Traficul de persoane. Legea 678/2001 art. 12. Decizia nr. 308/2013. Curtea de Apel CRAIOVA

Curtea de Apel CRAIOVA - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 308/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 17-10-2013 în dosarul nr. 308/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE APEL

DECIZIA PENALĂ NR. 308

Ședința publică de la 17 octombrie 2013

PREȘEDINTE T. M.- judecător

A. D.- judecător

Grefier E. L.

Ministerul Public reprezentat prin procuror A. G. din cadrul

DIICOT – Serviciul Teritorial C.

***

Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 03 octombrie 2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie având ca obiect soluționarea apelurilor declarate de DIICOT – Biroul Teritorial O., inculpații F. (fost V., fost D.) și V. (fostă T.) M. D., și părțile civile C. S., V. I. și R. R. împotriva sentinței penale nr. 221 din data de 05 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._ .

CURTEA,

Asupra apelurilor de față;

Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 221 din data de 05 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, au fost respinse cererile formulate de inculpații F. (fost D., fost V.) A. și V. (fostă T.) M. D. privind înlocuirea măsurilor dispuse prin decizia nr. 17.09.2012 a Curții de Apel C., ca urmare a admiterii cererilor de liberare provizorie sub control judiciar, cu măsura obligării acestora de a nu părăsi țara.

A fost admisă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de reprezentantul DIICOT și a fost admisă și cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpata V. M. D. și în baza art. 334 C.p.p. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de trafic de persoane, prev și ped. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a) din Legea 678/2001 pentru care a fost trimisă în judecată inculpata V. (fostă T.) M. D. în infracțiunea de trafic de persoane în formă continuată, prev și ped. de art. 12 alin. 1 din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp. (două victime, respectiv V. I. și R. R.).

A fost admisă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de formulată de reprezentantul DIICOT și a fost admisă și cererea de schimbare a încadrării juridice inculpatul F. (fost D., fost V.) A. și în baza art. 334 C.p.p. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de trafic de persoane, prev și ped. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a) din Legea 678/2001 pentru care a fost trimis în judecată inculpatul F. (fost D., fost V.) A. în infracțiunea de trafic de persoane în formă continuată prev și ped de art. 12 alin. 1 din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp. (două victime, respectiv C. S. și Z. A.).

A fost condamnat inculpatul F. A., cetățean român, fiul lui E. și A., născut la data 08.11.1982 în orașul Drăgănești O., domiciliat în orașul Drăgănești O., . PM2, ., CNP_, fără antecedente penale, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prev și ped. de art. 12 alin. 1 din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp (două victime, respectiv C. S. și Z. A.).

În baza art. 65 alin. 2 Cp. și art. 53 punctul. 2 lit. a Cp. s-a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cp. pe o durată de 1 an, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 Cp. s-a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) Cp. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 861 Cp. a fost suspendată executarea pedepsei principale sub supraveghere pe o durată de 5 ani ce constituie termen de încercare pentru inculpat stabilit conform art. 862 Cp., din care trei ani pedeapsa aplicată și doi ani intervalul de timp stabili de instanță.

În baza art. 863 Cp. s-a dispus pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) se va prezenta la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul O.; b) va anunța în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea; c) va comunica și justifica schimbarea locului de muncă; d) va comunica informații de natură a fi controlate mijloacele de existență;

Potrivit dispozițiilor art. 863 alin. 2 Cp. datele prevăzute de lit. b), c) și d) au fost comunicate Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul O..

În baza art. 359 alin. 1 C.p.p. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 Cp. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și executarea în întregime a pedepsei aplicate în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare, în cazul neîndeplinirii obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare sau a neîndeplinirii cu rea credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege dispuse și prin prezenta hotărâre.

În baza art. 88 Cp. s-a dedusuce din pedeapsa aplicata timpul arestului preventiv începând cu 26.10.2011 pana la 17.09.2012 inclusiv.

În baza art. 71 alin. 5 Cp. a fost suspendată executarea pedepsei accesorii aplicate pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

Au fost menținute măsurile dispuse prin decizia nr. 1824 din 17.09.2012 a Curții de Apel C. ca urmare a admiterii cererii de liberare provizorie formulată de inculpatul F. (fost D., fost V.) A..

În baza art. 353 C.p.p. a fost menținută măsura sechestrului asigurător dispusă prin Ordonanța din 15.11.2011 emisă în dosarul 65D/P/2010 emisă de către DIICOT – Biroul Teritorial O..

În baza art. 353 și art. 163 alin. 2 și 3 C.p.p. a fost respinsă cererea de instituire a măsurii sechestrului asigurător asupra imobilului apartament situat în orașul Drăgănești O., . 20, ., . cotă de 1/1 în favoarea numitului B. S. V. în CF_-C1-U2 Drăgănești O. (fila 189 UP).

În baza art. 19 din Legea 678/2001 s-a dispus confiscarea specială, cu titlu de măsură de siguranță, a sumei de 1.350 euro sau echivalentul în lei, la cursul oficial de la data plății, de la inculpat.

În baza art. 14 și art. 346 C.p.p. a fost admisă în parte cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă C. S. și a fost obligat inculpatul F. A. să plătească acesteia suma de 2000 euro cu titlu de daune materiale și respinge în rest pretențiile civile.

A fost condamnată inculpata V. M. D., cetățean român, fiica lui E. și A., născută la data 16.07.1976 în orașul Drăgănești O., domiciliată în orașul Drăgănești O., . G, ., apt. 13, CNP_, fără antecedente penale, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată, prev și ped de art. 12 alin. 1 din Legea 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp. (două victime, respectiv V. I. și R. R.).

În baza art. 65 alin. 2 Cp. și art. 53 punctul. 2 lit. a Cp. s-a aplicat inculpatei și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cp. pe o durată de 1 an, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 Cp., s-a aplicat inculpatei și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) Cp. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 861 Cp. a fost suspendată executarea pedepsei principale sub supraveghere pe o durată de 5 ani ce constituie termen de încercare pentru inculpată stabilit conform art. 862 Cp., din care trei ani pedeapsa aplicată și doi ani intervalul de timp stabilit de instanță.

În baza art. 863 Cp., s-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpata să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) se va prezenta la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul O.; b) va anunța în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea; c) va comunica și justifica schimbarea locului de muncă; d) va comunica informații de natură a fi controlate mijloacele de existență;

Potrivit dispozițiilor art. 863 alin. 2 Cp. datele prevăzute de lit. b), c) și d) au fost comunicate Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul O..

În baza art. 359 alin. 1 C.p.p. s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 864 Cp. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și executarea în întregime a pedepsei aplicate în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare, în cazul neîndeplinirii cu rea credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege dispuse și prin prezenta hotărâre.

În baza art. 88 Cp. s-a dedus din pedeapsa aplicata timpul arestului preventiv începând cu .21.12.2011 pana la 17.09.2012 inclusiv.

În baza art. 71 alin. 5 Cp. a fost suspendată executarea pedepsei accesorii aplicate pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

Au fost menținute măsurile dispuse prin decizia nr. 1824 din 17.09.2012 a Curții de Apel C. ca urmare a admiterii cererii de liberare provizorie formulată de inculpata V. (fostă T.) M. D..

În baza art. 19 din Legea 678/2001 s-a dispus confiscarea specială, cu titlu de măsură de siguranță, a sumei de 1.200 euro sau echivalentul în lei, la cursul oficial de la data plății, de la inculpată.

S-au constatat ca fiind inadmisibile cererile de despăgubiri civile formulate de părțile vătămate V. I. și R. R. și s-a dispus respingerea acestora.

În baza art. 191 alin. 2 C.p.p. au fost obligați inculpații la câte 3.500 lei RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat (din care câte 1.500 lei reprezintă cheltuieli judiciare aferente fazei de urmărire penală) din care suma de 450 lei reprezentând onorarii avocat oficiu pentru asistența juridică obligatorie acordată părților vătămate V. I., R. R. și părții civile C. S. (respectiv câte 150 lei conform art. 5 alin. 1 lit. e) din Protocol) va fi virată anticipat din fondul MJ în contul Baroului O..

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de I. a Infracțiunilor de C. O. și T. - Biroul Teritorial O. s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

- V. (D.) A. - cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de persoane, prev. de art.12 alin.1 și 2 lit. a din Legea 678/2001;

- T. M. D., cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea 678/2001;

S-a reținut în sarcina inculpaților următoarea stare de fapt și de drept:

În primăvara anului 2010, inculpata T. M. D., care este verișoară primară cu V. I., a contactat-o telefonic de mai multe ori pe aceasta, propunându-i să meargă împreună cu mama sa R. R. (respectiv mătușa inculpatei), în Spania – localitatea Acoruna, unde aceasta era stabilită de mai mulți ani ca rezident, în vederea asigurării îngrijirii copiilor săi și ai fratelui acesteia, în număr de cinci, toți minori. De asemenea, aceasta i-a promis că va fi retribuită cu o sumă lunară de 200 euro, cazarea, hrana și transportul până în Spania, fiind asigurate în mod gratuit de către inculpații T. M. D. și V. (D.) A., părinții celor cinci copii minori de care urma să îngrijească.

Întrucât, atât V. I. cât și R. R. nu aveau un loc de muncă stabil în țară și aveau o relație bazată pe încredere cu verișorii săi V. (D.) A. și T. M. D., au acceptat această ofertă iar pe data de 28 aprilie 2010, acestea au plecat spre Spania, cu un autocar aparținând unei firme de transport internațional, în care s-au îmbarcat din mun. C., jud. D. și au ajuns în Spania pe data de 30 aprilie 2010, unde au fost așteptate de inculpata T. M. D., care în urma relațiilor pe care le avea în rândul transportatorilor, a achitat contravaloarea biletelor de transport la destinație și le-a cazat pe cele două în apartamentul acesteia, deținut cu titlu de închiriere, în localitatea Acoruna.

Ulterior, inculpata T. M. D. și fratele său inculpatul V. (D.) A., le-au solicitat documentele de identitate, motivând că intenționează să le întocmească actele pentru obținerea rezidenței în Spania, motiv în baza căruia le-a prezentat ulterior mai multe documente întocmite în limba spaniolă, pe care le-au pus să le semneze, fără să înțeleagă conținutul acestora, informându-le că sunt cererile pentru obținerea rezidenței însă în perioada următoare, susnumitele au aflat că de fapt semnaseră contracte de telefonie, în baza cărora cei doi frați au achiziționat telefoane mobile de ultimă generație, pe care le-au comercializat și și-au însușit banii proveniți din vânzarea acestora.

Inculpatul V. (D.) A. a confecționat mai multe afișe folosind tehnica de calcul, prin care era înscris în limba spaniolă că persoana care le afișează suferă de diferite boli incurabile, că are o situație materială precară, mulți copii în întreținere și că provine din rândul imigranților. Cu aceste afișe, T. M. D. și fratele său V. (D.) A., le-au determinat pe cele două persoane să practice cerșetoria la stradă, sub pretextul că nu mai au nevoie de îngrijitori pentru copiii lor și că trebuie să desfășoare această activitate pentru a-și recupera sumele de bani investite de cei doi în transportul până în Spania. Unul dintre aceste afișe a fost depus de martora V. I. la dosarul cauzei (fila nr.182 UP).

Inculpata T. M. D. locuia în același apartament în care au fost cazate cele două persoane, împreună cu cei doi copii minori și soțul acesteia, T. N., care sesizând faptul că asupra celor două persoane se fac presiuni pentru practicarea cerșetoriei, a intervenit de mai multe ori și s-a certat atât cu soția sa, inculpata T. M. D., cât și cu fratele acesteia, inculpatul V. (D.) A..

În vreme ce numitei V. I. i s-a stabilit de către cei doi inculpați ca loc de cerșit, . pe . Acoruna, în apropierea căreia se afla o terasă la cca 50 m, de unde inculpații V. (D.) A. și T. M. D. o supravegheau și încasau la intervale orare diferite, banii obținuți din practicarea cerșetoriei și de asemenea, prin prezența lor în apropierea locului de practicarea cerșetoriei, preveneau un posibil denunț al acesteia către autoritățile spaniole, numita R. R. era pusă să cerșească într-o intersecție aglomerată din localitatea Acoruna, formată din străzile San Andres și Nueva, vis a vis de Banca Caixa Galicia.

Toți banii încasați de numitele V. I. și R. R., erau luați de către cei doi inculpați, motivând că au datorii față de ei, reprezentate de acoperirea cheltuielilor de transport și cazarea pe care aceștia le-o asiguraseră. Deși li se promisese asigurarea hranei zilnice, iar banii pe care-i obțineau din cerșetorie le erau luați în totalitate de către cei doi inculpați, aceștia nu le asigurau hrana zilnică, fiind astfel nevoite să-și procure mijloacele de subzistență din resturile menajere aruncate la tomberon de către cetățenii spanioli și din hrana pe care trecătorii le-o dădeau.

Programul stabilit pentru practicarea cerșetoriei era zilnic, între orele 9,00 – 14,30 și 16,30 – 22,30, mai puțin zilele de duminică, când programul stabilit era cuprins între intervalul orar 12,00 – 22,00.

Din declarația numitei V. I., a rezultat împrejurarea că inculpata T. M. D. avea legături cu o persoană de sex femeiesc pe nume „M.”, ce administra o firmă de transport internațional și discuta periodic cu aceasta, înțelegându-se să accepte îmbarcarea frecventă a mai multor persoane din România, cu destinația Spania, unde aceasta achita contravaloarea transportului. Persoanelor pe care aceasta le aducea în Spania, li se promiteau locuri de muncă în diferite domenii, însă la destinație erau determinați să practice cerșetoria, întrucât li se spunea că locurile de muncă promise au fost ocupate. În acest sens, s-au perindat mai multe persoane în Spania, care erau cazate de către inculpații T. M. D. și V. (D.) A., aceștia deținând cu titlu de închiriere mai multe apartamente pe care le foloseau în acest sens.

V. I. și mama sa R. R. au continuat să practice cerșetoria în condițiile mai sus descrise, pe o perioadă de trei luni, timp în care au încercat de mai multe ori să plece, însă nu au reușit întrucât nu reușeau să oprească nici un ban din sumele încasate din cerșetorie, iar la finele acestei perioade, cu ajutorul unor cetățeni români care le-au cumpărat biletele de transport, au reușit să plece pe data de 30 iulie 2010, ajungând în țară pe 3 august 2010. Ulterior, V. I. a fost contactată de mai multe ori de către inculpata T. M. D., care a rugat-o să meargă înapoi cu scopul de a practica cerșetoria, însă nu a fost de acord.

Martorul T. N., soțul inculpatei T. M. D., a confirmat cele declarate de V. I. și R. R. și adăugând că soția sa a început să recruteze persoane din România din anul 2008, prin prezentarea unor oferte convenabile a unor locuri de muncă inexistente. Persoanele recrutate erau transportate până în Spania, cazate în apartamentul pe care-l închiriaseră în localitatea Acoruna, ., . erau determinate de inculpată și fratele său V. (D.) A., să practice cerșetoria, încasând banii obținuți din practicarea acestor activități.

Totodată, persoanele care erau aduse în Spania li se luau documentele de identitate și în baza acestora se întocmeau contracte pe numele persoanelor, pentru achiziționarea de telefoane mobile pe care aceștia le comercializau ulterior. Martorul a mai precizat că în acest sens au fost exploatate peste 15 persoane ale căror nume nu le cunoaște.

Având în vedere discuțiile contradictorii dintre susnumitul și soția sa, inculpata T. M. D., motivate de faptul că acesta nu era de acord cu exploatarea celor două persoane, martorul a fost amenințat de către soția sa, ca în cazul în care mai intervine în apărarea persoanelor care practică cerșetoria, îi va înscena comiterea unui viol asupra a două persoane de sex femeiesc, fapt pentru care acesta s-a resemnat și a încetat să mai intervină în favoarea persoanelor pe care le exploata prin determinarea la practicarea cerșetoriei.

Din declarația martorului V. L., s-a reținut faptul că acesta a acceptat propunerea lui T. M. D. de a merge în Spania, cu scopul de a practica cerșetoria, promițându-i că îi va asigura transportul, cazarea și hrana, iar banii obținuți din practicarea cerșetoriei urmând a fi împărțiți în mod egal.

