Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 2376/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2376/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 04-12-2013 în dosarul nr. 2376/2013
Dosar nr._ - Legea nr. 241/2005 -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ NR. 2376
Ședința publică de la 04 Decembrie 2013
PREȘEDINTE - T. C. B. - Judecător
Judecător A. I. S.
Judecător I. E.
Grefier Ș. C. D.
Ministerul Public reprezentat de procuror C. C., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C..
....................
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor consemnate prin Încheierea de amânare a pronunțării de la data de 03 decembrie 2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie având ca obiect recursurile declarate de P. de pe lângă J. Dr. Tr. S. și inculpatul V. S. împotriva sentinței penale nr. 1836 de la 16 septembrie 2013 pronunțată de J. Drobeta Turnu Severin în dosarul cu nr._ .
La apelul nominal făcut cu ocazia pronunțării, au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită, la data dezbaterilor.
Deliberând,
CURTEA
Asupra recursurilor de față:
Prin sentința penală nr. 1836 de la 16 septembrie 2013 pronunțată de J. Drobeta Turnu Severin în dosarul cu nr._, în temeiul art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. a fost condamnat inculpatul V. S. (CNP_, fiul lui G. și E., născut la data de 24.06.1970 în Șimian, jud. M., cu domiciliul în Drobeta Turnu Severin, .. 17, ., .) la pedeapsa de 3.000 de lei amendă penală.
În temeiul art. 14 și art. 346 C.p.p., a fost obligat inculpatul V. S. să plătească suma de 9750 de lei către partea civilă Ministerul Finanțelor P., prin A.N.A.F. - D.G.F.P. M..
În temeiul art. 191 alin.1 C.p.p., a fost obligat inculpatul V. S. să plătească suma de 1000 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul întocmit de P. de pe lângă J. Drobeta T.-S. în cadrul dosarului de cercetare penală nr. 2958/P/2010, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul V. S., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. art. 6 din Legea nr.241/2005 rep., constând în fapt în aceea că în perioada iunie 2009 - decembrie 2009, inculpatul, administrator la . SRL, a reținut și nu a virat la bugetul de stat impozite și taxe cu reținere la sursă în sumă totală de 6437 de lei.
Astfel, din înscrisul reprezentat de împuternicirea din data de 01.04.2009, s-a reținut că inculpatul V. S. a fost mandatat de către administratorul Albălașii E. să administreze societatea S.C. All Strong Construct S.R.L. începând cu data de 01.04.2009. În ceea ce privește această împuternicire, s-a constatat ca mijloc de probă, un contract de mandat prin care administratorul menționat în certificatul de la Oficiul Registrului Comerțului l-a mandatat pe inculpat să administreze societatea S.C. All Strong Construct S.R.L.
Începând cu data de 01.04.2009, inculpatul V. S. a dobândit dreptul de administrare al societății S.C. All Strong Construct S.R.L, astfel încât s-a înlăturat ca nefondată susținerea inculpatului din declarația din data de 10 iunie 2013, în sensul că acesta nu a avut drept de administrare al societății S.C. All Strong Construct S.R.L.
De asemenea, din raportul de expertiză judiciară contabilă (filele 52-59 d.u.p.), instanța de fond a reținut că, în perioada iunie 2009 – decembrie 2009 (perioadă în care societatea era administrată de către inculpat) nu s-au achitat contribuții cu stopaj la sursă în cuantum de 6437 de lei.
Totodată, s-a reținut că potrivit art. 20 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 „reprezentanții legali ai persoanelor fizice și juridice, precum și ai asocierilor fără personalitate juridică sunt obligați să îndeplinească obligațiile fiscale ale persoanelor reprezentate, în numele și din averea acestora.”, inculpatul având calitatea de administrator și, implicit, de reprezentant legal al societății S.C. All Strong Construct S.R.L.
Astfel, instanța de fond a constatat că, în drept, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p., pentru care a fost condamnat, iar la individualizarea judiciară a pedepsei, s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C.p.: forma continuată a infracțiunii, pedepsele și limitele de pedeapsă conform art. 13 C.p. prin raportare la forma legislativă mai favorabilă a Legii nr. 241/2005, perioada de timp pe care s-a desfășurat activitatea infracțională, dar și datele care caracterizează persoana inculpatului.
În raport de aceste criterii, instanța de fond a aplicat inculpatului pedeapsa amenzii penale în cuantum de 3000 de lei, ținându-se seama și de dispozițiile art. 13 C.p. și art. 63 alin. 3 teza a II-a C.p. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p.
În temeiul art. 14 și art. 346 C.p.p., instanța de fond a dispus obligarea inculpatului V. S. la plata sumei de 9750 de lei, către partea civilă Ministerul Finanțelor P., prin A.N.A.F. - D.G.F.P. M..
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs atât P. de pe lângă J. Dr. Tr. S., cât și inculpatul V. S..
Ministerul Public a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și aplicarea unei pedepse adecvate inculpatului, raportat la circumstanțele personale ale inculpatului, împrejurările săvârșirii faptei, suma datorată bugetului de stat reprezentând prejudiciu produs prin fapta ilicită, împrejurarea că inculpatul a mai fost anterior condamnat în Germania și Italia pentru infracțiuni contra patrimoniului (furt și tâlhărie), hotărârile străine nefiind recunoscute, însă cazierul judiciar reprezintă un act oficial și datele ce rezultă din acesta trebuie avute în vedere cu ocazia individualizării pedepsei, deoarece toate acestea dovedesc perseverență infracțională.
