospodărie, fiind dovedită totodată și suma de 47 600 lei reprezentând salariul celor două angajate la societate, cheltuielile cu transportul și ședințele de fizioterapie, daunele morale fiind acordate de asemenea într-un cuantum nejustificat de mic față de urmările produse.
Avocat I. E. pentru inculpat, solicită respingeea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică, despăgubirile civile materiale fiind corect acordate de instanță în cuantumul dovedit iar daunele morale au fost corect apreciate.
Consilier juridic B. C., pentru B. A. SA D. T. S., solicitărespingeea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică, sumele solictate de partea civilă cu titlu de daune materiale nefiind dovedite cu înscrisur, respectiv pentru controalele medicale nu se pot acorda decât în cuantumul dovedit cu prescripții medicale, salariile angajaților și însoțitorului nu se pot acorda în lipsa unui contract de muncă și respectiv în situația în care în certificatul medical nu se recomandă însoțitor, daunele morale fiind de asemenea corect stabilite.
Reprezentantul parchetului solicită admiterea recursului și majorarea despăgubirilor materiale. În ce privește daunele morale acestea au fost corect apreciate la suma de 25 000 lei, având în vedere urmările cauzate și împrejurarea că accidentul rutier a fost cauzat din culpă. În ce privește însă despăgubirile materiale se impunea acordarea veniturilor reprezentând salariul plătit unei persoane pentru perioada cât partea civilă a avut nevoie de ajutor în gospodărie, fiind în incapacitate de a-și desfășura normal activitatea datorită accidentului suferit, fiind lipsit de relevanță că nu s-a încheiat un contract de muncă, în condițiile în care aceste cheltuieli au fost efectuate efectiv, celelalte critici fiind nefondate.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.315 din 7 februarie 2011, Judecătoria D. T. S., a admis cererea formulată de inculpat în temeiul art. 3201 alin. 1 Cod procedură penală.
În baza art. 184 alin. 2 și 4 Cod penal, cu aplicarea art. 3201 alin. 7 cod procedură penală, a fost condamnat inculpatul D. D. - fiul lui P. și E., născut la 27 ianuarie 1985, în ., domiciliat în D. Tr. S., ., ., ., CNP_ la 4 luni închisoare.
În baza art. 71 Cod penal, s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și b - 71 cod penal.
În baza art.81-82 cod penal, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei principale pe un termen de încercare de 2 ani și 4 luni.
S-a atras atenția inculpatului asupra art.83 cod penal.
În baza art. 71 alin. 5 cod penal, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b cod penal pe durata termenului de încercare.
În baza art. 347 raportat la art. 3201 alin. 5 cod procedură penală, s-a disjuns acțiunea civilă promovată de părțile civile D. I. și S. Județean de Urgență D. Tr. S. și s-a fixat termen de fond 28 februarie 2011.
A fost obligat inculpatul la 600 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul întocmit de P. de pe lângă Judecătoria D. T.-S. la data de 16.07.2010 în cadrul dosarului de cercetare penală nr. 4705/P/2007 și înregistrat pe rolul Judecătoriei D. T.-S. sub nr. de dosar_/225/201 a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul D. D. pentru săvârșirea infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”,, prev. de art.184 alin.2 și 4 Cod penal.
La data de 23.11.2007, inculpatul – angajat al . – aflându-se în timpul programului de lucru conducea pe DN 67 microbuzul marca WV Transporter cu nr. de înmatriculare_, cu care efectua transport de persoane.
În autoturism se aflau mai mulți pasageri, printre care și partea vătămată D. I..
La un moment dat microbuzul condus de către inculpat a intrat în coliziune cu o cabalină pătrunsă pe sensul său de mers și ulterior cu un cap de pod din beton, oprindu-se cu partea frontală a autovehiculului în canalul lateral.
În urma impactului a rezultat rănirea părții vătămate care a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 80-85 zile îngrijiri medicale.