Acesta a acceptat această propunere și la sfârșitul lunii iulie 2010 a plecat în Spania, la inculpata T. M. D., fiind cazat într-unul din apartamentele acesteia. Acesta cânta la vioară în locurile aglomerate, atrăgând astfel trecătorii și încasând zilnic sume de aprox 200 euro, banii fiind predați apoi inculpatei, care motiva că trebuia să plătească chiria și întreținerea, iar suma cuvenită ca urmare a înțelegerii de împărțire a sumelor de bani obținute, urma să fie pusă în aplicare la o dată ulterioară pe care aceasta o va hotărî, oprind însă toți banii. Într-una din zile, martorul V. L. a fost luat de către inculpatul V. (D.) A. și condus la o firmă de comercializarea telefoanelor mobile, unde a fost determinat să se prezinte ca fiind marinar, promițându-i că dacă face o astfel de declarație i se va acorda rezidența, însă în realitate a fost pus să semneze mai multe contracte de achiziție a unor telefoane mobile, pe care ulterior inculpatul V. (D.) A. le-a ridicat și le-a comercializat. După aproximativ o lună de zile, V. L. a reușit să plece și să revină în România, achitându-și contravaloarea biletului de transport cu banii încasați din practicarea cerșetoriei într-o zi.

În cursul lunii septembrie 2010, în timp ce se afla în România, inculpatul V. (D.) A. i-a propus părții vătămate C. S. cât și concubinului său Z. M. A., să meargă în Spania împreună cu el, unde le poate asigura un loc de muncă în localitatea Acoruna, în port, ca manipulant al baloților de pește, promițându-le că le va asigura cazarea în apartamentul său, urmând să-și cumpere singuri hrana din banii obținuți urmare angajării, iar pentru a fi mai convingător, inculpatul le-a spus acestora că urmează să plătească el contravaloarea biletelor de transport până în Spania, respectiv suma de 300 euro, banii putându-i fi restituiți din salariile pe care le vor primi ca urmare a angajării în port.

Partea vătămată C. S. este rudă cu inculpatul, astfel că a avut încredere în oferta primită de la acesta și a acceptat, atât ea cât și concubinul său.

În acest sens, în ziua de 6 septembrie 2010, C. S., concubinul său Z. M. A. și încă două persoane din orașul Drăgănești O., pe nume I. și S., au fost transportate pe raza mun. C., de către martorul B. S., cu autoturismul acestuia, urmare a intervenției făcute de inculpatul V. (D.) A.. Au fost cu toții îmbarcați de către B. S., într-un autocar de transport internațional cu destinația Spania, localitatea Acoruna. Inculpatul V. (D.) A. a plecat în Spania în aceeași zi cu avionul, fapt ce i-a permis să-i aștepte la destinație, fiind cazați cu toții în apartamentul compus din trei camere și în care locuiau peste 20 de persoane (care dormeau pe podea, pe saltele aduse de la gunoaie, iar hrana și-o asigura fiecare cum putea, deținut de inculpat, plătindu-i totuși o chirie săptămânală de 35 euro).

A doua zi, inculpatul V. (D.) A. i-a informat pe C. S. și concubinul acesteia Z. M. A., că vor trebui să meargă să practice cerșetoria pe stradă, întrucât nu le mai poate asigura locurile de muncă promise, deoarece patronul respectiv nu mai face angajări. De asemenea, acesta le-a reținut documentele și i-a informat că vor trebui să-i achite în cel mai scurt timp suma de 300 euro, reprezentând contravaloarea transportului până în Spania, la care se adaugă suma de 200 euro penalități.

Având în vedere aceste aspecte C. S. a practicat cerșetoria timp de 9 luni la stradă iar concubinul său Z. M. A. a început să fure din magazine alimente, fiind determinat în acest sens de inculpat iar în această perioadă de timp au strâns o sumă de peste 3000 euro, bani care le-au fost percepuți de inculpatul V. (D.) A., motivând să trebuie să plătească chiria, deși în țară li se promisese că li se asigură cazarea în mod gratuit. În afara acestei sume, cei doi concubini au fost nevoiți să plătească și suma de 500 euro lui V. (D.) A., reprezentând cheltuielile de transport împreună cu dobândă.

În cursul lunii ianuarie 2011, inculpatul V. (D.) A. i-a dat cu titlu de împrumut numitei C. S., suma de 1000 euro, cu scopul de a o trimite părinților săi în țară, unde rămăsese fiica sa în vârstă de 3 ani, spre îngrijirea acestora, spunându-i că își achitase toate datoriile față de acesta, iar această sumă i-o va restitui când va putea.

Cu toate acestea, după numai o lună de zile, respectiv în luna februarie 2011, inculpatul i-a pus în vedere să-i restituie în cel mai scurt timp suma de 3000 euro, în schimbul datoriei, punându-i în vedere faptul că în caz contrar va fi nevoită să cerșească toată viața pentru a-i achita datoriile, întrucât îi va pune penalități permanent. Întrucât acesteia i-a fost frică, a fost nevoită să împrumute în altă parte bani și împreună cu cei pe care-i obținuse din cerșit, i-a trimis inculpatului, care se afla în România pentru o perioadă scurtă de timp, suma de 3000 euro, prin intermediul serviciului de transfer bani Western Union. În acest sens, a fost obținută copia documentului de transfer a sumei care este atașată la dosar (fila 166 UP).

În cursul lunii aprilie 2011, partea vătămată C. S. și concubinul acesteia, au fost bătuți de numitul Z. M. din orașul Drăgănești O., care a fost pus în acest sens de către inculpatul V. (D.) A., fără prezentarea unui motiv real.

Partea vătămată C. S. a încercat de mai multe ori să discute du inculpatul, cu scopul de a-i aduce în țară, însă acesta profitând de faptul că îi expirase valabilitatea cărții de identitate, nu a acceptat și nici nu i-a îndrumat să-și actualizeze documentul, motivând că trebuie să rămână în continuare pentru a-i face mai mulți bani.

În cursul lunii martie 2011, urmare a presiunilor exercitate asupra sa și a imposibilității de a putea reveni în România, partea vătămată C. S. a încercat să se sinucidă, ingurgitând un flacon de paracetamol. Din cauza dozei pe care și-a administrat-o, acesteia i-a fost rău câteva zile, însă ulterior și-a revenit.

În cursul lunii mai 2011 partea vătămată C. S. a luat legătura cu tatăl său C. M. în țară, căruia i-a spus ce i se întâmplă și l-a rugat să discute cu inculpatul V. (D.) A. pentru a-l determina să o aducă în țară.

Martorul C. M. a discutat telefonic cu inculpatul și i-a pus în vedere să-i aducă fiica acasă, în sens contrar, urmând să sesizeze organele de poliție referitor la abuzurile comise asupra fiicei sale și concubinului acesteia.

Pe data de 6 iunie 2011, inculpatul V. (D.) A. a acceptat să o ducă în țară pe numita C. S., însă a condiționat acest transport de rămânerea în Spania a concubinului acesteia Z. M. A., care trebuia să fure în continuare alimente pentru a-i asigura hrana zilnică membrilor familiei sale.

În luna februarie 2011 inculpatul V. (D.) A. a determinat-o pe numita C. C. să meargă împreună cu concubinul său P. A., în Spania, promițându-i că o plătește cu suma de 200 euro lunar, ca să aibă grijă de cei trei copii ai săi, iar pe concubinul său îl va angaja și în acest sens, le-a facilitat celor doi transportul în Spania, unde pentru o perioadă de timp C. C. a îngrijit copiii inculpatului, fără să fie retribuită în acest sens, iar ulterior aceștia au fost nevoiți să cerșească, banii obținuți din această activitate fiind percepuți de inculpat, motivând că reprezintă contravaloarea chiriei.

La sfârșitul lunii mai 2011, C. C. împreună cu concubinul său P. A., au reușit să fugă în localitatea Cordoba, la părinții lui P. A., unde se află și în prezent.

Din declarațiile martorului B. S. V. a rezultat faptul că inculpații V. (D.) A. și T. M. D., în timp ce se aflau în Spania, au apelat în repetate rânduri la serviciile sale, pentru a transporta diferite persoane pe raza municipiilor C. și Slatina și îmbarcarea acestora în autocare cu destinația Spania – Acoruna, unde aceștia îi așteptau.

După ce inculpatul V. (D.) A. a fost reținut și ulterior arestat preventiv, prin apărătorul ales a propus spre audiere un număr de șapte martori, în principal rude și chiar frații inculpatului, încercând prin depozițiile acestora să inducă ideea că inculpatul nu a exercitat nici un fel de presiuni asupra victimelor infracțiunii de trafic de persoane, ci din contră, el a încercat să-i ajute.

Martorii propuși în apărarea inculpatului au confirmat faptul că victimele au practicat cerșetoria în localitatea Acoruna din Spania, fiind cazați de către cei doi inculpați în spațiile închiriate de aceștia.

Același lucru este susținut și de martorii propuși de către inculpata T. M. D. care s-a sustras urmăririi penale.

În ceea ce privește încercările inculpaților prin martorii audiați și prin apărătorii aleși de a induce ideea că ei nu se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor pentru care sunt cercetați și pentru care s-a dispus măsura arestării preventive, învederăm faptul că a doua zi după ce inculpatul V. (D.) A. a fost arestat, prin intermediul rudelor, inclusiv a concubinei sale F. A. M., au luat legătura cu martorul C. M., oferindu-i diferite sume de bani, mergând până la 1000 euro de persoană, ca acesta să ia legătura cu victimele și cu martorii audiați în cauză pentru a-și schimba declarațiile, în sensul că el și celelalte persoane să declare că inculpații nu au exercitat presiuni asupra victimelor.

În ceea ce privește pe inculpatul V. (D.) A., acesta nu a recunoscut infracțiunea pentru care este cercetat în faza de urmărire penală, susținând că el nu a exercitat nici un fel de violențe asupra victimelor și nici nu și-a însușit sumele de bani obținute din cerșetorie.

S-a reținut că în baza unei hotărâri judecătorești din luna aprilie 2011, la data de 08.11.2011 inculpatul a intrat în posesia noii cărți de identitate pe numele de V. A..

Inculpata T. M. D. nu a fost audiată deoarece s-a sustras de la urmărirea penală.

În drept s-a reținut că faptele inculpaților V. (D.) A. și T. M. D., care în perioada 2010-2011 au recrutat, transportat și cazat mai multe persoane, pe care prin promisiunea asigurării unui loc de muncă în străinătate, cazare, hrană și transport asigurate în mod gratuit, le-a facilitat transportul în Spania, localitatea Acoruna, unde le-a determinat să practice cerșetoria, însușindu-și sumele de bani obținute din prestarea acestor activități, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane prev. de art.12 alin.1și 2 lit. a din Legea 678/2001.

Așadar P. a reținut în sarcina inculpaților săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane de două persoane în mai multe modalități, cumulativ, respectiv recrutare, transport și cazarea părților vătămate.

Totodată prin ordonanța din 15 noiembrie 2011 emisă în dosarul 65D/P/2010 s-a dispus indisponibilizarea sumei de 1850 euro și predarea acesteia la DIICOT - Structura Centrală - Departamentul Economico - Financiar și Administrativ, în vederea depunerii la o instituție bancară competentă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului O. la data de 17.11.2011 sub nr._, fixându-se ca prim termen de judecată data de 06.12.2012.

La data de 18.11.2012, în temeiul art. 300/1 C.p.p. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv luată față de inculpatul V. (fost D.) A. de la data de 27.10.2011 până la data de 24.11.2011 inclusiv și s-a dispus menținerea în continuarea a acestei măsuri.

Prin sentința civilă 1459/19.04.2011 a Judecătoriei Caracal (filele 157 – 158 dosar fond vol. I) s-a dispus desfacerea căsătoriei inculpatului și s-a dispus ca acesta să revină la numele avut anterior căsătoriei, acela de „V.”, prin urmare cu acest nume va fi menționat în continuare.

La data de 21.12.2011 inculpata T. M. D. a fost arestata ca urmare a emiterii unui mandat european de arestare preventivă iar prin încheierea din data de 03.01.2011 au fost respinse obiecțiile formulate de aceasta, ca inadmisibile și s-a dispus executarea mandatului de arestare preventivă nr. 41/27.10.2011.

Deși inculpata T. M. D. a fost trimisă în judecată cu numele de „T.”, din dispozitivul sentinței civile 3566/11.11.2010 (filele 72 74 dosar fond vol. I) a Judecătoriei Caracal rezultă că s-a dispus ca aceasta să revină la numele avut anterior căsătoriei, acela de „V.”, sentința rămânând irevocabilă însă inculpata nu a solicitat să i se emită un nou act de identitate conform sentinței amintite.

De altfel, măsura arestului preventiv a fost în mod succesiv menținută pe parcursul cercetării judecătorești, împotriva încheierilor pronunțate inculpații declarând de fiecare dată recurs, care a fost respins ca nefondat prin deciziile pronunțate de Curtea de Apel C. cu prilejul soluționării căii de atac.

Inculpații au formulat pe parcursul cercetării judecătorești la fond mai multe cereri de liberare provizorie pe parcursul cercetării judecătorești care au fost respinse ca nefondate însă prin Decizia nr. 1824/18.09.2012 a Curții de Apel C. au fost admise recursurile inculpaților împotriva încheierii din data de 11.09.2012 pronunțată în prezenta cauză, apreciindu-se ca fiind îndeplinite condițiile liberării provizorii sub control judiciar, iar la examinarea de temeinicie a cererii, din perspectiva îndeplinirii scopurilor măsurilor preventive, cum astfel acesta este reglementat de art. 136 C.p.p., Curtea a constatat că procesul penal pornit împotriva celor doi inculpați se poate desfășura și cu aceștia în stare de libertate provizorie, sub control judiciar.

La data de 10.01.2012 partea vătămată C. S. s-a constituit și parte civilă în cauză cu suma de 4000 euro față de inculpatul V. (fost D.) A. (fila 102 din vol. I dosar fond) din care suma de 2000 euro restituită fără drept acestuia din totalul sumei de 3000 euro ce a făcut obiectul transferului bancar prin Western Union iar restul de 2000 euro reprezentând chiria achitată inculpatului din banii obținuți ca urmare a practicării cerșetoriei.

La data de 31.01.2012 a fost audiată numita C. S. și în calitate de parte vătămată (filele 147 – 149 102 din vol. I dosar fond).

În raport de Decizia 49/2008 a ÎCCJ pronunțată ca urmare a promovării recursului în interesul legii prin care s-a decis că „traficul de persoane incriminat prin dispozițiile art. 12 și 13 din Legea 678/2001, comis asupra mai multor subiecți pasivi, în aceleași condiții de loc și de timp, constituie o infracțiune unică, în formă continuată, iar nu mai multe infracțiuni aflate în concurs”, la data de 31.01.2012 a fost pusă în discuție cererea de schimbare a încadrării juridice a infracțiunii de trafic de persoane prev și ped de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea 678/2001 pentru care au fost trimiși în judecată ambii inculpați în infracțiunea de trafic de persoane prev și ped de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C pen. iar după ascultarea concluziilor procurorului și părților a fost prorogată pronunțarea asupra acestei cereri odată cu fondul cauzei (fila 173 verso dosar fond vol. I).

La data de 21.02.2012 au fost audiate numitele V. I. și R. R. în calitate de martore (filele 1 – 4 din dosar fond vol. II).

Prin cererile de la filele 94 și 95 din vol. II dosar fond acestea au solicitat să fie audiate în calitate de părți vătămate și respectiv de părți civile în locul calității de martor, cererile acestora fiind puse în discuție la data de 20.03.2012 (filele 127 – 128 dosar fond vol. II).

Prin încheierea din data de 20.03.2012 au fost respinse cererile numitelor V. I. și R. R. audiate în calitate de părți civile în locul calității de martor iar prin încheierea din data de 17.04.2012 (filele 207 – 208 dosar fond vol. II) au fost admise cererile acestora de a fi audiate în calitate de părți vătămate, pentru aceasta instanța raportându-se la dispozițiile art. 15 și respectiv art. 24 C.p.p.

Pentru a decide astfel tribunalul a avut în vedere următoarele aspecte:

Persoana fizică care suportă direct o vătămare prin infracțiunea comisă este denumită persoană vătămată, iar când vătămare este de natură fizică persoana este denumită victima infracțiunii (potrivit art.175, 183, 189, 197, 198 și art.200 Cod penal).

Persoana vătămată este subiect pasiv special al infracțiunii, iar dacă declară că înțelege să devină parte în proces este denumită parte vătămată (art.24 alin.1 Cod procedură penală).

