Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 139/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 139/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 25-03-2014 în dosarul nr. 139/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI P. CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ Nr. 139/2014
Ședința publică de la 25 Martie 2014
PREȘEDINTE C. I. Judecător
Grefier F. I.
Ministerul Public reprezentat de procuror I. S. din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
Pe rol, soluționarea contestației formulată de condamnatul V. I. Ș. împotriva încheierii nr. 293 din 3 martie 2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns contestatorul condamnat, asistat de avocat A. A. M. în substituire pentru avocat R. O., apărător din oficiu.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, a fost ascultat condamnatul care a arătat că își retrage contestația formulată, după care, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.
Avocat A. A. M. pentru contestator, solicită să se ia act de retragerea contestației.
Reprezentantul parchetului solicită să se ia act de retragerea contestației.
Contestatorul arată că își retrage contestația.
CURTEA,
Asupra cauzei de față:
Prin sentința penală nr. 293 din 3 martie 2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ în baza art. 23 din Legea 255/2013 rap. la art. 595 noul cod de procedură penală a fost respinsă ca neîntemeiată contestația la executare ca urmare a cererii formulată de condamnatul V. I. Ș., fiul lui I. și E., născut la data de 19.04.1964 în Sadova, jud. D., cetățenie română, domiciliat în Sadova, nr. 603, jud. D., CNP:_, în prezent deținut în Penitenciarul de Maximă Siguranță C., de aplicare a legii penale mai favorabile.
În baza art. 275 alin. 2 NCPP a fost obligat contestatorul-condamnat la plata sumei de 50 lei reprezentând cheltuielile judiciare către stat.
P. a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului D. sub nr._, condamnatul V. I. Ș. a solicitat aplicarea legii mai favorabile arătând că este condamnat pentru infracțiunea de omor calificat la pedeapsa închisorii de 15 ani, fără a motiva cererea.
Prin rezoluție, instanța a solicitat fișa de evaluare a condamnatului, mandatul de executare a pedepsei închisorii și copiile sentințelor penale de condamnare, care au fost înaintate de către penitenciar.
Analizând actele dosarului și dispozițiile legale incidente, instanța a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 79 din 23.02.2009 pronunțată de Tribunalul D., definitivăprin decizia penală nr. 2680/22.07.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-au respins cererile de schimbare a încadrării juridice a faptei. În baza disp. art.174, 175 lit.c Cod penal a fost condamnat inculpatul V. I. Ș. la 15 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza II-a și lit.b cod penal. Pe durata executării pedepsei inculpatului i-au fost interzise drepturile prev.de art.64 lit.a teza II și lit.b cod penal. În baza disp. art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată detenția preventivă începând cu data de 25.11.2007 la zi, iar în baza disp.art.350 cod pr.penală s-a menținut starea de arest a inculpatului.
În baza sentinței penale nr. 79 din data de 23.02.2009, pronunțată de Tribunalul D. s-a emis MEPI nr. 84 din 27.07.2009 de către Tribunalul D., executarea pedepsei începând la data de 25.11.2007.
În cauză, persoana condamnată se află în executarea unei pedepse de 15 ani închisoare pedeapsă principală, pronunțată printr-o hotărâre definitivă, pentru săvârșirea unei infracțiuni de omor calificat prev. de art. 174 alin. 1 C.p. rap. la art. 175 lit. c din Codul penal din 1968.
P. aplicarea dispozițiilor art. 6 NCPP, în ceea ce privește limitele de pedeapsă mai favorabile, instanța urmează să stabilească limitele de pedeapsă prevăzute de legea nouă pentru infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat.
Astfel, instanța a reținut următoarele:
a) Infracțiunea de omor calificat prev. de art. 174 alin. 1 C.p. rap. la art. 175 lit. c din Codul penal din 1968 este reglementată de dispozițiile art. 188 alin. 1 NCP rap. la art. 199 alin. 1 NCP, fiind sancționată în ambele reglementări cu pedeapsa închisorii, în actualul Cod penal limitele pedepsei fiind prevăzute de la 10 ani la 25 ani.
Față de cele reținute, instanța a constatat că pedeapsa principală de 15 ani închisoare aplicată inculpatului nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă, care este de 25 ani închisoare, și, în consecință, constată că nu se impune aplicarea art. 6 NCP cu privire la aceasta.
Referitor la pedeapsa complementară aplicată instanța a constatat că:
- pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza aII-a și b C.p. din 1968 îi corespunde pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b NCP;
- potrivit art. 66 alin. 1 NCP maximul prevăzut de legea nouă este de 5 ani.
Față de cele reținute, instanța a constatat că pedeapsa complementară aplicată inculpatului pe o durată de 3 ani nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă, care este de 5 ani închisoare, și, în consecință, constată că nu se impune aplicarea art. 6 NCPnici cu privire la aceasta.
În concluzie, condamnatul va executa pedeapsa de 15 ani închisoare pedeapsă principală și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor art. 64 alin. 1 lit. a teza aII-a și b C.p. din 1968 care se execută în conținutul și limitele prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b NCP pe o perioadă de 3 ani.
Împotriva acestei sentințe a formulat contestație condamnatul V. I. Ș. iar în ședința de azi a arătat că își retrage contestația.
Având în vedere dispozițiile art.4251 rap. la art.415 Cod pr.penală, Curtea va lua act de retragerea contestației.
Văzând și art.275 alin.2 Cod pr.penală.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de retragerea contestației formulată de condamnatul V. I. Ș. împotriva încheierii nr. 293 din 3 martie 2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ .
Obligă contestatorul la 150 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei onorariu avocat oficiu către Baroul de Avocați C. ce va fi suportat din fondurile avansate de Ministerul Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Martie 2014.
Președinte,
C. I.
Grefier,
F. I.
Red.jud.CI
j.f.C.G.C.
IB
| ← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 2355/2013.... | Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 448/2014. Curtea de Apel... → |
|---|