Pentru a reține această stare de fapt instanța a avut în vedere următoarele probe:
- proces verbal de cercetare la fața locului din care reiese că deplasându-se pe DN 67 organele de poliție au constatat că la km 9+200 m a fost găsit microbuzul cu nr._ în afara părții carosabile, stabilindu-se că acesta fusese condus de către numitul D. D. și că în microbuz se mai aflau alături de inculpat numitele F. V., S. I. și D. I., ultima fiind transportată la S. Județean de Urgență. Din același proces verbal de cercetare reiese că partea carosabilă era uscată, timpul noros, vizibilitate redusă, ceață densă și lipsea iluminatul public;
- declarația martorei S. I. din care rezultă că, în data de 22.11.2007, după ce a ieșit de la serviciu a mers cu un microbuz, care efectua curse de transport persoane, către casă. Circulând cu microbuzul, martora a auzit un zgomot puternic și a fost aruncată în scaunul din fața sa. Aceeași martoră a mai declarat că, după impact, microbuzul a intrat în canalul dreapta și a văzut-o pe partea vătămată căzută pe scările ușii de acces în microbuz și spunând că o doare piciorul;
- declarația martorei F. V. din care rezultă că lucrează ca și taxator la . și în data de 23.11.2007 se afla în microbuzul condus de către inculpat când pe partea carosabilă a observat un cal cu care microbuzul a intrat în impact, după care microbuzul intrat în canalul din dreapta sensului de mers, iar una dintre pasagere se văieta că o doare piciorul;
- declarația martorului Tene N. conform căreia, circulând cu bicicleta, în noaptea de 23.11.2007, pe DN 67, la un moment dat a auzit o bubuitură în fața sa, iar când a ajuns la fața locului a văzut microbuzul căzut în șanțul lateral și din microbuz se auzea țipând o femeie care spunea că are piciorul rupt;
- raportul de expertiză tehnică auto conform căruia:
a. viteza de deplasare a autoturismului a fost de cel puțin 66 km/h;
b. apariția stării de pericol a fost favorizată de conducătorul auto, care nu a redus viteza sub 50 km/h în condiții de vizibilitate sub 100 m și ceață;
c. producerea accidentului putea fi evitată de către inculpat dacă circula cu o viteză care să-i permită oprirea în limita câmpului de vizibilitate;
d. viteza maximă cu care trebuia să circule autoturismul pentru a evita producerea accidentului era de 34,24 km/h;
e. există legătură de cauzalitate directă între viteza de deplasare și producerea accidentului;
- raportul de expertiză criminalistică nr. 134 din 13.04.2010 al LIEC București:
a. viteza estimativă a vitezei inițiale a microbuzului a fost de cca. 61 km/h;
b. starea de pericol a fost creată de prezența calului pe partea carosabilă, declanșându-se în momentul în care, conducătorul auto a avut posibilitatea de a sesiza obstacolul respectiv;
c. producerea accidentului nu putea fi evitată de către inculpat la viteza cu care a circulat, însă putea fi prevenită dacă ar fi circulat cu viteză adaptată spațiului de vizibilitate frontală, de care acesta dispunea la acel moment;
d. producerea accidentului s-a datorat atât prezenței calului lăsat nesupravegheat cât și deplasării autovehiculului condus de către inculpat cu o viteză neadaptată condițiilor de drum existente la acel moment;
- raportul de constatare medico-legală nr. 58 eliberat de SML M. la data de 25.01.2008 conform căruia partea vătămată a prezentat leziuni de violență produse prin lovire cu și de corpuri dure în condițiile unui accident rutier, leziunile au putut data din 22.11.2007 și au necesitat 50-55 zile îngrijiri medicale de la data producerii, dacă nu survin complicații;
- raportul de constatare medico-legală nr. 244 eliberat de SML M. la data de 03.04.2008 conform căruia în afara celor 50-55 zile de îngrijiri medicale acordate inițial mai necesită 30 zile îngrijiri medicale deci în total 80-85 zile îngrijiri medicale;
S-a reținut că în drept, fapta inculpatului D. D. care, în data de 23.11.2007, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu și conducând microbuzul cu nr. de înmatriculare_ pe DN 67, a provocat un accident de circulație din care a rezultat vătămarea corporală a părții vătămate D. I. care a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 85 zile îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 184 alin. 2 și 4 din codul penal.