Persoana vătămată nu este parte în proces, ea intervenind în proces în măsura în care organele penale o solicită în realizarea anumitor activități.

Organele judiciare sunt obligate să explice persoanei vătămate că poate participa în procesul penal ca parte vătămată (art.76 și 320 Cod procedură penală). Cu toate că declarația de participare în procesul penal poate fi făcută oricând în cursul urmăririi, persoana vătămată exercită acțiunea penală numai după punerea ei în mișcare, deci din momentul când învinuitul devine inculpat

Persoana vătămată poate să-și manifeste voința de a participa în procesul penal ca atare.

Potrivit dispozițiilor art. 82 C.p.p., persoana vătămată poate fi ascultată ca martor dacă nu este constituită parte civilă sau nu participă în procesul penal ca parte vătămată.

Din verificarea dosarului de urmărire penală s-a reținut că la fila 19 dosar UP numita V. I. se află atașat un înscris care poate fi calificat ca o plângere în sensul art. 222 C.p.p. prin care aceasta a încunoștințat organele de poliție în legătură cu evenimentele derulate în perioada aprilie – iulie 2010 în care și în directă legătură cu faptele pentru care au fost trimiși în judecată inculpații în cauza de față.

În ce o privește pe numita R. R., aceasta nu a formulat separat o astfel de plângere dar în cuprinsul înscrisului depus de V. I., aceasta din urmă face referire și la mama ei, R. R., ca fiind de asemenea persoana care a însoțit-o în Spania și care a fost nevoită să practice cerșetoria în aceleași condiții.

În cursul urmării penale aceste persoane au fost audiate doar în calitate de martore iar nu și de părți vătămate sau părți civile, astfel că și la instanța de judecată acestea și-au păstrat calitatea atribuită în faza de urmărire penală și nu au mai avut posibilitatea de a se constitui părți civile în cauză în raport de dispozițiile art. 15 C.p.p., potrivit cu care constituirea de parte civilă trebuie să aibă loc numai până la citirea actului de sesizare.

Prima instanță a reționut că aceste persoane sunt preocupate în special de recuperarea sumelor de câte 6000 de euro pe care inculpata T. M. D. le-ar fi luat fără drept din banii obținuți ca urmare a practicării cerșetoriei de către cele două părți vătămate în Spania în perioada în care au fost cazate în apartamentul deținut de aceasta (filele 133 și 134 dosar fond vol. III).

Solicitările părților vătămate V. I. și R. R. ar fi contravenit oricum Deciziei - cadru 2005/212/JAI privind confiscarea produselor, instrumentelor și altor bunuri aflate în legătură cu criminalitatea, transpusă integral în dreptul intern, inclusiv prin Legea 63/2010 referitoare la modificarea Codului penal, fiind incidente în schimb dispozițiile referitoare la confiscarea specială a sumelor de bani obținute din practicarea cerșetoriei și remise inculpatei sub orice formă, inclusiv cea de plată a cazării.

Astfel prin art. 2 din Decizia - cadru 2005/212/JAI prevede „(1) Fiecare stat membru ia masurile necesare pentru a-i permite acestuia să confiște, în totalitate sau în parte, instrumentele și produsele care sunt rezultatul unei infracțiuni, care se pedepsesc cu o pedeapsă privativă de libertate cu o durată mai mare de un an, sau bunurile de o valoare corespunzătoare acestor produse.”

Este vorba de un principiu potrivit cu care, nici infractorul dar nici victima nu ar putea profita de bunurile rezultate din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală și prin urmare nimeni nu se poate prevala de dobândirea unei averi în mod ilicit, în speță prin cerșetorie.

Chiar dacă în Spania cerșetoria în sine nu este incriminată ca infracțiune iar părțile vătămate V. I. și R. R. ar dori să se prevaleze de acest aspect, nu trebuie omis faptul că în legislația română, respectiv în cuprinsul art. 326 Cp. „fapta persoanei care, având capacitatea de a munci, apelează în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor material, se pedepsește cu închisoare de la o lună la 3 ani” este incriminată ca infracțiune și se aplică în temeiul personalității legii penale prev de art. 4 din Cp, inclusiv cetățenilor români aflați într-un alt stat al Uniunii Europene.

În concluzie, despăgubirile materiale solicitate de părțile vătămate V. I. și R. R. nu ar fi putut primite nici în cazul în care constituirea civilă ar fi avut loc cu respectarea art. 15 C.p.p., respectiv până la citirea actului de sesizare, tocmai în temeiul considerentelor anterior expuse.

La data de 22.05.2012 au fost invocate excepția inadmisibilității conceptării părților vătămate precum și excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului O. în soluționarea cauzei de față.

Prin încheierea pronunțată la aceeași dată au fost respinse aceste excepții (fila 143 și 143 verso dosar fond vol. III).

Tribunalul a reținut că dispozițiile art. 82 Cp. nu exclud participarea persoanei vătămate în procesul penal decât dacă are calitatea de martor, situație în care nu vor fi avute mărturiile depuse de părțile vătămate V. I. și R. R. în calitate de martor.

De asemenea s-a apreciat că Tribunalul O. rămâne competent a soluționa cauza cu care a fost investit, ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 4 din Cp. precum și a dispozițiilor art. 17 și 51 din Constituție deoarece cetățenii români se bucură în străinătate de protecția statului român și trebuie să-și îndeplinească obligațiile, vizând respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor, îndatorire de care nu sunt exonerați atunci când aceștia se află în străinătate.

Potrivit art. 289 C.p.p. „judecata cauzei se face în fața instanței constituită potrivit legii și se desfășoară în ședință, oral, nemijlocit și în contradictoriu”, astfel că s-a dispus audierea tuturor persoanelor audiate în calitate de martori în faza de urmărire penală.

În plus, în virtutea rolului activ și pentru aflarea adevărului, în conformitate cu art. 287 C.p.p. s-au efectuat cercetări pentru identificarea persoanei cu numele de „M.” la care s-a făcut referire în cuprinsul rechizitoriului ca fiind în legătură cu inculpații în scopul realizării transportului persoanelor traficate de aceștia în Spania, fără însă ca aceasta să fie vreodată audiată în faza de urmărire penală.

Numele acestei persoane este R. M. iar instanța de fond a dispus citarea acesteia și ascultarea sa ca martor, depoziția fiind consemnată la filele 101 - 102 dosar fond vol. V.

De asemenea a fost audiată în calitate de martor și administratorul firmei de transport . cu care s-a realizat transportul unora dintre martorii audiați și a părții vătămate C. S. în cauză, respectiv numiții în Spania, depoziția numitei S. N. Garofița fiind atașată la fila 187 dosar fond vol. V.

Din probatoriul administrat în cauză instanța de fond a reținut următoarele:

Cât privește activitatea inculpatei V. M. D. (fostă T.) s-a reținut că în primăvara anului 2010 între inculpata V. M. D. pe de o parte și pe de altă parte V. I. și R. R., verișoara respectiv mătușa inculpatei au avut loc discuții telefonice în cadrul cărora inculpata a avansat ideea ca părțile vătămate să meargă în Spania, respectiv în orașul A Coruna, unde aceasta era stabilită de mai mulți ani ca rezident.

Astfel, partea vătămată V. I. urma să aibă grijă de cei doi copii minori ai inculpatei iar partea vătămată R. R. urma să aibă grijă de cei trei copii minori ai inculpatului F. (fost V., F. D.) A..

Existența unei asemenea înțelegeri rezultă din depozițiile martorilor T. N. (f. 54 dosar fond vol. II), F. M. (f. 160 dosar fond vol. II), I. M. (f. 161 dosar fond vol. II) și V. L. (f. 162 dosar fond vol. II).

Împrejurarea că anterior lunii aprilie 2010 părțile vătămate V. I. și R. R. au mai fost în Spania, în localitatea Acoruna și că au practicat chiar cerșetoria nu poate exclude de plano înțelegerea pretinsă de acestea și confirmată chiar de martorii menționați.

În schimbul acestui serviciu inculpații trebuiau să le asigura hrana, cazarea și suma de 200 euro lunar.

Părțile vătămate V. I. și R. R. nu aveau un loc de muncă în țară și aveau o relație bazată pe încredere cu inculpata V. M. D. astfel că au acceptat această ofertă iar pe data de 28 aprilie 2010 acestea au plecat spre Spania, cu un autocar aparținând unei firme de transport internațional, în care s-au îmbarcat din mun. C., jud. D. și au ajuns în Spania pe data de 30 aprilie 2010, unde au fost așteptate de inculpată.

În ceea ce privește transportul părților vătămate în Spania, din probele administrate nu a rezultat existența vreunei înțelegeri între inculpata V. M. D. și martora R. M. zisă și „M.”, în legătură cu efectuarea transportului de către o anumită firmă de transport cu plata prețului biletului la destinație.

Astfel la fila 147 din vol. IV dosar fond se află copia unei cărți de vizită din care rezultă că această persoană se ocupa de intermedierea activității de transport internațional pentru firma . dar nu există dovezi a existat o activitate organizată în acest sens, că inculpata achita costul călătoriei persoanelor care mergeau în Spania în scopul practicării cerșetoriei, la destinație, respectiv în localitatea A Coruna și nici că administratorul firmei, martora S. N. ar fi avut vreo implicare de această natură, conform declarației de la fila 187 din vol. V dosar fond.

În momentul în care părțile vătămate V. I. și R. R. au ajuns în Spania li s-a solicitat actele de identitate, motivând că sunt necesare pentru întocmirea formalităților de rezidență în Spania, acestea predându-i inculpatei V. M. D. actele de identitate, care au rămas o perioadă în păstrarea inculpatei.

Cu toate acestea, documentele de identitate au fost restituite după o perioadă de timp părților vătămate, la cererea acestora.

Din probatoriul administrat nu a rezultat că în contul părților vătămate au fost achiziționate de inculpata V. M. D. telefoane mobile, profitând de împrejurarea că aceștia nu înțelegeau înscrisurile redactate în limba spaniolă, motiv pentru care ar fi semnat contracte de telefonie fără să cunoască semnificația acestora.

Totuși un asemenea contract de telefonie a fost încheiat pe seama martorului V. L., fratele părții vătămate V. I., de unul dintre telefoanele achiziționate în această modalitate martorul fiind ulterior deposedat, în scopul valorificării acestuia în România de către fratele inculpatei. Totuși această împrejurare nu poate constitui prin sine însăși un element suficient pentru a defini existența infracțiunii de trafic de persoane în forma prev și ped de art. 12 alin. 2 lit. a) din Legea 678/2001.

De asemenea nu a rezultat că inculpatul F. (fost D., fost V.) A. a confecționat afișe folosind tehnica de calcul, prin care era înscris în limba spaniolă că părțile vătămate suferă de diferite boli incurabile, că are o situație materială precară, mulți copii în întreținere și că provine din rândul imigranților, acest lucru fiind realizat de inculpata V. M. D., care a confecționat un astfel de afiș pentru partea vătămată V. I.. În acest sens este și declarația martorului V. C. L. care precizează că „singura care avea un carton în care se menționa că are cancer este partea vătămată V. I.…acest carton a fost scris de sora mea la dorința părții vătămate care nu cunoștea limba spaniolă”. Existența unei „recuzite” de acest fel este de altfel neîndoielnică, unul dintre aceste afișe fiind atașat la dosarul cauzei (fila nr.182 UP).

Părțile vătămate V. I. și R. R. au fost cazate de inculpată, plătind acesteia suma de 5 euro zilnic la care se adăugau cheltuieli cu plata utilităților. În apartamentul situat în A Coruna, ., . mult de 10 persoane fără a fi fost încheiat un contract de subînchiriere care să justifice încasarea sumei menționate, ceea ce conduce la concluzia că inculpata era interesată în obținerea unui cât mai mare profit prin cazarea unui cât mai mare număr de persoane, care practicau cerșetoria neavând alternativa unul loc de muncă.

Martorul V. C. L. a menționat „cred că părțile vătămate plăteau 4 – 5 euro/zi cu titlu de chirie” – fila 186 vol. III dosar fond.

Martorul S. C., cazat la rândul său în apartamentul deținut cu chirie de inculpata V. M. a precizat „plăteam chirie 5 euro/zi” – fila 189 vol. III dosar fond.

Martorul V. I. a menționat că a plecat în Spania împreună cu părțile vătămate R. R. și V. I. iar pe drum acestea i-au spus că merg la cerșit și că vor locui la sora lui, plătind 5 euro/zi și separat contravaloarea utilităților - f. 64 din vol. IV dosar fond.

Martora B. G., audiată la cererea inculpatei V. M. D. a precizat că „am plătit 5 euro/noapte plus alte sume pentru utilități” – f. 65 din vol. IV dosar fond.

Martora Ș. F. D. a arătat că „am plătit chirie 5 euro/zi și toate persoanele care locuiau în apartament plăteau chirie 5 euro/zi” – f. 136 din vol. III dosar fond.

Martorul V. L. a arătat că a mers în Spania în perioada mai – iunie 2010 unde a fost muzicant pe stradă și a menționat că „trebuia să plătesc chirie 5 euro/noapte și să fac bani pentru mine fără ca inculpata să precizez că eu sunt obligat să îi dau ei o parte din banii obținuți” - f. 162 verso vol. II dosar fond.

Martorul a mai adăugat că inculpata îi cerea banii obținuți spre păstrare cu promisiunea că îi va da înapoi iar ulterior nu i-a mai restituit, încât a fost nevoit să-și vândă telefonul rămas lui cu prilejul încheierii contractului de telefonie, pentru a avea bani să-și plătească biletul spre a se înapoia în țară.

Inculpata însăși în declarația pe care a dat-o în fața instanței a afirmat că a perceput o chirie mai mică persoanelor pe care le-a cazat și care obișnuiau să practice cerșetoria, motiv pentru care acestea erau chiar mulțumite de găzduirea oferită (fila 82 vol. I dosar fond).

Datorită acestui aspect, cazarea de către inculpată a unui număr mare de persoane care nu au mijloace de subzistență dintr-o activitate lucrativă, ci se dedau la practici de cerșetorie, tolerate și încurajate efectiv de aceasta, nu mai are caracterul unei simple convenții civile de închiriere ci îmbracă forma traficului de persoane într-una din modalitățile prevăzute de dispozițiile legale, respectiv cazarea în scopul obținerii unui folos patrimonial.

Un calcul simplu arată că doar prin cazarea unui număr de 10 persoane, în afara membrilor familiei sale, inculpata obținea pentru sine de la fiecare persoană suma de 150 euro lunar iar de la toate persoanele suma de 1500 euro lunar.

Din cuprinsul contractului de închiriere depus de inculpata V. M. la dosar s-a reținut că aceasta plătea în schimb o chirie lunară de 410 euro (fila 54 dosar fond vol. I), ceea ce însemna un profit mai mare de 1000 euro lunar, sumă obținută cu multă ușurință și fără a depune vreun efort deosebit, situație în care interesul acesteia de a caza în apartament un număr mare de persoane care practicau cerșetoria este de înțeles.

Chiar dacă inculpata nu obliga în mod direct la practicarea cerșetoriei, acestea ajungeau în mod inevitabil în situația de a cerși în situația în care aceasta fie le promitea că le ajută să-și găsească un loc de muncă iar acest lucru nu se mai întâmpla, așa cum a fost cazul părților vătămate V. I., fie cunoșteau și erau de acord de la început să practice cerșetoria, așa cum a fost situația martorului V. L..

Or în contextul în care persoanele care practicau cerșetoria posedau un nivel redus de instrucție și educație, în condițiile în care alte surse de venit oricum acestea nu aveau în țară, procedeul inculpatei de a încuraja părțile vătămate la practicarea cerșetoriei reprezenta o modalitate de a le face dependente de ea, mai ales că le-a asigurat în schimb o locuință, neavând nevoie să se poarte urât cu părțile vătămate, să le sechestreze și să le oblige a acționa în vreun fel, pentru ca acestea să fie mulțumite cu situația dată și să practice efectiv cerșetoria.

Tribunalul a apreciat că sentința 214/05 emisă de Judecătoria pentru cazuri penale din A Coruna, Spania demonstrează că în realitate inculpata V. M. D. a încurajat desfășurarea unor activități de cerșetorie, desfășurate de fostul ei soț, martorul T. N., care a încercat să-și implice fiul minor, Franco Estefan V. în practicarea cerșetoriei prin aceea că minorul era folosit pentru a inspira milă trecătorilor (filele 109 – 111 din vol. IV dosar fond).