Astfel, în prima teză, arată că soluția instanței de fond este nelegală, deoarece instanța de fond nu a reținut dispozițiile art. 13 cod penal referitoare la cazurile în care operează legea mai favorabilă, iar în subsidiar, arată că instanța de fond nu a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 631 cod penal, referitoare la înlocuirea amenzii penale cu pedeapsa închisorii în caz de sustragere cu rea-credință de la executarea amenzii; într-o ultimă teză, s-a susținut că hotărârea instanței de fond este netemeinică sub aspectul alegerii pedepsei amenzii aplicată inculpatului.
Inculpatul V. S. a susținut în motivele scrise de recurs depuse la dosar la data de 02.12.2013, că sentința instanței de fond este netemeinică și nelegală, deoarece nu era el administratorul S.C. All Strong Construct S.R.L., prin sentința comercială din 27 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ dispunându-se radierea acestei societăți, creditor fiind în acest dosar și partea civilă ANAF M..
Astfel, nu se poate reține în sarcina sa fapta pentru care a fost trimis în judecată și condamnat de instanța de fond, cu atât mai mult, cu cât, în perioada mai 2009 - noiembrie 2009 societatea nu a mai funcționat; de asemenea, precizează că în rechizitoriul parchetului s-a reținut perioada mai 2009 - noiembrie 2009, iar în hotărârea instanței de fond s-a menționat perioada iunie 2009 - decembrie 2009. Referitor la latura civilă a cauzei, inculpatul a arătat că expertul a constatat un prejudiciu de 6.437 lei, însă instanța de fond a admis acțiunea pentru suma de 9.750 lei solicitată de partea civilă ANAF M., fără a se produce dovezi în acest sens.
A menționat că, anterior, pentru aceeași infracțiune i s-a aplicat o măsură cu caracter administrativ în cuantum de 1.000 lei, așa încât, în final, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și, pe fond, în baza art. 11 pct. 2 rap la art. 10 lit. b1 cod procedură penală, achitarea sa întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al nunei infracțiuni, iar în subsidiar, aplicarea unei sancțiuni sub minimul special.
Recursul declarat de către inculpat este nefondat.
Astfel, s-a reținut în cauză că inculpatul a fost administratorul de fapt al societății comerciale . SRL, începând cu 1 aprilie 2009, împrejurare dovedită inclusiv cu declarațiile martorei Albălașii E., administratorul legal al societății și cu recunoașterea inculpatului făcută în faza de urmărire penală. În mod corect prima instanță a constatat că inculpatul a reținut și nu a virat impozitele și contribuțiile sociale în perioada iunie-decembrie 2009, iar suma de 9750 la plata căreia a fost obligat inculpatul către statul român, reprezentat de A.N.A.F. prin D.G.F.P. M. este compusă din suma de 6375 lei, reprezentând impozit pe venit din salarii, CAS asigurați, șomaj și contribuții la fondul de sănătate reținute de la angajați, la care s-au calculat dobânzi și penalități de întârziere potrivit dispozițiilor legale.
În ceea ce privește recursul declarat de către parchet, curtea reține că este întemeiat cu privire la omisiunea instanței de a preciza că pedeapsa aplicată are în vedere dispozițiile art. 13 C.p. (aplicarea legii mai favorabile inculpatului față de modificările aduse Legii 241/2005) și de a atrage atenția inculpatului că în caz de sustragere cu rea-credință de la executarea amenzii, se poate dispune înlocuirea acesteia cu pedeapsa închisorii.
Curtea apreciază că pedeapsa aplicată de către prima instanță este just individualizată, în raport de modul concret de comitere a faptei penale, de valoarea pagubei, de perioada de timp scursă până la sesizarea instanței cu privire la săvârșirea de către inculpat a infracțiunii. S-a mai avut în vedere împrejurarea că inițial s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului și aplicarea unei sancțiuni administrative, pe care inculpatul susține că a achitat-o deja, precum și faptul că nici până în prezent inculpatul nu a achitat prejudiciul cauzat părții civile. Pentru aceste argumente, curtea nu poate ține seama de criticile formulate de inculpat și de parchet privind temeinicia pedepsei aplicate în cauză.
Văzând și art. 192 alin. 2 C.p.p., se va dispune obligarea inculpatului la plata unei părți din cheltuielile judiciare în recurs, urmând ca restul cheltuielilor judiciare să rămână în sarcina statului, potrivit art. 192 alin. 3 C.p.p.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul Parchetului de pe lângă J. Drobeta Turnu Severin împotriva sentinței penale nr. 1836 de la 16 septembrie 2013 pronunțată de J. Drobeta Turnu Severin în dosarul cu nr._ .
Respinge recursul inculpatului V. S., declarat împotriva sentinței penale nr. 1836 de la 16 septembrie 2013 pronunțată de J. Drobeta Turnu Severin în dosarul cu nr._ .
Casează sentința sub aspectul laturii penale în sensul că face aplicarea și a art. 13 C.p. și atrage atenția inculpatului asupra disp. art. 631 C.p.
Obligă inculpatul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Decembrie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
T. C. B. A. I. S. I. E.
Grefier,
Ș. C. D.
Red. jud. A. I. S.
Jud. fond: D: Z.
Dact./A.T.
| ← Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr.... | Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... → |
|---|