S-a mai reținut că accidentul s-a produs ca urmare a nerespectării de către inculpat a următoarelor dispoziții legale ce reglementează circulația pe drumurile publice:
a) art. 35 din OUG 195/2002, republicată conform căruia „participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice ori private”;
b) art. 123 lit. j din HG 1391/2006 potrivit căruia „Conducătorul de vehicul este obligat să circule cu o viteză care să nu depășească 30 km/h în localități sau 50 km/h în afara localităților, când vizibilitatea este sub 100 m în condiții de ceață, ploi torențiale, ninsori abundente”;
Cu privire la forma de vinovăție:
1. S-a constatat că inculpatul D. D. fie a prevăzut rezultatul faptei sale, dar a socotit fără temei că nu se va produce, fie nu a prevăzut rezultatul faptei sale deși trebuia și putea să-l prevadă, fiind astfel realizate condițiile art. 19 alin. 1 pct. 2 din C.p..
Probele mai sus menționate susțin îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 345 alin. 2 din C.p.p. – fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, ca autor, în sensul art. 24 din C.p. – urmând a se dispune condamnarea inculpatului D. D..
La stabilirea și aplicarea pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile de individualizare judiciară prevăzute de art. 72 alin. 1 din Cod penal, limitele pedepsei prevăzute de lege sunt între 6 luni și 3 ani închisoare; urmarea produsă, constând în numărul relativ mare al zilelor de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea leziunilor produse părții vătămate D. I.; inculpatul a avut o atitudine sinceră, în fapt recunoscând comiterea infracțiunii.
Față de cele de mai sus, instanța a apreciat că scopul prevăzut de art. 52 din Cod penal, poate fi atins prin stabilirea unei pedepse principale de 4 (patru) luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 184 alin. 2 și 4 Cod penal, cu aplic. 3201 alin. 7 cod procedură penală.
Totodată, având în vedere datele care caracterizează persoana inculpatului, pedeapsa anterior stabilită precum și lipsa antecedentelor penale instanța a reținut că sunt îndeplinite condițiile art. 81 alin. 1 din codul penal, urmând să dispună suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Potrivit art. 82 alin. 1 din codul penal executarea pedepsei a fost suspendată pe un termen de încercare de 2 ani și 4 luni.
Raportat la pedeapsa stabilită, instanța a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a și b cod penal, cu excepția dreptului de a alege, pedeapsă a cărei executare va fi suspendată pe durata termenului de încercare, potrivit art. 71 alin. 5 din codul penal.
Instanța a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal, privind revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.
Partea vătămată D. I. s-a constituit parte civilă în fața instanței de judecată cu suma de 6000 euro și_ lei reprezentând daune materiale și suma de 50.000 lei reprezentând daune morale.
S. Județean de Urgență D. Tr. S. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1989 lei plus dobânzi și penalități, sumă reprezentând cheltuieli de spitalizare și medicația pentru partea vătămată D. I., internată în această unitate perioada 23.11._07.
Inculpatul a declarat că nu este de acord cu plata despăgubirilor solicitate de către partea vătămată.
Cum inculpatul nu a fost de acord cu plata acestor despăgubiri și cum pentru dovedirea acțiunii civile se impune administrarea de probe, instanța a dispus disjungerea acțiunii civile.
Prin sentința penală nr 878/20 04 2011 a Judecătoriei D. T. S., în baza art 14 și 346 Cod procedură penală, art. 998-999 și art. 1000 C.civil, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă D. I..
A fost obligat inculpatul D. D. în solidar cu comitentul . si alături de asigurătorul de răspundere civilă S.C. B. A. SA la plata către partea civilă D. I. a sumei de 5981,18 lei cu titlu de daune materiale și suma de 25.000 lei cu titlu de daune morale.
A fost obligat inculpatul D. D. la plata către S. Județean de Urgență D.T. S. a sumei de 1989 lei, reactualizată până la data plății efective a debitului.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare statului și la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată către partea civilă.