Astfel, la data de 26.04.2005 în jurul orelor 19,30 martorul T. N. cerșea în apropierea unui supermarket din . orașul A Coruna, fiind însoțit de Franco Estefan V., care era supravegheat de mama sa M. D. V., toți trei formând o familie ce se afla în aceeași situație în Spania, această împrejurare fiind reținută de judecătorul spaniol ca un „fapt dovedit” (fila 110 vol. IV).

Cu toate acestea, martorul în a fost achitat reținându-se mai ales „depoziția” chiar a inculpatei în cauză care a motivat că în acea zi l-a scăpat de sub observație pe minor deoarece a trebuit să se ocupe de niște acte (fila 110 verso din vol. IV).

Din probatoriul administrat în cauză s-a reținut că nu rezultă că părțile vătămate V. I. și R. R. ar fi fost atent supravegheate de către inculpata V. M. D. și că le-ar fi indicat acestora anumite locuri în care să practice cerșetoria, acestea având libertatea de a-și alege locurile în care preferau să desfășoare această activitate și nici că inculpata le lua absolut toți banii obținuți din această practică.

Din adresa nr. 121/21.06.2012 emisă de Compania Națională Poșta Română s-a reținut că partea Vătămată V. I. a efectuat 4 transferuri Western Union în perioada mai 2010 – iulie 2010 pentru o sumă totală de 1120 euro (20 euro destinatarului V. L., 200 euro destinatarului Fărâmiță V., 600 și respectiv 300 euro destinatarei F. M. (fila 159 din vol. IV dosar fond).

Chiar dacă partea vătămată R. R. nu figurează în evidențele instituțiilor bancare interpelate că a efectuat transferuri de sume de bani, este foarte posibil ca în sumele trimise de partea vătămată V. I. să se regăsească și sume obținute din practicarea cerșetoriei de partea vătămată R. R..

Tribunalul a reținut că de pe urma sumelor achitate de părțile vătămate V. I. și R. R. și nu numai de acestea ci și de restul persoanelor cazate în apartamentul deținut în localitatea A Coruna inculpata V. M. a obținut sume de bani în mod nejustificat.

Inculpata a pretins pe parcursul cercetării judecătorești prin înscrisurile depuse la dosar că primea un ajutor de 320 euro de la statul spaniol și mai primea și salariu pentru activitatea lucrativă pe care o desfășura în casa unor cetățeni spanioli.

Totuși din extrasul de cont de la dosar s-a reținut că sumele de bani primite ca remunerație erau în jurul a 300 euro lunar.

Dacă la această sumă se adaugă suma încasat cu titlu de ajutor de la stat, tot nu se poate justifica în totalitate sursele de existență, în condițiile în care în anul 2007 inculpata a achiziționat și un apartament în localitatea Drăgănești O., familia inculpatei era compusă din 4 persoane pentru care era trebuia asigurată hrană, îmbrăcăminte, plata utilităților și a chiriei la imobilul în care locuiau, transportul membrilor familiei în oraș și al copiilor la școală.

Or, chiar martorul B. S. precizează în declarația dată în faza de urmărire penală (fila 69 dosar UP) că inculpata „spunea că lucrează ca menajeră la diferite familii de spanioli, însă nu am văzut-o niciodată făcând menajul”. Martorul și-a schimbat depoziția referitor la acest aspect în cursul cercetării judecătorești (fila 57 din vol. II dosar fond), precizând că inculpata presta câte 4 sau 8 ore ca activități de menaj dar fără să justifice în mod rezonabil cauzele pentru care depozițiile sale au un conținut diferit, pentru a putea da relevanță ultimei dintre acestea.

Cu privire la activitatea inculpatului F. (fost D., fost V.) A., s-a reținut că în cursul lunii septembrie 2010, în timp ce se afla în România, inculpatul F. (fost D., fost V.) A. i-a propus părții vătămate C. S. și concubinului acesteia Z. M. A. să meargă în Spania împreună cu el, unde le poate asigura un loc de muncă în localitatea A Coruna, în port, ca manipulant al baloților de pește, promițându-le că le va asigura cazarea în apartamentul său, urmând să-și cumpere singuri hrana din banii obținuți urmare angajării și întrucât erau verișori au avut încredere și au acceptat.

Partea vătămată C. S. și concubinul acesteia au fost transportați de către martorul B. S. la C. de unde au plecat cu un autocar de transport internațional cu destinația Spania,localitatea A Coruna, unde au fost cazați în același apartament în care locuia și inculpatul. iar pentru a fi mai convingător, inculpatul le-a spus acestora că urmează să plătească el contravaloarea biletelor de transport până în Spania, respectiv suma de 300 euro, banii putându-i fi restituiți din salariile pe care le vor primi ca urmare a angajării în port.

A doua zi, inculpatul F. (fost D., fost V.) A. i-a informat pe C. S. și concubinul acesteia că vor trebui să meargă să practice cerșetoria pe stradă, întrucât nu le mai poate asigura locurile de muncă promise, deoarece patronul respectiv nu mai face angajări, astfel că timp de 9 luni aceasta a practicat cerșetoria la stradă iar concubinul său a furat din magazine alimente.

În cursul lunii ianuarie 2011, inculpatul F. (fost D., fost V.) A. i-a dat cu titlu de împrumut părții vătămate C. S. suma de 1000 euro, cu scopul de a o remite părinților săi C. M. și C. A. pentru a o folosi în scopul îngrijirii fiicei părții vătămate, în vârstă de 3 ani, această sumă urmând a fi restituită când va putea.

Cu toate acestea, după numai o lună de zile, respectiv în luna februarie 2011, inculpatul F. (fost D., fost V.) A. i-a pus în vedere să-i restituie în cel mai scurt timp suma de 3000 euro, în schimbul datoriei, în caz contrar va fi nevoită să cerșească toată viața pentru a-și achita datoriile, întrucât îi va pune penalități permanent.

Pentru a restitui suma de bani de 3000 euro partea vătămată a trimis inculpatului F. (fost D., fost V.) A., care se afla în România pentru o scurtă perioadă de timp suma de 3000 euro prin intermediul serviciului de transfer de bani Western Union, banii provenind o parte dintr-un împrumut, respectiv suma de 2600 euro iar restul fiind obținuți din practicarea cerșetoriei (fila 166 dosar UP).

Inculpatul a susținut că în realitate partea vătămată Căldaru S. datora toată suma de bani de 3000 de euro, dat fiind că tatăl acesteia a cumpărat de la el un autoturism Citroen Xanthia în valoare de 800 euro, pe care la rândul său și el l-a cumpărat de la fratele lui, V. C. L., pentru a putea scoate autoturismul din Spania fiind necesar a se întocmi o procură depusă la filele 63 – 65 vol. I dosar fond, la această sumă adăugându-se contravaloarea călătoriei părinților părții vătămate din România în Spania, în sumă de 600 euro, 700 euro contravaloarea combustibilului și 300 euro contravaloarea deplasării martorului B. S. în Spania pentru a aduce autoturismul.

Aceste aspecte au fost susținute de martorul B. S. prin declarația de la filele 57 – 58 de la vol. II dosar fond dar ele nu au fost confirmate și de alte persoane în afara fraților inculpaților și în plus nu există nici o justificare rezonabilă pentru obligarea părții vătămate C. S. de a restitui sume de bani de care a beneficiat tatăl ei, C. M. și pe care, în cazul că le-ar fi împrumutat de la inculpatul F. (fost D., fost V.) A., ar fi trebuit acesta să le restituie și nu fiica sa.

Astfel instanța fondului a reținut susținerile inculpatului F. (fost D., fost V.) A. sub acest aspect, ca nefondate.

Martorul B. S. nu și-a menținut în totalitate declarația dată în faza de urmărire penală fără însă a oferi o explicație plauzibilă cu privire la aceasta.

Astfel, acesta a susținut în declarația pe care a dat-o în faza de urmărire penală că știe că plata transportului în Spania pentru persoanele care nu aveau bani și care mergeau să practice cerșetoria sau lăutăria era efectuată la destinație, unde erau așteptați de inculpatul F. (fost D., fost V.) A. ori după caz de inculpata V. M. (fila 68 dosar UP).

Totuși acest aspect nu s-a confirmat, așa cum am precizat și anterior nu s-a dovedit că a existat vreo înțelegere între inculpatul F. (fost D., fost V.) A. și vreo firmă de transport rutier internațional, în speță martorele R. M. și S. N., cea din urmă administrator al ., care deținea autocare ce plecau din municipiul C. cu destinația Spania.

S-a susținut în cuprinsul rechizitoriului că partea vătămată C. S. a fost bătută de numitul Z. M. la instigarea inculpatului F. (fost D., fost V.) A. însă acest fapt nu a fost probat, simplele susțineri ale părții vătămate nefiind suficiente în acest sens.

Astfel, s-a constatat că nu există un certificat medico legal și nici o reclamație depusă la autorități prin care aceasta să reclame violența săvârșită asupra sa, doar tatăl său confirmându-i susținerile prin depoziția de la fila 164 vol. II dosar fond.

Partea vătămată C. S. a încercat de mai multe ori să discute du inculpatul, cu scopul de a-i aduce în țară, însă acesta nu a curs solicitării și nici nu a îndrumat-o să-și actualizeze documentul.

În cursul lunii mai 2011 partea vătămată C. S. a luat legătura cu tatăl său, martorul C. M., căruia i-a spus ce i se întâmplă și l-a rugat să discute cu inculpatul F. (fost D., fost V.) A., pentru a-l determina să o aducă în țară iar în urma discuțiilor dintre aceștia la data de 6 iunie 2011 inculpatul s-a întors în România cu autoturismul proprietate personală, aducând-o și pe partea vătămată C. S., plătind pentru aceasta suma de 50 euro la granița cu Ungaria, astfel cum rezultă din declarația martorului R. R. de la fila 82 dosar UP.

Acest aspect a fost confirmat și de martora Ș. F. D. de la fila 108 dosar UP.

Prin declarația aceleiași martore de la fila 136 vol. III dosar fond aceasta a adăugat că are cunoștință că persoanele care locuiau în apartamentul inculpatului F. (fost D., fost V.) A. și a concubinei acestuia, F. A. plăteau câte 5 euro/noapte și contribuiau și la celelalte cheltuieli reprezentând contravaloarea utilităților.

Martora R. F. a fost cazată în apartamentul deținut de inculpat și a precizat că „celelalte persoane în afară de mine plăteau câte 5 euro/zi pentru cazare, eu nu prea plăteam că nu prea făceam bani” - f. 74 din vol. III dosar fond.

Martorul V. I. a menționat că a fost cazat în apartamentul deținut de fratele lui, inculpatul F. (fost D., fost V.) A. în care erau cazate mai multe persoane, fiecare persoană plătea câte 150 euro, câte 5 euro/zi, în contul chiriei – fila 90 verso dosar UP.

Martorul C. M. a precizat că inculpatul F. (fost D., fost V.) A. a profitat de toți cerșetorii, în sensul că le lua 5 euro/zi chirie și obținea 1700 euro de la cele 12 persoane care erau cazate în apartamentul deținut de acesta (filele 164 – 165 vol. II dosar fond).

Deși în cuprinsul rechizitoriului s-a făcut vorbire și de împrejurarea că inculpatul F. (fost D., fost V.) A. ar fi profitat și de C. C., în sensul că ar fi pus-o să aibă grijă de copii lui și nu au plătit-o iar ulterior au determinat-o să practice cerșetoria, nu s-a procedat la trimiterea în judecată a inculpatului sub acest aspect, raportat la împrejurarea că aceasta era minoră la acel moment și nici nu au fost administrate dovezi referitor la acest aspect în faza de urmărire penală, nefiind nici măcar audiată persoana în cauză și concubinul acesteia P. A..

Argumentele prezentate în legătură cu activitatea desfășurată de inculpată s-a reținut că sunt valabile și în cazul inculpatului F. (fost D., fost V.) A..

Astfel, acesta a profitat de partea vătămată C. S. și de concubinul acesteia, în sensul că i-a cazat în apartamentul său, încurajându-i să practice cerșetoria iar pe Z. M. A. chiar săvârșirea unor furturi, percepându-le suma de 5 euro pe zi la plus contravaloarea utilităților și obținând venituri bănești fără a desfășura o activitate lucrativă care să le și justifice.

Mai mult decât atât, remiterea sumei de 1000 euro cu titlu de împrumut în luna ianuarie 2011, urmată imediat, respectiv în luna februarie 2011 de solicitarea restituirii a unei sume de bani mult mai mari, respectiv de 3000 de euro reprezintă o modalitate de aservire a părții vătămate, de limitare suficient demult a libertății de mișcare și decizie a acesteia.

Așa cum deja s-a precizat în cele de mai sus, nu există nici o justificare rezonabilă pentru obligarea părții vătămate C. S. de a restitui sume de bani de care a beneficiat tatăl ei, C. M. și pe care, în cazul că acesta le-ar fi împrumutat de la inculpatul F. (fost D., fost V.) A., ar fi trebuit să fie restituite chiar de acesta.

Deși nu există dovezi privind desfășurarea unei activități lucrative de către inculpatul F. (fost D., fost V.) A., soția acestuia, F. A. a menționat că veniturile lunare ale familiei însumau 2000 de euro, motiv pentru care și-au putut permite achiziționarea unui apartament în orașul Drăgănești O., însă pe numele martorului B. S..

Pe de o parte s-a reținut că suma precizată de martoră nu are acoperire în viramentele menționate în cuprinsul extrasului de cont de la dosarul cauzei.

Pe de altă parte s-a reținut că familia inculpatului era compusă din doi adulți și trei minori, pentru care erau necesare cheltuieli pentru achiziționarea de hrană, îmbrăcăminte, plata utilităților și a chiriei pentru imobilul în care locuiau, plata transportului în localitate pentru adulți și copiii la școală.

Potrivit art.12 alin.1 din Legea 678/2001, constituie infracțiunea de trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau a-și exprima voința ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane.

Pentru a fi reținute ca element material al infracțiunii, acțiunile enumerate anterior trebui să fie înfăptuite întotdeauna în scopul exploatării persoanei și prin unul din mijloacele expres prevăzute de lege.

Pe de altă parte chiar existența consimțământului persoanelor vătămate nu are vreo relevanță exoneratoare de răspundere, așa cum susțin inculpații.

Din probatoriul administrat în cauză nu a rezultat că inculpații V. M. D. și F. (fost D., fost V.) A. au acționat împreună, ajutându-se reciproc ori împărțindu-și atribuțiile în cadrul activității de exploatare a persoanelor recrutate și cazate cazate, ci dimpotrivă, fiecare dintre aceștia a acționat separat, organizându-și activitatea într-un mod propriu și distinct.

În raport de acest aspect cererea formulată de inculpați referitoare la schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev și ped de art. 12 alin. 1 și alin. 2 lit. a) din Legea 678//2001 în infracțiunea prev și ped de art. 12 alin. 1 din Legea 678/2001 s-a apreciat că este întemeiată și s-a procedat pe cale de consecință.

De asemenea și cererea formulată de reprezentantul DIICOT, s-a reținut că este întemeiată în raport de Decizia 49/2007 a ICCJ pronunțată în interesul legii prin care s-a statuat că „traficul de persoane incriminat prin dispozițiile art. 12 și 13 din Legea 678/2001, comis asupra mai multor subiecți pasivi, în aceleași condiții de loc și de timp, constituie o infracțiune unică, în formă continuată, iar nu mai multe infracțiuni aflate în concurs”, astfel că s-a reținut în sarcina inculpaților săvârșirea infracțiunii prev și ped de art. 12 alin. 1 din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C pen.

Astfel inculpata V. M. D. a comis fapta de trafic de persoane în modalitatea recrutării și a cazării persoanelor vătămate V. I., R. R. iar inculpatul F. (fost D., fost V.) A. a comis fapta de trafic de persoane în modalitatea recrutării și a cazării persoanelor vătămate C. S. și Z. M. A.. Or, potrivit dispozițiilor art. 12 din Legea 678/2001 traficul de persoane adulte presupune comiterea chiar a uneia singură dintre modalitățile alternative prin care se realizează latura obiectivă, respectiv: recrutare, transportare, cazare, găzduire sau primirea unei persoane în scopul exploatării acesteia.

Așadar acțiunile prin care se realizează traficarea se pot săvârși de cele mai multe ori prin constrângerea victimelor, care datorită tratamentului aplicat acționează împotriva voinței lor, acceptând și supunându-se cererilor.

A constrânge înseamnă a sili pe cineva, a forța o persoană în timp ce prin violență se înțelege acel mijloc prin care se săvârșesc acțiunile de traficare și sub influența căruia persoana față de care este întrebuințat, nu mai are posibilitatea de a acționa liber conform propriei voințe.

Pe de altă parte, violența poate fi și economică și constă în punerea unei dependențe materiale a victimei față de traficant, în timp ce, prin „alte forme de constrângere” se înțelege reținerea documentelor victimei care astfel, este lipsită de posibilitatea de a se deplasa în mod liber ori, servitutea pentru plata unei datorii, întotdeauna exagerată și care reprezintă un mijloc de a ține victima în condiții de muncă forțată.

Forma de vinovăție cu care au acționat fiecare dintre inculpații în cauză este intenția directă, aceștia prevăzând rezultatul faptei sale și urmărind producerea acestuia, existând legătură de cauzalitate între faptă și urmările produse.

Tribunalul a reținut că Legea 678/2001 privind combaterea traficului de persoane a fost modificată prin Legea 230 din 30.11.2010 prin care a fost modificat articolul 2 punctul 2, literele c) și d) în sensul că lit. c) are următorul cuprins „obligarea la practicarea prostituției, cerșetoriei, la reprezentări pornografice în vederea producerii și difuzării de materiale pornografice sau alte forme de exploatare sexuală”.

Totuși, inculpata V. M. D. nu s-ar putea prevala de împrejurarea că în perioada aprilie 2010 – iulie 2010 în care părțile vătămate V. I. și R. R. au fost recrutate și cazate în apartamentul său în scopul exploatării acestora prin încurajarea practicării cerșetoriei, această activitate nu era incriminată deoarece și înainte de modificarea Legii 678/2001 prin Legea 230/2010, obligarea la practicarea cerșetoriei, chiar dacă nu era expres reglementată, constituia o modalitate de exploatare a persoanei prin obligarea la efectuarea unei activități prin care se încalcă drepturi și libertăți fundamentale.

Ca urmare, prin Legea 230/2010 nu a fost incriminată o nouă modalitate de săvârșire a infracțiunii de trafic de persoane, ci doar reglementată expres o nouă formă de exploatare a persoanei care era prevăzută generic în teza ultimă a art. 2 din Legea 678/2001, nemodificată.

Pedeapsa pe lângă funcția de constrângere ce o exercită asupra condamnatului îndeplinește și funcția de exemplaritate și de reeducare a acestuia, pedeapsa fiind menită să determine înlăturarea deprinderilor antisociale ale condamnatului.

Individualizarea judiciară a pedepsei și modul ei de executare trebuie să aibă în vedere toate criteriile referitoare la dispozițiile dreptului penal general, de limitele speciale ale pedepsei, de gradul de pericol social al faptei comise, de persoana infractorului și de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv, și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește comportamentul făptuitorului. Ca atare, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și să evite pe viitor săvârșirea de fapte penale.

De aceea, prin pedeapsa ce a fost aplicată instanța fondului a avut în vedere în special un cuantum al pedepselor care să aibă drept consecință recuperarea inculpaților, întrucât ceea ce contează în esență este ca pedeapsa aplicată să aibă acea forță care să arate acestora că au greșit, să-i determine la reflecție și să stimuleze la dorința ca, pe viitor, să aibă o conduită corectă.

Pedeapsa nu trebuie percepută ca o răzbunare din partea societății pentru că inculpații au greșit, ci trebuie să trezească rezonanțe în plan psihologic, putând fi corectivă numai dacă ține seama de natura morală a omului și de capacitatea sa de a-și analiza faptele și de a se hotărî pentru o conduită compatibilă cu interesele societății.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv, și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește comportamentul făptuitorului. Ca atare, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și să evite pe viitor săvârșirea de fapte penale.

Din cuprinsul referatelor de evaluare întocmite de Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul O. (filele 171 – 176 din vol. IV dosar fond) s-a reținut că în privința inculpaților există resurse care să determine în viitor îndreptarea conduitei acestora, familia reprezentând un factor de echilibru în dorința de a participa activ la asigurarea prosperității acesteia, evident prin alte mijloace decât cele până acum utilizate.

Inculpatei V. M. D. i-au fost încredințați spre creștere și educare cei doi copii minori rezultați din căsătoria cu fostul soț astfel că aceasta trebuie să depună toate diligențele pentru a fi aproape de aceștia și de a-i îngriji, motiv pentru care aplicarea unei pedepse privative de libertate nu ar avea o finalitate concretă.

De asemenea, și în ceea ce-l privește pe inculpatul F. (fost D., fost V.) A. prima instanță a apreciat că familia acestuia, și mai ales cei trei copii minori ai acestuia, are nevoia de susținerea sa și că din acest motiv va depune toate eforturile pentru o reintegrare în societate, motiv pentru care aplicarea unei pedepse privative de libertate acestui inculpat nu ar avea vreo finalitate practică și necesară.

În raport de considerentele ce preced precum și de dispozițiile art. 72 Cp, respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de legea specială, gradul de pericol social concret al faptei și făptuitorilor, urmările produse și de persoana inculpaților instanța fondului a aplicat fiecăruia dintre aceștia câte o pedeapsă de trei ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev și ped de art. 12 alin. 1 din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp precum și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev de art. 64 lit. a teza a II-a și b C.p. pe o durată de 1 an, după executarea pedepsei principale.

S-a aplicat fiecăruia dintre inculpați și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C.p. pe durata executării pedepsei principale.

Fiind îndeplinite condițiile prev de art. 861 Cod penal și întrucât scopul pedepsei s-ar putea atinge și nu doar prin aplicarea unei pedepse private de libertate s-a dispus suspendarea executării pedepsei principale sub supraveghere pe o durată de 5 ani ce constituie termen de încercare pentru inculpat stabilit conform art. 862 Cod penal, din care trei ani pedeapsa aplicată și doi ani intervalul de timp stabili de instanță.

S-a dispus ca pe durata termenului de încercare fiecare dintre inculpați să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) se va prezenta la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul O.; b) va anunța în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea; c) va comunica și justifica schimbarea locului de muncă; d) va comunica informații de natură a fi controlate mijloacele de existență;

În baza art. 359 alin. 1 C.p.p. s-a atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 864 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și executarea în întregime a pedepsei aplicate în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare, în cazul neîndeplinirii obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare sau a neîndeplinirii cu rea credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege dispuse și prin prezenta hotărâre.

S-a dedus din pedeapsa aplicata timpul arestului preventiv până la data punerii acestora în libertate, pentru fiecare dintre inculpații în cauză.

S-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale pentru fiecare dintre inculpați.

Au fost menținute măsurile dispuse prin Decizia nr. 1824 din 17.09.2012 a Curții de Apel C. ca urmare a admiterii cererii de liberare provizorie formulate de fiecare dintre inculpați.

În ceea ce privește cererea inculpaților de a se dispune înlocuirea măsurii de a nu părăsi localitatea cu măsura obligării de a nu părăsi țara, instanța fondului a apreciat că este nefondată deoarece de la data la care Curtea de Apel C. a dispus această măsură, respectiv 18.09.2012 și până în prezent nu au survenit elemente noi, care să nu fi putut fi avute în vedere de instanța de recurs cu prilejul înlocuirii măsurii arestului preventiv cu o măsură mai ușoară, respectiv obligația de a nu părăsi localitatea.

De asemenea, tribunalul a reținut că nu există nici o dovadă că în orașul Drăgănești O. nu există cadre calificate care să le asigure asistența medicală și nici nu există vreo recomandare în sensul urmării unui tratament de specialitate mai complex ori a efectuării unor examene medicale la o unitate medicală din altă localitate.

În temeiul art. 353 C.p.p. a fost menținută măsura sechestrului asigurător dispusă prin Ordonanța din 15.11.2011 emisă în dosarul 65D/P/2010 emisă de către DIICOT – Biroul Teritorial O..

În temeiul art. 353 și art. 163 alin. 2 și 3 C.p.p. a fost respinsă cererea de instituire a măsurii sechestrului asigurător asupra imobilului apartament situat în orașul Drăgănești O., . 20, ., . cotă de 1/1 în favoarea numitului B. S. V. în CF_-C1-U2 Drăgănești O. (fila 189 UP) deoarece acest imobil nu aparține inculpatului, ci unei alte persoane, chiar dacă numai formal, totuși măsura nu ar putea fi pusă în executare.

În temeiul art. 19 din Legea 678/2001 s-a dispus confiscarea specială, cu titlu de măsură de siguranță, a sumelor de bani rezultate din săvârșirea infracțiunii, de la fiecare dintre inculpați în calcul distinct perioada în care părțile vătămate V. I. au achitat inculpatei V. M. D. suma de 5 euro/zi, respectiv aprilie – iulie 2010, circa 120 zile iar în privința inculpatului perioada în care partea vătămată C. S. a achitat suma de 5 euro/zi inculpatului F. A., respectiv în perioada 6 septembrie 2010 – 6 august 2011, circa 270 zile.

Partea vătămată C. S. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de de 4000 euro față de inculpatul F. (fost V., fost D.) A. (fila 102 din vol. I dosar fond) din care suma de 2000 euro restituită fără drept acestuia din totalul sumei de 3000 euro ce a făcut obiectul transferului bancar prin Western Union iar restul de 2000 euro reprezentând chiria achitată inculpatului din banii obținuți ca urmare a practicării cerșetoriei.

În temeiul art. 14 și 346 C.p.p. a fost admisă în parte această cerere, respectiv numai pentru suma de 2000 euro reprezentând împrumutul restituit fără drept acestuia din totalul sumei de 3000 euro ce a făcut obiectul transferului bancar prin Western Union întrucât suma menționată a reprezentat o îmbogățire fără just temei a inculpatului F. (fost V., fost D.) A., în temeiul unei convenții de împrumut închipuită iar nu reală.

A fost respinsă în rest cererea deoarece partea civilă nu se poate prevala de dobândirea unor sume de bani în mod ilicit, prin practicarea cerșetoriei, faptă prevăzută de legea penală română.

Prin cererile de la filele 94 și 95 din vol. II dosar fond părțile vătămate V. I. și R. R. au solicitat să fie audiate în calitate de părți vătămate și respectiv de părți civile în locul calității de martor, cererile acestora fiind puse în discuție la data de 20.03.2012 (filele 127 – 128 dosar fond vol. II).

Prin încheierea din data de 20.03.2012 au fost respinse cererile numitelor V. I. și R. R. audiate în calitate de părți civile în locul calității de martor, pentru aceasta instanța raportându-se la dispozițiile art. 15 Cpp.

Fiecare dintre acestea au solicitat obligarea inculpatei V. M. D. la plata a câte 6000 euro plătită fără drept acesteia din banii obținuți ca urmare a practicării cerșetoriei în Spania în perioada în care au fost cazate în apartamentul deținut de aceasta (filele 133 și 134 dosar fond vol. III).

Solicitările părților vătămate V. I. și R. R. ar fi contravenit oricum Deciziei-cadru 2005/212/JAI privind confiscarea produselor, instrumentelor și altor bunuri aflate în legătură cu criminalitatea, transpusă integral în dreptul intern, inclusiv prin Legea 63/2010 referitoare la modificarea Codului penal, fiind incidente în schimb dispozițiile referitoare la confiscarea specială a sumelor de bani obținute din practicarea cerșetoriei și remise inculpatei sub orice formă, inclusiv cea de plată a cazării.

Astfel prin art. 2 din Decizia-cadru 2005/212/JAI prevede „(1) Fiecare stat membru ia masurile necesare pentru a-i permite acestuia să confiște, în totalitate sau în parte, instrumentele și produsele care sunt rezultatul unei infracțiuni, care se pedepsesc cu o pedeapsă privativă de libertate cu o durată mai mare de un an, sau bunurile de o valoare corespunzătoare acestor produse.”

S-a reținut că este vorba de un principiu potrivit cu care, nici infractorul dar nici victima nu ar putea profita de bunurile rezultate din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală și prin urmare nimeni nu se poate prevala de dobândirea unei averi în mod ilicit, în speță prin cerșetorie.

Chiar dacă în Spania cerșetoria în sine nu este incriminată ca infracțiune iar părțile vătămate V. I. și R. R. ar dori să se prevaleze de acest aspect, nu trebuie omis faptul că în legislația română, respectiv în cuprinsul art. 326 Cp „fapta persoanei care, având capacitatea de a munci, apelează în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor material, se pedepsește cu închisoare de la o lună la 3 ani” este incriminată ca infracțiune și se aplică în temeiul personalității legii penale prev de art. 4 din Cp, inclusiv cetățenilor români aflați într-un alt stat al Uniunii Europene.

În concluzie, despăgubirile materiale solicitate de părțile vătămate V. I. și R. R. s-a reținut că nu ar fi putut primite nici în cazul în care constituirea civilă ar fi avut loc cu respectarea art. 15 C.p.p., respectiv până la citirea actului de sesizare, tocmai în temeiul considerentelor anterior expuse.

Cu privire la cererea de amânare a pronunțării tribunalul a reținut că de la ultimul termen de judecată a existat un timp rezonabil, circa trei săptămâni înlăuntrul căruia avocații aleși să redacteze și concluzii scrise, nimic neîmpiedicându-i să procedeze astfel, dacă s-ar fi apreciat aceasta ca absolut necesar.

Prin încheierea din data de 07 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, în baza art. 196 C.p.p. s-a dispus îndreptarea erorii materiale din minuta și dispozitivul sentinței penale 22/05.12.2012 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, în sensul că la inculpatul F. (fost D.,fost V.) A. s-a menționat că domiciliază în Drăgănești O., ., ., . în loc de Drăgănești O., .. PM2, ., jud. O. iar la inculpata T. M. D. s-a menționat că este născută în . în loc de orașul Drăgănești O..

Împotriva acestei sentințe au declarat apel DIICOT – Biroul Teritorial O., inculpații F. (fost V., fost D.) și V. (fostă T.) M. D., și părțile civile C. S., V. I. și R. R..

Prin apelul declarat de DIICOT – Biroul Teritorial O. s-a criticat hotărârea primei instanțe, sub aspectul individualizării modalității de executare a pedepsei. Prin motivele scrise, s-a arătat că, în raport de gravitatea infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților, de trafic de persoane, modalitatea de executare a pedepselor aplicate, respectiv ce a prev. de art. 86 ind.1 C.p.p. a fost greșit aleasă, impunându-se aplicarea unei pedepse privative de libertate.

Prin apelul declarat de inculpatul F. A., s-a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul greșitei condamnări pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 12 alin.1 și 2 lit.a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen., solicitând achitarea sa, în temeiul art. 10 lit.d) C.p.p.

Prin motivele de apel, s-a arătat că, deși s-a reținut în sarcina sa că a recrutat, transportat și cazat pe partea vătămată C. S., căreia îi promisese un loc de muncă în străinătate, iar ulterior a determinat-o pe aceasta să practice cerșetoria, iar pe concubinul său să fure alimente din magazine, probatoriul administrat în cauză infirmă această concluzie.

Astfel, s-a arătat că, din declarațiile martorilor și înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv adresele de la firmele de transport internațional, din care rezultă că, inculpatul nu a solicitat S.C.N. & A. S.R.L. și S.C. SAIZ TOUR ROMÂNIA S.R.L. să o transporte de partea vătămată și pe concubinul acesteia, în Spania.

Totodată, s-a mai arătat că, probatoriul nu confirmă nici faptul că, inculpatul și-ar fi însușit vreo sumă de bani din activitatea de cerșetorie pe care o practica partea vătămată, aceasta îi plătea inculpatului suma de 5 euro pe zi cu titlu de chirie și nu rezultă nici faptul că, acesta a confecționat afișe pentru partea vătămată, în scopul de a câștiga bani din cerșetorie. S-a mai arătat că, în cursul lunii ianuarie 2011, partea vătămată C. S. a luat cu titlu de împrumut de la inculpat suma de 1000 euro, în scopul de a o remite părinților săi, pentru a o folosi în scopul îngrijirii fiicei sale, urmând a o restitui când va putea. S-a mai precizat că, partea vătămată îi datora suma de 3000 euro, întrucât tatăl său a cumpărat de la el, un autoturism Citroen în valoare de 800 euro, care trebuia scos din Spania, la care s-a adăugat contravaloarea călătoriei părinților părții vătămate în Spania, în sumă de 600 euro, contravaloarea combustibilului de 700 euro, precum și 300 euro, care reprezintă contravaloarea deplasării martorului B. S. din România în Spania, pentru a aduce autoturismul tatălui părții vătămate.