Pentru a pronunța această sentință penală, instanța a reținut că din probele administrate în cauză rezultă că partea civilă D. I. a fost internată în perioada 23.11._07 în S. Județean de Urgență D.T. S., cu diagnosticul de „ fractură bimaleolară gleznă stângă cu deplasare moderată la maleola internă și fractură cominutivă 1/3 distală peroneu stâng operată. Luxație metatarso-falangiană haluce stâng redusă ortopedic. Accident rutier:”
Cu privire la solicitarea de acordare a sumei de 6000 euro, instanța a arătat că nu s-a făcut dovada că respectivele rate nu au fost achitate, că până la data producerii accidentului partea civilă a fost un bun platnic și că neachitarea ratelor – dacă ar fi existat – a fost datorată faptului că partea civilă nu și-a mai putut desfășura activitatea în mod normal ca urmare a leziunilor suferite în urma accidentului.
Cu privire la suma de_ lei reprezentând salariul a două persoane în perioada decembrie 2007 – septembrie 2010 instanța a apreciat că nici această sumă nu a fost dovedită.
Astfel, s-a arătat că din declarația martorului D. A. reiese că anterior accidentului partea civilă desfășura activitatea la un bar unde mai era o persoană angajată, iar ulterior accidentului nu și-a mai putut desfășura activitate și a fost nevoită să angajeze o altă persoană.
S-a mai arătat că declarația acestui martor nu este însă susținută de nicio altă probă, respectiv s-a apreciat că salariul unei persoane nu îi poate fi imputabil inculpatului întrucât și anterior accidentului la respectivul bar partea civilă avea angajată o persoană iar pe de altă parte, nu s-a făcut dovada, cu contract de muncă sau o altă formă de angajare, că respectiva persoană a prestat activitate, pentru ce perioadă și de asemenea care a fost suma pe care o primea lunar.
Cu privire la suma de 4500 lei reprezentând contravaloarea medicamentelor pe timpul spitalizării și postspitalizării, instanța a reținut că partea civilă a depus înscrisuri în acest sens, însă nu au fost avute în vedere toate chitanțele depuse de către partea civilă întrucât acestea sunt eliberate pentru medicamente necesare pentru tratamentul unor alte afecțiuni decât cele de care a suferit partea civilă în urma accidentului provocat de către inculpat.
Pentru medicamentele de care a avut nevoie și pentru care a existat o prescripție medicală, s-a apreciat că partea vătămată a cheltuit suma de 294,5 lei.
Astfel, nu au fost avute în vedere bonurile de casă ce au fost eliberate pentru afecțiuni cardiace, ginecologice sau stări gripale.
Cu privire la suma de 7200 lei reprezentând salariul unei femei care a însoțit-o la spital timp de 1 an, s-a reținut că din declarația martorei M. E., vecină cu partea civilă D. I., rezultă că timp de trei săptămâni cât a fost internată partea civilă în spital a vizitat-o pe aceasta în fiecare seară și chiar a dormit cu ea întrucât avea piciorul în ghips și nu se putea deplasa singură și trebuia ajutată, iar la solicitarea acesteia, timp de aproape un an a ajutat-o pe aceasta, în sensul că îi gătea, îi spăla, îi călca, îi făcea cumpărăturile, servicii pentru care martora susține că a primit 600 Ron pe lună. Aceasta a mai arătat că știe din discuțiile purtate cu partea vătămată că aceasta ar fi cheltuit de la accident și până în anul 2010 suma de 9000 Ron. Instanța a avut în vedere însă decât perioada în care partea civilă a necesitat îngrijiri medicale – cele 80 – 85 zile – pentru vindecarea leziunilor.
S-a apreciat că, faptul că martora a ajutat-o pe partea civilă și după externarea acesteia nu poate fi reținut ca fiind datorat doar imposibilității părții civile întrucât, așa cum rezultă din declarația martorei, și anterior accidentului o ajuta pe partea civilă, motiv pentru care nu vor fi acordate despăgubiri constând în plata martorei pentru întreaga perioadă, motiv pentru care a fost acordată numai suma de 1800 lei cu titlu de despăgubiri reprezentând suma plătită martorei M. E. pentru perioada de 3 luni.