De asemenea, s-a învederat, că partea vătămată a mers în Spania din proprie inițiativă, astfel că nu se poate reține că, ar fi fost recrutată de inculpat în vederea exploatării, aceasta deplasându-se pentru a cerși și nu pentru a avea grijă de copiii inculpatului, lucru confirmat și de tatăl acesteia, prin declarația dat în fața instanței de fond. De altfel, chiar partea vătămată a declarat că, nu a fost bătută sau jignită de inculpat, precizând că doar că ea cerșea, iar concubinul ei fura din magazine, susținând că inculpatul îi cerea 35 euro pe săptămână pentru chirie.De asemenea, partea vătămată a declarat că rămas în Spania, nu datorită faptului că inculpatul ar fi amenințat-o, ci pentru că nu avea act de identitate valabil, acesta fiind expirat din octombrie 2010 și că nu a fost împiedicată de nimeni să oprească vreun ban din ceea ce obținea din cerșitul zilnic. Aceasta a precizat că actele de identitate stăteau la ei și nu au fost cerute de inculpat.

Cu privire la latura civilă, a arătat că suma de 4000 euro cu care C. S. s-a constituit parte civilă în cauză nu a fost dovedită prin nici un mijloc de probă.

Cu privire la măsura confiscării sumei de 1350 euro, arătat că, suma era de fapt de 1850 euro și aparținea concubinei inculpatului, F. A., astfel cum rezultă din procesul verbal de percheziție.

Prin apelul declarat de inculpata V. M. D., s-a criticat sentința primei instanțe, sub aspectul greșit condamnări a acesteia, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, solicitându-se achitarea sa, în temeiul art. 10 lit.d) C.p.p., revocarea măsurii de a nu părăsi localitatea și desființarea măsurii confiscării speciale a sumei de 1200 euro.

Prin motivele de apel, inculpata a arătat că, deși instanța de fond a reținut că a săvârșit infracțiunea de trafic de persoane în modalitatea recrutării și cazării părților vătămate V. I. și R. R., din probele administrate în cauză nu rezultă cu certitudine că, se face vinovată de săvârșirea acestei infracțiuni.

În ceea ce privește săvârșirea faptei, în modalitatea recrutării părților vătămate, în sensul că, în primăvara anului 2010, în urma unei discuții telefonice cu părțile vătămate, inculpata ar fi avansat ideea ca cele două să vină în Spania pentru a avea grijă de copii săi și ai fratelui său, contra sumei de 200 euro lunar plus mâncare și cazare, a arătat că, în mod greșit, instanța a reținut în susținerea acestei concluzii, declarațiile martorilor T. N., F. M., I. M. și V. L..

A arătat inculpata, că părțile vătămate au fost cele care au insistat să fie cazate în Spania de către inculpată, iar declarația fostului soț al inculpatei, martorul T. N. trebuie exclusă, deoarece relatările sale sunt nereale, părțile fiind despărțite din luna decembrie 2008, la data când părțile vătămate au venit în Spania nu mai locuiau împreună, astfel că acesta nu avea cum să aibă cunoștință de cele relatate. Totodată, a arătat că, declarația acestuia trebuie înlăturată și prin prisma relațiilor de dușmănie existente între părți, invocând în acest sens procesul verbal nr. 1035/17.02.2009 încheiat de poliția spaniolă. În susținerea acestor aspecte, inculpata a mai invocat și certificatul de recensământ emis de primăria din Acoruna, contractul de închiriere din 16.11.2009 și fișa dosarului de divorț introdusă la data de 17.08.2010, personal de către fostul soț aflat în România. S-a mai arătat că, se impune înlăturarea declarației fostului soț, mai ales că s-a dovedit că părțile vătămate au mințit în legătură cu faptul că nu au trimis bani în țară, înscrisurile de la bănci dovedind contrariul.

Referitor la depoziția martorului I. M., a arătat că, nici acesta nu poate fi considerat credibil, deoarece a mințit atunci când a relatat că mătușa sa R. R. nu a mai fost la cerșit până în anul 2010, iar despre V. I. nu știe nimic de acest gen, în condițiile în care acestea au declarat expres că anterior au mai fost în Spania și s-au ocupat cu cerșitul, lucru de notorietate în comunitate.

Referitor la martora F. M., s-a apreciat că, nici aceasta nu poate fi considerată credibilă, atât timp cât a declarat că, cele două părți vătămate, rude ale sale, au mai fost anterior în Spania, de unde s-au întors cu sume de bani, dar nu știe din ce activitate proveneau acestea. S-a mai arătat că, martora a făcut afirmații necorespunzătoare adevărului atunci când a declarat că, împreună cu cele două părți vătămate a plecat în Spania și R. F., dar nu cunoaște în ce scop a plecat aceasta. S-a precizat că, această omisiune are relevanță întrucât potrivit declarației acestei din urmă persoane, cele două părți vătămate ar fi recrutat-o pentru a merge în Spania la cerșit, nu inculpata, ceea ce înseamnă că aceasta din urmă nu le-a recrutat nici pe părțile vătămate.

Referitor la martorul V. L., s-a învederat că nici acesta nu poate fi apreciat ca fiind credibil, întrucât dacă inculpata le-ar fi obligat pe cele două părți vătămate să cerșească și le-ar fi luat banii obținuți, el în calitate de fiu și frate cu acestea, ținând permanent legătura cu părțile vătămate și aflând despre acest lucru, nu ar mai fi acceptat să vină, la inițiativa inculpatei, în Spania pentru a cerși. Or, acesta s-a reîntors în România, înaintea părților vătămate, nepreocupându-se de soarta acestora.

În final, a arătat inculpata, că declarațiile tuturor acestor martori sunt contrazise de declarațiile altor martori, respectiv R. F., Caliu I., S. C., B. G., ale căror declarații au fost total ignorate de instanță.

În ceea ce privește săvârșirea faptei, în modalitatea cazării părților vătămate, în scopul exploatării acestora, a arătat că nu există probe în acest sens. A arătat inculpata că, a acceptat cazarea rudelor sale în același apartament în care locuia împreună cu copii săi, din considerente legate strict de rudenie și spirit de ajutor, și nu în scopul exploatării lor. De altfel, toate persoanele au declarat că i-au achitat o sumă cu titlu de chirie și separat o altă sumă pentru plata utilităților, lucru perfect normal. De asemenea, s-a arătat că calculul instanței referitor la sumele obținute de inculpată în modul arătat are la bază premisa găzduire a 10 persoane pe zi, deși nu există nicio dovadă în acest sens. Referitor la apartamentul achiziționat, a arătat că, acesta a fost achiziționat cu mult înaintea anului 2010, fiind un imobil degradat situat în Drăgănești unde prețul era foarte mic, și a fost cumpărat în rate cu chitanță de mână, actul final încheindu-se după achitarea integrală. În urma partajului, apartamentul respectiv a revenit soțului său.

În consecință, a arătat că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 2 pct.2 lit.a-e din Legea nr. 678/2001, învederând că, o . persoane despre care se presupune că le-ar fi exploatat, au continuat să desfășoare activitatea de cerșetorie și după ce inculpa a fost arestată.

De asemenea, s-a mai învederat că, cerșetoria nu este incriminată în Spania, astfel încât nici inculpata nu poate fi incriminată pentru faptul că le-ar fi găzduit pe părțile vătămate.

Referitor la măsura confiscării speciale, a arătat că suma de 1200 euro ce ar reprezenta chiria primită pe o perioadă de 120 de zile, a fost predată proprietarului apartamentului, în caz contrar, rezultând că cele două părți vătămate ar fi locuit gratuit sau că inculpata ar fi trebuit să suporte costul cazării lor, fără a exista vreo înțelegere în acest sens.

Prin apelurile declarate de părțile civile C. S., V. I. și R. R., s-a solicitat, în esență, desființarea sentinței și obligarea inculpatei la plata despăgubirilor morale și materiale, în totalitate, astfel cum au fost cerute în cererile de constituire de părți civile în cauză.

Examinând cauza în raport de criticile formulate, precum și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 371 alin. 2 C. proc. pen, Curtea constată neîntemeiate criticile ministerului public și ale părților civile și fondate recursurile inculpaților, în limita considerentelor ce urmează.

În ceea ce privește criticile inculpaților vizând greșita lor condamnare pentru infracțiunii de trafic de persoane prevăzut de art. 12 alin. 1 din Legea nr. 678/2001 (reținută în sarcina fiecăruia), Curtea constată că acestea nu sunt fondate, fiind contrazise de probele administrate în cauză.

Sub acest aspect, se constată că, prima instanță a acordat o atenție deosebita în stabilirea activității infracționale reținută în sarcina fiecărui inculpat, efectuând o analiză amănunțită și completă a probelor administrate în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești, concluzionând întemeiat că apelanții inculpați au recrutat și cazat părțile vătămate, în scopul exploatării lor, prin determinarea la practicarea cerșetoriei pe teritoriul Spaniei.

În cuprinsul hotărârii primei instanțe, au fost menționate mijloacele de probă care confirmă participarea și vinovăția fiecărui inculpat în parte la comiterea infracțiunii de trafic de persoane, reținute în sarcina fiecăruia dintre ei, precum si argumentele pentru care au fost înlăturate susținerile formulate în apărare.

Sub aspectul încadrării juridice, se constată că prima instanță, în mod corect, a înlăturat forma agravantă a infracțiunii de trafic de persoane pentru ambii inculpați, reținând în sarcina fiecăruia dintre ei săvârșirea unei infracțiuni de trafic de persoane, în forma tip, prevăzută de art. 12 alin.1 din Legea nr. 678/2002, instanța de apel însușindu-și integral argumentele prezentate de instanța de fond sub acest aspect, motiv pentru care acestea nu vor mai fi reluate, această chestiune nefiind, de altfel, criticată prin intermediul apelului, nici de ministerul public, nici de inculpați sau părțile vătămate.

Referitor la inculpatul F. A., în baza propriului examen asupra materialului probator administrat în cauză, Curtea reține că, acesta se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin.1 din Legea nr. 678/2001.

Suplimentar față de motivarea pe care a făcut-o instanța de prim grad, motivare însușită în integralitate de Curte, se constată că, deși apelantul inculpat a contestat săvârșirea actelor de recrutare a părții vătămate C. S., faptul de a o fi indus în eroare pe aceasta cu privire la scopul deplasării pe teritoriul Spaniei, precum și faptul că ar fi cazat-o pe această, în scopul exploatării acestei, prin practicarea cerșetoriei, declarațiile victimei traficului de persoane sunt concordante în ceea ce privește comportamentul inculpatului, descriind modalitatea concreta în care a fost recrutată, cazată și modul în care inculpatul a profitat de pe urma practicării cerșetoriei. Descriind condițiile în care a fost exploatată de către inculpat, partea vătămată și martorii cauzei, au menționat același tip de comportament, în sensul că, inculpatul percepea de la partea vătămată, ca și altor persoane cazate în același imobil, suma de 5 euro pe zi, cu titlu de chirie, existând o concordanta deplină între relatări.

De asemenea, în mod corect, a reținut instanța de fond, că inculpatul i-ar fi cerut părții vătămate restituirea unui împrumut în valoare de 3000 euro, în mod justificat, înlăturând instanța susținerile inculpatului, în sensul că, suma de bani trebuia restituită de partea vătămată, întrucât reprezenta prețul unui autoturism vândut de acesta tatălui părții vătămate, și cheltuielile necesitate de scoaterea acestuia din țară, întrucât chiar în aceste condiții suma datorată ar fi trebuit cerută de la tatăl părții vătămate și nu de la aceasta, această cerere a inculpatului constituind o formă de presiune exercitate împotriva părții vătămate.

Așa cum a reținut și instanța de fond, partea vătămată a fost indusă în eroare cu privire la felul activității ce urma a fi desfășurată pe teritoriul Spaniei, acesteia inculpatul prezentându-i perspectiva unui loc de muncă în străinătate, atât pentru sine, cât și pentru concubinul său. Odată ajunsă în Spania, partea vătămată a fost informată de către inculpat că nu mai poate să-le asigure locurile de muncă promise.

Aflându-se într-o stare de dependență totală față de inculpat (căruia trebuia să-i plătească sumele pretinse cu titlu de chirie și plată a utilităților sau cu titlu de pretinsă datorie a tatălui său față de el) având în vedere că nu dispunea de resurse financiare, nu avea o locuință, nu cunoștea limba țării în care se află, partea vătămată a început să practice cerșetoria, fiind astfel lipsită de posibilitatea de a se adresa deschis autorităților spaniole și de a denunța comportamentul ilicit al inculpatului.

Aceste aspecte sunt confirmate de martorul C. M. ( filele nr. 55-58 d.u.p., fila nr. 164 dosar fond, fila nr.218 vol.I dosar apel) care a relatat că, fiica sa C. S. a practica cerșetoria în folosul inculpatului D. A., în anul 2010, când a fost adusă în Spania la inițiativa acestuia din urmă. De asemenea, martorul B. S. V. ( filele nr. 73-76 d.u.p.) a arătat că, în perioada 2009 – 2010 inculpatul i-a solicitat să o transporte pe partea vătămată C. S. din orașul Drăgănești O. în C. în vederea îmbarcării cu destinația Spania, dar și că în luna ianuarie a locuit la inculpat în localitatea Acoruna din Spania, ocazie cu care a observat că în apartamentul respectiv mai erau cazate cca 10 persoane, printre care și C. S., aspect confirmat și de martorii R. F. (file nr. 96 d.u.p., fila 74, vol.III, dosar fond ) și V. G. (fila nr.102 d.u.p.). Martorul a mai precizat că, persoanele cazate în locuință plătea cc. 4-5 euro pe zi lui D. A. pentru acest serviciu.

Că inculpatul percepea în mod obișnuit persoanelor pe care le găzduia în locuința din Spania, inclusiv părții vătămate, sume de bani cu titlu de chirie sau plată a utilităților, este confirmat și prin declarațiile martorilor V. I. ( fila nr. 90 d.u.p., fila 64 vol.IV dosar fond), S. I. (filele nr.92 – 93 d.u.p.,), V. C. L. ( filele nr. 186-187 vol.III, dosar fond), V. G. (fila nr.102 d.u.p., fila nr.73 vol.III, dosar fond) – care a precizat, în cursul urmăririi penale, că partea vătămată locuia împreună cu concubinul său în apartamentul închiriat de inculpat și plăteau împreună chiria, dar și a martorilor Ș. F. D. ( filele nr. 108-110 d.u.p., fila nr. 136 vol.III, dosar fond)

Modalitatea în care inculpatul a acționat se circumscrie elementului material al laturii obiective a infracțiunii de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin.1 din Legea nr. 678/2001, deoarece constituie infracțiunea de trafic de persoane, în modalitățile alternative ale recrutării și cazării, nu numai săvârșirea unor asemenea act prin constrângere fizică și morală, respectiv prin exercitarea de violențe sau amenințări, ci așa cum prevede textul incriminator și prin înșelăciune sau alte forme de constrângere.

Or, în speță, inculpatul a indus-o în eroare pe parte vătămată cu privire la activitatea ce urma să o presteze în Spania, iar în schimbul cazării percepea bani părții vătămate, care lipsită de posibilități financiare și de mijloacele necesare pentru a-și găsi un loc de muncă, pentru a-și câștiga existența, practica cerșetoria. Mai mult, așa cum s-a arătat anterior, inculpatul i-a pretins părții vătămate, a cărei situație o cunoștea, achitarea unei datorii pe care o avea tatăl acesteia față de el, acesta reprezentând tot un mijloc de presiune, de constrângere a părții vătămate, la practicarea cerșetoriei.

În aceste condiții, corect, s-a reținut de instanța de fond că faptele inculpatului de a recruta, prin înșelăciune și caza, în Spania, pe partea vătămată C. S., în scopul exploatării prin practicarea cerșetoriei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 12 pct. 1 din Legea 678/2001, fapta inculpatului întrunind, atât sub aspect obiectiv, cât și subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii, neimpunându-se achitarea in baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d C.p.p., astfel cum s-a mai solicitat prin motivele de apel.

Referitor la inculpata T. M. D., în baza propriei aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, Curtea reține că, acesta se face vinovată de săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin.1 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.

Apărarea formulată de inculpată, inclusiv cu ocazia motivării prezentei căi de atac, apărare prin care aceasta susține, în esență, că nu au cunoscut și nu a fost implicată în activitatea de traficare a celor două persoane vătămate nu sunt fondate, solicitarea de achitare în raport de dispozițiile art. 10 lit. d respectiv 10 lit. C.pr.pen. nefiind întemeiată.

Inculpata apelantă, în cursul anului 2010, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a desfășurat activități de recrutare și cazare în vederea exploatării prin supunerea la cerșetorie a părților vătămate R. R. și V. I.. Victimele au fost recrutate în scopul desfășurării activității de cerșetorie în folosul inculpatei, acestora li s-a promis de către inculpată că vor primi suma de 200 euro lunar și acoperirea cheltuielilor aferente cazării și mesei. După ce părțile vătămate au ajuns în Spania, victimele au deposedate de actele de identitate, sub pretextul că sunt necesare pentru îndeplinirea formalităților de rezidență, rămânând în păstrarea inculpatei o perioadă de timp. Contrar înțelegerii intervenite anterior, inculpata a solicitat părților vătămate, în schimbul cazării, suma de 5 euro zilnic la care se adăugau cheltuieli cu plata utilităților. În aceste condiții, aflându-se într-o stare de dependență totală față de inculpată (căreia trebuiau să-i plătească sumele pretinse cu titlu de chirie și plată a utilităților), având în vedere că nu dispuneau de resurse financiare, nu aveau o locuință, nu cunoșteau limba țării în care se află, părțile vătămate au început să practice cerșetoria, inculpata confecționând afișe în acest scop pentru V. I. ( în acest sens, se rețin declarațiile martorului V. C. L.).

Aceste aspecte sunt confirmate nu numai prin declarațiile părților vătămate, care și-au menținut poziția pe tot parcursul desfășurării procesului penal, dar și prin declarațiile martorilor audiați în cauză.

Astfel, martora F. M. ( filele nr.64-65 d.u.p., fila nr. 160 vol.II dosar fond) a declarat că, partea vătămată V. I. i-a spus în cursul lunii aprilie 2010 că urmează să plece în Spania, împreună cu mama sa, partea vătămată R. R., pentru a îngriji de copii minori ai verișorilor săi, D. A. și T. D. M., urmând să fie plătite cu 200 euro lunar. Aceasta a mai relatat că, partea vătămată V. I. a sunat-o la o lună după ce a ajuns în Spania și s-a plâns de faptul că nu a fost respectată înțelegerea inițială și că trebuiau să practice cerșetoria. Relatările acestei martore sunt confirmate de martorul I. M. ( filele nr.29-31 d.u.p., fila nr. 161 vol.II, dosar fond, fila 212 vol.I, dosar apel) care a asistat la convorbirile telefonice purtate de cele două.

Împrejurarea că inculpata le-a racolat, prin înșelăciune, asupra activității pe care urmau să o desfășoare în Spania, părțile vătămate fiind nevoite apoi să practice cerșetoria, este dovedită și prin declarațiile martorului V. L. (filele nr.68-69 d.u.p., fila nr. 162, vol.II, dosar fond).

De asemenea, din declarațiile martorilor B. S. V. ( filele 73-74 d.u.p.),, V. I. ( filele nr. 90 d.u.p., fila nr. 64 vol.IV, dosar fond), S. C. (filele nr. 129- 130 d.u.p., fila nr.189 vol.III, dosar fond), V. C. L. ( filele nr. 186-187 vol.III, dosar fond), V. I. ( filele nr. 90 d.u.p.) rezultă că, persoanele cazate în apartamentul închiriat de inculpată, printre care și părțile vătămate, plăteau în schimb suma de 5 euro lunar.

Declarațiile martorului B. S. V. date în cursul cercetării judecătorești nu pot fi avute în vedere, întrucât probele strânse în cursul urmăririi penale nu pot fi înlăturate pe motiv că martorii nu își mai mențin integral declarațiile, în condițiile în care aceștia nu au oferit nicio justificare credibilă, plauzibilă, declarațiile ulterioare apărând ca fiind făcute în vederea exonerării de răspundere penală a inculpatei.

Nici criticile inculpatei cu privire la relevanța probatorie a depozițiilor martorilor F. M., I. M. și V. L., nu pot fi reținute, declarațiile acestora coroborându-se atât între ele, cât și cu restul materialului probator administrat în cauză, după cum s-a arătat mai sus. Cât privește depoziția martorului T. N., instanța de apel constată că, chiar în situația în care declarațiile acestuia ar fi înlăturat, pe motiv că ar fi influențate de relațiile tensionate existente între părți, în urma divorțului, celelalte probe converg către concluzia vinovăției inculpatei, așa cum s-a arătat anterior.

În ceea ce privește declarațiile martorilor S. C. și B. G., instanța de apel constată, contrar susținerilor apărării că, acestea au fost analizate în cuprinsul considerentelor, iar cea a martorei R. F. (fila nr. 85 d.u.p., fila 72 vol.III, dosar fons) nu infirmă relatările celorlalți martori, cu privire la faptul că, persoanele cazate de inculpată plăteau în schimb sume de bani. Referitor la declarația martorei Caliu I., instanța de apel constată că relatările acesteia privesc aspecte nerelevante în cauză și nu fac dovada că inculpata nu ar fi săvârșit activitatea infracțională imputată, relevată de declarațiile martorilor analizate mai sus.

Nici argumentul invocat prin motivele de apel, în sensul că, inculpata nu poate răspunde penal întrucât infracțiunea de cerșetorie nu este incriminată în Spania, nu poate fi primit, întrucât potrivit art. 4 C.p. legea penală se aplică și infracțiunilor săvârșite în întregime în afara teritoriului țării, dacă la momentul săvârșirii infracțiunii, persoana fizică era cetățean român, dubla incriminare nereprezentând o condiție pentru aplicarea legii în temeiul principiului personalității legii penale.

Activitățile realizate de inculpată se circumscriu laturii obiective a infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin.1 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin.2 C.p., întrucât inculpata a recrutat victimele prin înșelăciune, iar ulterior le-a exploatat, punându-le în situația de a desfășura să desfășoare activități de cerșetorie, în scopul obținerii de foloase în urma practicării acestei activități, încălcând astfel normele legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate.

Așa cum s-a arătat și în cazul analizării activității infracționale a inculpatului D. A., acțiunile inculpatei, se circumscriu modalităților alternative a elementului material al infracțiunii de trafic de persoane, acestea realizându-se fie prin înșelăciune – în cazul recrutării, fie prin alte forme de constrângere - în modalitatea cazării, ambele fiind săvârșite în scopul exploatării părților vătămate.

Apărările comune ale inculpaților, în sensul că, asigurarea cazării părților vătămate s-a realizat în virtutea relațiilor de rudenie, nu pot fi reținute de către instanța de apel, deoarece așa cum a reținut și instanța de fond, cazarea în mod obișnuit a unui mare număr de persoane, cunoscând că acestea pentru a-și asigura mijloacele de existență, practică cerșetoria, în scopul obținerii unor foloase de natură patrimonială, constituie infracțiunea de trafic de persoane.

Este adevărat că, din ansamblul faptelor, așa cum a reieșit în urma administrării probelor, a rezultat, în cazul ambilor inculpați, că, dacă la început a avut loc o recrutare, urmată de cazarea părților vătămate, evident prin înșelăciune, predomină apoi, pe durata întregii activități infracționale, aspectul profitării inculpaților de pe urma activităților de cerșetorie desfășurate de părțile vătămate – prin încasarea unor sume de bani obținuți din cerșetorie.

Cu toate acestea însă, este de observat că, potrivit art. 12 alin.1 din Legea nr. 678/2001, constituie infracțiunea de trafic de persoane recrutarea, transportarea, cazarea sau primirea unei persoane prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani sau alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane. De asemenea, potrivit art. 16 din Legea nr. 678/2001, consimțământul persoanei, victima a traficului, nu înlătură răspunderea penală a făptuitorului.

Pornind de la aceste două prevederi legale, nu se poate accepta teza oferită de apărare, potrivit căreia instanța s-ar afla în prezenta unor simple convenții încheiate între părțile dosarului, pentru că, și dacă s-ar accepta varianta existenței unor convenții încheiate între inculpați și părțile vătămate, în cadrul cărora inculpații, ipotetic, urmau să asigure cazarea, în perioada în care părțile vătămate să practice cerșetoria pe teritoriul Spania, condiții în care părțile vătămate urmau, tot ipotetic, sa cedeze o parte din câștigurile realizate din practicarea cerșetoriei, fiecare din părți fiind astfel în avantaj, totuși, trebuie observat că, prin norma juridica referitoare la traficul de persoane, coroborată cu norma de la art. 16 din Legea nr. 678/2001, legiuitorul a incriminat și aceste așa-zise convenții, sancționând, evident, doar pe traficant, nu și pe cel traficat. În susținerea acestei din urmă teze se pot invoca prevederile art. 20 alin.1 din Legea nr. 678/2001, potrivit căruia persoana supusă traficului de persoane care a săvârșit, ca urmare a exploatării sale, infracțiunea de prostituție sau cea de cerșetorie, nu se pedepsește pentru aceste infracțiuni.

În lumina celor expuse mai sus, în practica judiciară a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a apreciat că, inculpații pot fi trași la răspundere penală pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane chiar și în situația în care doar au organizat plecarea peste hotare a părților vătămate, fie prin obținerea pașapoartelor, fie prin cazarea în vederea plecării, însoțindu-le până la aeroport și dându-le anumite indicații ce să declare organelor de control a frontierei. S-a apreciat că, toate acestea sunt elemente din care rezultă că, inculpații cunoșteau faptul că, părțile vătămate urmau sa practice prostituția (în speța respectivă), iar această activitate infracționala se circumscrie prevederilor art. 12 alin. 1 și 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001 (decizia nr. 1.498 din 17 martie 2004).

În cazul de față, inculpații nu s-au limitat la a efectua activități pregătitoare sau ajutătoare în vederea plecării părților vătămate în străinătate pentru a practica cerșetoria, ci au adoptat o atitudine mult mai activă, având inițiativă, recrutând părțile vătămate prin înșelăciune (adică promițându-le asigurarea exercitării unei activități licile), acțiuni urmate de cazarea părților vătămate în străinătate, iar acolo, le-au comunicat că nu mai pot să le asigure locurile de muncă promise, punându-le într-o stare de dependență totală față de ei, în condițiile în care părțile vătămate, care nu dispuneau de resurse financiare, nu aveau o locuință, nu cunoșteau limba țării în care se află, trebuiau să le plătească inculpaților sume de bani pretinse cu titlu de chirie și plată a utilităților sau cu titlu de pretinsă datorie, fiind astfel determinate să practice cerșetoria, inculpații însușindu-și o parte din sumele obținute de părțile vătămate prin practicarea cerșetoriei.

În acest context, nu prezintă relevanță, că părțile vătămate au trimis sume de bani prin transfer Western Union în România, deoarece, fapta constituie infracțiunea de trafic de persoane, chiar în condițiile în care, inculpatul își însușește doar o parte din banii obținuți prin practicarea cerșetoriei, în condițiile arătate, de părțile vătămate.

Tot nerelevantă se apreciază ca fiind și apărarea inculpaților, privitoare la existența consimțământului părților vătămate de a practica cerșetoria, deoarece acceptul părților vătămate a fost, în mod hotărâtor determinat de situația lor materială extrem de precară într-o țară necunoscută, situație în care consimțământ exprimat de acestea era viciat.

Nici împrejurarea că anterior părțile vătămate au practicat cerșetoria în străinătate nu poate conduce la exonerarea de răspundere penală a inculpaților, după cum nici faptul că acestea s-ar fi deplasat în Spania în scopul practicării acestei activități nu are relevanță penală, întrucât potrivit art. 16 din Legea nr. 678/2002 consimțământul persoanei vătămate nu înlătură răspunderea penală.

De asemenea, așa cum, în mod justificat, a reținut prima instanță, nici împrejurarea că la momentul desfășurării activității infracționale, art. 2 din Legea nr. 678/2001 nu prevedea ca formă de exploatare a victimelor traficului de persoane obligarea la practicarea cerșetoriei nu atrage inexistența infracțiunii ca atare.

Și înainte de modificarea Legii nr. 678/2001 prin Legea nr. 230/2010, obligarea la practicarea cerșetoriei, chiar dacă nu era expres reglementată, constituia o modalitate de exploatare a persoanei prin obligarea la efectuarea unei activități prin care se încalcă drepturi și libertăți fundamentale.

Ca urmare, Curtea arată că, prin Legea nr. 230/2010 nu a fost incriminată o noua modalitate de săvârșire a infracțiunii de trafic de persoane, ci doar reglementată expres o nouă forma de exploatare a persoanei care era prevăzută generic în teza ultima a art. 2 din Legea nr. 678/2001, nemodificată.

În privința încadrării juridice, se constată că prima instanță a stabilit corect încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatei T. M. D., pe care în mod nelegal a schimbat-o, fără a pune în discuția părților reținerea formei continuate (astfel cum rezultă din practicaua sentinței).

Potrivit art. 334 C.pr.pen. privind schimbarea încadrării juridice constituie dispoziții care reglementează desfășurarea procesului penal în sensul art. 197 alin.1 din același cod și, în consecință, încălcarea dispozițiilor art. 334 C.pr.pen., prin omisiunea instanței de a pune în discuția părților noua încadrarea juridică dată faptei, se sancționează cu nulitatea relativă, în condițiile art. 197 alin.1 C.pr.pen., numai atunci când omisiunea instanței s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.

Sub acest aspect, Curtea reține că, schimbarea încadrării juridice în acest mod îngrădește dreptul de exercitare a apărării și față de această nouă încadrare, astfel că omisiunea a instanței de a pune în discuție reținerea art. 41 alin.2 C.pen. reprezintă un motiv de nelegalitate care nu poate fi îndreptat decât prin admiterea apelului.

Chiar dacă apelul are caracter devolutiv, instanța de control judiciar trebuie să asigure cerința asigurării unui proces echitabil părților, astfel că, plecând de la această premisă, Curtea a pus în discuția părților la termenul la care au avut loc dezbaterilor încadrarea juridică a faptelor, prin raportare directă la dispozițiile art. 41 alin.2 C.pen., participanții la procesul penal având posibilitatea să pună concluzii și sub acest aspect.

Reținându-se sub aspectul stării de fapt, că inculpata T. M. D. a comis fapta de trafic de persoane în modalitatea recrutării și cazării persoanelor vătămate V. I. și R. R., Curtea apreciază, în acord cu instanța de fond, că faptele acesteia întrunesc conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de persoane, prevăzute de art. 12 alin.1 din Legea nr. 678/2002 cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen., astfel cum s-a statuat și de către ICCJ prin decizia în interesul legii nr.49/2007, motiv pentru care pentru a înlătura aspectul de nelegalitate constatat, în baza art. 334 C.pr.pen., instanța va schimba încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatei prin actul de sesizare prevăzută de art. 12 alin.1 și 2 lit.a) din Legea nr. 678/2001 în infracțiunea prevăzută de art. 12 alin.1 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen.

În privind încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului F. A., Curtea constată că, în mod greșit, instanța de fond a reținut în sarcina inculpatului forma continuată a infracțiunii, conform art. 41 alin.2 C.p., aceasta de altfel nefiind supusă dezbaterilor părților, conform art. 334 C.pr.pen.( astfel cum rezultă din practicaua sentinței).

Trecând însă peste această încălcare a regulilor procedurale ale art. 334 C.pr.pen., Curtea constată că, din actul de sesizare a instanței, rezultă că, activitatea infracțională desfășurată de ambii inculpați a vizat trei părți vătămate, respectiv C. S., R. R. și V. I., iar instanța prin hotărârea pronunțată, după ce a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor, în sensul reținerii formei tip a infracțiunii de trafic de persoane pentru fiecare dintre inculpați, cu privire la inculpatul F. A. a reținut forma continuată, în raport de două părți vătămate C. S. și Z., încălcând în acest fel dispozițiile art. 317 C.p.p.

În conformitate cu dispozițiile acestui text de lege, judecata se mărginește la fapta și persoana arătată în actul de sesizare a instanței, iar în noțiunea de obiect al sesizării instanței se include și numărul persoanelor sau părților vătămate, față de care s-a săvârșit activitatea infracțională, cum este cazul în speță.