S-a mai arătat că, din declarația martorului D. A., verișor cu soțul părții vătămate, rezultă că acesta i-a împrumutat părții civile suma de 6.000 Euro, sumă care nu a fost restituită de către partea civilă și că a primit de la partea civilă suma de 3500 lei pentru transportul acesteia la Băile Herculane unde făcea fizioterapie cât și la ștrandul de la Schela și la medic. Acesta a mai arătat că la barul de care se ocupa partea vătămată mai era o fată în momentul angajării, iar după aceea a mai fost angajată încă o fată.
Cu privire la transportul părții civile pentru efectuarea tratamentului de fizioterapie s-a reținut că, raportat la drumurile efectuate de către martor, suma plătită apare ca exagerată, astfel că aceasta nu va fi acordată în totalitate.
În raport de drumurile efectuate de martor, de distanța dintre Băile Herculane și D.T. S., de prețul combustibilului s-a apreciat că suma de 280 lei este suficientă.
De asemenea a fost acordată suma de 1500 lei reprezentând contravaloarea alimentației pe durata spitalizării, întrucât având în vedere . suferită în urma accidentului partea civilă a avut nevoie de o alimentație specială, bogată în calciu.
Totodată au fost acordate sumele reprezentând cheltuieli pentru eliberarea certificatului medico –legal și contravaloarea examenelor radiologice, consult ortopedie, consultație și o ședință recuperare, consultație, servicii medicale, expertize. De asemenea, s-au acordat sumele rezultând din efectuarea unor cheltuieli necesare pe durata spitalizării și ulterior în sumă de 5981,18 lei, sumă care va fi acordată acesteia cu titlu de despăgubiri civile.
În ceea ce privește solicitarea acordării daunelor morale, instanța a apreciat că partea civilă a suferit un prejudiciu moral și având în vedere și perioada internării, leziunile suferite și imposibilitatea unei vieți familiale și sociale normale în perioada în care acesta a fost internat și ulterior, chiar și până în prezent – au fost acordate părților civile daune morale, în cuantum de_ lei.
Având în vedere însă că inculpatul D. D. era angajatul . în momentul accidentului și că autoturismul condus de către inculpatul D. D. și care a fost implicat în accidentul victimei era asigurat la S.C. B. A. SA, instanța a dispus obligarea inculpatului alături de comitentul . si de asigurătorul de răspundere civilă S.C. B. A. SA la plata despăgubirilor menționate anterior, a fost obligat inculpatul și la plata către S. Județean de Urgență D. Tr. S. a sumei de 1989 lei reactualizată până la data plății efective a debitului.
Având în vedere că prin încheierea din data de 12.05.2011 a fost îndreptată eroarea materială strecurată în minuta sentinței, ținând cont de această îndreptare, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare statului și la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată către partea civilă, conform chitanțelor depuse la f. 69, 70 d.i..
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs partea civilă D. I., care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și admiterea în totalitate a acțiunii civile în cuantumul solicitat, respectiv 6000 de euro și 65 000 lei cu titlu de daune materiale și 50 000 lei cu titlu de daune morale, acestea fiind dovedite cu probele administrate, declarații de martori și înscrisuri. Astfel, s-a arătat că în mod netemeinic nu au fost acordate aceste sume deși a fost dovedit că partea civilă a împrumutat suma de 6000 euro pentru achitarea ratelor restante la bănci și contract de leasing, motivul pentru care aceste rate nu au fost achitate datorându-se faptului că partea civilă a suferit accidentul rutier; de asemenea s-a dovedit cu declarații de martori că a partea civilă a fost nevoită să plătească o persoană cu suma de 600 lei lunar pentru o perioadă de 12 luni ulterior accidentului pentru a o ajuta în gospodărie, fiind dovedită totodată și suma de 47 600 lei reprezentând salariul celor două angajate la societate, cheltuielile cu transportul și ședințele de fizioterapie, daunele morale fiind acordate de asemenea într-un cuantum nejustificat de mic față de urmările produse.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente:
În ce privește prejudiciul moral, cuantificarea acestuia este subordonată condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs părții lezate, Curtea apreciind că prejudiciul moral stabilit de prima instanță la 25 000 lei, corespunde acestor criterii, instanța de recurs, constatând că, în raport de urmările produse, vârsta părții vătămate, gravitatea faptei comise, dar și faptul că a fost comisă din culpă, suma de 25 000 lei constituie o sumă adecvată reparării prejudiciului de agrement și efortului suplimentar depus de partea vătămată în raport de afecțiunile suferite, criticile formulate de partea civilă, care solicită majorarea acestor despăgubiri fiind nefondate.