Cu alte cuvinte, atâta vreme cât trimiterea în judecata se limitează la anumite fapte ale inculpatului, acțiuni sau inacțiuni, care întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni și care au avut ca rezultat lezarea drepturilor unei singure părți vătămate, C. S., care de altfel apare indicată în cuprinsul rechizitoriului cu această calitate, Curtea constată că, este lipsită de temei legal reținerea altor acte materiale, săvârșite în raport de o prezumtivă persoană vătămată, care nici măcar nu a fost identificată de către procuror și care acte nu au făcut obiectul sesizării instanței, iar în speță, nu a operat nicio extindere pentru alte acte și nici nu s-a discutat vreo schimbare de încadrare juridică, în acest sens. Acest procedeul al instanței constituie un motiv de nelegalitate care nu poate fi îndreptat decât prin admiterea apelului.

Prin urmare, admițând apelul declarat de inculpat și desființând sentința sub acest aspect, în baza art. 334 C.pr.pen., instanța de apel va dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare prevăzută de art. 12 alin.1 și 2 lit.a) din Legea nr. 678/2001 în infracțiunea prevăzută de art. 12 alin.1 din Legea nr. 678/2001.

Sub aspectul individualizării pedepselor aplicate, Curtea constată însă că, criticile apelanților inculpați sunt fondate, întrucât, în speță, s-au aplicat inculpaților pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen.

Conform art. 72 din C. pen., care stabilește criteriile generale de individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama: de dispozițiile părții generale a C. pen.; de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a C. pen.; de gradul de pericol social al faptei săvârșite; de persoana infractorului; de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Se impune astfel ca în activitatea de individualizare judiciară să se aibă în vedere persoana făptuitorului și gravitatea faptei săvârșite. Este de necontestat faptul că infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este caracterizată de un grad ridicat de pericol social, dedus din modul și mijloacele de comitere – prin escaladare - așa cum corect a reținut și instanța de fond.

Pe de altă parte, însă, la fel de adevărat este aspectul că individualizarea pedepsei trebuie să aibă drept scop determinarea aplicării unei pedepse juste corecte, atât sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate, cât și din punct de vedere al nevoii de reeducare, de reinserție reală a făptuitorului.

Numai într-o asemenea manieră retribuția justă realizează și scopul pedepsei, cel de prevenție generală și specială.

Prin urmare, e necesar a se ține seama în egală măsură de persoana infractorului și, respectiv, reeducarea și reintegrarea sa socială, cât și de dimensiunea fenomenului infracțional și așteptările societății față de mecanismul justiției penale, pentru a realiza o proporționalitate reală între cele două aspecte.

Aceasta nu înseamnă că trebuie agreată ideea aplicării unor pedepse exemplare, cu efect intimidant, ci, dimpotrivă, a unor pedepse juste, echitabile, atât pentru infractor cât și pentru societate.

În cauză, Curtea constată că, există temeiuri care justifică aplicarea unui regim sancționator mai blând, respectiv lipsa antecedentelor penale, conduita parțial sinceră a inculpaților avută pe parcursul procesului penal, precum și situația personală a acestora.

În acest sens, Curtea reține că potrivit referatelor de evaluare întocmite de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul O., în privința inculpaților există resurse care să determine în viitor îndreptarea conduitei acestora, familia reprezentând un factor de echilibru în dorința de a participa activ la asigurarea prosperității acesteia, evident prin alte mijloace decât cele până acum utilizate.

Totodată, Curtea reține că, potrivit fișelor de cazier inculpații sunt la primul conflict cu legea penală, iar din înscrisurile depuse la dosar rezultă ambii inculpați au copii minori în întreținere, inculpatei V. M. D. fiindu-i încredințați spre creștere și educare cei doi copii minori rezultați din căsătoria cu fostul soț, iar inculpatul F. A. are în îngrijire trei copii minori.

Toate aceste date personale ce caracterizează pozitiv persoana inculpaților, reprezintă împrejurări de natură a atenua răspunderea penală a acestora, urmând a fi calificate de instanța de apel ca având valoarea unor circumstanțe atenuante, potrivit dispozițiilor art. 74 alin.1 lit.a) C.p. și art.74 alin.2 C.p., cu consecința stabilirii unor pedepse sub minimul special prevăzut de lege. menținând pedepsele complementare pe durata stabilită de prima instanță, față de prevederile art.65 C.pen.

Pe cale de consecință, ținând cont de dispozițiile art. 76 lit.c) C.p., vor fi reduse pedepsele aplicate inculpaților de la 3 ani la 2 ani închisoare, în cazul inculpatului F. A., și respectiv de la 3 ani închisoare la 2 ani și 6 luni închisoare.

Având în vedere dispozițiile art. 65 C.pen., se va aplica fiecărui inculpat, pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b C.pen. pe o durată de 1 an.

Totodată, în baza art.71-72 C.pen., se vor interzice inculpaților drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b C.pen., ca pedeapsă accesorie.

În ce privește modalitatea de executare a pedepselor, Curtea apreciază, în acord cu concluzia la care a ajuns instanța de fond, și contrar susținerilor ministerului public, ale cărui critici sunt considerate ca nefondate, că scopul preventiv și educativ al acestora poate fi atins și fără executare efectivă, prin instituirea unui control permanent asupra conduitei apelanților inculpați și îndeplinirea de către aceștia, pe durata termenului de încercare care va fi stabilit la 4 ani și respectiv la 4 ani și 6 luni, a obligațiilor prevăzute în art. 86 ind. 3 C. pen. În plus, față de lipsa antecedentelor penale și față de datele relevate de referatul de evaluare, expuse anterior, dar și față de împrejurarea că ambii inculpați au copii minori în întreținere, se apreciază că pronunțarea condamnării în condițiile art. 86 ind. 1C.pen. constituie un avertisment pentru aceștia și, chiar fără executarea pedepselor, nu vor mai săvârși infracțiuni.

În aceeași ordine de idei, Curtea apreciază că, durata termenului de încercare constituie o continuă avertizare asupra comportamentului în societate, încălcarea legii penale atrăgând automat revocarea măsurii și executarea pedepsei într-un loc de deținere.

Sub aspectul laturii civile, instanța de apel constată, că hotărârea instanței de fond nu este la adăpost de orice critică.

În ceea ce privește pretențiile bănești acordate părții civile C. S., reprezentând împrumutul restituit de aceasta inculpatului, în sumă de 2000 euro, soluția instanței este greșită.

Potrivit art. 14 alin. 2 C.p.p. acțiunea civilă poate fi alăturată acțiunii penale în cadrul procesului penal, prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă. Prin urmare, pentru exercitarea acțiunii civile în procesul penal o condiției esențială ce trebuie îndeplinită este ca între prejudiciul a cărui reparare se solicită și infracțiunea săvârșită de inculpat.

În speță, suma de bani de 2000 euro a fost achitată de partea civilă inculpatului, în virtutea unui împrumut și potrivit propriilor susțineri ale acesteia (fila nr.149 vol.I dosar fond) a fost plătită din banii obținuți în urma unui alt împrumut, problema legată de restituirea acestei suma cu sau fără dobândă, putând face, eventual obiectul unui litigiu de natură civilă, motiv pentru care instanța de apel, desființând sentința, sub acest aspect, va respinge, în totalitate, acțiunea civilă formulată partea civilă C. S., apreciind totodată că, modul de soluționare al celorlalte pretenții ale părților civile este corect.

Acțiunile civile formulate de părțile civile C. S., V. I. și R. R., având ca obiect pretenții reprezentând sumele plătite inculpaților din banii obținuți, ca urmare a practicării cerșetoriei în Spania, în perioada în care au fost cazate în apartamentele acestora, ridică problema admisibilității cererii, având în vedere că suma pretinsă este rezultatul unei activități ilicite.

Astfel, este de necontestat că, în perioada respectivă, părțile civile au practicat cerșetoria, iar potrivit art. 326 C. pen. „cerșetoria este fapta persoanei care, având capacitatea de a munci, apelează în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor material și care este pedepsită cu închisoare de la o lună la 3 ani".

Așa cum s-a argumentat anterior, nu are nicio relevanță că, această faptă nu este incriminată și de legea penală spaniolă, din moment ce legea penală română se aplică și cetățenilor români care săvârșesc infracțiuni pe teritoriul altui stat.

În consecință, fiind vorba de sume de bani obținute ilicit de părțile vătămate, soluția asupra acțiunilor civile nu poate fi decât aceea de respingere a acestora, ca inadmisibile.

Referitor la cererea părților civile V. I. și R. R. de a se acorda cheltuielile de judecată, Curtea constată că, este nefondată, având în vedere că, apelurile acestora vor fi respinse, ca nefondate și deci, apelantele sunt în culpă procesuală.

Cu privire la măsura confiscării speciale, Curtea reține dispozițiile legii speciale, respectiv Legea nr. 678/2001 care prevede în art. 19 că „banii, valorile sau orice alte bunuri dobândite în urma săvârșirii infracțiunilor prevăzute în prezenta lege ori cele care au servit la săvârșirea acestor infracțiuni, precum și celelalte bunuri prevăzute de art. 118 C. pen. sunt supuse confiscării speciale, în condițiile stabilite de acel articol.

Din conținutul acestui text a rezultat, fără dubiu, că voința legiuitorului este de a se dispune confiscarea sumelor rezultate prin infracțiune, în condițiile stabilite de textul general în materie, respectiv de dispozițiile art. 118 lit. e) C. pen. potrivit căruia: „Sunt supuse confiscării speciale: e) bunurile dobândite prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia".

În speță, acțiunile civile formulate de părțile civile au fost respinse, iar, pe cale de consecință, în temeiul art. 19 Legea nr. 678/2001 rap.la art. 118 C. pen., se impune confiscarea sumelor de bani obținute de inculpați din practicarea cerșetoriei de către părțile vătămate, așa cum de altfel, în mod justificat, a dispus instanța de fond.

Sumele obținute ilicit de inculpați au fost calculate, în mod corect, de prima instanță, în raport de perioadele de timp în care acestea au plătit fiecărui inculpat suma de 5 euro pe zi.

Cât privește măsura controlului judiciar dispusă față de inculpați, Curtea apreciază că, aceasta se impune a fi ridicată.

Potrivit art. 1603C.proc.pen., controlul judiciar instituit de instanță poate fi oricând modificat sau ridicat, în totul sau în parte, de aceasta, pentru motive temeinice. Prin aplicarea prevederilor art. 1602C.proc.pen. inculpaților li s-au instituit anumite obligații, ca garanție a exercitării controlului judiciar, pe durata procesului penal. De la luarea acestor măsuri a trecut, însă, o perioadă lungă de timp. Iar în tot acest interval inculpatul a respectat obligațiile impuse, în opinia instanței de apel, menținerea în continuare controlului judiciar nu mai apare ca necesară într-o societate democratică, scopul măsurii fiind atins, respectiva buna desfășurare a procesului, iar totodată, față de timpus scurs, măsura încetează să mai aibă un termen rezonabil.

În consecință, față de aceste considerente, în temeiul art. art. 379 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală, Curtea va admite apelurile declarate de inculpați, în baza art. 379 pct. 1 lit.b) Cod procedură penală, va respinge apelurile declarate de parchet și de părțile civile, va desființa sentința penală atacată, în parte, sub aspectul laturii penale și laturii civile și rejudecând,

În baza art. 334 C.p.p.

Va dispune schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de trafic de persoane, prev. și ped. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a) din Legea 678/2001 pentru care a fost trimisă în judecată inculpata V. (fostă T.) M. D. în infracțiunea de trafic de persoane în formă continuată, prev. și ped. de art. 12 alin. 1 din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp. (două victime, respectiv V. I. și R. R.).

În baza art. 334 C.p.p.

Va dispune schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de trafic de persoane, prev. și ped. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a) din Legea 678/2001 pentru care a fost trimis în judecată inculpatul F. (fost D., fost V.) A. în infracțiunea de trafic de persoane în formă continuată prev. și ped. de art. 12 alin. 1 din Legea 678/2001 Cp. (victimă C. S.).

1) În baza art. 12 alin. 1 din Legea 678/2001 cu art. 74 alin. 1 lit. a și alin. 2 Cp. rap. la art. 76 lit. c Cp.

Va condamna pe inculpatul F. A. la pedeapsa de 2 închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cp. pe o durată de 1 an, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 Cp. va aplica inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) Cp. pe durata executării pedepsei principale.

Va stabili termen de încercare pentru suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani, conform art. 86 ind. 1 și 86 ind. 2 Cp.

2) În baza art. 12 alin. 1 din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp. și art. 74 alin. 1 lit. a și alin. 2 Cp. rap. la art. 76 lit. c Cp.

Va condamna pe inculpata V. M. D., cetățean român, fiica lui E. și A., născută la data 16.07.1976 în orașul Drăgănești O., domiciliată în orașul Drăgănești O., . G, ., CNP_, fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cp. pe o durată de 1 an, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 Cp. va aplica inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) Cp. pe durata executării pedepsei principale.

Va stabili termen de încercare pentru suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani și 6 luni, conform art. 86 ind. 1 și 86 ind. 2 Cp.

Va respinge acțiunea civilă formulată de partea civilă C. S., ca nefondată.

Va ridica măsura controlului judiciar dispusă față de fiecare dintre cei doi inculpați.

Totodată, va menține restul dispozițiilor sentinței atacate.

În baza art. 192 alin.2 Cod procedură penală, vor fi obligate părțile civile la câte 50 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Conform art. 192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare determinate de apelurile inculpaților, rămân în sarcina statului, din care onorariile apărătorilor din oficiu, în cuantum de câte 150 lei, vor fi avansate din fondurile M.J.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelurile inculpații F. (fost V., fost D.) și V. (fostă T.) M. D., împotriva sentinței penale nr. 221 din data de 05 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._ .

Respinge apelurile declarate de DIICOT – Biroul Teritorial O. și părțile civile C. S., V. I. și R. R., ca nefondate.

Desființează sentința penală în parte sub aspectul laturii penale și al laturii civile.

În baza art. 334 C.p.p.

Dispune schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de trafic de persoane, prev. și ped. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a) din Legea 678/2001 pentru care a fost trimisă în judecată inculpata V. (fostă T.) M. D. în infracțiunea de trafic de persoane în formă continuată, prev. și ped. de art. 12 alin. 1 din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp. (două victime, respectiv V. I. și R. R.).

În baza art. 334 C.p.p.

Dispune schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de trafic de persoane, prev. și ped. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a) din Legea 678/2001 pentru care a fost trimis în judecată inculpatul F. (fost D., fost V.) A. în infracțiunea de trafic de persoane în formă continuată prev. și ped. de art. 12 alin. 1 din Legea 678/2001 Cp. (victimă C. S.).

1) În baza art. 12 alin. 1 din Legea 678/2001 cu art. 74 alin. 1 lit. a și alin. 2 Cp. rap. la art. 76 lit. c Cp.

Condamnă pe inculpatul F. A. la pedeapsa de 2 închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cp. pe o durată de 1 an, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 Cp. aplică inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) Cp. pe durata executării pedepsei principale.

Stabilește termen de încercare pentru suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani, conform art. 86 ind. 1 și 86 ind. 2 Cp.

2) În baza art. 12 alin. 1 din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp. și art. 74 alin. 1 lit. a și alin. 2 Cp. rap. la art. 76 lit. c Cp.

Condamnă pe inculpata V. M. D., cetățean român, fiica lui E. și A., născută la data 16.07.1976 în orașul Drăgănești O., domiciliată în orașul Drăgănești O., . G, ., apt. 13, CNP_, fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cp. pe o durată de 1 an, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 Cp. aplică inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) Cp. pe durata executării pedepsei principale.

Stabilește termen de încercare pentru suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani și 6 luni, conform art. 86 ind. 1 și 86 ind. 2 Cp.

Respinge acțiunea civilă formulată de partea civilă C. S., ca nefondată.

Ridică măsura controlului judiciar dispusă față de fiecare dintre cei doi inculpați.

Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.

Obligă părțile civile la câte 50 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare determinate de apelurile inculpaților, rămân în sarcina statului, din care onorariile apărătorilor din oficiu, în cuantum de câte 150 lei, vor fi avansate din fondurile M.J.

Cu recurs.

Pronunțată în ședința publică de la 17 octombrie 2013.

Președinte, Judecător,

T. M. A. D.

Grefier,

E. L.

Red.jud.A.D.

j.f.D.M.C.

O.A. ...........................

← Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr....  Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1979/2013. Curtea... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Traficul de persoane. Legea 678/2001 art. 12. Decizia nr. 308/2013. Curtea de Apel CRAIOVA