Referitor la solicitarea părții civile privind acordarea contravalorii ratelor bancare și de leasing, în mod corect acestea nu au fost acordate, întrucât nu s-a dovedit împrejurarea că neplata ratelor s-ar fi datorat accidentului de circulație suferit de partea civilă, partea civilă putând solicita numai obligarea inculpatului la plata unei sume de bani echivalentă cu diminuarea veniturilor ca urmare a accidentului suferit și nicidecum sume de bani reprezentând contravaloarea unor cheltuieli pe care nu se poate decât presupune că le-ar fi efectuat.
De asemenea sunt nefondate criticile formulate de partea civilă privind neacordarea sumei de 47 600 lei reprezentând salariul achitat celor două angajate pentru perioada decembrie 2007-septembrie 2010, având în vedere că existența acestui prejudiciu nu a fost cert stabilită, în lipsa unor convenții legale de angajare la respectiva societate comercială, și în condițiile în care și anterior accidentului partea civilă avea angajată la barul respectiv o persoană, nefiind astfel dovedită nici legătura de cauzalitate.
Cu privire la cuantumul cheltuielilor solicitate privind veniturile acordate unei persoane pentru ajutor în gospodărie, în mod corect nu au fost acordate în totalitate, instanța de fond apreciind corect că se impune numai acordarea sumei de 1800 lei, reprezentând suma plătită de partea civilă unei persoane pe perioada celor 80-85 de zile cât a fost necesar pentru vindecarea leziunilor, (respectiv 600 lei lunar), nefiind justificată acordarea acestei sume lunar în continuare pentru o perioadă de 1 an, ulterior accidentului, după cum solicită partea civilă, - întrucât nu s-a dovedit legătura de cauzalitate. Dimpotrivă, din probele administrate, respectiv declarația martorei M. E., rezultă că aceasta o ajuta în gospodărie pe partea civilă și anterior accidentului, astfel că nu se poate reține că aceste cheltuieli, au fost efectuate exclusiv datorită imposibilității părții civile de a desfășura activități în gospodărie, din cauza accidentului suferit, ulterior vindecării leziunilor.
Având în vedere însă înscrisurile depuse la instanța de fond (filele 34-41) privind veniturile realizate anterior accidentului, fiind dovedită o diminuare a acestora în legătură de cauzalitate cu accidentul pentru perioada celor 3 luni cât partea civilă a fost în imposibilitate de a desfășura activități, ținând cont și de înscrisurile depuse la instanța de recurs (filele 57-69) privind cheltuileile efectuate pentru consultul medical, ulterior accidentului, se constată ca fiind întemeiate criticile formulate de partea civilă privind neacordarea acestor cheltuieli, urmând a se admite recursul părții civile numai sub acest aspect și a se majora cuantumul despăgubirilor materiale acordate părți civile de la 5981,18 lei la 6840 lei.
Pentru considerentele expuse anterior, constatând că recursul părții civile este întemeiat, în baza art 385/15 pct 2 lit d Cpp, se va admite recursul părții civile, se va casa în parte sentința recurată și se va majora cuantumul despăgubirilor materiale acordate părți civile de la 5981,18 lei la 6840 lei.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Va fi obligat inculpatul la plata a 1500 lei cheltuieli judiciare către recurentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de partea civilă D. I., împotriva sentinței penale nr.315 din 7 februarie 2011, pronunțată de Judecătoria D. T. S., în dosarul nr._/225/2010.
Casează în parte sentința recurată.
Majorează cuantumul despăgubirilor materiale acordate părți civile de la 5981,18 lei la 6839,18 lei rotunjită la 6840 lei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Obligă inculpatul la plata a 1500 lei cheltuieli judiciare către recurentă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică de la 16 februarie 2012.
A. C. MitracheClaudia LăutaruMirela C. G.
Grefier,
D. L.
Red.jud.CL
| ← Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 356/2012. Curtea de Apel... | Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 440/2012.... → |
|---|
